Sunteți pe pagina 1din 42

Aparatele ortodontice mobile: principii de realizare baza placii si elementele de ancorare

Aparatele ortodontice sunt dispozitive care se aplica pe dinti, alveole si maxilare, cu rolul de a influenta cresterea si dezvoltarea aparatului dento-maxilar sau de a preveni ori corecta aparitia unor anomalii. Fortele pe care acestea le exercita asupra dintilor sau asupra altor componente ale aparatului dento-maxilar, cu scopul de corectare a anomaliilor dento-maxilare, se numesc forte ortodontice. Dupa cel de-al doilea razboi mondial ortodontia s-a dezvoltat foarte mult, diversificandu-se metodele de tratament care folosesc : 1.mijloace terapeutice functionale; 2.mijloace biomecaniceortodontice; metode chirurgicale; 4.mijloace protetice. Materialele de confectionare. Materialele din care se executa aparatele ortodontice pot fi : aliaje de crom-nichel (wipla), elastice sau neelastice; aliaje speciale de crom-cobalt, care permit sudarea sau lipirea, fara sa-si piarda calitatile elastice; acestea se folosesc in constructii fixe, mobile sau scheletale (aparat tip Crozat); acrilate autopolimerizabile, baropolimerizabile sau termopolimerizabile.

Aliajele de crom-nichel (wipla) au capatat o raspandire foarte mare, datorita costului deosebit de redus. Au fost realizate aliaje care sa corespunda aproape in totalitate scopurilor propuse. Aceste aliaje se prezinta sub forma de :

1. Tabla de wipla, care se utilizeaza la confectionarea inelelor ortodontice sau pentru stantarea diferitelor elemente accesorii ale aparatelor fixe. Ea prezinta o latime de 10 mm, o fata lustruita si una mata. Cea lustruita, dupa confectionarea inelului, va veni in contact cu mediul bucal, iar cea mata va favoriza aderenta cimentului in momentul fixarii pe dinti. Pe aceasta tabla se pot lipi diverse elemente auxiliare, folosind lotul obisnuit de wipla, sau se pot utiliza diverse suduri electrice prin puncte. 2. Sarma de wipla cu sectiune rotunda, dreptunghiulara, ovala sau semiovala, cu diametrul variind de la 0,1 la 2mm. Sarma de wipla, intr-o gama foarte larga, are trei calitati de elasticitate: sarma moale, destinata in special executarii ligaturilor in cavitatea bucala si foarte putin utilizata in laborator; sarma tare, cu un grad relativ de elasticitate, folosita, de aceea, pentru realizarea aparatelor pasive (0,81,21,5 mm) (aparatele de contentie); sarma foarte elastica, cu cea mai larga gama de utilizare; este folosita la confectionarea elementelor de ancorare a aparatelor mobilizabile, in special, in constructia elementelor active (cele ce produc forte ortodontice), la aparatura mobilizabila si la cea fixa. Sarma de wipla cu profil oval, semioval sau semirotund este folosita de obicei la realizarea aparatelor de imobilizare sau la confectionarea diverselor dispozitive auxiliare ale aparatelor fixe. Rasinile acrilice joaca un rol deosebit in realizarea aparatelor ortodontice. Tehnica executarii aparatelor ortodontice din acrilat termopolimerizabil se aseamana intrutotul cu tehnica executarii protezelor mobile. In ultimele decenii fabricile producatoare au pus in circulatie acrilate baropolimerizabile si fotopolimerizabile care au revolutionat complet tehnica executarii aparatelor ortodontice. APARATELE ORTODONTICE MOBILIZABILE

La aparatele mobilizabile se pot descrie trei parti componente : baza aparatului, elementele de ancorare si elementele active.

1. BAZA APARATULUI
Baza este construita din placa palatinala sau linguala. Baza se intinde la maxilarul superior sagital, pe linia mediana, de la nivelul dintilor frontali pana la intersectia liniei mediane, cu o tangenta la fata meziala a molarilor de 6 ani. De-a lungul arcadei, placa se extinde de o parte si de alta, pana la ultimul dinte prezent pe arcada. In sens vertical, in zona frontala forma si contactul placii cu dintii sunt variabile in functie de scopul terapeutic urmarit in laborator, baza aparatului extinzandu-se pana la muchia incizala. In zona laterala placa se extinde pe fata orala a dintilor pana la unirea treimii medii a dintilor cu 1/3 incizala; placa va fi decoletata spre a feri parodontiul marginal de traumatisme. La mandibula, placa este limitata lingual de jocul seului, pe care trebuie sa nu-l jeneze.

In general, atat placa mandibulara, cat si cea maxilara au o grosime de 2-3 mm, zona orala fiind lustruita (. 1.1, 1.2, 1.3, 1.4). .1.-l Extinderea sagitala si transversala a bazei aparatului superior

.1.-2 Extinderea sagitala si transversala a bazei aparatului inferior

.1.- 3 Limitele in vertical ale placii superioare in zona anterioara superioara

.1. 4 Limitele in vertical ale placii inferioare in zona anterioara inferioara. Baza aparatelor poate fi unica sau din fragmente multiple, rezultate din sectiunea ei. 1. La maxilar: pe linia mediana; in Y;

in L; in trapez; atipic-sectorial.

2. La mandibula: pe linia mediana; paramedian unilateral sau bilateral.

In functie de cum este sectionata baza aparatului, actiunea acesteia asupra dintilor si a alveolei este diferita. Astfel daca placa este sectionata pe linia mediana, prin indepartarea celor doua jumatati ale arcadei dentare se produce dilatarea simetrica (. 1.5).

. 1.- 5 Actiunea placii despicate median: a-placa; b-element activ(surub); csensul actiunii de largire Astfel, la maxilar, daca placa este despicata in L iar deplasarea fragmentului mic se face pe latura mare a L ului, se obtine o dilatare asimetrica, fragmentul mare ramanand aproape pe loc iar cel mic se indeparteaza, la nivelul lui exercitandu-se maximum de actiune ortodontica (. 1.6).

. 1 - 6. Actiunea placii despicate in L cu elementul activ pe bratul lung al Lului; a1,a2 placi; b - elementul activ(surub); c1c2 actiuni ortodontice Daca indepartarea se realizeaza pe latura mica a L-ului, fragmentul mic impreuna cu dintii pe care se fixeaza se vor deplasa spre distal, iar fragmentul mare se va mezializa usor si se va rota anterior (. 1.7).

. 1 - 7. Actiunea placii despicate in L cu elementul activ asezat pe bratul scurt al L ului; a1,a2 placi; b - elementul activ; c1c2 actiuni ortodontice Daca placa este sectionata in Y , iar cele trei fragmente se indeparteaza unul de altul, sub actiunea a doua elemente active perpendiculare, acestea vor determina o marire radiara a arcadei dentare si alveolare (. 1.8).

. 1 8 Actiunea placii despicate in Y; a - placa; b - elemente active; c actiuni ortodontice

In situatia placii despicate in trapez, fragmentul mic se indeparteaza vestibular, antrenand in aceasta miscare dintii frontali si alungind arcada alveolara (. 1.9). . 1 - 9.Actiunea placii despicate in trapez; a-placa; b-elementul activ; cactiuni ortodontice

Pentru situatiile cand placa este despicata atipic, sectorial, efectul ortodontic se va exercita cu precadere la nivelul fragmentului mic, in

sensul de actiune al elementelor active. De observat ca elementul activ trebuie montat in asa fel, incat forta pe care o dezvolta sa fie perpendiculara pe dintii fragmentului mic (. 1.10, 1.11). . 1. 10 Diverse posibilitati de actiuni sectoriale la nivelul placii superioare

. 1 11 Diverse posibilitati de actiuni atipic sectorial la placa inferioara La mandibula, daca placa este sectionata pe linia mediana, fragmentele placii se deplaseaza simetric, producand o largire simetrica a arcadei inferioare (. 1.12).

. 1- 12 Placa linguala sectionata median,simetric Daca placa inferioara este despicata asimetric unilateral (parameridian), actiunea este de distalizare a fragmentului mic si de vestibularizare cu usoara rotatie a fragmentului mare (. 1.13).

. 1 13 Placa linguala sectionata paramedian; a - sectionata unilateral; bsectionata bilateral simetric Exista posibilitatea sectionarii bazei inferioare paramedian simetric, iar actiunea obtinuta va fi de largire radiara (expansiune). Baza aparatului inferior poate fi despicata si sectorial, actiunea fiind similara cu baza aparatului superior despicat atipic sectorial. Modul de actiune al bazei aparatelor, sub actiunea elementului activ, baza aparatului ortodontic exercita forte atat pe suprafata dintilor, cat si pe suprafata periostului procesului alveolar, prin intermediul partilor moi (. 1.14).

. 1 14 Descompunerea fortelor exercitate de aparatul ortodontic pe suprafata palatinala a dintilor frontali; a - placa; b - elementul activ; c - componenta ortodontica; d - componenta verticala Aceste forte determina modificari ale pozitiei dintilor, cat si ale structurii osului. Actiunea pe suprafata dintilor are drept consecinta, pe de alta parte, si tendinta marcata de destabilizare a bazei aparatului ortodontic, fapt ce trebuie luat in considerare permanent in timpul tratamentului (. 1.15).

. 1 15 Descompunerea fortelor exercitate de baza aparatului ortodontic in zonele laterale; a - placa; b - elementul activ; c = F - forta ortodontica; d - actiunea pe procesul alveolar; e - actiunea pe unitati dentare; f = R- rezultanta ortodontica; g = Fd - forta de desprindere - componenta verticala. Realizarea bazei aparatelor ortodontice poate fi din acrilate autopolimerizabile, termopolimerizabile, fotopolimerizabile sau baropolimerizabile. Realizarea bazei aparatului mobil din rasina baropolimerizabila. In vederea obtinerii unor aparate ortodontice de calitate, trebuie ca tehnicianul sa respecte o succesiune de faze ce sa permita punerea in valoare a acrilatelor baropolimerizabile. Baza trebuie sa prezinte un design corespunzator, care sa fie atractiv pentru pacient si sa-i determine o placere estetica de a-l purta. In acest scop, acrilatele pot fi realizate intr-o gama practic infinita de culori si combinatii, culoare pe care si-o alege pacientul. In masa acrilica se pot incorpora atat elemente stralucitoare, cat si diverse urine, care sa dea aparatului individualitate. Un prim timp il reprezinta pregatirea modelului. Modelul trebuie sa fie umed, saturat cu apa (tinut in solutie de sulfat de calciu) timp de 30 de minute si izolat cu un izolator specific maselor acrilice. Aceasta operatie poate fi inlocuita cu fierberea modelului in solutie saturata de sapun bazic timp de un minut.

Trebuie avut in vedere ca un model ce prezinta inca o anumita cantitate de aer in interiorul lui, poate produce in timpul polimerizarii acrilatului bule importante in baza placii. Sub acest aspect, cea de-a IIa tehnica de izolare propusa este cu mult mai sigura. Realizarea propriu-zisa a bazei aparatului se poate executa prin doua tehnici (dupa fixarea pe model a tuturor elementelor de ancorare si actiune). 1. Tehnica pulberii si a lichidului: se presara pulbere pe suprafata modelului, pornind de la una din extremitatile bazei aparatului si adaugand lichid pana la saturarea acesteia. Operatiunea se repeta pana la obtinerea unei grosimi a bazei dorite. Toata operatiunea se executa urmarind ca materialul depus pe model sa prezinte un usor exces de lichid in permanenta. In caz contrar, vor apare in masa acrilatului sau pe suprafata lui, zone cretoase, ce vor da un aspect neplacut. Saturarea cu lichid se continua intr-un ritm relativ lent, pana cand aspectul translucid al placii devine usor opac. In acest moment modelul este introdus intr-un vas de presiune, la o temperatura 40 C si 2,12,5 atm. timp de 20 de minute. 2.Tehnica pastei. Se obtine intr-un godeu o cantitate de 3-4 cm3 de pasta acrilica, prin amestecarea in proportie de 2,5/3 a pulberii cu lichidul. Amestecul trebuie sa fie saturat in lichid, astfel incat dupa 2-3 minute, cand incepe sa se traga in fire, consistenta lui sa permita intinderea cu ajutorul spatulei de ceara sau de ciment, pe suprafata modelului. Se urmaresc cu atentie zonele mai ascunse de sub retentiile crosetelor sau ale zonelor laterale ale suruburilor, astfel incat, la aceste nivele, sa nu apara goluri de aer. Pentru a evita aceste situatii, in zonele mentionate se poate aplica materialul prin tehnica pulberii si a lichidului.

Materialul, intins pe suprafata modelului, se modeleaza cu un exces de lichid, la grosimea si intinderea urmarita, urmand ca in ultimul moment baza aparatului sa fie lustruita cu o cantitate de monomer. Aparatul se introduce in vasul de presiune, ca in tehnica precedenta. Cea de-a II-a tehnica are avantajul obtinerii unor structuri mai compacte ale bazelor aparatelor, de o calitate superioara. Transluciditatea aparatelor poate ajunge chiar la transparenta. Cea de-a II-a tehnica se utilizeaza curent in realizarea aparatelor functionale de tip monobloc. Confectionarea bazei din acrilat autopolimerizabil prezinta inconveniente majore datorita calitatii materialului acrilic obtinut, si sub acest aspect utilizarea materialului autopolimerizabil este predispusa la reparatii. Realizarea bazei din acrilat termopolimerizabil presupune realizarea unei machete de ceara a viitorului aparat, ambalarea, crearea tiparului, indesarea si polimerizarea acrilatului, dezambalarea si prelucrarea. Ori, toate aceste etape sunt foarte laborioase si necesita timp foarte mult si din aceasta cauza tehnica a fost rezervata unor situatii speciale. Confectionarea bazei aparatelor ortodontice din acrilat baropolimerizabil sau fotopolimerizabil prezinta asemanari foarte mari si vor fi descrise impreuna. Aparatele rezultate au o precizie si un design de neintrecut. Pe modelul de lucru pregatit, cu celelalte elemente inglobate, se aplica prin tehnica ,,prafului si a lichidului acrilatul baropolimerizabil, incet, picatura si praf (pana ce rezulta un amestec saturat) pana la obtinerea grosimii dorite la nivelul intregii baze.

Polimerizarea sub presiune se executa intr-o incinta speciala la 40-50 C si 2,5 atmosfere timp de 2030 minute. Fotopolimerizarea (in cazul rasinilor fotopolimerizabile) are loc intr-o incinta speciala. Finisarea, lustruirea se executa foarte usor, materialele, si unele si altele, permitand obtinerea unor constructii deosebit de frumoase si atragatoare pentru copii, in interiorul lor putandu-se aplica o gama foarte mare de imagini, elemente sclipitoare, culori etc. Tehnicile amintite sunt utilizate practic in toate laboratoarele de tehnica ortodontica. Sectionarea placilor se face fie cu un disc metalic de tip Horico fie cu o freza cilindrica subtire, fie cu ajutorul unui fierastrau cu o panza ingusta, foarte asemanator cu cele din laboratoarele de tehnica dentara. Avantajele sectionarii cu fierastraul sunt decisive, astfel ca aspectul sectiunii este net, continuu, cu un design perfect. Pericolul ca in momentul sectionarii fragmentelor sa se accidenteze vreun element de sarma, este practic nul. Se pot realiza linii de sectiune complexe prin montarea si demontarea panzei fierastraului pe sub elementele de sarma.

2. ELEMENTE DE ANCORARE A APARATELOR ORTODONTICE MOBILIZABILE CROSETE ORTODONTICE


2.1. Regulile de manipulare ale elementelor de sarma In realizarea crosetelor de sarma este necesar sa se tina seama de urmatoarele reguli: sa nu se indoaie sarma de mai multe ori in acelasi loc deoarece apar defectiuni in structura cristalina, care scad elasticitatea si rezistenta metalului; sa nu se foloseasca clesti cu falci ascutite sau care au muchii deoarece acestia lasa crestaturi in sarma, care devin locuri de minima rezistenta si de intrerupere a undelor elastice; sa nu se incalzeasca sarma inainte sau in timpul prelucrarii deoarece aliajul din care este facuta isi pierde elasticitatea;

sarma se indoaie treptat si in unghiuri rotunjite; in caz contrar se depreciaza structura cristalina si calitatile elastice la locul indoirii

clestele va servi intotdeauna pentru fixarea sarmei iar aceasta se va indoi cu mana (. 2.1, 2.2)

. 2 1 Sarma se indoaie in unghiuri rotunjite; a - sarma; b - cleste universal.

. 2 2 Clestele fixeaza sarma iar indoirea se va realiza in mana; a - sarma; b cleste. concomitent cu miscarea de indoire a sarmei se va executa si o miscare de tractiune a acesteia in axul ei, astfel incat sa se ruleze pe conturul clestelui (. 2.3).

. 2 3 Concomitent cu miscarea de indoire a sarmei (A) se executa si o miscare de tractiune in axul ei (B); a - sarma; b cleste se prefera indoirea in etape a sarmei, dupa probarea succesiva pe model sau in gura, decat sa se riste indoirea in sens invers in cazul ca s-a indoit mai mult decat era necesar;

sarmelor cu mana (. 2.4).

curburile largi vor fi realizate prin indoirea

. 2- 4 Curburile largi se realizeaza prin indoire cu mana. cand un element de sarma trebuie sa imbrace o formatiune a modelului, acesta se realizeaza mai mare, urmarindu-se inchiderea lui treptata pana la adaptare. La fel, daca elementul de sarma patrunde intr-un spatiu anume unde realizeaza o bucla, atunci el se executa mai ingust (mai strans) urmand sa fie adaptat treptat prin marirea curburilor.

Clestii utilizati. In realizarea crosetelor sau arcurilor ortodontice, se pot folosi in principiu, doua tipuri de clesti: 1. clesti specializati pentru fiecare tip de indoitura sau 2. clesti universali, dintre care : clestele-crampon care se utilizeaza la realizarea celor mai multe dintre indoituri; clestele in jgheab care foloseste la realizarea curburilor cu raza mica (. 2.5).

. 2 5 Clestele cu falci in forma de jgheab; a - cleste; b - sarma;1,2 - diferite profiluri de indoituri, in functie de locul unde se face indoirea cu clestele. clestele cu falci plate pentru realizarea indoiturilor de finete (.2.6).

. 2 - 6; Clestele cu falci plate; a - cleste; b - profil de sarma realizat. clestele cu ambele falci rotunde (. 2.7)

. 2 7 Clestele cu falci rotunde; a - cleste; b - profil de sarma realizat. clestele Schwarz (. 2.8)

. 2 8 Clestele Schwarz (a) si profilul de sarma realizat (b). clestele cu varf ascutit (. 2.9)

. 2 9 Clestele cu varf ascutit. Pregatirea modelelor in vederea realizarii aparatelor. Dintii de pe modelul de ghips, pe care se va confectiona aparatul ortodontic trebuie controlati cu atentie indepartandu-se eventualele portiuni de ghips care reprezinta artefacte, atat la nivelul niselor masticatorii, cat si pe suprafetele vestibulara si orala. Daca dintii nu au erupt complet se va degaja cu grija spatiul interdentar cat si coletul, gravand aproximativ 1-2 mm in orizontal si protejand cu multa grija partile de model care reprezinta substanta dura dentara. La nivelul modelului inferior se executa, de regula, deretentivizarea zonelor alveolare laterale, adaugand ghips moale sau ciment in zonele retentive. Adams recomanda, de asemenea, gravarea zonelor de retentie a crosetelor astfel incat plasarea acestora sa nu necesite activarea lor in cabinet, in momentul aplicarii aparatului (. 2.10).

. IV.2 10 Zona retentiva linguala a - dinte mandibular; b limba; c - zona retentiva; d - zona de colectare; e - os mandibular. 2.2. Descrierea elementelor de ancorare Stabilitatea aparatelor ortodontice mobilizabile pe arcadele alveolo-dentare influenteaza in mod hotarator eficienta terapeutica a acestora, cat si calitatea rezultatului ortodontic. Elementele aparatului dento-maxilar se gasesc in permanenta intr-un echilibru realizat prin intermediul fortelor musculare antagoniste si al totalitatii relatiilor functionale dintre ele. Aparatul ortodontic, interpunandu-se in aceasta sfera de forte, influenteaza echilibrul initial si determina un nou echilibru. Pe parcursul terapiei cu aparate ortodontice mobilizabile, apare un numar mare de forte care tind sa desprinda aparatul de pe arcadele alveolo-dentare. Aceste forte sunt in parte determinate de elementele active, in parte de jocul formatiunilor mobile din jurul aparatelor (baza nu trebuie sa depaseasca, in principiu, zona mucoasei pasiv mobile), precum si de forta gravitationala. Din aceste motive, asupra elementelor de ancorare se exercita in mod continuu actiuni care tind sa le desprinda de pe suprafetele dentare, aparand, astfel, posibilitatea ca elementele de stabilizare sa poata exercita si efecte ortodontice. Aparitia unor forte secundare, care duc la destabilizarea elementelor de ancorare si implicit a aparatului ortodontic, este determinata de faptul ca atat elementele active

cat si cele de ancorare actioneaza si se sprijina in mod permanent pe suprafete sferice, umezite in continuu de un lichid alunecos, saliva. Din aceasta cauza, elementele de ancorare trebuie amplasate judicios, pe intreaga arcada, cat mai aproape de elementele de actiune, cat mai mezial si cat mai distal, in mod echilibrat de-o parte si de alta a arcadei dentare. Din punct de vedere al repartizarii elementelor de stabilizare, o ancorare echilibrata poate fi considerata cea in trapez (. 2.11 A si B) cu doua puncte de sprijin anterior si doua posterior.

. 2.11A, Ancorarea aparatelor ortodontice in trapez; in 4 puncte;

. 2.-l1B, Ancorarea aparatelor ortodontice in trapez; in 6 puncte; In lipsa acestor conditii, se poate opta si pentru o ancorare in triunghi (. 2.13).

. 2.12 Ancorarea aparatelor ortodontice in triunghi. Ideal, o ancorare combinata ar aduce maximum de castig din punct de vedere al stabilitatii aparatului ortodontic. (. 2.-l3).

. 2.-l3 Micsorarea aparatelor ortodontice mixte in trapez si in triunghi. Este bine de a preciza intotdeauna valoarea in sine a elementului de ancorare si ceea ce reprezinta el pentru cazul dat in raport cu valoarea elementelor active, astfel incat sa se aiba in vedere si posibilitatea etapizarii tratamentului ortodontic, cu scopul de a asigura in permanenta o stabilitate cat mai buna a aparatului ortodontic. In cadrul ificarii ancorarii trebuie luata in calcul valoarea parodontala a dintilor folositi in ancorare, in raport cu valoarea parodontala a dintilor asupra carora se exercita fortele ortodontice, cea dintai avand totdeauna o valoare mai mare. Trebuie aratat ca, indiferent de valoarea ortodontica a zonei de sprijin, si de actiune, efectele ortodontice vor apare atat de-o parte cat si de alta. Cu cat dezechilibrul dintre ele este mai mare, cu atat efectul ortodontic va fi mai pregnant asupra zonei cu stabilitate mai mica.

Astfel, se poate ajunge la situatia in care zona de sprijin este egala cu zona de actiune (placi sectionate median), si in aceasta situatie cele doua zone se confunda, una constituind zona de sprijin sau de actiune pentru cealalta.(.2.14) .2.-.14, Zona de actiune este egala cu zona de sprijin cu efecte similare; a zona activa; b - zona de sprijin; c - efect ortodontic. In aceasta situatie limita se afla ancorarea pe o zona foarte puternica, cu actiune asupra unor elemente izolate. Efectul ortodontic asupra zonei de sprijin va deveni neglijabil, actiunea principala fiind pe elementul izolat (. 2.15).

.2.- 15. Zona de actiune este mai mica ca zona de sprijin. a - zona de actiune; b - zona de sprijin; c - efect ortodontic asupra zonei de actiune; d - efect ortodontic pentru zona de sprijin. Controlul elementelor de ancorare cat si inlocuirea celor deteriorate trebuie realizate in mod periodic, instruindu-se pacientul astfel incat sa evite deformarea sau accidentarea acestuia in timpul manevrarii sau purtarii aparatului. In aceeasi ordine de idei, a notiunilor generale privitoare la elementele de ancorare, trebuie aratat faptul ca

anumite caracteristici de constructie sau de actiune ale acestora pot fi apreciate ca avantajoase sau dezavantajoase, in functie de cazul dat. Unui croset ortodontic i se pot distinge, indiferent de tipul lui, trei portiuni: a) o portiune in contact cu zona de retentie utilizata, denumita ansa; b) o portiune elastica care ofera posibilitatea ansei sa depaseasca zona retentiva la introducerea si scoaterea aparatului, denumita bucla; c) o portiune formata, de obicei, din 2-3 cuduri, realizate in cel putin doua uri, cu care crosetul se fixeaza in baza aparatului, numita zona de retentie. Dintre elementele de ancorare, cel mai des utilizate sunt: crosetul direct; crosetul Stahl; crosetul in delta; crosetul Jackson; crosetul Adams; crosetul Schwarz crosetul semi-Schwarz crosetul interdentar Alt; gutiera ortodontica.

Crosetul direct este foarte asemanator cu crosetul cervico - alveolar deschis dental. Se confectioneaza din sarma de 0,60,8 mm diametru, elastica (. 2.16).

. 2.-l6 Crosete directe aplicate pe o placa superioara. Crosetul are urmatoarea alcatuire: o portiune rectilinie, ansa, plasata sub ecuatorul anatomic al dintelui in treimea vestibulara de colet, o portiune paralela cu mucoasa gingivala bucala si o zona de retentie care este cuprinsa in placa. Zona de retentie utilizata este convexitatea vestibulara a dintilor laterali din treimea de colet. Caracteristici si indicatii: este utilizat atat in stabilizarea aparatelor ortodontice, cat si pentru a preveni migrarea in zonele edentate a dintilor vecini breselor. Datorita faptului ca nu impiedica infundarea aparatelor, ci numai desprinderea lor, este utilizat la stabilirea mentinatoarelor de spatiu si mai putin la stabilizarea aparatelor ortodontice prevazute cu elemente de actiune. El limiteaza mezial sau distal dintele sau sectorul de dinti asupra carora se exercita forte de mezializare sau distalizare. Crosetul Stahl

Mai este denumit si crosetul ocluzo-interdentar sau crosetul in picatura (. 2.17). Se confectioneaza din sarma de 0,7 mm diametru, elastica. . 2. 17 Crosetul Stahl; 1 - ansa; 2 - bucla; 3 - retentie. Este alcatuit din : o ansa circulara de dimensiunea spatiului interdentar in care se aplica;

ansa se prelungeste ocluzal cu o bucla, care incaleca arcada dentara prin nisa masticatorie, reprezentand portiunea elastica a crosetului;

o zona retentiva, cu care crosetul se angajeaza in plasa.

Zona de retentie utilizata de crosetul Stahl este reprezentata de retentivitatea anatomica in sens vertical a spatiului interdentar. Ansa crosetului se angajeaza in acest spatiu perpendicular pe suprafetele dentare, fara a leza papila interdentara, iar bucla trebuie sa fie astfel echilibrata incat sa ofere suficienta elasticitate crosetului, fara a traumatiza, insa, mucoasa jugala. Caracteristici: Crosetul ofera o buna stabilitate aparatelor ortodontice. Blocheaza egresiunea dintilor pe care se aplica, traversand ul de ocluzie. Necesita existenta unui spatiu interdentar, deci cel putin a doi dinti vecini, de preferinta in dentitia definitiva, dar poate fi utilizat si in cea temporara. Avand relativ putine indoituri, se fractureaza greu, iar repararea lui poate fi executata si in cabinet. Trecand prin nisa masticatorie poate realiza un contact prematur cu arcada antagonista, ducand la inaltarea de ocluzie sau laterognatie, motiv pentru care se cere studiu de model al ambelor arcade, in vederea plasarii corecte a crosetului. Ca o particularitate in aplicarea unui croset trebuie mentionata situatia in care se urmareste inaltarea provizorie a ocluziei. In acest caz, este posibila prelungirea ocluzala a placii, asigurand in acest mod posibilitatea utilizarii aparatului ortodontic si dupa ce obiectivul de inaltare provizorie a fost depasit. Acest lucru este posibil prin indepartarea din baza placii a portiunii de pe suprafata ocluzala, aparatul revenind la forma initiala. Solutia are avantajul, fata de alte modalitati (gutiera), ca pastreaza o ancorare permanenta de calitate foarte buna a aparatului.

Activarea se face prin coborarea ansei acestui croset intr-o zona mai retentiva, plasata mai aproape de baza spatiului triunghiular . Realizarea crosetului Stahl incepe prin confectionarea ansei circulare, care este inchisa treptat pana la obtinerea dimensiunii dorite. Perpendicular pe ul ansei si tinand ansa in varful clestelui crampon se indoaie sarma astfel incat bucla obtinuta sa aiba inaltimea si dimensiunile dorite. Se aplica pe model si mentinandu-se in pozitie corecta se marcheaza pe coada crosetului zona de pliere in placa (. 2.18).

. 2.-l8 Modul de realizare a crosetului Stahl In aceasta varianta, capatul sarmei care creeaza ansa este la distanta de suprafata vestibulara a dintilor si poate determina lezarea mucoasei jugale. Pentru a inlatura aceasta deficienta, s-a imaginat un croset Stahl cu ansa in forma de sfera plina metalica, care sa nu retentioneze alimente in interior si care sa protejeze mucoasa jugala. Acelasi efect poate fi obtinut realizand un croset Stahl cu ansa inversata. (. 2. 19A, B).

. 2.-l9 A Varianta originala, alaturi de ansa Stahl preconfectionata. .2.-l9 B Croset Stahl inversat; 1 - ansa; 2 - bucla; 3 - retentie. Crosetul in delta

Este tot un croset ocluzo-interdentar ca si crosetul Stahl utilizand aceeasi zona de retentie ca si acesta. Deosebirea dintre ele este la nivelul ansei, care este de forma triunghiulara, asemanatoare literei grecesti delta (. 2.20). Ansa este plasata cu varful spre spatiul interdentar si baza spre mucoasa jugala, sprijinindu-se cu cele doua laturi ale sale pe fetele aproximale ale dintilor pe care se aplica. Aceasta dispozitie permite o angajare mai profunda a ansei in spatiul interdentar, deci utilizarea unei retentivitati crescute, cat si realizarea unei bucle elastice de dimensiuni marite, fara ca aceasta sa lezeze mucoasa jugala. . 2.- 20. Crosetul in delta; 1 - ansa; 2 - bucla; 3 - retentie. Se confectioneaza din sarma de 0,7 mm diametru, elastica si are aceleasi caracteristici ca si crosetul Stahl. Aspectele constructive si modul de realizare sunt evidentiate in . 2.21.

. 2.-21 Aspectul crosetului in delta: a - vedere de semiprofil a pozitiei ansei in spatiul interdentar; b - schema constructiva a realizarii ansei crosetului in delta

Crosetul Jackson sau crosetul inelar Se confectioneaza din sarma de 0,60,7 mm diametru, elastica. Alcatuire: o portiune centralaansadispusa subecuatorial, intim adaptata pe suprafata dintelui; aceasta este prelungita de o parte si de alta cu doua bucle, care traverseaza ul de ocluzie prin nisele masticatorii, se termina cu retentii si se fixeaza in placa (. 2.22).

. IV.2.-22. Crosetul Jackson; 1 ansa; 2 - bucla; 3 - retentie. Zona de retentie utilizata este retentivitatea anatomica vestibulara a dintilor laterali din treimea de colet. Caracteristici : Blocheaza eruptia dintilor pe care se aplica, cat si deplasarile lor in sens aproximal; Poate fi aplicat, deci, si pe dinti izolati; Se utilizeaza, de regula, pe dinti definitivi; Prezinta dezavantajul ca produce inclinarea orala a dintilor pe care se aplica, pierzand retentivitatea si, deci, eficienta. Din aceste motive, este mai rar utilizat.

Crosetul Adams Este cunoscut sub denumirea de croset universal. Se confectioneaza din sarma de 0,7 mm diametru, elastica. Este alcatuit din doua anse ovale, care vin in contact cu fetele aproximale ale dintelui, unite vestibular cu o portiune de sarma rectilinie, la distanta de fata vestibulara. Cele doua anse se continua in sens ocluzal, de o parte si de alta, cu cate o bucla, care traverseaza ul de ocluzie prin nisele masticatorii si se termina cu retentii in placa. Zona de retentie utilizata este constituita de divergenta fetelor aproximale ale dintilor laterali sau frontali (. 2.23).

. 2.-2Crosetul Adams; 1 - ansa; 2 - bucla; 3 - retentie; 4 - zona rectilinie (dupa Adams). Caracteristici: Este foarte larg utilizat in stabilizarea aparatelor ortodontice. Poate fi utilizat pe dinti laterali, si frontali, fiind singurul croset care asigura acest lucru. Se accidenteaza relativ greu, repararea se face numai pe model in laborator.

Portiunea de sarma rectilinie care continua cele doua anse vestibulare neavand nici rol elastic, nici rol in stabilizarea crosetuluipoate prezenta mai multe forme, in functie de necesitatile clinice (carlig, buton), (. 2.24 A, si B).

. 2.-.24 A, Variante ale crosetului Adams (dupa Adams).

. 2.-24.B. Variante ale crosetului Adams (dupa Adams). De asemenea, la nivelul ei se pot suda diferite elemente auxiliare, cum ar fi: tubusoare, arcuri s.a (. 2.24.C).

.2.-24.C Fixarea pe portiunea orizontala a crosetului Adams a unui carlig, in vederea derotarii sau a aducerii pe arcada a unui dinte. 1- croset; 2-carlig; 3-dispozitiv elastic. Poate fi aplicat pe dinti izolati cat si pe arcade integre, monodentar sau pluridentar. Blocheaza egresiunea dintilor pe care se aplica. In situatia utilizarii lui pe dinti frontali poate determina inghesuirea acestora.

Activarea se face prin coborarea anselor catre coletul dentar, cu plasarea acestora intr-o zona mai ingusta a coroanei dentare, in sens meziodistal.

La aceasta forma de baza, autorul a mai descris trei variante constructive pentru situatii clinice deosebite ( . 2.25 A si B). . 2.-25. A Variante ale crosetului Adams; la nivelul dintilor in eruptie;

.2.-25 B. la nivelul ultimilor 2 molari pe arcada (dupa Adams). Crosetul Adams de tractiune se deosebeste de varianta initiala prin realizarea a doua tipuri de anse de tractiune. Astfel, exista posibilitatea ca intre ansa meziala si cea distala sa se realizeze o prelungire in forma de deget de manusa,

orientata spre mezial sau distal in functie de sensul de tractiune urmarit. O alta posibilitate este de a realiza la nivelul portiunii orizontale o ansa circulara care permite aplicarea de tractiuni in ambele sensuri. Aceasta a doua posibilitate are avantajul sa poata fi utilizata si in situatiile cu un sant vestibular putin adanc. Semicrosetul Adams, spre deosebire de crosetul Adams, se angajeaza

numai pe fata meziala a dintelui, portiunea rectilinie vestibulara prelungindu-se cu bucla distala. Este destinat situatiilor cand dintele distal celui pe care se aplica crosetul este in eruptie, permitand numai utilizarea zonei retentive meziale. Semicrosetul Adams accesoriu este reprezentat de jumatate dintr-un croset

Adams, a carui portiune rectilinie vestibulara se prelungeste pana la portiunea rectilinie a unui croset Adams vecin, unde este fixat prin sudura. Aceasta completare permite utilizarea unui grup de dinti si cresterea gradului de ancorare, deci a stabilitatii aparatului ortodontic. Realizarea crosetului Adams poate fi obtinuta pe doua cai. 1. Cu ajutorul unui cleste universal Se obtine in primul rand o forma de U de dimensiunea M- D a dintelui pe care urmeaza sa se aplice crosetul; in acel moment capetele sarmei se intorc la 180 de o parte si de alta rezultand la cele doua extremitati ale portiunii rectilinii centrale cele doua bucle ale crosetului. Sarma este rasfranta spre ocluzal astfel incat sa formeze buclele crosetului care traverseaza ul de ocluzie si se fixeaza in placa. Ajustarea crosetului se face astfel incat buclele sa ia contact perpendicular cu fetele aproximale ale dintilor, iar buclele sa se adapteze perfect punctelor de contact, astfel incat crosetul sa nu produca inaltari de ocluzie (. 2.25 C).

.2.-25 C 1 - ansa; 2 - bucla; 3 - retentie; 4 - portiune orizontala. 2. Dupa obtinerea formei de U se utilizeaza un cleste specializat care permite intr-un singur timp realizarea anselor cat si dimensionarea buclelor crosetului. In aceasta varianta buclele sunt complet verticale, paralele cu axul dintelui iar normalizarea pozitiei se face prin ajustare (. 2.25 D).

.2.-25 D 1 - realizarea portiunii orizontale; 2 - obtinerea anselor; 3 - realizarea buclelor; 4 - adaptarea crosetului pe dinti. Crosetul Schwarz (crosetul in sageata sau in trefla ) Este un croset pluridentar putand fi aplicat pe 2, 3, 4 dinti. Se confectioneaza din sarma de 0,7 mm diametru, elastica.

Denumirea sa provine de la forma ansei, care este romboidala, asemanatoare varfului unei sageti. Este alcatuit din : anse romboidale situate in dreptul fiecarui spatiu interdentar, unite la nivelul

mucoasei fixe prin portiuni orizontale, paralele cu aceasta, la 0,51 mm distanta; crosetul iese din placa distal, la distanta de 12 mm de ultimul molar prezent

pe arcada, si patrunde din nou in placa printr-o bucla care traverseaza nisa masticatorie dintre canin si primul premolar. Se fixeaza prin retentii in placa (. 2.26).

. 2-26 Crosetul Schwarz; A - vedere ocluzala; B - vedere vestibulara; C - vedere aproximala; 1 - ansa; 2 - bucla; 3 - retentie; 4 - zona rectilinie. Planul anselor este cudat pe diametrul mic al rombului, astfel incat prima portiune a ansei sa fie perpendiculara pe muchiile proximo-vestibulare ale spatiului interdentar, iar cealalta portiune impreuna cu zonele de legatura sa fie paralele cu mucoasa fixa. Cudarea anselor crosetului se realizeaza de obicei in cabinet cu ajutorul unui cleste special si a fost numita impropriu activare. Ea are insa drept scop adaptarea intima a crosetului intre formatiunile moi (mucoasa gingivala si jugala).

Zona de retentie utilizata este retentivitatea in sens vertical a spatiului interdentar. Caracteristici: Crosetul ofera o buna stabilitate aparatelor. Se aplica in exclusivitate pe zonele laterale, in dentitia definitiva. Datorita lungimii lui prezinta un grad de elasticitate ridicat, ceea ce determina o actiune lenta si blanda pe zona de sprijin. Crosetul Schwarz lasa suprafata ocluzala libera a zonei de sprijin, permitand egresiunea acesteia. In acest scop, contactul dintre placa si arcada in zona laterala trebuie redus la portiunea subecuatoriala dentara. Prezinta multe plieri ale sarmei si se accidenteaza usor; repararea lui nu este posibila decat in laborator. Aceste numeroase indoituri creeaza zone retentive pentru alimente, ceea ce impune o igiena deosebita, pe de o parte, iar pe de alta parte, limiteaza utilizarea aparatului in timpul masticatiei. Adaptarea, in principiu, a crosetului se face cu mana fara a utiliza clestele, iar daca imperfectiunile depasesc aceste limite, este recomandabila refacerea lui in laborator. Activarea se realizeaza prin coborarea si infundarea anselor in spatiul interdentar, mai aproape de papila. Realizarea crosetului incepe cu obtinerea anselor una dupa cealalta si in momentul al doilea, indoirea extremitatilor pentru a fixa crosetul in placa (. 2.27).

.2.-27 Realizarea ansei cu crosetul Schwarz pentru sageti. Practic se incepe prin realizarea primei anse la 34 cm de capatul unui segment de sarma de 0,7 mm si de lungime de 1516 cm. Ansa se aplica in primul spatiu interdentar (care va fi pol de croset) mezial sau distal si se insemneaza locul unde urmeaza a fi realizata a doua sageata. Cu ajutorul clestelui se indoaie prima si a doua portiune a sagetii, se inchide sageata, se orizontalizeaza portiunea de sarma urmatoare si se executa urmatoarea sageata. La incheierea acestei etape se continua crosetul prin spatele ultimului dinte de pe arcada, iar mezial, bratul crosetului formeaza o bucla verticala cu care trece prin nisa masticatorie dintre canin si premolar. In situatiile in care prin aceasta nisa trece si arcul vestibular crosetul se adapteaza primul prin nisa masticatorie. Urmatoarea etapa, asa numita activare a crosetului se face cu clestele de activare (. 2.28). Etapa reprezinta in realitate adaptarea primei portiuni a sagetii perpendicular pe muchiile proximo-vestibulare ale spatiului interdentar, iar al restului crosetului paralel cu mucoasa pasiv-mobila.

. 2 28 Activarea crosetului Schwarz (dupa Dentaurum)

Pentru crosetul Schwarz in conditiile in care utilizand ancorarea foarte buna a acestuia se urmareste si inaltarea provizorie de ocluzie, se poate prelungi placa ocluzal ca in .2.-29. .2.-29. Utilizarea crosetului Schwarz impreuna cu prelungirea ocluzala a placii; 1 - croset; 2 - dinti de sprijin; 3 - prelungire ocluzala a placii. Crosetul in semisageata sau semi-Schwarz (. 2.-30)

Este o varianta a crosetului Schwarz iar denumirea indica de fapt particularitatea de constructie a ansei, care il deosebeste de acesta din urma. Se confectioneaza de asemenea din sarma de 0,7 mm diametru, elastica. . 2.-30 Crosetul semi-Schwarz; 1 - ansa; 2 - bucla. Este alcatuit din ansa crosetului care este de forma unei jumatati de romb, despicat de-a lungul diametrului mare si in contact numai cu unul din peretii spatiului interdentar, pastrand o distanta de 0,51 mm fata de celalalt dinte. In acest fel, fiecare dinte din grupul celor pe care se aplica crosetul are contact cu acesta pe o singura muchie vestibulo-proximala. Fortele care tind sa desprinda crosetul, pe de o parte, si forta cu care ansa actioneaza in sens vestibulo-oral, pe de alta parte, se descompun pe ul inclinat al ansei, determinand, pe langa componentele verticale de egresiune, si componente orizontale cu sens vestibulo-proximal. Astfel, crosetul poate determina deplasarea grupelor de dinti pe care se ancoreaza de-a lungul arcadei, in sensul umarului sagetii. In anumite situatii clinice, pentru a nu aparea rotatii dentare, actiunea in sens proximo-proximal a crosetului semi-Schwarz este completata cu arcuri in diapazon pe fiecare unitate dentara. Pentru anumite situatii clinice concretizate prin arcade integre cu dinti ale caror coroane sunt suficient de inalte, indemne, dezavantajele crosetului

semi-Schwarz date in special de accidentarea sa pot fi evitate prin folosirea crosetului interdentar Alt (. 2.31).

. 2.-31. Crosetul interdentar Alt; 1- ansa; 2- bucla; 3-retentie Acest croset este asemanator cu crosetul Stahl, prezentand vestibular o bucla paralela cu suprafata vestibulara a dintilor, care poate fi activata, si care, cu ajutorul unui pinten intermediar, poate transmite forte ortodontice de-a lungul arcadei. Crosetul Alt nu permite egresiunea dintilor. In cursul tratamentului ortodontic, pe masura obtinerii rezultatelor, pe de o parte, si pe masura modificarilor pozitiilor dentare, pe de alta parte, elementele de ancorare isi pierd eficienta partial sau total. Sub acest aspect trebuie luat in considerare controlul continuu al eficientei crosetului si activarea lui de cate ori este necesar, in scopul recuperarii calitatilor conferite de principiul de constructie. Activarea se obtine prin aducerea ansei intr-o zona mai retentiva, pastrand caracteristicile constructive ale crosetului. Trebuie avut in vedere, in mod deosebit, faptul ca crosetul nu trebuie sa exercite forte asupra dintelui de sprijin in situatia in care aparatul nu este solicitat sa se desprinda de pe arcada dentara.

Pentru unele crosete s-au imaginat fie dispozitive care sa le mareasca stabilitatea pe dinte, fie dispozitive care sa amplifice efectul. Astfel crosetului Adams i s-a atasat un pinten ocluzal care sa impiedice in special in zona distala a mandibulei infundarea lui si aceasta in situatia cand crosetul este ancorat pe un singur dinte (. 2.32) .2.-32 Pinten ocluzal utilizat pentru oprirea infundarii crosetului Adams(A) si pentru stabilizarea verticala a placii (B) Acest pinten poate fi utilizat si ca mijloc de stabilizare verticala a placilor ortodontice, utilizate ca mentinatoare de spatiu sau ca aparate de contentie.

Gutiera ortodontica este o constructie care acopera un grup de dinti vecini, de la cel putin doi la toata arcada, pe fetele lor vestibulare, ocluzale si orale si ar putea fi asemuita cu un grup de coroane de invelis, solidarizate intre ele, carora li s-au desfiintat peretii intermediari (Boboc). In acest context trebuie aratat ca gutiera este un element de ancorare care se aplica pe dintii neslefuiti, nu patrunde subgingival, inalta provizoriu ocluzia, realizand blocuri dentare de sprijin (. 2.33 si 2.34).

. IV.2.-33 Gutiera ortodontica aplicata pe zona laterala; A-vedere ocluzala; Bvedere laterala.

. 2.-34 Efectul de expansiune produce modificari la nivelul zonei de sprijin; A: gutiera la inceputul actiunii ortodontice; B: gutiera dupa executarea actiunii ortodontice; 1 - gutiera; 2 - dinte; 3 - forta ortodontica; 4 - sens de rotatie; Caracteristici: peretii gutierei trebuie sa prezinte grosimi uniforme, astfel incat, vestibular, aceasta sa redea morfologia arcadei si sa ofere in acelasi timp elasticitatea si rezistenta necesare scopului de utilizare. Datorita faptului ca se aplica pe dinti neslefuiti, gutiera trebuie sa fie elastica, pentru a putea depasi ecuatorul anatomic al dintilor pe care se aplica. Aceasta caracteristica ii ofera de fapt si principala calitate in stabilizarea aparatelor ortodontice. Frictiunea dintre dinti si suprafata interna a gutierei slabeste in timp datorita uzurii ducand la pierderea stabilitatii aparatului ortodontic. In aceste situatii este necesara captusirea gutierei. Un alt motiv de pierdere a contactului dintre dinte si gutiera il constituie usoara inclinare spre vestibular a dintilor pe care gutiera se sprijina, chiar si in conditiile contactului marit dintre aceasta si dinte. Marginile gingivale ale gutierei trebuie prelucrate efilat, astfel incat, retentia alimentara sa fie cat mai redusa. Suprafata ocluzala a gutierei, in principiu, se realizeaza , in contact cu toti dintii antagonisti, situatiile particulare fiind dictate de cazul clinic.

Actiuneindicatii: realizand blocuri dentare, se transmit forte echilibrate pe campuri parodontale intinse, nepermitand inclinarea sau modificarea pozitiei dintilor unul fata de celalalt. Datorita inaltarii provizorii a ocluziei, sunt suprasolicitati in sens vertical atat dintii pe care se sprijina, cat si dintii antagonisti, ducand la ingresiune dentara si la rotatie de tip anterior a mandibulei. Este posibila utilizarea unei gutiere totale pe post de aparat ortodontic, mobilizabil, in situatia in care se urmareste transmiterea unor forte importante la nivelul unui sector limitat, fara a urmari efecte secundare in alte zone, iar stabilizarea relatiilor ocluzale sa se realizeze pe toate unitatile dentare. Gutiera permite angajarea in stabilizarea aparatului superior si a dintilor antagonisti, prin realizarea de microuri ocluzale prin captusire ocluzala. In aceste conditii, daca una dintre gutierele aparatului este cu suprafata neteda, iar cealalta cu microuri ocluzale, actiunea aparatului va fi de partea gutierei cu suprafata neteda. In supraalveolodontiile laterale, ancorarea pe gutiere determina ingresiunea dintilor de sprijin, ca si a antagonistilor, si prezinta avantajul ca prin inaltarea ocluziei se obtine in cavitatea bucala un spatiu suplimentar necesar limbii. Acrilatul din care este confectionata gutiera, cu cat este mai elastic, ofera o retentie mai buna, dar este mai putin rezistent la abraziunea ocluzala. Din aceste motive gutierele sufera accidente si reparatii frecvente in cabinet. Trebuie avut in vedere controlul permanent si deosebit de atent al posibilitatii eruptiei distale dincolo de gutiera a ultimului dinte de pe arcada, ceea ce poate compromite rezultatul ortodontic.