Sunteți pe pagina 1din 12

Cum s pedepseti fr s rneti

Stabilete corect regulile pentru copii. Dac i explici unui copil de ce este important s respecte o anumit regul, va putea privi pedeapsa ca pe o consecin natural a nclcrii respectivei reguli. Atunci cnd anuni o anumit regul, spune-i copilului i ce pedeaps va primi dac o ncalc. Pedepsele cele mai eficiente sunt cele care se refer la retragerea unor privilegii (copilul nu mai are voie la TV, nu se mai joac 5 minute, pleac acas de la locul de joac, etc), iar cele mai puin eficiente sunt cele care presupun inducerea unei suferine (fizice sau psihice). Amintete-i c btaia nu funcioneaz niciodat! Chiar dac pare eficient pe moment, are consecine negative asupra copilului, i l nva s fie agresiv. Nu folosi pedepse pentru nclcarea unor reguli despre care copilul nu tia c trebuiesc respectate. Dac realizezi c ai uitat s menionezi o regul important, nu l pedepsi de prima oar cnd o ncalc, n necunotin de cauz. Aplic pedeapsa imediat ce are loc comportamentul negativ. Astfel copilul va nelege ideea consecinelor imediate ale propriilor aciuni. Spune-i copilului pentru ce comportament l pedepseti, i arat-i care sunt consecinele negative ale respectivului comportament. Spre exemplu: Uite, pentru c l-ai lovit pe Mihai, acum l doare piciorul! Pedepsete comportamentul, i nu copilul. n loc s spui Eti un copil ru este mai folositor s spui Ai fcut ceva ru. Un comportament ru poate fi mereu schimbat i ndreptat, dar dac copilul crede c el este ru, se va simi lipsit de valoare, i nu va ti ce anume s schimbe. D-i alternative pozitive la respectivul comportament. Spune cum i doreti s se poarte n viitor n situaii similare. Spre exemplu: Vreau pe viitor cnd Mihai i ia jucria s vii s mi spui mie, nu s l loveti. Nu amna pedeapsa folosind avertismente. Avertismentele sunt o cale sigur de a submina importanta pedepsei, i l fac pe copil s nu o ia pedeapsa cu adevrat n serios. Dac foloseti pedeapsa de tipul time-out (n care copilul st ntr-un loc izolat cateva minute pentru a reflecta la ce a fcut), aceasta ar trebui s dureze cam attea minute ct este vrsta copilului (pentru un copil de 3 ani, o pedeaps de 3-4 minute, pt 4 ani-4-5 min; 5ani- 5-8 min; 6ani- maxim 10 min ). Dup ce copilul a terminat pedeapsa, ncheie subiectul, fr s mai revii asupra ei, sau s faci aluzii la ea cnd nu este cazul. Nu uita c pedeapsa este o lecie de nvat: dac i-a nsuit lecia, nu mai are rost s revii asupra ei. Fii consecvent! Aplic pedeapsa de fiecare dat cnd copilul face comportamentul nepotrivit, fr excepie, pentru c altfel el nu va lua n serios pedeapsa. Aplic pedepsele, dar nu uita s foloseti i recompensa cnd se respect regula, mai ales la nceput! De multe ori suntem ateni numai la greeli i trecem faptele bune cu vederea, ca i cnd ar fi de la sine nelese. n felul acesta devenim critici i mereu nemulumii, punnd accentul numai pe greelile copiilor. Copiii ns au nevoie s fie apreciai cnd respect regulile.

Copilul tinde sa intre in mai multe probleme in timpul pedepsei. Ideea izolarii e ca cel mic sa fie la distanta de lucrul care l-a adus in acest stadiu si nu aceea de a nu-i acorda atentie, apoi stai si tu cu el daca e nevoie. Pedeapsa facuta in camera lui nu este o idee foarte buna, deoarece camera nu este cel mai bun loc pentru aplicarea acestei pedepse. In primul rand, il scapi din vedere si in al doilea rand camera ar trebui sa fie locul preferat al copilului. In schimb, putem alege un scaun aflat in apropiere, un colt sau un alt loc sigur care se afla in afara posibilelor distractii, cum ar fi un covoras rosu. Cum sa ne comportam daca in timpul pedepsei copilul va plange si va urla? Este suparator sa ascultam asa ceva, dar acest comportament dramatic nu inseamna ca actiunea ta nu functioneaza. Protestele nervoase sunt normale . Misiunea noastra este de a ignora aceste manifestari. Daca vei incerca sa-l linistesti ii vei da doar mai multa putere sa se agite si te va distrage din tot ceea ce faci. Majoritatea copiilor se calmeaza eventual. Chiar daca nu se opreste, cheia e sa vezi daca va continua sa se poarte urat si dupa trecerea pedepsei. Daca actiunile si comportamentul sau se imbunatatesc, inseamna ca ne-am facut inteleasi. Aceste pedepse pot face agrava isteriile. Isterii - acele tipete, lovituri specifice prescolarilor din cand in cand sunt normale pentru varsta lor. Tind sa apara atunci cand copilul devine frustrat, nervos sau dezamagit (de obicei pentru ca nu-l lasi sa faca sau sa isi ia ceva) si nu are abilitati verbale pentru a si le exprima iar astfel decide sa se manifeste fizic. Un copil cu un astfel de comportament s-ar putea sa nu poata fi stapanit nici chiar de calmul unui educator. Vei vedea ca daca il vei forta sa stea jos il vei enerva doar. Decat sa il pedepsesti in timpul unei astfel de crize, ar fi mai bine sa-l lasi sa se linisteasca. Desi poate sa para greu, nu trebuie sa ne lasam purtati de isteria copilului. Se pare ca nu poti sa aplici cu succes aceasta pedeapsa inafara caminului. Aceasta trebuie sa fie o tactica portabila. Chiar daca acasa ai desemnat un loc special, poti folosi ideea si in locurile publice, in locurile in care poti gasi un spatiu linistit in care iti poti duce copilul. Ar putea fi o banca din parc, sau un culoar mai putin circulat al unui magazin alimentar. Tine minte ca scopul acestei actiuni nu este sa-l sperie pe copil, ci sa-l ajute sa se stapaneasca si sa-si recastige autocontrolul.

Pe acest drum, desigur ca face o multime de lucruri pe care nu ar trebui sa le faca, incepand de la taierea parului papusilor surorii lui, pana la smulgerea petalelor trandafirilor tai. Nu te poti baza pe aceasta metoda disciplinara pentru a pune totul la punct, deoarece micutului ii va fi greu sa asocieze fiecare fapta a sa cu aceasta pedeapsa, in plus risti sa ii curmi curiozitatea naturala acestei varste.

Aplica aceasta metoda doar cand este necesar, cand cel mic trebuie sa isi adune emotiile sau cand este neascultator in mod voit ori cand ignora cele spuse de tine. Aceste momente de "explorare" arata ca este normal si curios. Inspira adanc, tine-l la distanta de locurile cu probleme si introdu-l intr-o activitate mai putin distructiva. Mai presus de toate, ofera-i timp - incurajeaza-l, imbratiseaza-l, saruta-l, chiar daca face ceva ce iti place sau nu.

S-ar putea ca uneori copilul tau sa nu te asculte cand il trimiti la colt. In acest caz cheia este reprezentata de consistenta: Trebuie sa nu te abati de la plan, daca astazi spui un lucru iar maine nu-l mai spui pentru ca esti intr-o stare mai buna, nu e in regula. De asemenea, avertizeaza-l pe cel mic daca nu ia aminte la ce i-ai spus. Este de asemenea important sa duci copilul din locul in care a facut ceva rau cat mai repede. Nu astepta 30 de minute - nici chiar 5. Daca te afli in public, aplica pedeapsa fara a ezita. La supermarket, ai putea sa pleci inapoi la masina daca este de nestapanit. Daca vei dori sa astepti pana sa ajungi acasa, vei pierde oportunitatea de a folosi aceasta pedeapsa in mod corect. Daca pedeapsa nu este oferita la momentul oportun, ea va deveni o amenintare si nu va invata prea multe copilul. Tine minte ca scopul acestei actiuni nu este sa-l sperie pe copil, ci sa-l ajute sa se stapaneasca si sa-si recastige autocontrolul.

Copilul tau nu va sta locului.

Majoritatea copiilor nu pot sta cuminti mai mult de cateva secunde, sa nu vorbim de trei sau patru minute. Nu trebuie sa folosesti o perioada fixa de timp pentru a-l izola, ci e bine sa folosesti atata timp cat e necesar pentru ca acesta sa se linisteasca. Daca copilul refuza sa mearga in locul trimis de tine si sa stea acolo, are nevoie de ajutorul tau. Du-l chiar tu la locul ales, si spune-i pe un ton calm sa stea jos. Daca se ridica, pune-l tot cu calmitate sa se aseze la loc. Nu-i fa jocul, dar daca cel mic se ridica de mai multe ori, aseaza-te si tu langa el si tine-l in brate pe perioada pedepsei. Fa acest lucru in mod repetat si fara a-l dojeni pe cel mic. Sa nu scoti la iveala furia, sa nu ii faci nici morala, cel mai bine e sa adopti o atitudine neutra. De asemenea, aceasta perioada de izolare nu trebuie sa fie facuta fortat.

Copilul tinde sa intre in mai multe probleme in timpul pedepsei. Ideea izolarii e ca cel mic sa fie la distanta de lucrul care l-a adus in acest stadiu si nu aceea de a nu-i acorda atentie.

Desi multi parinti aleg sa isi trimita copiii in camera ca o pedeapsa, acest lucru nu este in regula, deoarece camera nu este cel mai bun loc pentru aplicarea acestei pedepse. In primul rand, il scapi din vedere (si exista posibilitatea ascultarii la usa). In al doilea rand din moment ce prescolarul incepe sa invete sa doarma singur, dormitorul sau ar trebui sa fie un sanctuar si nu un loc folosit pentru disciplina. In schimb, alege un scaun aflat in apropiere, un colt sau un alt loc sigur care se afla in afara posibilelor distractii - apoi stai si tu cu el daca e nevoie.

Copilul va plange si urla in timpul pedepsei. Este suparator sa asculti asa ceva, dar acest comportament dramatic nu inseamna ca actiunea ta nu functioneaza. Protestele nervoase sunt normale pentru aceasta varsta. Copilul nu trebuie sa stea cuminte si linistit ca un soricel pentru a invata ceva. Misiunea ta: Ignora aceste manifestari. Daca vei incerca sa-l linistesti ii vei da doar mai multa putere sa se agite si te va distrage din tot ceea ce faci. Majoritatea copiilor se calmeaza eventual. Chiar daca al tau nu se opreste, cheia e sa vezi daca va continua sa se poarte urat si dupa trecerea pedepsei. Daca actiunile si comportamentul sau se imbunatatesc, inseamna ca te-ai facut inteleasa. E util sa incepi cu aplicarea acestei pedepse inainte ca micutul sa ajunga intr-un punct fara intoarcere. Ar fi bine sa ai tactici diverse pe care sa le aplici la primele semne de neascultare. Daca acestea nu funtioneaza, aplica pedeapsa direct.

Aceste pedepse pot face agrava isteriile. Isterii - acele tipete, lovituri specifice prescolarilor din cand in cand sunt normale pentru varsta lor. Tind sa apara atunci cand copilul devine frustrat, nervos sau dezamagit (de obicei pentru ca nu-l lasi sa faca sau sa isi ia ceva) si nu are abilitati verbale pentru a si le exprima iar astfel decide sa se manifeste fizic. Un copil cu un astfel de comportament s-ar putea sa nu poata fi stapanit nici chiar de calmul unui parinte. Vei vedea ca daca il vei forta sa stea jos il vei enerva doar. Decat sa il pedepsesti in timpul unei astfel de crize, ar fi mai bine sa-l lasi sa se linisteasca. Desi poate sa para greu, nu te lasa purtata de isteria celui mic.

Se pare ca nu poti sa aplici cu succes aceasta pedeapsa inafara caminului. Aceasta trebuie sa fie o tactica portabila. Chiar daca acasa ai desemnat un loc special, poti folosi ideea si in locurile publice, in locurile in care poti gasi un spatiu linistit in care iti poti duce copilul. Ar putea fi o banca din parc, masina ta, sau un culoar mai putin circulat al unui magazin alimentar. Foloseste o voce calma, linistita pentru a evita situatiile jenante in care l-ai putea pune pe cel mic. Incearca sa scapi de jena pe care ai putea-o simti - tine minte, iti faci doar treaba de parinte.

Cand trebuie sa pedepsesc copilul?

Se pare ca copilul tau va avea o etapa in care isi petrece jumatate din zi fiind pedepsit. Un copil aflat la aceasta varsta exploreaza totul in mod constant - lumea este un mare experiment pentru el. Vrea sa descopere fiecare lucru in parte, cum functioneaza si ce poate face sau ce nu poate face. Pe acest drum, desigur ca face o multime de lucruri pe care nu ar trebui sa le faca, incepand de la taierea parului papusilor surorii lui, pana la smulgerea petalelor trandafirilor tai. Nu te poti baza pe aceasta metoda disciplinara pentru a pune totul la punct, deoarece micutului ii va fi greu sa

asocieze fiecare fapta a sa cu aceasta pedeapsa, in plus risti sa ii curmi curiozitatea naturala acestei varste.

Aplica aceasta metoda doar cand este necesar, cand cel mic trebuie sa isi adune emotiile sau cand este neascultator in mod voit ori cand ignora cele spuse de tine. Aceste momente de "explorare" arata ca este normal si curios. Inspira adanc, tine-l la distanta de locurile cu probleme si introdu-l intr-o activitate mai putin distructiva. Mai presus de toate, ofera-i timp - incurajeaza-l, imbratiseaza-l, saruta-l, chiar daca face ceva ce iti place sau nu.

Deja iti simt interesul atunci cand te apropii sa afli ce argumente aduc specialistii... Fie esti acord cu pedepsirea copilului; fie nu, dar tot se intampla sa mai scapi cate o palma atunci cand micul obraznic "o cere". In oricare caz, banuiesc ca, daca esti complet sincera cu tine, o nuanta de vinovatie si de nesiguranta tot iti da tarcoale. Pana la urma, pedepsirea copilului este nociva ori sanatoasa? Este inutila sau este eficienta? Care sunt DA-urile si care sunt NU-urile in pedepsirea copilului? Pedeapsa: ce vrea sa obtina si ce reuseste sa obtina Asa da: o pedeapsa aplicata corect Cand aplicam corect o pedeapsa? Cand aplicam gresit o pedeapsa? Asa da alternative pentru pedepsirea copilului 1. propune o solutie utila sau o alternativa 2. exprima cu fermitate dezaprobarea, fara sa il identifici cu ceea ce a facut 3. lasa-l sa experimenteze urmarile comportamentului sau Iti amintesti de cand erai mic: "Daca nu te potolesti, o incasezi, sa stii"; "Asa-ti trebuie, daca nu stai locului". Nu-i asa? Pedeapsa este, practic, modul in care oamenii mari ii invata minte pe copii, pentru ca nu stiu cum altfel sa ii depaseasca in incapatanare.

Pedeapsa: ce vrea sa obtina si ce reuseste sa obtina


Il trimiti in camera lui. Ii confisti jucaria abia cumparata. Ii refuzi desertul sau desenele animate. Ii dai o palma la fund. Ii pui interdictie la timpul de joaca. Ii ceri sa isi faca singur ordine in toate creioanele colorate. Ce incerci prin asta? Sa corectezi un comportament neadecvat sau exagerat. Sa ii dai o lectie, din care copilul sa invete ceva. Sa ia aminte si data viitoare sa se comporte diferit. Sa il faci sa inteleaga cat de mult te solicita si te supara prin purtarea lui. Sa il inveti pe copil valori morale si sociale: sa ii educi constiinta. Intelegem. Si... functioneaza? Cei mai multi parinti, sovaind, recunosc ca "Nu... Poate doar temporar". Atunci, daca efectele pedepsirii nu sunt cele dorite, care sunt, totusi efectele?

Adesea, pedeapsa nu impiedica o conduita gresita. Copilul nu isi schimba comportamentul, ci este atent sa se fereasca din vazul tau atunci cand il face. Cu alte cuvinte, devine mai ingenios atunci cand vrea sa nu fie prins... Odata prins, copilul ajunge sa fie mai prudent, dar nicidecum mai onest sau mai responsabil. De ce? Pentru ca, cel mai des, copilul nu intelege logica pedepsei. El stie numai ca o forma externa de control ii impune ceva. Nu prea intelege de ce ar asculta de mama - pedeapsa pe care o primeste nu ii "aduce lumina" in aceasta privinta. Dar asculta, de frica sau pentru ca este mai slab decat parintele... Psihologul Albert Bandura spunea ca pedeapsa poate controla purtarea rea, dar in sine nu are puterea de a induce un comportament dezirabil si nici macar de a diminua dorinta de a se purta urat. Nu produce nicio invatare, iar ciclul greselilor si al pedepselor se innoieste la nesfarsit...

ASA DA: O pedeapsa aplicata corect


Pai, nu spuneam chiar adineauri ca pedeapsa este o capcana, ineficienta si nesanatoasa? Ba da. Insa daca o intelegem si o aplicam asa cum trebuie, pedeapsa poate sadi in copil acele valori morale si sociale despre care aminteam mai devreme. Si aceasta, fara sa il traumatizeze. Ce obtinem printr-o pedeapsa aplicata corect? Ajutam copilul sa isi dezvolte constiinta si un simt intern al auto-controlului. Cu alte cuvinte, copilul va invata sa surprinda corect acele situatii in care el se poarta neadecvat si sa isi modifice comportamentul. De unul singur, ca urmare a propriei analize, nu sub constrangere externa.

Cand aplicam corect o pedeapsa?


Atunci cand ea este o consecinta justificata si logica a comportamentului copilului. Adica atunci cand pedeapsa are sens pentru copil. De exemplu, daca se uita prea mult la televizor sau asculta cu sonorul dat prea tare, in ciuda avertismentelor, atunci ii inchizi televizorul. Dar nu ii interzici ora de joaca in fata blocului, nici nu ii confisti jucariile...

Exemplu de ASA DA: Micutul face galagie si incearca cu orice pret sa atraga atentia adultilor tocmai atunci cand aveti musafiri. O solutie este sa il iei frumos de manuta si sa il duci in camera lui. In acelasi timp, ii explici: "Pentru ca faci atata zgomot si deranjezi intreaga familie si pe invitati cu acest comportament incapatanat, este nevoie sa parasesti incaperea. Stai la tine in camera pana cand te linistesti. Cand crezi ca te poti comporta mai frumos, asa ca noi toti, poti reveni." Cel mic va intelege logica si justetea pedepsei, cel putin dupa ce se va mai calma. Explicatie: Daca ii dai o palma la fund si il incui in camera lui, fara sa ii explici de ce, copilul nu va intelege. Sau daca il duci in bucatarie, unde il certi si il jignesti...

Va folosi timpul in care este izolat in camera lui, pentru a se pune pe urlat si pentru a strange amaraciune si resentimente in suflet. Un copil are nevoie sa i se explice clar in ce fel purtarea lui este nepotrivita sau afecteaza pe ceilalti.

Apoi, ai grija sa primesca o pedeapsa care sanctioneaza acest comportament. (Adica, daca il duci in camera lui, ii dai doua palme si il obligi sa doarma, aceasta rasplata nu este o consecinta logica a faptului ca a deranjat musafirii! Ar fi fost mai potrivita daca cel mic nu ar fi vrut sa doarma la pranz...) Si, nu in cele din urma, copilul are nevoie de o pedeapsa pe masura lui, adica... mica. O pedeapsa excesiva, severa, care depaseste toleranta copilului isi pierde orice valoare. La fel ca o pedeapsa blanda, insa mentinuta timp indelungat. Din contra, il starneste pe copil impotriva parintelui.

Nu il tii izolat in camera pana la ora cinei: pana si un adult ar aduna ranchiuna atatea ore, daramite un copil, care are mult mai putina rabdare. Ar uita si de ce a fost pedepsit... De aceea, ii lasi libertatea sa revina in camera de oaspeti "atunci cand se linisteste". In ciuda orgoliului si a supararii, majoritatea copiilor nu rezista mai mult de jumatate de ora in "exil".

Cand aplicam gresit o pedeapsa?


Atunci cand ea nu are legatura cu purtarea copilului. Daca intre eveniment si consecinte nu putem stabili o legatura logica, nici copilul nu va privi sanctiunea ca pe ceva logic, ci ca pe o nedreptate sau ca pe o pretentie nejustificata a parintilor. Prin urmare, va face tot ce poate ca sa se impotriveasca... Exemplu de ASA NU: In cazul de mai devreme, il duci pe cel mic in camera lui si il ameninti ca daca nu se potoleste sau daca nu ramane acolo, in liniste, nu mai are voie pe bicicleta, abia cumparata si nepretuita pentru cel mic, timp de o saptamana. Explicatie: Pedeapsa devine ineficienta. Suspendarea bicicletei nu corecteaza comportamentul galagios! In plus, sub nervii momentului, profiti orbeste de privilegiul la care copilul tine cel mai mult. Este neintelept. Pedeapsa devine un rautacios act de revansa. Atingi un punct sensibil al copilului, ceea ce il va rani si il

va infuria indeajuns incat sa nu mai aiba disponibilitatea de a intelege logica pentru care il pedepsesti... Sentimentul lui ca este tratat nedrept se va alimenta si i se va sterge din minte evenimentul pentru care a fost pedepsit. Ce lectie sa mai invete in aceste conditii...? Mai potrivit este sa te restrangi la o sanctiune simpla, urmare directa a comportamentului, asa cum am aratat mai devreme.

ASA DA alternative pentru pedepsirea copilului


De exemplu, cel mic, in verva rezolvarii temei la matematica, tranteste stiloul peste caiet, cu naduf si improscand cu cerneala un sfert din birou. Si de parca nu era destul, o pleiada de cuvinte neortodoxe se rostogolesc din gurita lui furioasa. Tu faci ochii mari, te intrebi de unde Doamne iarta-ma a invatat asta mic asa ceva?!..., dupa care ii comunici verdictul radical: "Treci imediat in camera ta si faci inca zece probleme, daca la numai doua, reactionezi asa urat, nerusinatule!". Dar ce ai rezolvat asa? Acesta este un exemplu trist de ASA NU... In loc sa ameninti cu pedeapsa, poti incerca mai intai asa, DA:

1. Propune o solutie utila sau o alternativa


Este mai bine decat sa reactionezi sub impulsul emotiilor si al nervilor, la fel ca el. Arata-i ca ii intelegi emotiile, ca i le accepti si ca ii poti oferi o alta solutie pentru presiunea pe care o au acestea asupra lui. - "Ce suparat esti! Ah, ce nesuferite cred ca sunt exercitiile alea... Si eu le-as spune vreo doua, in locul tau! Insa nu ar strica sa te exprimi altfel decat injurand..." - "Ai nevoie sa iei o pauza? Hai sa facem ceva distractiv ca sa scapi de nervii pe care ti-i provoaca tema asta. Haide sa intocmim impreuna o lista de cuvinte raspicate si hotarate pe care sa le folosim cand ne mai enervam in halul asta (tu pe tema pentru gradinita si eu pe dezordinea din casa, de exemplu)!" - "Uite, esti foarte nervos acum si inteleg ca ai nevoie sa te manifesti. Ori injuri in gand, ori folosesti cuvinte mai putin agresive si care nu jignesc."

2. Exprima cu fermitate dezaprobarea, fara sa il identifici cu ceea ce a facut


"Ma deranjeaza un limbaj de acest fel. (De ce?) Sunt cuvinte dure si imi tulbura linistea. Tu esti nervos acum, insa nu esti singur in camera. Eu nu am motive sa fiu nervoasa/nervos, dar

auzind cuvintele acestea urate si agresive, ma irit si ma enervez si eu. In plus, cuvinte ca astea suna foarte urat din gura ta. Mie, ca mama/tata, imi vine greu sa aud un astfel de limbaj la copilul meu. Asa ca as prefera sa nu il mai aud. Sau sa gasesti o alta metoda pentru a-mi arata cat esti de furios".

Un ASA NU ar insemna sa il identifici pe copil cu purtarea lui, adica, precum in exemplul de mai sus, sa il numesti "nerusinatule...". Problema nu este copilul: daca ai fi mai calm si mai rational decat el acum, ai recunoaste singur ca el nu este un nerusinat. Problema este purtarea din acest moment a copilului, asa ca in ea trebuie sa tintesti, ca in ceva ce copilul are puterea sa schimbe.

3. Lasa-l sa experimenteze urmarile comportamentului sau


"Mi-a pierit orice chef de a te ajuta la exercitiile acelea sau de a sta in aceasta camera. Daca nu incetezi tu cu injuratul, plec eu din camera, pentru ca nu ma simt bine sa aud asa ceva". Copilul devine mai constient si mai responsabil, daca traieste pe propria piele consecintele purtarii sale. In plus, trairea sentimentului de vinovatie pentru o fapta rea este necesara pentru dezvoltarea autcontrolului. Sunt situatii in care sentimentul de vinovatie vine ca o urmare fireasca a purtarii celui mic, iar pedeapsa nu mai este necesara. De exemplu, imagineaza-ti ca pustiul tau de 5 ani se joaca "periculos" in fata blocului. Ii tot repeti sa nu se mai ia la bataie nici macar in joaca si sa nu mai arunce pietre in ceilalti copii, caci ar putea sa ii loveasca. Intr-o zi, cel mic arunca in gluma o alta piatra, care de aceasta data il nimereste pe un alt pici drept sub spranceana. Daca atingea putin mai jos, putea sa ii scoata ochiul... Sangele tasneste, toti copiii se sperie, baiatul lovit plange, parintii coboara in graba, agitatie, neliniste, se merge la spital... In acest caz, pustiul tau a vazut cu ochii lui consecintele purtarii lui. Este speriat si se simte vinovat. Fii sigura ca o pedeapsa nu mai are niciun rost, ar

provoca, din contra, si mai multe sentimente negative celui mic. Copilul deja isi experimenteaza pedeapsa.