Sunteți pe pagina 1din 15

CURSUL ETOLOGIE COMPARATA

MODULUL III

3.1 COMUNICAREA IN LUMEA ANIMALA SI UMANA

3.2 COMUNICAREA TACTILA SI OLFACTIVA

3.3 COMUNICAREA VIZUALA

3.4 COMUNICAREA ACUSTICA

Titular curs: Conf. Dr. Carmen Strungaru

3.1 COMUNICAREA IN LUMEA ANIMALA SI UMANA DEFINITII, COSTURI SI BENEFICII, VALOAREA ADAPTATIVA A COMUNICARII Comunicarea prin comunicare se intelege orice comportament manifestat de un individ animal (uman) care are drept consecinta modificarea imediata sau ulterioara a comportamentului altui/altor indivizi. Comunicarea presupune existenta in stare functionala a urmatoarelor elemente: sursa (emitatorul) de mesaje (semnale) care trebuie sa aiba - abilitati comunicative - experienta in emisia si decodificarea semnalelor - pozitie sociala (credibilitate) mesajul care trebuie sa aiba un continut si o structura ne-echivoca. Este reprezentat de sunete grupate sau nu in secvente sonore complexe (cantec, cuvant), imagini vizuale (posturi, gestica, mimica, culoare, forma, etc.), atingeri, mirosuri, gusturi. calea de transmitere reprezentata de una sau mai multe modalitati senzoriale (cale tactila, olfactiva, gustativa, vizuala, acustica) receptorul de mesaje (semnale) trebuie la randul; sau sa fie dotat cu: - capacitati de comunicare - capacitate de decodificare ( si emisie) de semnale Nu este obligatoriu ca receptorul sa abia in acelasi timp si calitatea de emitator, cel putin pentru unele categorii de mesaje. De exemplu cantecul este in marea majoritate a cazurilor apanajul indivizilor masculi desi se adreseaza in egala masura si cu semnificatii diferite atat masculilor cat si

femelelor conspecifice. Raspunsul la acest mesaj vocal nu trebuie sa fie tot unul vocal cu aceleasi trasaturi structurale. In mod asemanator feromonii sexuali sunt emisi de regula de un singur sex si servesc localizarii potentialului partener de catre celalalt sex care raspunde comportamental prin activitati de cautare, apropiere. Valoarea adaptativa a comunicarii. Pentru a fi eficienta comunicarea necesita cooperarea si integrarea dinamica a elementelor componente. Se pune in mod firesc intrebarea care au fost avantajele adaptative care au selectat-o? Putem considera ca animalele sunt preadaptate sa produca semnale prin activitatile lor cotidiene. Daca intalnim o gramajoara de boluri fecale pe o poteca de munte o ocolim cu grija si oarecare dezgust, din motive pur higienice, in timp ce un localnic, cunoscator al naturii poate dintr-o simpla privire sa identifice specia si varsta animalului, sa stabileasca cam cu cat timp in urma au fost depuse respectivele dejectii, etc. Animalul respectiv nu a avut nici o intentie de a comunica astfel de detalii despre sine dar urmele lasate pot furniza aceste informatii extrem de utile ( evitarea intalnirii cu un pradator periculos, localizarea unei prazi, etc.). Tot astfel o serie de alte urme perceptibile ale existentei unei vietuitoare intrun spatiu dat, chiar in lipsa oricarei intentionalitati, furnizeaza congenerilor si animalelor din alte specii informatii importante: vibratia apei produsa de deplasarea unei insecte este un fenomen fizic. Congenerii percep si decripteaza aceste semnale care pentru ei au o semnificatie precisa cum ar fi gasirea unui partener (minusculele valuri produse de deplasarea insectei respective sunt distincte de unduirile produse de deplasarea altor vietati).

Costurile si beneficiile comunicarii Una este sa lasi in mod involuntar urme ale activitatii tale pe care ceilalti sa le decodifice si sa le interpreteze si alta este sa emiti in mod voluntar semnale cu continut informational. Cu cat iti faci mai simtita prezenta in mediu, cu atat te expui mai mult atacului pradatorilor care te pot localiza cu mai mare precizie. Pentru a te expune la asemenea riscuri trebuie ca avantajele pe care le obtii emitand semnale sa depaseasca substantial costurile pe care le-ai putea plati. Ce avantaj poate avea un animal care zarind un pradator in apropiere incepe sa tipe, sa se agite in loc de a se retrage cat mai discret cu putinta? Ce avantaj poate avea o pasare cantatoare sa isi divulge locatia cuibului Ce avantaj poate avea un pradator care dupa ce a capturat o prada vocalizeaza speific ajungand in scurt timp sa-si imparta prada cu congenerii adunati in jur ? Semnalele de alarma au rolul de a avertiza, alerta si determina atitudinea optima pentru evitarea pradatorului. Zgomotele facute de deplasarea pradatorului reprezinta o categorie de astfel de semnale. Perfectionarea stilului de vanatoare (camuflarea si panda) al pradatorilor care mizeaza considerabil pe elementul surpriza al atacului a antrenat sistemele de detectie si prevenire ale animalelor-prada intr-un proces de co-evolutie. Se putea teoretic sa se puna accentul pe perfectionarea capacitatilor individuale de detectie a prazii respectiv a pradatorului dar un asemenea sistem ar fi presupus mentinerea animalelor intr-o stare foarte costisitoare de perpetua vigilenta. Prin dezvoltarea semnalelor voluntare de avertizare intregul grup are de castigat, inclusiv emitatorul semnalelor caci alertarea se adreseaza si propriilor pui, membrilor inruditi genetic precum si

partenerului/partenerilor sexuali Astfel au cu totii sanse sporite de evitare si supravietuire. Pericolul capturarii emitatorului de semnale de alarma nu este pe atat de mare pe cat s-ar crede deoarece alertarea produce o agitatie generala care distrage atentia pradatorului ingreunandu-i sarcina de la localiza si fixa o prada anume. In plus rolul de santinela nu este unul permanent astfel incat odata iesit din post animalul respectiv se poate hrani si odihni bazandu-se pe faptul ca exista o alta santinela constiincioasa. Nu orice membru al grupului indeplineste rolul de santinela ci doar aceia care au o pozitie ierarhica plasata spre varful piramidei, care au experienta necesara si in care se poate avea incredere. Pare o incercare de antropomorfizare dar se cunosc numeroase date de observatie care atesta faptul ca semnalele emise de animale tinere sau de rang inferior sunt rareori luate in seama. Referitor la semnalele de alarma trebuie neaparat mentionate studiile facute de Seyfarth, Cheney si Marler (1980) pe Cercopithecus aethiops, care au demonstrat ca la respectiva specie nu e vorba de simple tipete de alertare ci ca exista un adevarat vocabular vocal care da informatii nu numai depspre prezenta unui pradator ci si despre natura acestuia. Astfel vocalizarile semnalizand prezenta unei pasari de prada sunt foarte diferite de cele semnalizand prezenta unui sarpe sau a unui leopard. In raport cu tipul de semnal comportamentul grupului este si el diferit: refugierea in tufisuri, ascunderea in frunzisul unui arbore sau, in cazul leopardului refugierea galagioasa in arbore si vocalizarea vehementa pana cand leopardul, iritat de ratarea elementului surpriza, renunta si se retrage. Avem de a face deci cu mult mai multa informatie decat un simplu zgomot activator.

Divulgarea locului de cuibarire pare la prima vedere o imprudenta. La o analiza mai detaliata se observa insa ca: - numai masculii rezidenti (care au ocupat un teritoriu bine definit) sunt cei care canta cantecul lor avand pe de o parte rolul de a-i avertiza pe ceilalti masculi de prezenta si determinarea lor de a-si apara teritoriul iar pe de alta parte de a atrage femele receptive sexual in vederea imperecherii. S-a constatat ca acesti masculi canta intens in perioada de receptivitate sexuala a femelelor dar nu si in perioada de clocire a oualor. Cantecul lor este construit pe un schelet specie-specific pe care sunt grefate elemente acustice ornamentale individuale care permit evaluarea si alegerea de catre femelele receptive. Masculii clandestini sunt silentiosi tocmai pentru a nu-si semnaliza prezenta intr-un teritoriu care nu le apartine de fapt. Invitatia la masa comportament intalnit la multe specii sociale pare a avea cel putin doua motivatii: in primul rand este vorba de reciprocitate care asigura o portie de hrana in mod regulat chiar daca succesul fiecarui individ in parte in capturarea/depistarea hranei este sporadic. In al doilea rand un alt animal sau grup de animale de prada ii pot sustrage cu mult mai mare usurinta hrana unui pradator solitar de exemplu unui sacal sau unui corb, decat unui grup de astfel de animale.

3.2 COMUNICAREA TACTILA SI OLFACTIVA Comunicarea tactila sau haptica haptikos (gr.): a apuca, a atinge. V-ati gandit vreodata cat de multe informatii putem inmagazina sau decripta intr-o simpla atingere? Si cat de mare este incarcatura emotionala resimtita in momentul respectiv dar si retrospectiv? Filogenetic comunicarea tactila este cea mai veche forma de comunicare (fiind cea mai veche forma de sensibilitate). Ea presupune schimbul de informatii intre indivizi aflati in contact direct. Acest contact direct este foarte problematic, prin potentialitatea sa vatamatoare, fiind de regula evitat de indivizii care nu se cunosc sau nu se tolereaza reciproc. Atingerea poate semnaliza iritare, ostilitate, avand drept consecinta indepartarea rapida a unuia dintre indivizi sau declansarea unui conflict. Dar tot atingerea poate semnaliza protectie, afectivitate, caldura, contribuind la intarirea legaturilor emotionale pozitive. Valoarea adaptativa a acestei incarcaturi emotionale pozitive ce acompaniaza atingerea voluntara isi are originea probabil in nevoia de reducere a agresivitatii in cursul actului sexual. De asemenea, la speciile parentale, stimularea tactila a puilor (lins, purecat, ciugulit, mangaiat, etc.) are o functie precisa de ingrijire fizica (toaletare) inducand in acelasi timp puilor o stare de confort psihic. Auto si allogrooming-ul To groom (engl.) inseamna a tesala, a pieptana, a toaleta.

In etologie prin grooming este definit comportamentul de toaletare prin care organismul animal isi inspecteaza si isi mentine intr-o stare optima de functionare tegumentele si mucoasele ce-l separa de agresiunea mediului ambiant. Toate speciile animale aloca timp si energie comportamentului de toaletare. Aceasta se realizeaza prin activitati individuale autogrooming sau prin activitati de grup allogrooming sau grooming social. Pentru speciile animale ce poseda apendici, membre, autogroomingul se executa cu ajutorul acestora fie ca vorbim de insecte sau de majoritatea vertebratelor. La apode autogroomingul se realizeaza prin frecarea/stergerea corpului de diverse suprafete din mediu. In acest fel sunt indepartati paraziti, fragmente tegumentare exfoliate, particule agatate din mediu, cruste formate prin cicatrizarea ranilor, etc. La speciile sociale pe langa autogrooming apare allogroomingul ca forma de interactiune sociala. Principalul rol al allogroomingului nu este atat cel de mentinere a higienei corpului cat cel de mentinere si intarire a legaturilor prosociale. Dovada faptul ca animalele deparazitate petrec la fel de mult timp cu allogroomingul ca si cele nedeparazitate. Acest comportament este catalogat drept cea mai pasnica forma de interactiune sociala. Ca origine pare a deriva din comportamentul de ingrijire parentala si/sau din interactiunea partenerilor de cuplu. Interesant la groomingul social este faptul ca atat donatorul de grooming (cel care toaleteaza) cat si receptorul (cel care este toaletat) sunt in egala masura recompensati emotional; in cursul sesiunilor de grooming organismul participantilor secreta cantitati crescute de ocitocina si beta-endorfine, substante endogene care induc o stare de confort, de multumire si placere. Prin grooming social se intaresc prietenii si aliante, se realizeaza reconcilierea dupa cate un episod conflictual, se ofera sprijin si alinare unui

congener ranit sau bolnav. Atat de puternice sunt efectele prosociale ale groomingului incat acesta depaseste bariera speciei, nu rare fiind cazurile de interactiuni de tip grooming intre animale apartinand unor specii foarte diferite. Legatura afectiva a omului cu animalele din ambianta se realizeaza cu precadere prin grooming trans-specific. Ne mangaiem si scarpinam calul, cainele, pisica, vaca, purcelul si oricare alt animal de care suntem atasati iar aceste animale ne raspund prin frecarea capului si a corpului de mana sau picioarele noastre, tors, calcat cu labele anterioare (pisici), expunerea insistenta a flancurilor, abdomenului, cefei, gatului, pentru continuarea acestei interactiuni. Este modalitatea cea mai directa de comunicare intre noi si lumea animala. Groomingul social nu este caracteristic numai animalelor ci si oamenilor. In multe culturi traditionale inspectarea si curatarea tegumentelor, indepartarea parazitilor externi (acea dizgratioasa despaduchere), etc. fac parte din activitatea comportamentala cotidiana intre persoane legate afectiv. La populatiile civilizate un asemenea comportament este supus unui tabuu social foarte drastic. Orice astfel de activitate, mai ales daca este desfasurata in public este interpretata ca un indiciu al unei stari de higiena precara. Sunt admise numai activitatile de grooming superficial indreptate asupra copiilor foarte mici dar si in acest caz se prefera pe cat posibil izolarea publica. Si totusi tinand cont de functia de liant emotional este greu de crezut ca un tabuu cultural de data foarte recenta ar avea forta sa anuleze nevoia de allogrooming. In societatea noasta aceasta nevoie este satisfacuta de interactiunea cu donatori profesionisti de grooming: coafeze, cosmeticiene, maseuri, ne spala parul si pielea capului, ne coafeaza, ne epileaza, ne penseaza, ne aplica creme si lotiuni, etc. etc....si in tot acest timp ne vorbesc si le vorbim. Putine sunt persoanele care se duc la intamplare

intr-un salon de infrumusetare. De regula avem coafeza, frizerul, cosmeticiana noastra cu care impartasim o gramada de informatii ca si cum ar fi o ruda sau un prieten apropiat...( nu intamplator Figaro era omul cel mai bine informat din toata Sevilla). In afara acestor momente de relaxare, ne satisfacem nevoia de grooming social in intimitate impreuna cu mama, copilul sau partenerul sexual: pieptanarea, perierea sau macar trecerea mainii prin parul celui de langa tine, semnalizarea si adesea rezolvarea unor imperfectiuni ale tenului (puncte negre, cosuri, etc.), inspectarea si ingrijirea zgarieturilor si ranilor superficiale, etc. Sunt lucruri pe care le facem cu constiinciozitate si placere. Un exemplu de placere deosebita legata de allogrooming este cea pe care o resimtim atunci cand avem permisiunea sa indepartam suvitele fine de piele arsa de soare de pe corpul partenerului de grooming. Ne cutremuram la ideea ca vreunul dintre membrii familiei noastre ar putea fi infestat cu paduchi, dar puricam cu placere o pisica sau un caine, desigur numai si numai pentru al scapa de acele lighioane imposibile... In plus apelam o multitudine de surogate de grooming, in mod inconstient si fara a ne gandi la motivul profund al actiunii noastre. Maruntim si rasucim in buzunare bilete de autobuz, bucatele de hartie, bete de chibrit sau scobitori. Atingem cu o deosebita placere anumite materiale cum sunt blana, catifeaua, plusul si aproape ca nu rezistam niciodata tentatiei de a sparge macar doua trei pernite de plastic umplute cu aer din acel material destinat ambalajului obiectelor fragile. In rest nevoia noastra de comunicare tactila este satisfacuta prin mangaiere, primita si oferita. Si invariabil, atunci cand in cursul mangaierii degetele noastre sesizeaza orice mica neregularitate a tegumentului ne oprim si imediat cautam sa vedem despre ce e vorba si cum putem sa intervenim...

In incheierea comentariilor referitoare la grooming, va sugerez sa meditati asupra etimologiei frumosul verb romanesc a dezmierda... Comunicarea olfactiva este de asemenea o forma veche filogenetic, avand un rol esential pentru unele specii macrosmatice si unul mai modest in cazul celor microsmatice printre care ne numaram si noi oamenii. Feromonii (pherein a transporta, hormone a stimula, gr.) sunt substante odorante secretate de organism si destinate semnalizarii prezentei/identificarii/semnalizarii starii fiziologice a individului in scopul ghidarii si atragerii partenerului (feromoni sexuali), sau in scopul avertizarii si indepartarii intrusilor ( feromoni de marcare teritoriala). Aceste substante sunt eliminate laolalta cu urina si /sau fecalele sau sunt excretate separat de produsii de dejectie, prin glande feromonale plasate cel mai frecvent in zona perianala, dar si in alte zone ale corpului - subaxilara (om), periorbitala (cervide), tarsala, craniana, etc. La numeroase specii de insecte de exemplu specificitatea acestor substante si sensibilitatea receptorilor este atat de mare incat pot orienta spatial un individ catre altul (feromoni sexuali) in conditiile in care cei doi sunt separati de o distante foarte mari. Femela fluturelui de matase (Bombyx mori) odata iesita din pupa emite astfel de substante odorante (bombicolul a fost primul feromon caracterizat chimic) purtate de curentii de aer. Este suficient ca una-doua molecule de bombykol sa ajunga in zona unde se afla un mascul pentru ca acesta sa inceapa cursa contra cronometru catre sursa feromonala. Trebuie tinut cont de faptul ca durata de viata a fluturelui de matase in stare adulta este de numai 10-13 zile iar aceste insecte nu-si pot permite sa rateze sansa de reproducere. Feromonii sexuali au o functie dubla actionand ca atractanti pentru indivizii de sex opus si ca repelenti pentru indivizii de acelasi sex.

La multe specii ce traiesc intr-un grup social inchis diferentierea intre membrii grupului si intrusi se face predominant pe baza feromonilor de grup. Acestia sunt fie un amestec de feromoni provenind de la toti indivizii grupului si continuti in produsele de dejectie (soareci, sobolani) fie sunt feromoni proveniti de la individul de rang alfa cu care acesta marcheaza restul grupului. In conditii de laborator putem observa cu usurinta modul in care functioneaza aceasta recunoastere daca scoatem un individ din grupul sau social si in tinem izolat o perioada de 1-2 zile. In acest rastimp nemaiavand contact cu dejectiile grupului ci numai cu propriile dejectii, animalul isi pierde marca de grup La reintroducerea sa in grupul de origine animalul este imediat inconjurat de ceilalti, adulmecat intens si, de cele mai multe ori, atacat. Tot asa, daca un soarece/sobolan se tine o perioada de 1-2 zile intr-o cusca locuita anterior de un grup strain lui si apoi este introdus in acest grup, prezenta sa este tolerata deoarece blana i s-a impregnat cu feromonii grupului gazda. De asemenea cunoastem diferite situatii in care puii unor animale, chiar apartinand altor specii pot fi adoptati de o femela care are proprii pui. Recomandabil intr-o asemenea situatie este sa se indeparteze femela din cuib pentru o bucata de vreme si sa se plaseze puiul orfan alaturi de ceilalti pui pentru a capata un acelasi miros. Si totusi astfel de adoptii se petrec si in mod spontan, fara interventia omului si in ciuda marcilor feromonale foarte diferite. In aceste cazuri celelalte semnale emise de puiul orfan/abandonat (vocalizarile specifice, aspectul infantil) functioneaza ca atractanti suficient de puternici pentru a depasi ca importanta semnalele olfactive.

Ce putem spune despre feromoni la om? Am putea crede ca acestia fie lipsesc fie sunt total neimportanti, mai ales in societatea moderna unde toate produsele cosmetice ne fac sa mirosim a orice altceva. Si totusi feromonii emisi de corpul nostru sunt foarte eficienti si importanti in diferite situatii. - O prima astfel de situatie este recunoasterea reciproca mama nou nascut. Perceptia olfactiva a copilului este mult mai bine dezvoltata la nastere decat celelalte sisteme perceptive (auz, vaz) copilul ghidandu-se dupa miros pentru a depista zona mamelonara (cu cat capul si nasul copilului este mai aproape cu atat starea de agitatie a acestuia creste isi misca la stanga si la dreapta capul pana cand ajunge sa prrinda mamelonul cu buzele si incepe sa suga. In acelasi timp noul nascut isi recunoaste mama dupa mirosul specific (in mod normal dupa semnalele feromonale). Uneori tinerele mame sunt surprinse de reactia neasteptata de respingere din partea sugarului. In momentul in care il iau in brate, in loc sa se calmeze si sa inceapa sa suga copilul devine agitat, plange, o impinge cu manutele si se zbate. Inainte de a intra in panica si a chema medicul o astfel de mama trebuie sa se gandeasca daca nu cumva tocmai a schimbat marca sapunului, samponului sau a deodorantului... Multe mame sustin ca sunt capabile sa-si deosebeasca propriul copil de un altul numai dupa miros iar experimente stiintifice au confirmat aceasta capacitate. Probabil ca imprintingul olfactiv mama/nou nascut este o realitate mult mai frecvent intalnita decat se raporteaza dar putini dintre noi suntem atenti la astfel de detalii. - Sincronizarea menstruala a femeilor care petrec o mare parte a timpului impreuna (fie sunt membre ale aceleiasi familii, fie colege de clasa, de camera, sau de servici) se realizeaza pe cale feromonala. Mecanismele biochimice ale acestui proces nu sunt pe deplin elucidate; dar sincronizarea

este un fapt incontestabil, rolul adaptativ al sincronizarii este destul de bine precizat si argumentat (vezi capitolul Sexualitate). In plus se cunoaste ca sincronizarea menstruala nu se manifesta la femeile care sunt sub tratament hormonal anticonceptional, tratament care modifica inclusiv activitatea feromonala. - Feromonii sexuali atractanti si facilitatori ai relatiilor de cuplu sunt pana la un punct un subiect tabuu ca si groomingul social deoarece preocuparea aproape obsedanta de a prezenta un corp bine intretinut din punct de vedere al higienei, mai ales a celei intime ingradeste orice discutie despre mirosul feminin sau masculin nu numai in public dar si in cadrul privat. Si totusi exista un numar crescand de studii care vorbesc apasat despre importanta feromonilor sexuali in formarea si succesul pe termen lung al unui cuplu. Mai mult decat atat, se vorbeste de compatibilitati si incompatibilitati feromonale care ar reflecta in ultima esenta compatibilitati imunitare si care servesc nu numai partenerilor de cuplu ci mai ales viitorului imunitar al copiilor rezultati. Amuzant este faptul ca multe produse cosmetice de succes contin pe langa arome florale drept principal ingredient moscul , la origine un feromon masculin extras inca din antichitate de la o specie de caprioare din Asia (Moschus moschiferus). Multe alte specii contin acest tip de feromoni: sobolanul de mosc (Ondatra zibethicus), rata de mosc (Biziura lobata), civeta africana (Civettictis civetta), crocodilii, unii serpi, si unele insecte. Moscul folosit in industria cosmetica este sintetizat artificial. - Tot legat de feromonii sexuali mai trebuie adaugate rezultatele a doua experimente stiintifice interesante. Primul, desfasurat de o echipa de cercetatori germani de la Institutul Max Planck de Etologie Umana a evidentiat capacitatea nebanuita de recunoastere a partenerului de cuplu exclusiv pe baza feromonilor (experimentul presupunea evaluarea mirosului

inmagazinat in maieuri purtate timp de cateva nopti de un lot de parteneri de cuplu. Pe perioada testarii participantii nu au folosit deodorante sau alte produse cosmetice odorante. Maieurile au fost pastrare in pungi inchise ermetic pana in momentul testarii. Al doilea experiment s-a derulat intr-o sala de asteptare mobilata cu cateva fotolii confortabile. Unul dintre ele a fost sprayat cu androstenol. Comportamentul tinerilor care s-au perindat prin respectiva sala a fost filmat si analizat. Imaginile au dezvaluit reactii foarte diferite. Daca fotoliul feromonat era ocupat de o femeie, aceasta statea foarte relaxata, surazatoare; in timp ce daca ocupantul fotoliului era un barbat acesta devenea agitat, se rasucea ca si cum nu si-ar fi gasit locul, si in cele din urma se ridica de pe el si isi facea de lucru intr-un alt colt al camerei. In concluzie comunicarea feromonala este o realitate biologica ce nu ocoleste fiinta umana si ale carei functii odata cunoscute si acceptate, fara idei preconcepute si false pudori, ar putea oferi explicatii multor situatii inexplicabile...

S-ar putea să vă placă și