Sunteți pe pagina 1din 12

IAS 39 INSTRUMENTE FINANCIARE: RECUNOAŞTERE ŞI EVALUARE

şi
IAS 32 INSTRUMENTE FINANCIARE: PREZENTARE ŞI DESCRIERE

Introducere

Scopul acestui modul este de a:

• trece în revistă ce înseamnă instrumentele financiare şi care sunt principalele tipuri de


instrumente financiare
• explica mai detaliat ce sunt instrumentele derivate şi motivele pentru care societăţile le
utilizează
• explica de ce este important ca informaţiile privind utilizarea instrumentelor financiare să fie
incluse în situaţiile financiare ale societăţilor
• explica, în termeni generali, contabilitatea instrumentelor financiare (conform IAS39) şi
cerinţele asociate de prezentare a informaţiilor (conform IAS32 şi IAS39) şi de a
• da exemple concrete referitoare la contabilitatea diferitelor tipuri de instrumente financiare.

Ce sunt instrumentele financiare?

Un instrument financiar reprezintă orice contract ce generează simultan un activ financiar pentru
o întreprindere şi o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii pentru o altă
întreprindere. Mai simplu, instrumentele financiare pot fi privite ca fluxuri de numerar cu
anumite riscuri, în funcţie de predictibilitatea acestor fluxuri.

Instrumentele financiare includ instrumentele primare şi instrumentele derivate.

Instrumente primare

Exemple de instrumente financiare primare sunt: numerar, creanţe şi datorii, credite luate şi
acordate şi obligaţiuni.

Instrumente derivate

Instrumentele derivate sunt un tip special de instrumente financiare:

• a căror valoare se modifică în funcţie de evoluţia unei rate specificate a dobânzii, a preţului
unui titlu, a cursului de schimb valutar etc. sau a oricărui alt element variabil similar
(câteodată denumit „baza”);

• care nu necesită nici o investiţie netă iniţială sau necesită o investiţie netă iniţială de valoare
mică în comparaţie cu alte tipuri de contracte ce au o reacţie similară la modificarea
condiţiilor de piaţă; şi

• care se decontează la o dată stabilită în viitor.

Principala deosebire dintre instrumentele derivate şi alte instrumente financiare este că, în cazul
derivatelor, cumpărătorul plăteşte doar o parte din valoarea activului de bază, însă poate
beneficia integral de variaţia preţului acestui activ.

/var/www/apps/scribd/scribd/tmp/scratch0/11932175.doc
1
Instrumentele derivate nu sunt noi. De exemplu, contractele forward (care permit societăţilor să
fixeze preţul viitor al mărfurilor) au existat cel puţin din secolul al XII-lea, când au fost utilizate
de comercianţii flamanzi în Champagne. Opţiunile (care dau deţinătorului dreptul, nu şi
obligaţia, de a cumpăra sau vinde ceva) se foloseau în Amsterdam în secolul al XVII-lea.
Contractele futures – contracte forward comercializate la bursa de valori – se pare că au fost
prima dată utilizate în secolul al XVII-lea de comercianţii de orez din Japonia.

De ce se utilizează instrumente derivate?

În ultimii douăzeci de ani, utilizarea instrumentelor derivate a luat amploare, în special ca urmare
a schimbărilor din economia mondială. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, s-a semnat
un acord (Acordul Bretton Woods) pentru menţinerea stabilităţii ratelor dobânzilor şi a cursurilor
de schimb valutar la nivel mondial. În primii ani după 1970, Acordul a căzut. Aceasta, precum şi
abandonarea standardului aur de către SUA, au condus la o volatilitate ridicată pe pieţele globale
de mărfuri şi financiare. Societăţile trebuiau să facă faţă unei volatilităţi excesive a ratei dobânzii
şi a cursului de schimb:

• riscul ratei dobânzii – riscul ca profitul, activele şi datoriile societăţii să fie influenţate
negativ de modificările ratelor dobânzii.

De exemplu, riscul ratei dobânzii poate însemna că probabil va fi mai ieftin pentru societăţi
să-şi procure fonduri când investitorii doresc să le împrumute, decât să aştepte până când vor
avea imediată nevoie de bani.

De asemenea, ar trebui societatea să-şi structureze împrumuturile utilizând rate fixe sau
variabile ale dobânzii? Dacă o societate va lua împrumuturi cu rate variabile ale dobânzii,
aceasta sugerează că firma adoptă o poziţie neutră faţă de evoluţia ratelor dobânzilor, dat
fiind că va împrumuta bani întotdeauna la rata dobânzii stabilită de piaţă. Totuşi,
împrumuturile luate cu o rată variabilă a dobânzii sunt riscante pentru că societăţile sunt
expuse la variaţia ratelor dobânzii. Multe societăţi nu doresc să-şi asume un asemenea risc.

Însă şi împrumuturile luate cu o rată fixă a dobânzii implică anumite riscuri – dacă ratele
dobânzilor scad, înseamnă că societăţile s-au împrumutat la o rată a dobânzii dezavantajoasă
şi din această cauză pot deveni necompetitive pe piaţă.

• riscul valutar – riscul ca riscul ca profitul, activele şi datoriile societăţii să fie influenţate
negativ de modificările cursului de schimb valutar.

De exemplu, firmele care importă şi exportă bunuri vor fi expuse acestui risc, mai precis
există riscul ca firma să devină necompetitivă din cauza variaţiilor cursului de schimb. De
asemenea, aceste firme sunt expuse riscului de tranzacţionare, şi anume riscului ca anumite
tranzacţii să devină nerentabile din cauza variaţiilor cursului valutar.

Instrumentele derivate permit societăţilor să-şi gestioneze sau să-şi ajusteze riscurile specifice la
care sunt expuse, pentru a-şi stabiliza fluxurile de numerar. Astfel, firmele îşi reduc costurile de
tranzacţionare şi investesc atunci când este momentul oportun, nu când se întâmplă să aibă
disponibilităţi. Firmele se pot proteja împotriva unora dintre aceste riscuri prin metode
“naturale”. De exemplu, se pot acoperi împotriva riscului valutar amplasându-şi fabrici în ţările
în care doresc să vândă. Dar astfel de metode de control al riscurilor financiare sunt adesea greu
de aplicat în practică; instrumentele derivate oferă o modalitate mult mai eficientă de acoperire a
riscurilor specifice.

/var/www/apps/scribd/scribd/tmp/scratch0/11932175.doc
2
Cu toate acestea, eficienţa asociată instrumentelor derivate în transferul şi eliminarea riscurilor
nu se obţine fără asumarea altor riscuri. De exemplu, există riscul ca partenerul să nu-şi poată
onora obligaţiile de plată. De aceea, firmele nu ar trebui să utilizeze instrumente financiare pe
care nu le înţeleg. Iată de ce controlul asupra departamentelor de trezorerie din cadrul firmelor
este atât de important.

Tipuri de instrumente derivate

Opţiunile

Opţiunile constituie un exemplu de instrumente derivate utilizate pentru gestiunea riscurilor. O


opţiune de cumpărare reprezintă dreptul de cumpărare a unui anumit activ la un preţ prestabilit,
la o dată viitoare precizată. Cumpărătorul unei asemenea opţiuni crede că preţul activului
respectiv va creşte. El riscă să piardă cel mult valoarea primei plătite pentru opţiune.

O opţiune de vânzare reprezintă dreptul de vânzare a unui anumit activ la un preţ prestabilit, la o
dată viitoare precizată. Cumpărătorul unei asemenea opţiuni doreşte ca preţul activului să scadă
sub preţul de exercitare a opţiunii, pentru a-şi putea vinde activul pentru o sumă mai mare decât
valoarea lui de piaţă. Astfel, opţiunea este exercitată numai dacă preţul activului pe piaţă scade
sub preţul de exercitare. Cumpărătorul unei opţiuni de vânzare riscă să piardă cel mult valoarea
primei plătite pentru opţiune.

Vânzătorii (“emitenţii”) de opţiuni îşi asumă riscuri mult mai mari decât cumpărătorii.
Cumpărătorul unei opţiuni cedează vânzătorului o primă în schimbul unor drepturi speciale.
Vânzătorul primeşte pe loc plata garantată, dar are obligaţii în viitor. Stabilirea preţului
opţiunilor de către vânzători este extrem de importantă. Ea se face, de obicei, utilizând algoritmi
şi programe informatice care iau în calcul o varietate de factori printre care cel mai important
este o estimare a volatilităţii preţului activului de bază şi, prin urmare, probabilitatea de
exercitare a opţiunii de către cumpărător. Cu cât vânzătorul opţiunii crede că preţul activului va
varia mai mult, cu atât va stabili o primă mai ridicată pentru opţiune.

Iată un exemplu de opţiune valutară.

Luaţi exemplul unei firme din România care exportă tractoare în întreaga lume. (Se presupune
că nu există inflaţie.) Societatea primeşte o comandă pentru 1.000 de tractoare la preţul de
$30.000 bucata, cu termen de livrare peste un an. Deşi aceasta este o veste bună, comanda
implică riscuri foarte mari pentru firmă.

La momentul semnării contractului, cursul de schimb era $1 = 30.000 lei. Aceasta înseamnă că
respectiva comandă avea o valoare de 900.000 milioane lei sau 900 milioane lei per tractor.
Cum producţia şi livrarea unui tractor costă 800 milioane lei, contractul asigură firmei o marjă
bună de profit.

Dar să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă peste un an, când cele $30 milioane sunt plătite
pentru tractoare, cursul de schimb a devenit $1 = 25.000 lei. Cele $30 milioane ar reprezenta
doar 750.000 milioane lei (sau 750 milioane lei per tractor). Societatea ar pierde 150.000
milioane lei din cauza scăderii cursului de schimb. Nu numai că firma nu ar mai avea profit din
acest contract, ci ar suferi pierderi.

Cum ar fi putut firma să se protejeze împotriva a ceea ce s-a întâmplat?

/var/www/apps/scribd/scribd/tmp/scratch0/11932175.doc
3
Societatea ar fi putut cumpăra o opţiune valutară cu scadenţă la 12 luni, pentru suma de $30
milioane, la un curs de schimb prestabilit de $1 = 30.000 lei. La sfârşitul celor 12 luni, când
firmei i se plătesc cele $30 milioane, cursul de schimb valutar este $1 = 28.000 lei. Atunci
societatea şi-ar fi exercitat opţiunea şi ar fi obţinut $30 milioane x 30.000 lei.

Bineînţeles, cursul de schimb ar fi putut evolua în sens contrar. De exemplu, dacă ar fi ajuns la
$1 = 40.000 lei, atunci firma nu şi-ar fi exercitat opţiunea, ci ar fi luat cele $30 milioane primite
la livrare şi le-ar fi schimbat în 1.200.000 milioane lei, având un profit suplimentar din acel
contract.

Contractele la termen

Un contract la termen simplu obligă o parte să cumpere şi altă parte să vândă un instrument
financiar sau un bun la o dată viitoare. Exemple de contracte la termen sunt contractele forward,
futures şi tranzacţiile swap.

Un exemplu de tranzacţie swap este un swap pe rata dobânzii.

Contractele swap pe rata dobânzii

Instrumentele derivate sunt adeseori utilizate pentru reducerea costului datoriilor existente sau
nou contractate. În general, aceasta se face prin emisiunea, de către o firmă, a unui instrument de
datorie cu o rată a dobânzii fixă sau variabilă şi, simultan, interschimbarea plăţilor aferente
instrumentului de datorie cu o altă firmă. De exemplu, o societate care are de făcut plăţi la o rată
fixă a dobânzii consideră că rata dobânzii urmează să scadă şi deci ar prefera să facă plăţi la o
rată variabilă a dobânzii. O altă societate are o părere opusă. Cele două firme pot face schimb de
obligaţii de plată a dobânzii. (În practică, cele două părţi, A şi B, se întâlnesc cu ajutorul unui
intermediar, care percepe un comision pentru încheierea tranzacţiei.)

Societăţile A şi B au profile de îndatorare bazate pe riscul de credit asociat fiecăreia. Cele două
firme încheie un contract swap pe rata dobânzii prin care fiecare din ele îşi reduce costul
îndatorării. Exemplul presupune că A şi B sunt părţi contractante.

Contractul swap schimbă caracteristicile împrumutului şi creează economii anuale astfel:


(LIBOR este rata dobânzii pentru depozite plasate de bănci pe piaţa monetară londoneză.)

Societatea A Societatea B

Riscul de credit AAA BBB


Capitalul împrumutat $7.500.000 $7.500.000
Costul îndatorării directe la o dobândă fixă 10% 12%
Costul îndatorării directe la o dobândă variabilă LIBOR LIBOR + 1%

Finanţare directă:
Cu dobândă variabilă - LIBOR + 1%
Cu dobândă fixă 10%

Contract swap
Rată fixă (primită) plătită (10 – 3/8)% 10 – 3/8%
Rată variabilă (primită) plătită LIBOR (LIBOR)

Costul de finanţare după swap LIBOR – 3/8% 11 – 3/8/%

/var/www/apps/scribd/scribd/tmp/scratch0/11932175.doc
4
Cost comparabil fără swap LIBOR 12%
Economii anuale:
Rata dobânzii - procente -3/8% 5/8%
Dolari $28.125 $46.875

Operaţiunile speculative şi de arbitraj

Până acum am descris utilizarea instrumentelor derivate cu scopul acoperirii unui anumit risc.
Instrumentele derivate sunt din ce în ce mai mult utilizate în operaţiuni speculative şi de arbitraj,
care sunt, în general, domeniul dealerilor şi altor operatori pe piaţa bursieră. Dealerii au motive
diferite de cele ale operatorilor care încheie contracte de acoperire a riscurilor. De obicei,
dealerii nu au o anumită poziţie pe care doresc să o acopere împotriva riscurilor, ci pur şi simplu
fac speculaţii privind instrumentele financiare (de exemplu, acţiunile), ratele dobânzilor şi
cursurile valutare pentru a exploata oportunităţile care apar. Arbitrajul înseamnă exploatarea
anomaliilor preţurilor de pe diferite pieţe. Este posibil ca aceleaşi acţiuni să aibă preţuri diferite
pe două pieţe, în acelaşi moment. De exemplu, criza Barings a survenit parţial ca urmare a
diferenţei de preţuri de la bursele de contracte futures din Singapore şi, respectiv, Osaka.

Pericolele utilizării instrumentelor derivate

Au existat câteva cazuri puternic mediatizate în care firmele implicate au suferit pierderi imense
sau au dat faliment din cauză că au utilizat instrumente derivate.

Banca Barings

Banca Barings a fost una dintre cele mai prestigioase bănci din Londra. În anul 1993, Nick
Leeson a fost numit director general la departamentul Barings futures din Singapore.

În şapte luni, până în iulie 1994, operaţiunile bursiere din Singapore au adus un profit de $30
milioane, aproape 20% din întregul profit al grupului de societăţi Barings realizat cu un an în
urmă. Barings a avut câteva strategii majore bazate pe cele mai importante două contracte futures
încheiate la Bursa din Singapore (SIMEX). În timp, tranzacţiile futures s-au mutat din Tokyo la
Osaka şi Singapore, ceea ce însemna că, pe trei pieţe diferite, se tranzacţionau contracte identice
la preţuri diferite, în funcţie de condiţiile pieţei şi de cursul de schimb. Deşi diferenţa de preţ era
foarte mică, putea deveni semnificativă dacă se făceau tranzacţii în număr mare şi cu valoare
ridicată.

Totuşi, s-ar părea că în primăvara anului 1995 cineva din bancă a introdus o nouă strategie de
tranzacţionare, prin vânzarea de opţiuni de cumpărare şi vânzare pe baza indicelui bursier Nikkei
225. Emiţând atât opţiuni de cumpărare, cât şi de vânzare bazate pe acest indice, banca punea
pariu pe stabilitatea pieţei, adică nu se aştepta ca preţurile să crească sau să scadă semnificativ.
Atât timp cât preţurile pieţei rămâneau în limitele presupunerii respective, banca încasa profituri
din primele pe opţiuni, iar opţiunile nu erau niciodată exercitate. Ceea ce nu s-a făcut, totuşi, a
fost faptul că nu s-a dat atenţie riscului partenerilor contractuali, în funcţie de evoluţia viitoare a
pieţei.

Această expunere mare s-a concretizat în 1995, când Japonia a fost lovită de un cutremur
devastator, iar pieţele au reacţionat negativ. Scăderea indicelui de preţuri până la valori la care
contractele futures meritau să fie exercitate a însemnat un dezastru pentru Barings. Banca a
pierdut peste £800 milioane, mai mult decât întregul său capital.

/var/www/apps/scribd/scribd/tmp/scratch0/11932175.doc
5
Metallgesellschaft AG

În decembrie 1993, Metallgesellschaft AG (un mare conglomerat german) a făcut public faptul
că grupul său Energia era responsabil de pierderi de aproximativ $1,5 miliarde, în principal din
cauza lipsei de lichidităţi rezultate în urma emisiunii de contracte forward de valoare ridicată,
având ca bază preţul petrolului.

În încercarea de a-şi majora cota de piaţă, societatea Energia a garantat pe zece ani preţul
petrolului pentru încălzire şi le-a dat clienţilor săi dreptul de a revinde grupului aceste contracte,
dacă preţul petrolului ar fi crescut. Această opţiune a fost foarte atractivă pentru clienţi.

Pentru a se acoperi împotriva unei eventuale creşteri a preţului petrolului, Metallgesellschaft a


încheiat contracte futures. Din nefericire, preţul petrolului nu a crescut, ci a scăzut, ceea ce a
provocat pierderi considerabile pe piaţa futures. Metallgesellschaft a acumulat pierderi care au
totalizat, în final, $1,3 miliarde.

Una dintre cele mai importante lecţii care trebuie învăţate din diversele scandaluri la originea
cărora au stat instrumentele derivate este că profiturile pot fi mari, însă pierderile pot fi de mult
mai multe ori mai mari.

Proceduri de control al riscurilor

Ştim faptul că instrumentele derivate pot fi utilizate în gestionarea riscurilor, dar, aşa cum am
văzut, aceste instrumente implică riscuri proprii. De aceea este important ca, înainte ca o
societate să înceapă să utilizeze instrumente derivate, să implementeze proceduri eficiente de
control al riscurilor. Date fiind dinamica pieţei instrumentelor derivate şi posibilele capcane, este
esenţial ca societăţile să aibă un sistem de reguli şi proceduri pentru monitorizarea, evaluarea şi
controlul riscurilor, în concordanţă cu filozofia firmei în ceea ce priveşte riscurile, şi ca aceste
procese să fie bine înţelese şi comunicate la nivelul întregii companii. În acest sens, Consiliul de
administraţie are un rol esenţial, având obligaţia să se asigure de existenţa unor proceduri
adecvate.

Procedurile de control al riscurilor asociate utilizării instrumentelor derivate trebuie să vizeze


numeroase tipuri de riscuri, printre care riscul de piaţă, riscul de credit, riscul de lichiditate,
riscul juridic şi operaţional:

• riscul de piaţă – riscul modificării preţului determinat de piaţă al unui instrument de bază şi
al instrumentului derivat aferent. Asemenea variaţii ale preţurilor apar ca urmare a variaţiei
cursurilor de schimb valutar, ratelor dobânzilor, preţurilor mărfurilor şi ale acţiunilor.
• riscul de credit – riscul ca un debitor să nu-şi poată achita obligaţiile de plată.
• riscul de lichiditate – riscul ca un instrument financiar să nu poată fi cumpărat sau vândut în
timp util sau în cantitatea dorită la un preţ just.
• riscuri juridice – acestea diferă de la ţară la ţară, dar un exemplu din Marea Britanie este
cazul în care s-a dat o hotărâre judecătorească prin care anumitor organisme municipale li s-a
interzis să împrumute fonduri pentru încheierea de contracte cu instrumente derivate.

Informaţii pentru investitori şi alte persoane interesate

În mod evident, este important ca investitorii şi alte persoane interesate să înţeleagă activităţile
societăţii referitoare la instrumente financiare.

/var/www/apps/scribd/scribd/tmp/scratch0/11932175.doc
6
Prezentarea informaţiilor

IAS32 “Instrumente financiare: prezentare şi descriere” impune prezentarea de informaţii care:

• să mărească înţelegerea impactului pe care instrumentele financiare bilanţiere şi extra-


bilanţiere îl au asupra situaţiei şi performanţei financiare a societăţii, precum şi asupra
fluxurilor de numerar ale acesteia şi

• să ajute la evaluarea nivelului, momentului şi certitudinii viitoarelor fluxuri de numerar


asociate acestor instrumente.

În afară de furnizarea unor informaţii specifice, referitoare la soldurile anumitor instrumente


financiare şi la tranzacţiile cu aceste instrumente, societăţile sunt încurajate să discute măsura în
care utilizează instrumente financiare, riscurile aferente acestora şi scopul pentru care utilizează
astfel de instrumente. Tipurile de riscuri vizate sunt riscul de preţ (ce cuprinde riscul valutar,
riscul ratei dobânzii şi riscul de piaţă), riscul de credit, riscul de lichiditate şi riscul fluxurilor de
numerar. O discuţie pe marginea politicilor manageriale de control al riscurilor aferente
instrumentelor financiare oferă persoanelor interesate informaţii suplimentare valoroase şi o
viziune independentă de instrumentele specifice utilizate la un moment dat de societate.

De asemenea, IAS32 se referă la prezentarea instrumentelor financiare în bilanţul emitentului.


Fondul economic al unui instrument financiar, şi nu forma sa juridică, stă la baza clasificării
acestuia în bilanţul emitentului. Deşi, în general, fondul economic este consecvent cu forma
juridică, există şi excepţii. De exemplu, anumite instrumente financiare au forma juridică a
capitalurilor proprii, dar, în fond, sunt datorii, iar altele pot combina caracteristici ale
instrumentelor de capitaluri proprii cu unele caracteristici ale datoriilor financiare. Dacă un
instrument financiar cuprinde atât elemente de datorie financiară, cât şi elemente de capitaluri
proprii, fiecare componentă trebuie clasificată separat, în conformitate cu natura sa, iar valoarea
celor două componente trebuie stabilită de o manieră rezonabilă. Ulterior nu se va mai revizui
această clasificare a componentelor până la scadenţa instrumentului.

În concordanţă cu IAS32, caracteristica esenţială care face deosebirea dintre o datorie financiară
şi un instrument de capitaluri proprii este existenţa unei obligaţii contractuale a întreprinderii
emitente fie:

• de a livra numerar sau un alt activ financiar unei alte întreprinderi (deţinătorului
instrumentului); fie
• de a schimba instrumente financiare cu o altă întreprindere (deţinătorul instrumentului) în
condiţii ce sunt potenţial defavorabile întreprinderii emitente.

În cazul în care există o asemenea obligaţie contractuală, instrumentul respectiv se încadrează în


definiţia unei datorii financiare, independent de maniera în care obligaţia va fi decontată. Dacă
instrumentul financiar nu generează o obligaţie contractuală pentru emitent de a livra numerar
sau un alt activ financiar sau de a schimba instrumente financiare cu o altă întreprindere în
condiţii ce îi sunt potenţial defavorabile, atunci acesta este un instrument de capitaluri proprii.

Recunoaştere şi evaluare
IAS32 a fost emis în anul 1995, cu trei ani înainte de IAS39 “Instrumente financiare:
recunoaştere şi evaluare”. IAS39 stabileşte standarde de recunoaştere, evaluare şi prezentare a
informaţiilor referitoare la activele şi datoriile financiare ale unei întreprinderi.

/var/www/apps/scribd/scribd/tmp/scratch0/11932175.doc
7
Recunoaşterea iniţială
IAS 39 prevede recunoaşterea tuturor activelor şi datoriilor financiare, inclusiv a tuturor
instrumentelor derivate, în bilanţ. Recunoaşterea se realizează când, şi numai atunci când,
întreprinderea devine parte a contractului aferent instrumentului financiar.

Instrumentele financiare sunt iniţial evaluate la cost, care este:

• în cazul activelor, valoarea justă a contraprestaţiei cedate (inclusiv costurile de tranzacţionare


plătite) pentru achiziţionarea activului financiar
• în cazul datoriilor, valoarea justă a contraprestaţiei primite pentru achiziţionarea datoriei
financiare (minus costurile de tranzacţionare plătite).

În general, valoarea justă este reflectată cel mai bine de cotaţiile publicate ale preţurilor stabilite
pe o piaţă activă.

Recunoaşterea ulterioară
Ulterior recunoaşterii iniţiale, toate activele financiare vor fi reevaluate la valoarea justă, cu
excepţia următoarelor elemente, care trebuie înregistrate la costul amortizat:

(a) creditele şi creanţele generate de întreprindere şi care nu sunt deţinute cu scopul


tranzacţionării;
(b) alte plasamente cu scadenţă fixă, cum ar fi titlurile de valoare şi acţiunile preferenţiale
obligatoriu răscumpărabile, pe care întreprinderea intenţionează şi este capabilă să le păstreze
până la scadenţă; şi
(c) active financiare a căror valoare justă nu poate fi evaluată credibil.

După achiziţionare, majoritatea activelor financiare vor fi reevaluate la valoarea iniţial


înregistrată minus plăţile de principal şi amortizarea. (Vezi Exemplul 1 de mai jos.) Numai
instrumentele derivate şi datoriile deţinute pentru tranzacţionare vor fi reevaluate la valoarea
justă.

În cazul acelor active şi datorii financiare care sunt reevaluate la valoarea justă, întreprinderea va
avea o singură opţiune:

(a) fie să recunoască integral ajustarea în profitul net sau pierderea netă aferentă perioadei,
(b) fie să recunoască în profitul net sau pierderea netă aferentă perioadei numai acele variaţii ale
valorii juste corespunzătoare activelor şi datoriilor financiare deţinute pentru tranzacţionare
şi să includă în capitalurile proprii variaţia valorii instrumentelor care nu sunt deţinute pentru
tranzacţionare până în momentul vânzării respectivului activ financiar, când câştigul sau
pierderea realizat(ă) va fi inclus(ă) în profitul net sau pierderea netă. În acest scop,
întotdeauna se consideră că instrumentele derivate sunt deţinute pentru tranzacţionare, cu
excepţia cazului în care acestea sunt parte a unei operaţiuni de acoperire a riscurilor căreia i
se aplică contabilitatea operaţiunilor de acoperire a riscurilor.

O întreprindere va derecunoaşte un activ financiar sau o componentă a unui activ financiar când,
şi numai atunci când, întreprinderea pierde controlul drepturilor contractuale generate de activul
financiar (sau de o componentă a activului financiar). Astfel:

Numerar = Activ

Dacă un activ financiar este transferat altei întreprinderi, dar transferul nu îndeplineşte condiţiile
de derecunoaştere mai sus menţionate, întreprinderea care iniţiază transferul înregistrează

/var/www/apps/scribd/scribd/tmp/scratch0/11932175.doc
8
tranzacţia ca împrumut garantat. În acest caz, dreptul întreprinderii de a reachiziţiona activul nu
este un instrument derivat. Activul rămâne în bilanţul întreprinderii, care recunoaşte o nouă
datorie. Astfel:

Numerar = Împrumut

În momentul derecunoaşterii, în profitul net sau pierderea netă aferentă perioadei se recunoaşte
un câştig sau o pierdere. Ace(a)sta este calculat(ă) ca diferenţă între valoarea contabilă a
activului transferat altei întreprinderi şi suma contraprestaţiilor primite şi de primit şi a oricărei
ajustări anterioare, făcute pentru a reflecta valoarea justă a respectivului activ, ajustare care a fost
anterior inclusă în capitalurile proprii. (Vezi Exemplul 2 de mai jos.)

Contabilitatea operaţiunilor de acoperire a riscurilor


Regulile contabile referitoare la operaţiunile de acoperire a riscurilor prezentate în IAS39
modifică regulile de bază privind recunoaşterea şi evaluarea şi sunt aplicate numai în condiţii
clar definite.

Contabilitatea operaţiunilor de acoperire a fluxurilor de numerar

Exemple de operaţiuni de acoperire a fluxurilor de numerar:

1. acoperirea riscului valutar provenit dintr-un angajament contractual nerecunoscut, asumat de


o companie de aviaţie pentru achiziţionarea unei aeronave contra unei sume fixe în valută
2. acoperirea riscului variaţiei preţului combustibililor, risc aferent unui angajament
nerecunoscut al unei companii de furnizare a energiei electrice, pentru cumpărarea de
combustibili la un preţ fix, cu plata în monedă naţională
3. utilizarea unui swap pentru a schimba o datorie cu rată variabilă a dobânzii într-o datorie cu
rată fixă a dobânzii (aceasta reprezintă acoperirea unei tranzacţii prognozate; viitoarele
fluxuri de numerar ce sunt astfel acoperite reprezintă plăţile viitoare de dobândă).

Dacă o operaţiune de acoperire a fluxurilor de numerar îndeplineşte condiţiile prevăzute în


IAS39, va fi înregistrată astfel:

• partea din câştig sau pierdere aferentă instrumentului de acoperire a riscurilor, considerată a
fi eficientă, va fi recunoscută direct în capitalurile proprii, prin intermediul Situaţiei
modificărilor capitalurilor proprii, iar
• partea ineficientă va fi înregistrată:

- imediat, în profitul net sau pierderea netă aferent(ă) perioadei, dacă instrumentul de
acoperire a riscurilor este un instrument derivat sau
- dacă nu este instrument derivat, printr-una din cele două modalităţi prevăzute în IAS39.

(Vezi Exemplul 3 de mai jos.)

Contabilitatea instrumentelor financiare

Exemplul 1 – Obligaţiune cu discount mare – costul amortizat

Societatea A emite o obligaţiune în următoarele condiţii. Suma iniţială obţinută este de $470.000
(costurile de emisiune fiind de $20.000). Obligaţiunea este rambursabilă la valoarea nominală de
$1.000.000 peste 10 ani. Rata dobânzii aferentă cuponului este 3%, iar cuponul este plătit anual
la sfârşitul fiecărui an.

/var/www/apps/scribd/scribd/tmp/scratch0/11932175.doc
9
Rata efectivă a dobânzii, pe baza acestor fluxuri de numerar, este de 13,23% (rotunjită). (Rata
efectivă a dobânzii este rata la care se actualizează plăţile de numerar anticipate până la scadenţă
pentru a se obţine valoarea contabilă netă curentă a activului sau datoriei financiare.)

Înregistrarea contabilă făcută de societatea la primirea numerarului este:

$450.000 (470.000 – 20.000) Numerar = Obligaţiune 450.000

Cheltuielile totale cu dobânda înregistrate în contul de profit şi pierdere al societăţii A în


perioada de 10 ani sunt:

Rambursări totale:
Capital $1.000.000
Plăţi ale dobânzii nominale (1mil. x3%x10) 300.000

Suma obţinută ($470.000 – 20.000) (450.000)


$850.000

În perioada de 10 ani, societatea A va face următoarele înregistrări contabile aferente


obligaţiunii:

Anul Sold iniţial cont Dobândă @13.23% Ieşiri de numerar Sold final cont
Obligaţiune (în contul de profit (3%x 1milion) Obligaţiune
şi pierdere)
1 450.000 59.535 (30.000) 479.535
2 479.535 63.442 (30.000) 512.977
3 512.977 67.866 (30.000) 550.843
4 550.843 72.876 (30.000) 593.719
5 593.719 78.549 (30.000) 642.268
6 642.268 84.972 (30.000) 697.240
7 697.240 92.245 (30.000) 759.485
8 759.485 100.480 (30.000) 829.965
9 829.965 109.804 (30.000) 909.769
10 909.769 120.362 (30.000) 131
(1.000.000)
850.131
Ar trebui să fie
850.000. Diferenţa
de 131 se datorează
rotunjirii

Astfel, în primul până în al nouălea an, înregistrarea contabilă va fi următoarea:

Contul de profit şi pierdere = %


– cheltuieli cu dobânda Numerar – plată anuală
Obligaţiune – rambursare capital

iar în anul 10:

% = %
Contul de profit şi pierdere Numerar – plată anuală

/var/www/apps/scribd/scribd/tmp/scratch0/11932175.doc
10
– cheltuieli cu dobânda
Obligaţiune Numerar – rambursarea obligaţiunii
– pentru a se obţine sold zero la valoarea nominală

Exemplul 2 – Câştig sau pierdere la derecunoaşterea unui activ financiar

Societatea A deţine un activ financiar care a costat $25.000. Activul este înregistrat la valoarea
justă de $30.000. Ajustarea modificării valorii juste, de $5.000, a fost înregistrată direct în
capitalurile proprii. Societatea A vinde activul contra sumei de $33.000.

Încasări sau creanţe $33.000


Valoarea contabilă a activului (30.000)
$3.000

Ajustare a modificării valorii juste a activului, înregistrată


în capitaluri proprii într-o perioadă anterioară 5.000
Câştig $ 8.000

% = %
33.000 Numerar Activ 30.000
5.000 Capitaluri proprii Contul de profit şi pierdere 8.000

Exemplul 3 – Acoperirea fluxurilor de numerar – swap pe rata dobânzii

La 31 decembrie 2000, societatea A primeşte de la un creditor un credit de $5 milioane cu


dobândă variabilă. Societatea A este îngrijorată de viitoarele modificări ale ratei dobânzii, aşa
încât, în aceeaşi zi, face un schimb de datorie (de la rată variabilă la rată fixă a dobânzii) cu
întreprinderea B. Rata fixă a dobânzii este 5%, cu dobândă plătibilă semestrial.

CREDITOR

Rată
variabilă Plăteşte rată variabilă

SOCIETATEA A SOCIETATEA B

Plăteşte rată fixă de 5%

(Prin urmare, societatea A nu mai este expusă la variabilitatea fluxurilor de numerar aferente
plăţii dobânzii. Ea este, în schimb, expusă la consecinţele faptului că are o datorie cu rată fixă a
dobânzii. Întrucât rata rentabilităţii minime stabilită de piaţă se modifică, valoarea creditului cu
dobândă variabilă rămâne constantă, dar valoarea contractului swap se va schimba.)

De la 1 ianuarie 2001 la 30 iunie 2001, rata variabilă a dobânzii este 4,5%.

Valoarea justă a datoriei la 30 iunie este de $5.000.000 (după plata dobânzii).

/var/www/apps/scribd/scribd/tmp/scratch0/11932175.doc
11
La 30 iunie, valoarea justă a contractului swap este o datorie de $135.000, înainte de decontarea
în numerar dintre societatea B şi societatea A, decontare referitoare la plăţile de dobândă.
(Contractul swap este o datorie pentru că societatea A trebuie să plătească 5% pentru a primi
4,5%.)

Înregistrare dublă: Debit/(credit)


Numerar Datorie Swap Capi- Profitul
taluri net sau
proprii pierderea
netă
31/12/00
Emisiunea creditului de către 5.000.000 (5.000.000)
creditor în favoarea societăţii A
30/6/01
Ajustarea valorii juste (135.000) 135.000
Plata dobânzii creditorului de către (225.000) 225.000
societatea A: 4,5% x 5 milioane
Plata pentru swap, suma netă dintre (25.000) 25.000
plata societăţii A către B (5%x5
mil.) şi 4,5% x 5 mil. primite de A
Transferul pierderii amânate (25.000) 25.000
aferente contractului swap în
profitul sau pierderea net(ă)
Efect net 4.750.000 (5.000.000) (110.000) 110.000 250.000

De remarcat că valoarea datoriei rămâne nemodificată. Totuşi, datoria totală, inclusiv contractul
swap a crescut, din cauză că societatea A şi-a modificat fluxurile de numerar pe baza dobânzii
fixe. Rata fixă de 5% este mai mare decât rata variabilă de 4,5%, astfel încât valoarea justă a
expunerii totale creşte.

/var/www/apps/scribd/scribd/tmp/scratch0/11932175.doc
12