Sunteți pe pagina 1din 37

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI ŞCOALA DOCTORALĂ DE PSIHOLOGIE

Rezumatul tezei de doctorat

STRESUL PSIHIC ŞI STRATEGII DE COPING LA ANGAJAŢII DIN SISTEMUL ENERGETIC

Coordonator ştiinţific :

prof.univ.dr. NICOLAE MITROFAN

BUCUREŞTI

2011

Doctorand :

BAICAN BIANCA SIMONA

INTRODUCERE PARTEA I

1. STRESUL PSIHIIC

1.1. Conceptul de stres

CUPRINSUL TEZEI

1.1.1 Apariţia şi evoluţia conceptului de stres psihic

1.1.2. Elemente generale privind stresul psihic

1.1.2.1. Factorii stresori şi influenţa lor

1.1.2.2. Markerii stresului psihic

1.1.2.3. Tipuri de stres psihic

1.2. Stresul psihic şi efectele sale

1.2.1. Nivele de receptare a stresului psihic

1.2.2. Efecte ale stresului psihic

1.2.3. Consecinţele stresului psihic

1.3.Stresul şi dezvoltarea individului

1.3.1. Reactivitate pe etape de vârstă

1.3.2. Influenţele stresului asupra dezvoltării individului

1.3.3. Stresul ocupaţional

2. METODE ŞI TEHNICI DE CONTROL A STRESULUI 2.1.Managementul stresului 2.2.Metode şi tehnici specifice de control a stresului 2.3.Coping – strategia de adaptare la stres

2.3.1. Copingul ca strategie

2.3.2. Clasificarea strategiilor de coping

2.3.3. Metode de evaluare a coping-ului

3. STRESUL ŞI INFLUENŢELE LUI ASUPRA PERFORMANŢELOR

3.1. Stresul la locul de muncă

3.1.1. Relaţia stres – performanţă

3.1.2. Măsurarea stresului

3.2.Soluţii pentru prevenirea şi combaterea stresului la locul de muncă

3.2.2.

Modele de prevenţie a stresului la locul de muncă

3.2.3. Umorul la locul de muncă

PARTEA II

4. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ

4.1. Domeniul, tema şi problema cercetării experimentale

4.2. Metodologia cercetării experimentale

4.2.1. Obiectivele cercetării experimentale

4.2.2. Ipotezele de lucru

4.2.3. Locul şi durata cercetării

4.2.4. Diversitatea eşantionului studiat

4.2.5. Metode care au stat la baza cercetării

4.2.6. Instrumente şi probe folosite în cercetarea experimentală

4.3. Desfăşurarea cercetării experimentale

4.4. Prelucrarea, analiza şi interpretarea rezultatelor cercetării experimentale

4.5. Compararea rezultatelor cercetărilor teoretice şi experimentale

5. CONCLUZII FINALE

5.1. Concluzii generale

5.2. Contribuţii personale

5.3. Direcţii viitoare de cercetare

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În ziua de azi, când în toate societăţile dezvoltate sau mai puţin dezvoltate, omul este supus la numeroase şi variate solicitări, psihicul uman este asaltat, agresat de numeroşi stimuli (agenţi stresori) într-un fel sau altul. Stresul denumit generic „boala secolului douăzeci” şi chiar a secolului douăzeci şi unu, în opinie personală, a provocat mai multă durere şi mai mult dezechilibru al sănătăţii în general decât orice altceva cunoscut de medicina modernă. Acest impact uneori devastator asupra fiinţei umane se datorează schimbărilor survenite în mediu şi societate care sunt mult mai rapide decât puterea de adaptare a individului uman. Datorită specificului societăţii româneşti şi a culturii de masă pentru menţinerea sănătăţii psihice, există încă prejudecăţi referitoare la recurgerea la sfatul unor specialişti atunci când psihicul resimte negativ impactul evenimentelor sociale. Acest studiu şi-a propus identificarea unei modalităţi care poate contracara şi diminua efectele stresului, asupra personalului din sectorul energetic, personal cu vârste şi pregătire educaţională diferite, din medii culturale diverse, dar cu o caracteristică comună, cea a unei munci aflată permanent sub „tensiune”. Premisa de la care s-a pornit a fost aceea că trăsăturile de personalitate joacă un rol important în explicarea diferenţelor interindividuale în ceea ce priveşte stilurile de adaptare la solicitările stresante, specifice vieţii şi activităţii din domeniul energetic, iar stimularea şi dezvoltarea acestor trăsături pot conduce la o contracarare a efectelor stresului ocupaţional. Din acest motiv s-a recurs la o modalitate de coping neintruzivă, care şi-a dezvoltat potenţialităţile în cadrul unui grup semnificativ de angajaţi în mod indirect, studiindu-se efectele generate la nivel de grup de muncă şi de organizaţie. Eforturile generale ale specialiştilor sunt focalizate, atât la nivel european, cât şi la nivel mondial, atât pe prevenirea stresului, cât şi acordarea unei asistenţe specializate pentru dezvoltarea competenţelor angajaţilor, necesare pentru a face faţă mai eficient solicitărilor posturilor pe care le ocupă. La aceste eforturi se adaugă şi lucrarea prezentă, care prin evidenţierea efectelor unei anumite modalităţi de coping, cea bazată pe umor, se aliniază efortului general de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă prin ameliorarea efectelor stresului ocupaţional.

PARTEA I

Prima parte a lucrării urmăreşte fundamentarea teoretică a contextului ştiinţific în care se încadrează prezentul studiu. Argumentele teoretice care au fundamentat studiul prezent au fost prezentate pe parcursul a trei capitole.

CAPITOLUL 1. Stresul psihic În CAPITOLUL 1 s-a urmărit definirea multidimensională a stresului cu pornirea de la cuvântul de origine, din limba latină, până la cele mai recente definiţii date de diferiţi oameni de ştiinţă subliniindu-se în final următoarele caracteristici: este un sindrom multisimptomatic, ce se manifestă ca o stare generalizată de disconfort fizic şi psihic, este generat de percepţia subiectivă a unor factori sau evenimente cu care individul intră în contact de-a lungul vieţii, poate fi prevenit sau ameliorat când este instalat prin diferite metode şi tehnici ce pot fi involuntare sau voluntare, chiar dezvoltate. Tot în acest prim capitol este delimitat conceptual şi ca forme de manifestare stresul psihic, indicându-se atât situaţiile care îl pot produce, cât şi efectele pe care le poate genera cu consecinţele lor la nivelul individului. Stresul psihic, ca formă de percepţie afectiv-emoţională a tot ceea ce intervine nou în viaţa individului, este considerat ca stimulativ în anumite doze şi frecvenţe (eustresul), dar după ce asigură un optim funcţional individului, el poate deveni dăunător, conducând la dezechilibre şi tulburări funcţionale prin modificări cognitive, afective şi comportamentale (distresul). Prezentarea particularităţilor percepţiei la anumite vârste a stresului psihic a conturat un tablou general pentru percepţia stresului ocupaţional, dar mai ales cum individul îşi dezvoltă abilităţi de adaptare la stres. Această argumentare teoretică a servit studiului în clasificarea factorilor de stres după importanţa lor pentru angajaţii în sectorul energetic, precum şi în identificarea nivelului pe autoevaluare a efectelor resimţite la nivel fizic şi psihic de fiecare.

CAPITOLUL 2. Metode şi tehnici de control a stresului CAPITOLUL 2 prezintă anumite metode şi tehnici ce pot fi utilizate atât în prevenţia stresului, cât şi în ameliorarea acestuia atunci când efectele şi consecinţele lui sunt resimţite şi instalate. Metodele şi tehnicile prezentate sunt structurate pe nivele de implementare

(organizaţional şi individual), precum şi pe etapa de eficienţă maximă (prevenţie, ameliorare, control/gestionare).

La nivel organizaţional sunt prezentate trei tipuri de strategii antistres:

1. Strategiile primare, radicale, care presupun o reorganizare profundă în scopul reducerii insatisfacţiei în muncă, recurgându-se la rearanjarea interioarelor, izolare fonică, adaptarea iluminatului şi climatului termo-ambiental, ergonomizarea spaţiilor şi mobilierului, disponibilitatea pentru un service prompt şi eficient.

2. Strategiile secundare, care urmăresc reducerea la minimum a nivelului de stres din organizaţie prin accesul tuturor angajaţilor la săli de sport, diete şi tratamente speciale.

3. Strategiile terţiare, care urmăresc sprijinirea persoanelor cu manifestări clare de stres prin programe de relaxare, antifumat şi antialcool, şi prin consilierea gratuită a persoanelor care suferă de pe urma stresului cu menţinerea totală a confidenţialităţii. Dintre tehnicile individuale de control a stresului au fost evidenţiate următoarele:

a) Conduite antistres (evitarea distresului, provocarea de distresuri controlate, limitarea înlăturarea consecinţelor)

b) Conduite pro-eustres (cultivarea eustresului, procurarea de eustresuri)

c) Conduite sanogenetice (deprinderi zilnice igienă de hrănire, activitate fizică, conduite preventive faţă de accidente, evitarea unor excese, examene medicale periodice).

d) Conduite vizând creşterea eficienţei filtrelor antistres care vizează modelarea sistemelor

de convingeri (pozitivarea, adecvarea lor la realitate) şi combaterea unor modalităţi de adaptare la stres pentru individ. Ca strategie individuală de ajustare a stresului, a fost detaliat prezentată în cadrul acestui capitol, cea denumită coping, care este descrisă a fi o strategie multidimensională de control, a cărei finalitate este schimbarea, fie a situaţiei, fie a aprecierii subiective. Conceptul de „coping” a fost elaborat de Lazarus şi Launtier în 1978, iar S. Kobasa, în 1982 descria copingul ca un simţ al controlului personal, o dispoziţie de personalitate care reduce stresul în viaţă. Ca strategie de relaţionare cu stresul, copingul, poate modela conduita afectivă a individului în diferite feluri: modificând sensul orientării atenţiei (prin evitare sau creşterea vigilenţei), modificând semnificaţia subiectivă a evenimentului (exagerarea, subevaluarea, sau reevaluarea evenimentului, evidenţierea umorului) şi modificând termenii momentani ai relaţiei individ-eveniment (înfruntare a situaţiei-problemă în scopul rezolvării acesteia prin

planuri de acţiune). Aceste trei modalităţi de orientare a conduitei de adaptare la stres determină modificarea modului de percepere a situaţiei, la reevaluarea potenţialului stresant.

a situa ţ iei, la reevaluarea poten ţ ialului stresant. Fig 1. Modific ă ri aduse

Fig 1. Modificări aduse de strategiile de coping

Focalizându-se mai mult pe acest gen de strategie, în acest capitol sunt prezentate şi diferite clasificări ale copingului, propuse de-a lungul timpului de: Lazarus (1984, 1987) care a distins copingul focalizat spre problemă şi copingul focalizat spre emoţie, Suls şi Fletcher (1985) au propus diferenţierea între copingul evitant şi cel vigilent, iar Paulhan şi Bourgeois (1995) au evidenţiat strategiile pasive şi strategii active. În 2002 Schwarzer şi Knoll au făcut distincţia între patru tipuri de coping: reacţional, anticipat, preventiv şi proactiv /dinamic. Detalierea acestei strategii de relaţionare cu stresul a fost strict necesară pentru asigurarea bazei teoretice intervenţiei propuse în cadrul studiului, intervenţie care prin stimularea unei anume strategii de coping şi-a propus să facă stresul mai suportabil pentru angajaţii sectorului energetic.

CAPITOLUL 3. Stresul şi influenţele lui asupra performanţelor Întrucât stresul generat de locul de muncă se află pe locul doi în ierarhia problemelor de sănătate profesională în U.E., CAPITOLUL 3 şi-a propus să analizeze în amănunt acest gen de presiune care acţionează asupra oamenilor în această perioadă socio-istorică de la sfârşitul primului deceniu din mileniul III. Datorită faptului că în multe domenii de activitate se constată o creştere a insecurităţii şi instabilităţii (programului şi conţinutului muncii), că angajarea şi promovarea la locul de muncă nu au ca principal criteriu meritocraţia, evenimentele ce se succed în viaţa unui individ

angajat profesional îşi amplifică frecvenţa şi presiunea, stresul devenind un mod constant de viaţă, solicitând o continuă adaptare din partea omului. În literatura de specialitate, stresul la locul de muncă este definit, fie ca stres profesional, sau ocupaţional, fie ca stres organizaţional, fiecare dintre aceste concepte având câte o particularitate care o diferă de celelalte. Reunind toate aceste accepţiuni a conjuncturilor care pot afecta omul activ, s-a conturat următoarea idee: stresul de la locul de muncă include stresul ocupaţional/profesional care implică impactul condiţiilor şi conţinutului muncii asupra individului şi stresul organizaţional care implică rezonanţa afectivă a relaţiilor stabilite la locul de muncă.

afectiv ă a rela ţ iilor stabilite la locul de munc ă . Fig 2. Surse

Fig 2. Surse de stres la locul de muncă

La nivel conceptual se presupune că există 4 tipuri de relaţii între nivelurile de stres la locul la de muncă şi performanţa individuală sau organizaţională: o relaţie negativă atunci când scade productivitatea ca şi consecinţă a stresului, o relaţie liniară pozitivă când productivitatea ar putea creşte, o relaţie în formă de U în care starea uşoară de stres ar putea spori productivitatea până la vârf, ca apoi să scadă spre o stare de disconfort, sau o ultimă variantă în care nu există nici o relaţie între cele două elemente. Studiul prezent constată relaţia iniţial ascendentă până la un optim funcţional între stres şi productivitate, care prin creşterea presiunii celui dintâi, destabilizează cel de-al doilea element. Tocmai în această idee sunt subliniate în partea teoretică mai multe soluţii pentru prevenirea şi combaterea stresului la locul de muncă, care sunt descrise pe larg de la modul de depistare a nivelului de stres resimţit, până la descrierea amănunţită a nivelurilor şi formelor de prevenţie şi intervenţie.

Există trei feluri de a preveni stresul la locul de muncă, care pot diminua mult impactul stresului asupra individului şi a grupului, reducând impactul major al stresului asupra productivităţii şi dezvoltării societăţii economice:

a. prevenirea primară – depistarea şi prevenirea atacurilor la sănătate, prin eliminarea surselor de risc, printr-o bună organizare a muncii;

b. prevenirea secundară – vizează depistarea precoce a atacurilor la sănătate şi intervenţia

din timp pentru remedierea situaţiei; c. prevenirea terţiară – prevenirea atacurilor cronice şi permanente asupra sănătăţii Atunci când stresul este deja resimţit şi provoacă o serie de simptome cuprinse în denumirea de insatisfacţie în muncă, este afectat însuşi motorul motivaţional care stimulează productivitatea. În această situaţie, organizaţia sau persoana pot alege una din multitudinea de căi de a răspunde insatisfacţiei, percepute ca şi conflict, apelând la tehnici ca: tehnici mentale (empatia, discuţia cu sine, încadrarea în timp şi prezenţa activă), tehnici perceptive (ascultarea, privirea, vocea, atingerea, respiraţia) şi tehnici de mişcare (postura, echilibrul, distanţa, rezonarea), toate acestea fiind denumite şi tehnici non-verbale. O altă soluţie comună de management a stresului, care poate fi ori preventivă, ori combativă, este ergonomia, adică adaptarea muncii la om, adaptarea mediului de lucru la funcţiile fizice şi psihice ale omului. Un spaţiu mai larg, în fundamentarea teoretică, a fost destinat evidenţierii valenţelor pozitive ale umorului în adaptarea la stres, în mod special a umorului voluntar, care poate fi o strategie de coping foarte eficientă. Din acest punct de vedere s-au subliniat proprietăţile excepţionale ale râsului pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului demonstrate ştiinţific de medicină şi de psihologie. De asemenea sunt subliniate calităţile umorului în a menţinea o stare de relaxare, de bună dispoziţie, de a stimula creativitatea şi mai ales relaţionarea în cadrul organizaţiei, nu fără a sublinia limitele care se impun unei astfel de atitudini la locul de muncă. Au fost astfel subliniate detaliat valoarea umorului ca mecanism de coping cu reale implicaţii în ameliorarea presiunii resimţite de situaţiile stresante, determinând atenuarea efectelor fizice, psihice şi comportamentale, precum şi puterea de antidot a umorului pentru stresul şi problemele cotidiene, fiind uneori o soluţie foarte eficientă de scădere a tensiunii şi a apăsării exercitată de situaţie asupra persoanei.

PARTEA II

CAPITOLUL 4. Cercetarea experimentală Stresul psihic şi strategii de coping la angajaţii din sistemul energetic

Domeniul, tema şi problema cercetării experimentale Partea a doua reuneşte etapele majore ale unei cercetări socio-psihologică longitudinală cu caracter ameliorativ, alături de concluziile obţinute în urma studiului empiric. Tema generală a cercetării a fost legată de influenţa stresului psihic asupra performanţelor profesionale şi modalităţi de prevenire sau ameliorare a tulburărilor cauzate de factorii stresori specifici locului de muncă, punctual focalizarea fiind pe identificarea şi evaluarea modalităţilor de coping cu cel mai ridicat grad de impact asupra performanţei în muncă. CAPITOLUL 4 prezintă în prima sa parte etapa constatativă a cercetării în care s-au depistat factorii stresori cu cel mai mare impact asupra angajaţilor din sectorul energetic, precum şi nivelurile de reactivitate la aceştia, utilizându-se un eşantion reprezentativ de peste 400 de subiecţi. În a doua parte a acestui capitol este prezentată etapa experimentală care a constat în implementarea unui program de stimulare a umorului, pentru ca în a treia parte să fie prezentate observaţiile făcute asupra ameliorării nivelului de resimţire a stresului, finalizate prin conturarea unor concluzii. Obiectivele şi concluziile etapei constatative. Demersul investigativ corespunzător etapei constatative urmăreşte unul din cele două obiective generale propuse în faza de programare a cercetării:

O1. Identificarea existenţei relaţiilor semnificative între stresori specifici şi/sau generali şi efectele acestora la nivelul diferitelor organizaţii din sistemul energetic; Urmărind această coordonată esenţială, s-au stabilit obiectivele specifice corespunzătoare, pentru a contura direcţiile concrete de cercetare din cadrul acestei etape. O1.1. – Identificarea relaţiei dintre sursele de stres socio-profesional şi efectele acestora asupra sănătăţii fizice şi psihice; O1.2. – Identificarea relaţiei dintre nivelul personal de percepere a evenimentelor stresante şi afectarea productivităţii; O1.3. – Identificarea relaţiei dintre starea de sănătate şi productivitatea la locul de muncă;

O1.4. – Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi efectele surselor de

presiune socio-profesionale asupra sănătăţii fizice şi psihice;

O1.5. – Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi productivitatea

individuală la locul de muncă;

Tabelul 1. Structura demersului investigativ realizat în etapa constatativă

   

Metode

   

Metode

Obiectiv general

Obiective specifice etapei

de

cercetare

Instrumente de

investigare

statistico-

matematice

 

O1.1. – Identificarea relaţiei dintre sursele de stres socio- profesional şi efectele acestora asupra sănătăţii fizice şi psihice

 

Job Stress Survey

 

-

Chestionarul

JSS

frecvenţa

O1. – Identificarea existenţei relaţiilor semnificative între stresori specifici şi/sau generali şi efectele acestora la nivelul diferitelor

organizaţii din sistemul energetic

Ancheta

pe bază

Chestionar de

percepţie a relaţiilor cu locul de muncă – constituit din:

indicatorilor

coeficientul de

de

corelaţie simplă Bravais -Pearson (r);

O1.2. – Identificarea relaţiei dintre nivelul personal de percepere a evenimentelor stresante şi afectarea productivităţii

chestionar

-

Scala de

testul de

adaptare prin

semnificaţie a diferenţei dintre

umor

Metoda

-

Chestionarul –

două medii (t);

O1.3. – Identificarea relaţiei dintre starea de sănătate şi productivitatea la locul de muncă

testelor

stiluri de umor

tehnica de

 

- Scala PANAS

analiză Anova.

- testeul ASSET

În etapa constatativă pentru îndeplinirea obiectivelor propuse s-a investigat un

eşantion din populaţia ţintă care are următoarele caracteristici: N=439, cu o repartiţie pe sexe

de 93% bărbaţi şi 7% femei, şi o proporţie a vârstelor de 27% tineri, 42% persoane adulte şi

31% persoane peste 50 ani.

Prima parte a analizei a fost orientată spre identificarea relaţiilor dintre stresori

specifici şi/sau generali şi efectele acestora la nivelul diferitelor organizaţii din sistemul

energetic, obţinând următoarele rezultate. Raportându-se datele obţinute la fiecare obiectiv

specific s-au desprins următoarele aspecte:

a) Identificarea relaţiei dintre sursele de stres socio-profesional şi efectele acestora asupra

sănătăţii fizice şi psihice (Obiectivul 1.1.)

Factorii stresori cei mai puternic resimţiţi la nivelul sănătăţii fizice şi psihice au fost

identificaţi ca a fi următorii:

Tabel 2. Factorii stresori cei mai puternic resimţiţi

 

Proporţii la

Factori stresori

nivelul

colectivului

Echipament neadecvat sau de slabă calitate Personal insuficient pentru realizarea unor sarcini Insulte personale din partea superiorilor, colegilor, consumatorilor Salariu inadecvat Neîndeplinirea sarcinilor de către colegi Sprijin ineficient din partea şefului Lipsa posibilităţilor de promovare

55%

47%

43%

40%

38%

38%

35%

Ca efecte asupra sănătăţii s-au identificat că cel puţin 7 simptome care relaţionează

puternic semnificativ cu toate situaţiile de stres ocupaţional, iar ca efecte general resimţite s-

au constatat următoarele:

asupra sănătăţii fizice cel mai mare impact îl are presiunea stresului (22%), existând relaţii

puternic semnificative între simptomele la nivelul sistemului digestiv şi stres (r = .105/

.155 /.172; p < 0,01);

sănătatea psihică este afectată în proporţii mari de stresul general resimţit la locul de

muncă (62,5%), precum şi de presiunile unor situaţii imediate (66,6%) ca şi lipsa

sprijinului organizaţional, existând relaţii puternic semnificative între simptomele psihice

(oboseală şi iritabilitate constantă) şi stres (până la r = .244; p < 0,01);

la nivel comportamental cele mai puternice efecte se resimt din partea presiunii

momentane ale stresorilor specifici profesiei (77%) existând relaţii puternic semnificative

între afectările comportamentului (evitarea altor persoane) şi stres (până la r = .197; p <

0,01).

În concluzie percepţia generală a stresului şi lipsei sprijinului organizaţional are

efecte resimţite dominant în zona psihică, afectând uneori sănătatea. Presiunea stresului

ocupaţional afectează cel mai mult comportamentul.

b) Identificarea relaţiei dintre nivelul personal de percepere a evenimentelor stresante şi

afectarea productivităţii (Obiectivul 1.2.);

Ca efecte asupra performanţelor au fost identificate semnificative legături între

eficienţa în muncă şi 6 tipuri de stres ocupaţional, iar între perceperea propriei productivităţi

sunt strânse legături cu 2 tipuri de stres. Relaţiile dintre stresul ocupaţional şi eficacitate,

indică faptul că percepţia generală a stresului, ca şi presiunea situaţiilor problematice

influenţează foarte mult eficacitatea (r = .197; p < 0,01). În acelaşi timp productivitatea este

mai strâns dependentă de presiunea situaţiilor problematice (r = .120; p < 0,05) şi deloc afectată de lipsa sprijinului organizaţional.

c) Identificarea relaţiei dintre starea de sănătate şi productivitatea la locul de muncă (Obiectivul 1.3.);

Tabel 3.Corelaţiile stabilite între starea de sănătate şi percepţia propriei eficacităţi

 

Aprecierea stării de sănătate

SIMPT13. Sentimentul ca nu faceti faţă profesional sau personal

Pearson Correlation

,125**

Sig. (2-tailed)

,006

N

439

SIMPT20. În ultimele 3 luni, cât de productiv(a) v- aţi simţit în munca dvs.?

Pearson Correlation

,294 **

Sig. (2-tailed)

,000

N

439

Relaţia dintre starea de sănătate percepută şi eficienţa, implicit productivitatea autoevaluate, este puternic semnificativă, indicând faptul că deteriorarea stării de sănătate, prin resimţirea stresului specific locului de muncă, afectează eficacitatea angajaţilor în sectorul energetic.

d) Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi efectele surselor de

presiune socio-profesionale asupra sănătăţii fizice şi psihice (Obiectivul 1.4.); Pentru a stabili această relaţie, s-a apelat la două analize statistice, prima încercând să identifice ce influenţă are copingul prin umor asupra stresului ocupaţional, iar a doua ce tipuri de umor sunt specifice eşantionului, având în vedere particularităţile acestuia (dominanţă masculină de vârstă adultă). În urma evaluării semnificaţiei relaţiilor s-au identificat corelaţii puternic semnificative între copingul prin umor şi presiunea resimţită la locul de muncă (r = .124; p < 0,01), ca şi acelaşi mod de adaptare la stres şi lipsa sprijinului organizaţional (r = .130; p < 0,01). Din analiza statistică a reieşit o relaţie semnificativă şi între copingul prin umor şi presiunile stresului momentan specific muncii (r = .104; p < 0,05). Aceste relaţii au indicat o posibilă eficacitate crescută a umorului utilizat ca strategie de coping. Pentru a stabili ce tip de umor este specific şi dominant utilizat în combaterea stresului, s-a recurs la identificarea puterii semnificaţiei între patru tipuri de umor şi stresul specific locului de muncă. S-a constat astfel, că utilizarea umorului pentru facilitarea relaţiilor corelează direct şi puternic semnificativ cu toate cele trei tipuri de stres resimţit la locul de muncă (r = 131 / 181 /.235; p < 0,01) ceea ce permite interpretarea că există o necesitate de coeziune a unui grup,

care să faciliteze trecerea mai uşor peste situaţiile stresante. Cele mai semnificative şi puternice relaţii există între umorul agresiv şi tipurile de stres specifice locului de muncă. (r = .129 până la r = 200; p < 0,01), ceea ce indică faptul că organizaţiilor cu membrii dominant de sex masculin are o mare predispoziţie pentru utilizarea umorului sarcastic, manipulator, de înjosire, sau defăimător. Umorul pentru auto-discreditare, insinuare, sau negarea defensivă (selfdefeating humor), indică corelaţii directe semnificative cu situaţiile de stres (r = .128 până la r = . 157; p < 0,01) subliniind tendinţele angajaţilor de a proiecta asupra propriei vulnerabilităţi dificultăţile sarcinilor, dar mai ales a resimţirii unei suprasolicitări din partea grupului organizaţiei prin exploatare excesivă, atunci când apar presiuni în cadrul sarcinilor. e) Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi productivitatea individuală autopercepută la locul de muncă (Obiectivul 1.5.); Între resursele de adaptare şi control a stresului prin umor şi sentimentul de a nu face faţă profesional (eficienţa) există o corelaţie directă puternic semnificativă (r = .125; p < 0,01), ceea ce nu se poate aprecia că există între productivitatea autoevaluată şi copingul prin umor. Acest gen de relaţii între copingul de umor şi percepţia autoeficacităţii şi productivităţii, indică faptul că umorul contribuie direct la mobilizarea individului, însă nu îi creşte productivitatea în mod direct, ci mai mult facilitează modificarea semnificaţiei evenimentului stresant şi reevaluarea lui pozitivă. Umorul poate atrage după sine mai multă productivitate, numai în contextul unei colaborări în echipă, a obţinerii sprijinului organizaţional şi nu individual. În consecinţă indivizii cu simţul umorului dezvoltat nu sunt neapărat mai productivi, ci pot facilita productivitatea grupului din care fac parte, mobilizându-l, sau resemnificând gradul de presiune al momentului stresant. În concluzie stresul la locul de muncă are efecte resimţite atât la nivelul sănătăţii, cât şi al relaţiilor cu şi în cadrul muncii, dar şi asupra productivităţii şi eficacităţii la persoanele angajate în sectorul energetic. În acelaşi timp umorul manifestă o largă utilizare ca strategie de combatere a stresului la locul de muncă pentru 81% din subiecţii eşantionului. Aceste elemente încurajează stimularea umorului ca strategie de coping pentru a facilita adaptarea la situaţiile generatoare de stres specific locului de muncă. Metodologia cercetării experimentale Etapa ameliorativă a debutat cu selectarea celor două loturi, urmărind să se respecte caracteristicile generale ale eşantionului investigat în scop constatativ. Lotul experimental cu următoarele caracteristici N = 60, subiecţi de sex masculin 92%, subiecţi de sex feminin 8%,

tineri 30%, subiecţi peste 35 ani 70%. Lotul de control a avut şi el caracteristici similare: N =

60, subiecţi de sex masculin 90%, subiecţi de sex feminin 10%, tineri 33%, subiecţi peste 35

ani 67%. Întrucât în urma analizei realizate pe eşantionul lărgit s-a constatat o bună

deschidere spre umor în relaţionarea şi aprecierea stresului la locul de muncă, stabilindu-se

dezvoltarea acestuia ca strategie de coping. Selecţia lotului experimental a avut un criteriu

suplimentar, acela de a grupa subiecţii (la selecţie) pe două subgrupe: subiecţi cu simţul

umorului scăzut (sublotul A cu N = 30) şi subiecţi cu simţul umorului dezvoltat (sublotul B cu

N = 30). Această caracteristică a vizat în principal evidenţierea umorului ca strategie de

coping, fiind vorba de umor voluntar, urmărindu-se astfel realizarea celui de-al doilea obiectiv

general: identificarea eficienţei modalităţilor de coping în prevenirea şi ameliorarea efectelor

stresului la nivelul profesiunii de energetician.

În vederea realizării celui de-al doilea obiectiv general şi obiectivelor specifice

desprinse din acesta, au fost parcurse trei etape investigative după cum urmează:

Tabel 3. Momentele etapei ameliorative

Momente/etape

Demers investigativ

 

Derulare

     

Timp

– 4 luni

A. Selecţia loturilor

Organizare

-experimental

– selectarea lotului experimental N=60

-de control

– selectarea lotului de control N=60

Etapa

1

– instruirea managerilor organizaţiilor pentru implementarea modificărilor de mediu

organizaţional şi periodic în relaţionarea cu angajaţii Finalizare

B. Pregătirea

colaboratorilor

Momentul II Etapa ameliorativă

pregătirea monitorizării implementării variabilelor

   

Timp

– 6 luni

Organizare

– intervenţii manageriale V.I. a1

Etapa

Manipularea

– intervenţie individuală V.I. a2

2

variabilelor

intervenţii asupra contextului V.I. a3 Finalizare

 

observaţii asupra comportamentului subiecţilor şi atmosferei generale de la locurile de muncă

   

Timp

– 4 luni

Organizare

Etapa

Testarea

3

postexperimentală

aplicarea chestionarelor la subiecţii din lotul experimental şi cel de control

analiza datelor relevate de chestionare Finalizare

interpretarea analizei realizate

Etapa 2, experimentală, a constat în implementarea unui program de stimulare a umorului care a cuprins următoarele modalităţi de intervenţie:

Denumirea programului: Program de stimulare a umorului ca strategie de coping Durata programului: 6 luni Perioada de desfăşurare: mai – octombrie 2010 Grup – ţintă: angajaţi ai Societăţii comerciale FDEE „ Electrica Distribuţie Transilvania Sud” SA Braşov Scopul programului: stimularea umorului ca strategie de coping pentru o mai eficientă adaptare la stresul resimţit la locul de muncă Obiectivele programului:

Identificarea relaţiei dintre strategiile de coping prin umor şi starea generală de sănătate a individului Identificarea gradului de impact al modalităţilor de coping prin umor asupra performanţelor organizaţionale Determinarea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea adaptării la stresul locului de muncă Metode şi tehnici de manipulare a variabilelor

1. program de stimulare a umorului grupului – introducerea unor situaţii şi prezentări cu

caracter relaxant, umoristic:

felicitări amuzante de ziua angajatului, sau de sărbători tradiţionale,

note informative hazlii,

organizarea unor zile tematice cu implicarea familiilor angajaţilor.

2. intervenţia individuală prin consiliere psihologică ca modalitate de obţinere a cooperării şi

interpretării corecte a schimbărilor de context 3. intervenţia asupra contextului ca modalitate de stimulare a relaţiilor bazate pe umor:

postere amuzante făcute de anumite grupuri de angajaţi,

panouri de afişaje cu imagini foto surprinse la locul de muncă.

Obiectivele şi ipotezele etapei experimentale Realizarea obiectivelor propuse pentru etapa constatativă au conturat un ghid de intervenţie (experimental) pentru etapa ameliorativă, care s-a concentrat pe realizarea celui de-al doilea obiectiv general al cercetării:

O2. Identificarea eficienţei modalităţilor de coping în prevenirea şi ameliorarea efectelor stresului la nivelul profesiunii de energetician. Această coordonată esenţială pentru experimentare, s-a bazat pe următoarele obiectivele specifice:

O2.1. – Identificarea relaţiei dintre strategiile de coping prin umor şi starea generală de sănătate a individului; O2.2. – Identificarea gradului de impact al modalităţilor de coping prin umor asupra performanţelor organizaţionale; O2.3. – Determinarea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea adaptării la stresul locului de muncă Urmărind aceste obiective, în etapa ameliorativă, care a constat în implementarea experimentului, s-au propus spre testare următoarele ipoteze:

IG dacă la nivelul unei organizaţii se dezvoltă o anume strategie de coping atunci stresul ocupaţional şi modul de resimţire a acestuia la nivelul indivizilor din organizaţie vor fi ameliorate din punct de vedere al simptomelor care afectează productivitatea şi influenţează sănătatea fizică şi psihică. Din ipoteza generală au fost particularizate o serie de ipoteze de lucru focalizate pe concluziile evidenţiate în etapa constatativă. Aceste ipoteze au vizat următoarele aspecte:

IL1 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul organizaţiei atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice; IL2 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul organizaţiei atunci va scădea nivelul de resimţire a lipsei sprijinului organizaţional ca factor de stres ocupaţional; IL3 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivel organizaţional şi individual atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere al productivităţii şi eficienţei; IL4 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate atunci se va dezvolta un management individual al stresului mai eficient şi o creştere a satisfacţiei în muncă; Urmărind realizarea celui de-al doilea obiectiv general, în etapa ameliorativă, ne-am propus testarea unei ipoteze generale: dacă la nivelul unei organizaţii se dezvoltă o anume strategie de coping atunci stresul ocupaţional şi modul de resimţire a acestuia la nivelul

indivizilor din organizaţie vor fi ameliorate din punct de vedere al simptomelor care afectează productivitatea şi influenţează sănătatea fizică şi psihică (ipoteza generală). Concluziile etapei experimentale Realizarea obiectivelor propuse pentru etapa ameliorativă au facilitat testarea următoarelor ipoteze de lucru realizându-se următoarele conexiuni:

a. S-a urmărit identificarea relaţiei dintre strategiile de coping prin umor şi starea generală de sănătate a individului (Obiectivul 2.1.), pornind de la ipoteza că dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul organizaţiei atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice (Ipoteza de lucru 1); Stimularea umorului, ca strategie de coping, a evidenţiat faptul că indiferent de atributul personal de a avea sau nu simţul umorului dezvoltat, la orice individ starea sănătăţii are de suferit din cauza stresului de la locul de muncă, umorul având proprietatea de a ameliora efectele, de a produce o adaptare mai uşoară:

în urma implementării experimentului, relaţiile dintre umorul utilizat la locul de muncă şi efectele stresului la nivelul sănătăţii fizice s-au diminuat, dar destul de sensibil ca semnificaţie la nivel digestiv (scade de la r = .449; p < 0,01, la un r = .430; p < 0,01), însă în mod radical la nivel sistemului muscular (scade de la p < 0,05, la un p < 0,8).

impactul stimulării umorului, ca strategie de adaptare la nivel psihic, a dus la accentuarea relaţiei invers proporţionale între stres şi copingul prin umor, astfel că tăria semnificaţiei a crescut în partea postexperimentală de la r = -.256; p < 0,01, la r = -.332; p < 0,01 (pentru resimţirea epuizării, oboselii), şi de la r = -.274; p < 0,05, la r = -.317; p < 0,05 (pentru iritabilitate constantă) indicând astfel o creştere a rezistenţei psihice în faţa stresului.

apelând la efectul de scădere a simţului umorului ca urmare a stresului generat de locul de muncă s-a observat că acesta este un simptom puternic resimţit de majoritatea angajaţilor, iar dacă în faza preexperimentală acest simptom apărea ca a fi într-o puternică relaţie directă cu stresul organizaţional (sprijinul colectivului), în faza postexperimentală puterea semnificaţiei relaţiei scade foarte mult, trecând de la de la r = .375; p < 0,01, la r =.281; p < 0,05. Această observaţie vine să întărească şi să susţină efectul tonifiant, asupra psihicului, din partea umorului în percepţia stresului mai ales la nivelul relaţiilor, ceea ce indică o influenţă indirectă, adică creşterea sprijinului organizaţional dezvoltată prin umor duce la diminuarea efectelor stresului pe plan psihic. Acelaşi efect relaţionat cu stresul

general pierde din puterea semnificaţie, legătura scăzând, dar nu semnificativ, în timp ce

în relaţie cu presiunea unor evenimente imediate se constată din nou o puternică scădere a

legăturii (de la r = .450; p < 0,01, la r =.299; p < 0,05), ceea ce sprijină ideea că

momentele de dificultate cu presiune mare sunt resimţite mai uşor prin creşterea

sprijinului organizaţional, al grupului, al echipei. Pentru verificarea impactului real al

umorului stimulat în cadrul cercetării s-a recurs, pentru acest simptom, la compararea

valorilor între mai multe loturi (unul din ele fiind un studiu făcut la nivel european):

Tabel 4. Compararea valorilor simptomului „pierderea simţului umorului”

Simptom

Lot UE

Eşanţion

Lot experimental

Lot de control

(1541)

(439)

preexperim.

postexperim

preexperim.

postexperim

Pierderea

           

simţului

31%

25%

32%

16%

27%

29%

umorului

în urma evaluărilor din cadrul studiului prezent s-a putut observa faptul că efectele

stresului nu sunt diferit resimţite datorită calităţii individuale de a avea simţul umorului

(bazat pe umor involuntar), ci datorită utilizării umorului ca strategie de adaptare

(voluntar) la stresul de la locul de muncă, de aceea se poate afirma că persoanele cu simţul

umorului dezvoltat nu au o rezistenţă fizică crescută, dar au o capacitate psihică de

adaptare mai mare (prin resemnificarea situaţiilor problematice).

din punct de vedere comportamental, cea mai inedită constatare a fost aceea de recurgere

la asistenţă de specialitate în cazul resimţirii disconfortului fizic şi psihic, datorat stresului,

pentru că ea a evidenţiat faptul că nu există o relaţie semnificativă între copingul prin

umor şi alarmarea pentru sănătatea personală. Astfel în faza preexperimentală relaţia între

cele două era nesemnificativă, pentru ca în faza postexperimentală să rezulte o întărire a

relaţiei de r = .247; p < 0,05, ceea ce indică o semnificaţie redusă. Această constatare

indică o tendinţă de ignorare a tulburărilor echilibrului sănătăţii datorate stresului.

influenţele avute de stimularea umorului voluntar au putut fi verificate şi prin compararea

modificărilor survenite la nivelul frecvenţelor pentru anumite simptome (fizice, psihice,

comportamentale) datorate stresului la locul de muncă, focalizat pe cele două loturi

comparabile, constatându-se în tab.5 că în timp ce valorile scad pentru lotul experimental,

ele rămân constante, sau chiar înregistrează anumite creşteri pentru lotul de control:

Tabel 5. Diferenţe generate de experiment la nivelul resimţirii efectelor stresului

Simptom

Lot experimental

Lot de control

preexperim.

postexperim

preexperim.

postexperim

Lipsă de apetit sau apetit excesiv de mare

37%

32%

22%

21%

Dureri de cap dese

27%

22%

10%

11%

Sentimente de mânie sau enervare generate prea uşor

20%

16%

10%

11%

Dispoziţie fluctuantă resimţită

10%

5%

12%

14%

Dificultăţi de

17%

14%

10%

9%

concentrare

Evitarea contactului cu alte persoane

18%

12%

9%

9%

Aceste concluzii vin să confirme ipoteza de lucru care presupunea că stimularea

modalităţilor de coping prin umor va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional

din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice cu specificaţia că ameliorarea în

resimţire este mai puternică în plan psihic, decât în plan fizic. Prin aceste observaţii se

aduc unele ajustări opiniilor specialiştilor, care susţineau că o persoană cu simţul

umorului dezvoltat este mai sănătoasă fizic şi psihic, chiar mai productivă, iar umorul

creşte imunitatea la stres. Ceea ce trebuie semnalat în urma acestor concluzii, nu este

numai faptul că efectele stresului la locul de muncă sunt resimţite de către orice persoană

angajată, în mod diferit, ci faptul că aceste efecte sunt ignorate de cei cu simţul umorului

dezvoltat şi în mod special de bărbaţi (utilizarea dominantă a umorului agresiv şi defensiv

predispune la mascarea şi ignorarea unor afecţiuni). Ignorarea efectelor fizice, resimţite

în urma stresului profesional, poate afecta pe termen lung iremediabil sănătatea

persoanei, chiar dacă psihic îşi creează o oarecare ecranare prin umor.

Pornind de la ideea că în literatura de specialitate sunt susţinute efectele benefice ale

umorului şi în special ale râsului pentru sănătatea fizică şi psihică a individului, dar mai ales

la nivelul eficacităţii lui profesionale, persoana cu simţul umorului dezvoltat fiind mai

productivă, mai creatoare şi mai eficientă, s-au propus în cadrul acestui studiu analize care să

arate impactul umorului voluntar asupra acestor performanţe.

b. S-a propus identificarea gradului de impact al modalităţilor de coping prin umor asupra

performanţelor organizaţionale (Obiectivul 2.2.), urmărind efectul produs dacă

modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivel organizaţional şi

individual atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere

al productivităţii şi eficienţei (Ipoteza de lucru 3);

relaţia dintre stresul generat de locul de muncă şi performanţele organizaţionale a fost

stabilită de multe alte studii, ea fiind confirmată şi de studiul prezent, eficacitatea fiind

evaluată de fiecare individ în raport cu intensitatea şi frecvenţa stresului general, în timp

ce productivitatea este autopercepută din prisma organizaţiei, adică din modul în care

omul simte sprijinul organizaţional. Din acest punct de vedere s-a observat tendinţa de a

exterioriza cauzele unei productivităţi mai scăzute, în timp ce eficacitatea este

autoevaluată mai obiectiv în raport cu toţi factorii de stres.

modificările survenite în semnificaţia relaţiilor dintre eficacitate şi stres după

implementarea experimentului, indică foarte clar impactul pozitiv al dezvoltării umorului

voluntar, pentru că dacă la început existau relaţii puternic semnificative (r > .341; p <

0,01) între eficacitate şi 6 din 9 tipuri de stres specific locului de muncă, la finalul

experimentului eficacitatea se mai află în relaţii destul de slab semnificative (r < .280; p <

0,05) cu doar 2 din 9 tipuri de stres. Acest lucru indică o mare semnificaţie a umorului

pentru percepţia eficacităţii, această idee fiind susţinută de relaţiile puternic semnificative

(de la r = .698; p < 0,01) pe care le are cu umorul utilizat pentru destinderea situaţiilor

problematice.

modificările survenite în percepţia productivităţii şi relaţiilor ei cu stresul organizaţional

sunt relativ slab semnificative (r < .270; p < 0,05), dar după cum am prezentat anterior nu

existau relaţii puternice nici în faza preexperimentală, ceea ce indică faptul că percepţia

productivităţii este puternic influenţată de umor. În acest sens relaţia dintre productivitate

şi copingul prin umor este puternic semnificativă, tăria relaţiei crescând mai mult după

experiment ((de la r = .401; p < 0,01)

evidenţierea impactului umorului voluntar asupra percepţiei eficacităţii şi productivităţii

este susţinută şi de valorile comparate între lotul experimental şi cel de control:

Tabel 6. Diferenţe generate de experiment la nivelul resimţirii eficacităţii proprii

Simptom

Lot experimental

Lot de control

preexperim.

postexperim

preexperim.

postexperim

Sentimentul că nu faceţi faţă profesional sau personal

18%

7%

8%

7%

Productivitate scăzută

12%

9%

4%

4%

Toate aceste argumente susţin concluzia că prin stimularea umorului ca mecanism de coping se poate induce o motivaţie şi o eficienţă crescută, care la rândul lor conduc la creşterea productivităţii, dar numai în relaţie cu sprijinul organizaţional resimţit. Această concluzie confirmă ipoteza de lucru care presupunea că dezvoltarea umorului ca strategie de coping va duce la scăderea nivelului de resimţire a stresului la locul de muncă la nivelul eficienţei şi productivităţii. Nuanţa semantică este foarte importantă, diferind de ideea că o persoană cu simţul umorului dezvoltat este mai eficientă şi mai productivă, subliniindu-se faptul că umorul stimulat ca strategie de coping a generat o modificare pozitivă în autoevaluarea eficacităţii şi productivităţii proprii. Prin această concluzie care confirmă ipoteza de lucru s-a realizat şi obiectivul propus pentru această dimensiune a studiului, acela care îşi propunea identificarea gradului de impact a strategiilor de coping prin umor asupra eficienţei şi productivităţii. Întrucât impactul umorului voluntar asupra percepţiei stresului ocupaţional şi organizaţional are o plajă largă de influenţe, s-a urmărit la ce niveluri s-au înregistrat cele mai puternice modificări în urma experimentului. Pentru aceasta cu ultimul obiectiv specific au fost conexate două ipoteze de lucru, care presupuneau pe de o parte puternice influenţe din partea umorului voluntar asupra relaţiilor din cadrul organizaţiei, iar pe de altă parte stimularea satisfacţiei în muncă. c. S-a intenţionat determinarea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea adaptării la stresul locului de muncă (Obiectivul 2.3.), presupunând că dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul organizaţiei atunci va scădea nivelul de resimţire a lipsei sprijinului organizaţional ca factor de stres ocupaţional (Ipoteza de lucru 2) şi dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate atunci se va dezvolta un management individual al stresului mai eficient şi o creştere a satisfacţiei în muncă (Ipoteza de lucru 4);

pornind de la constatarea că între relaţiile de la locul de muncă şi umor există puternice legături, iar umorul voluntar a câştigat putere în legătură în urma experimentului (r = .404; p < 0,01), s-a constatat în final că umorul influenţează relaţionarea pozitivă în cadrul organizaţional, transformându-se la un moment dat în umor colectiv.

stimularea umorului voluntar a generat modificări la nivelul relaţiilor organizaţionale, stimulând sprijinul şi ajutorul reciproc între indivizi, întărind coeziunea organizaţiei, care este un factor important de sprijin în faţa situaţiilor stresante.

Tabel 7. Compararea evoluţiei relaţionării prin umor între lotul experimental şi cel de control

 

Lot experimental

Lot de control

preexperim.

postexperim

preexperim.

postexperim

Relaţionare

redusă

18,3%

5,4%

20%

20,3%

medie

68,3%

72,7%

65%

74,1%

prin umor

bună

13,3%

21,9%

15%

5,6%

Oportunităţi

redusă

0

0

0

0

medie

40%

36,6%

41,6%

42,6%

de prietenie

bună

60%

63,4%

58,4%

57,4%

Menţinerea

redusă

5%

0

8,3%

11,1%

medie

38,3%

38,1%

36,6%

59,2%

relaţiilor

bună

56,6%

61,9%

55,1%

29,7%

modificări ale percepţiei relaţiilor din organizaţie generate de umorul voluntar s-au

constatat şi la persoanele cu un simţ al umorului redus (sublotul A), ceea ce permite

interpretarea că umorul se transferă prin contagiune atunci când este utilizat frecvent ca

strategie împotriva stresului la locul de muncă în cadrul echipelor de lucru.

Tabel 8. Modificări ale relaţiilor dintre umor şi relaţiile organizaţionale la sublotul A (cu simţul umorului scăzut)

preexperimental

 

Humor

Affiliative

Selfenhancing

Agresivve

Selfdefeating

coping

humor

humor

humor

humor

Oportunităţi

Pearson

,189

,349

,116

,075

,331

de prietenie

Correlation

Menţinerea

Pearson

,081

-,418*

-,507**

-,224

-,092

relaţiilor

Correlation

postexperimental

 

Humor

Affiliative

Selfenhancing

Agresivve

Selfdefeating

coping

humor

humor

humor

humor

Oportunităţi

Pearson

,460*

,506**

,275

,180

,414*

de prietenie

Correlation

Menţinerea

Pearson

-,002

-,460*

-,515**

-,251

-,080

relaţiilor

Correlation

dacă la debutul experimentului existau legături semnificative între stresul organizaţional

(resimţit ca lipsa sprijinului) şi relaţiile deja existente în organizaţie (r = .272; p < 0,05),

prin stimularea umorului voluntar aceste relaţii îşi pierd complet tăria semnificaţiei, ceea

ce indică faptul că la resimţirea stresului se mobilizează în grupuri, pe echipe, bazându-se

unii pe alţii în cadrul organizaţiei în virtutea relaţiilor deja existente.

Aceste constatări indică două lucruri fundamentale: stimularea umorului voluntar ca strategie de adaptare la stres facilitează relaţionarea în colectiv, ajungându-se la un umor colectiv care este liant pentru relaţii, motivant şi stimulant, mai ales în munca pe echipe; umorul se transferă în cadrul organizaţiei prin contagiune, de la persoanele cu simţul umorului dezvoltat, care îşi însuşesc strategia de adaptare mai uşor, spre persoanele cu simţul umorului mai puţin dezvoltat, care au nevoie de o perioadă mai îndelungată pentru familiarizarea cu această strategie. Cele două concluzii confirmă ipoteza de lucru care presupunea că umorul voluntar va atenua gradul de resimţire a lipsei de sprijin organizaţional ca factor de stres.

între stresul resimţit la locul de muncă şi satisfacţia muncii prestate este una din relaţiile care a evidenţiat anumite particularităţi prin stimularea umorului voluntar, întrucât s-a stabilit că din perspectiva dimensiunilor investigate, satisfacţia este dependentă direct de relaţia stabilite în organizaţie. Astfel lipsa sprijinului organizaţional corelează puternic cu insatisfacţia în muncă şi accentuarea intenţiilor de schimbare a locului de muncă (r = .334; p < 0,01), iar satisfacţia în muncă este legată semnificativ de oportunităţile de relaţionare, ca şi de relaţiile deja existente ((r = .381 / 386; p < 0,01) mai ales după implementarea experimentului.

măsura în care umorul influenţează această dimensiune a adapt