Sunteți pe pagina 1din 5

Cum se scrie o recenzie

Categoria ABC-ul filosofiei


De obicei, tânărul care îşi propune să redacteze o recenzie se pregăteşte pentru o ispravă
care va uimi umanitatea şi va fi consemnată într-o nouă ediţie a Bibliei. Recenzia devine,
astfel, un prilej de a-şi etala geniul şi erudiţia incomparabile. El nu prezintă, prin urmare, o
carte, pur şi simplu: ar fi mult prea înjositor pentru vanitatea lui! El construieşte, în
realitate, un eseu pretenţios, înflorit şi eterat, abscons şi zadarnic, din care nu poţi deduce
nimic cu precizie. Nu pricepi nici despre ce vorbeşte cartea şi nici ce a vrut să realizeze,
pînă la urmă, ilustrul nostru recenzent. În final, productul lui nu e nici eseu şi nici recenzie
propriu-zisă. E un hibrid care nu foloseşte nimănui, de o dezolantă uscăciune.

Pentru acest motiv, am ales să traduc (ca model de prezentare a unei cărţi!) o recenzie din
revista “The Review of Metaphysics” (numărul pe martie 2007). Recenzia este semnată de
Anand Vaidya, profesor la San Jose State University, şi se referă la volumul intitulat
“Varieties of Things: Foundation of Contemporary Metaphysics” (Massachusetts:
Blackwell Publishing, 2005, x + 278pp.), volum publicat de Cynthia Macdonald. Am
simplificat recenzia. În paranteze drepte am făcut unele completări.
V. G.

"Varieties of Things este o foarte bună introducere în cîteva din temele metafizicii
contemporane. Ea poate fi folosită atât ca un curs de metafizică, dar şi ca un comentariu
original. Cartea cuprinde trei părţi.

Partea I se intitulează ‘Metafizica şi instrumentele ei’. Ea oferă o prezentare a metafizicii în


calitate de investigaţie ontologică a ceea ce există realmente şi a naturii acestei realităţi.
Instrumentele de care poate uza metafizicianul includ: criterii de angajament ontologic,
principii de individuaţie şi principii de identitate, precum Legea lui Leibniz [e vorba de
‘legea identităţii indiscernabililor’ şi de ‘legea indiscernabilităţii identicilor’]. Macdonald
discută amănunţit concepţiile provocatoare cu privire la natura metafizicii, propuse de
Aristotel şi Kant, distincţia lui Strawson dintre metafizicile descriptive şi prescriptive
(revizioniste), dar şi deosebirea lui Carnap dintre chestiunile interne şi cele externe…

În partea a II-a, intitulată ‘Particularele’, Macdonald cercetează entităţile materiale,


persoanele şi evenimentele. Ea este de departe cea mai dezvoltată secţiune a cărţii. În
capitolul despre entităţile materiale, Macdonald respinge două abordări reductive ale
substanţelor: teoria ‘fasciculului substanţial’, conform căreia entităţile sînt fascicule
[mulţimi] de proprietăţi şi teoria substratului, care consideră obiectele [lucrurile] ca
mulţimi de proprietăţi ‘prinse’ [dependente] de un substrat simplu şi în chip necesar lipsit
de orice proprietate. Teoria fasciculului este respinsă pentru că ea nu poate lămuri în ce
mod o anume substanţă constituie, în cele din urmă, un lucru unitar şi, de asemenea, în ce
mod o substanţă persistă şi supravieţuieşte schimbărilor… Teoria substratului simplu este,
probabil, un răspuns la teoria fasciculului, întrucât presupune un constituent stabil pentru
fiecare particular în parte şi poate explica mai bine în ce chip o entitate materială
supravieţuieşte schimbării. După un examen al diferitelor opinii în această chestiune,
Macdonald argumenteză, totuşi, că teoria substratului este ea însăşi incoerentă…
Macdonald împărtăşeşte o concepţie care ar putea fi numită ‘descriere exemplificativă a
proprietăţilor’ unui obiect [substanţă, entitate]. Ea reprezintă o abordare non-reductivă a
substanţei, prin partiţia [clasificarea] proprietăţilor deţinute de un obiect în proprietăţi care
îl individualizează şi proprietăţi care îi descriu identitatea. Anumite proprietăţi ale unui măr
sînt esenţiale şi îl caracterizează ca obiect cu un anumit mod de a fi, însă nu spun nimic
despre indentitatea lui. De exemplu, proprietatea de a fi un măr are funcţia de a conferi
entităţii o identitate, două mere roşii şi unul verde împărtăşesc proprietatea esenţială de a fi
măr, dar ele diferă prin culoare, care e o însuşire accidentală a fiecărui măr particular, care,
pe de altă parte, se deosebeşte şi printr-o localizare spaţio-temporală. În concepţia lui
Macdonald, obiectele materiale sunt exemplificări ale unor proprietăţi substanţiale
specifice [‘substance-kind proprieties’] în spaţiu şi timp.

În capitolul 4, Macdonald discută angajamentul ontologic în cazul unei persoane şi prezintă


cîteva abordări istorice ale problemei următoare: ce înseamnă să fii o persoană [şi să-ţi
păstrezi identitatea prin timp]…

În capitolul 5, Macdonald analizează evenimentele, începînd cu opera clasică a lui Donald


Davidson. Ea discută trei criterii importante pentru identitatea unui eveniment: coincidenţa
spaţio-temporală, coincidenţa spaţio-temporală necesară şi identitatea [‘sameness’] dintre
cauză şi efect…

Cercetarea particularelor de către Macdonald evidenţiază o înclinaţie realistă: ea e puţin


interesată de anti-realismul unor teorii precum acelea care propun un constructivism social
al particularelor. Doar în partea a III-a, intitulată “Universalele”, Macdonald prezintă cîteva
concepţii anti-realiste demne de atenţie. Sunt analizate pe larg nominalismul extrem al lui
Nelson Goodman, dar şi nominalisme moderate, precum nominalismul asemănării şi
nominalismul tropilor. În încheiere, Macdonald oferă o bună prezentare a modului în care
un demers platonician [care acceptă ‘universalele’] poate da răspuns vestitului “argument
al celui de al Treilea Om”.

În consecinţă, Varieties of Things este o carte care poate interesa pe toţi cei interesaţi de
problemele metafizicii şi de fundalul lor, e scrisă limpede, cu exemple elocvente şi analize
pasionante”.

Cum se scrie o recenzie


Majoritatea cititi foarte mult...asta o stim pentru ca asta este principalul motiv pentru
care va aflati pe acest forum. Si totusi foarte putini indraznesc sa ne impartaseasca
impresiile lor de lectura.
Am hotarat asadar sa va ofer un text despre cum se scrie o recenzie. Sper sa il cititi cu
placere si poate invatati ceva din el. Desigur noi nu suntem atat de stricti. Orice
parere cu privire la cartile pe care le-ati citit este bine venita. AIci veti gasi numai
cateva puncte la care va puteti referi atunci cand scrieti despre o carte. Succes si spor
la lectura!

Textul este tradus si adaptat de aici: http://www.library.dal.ca/how/bookrev.htm

Exista doua metode de abordare pentru recenzarea unei carti. O recenzie descriptiva este
aceea in care autorul ofera informatiile esentiale despre o carte fara entuziasm si
exagerari. Aceasta recenzie include descrieri si expuneri, scopul autorului si citate
sugestive din text. O recenzie critica este cea in care autorul descrie si evalueaza cartea
din punctual de vedere al standardelor literare si istorice acceptate si isi sustine aceasta
evaluare cu exemple din text. Urmatoarele puncte va vor oferi cateva sugestii pentru a
invata sa scrieti o recenzie critica.

Cerinte de baza
In cateva cuvinte, cel care intocmeste recenzia trebuie sa cunoasca doua lucruri pentru a
scrie o recenzie critica:
• Evident, lucrarea recenzata
• caracteristicile genului caruia ii apartine opera (roman, povestire, biografie, poezie,
etc.).
1. Cunostintele cu privire la opera include nu numai incercarea de a intelege scopul
autorului si metodele prin care partile componente ale operei contribuie la atingerea
acestui scop ci si cunostinte despre autor – nationalitatea acestuia, perioada in care a
trait, alte lucrari, etc. .
2. Cunostintele despre genul din care face parte opera include intelegerea acestei forme de
arta si cum functioneaza ea. Fara acestea, recenzorul nu are standarde istoice sau literare
pe care sa isi bazeze evaluarea.

Lucruri estentiale la recenzie


1. Descrierea si nu sumarul cartii. Este necesara o descriere suficienta astfel incat cititorul
recenziei sa poate intelege gandurile autorului. Aceasta povestire a continutului cartii
poate fi inclusa in remarcile critice.
2. Cate ceva despre autor (nu o biografie intreaga). Informatiile biografice trebuie sa fie
relevante pentru subiectul recenziei si sa imbunatateasca intelegerea lucrarii de catre
cititor.
3. O aprecierea, oferita de preferat indirect, prin descriere si expunere pe baza scopurilor
autorului.. Desi o recenzie critica este de fapt exprimarea unei opinii, ea trebuie sa fie o
apreciere bine-gândita incluzand:
o scopul autorului asa cum a fost el perceput de recenzor
o parerea autorului recenziei cu privire la cat de bine si-a indeplinit scopul autorul operei.
o Dovezi care sa sustina parerile recenzorului cu privire la realizarile atuorului .

Pasi preliminari
1. Cititi cartea cu atentie.
2. Notati-va eventualele pasaje pe care le veti folosi ca citate.
3. Notati-va impresiile pe parcursul lecturii.
4. Oferiti-va timp pentru a asimila ceea ce ati citit astfel incat sa puteti privi cartea in
perspectiva.
5. Retineti ca va trebui sa oferiti cititorului recenziei o singura impresie clara asupra
cartii.

Va urma...

Recenzia este o prezentare, mai mult sau mai putin dezvoltata, de obicei la aparitie, a unei
scrieri litarare sau stiintifice, cu comentarii si aprecieri critice.
Definitorii pentru recenzie sunt caracterul critic si, in mai mica masura, caracterul actual.
Revistele nu primesc recenzii ale unor carti mai vechi de trei ani.
Recenzia cuprinde:
1. descrierea bibliografica, functionand si ca titlu
2.rezumatul, mai mult sau mai putin detaliat, al continutului
3. aprecieri critice
Observatii:
*recenzia poate cuprinde cateva date privitoare la autorul prezentat
*aprecierile critice nu constituie, neaparat un capitol separat. Ele pot sa insoteasca pas cu
pas rezumatul

Am observat un lucru interesant: unul dintre cele mai populare cuvinte dupa care este gasit
Milionarul Mioritic este… recenzie. Dupa cum arata si sondajul de opinie despre temele
blogului, cartea care imbogateste este categoria cea mai populara dupa investitiile la bursa.
Asta m-a determinat sa scriu un articol despre cum se face o recenzie.

Sint mai multe reguli pe care as vrea sa le subliniez:

• alege un domeniu de carte in care te pricepi (ai expertiza)


• documenteaza-te despre autor (ce a mai scris, cind a scris cartea pe care doresti s-o
recenzezi)
• CITESTE CARTEA! e stupid ca trebuie sa subliniez dar multi dintre cei care
recenzeaza o carte nu fac decit s-o rasfoiasca, in cel mai bun caz s-o citeasca pe
sarite
• nu uita sa amintesti elemente tehnice legate de carte (editura, titlu, autor, gen,
numar de pagini si orice alt detaliu care crezi ca ar interesa cititorul)
• nu povesti cartea (e o greseala in care se impotmolesc o multime de recenzori)
• in timpul lecturii noteaza pe un caiet sau pe o foaie citate sau idei care te
impresioneaza
• la sfirsitul cartii, cind ideile si impresiile sint proaspete, incearca sa notezi starea de
spirit pe care o simti la finalul lecturii
• realizeaza o analiza critica (daca experienta si cultura iti permit)
• opteaza pentru o parere personalizata, e cea mai gustata de cititor

Intre ultimele doua tipuri de recenzii, eu optez pentru una, alta sau amindoua in functie de
dispozitie sau de mesajul pe care vreau sa-l transmit. De cele mai multe ori aleg sa stimulez
apetitul cititorului pentru lectura, trasind citeva idei intrigante care m-au determinat pe
mine sa iau cartea in mina si s-o citesc pina la capat. Daca e in contradictie cu ideile mele
personale despre subiect, incerc sa argumentez.

In concluzie, o recenzie se poate face in nenumarate moduri. O parte din personalitatea


recenzorului se reflecta in recenzie. Tocmai aici e cheia unei reusite care ne face sa citim
recenzii inainte de a incepe lectura unei carti.

S-ar putea să vă placă și