sa I LOVE AN ANGEL

Desi a venit toamna in sufletul meu este inca vara . Asta poate fii
deoarece iubesc acest anotimp sau poate ca evenimentele din vara
aceasta chiar m-au adus intr-un nou stadiu al vietii mele . Nu as fi
crezut ca o sa spun vreodata asta dar ma simt bine cand imi aduc
aminte de cat de fericita am fost . Eu care de obicei urasc amintirile.
Inca de mica am tot fost in situatii asa de dificile incat am ajuns sa
urasc trecutul si sa incerc sa traiesc in prezent cu gandul la viitor.
Cand aveam 6 ani parintii mei au divortat . A fost un moment foarte
greu , mai ales cand mama a venit si m-a intrebat :”Pe cine iubesti
mai mult , pe mami sau pe tati ? Cu cine vrei sa stai? “ . Eu , care
atunci nici nu stiam ce inseamna divort , credeam ca tata pleaca intr-o
calatorie doar , ce asteptari puteau avea de la mine ? Nu am raspuns
la intrebarea aceea , insa soarta a raspuns in locul meu . Am ajuns sa
locuiesc cu mama , desi acum chiar preferam sa locuiesc cu tata .
Poate asa , pana acum puteam sa fiu de mii de ori mai fericita ca in
oraselul acela, cu aceasi oameni si cu acelasi refren “ Nu uita cate
sacrificii am facut pentru tine , Shinako” . Mereu am vrut sa-i raspund
“Ce sacrificii ? crezi ca daca ai renuntat sa pleci intr-o tara straina , sa
speli vase sau cine stie ce sa mai faci , daca ma hranesti , daca
locuiesc cu tine sub acelasi acoperis si daca esti nevoita sa imi dai bani
,tu consideri asta sacrificiu??Sunt copilul tau , nu de asta m-ai nascut ?
Nu de asta ma iubesti ? “ Insa nu m-a lasat niciodata inima sa-I zica
asta , totusi o iubesc . Oricum timp de 3 ani nici nu l-am vazut pe tata
, insa regulat , de sarbatori primeam cadouri cum ar fii papusi , haine ,
insa niciodata prezenta lui . La 9 ani a venit de ziua mea . Am fost
foarte –foarte fericita . Pentru fericirea asta am platit scump . Dupa
plecarea lui mama mi-a reprosat din nou ca a facut prea multe
sacrificii pentru mine , ca eu nu fac nimic pentru ea si atunci am aflat
si adevarul “Pe degeaba te bucuri ca a venit . 3 ani fara niciun semn de
viata , doar niste cadouri amarate pentru a masca absenta lui in
momentele tale importante. Stii de ce ne-a parasit ? Pentru alta ,.
Sper ca ea sa n-aiba soarta mea ! Acum il mai iubesti ?” . Ce puteam
sa raspund ? Voiam sa ii raspund ca “Nu , de ce ne-a facut asta ? Ma
mai iubeste?” , insa plansul a fost un raspuns destul de multumitor
pentru mama . Au mai urmat 3 ani in cara tatal meu a inceput sa sune
in afara de cadouri . Rar ii raspundeam frumos , mereu ii spuneam ca
am treaba si ca nu pot sa vorbesc , sau o puneam pe mama sa ii
spuna ca nu sunt Acasa . Pana cand intr-o zii a venit sa ma vada la
scoala . M-a intreabat ce am . Ce puteam sa –I spun “Tata , te urasc .
Nu pot sa cred ca m-ai parasit in halul asta !Ce am facut ca sa ma
pedepsesti asa ? De ce nu esti niciodata langa mine ?? Vreau si eu sa
ma iei de la scoala , sa vii la serbari si sa-mi aprinzi lumanarile de pe
tortul de la ziua mea . De ce m-ai lasat asa ??” , insa am preferat sa
spun ca “Nimic” . A incercat sa se mute cu slujba la noi in oras . Nu a
reusit , insa venea in fiecare weekend sa ma vada . Chiar vorbise cu
mama sa ma lase la el cateva zile , insa mama s-a opus vehement , a
zis ca vizitele sunt de ajuns . Pana acum 3 luni . Implinisem 15 ani ,
iar mama a decis ca e timpul sa il mai vizitez pe tatal meu . Ea zicea
ca poate chiar vreau sa stau la el pentru o luna sau doua , insa in
timpul acesta ea pleca la bunica cica . Am stiut mereu ca se duce intr-
o calatorie cu un barbat , ce ne frecventa casa . Mama mereu spunea
ca e un coleg de servici, insa totusi nu traiesc pe alta lume . Vedeam
ce priviri isi arunca si cum se comporta unul cu altul . In orice caz am
plecat spre tatal meu in iulie . O zi frumoasa , care parca prevestea ce
frumos va fii . Cu bagaje multe am pornit spre gara mult prea
aglomerata . Trenul a sosit relativ repede . Calatoria a durat 4 ore . Mi-
a placut . Pentru o fata ce nu isi parasise decat de doua ori orasul natal
, peisajul era superb . Copacii , casele , campurile , iarba verde , florile
, toate pareau a venii dintr-un taram cu totul si cu totul special , un
basm . Cum spuneam am parasit orasul meu micut doar de doua ori .
O data am fost la bunica din partea mamei , intr-o zona montana
pentru o saptamana . Chiar nu-mi placuse acolo . Bunica era amabila ,
insa peisajul si toate cele nu ma captivasera . Nu imi place muntele
mi-am zis . Cred ca de fapt nu imi placea prezenta mamei care imi
spunea in permanenta “ Bucura-te de peisaj . Nu este asa ca e cel mai
frumos ? Rar ai vazut ceva mai frumos , nu-I asa Shinako ?” . Cred ca
de fapt muntii erau falnici ca niste ostasi ce apara lumea de rau , insa
pe mine nu ma prea puteau apara de mama . A doua oara cand am
plecat din orasel a fost la o matusa tot din partea mamei . Acolo am
avut si eu pentru prima data un prieten adevarat , un copilas al unei
verisoare indepartate a mamei . Avea cam 9 ani , eu fiind mai mica
decat el cu un an . Totusi ne-am inteles foarte bine . Si acum imi aduc
aminte de el : avea ochii mari si negrii , par inchis la culoare si era
micut si firav . Parca il chema Kino sau Kintaro sau … nu imi mai
amintesc numele . Oricum a fost singurul meu prieten , in rest in acel
orasel “natal” nu prea aveam prieteni . Nimeni nu voia sa vorbeasca cu
mine , sau poate eu nu voiam sa vorbesc cu ei . Cred ca a doua
varianta e cea mai buna . Oricum , calatoria cu trenul s-a scurs intre
gandurile mele . Cand am coborat in gara din orasul unde locuia tata ,
am stiut ca incepe o noua etapa si speram din tot sufletul ca aceasta
sa nu fie asa de rea ca anterioara .
II

Tata m-a intampinat la gara . Era neschimbat , avand in vedere ca nu-l

vazusem un timp. Aceeasi ochi mari si caprui, aceleasi trasaturi
regulate. Mi se parea un barbat frumos pentru varsta lui. Pacat ca eu
nu-I mostenisem frumusetea. Cel putin asa credeam , si inca cred. Eu
mostenisem ochii albastrii si parul negru al mamei. Nu pot sa spun ca
sunt urata , insa n-am farmecul ala specific fetelor. Cel putin asta zicea
mereu mama …
Drumul prin orasul aglomerat mi-a placut . Nu vazusem niciodata
atatea masini la un loc, de la cele mai mici pana la cele mai mari. Ma
amuza peisajul acesta. Oricum tata statea in apropiere de un parc .
Cand l-am intreabat daca parcul acela este mare mi-a raspus “Vei
vedea singura". In dupa-amiaza aceasta eu am niste treaba ,de aceea
te voi lasa in apartament sa te instalezi. Daca vrei te poti duce si in
parc . In promit ca voi veni si eu odata cu tine , insa acum n-am timp
.” Vesnicul n-am timp si n-am cum . M-am resemnat .
Apartamentul tatalui meu era spatios, avea doua camere ,living-ul,
baia si un balcon frumos amenajat.Totul parea a fii intr-o ordine
neobisnuita pentru un barbat singur. Eram constienta ca traieste cu
cineva ,doar asta zisese mama , insa nu credeam ca mi-o va prezenta.
Cand am intrat pe usa ,m-a intampinat o femeie tanara , cu trasaturi
frumoase , ochii mari si verzi si un par de invidiat , lung si stralucitor ,
castaniu ,ce imi amintea de modelele acelea faimoase din reviste. Tata
mi-a prezentat-o :
“Shinako ,ea este logodnica mea Carrie.”
“Incantata sa te cunosc , Shinako.”
Desi uimita de prezenta ei , i-am raspuns pe un ton cat se putea
de politicos :
“De asemenea.”
Tata a rugat-o sa-mi arate camera mea . Mi-a placut mult cum era
amenajata . Se vedea ca sunt gusturi specific femeiesti . Camera era
un verde pal , avea un pat imens , o oglinda cat jumatate din perete
,un birou mare si o biblioteca cu cel putin 50 de carti .
“Cam putine carti . Cred ca o sa am loc unde sa-mi pun toata
lectura sumplimentara .”
Lectura mea suplimentara consta in cate carti pot cumpara intr-o
luna din banii mei , adica banii pe care ii strang eu din ce imi da tata
sau mama . Carrie m-a intreabat:
“Aaa, nu ti-e foame?Presupun ca dupa o calatorie e cateva ore , o
portie de mancare nu ti-ar face rau. “
“Da intradevar , chiar mi-era foame”
“Atunci sa mancam” a raspuns Carrie zambind dulce .
 M-am gandit ca e prea amabila si prea tanara ca sa fie cu tata .
Insa curand am vazut ca se potrivesc .
Dupa masa mi-am aranjat o parte din lucruri. Carrie m-a ajutat si
astfel am terminat destul de repede. In timp ce imi mutam hainele din
valiza in sifonier am avut ocazia sa o mai cunosc putin pe logodnica
tatalui meu. Avea doar 28 de ani , si intradevar lucrase ca fotomodel
cam un an , insa renuntase. Spunea ea” Asta nu e meserie de viitor “,
iar eu eram de acord . De asemenea mi-a mai spus si ca l-a cunoscut
pe tatal meu acum 4 sau 5 ani , doar ca s-au mutat impreuna acum
un an .Se vedea ca tine mult la el .Dupa ce am terminat cu instalatul i-
am spus lui Carrie ca ma duc sa fac o plimbare in parc, in timp ce ea
se ducea la munca . Lucra ca si asistenta la o firma de avocatura si
desi era ziua ei libera trebuia sa treaca macar pe la birou.
In parc mi-am dat frau liber gandurilor noi ce navaleau . Mi se
parea o schimbare brusca de la oraselul de unde venisem la aceasta
“metropola”. Deodata am vazut doi oameni certandu-se. Fara sa vreau
am auzit ce spun :
“Lasa-ma in pace ,Isabelle!”
“De ce ? Nu ma mai iubesti ? Ai pe alta ?”
“Ti-am mai spus . NU !”
“Atunci de ce ne despartim , Tom?”
“Stii prea bine . Suntem complet diferiti. “
M-a uimit situatia . Fata parea sa aiba varsta mea iar baiatul nu
mai mult de 17 ani . De unde stia ea despre iubire ? Mi-am continuat
drumul. Ce ciudat ca cineva atat de mic sa cunoasca iubirea , un
sentiment prea mare si apasator pentru noi.
M-am indreptat spre noua casa , insa in fata usii mi-am amintit ca
eu nu am cheie. Un baiat dintr-un bloc alaturat ma privea mirat. I-am
intors privirea , insa n-am putut sa nu constat ca arata bine. Prea bine
as zice eu . Chiar daca nu-l vedeam de aproape , parea dulce , pot
spune . Este o expresie destul de impersonala , insa nu pot sa-l
definesc altcumva . Deodata , un alt baiat a aparut a langa mine . M-a
uimit prezenta lui .Ce vrea? Insa el i-a facut cu mana celui de la balcon
. Ma asteptam ca acela sa-I raspunda , insa a intrat rapid in casa.
Priveam scena destul de amuzata , insa peste un minut baiatul “dulce”
a iesit din bloc si a dat mana cu celalalt. Am avut ocazia sa-l privesc
mai de aproape . Ochii lui negrii imi aminteau de intunericul acela
parca prea intunecat , intunericul de la miezul noptii , cand cica
vampirii isi incep viata Am zambit la acest gand . Baiatul de langa
mine era destul de inalt . Parea sa aiba 16-17 ani . Amuzant , chipul
acestuia imi amintea de cineva . Aaa , el este baiatul din parc . Acela
cu Isabelle , cu despartirea . Nu era urat , nici inalt , nici scund . Avea
carare de baiat cuminte, fata de prietenul lui ce avea parul tare rebel
,ceva intre creasta si tepi . Pareau opusi . Baiatul din bloc parea genul
de baiat rau . iar Tom , asa spusese fata in parc ca-l cheama , parea
baiatul cuminte ce citeste prea mult . Fiind langa ei am auzit cateva
fraturi de conversatie:
“Da , asta seara mergem”
“La ce ora ?”
“La 8?”
“Cat e ceasul acum?”
“Scuzati-ma , aveti un ceas?”
Nu stiam cui ii este adresata intrebarea si m-am uitat In jur .
Eram doar noi 3 . Ei in picioare , iar eu stateam pe scara de la intrare .
Am privit mirata . Amandoi se uitau la mine . Am raspuns destul de
nesigura :
“Da …. Am … hmmm … este 4 fara un sfert . “
Baiatul cel rau , asa cum l-am poreclit in mintea mea deoarece
nu-I cunosteam numele mi-a raspuns :
“Multumesc . Apoi adresandu-se celuilalt baiat i-a spus : Ne
vedem la 8 in fata parcului . “
“Bine . Ne vedem atunci . Trebuie sa plec acum . Pa !”
“Ok .Pa!”
“Sa nu intarzii ca de obicei te rog .
“De data asta va fii altfel . Vei vedea ca ajung inaintea ta “
“Asta ai zis si data trecuta…”
Apoi Tom s-a indepartat cu pasi rapizi , Baiatul rau s-a asezat
pe scara langa mine si si-a aprins o tigara . Parea a contempla fumul
cand mi-a spus :
“Nu te-am mai vazut pe aici.”
Din nou eram mirata . Vorbea cu mine ??
“Cu mine vorbesti ?”
“Din cate stiu … da “
“Da , poti sa spui si asa . Sunt noua pe aici .”
“Atunci sa facem cunostinta . Sunt Dean .“
“Shinako . Incantata”
“Da , da de asemenea.”
Pana si in tonul baiatului parea a fi o urma de rebelitate .
Uimitor ,imi placea .
Baiatul si-a terminat tigarea repede .S-a ridicat si mi-a spus
un “Ne mai vedem” . I-am zambit . Instinctiv . Am mai stat pe scarca
doar 10 minute . Carrie a venit in graba .
“Imi pare rau , mi-a zis cand m-a vazut. Am uitat ca nu ai
cheie.”
Am ajuns in apartament. M-am izolat in camera mea sa ma
mai gandesc la baiatul frumos “din vecini” .
III

Tata a ajuns la ora cinei.Fiind amandoi obositi ne-am dus la culcare

devreme.Nu am dormit bine deloc,toata noaptea am visat ingeri cu
aripile negre.
Dimineata am gasit un biletel pe frigider langa cheia
apartamentului “ Eu si tatal tau suntem la serivici. Mancare e pe
masa“.Biletul suna ca si cum Carrie m-ar cunoaste de mult.Sincera sa
fiu mi-ar fii placut o mama asa. Dupa ce am mancat am iesit in
parc.De fapt iesisem cu gandul ca-l voi intalnii pe Dean.Si chiar l-am
intalnit.Fuma pe o banca.Parea trist si avea doua vanatai pe obraz.M-
am asezat aproape de el , pe o alta banca.Cred ca m-a sesizat caci in
scurt timp a venit langa mine.Nu ma asteptam sa-si mai aminteasca
de mine,insa s-a dovedit fix contrariul.
“Ieri am uitat sa te intreb de unde vii si cati ani ai?”
“Buna si tie. Vin dintr-un orasel mult prea mic pentru a fii
mentionat si am 15 ani .“i-am raspus eu rautacioasa . Cred ca a
sezizat ca nu mi-a placut cum mi-a vorbit caci imediat mi-a spus pe un
ton usor nepasator :
“Buna … am uitat sa iti spun … “
“ Tu cati ani ai ?”
“16.”
“Interesant …“
“Iti plac ingerii ?”
Ce intrebare stupida mi-a pus.
“ Da.Cui nu-I plac? “
“Chiar si cei cu aripi negre?”
Asta e visul meu de aseara.Oare citeste gandurile?Mai bine i-
as spune de vis,sa vad cum reactioneaza.
“ Da . Chiar aseara am visat unul. Era un baiat cu niste aripi
negre uriase. Nu i-am vazut fata. Pacat … Poate era frumos. “
Mi-a zambit si iar mi-a spus “Pe curand”.
In noaptea aceea am visat din nou ingerul cu aripi negre.
Interesant este ca avea ochii negri. Wow,cred ca m-am uitat la mult
prea multe filme a fost concluzia.Oricum , povestea s-a repetat a doua
dimineata.M-am dus in parc , l-am vazut pe Dean si am vorbit.De data
asta am reusit sa vorbim lucruri normale ca muzica si filmele.S-a
comportat cu aceeasi indiferenta,insa parca nu mai era asa ciudat.
A treia zii m-a invitat la un concert.Cam devreme pentru o
intalnire.Si parca mi-era … rusine cred … sa-I spun lui Carrie ca am o
intalnire.Insa Dean mi-a spus clar:
“I-au tacerea ca pe un da.Ne vedem la 8 aici.Pe curand! “
Am fost foarte uimita .Cand am ajuns acasa , i-am spus lui
Carrie,care intre timp ajunsese si ea,pe un ton nesigur :
“Am o intalnire,diseara la 8.Poti sa am ajuti sa ma
pregatesc?”
Carrie a zambit.Mi-a raspus simplu ca “Da”.Ma asteptam sa
imi puna intrebari stanjenitoare de-ale adultilor, insa a tacut . Chiar
este femeia ideala. Atata de diferita de mama. Hmmm,mama,am uitat
de ea.O s-o sun. Parca mi-e putin,chiar infim dor de ea.
“Carrie pot sa folosesc mobilul tau? Te rog? Vreau s-o sun
pe mama.”
“Da , da sun-o.”
Mi-era greu sa mai vorbesc cu mama,acum cand imi placea de
Carrie.Parca o tradam Dar in scurt timp,cand mi-a raspuns si am auzit
ca radea si ca era binedispusa,am lasat la o parte sentimentul de
tradare si i-am raspus la toata intrebarile ei incomode gen “Cu cine
este tatal tau?" , “Te distrezi ?“ ,” E frumoasa aceea Carrie ?” sau “Te
hranesc pe acolo ?”.Mi s-a parut cel mai prost interogatoriu
posibil.Cand i-am inchis,am observat ca locul lui Carrie de la masa era
gol.Am crezut ca a ascultat totul,insa ea era in dormitor.Asta m-a facut
s-o simpatizez si mai mult.
“Ce haine ai?“
“Haine . Vrei sa le vezi?“
“Da , asa vom incepe prin a decide in ce te imbraci
diseara.La cat ai intalnirea?"
“La 8.“
Carrie s-a uitat printre hainele mele si m-a intrebat :
“Ce masura porti ?”
“38?sau 28?”
“Te potrivesti cu mine.O sa luam de la tine tricoul asta si
fusta asta de la mine.Te deranjeaza ca este trei sferturi?vrei una
scurta?”
Ce sa-i raspund?Ca n-am purtat decat de 2 sau 3 ori fusta in
viata mea.Oricum era foarte frumoasa fusta :de blugii,cu imprimeuri
simple. Se potrivea cu tricoul alb, simplu pe care mi-l alesese.
“Este 4. Pana la 8 mai este o gramada.”
“Da stiu. Dar si eu cand aveam intalniri ma imbracam cu
2 ore inainte.Amuzant , tot timpul intarziam.”
“Eu nu am prea avut intalniri.”
“Nicio problema , nici eu pana la 15 sau 16 ani nu
primeam nicio invitatie. Prima mea invitatie a fost la film.Unul de
groaza.Filmele sunt o strategie ca sa ti se faca frica si el,viteazul sa te
i-a in brate.Sunt asa prostuti baietii acum.“
Am inceput sa rad.Ce sincera era.Vorbea deschis.Si
calitatea asta o s-o trec pe lista “ De ce o admir pe Carrie?“.
Am inceput sa ma pregatesc cam de pe la 5. La ora 7 si
jumatate ma imbracam.Uimitor , cand m-am uitat in oglinda am avut o
surpriza.Aratam bine.Carie ma machiase in asa fel incat privirea mea
avea o nota intensa, iar tenul mea parea de portelan,ca o papusa
vie.Pana si parul meu ce de obicei era in toate directiile acum uimitor
statea drept si frumos prins.Cand am iesit pe usa Carrie zambea.
“Am facut o treaba buna . Distractie placuta,Shinako “
M-a mirat ca nu m-a intrebat unde plec,cand ma intorc
sau cu cine ma duc.Parea a avea increderea in mine sau incerca doar
sa fie draguta si sa faca o impresie placuta sau cred ca varianta cea
mai plauzibila este ca incerca cu tot dinadinsul sa ma faca sa-i
demonstrez ca poate avea incredere in mine.Oricum am imbratisat-o
ca si cum ar fii fost mama mea.
“Pa,Carrie.Multumesc muuult!”

IV

Cand am ajuns in apropiere de banca “noastra”,Dean era deja

acolo.Fuma ca de obicei.Parul lui parea si mai rebel ca de obicei,insa
asta ii dadea un aer aparte.Cand m-a vazut s-a ridicat si mi-a zambit.
“Buna…hmmm…arati bine.“
Am vazut ca a rosit putin.Asta il facea si mai atragator.
“Buna…mersi…si tu.“
“Cred ca suntem putin in intarziere.“
“Unde mergem ?”
“Vei vedea.”
“Interesant…“
M-a dus intr-un local mic,cred ca din centru orasului . Cel
putin asa a zis in taxi:“ In centru , la Yano“ . Am vorbit pe drum
despre tot felul de lucruri,care de care mai ciudate.Imi placea sa
vorbesc cu el.Cand am coborat din taxi,am observat ca din directia
localului acela,Yano,veneau multe lumini rosii.Cand am intrat totul era
invaluit in fum. Am crezut ca isi bate joc de mine.Ce concert vedea el
aici?Insa ne-am asezat la o masa din apropierea unei scene
mici.Deodata aud:
“Cine este domnisoara,Dean?”
“Shinako,el este Keitaro,un prieten.Este chitarist in
formatia ce va canta asta seara.”
“AA,deci o cheama Shinako.Este frumoasa … De unde ai
pus ma mana pe ea?”
I-am zambit acru,un tip de zambet intre ironic si
nervos.Tipul era enervant.Cred ca infatisarea I se potrivea cu
caracterul.Nu era foarte inalt si avea o freza destul de
ciudata,jumatate ras in cap,jumatate tepi.Asta da aparitie.Dean i-a
raspus:
“ Nu a fost nevoie sa pun mana pe ea nicaieri.E suficient ca
a venit cu mine aici.Ce este interesul asta subit?”
Am privit mirata.Dean imi lua apararea.Ma cunostea doar
de 3 sau 4 zile si totusi ma invitase undeva si imi lua apararea.Ma
simteam in al 9-lea cer.
“Nu ma mai ataca,Dean.Gata nu mai zic nimic.Scuze,asa
sunt eu.Nu imi pot tine gura.Imi pare rau!“
“Nu este nicio problema.Cred …“
Dean s-a ridicat subit si mi-a spus:
“Vin imediat.“
Keitaro a plecat si el in spatele scenei.Am ramas
singura.Ma simteam … proasta … singura intr-un loc prea mare.Cand
cineva radea ma intorceam sa vad daca nu cumva rade de
mine.Niciodata nu m-am simtit bine intr-o mare de oameni.Desi localul
nu avea mai mult de 40 de oameni in el,ma simteam cea mai ciudata
dintre ei.Dean a venit curand.Mi-a zambit.
“Incep sa cante. “
Intradevar peste nici 2 minute formatia si-a inceput
“cantarea”.Cred ca erau 3 baieti si o fata.Fata era inalta si avea si
aceasta o freza ciudata.Creasta la fete era destul de ciudat.Dupa ce au
inceput sa cante atmosfera s-a mai destins.Dean dadea din cap dupa
muzica.Cantau destul de bine.Concertul a durat cam o ora si
ceva.Dupa, toti membrii trupei au trecut sa-l salute pe Dean.M-am
incurcat in nume:Yuki,Darkyen (cred ca asta e porecla ),Keitaro si
Anna . Am observat fata mai de aproape.Chiar era frumoasa . Si avea
o voce asa de speciala si melodioasa.Dean mi-a propus o plimbare.Am
acceptat.Am pornit doar noi doi pe jos prin oras.Nu erau prea multi pe
strada la ora aceea.Cand am ajuns intr-o zona in care nu treceau
oameni,Dean s-a schimbat deodata la fata.L-am privit mirata:
“Vrei sa-mi spui ceva?“
“Mai stii ca acum cateva zile te-am intrebat de ingerii cu aripile
negre?”
“Da,dar asa ceva nu exista.”
“Vrei sa-ti spun o poveste?“
“Da.”
“Toti copii de cand se nasc isi au ingerul lor.Cu ei ne jucam pana
la varsta de un an.Apoi,dispar. Simplu,nu mai lasa nici-o urma in urma
lor. Daca ai suficienta credinta,ei iti vor fii mereu alaturi.Cu fiecare
lacrima de durere pe care o versi aripile lor devin mai negre. Viata li se
termina cand aripile devin definitiv negre.Asta este un lucru rau pe
care nu-l putem impiedica.Oricum,daca ai ascultat cu atentie cantecele
prietenilor mei ai fii auzit la un moment dat versul “inchide ochii si-o sa
realizezi ca ingerii pierduti te ajuta sa visezi …“.Noi consideram ingeri
oamenii , insa ingerii sunt ceva pur,sunt viziunea noastra perfecta
asupra vietii.Ei nu au rautate in ei,inima lor este precum a copiilor.Ei
sunt definitia inocentei.Iar noi ii omoram incet –incet … “
Lacrimi au inceput sa-mi curga pe obraji cand am auzit
povestea lui si mai ales tonul din vocea lui.Parea trist,ca si cum
povestea aceasta ar face parte din el.
“Nu plange.Stii , ingerul tau este acela din visul tau . Asta
este un semn ca e pe punctul sa moara.A suferit prea mult.“
“De ce?”
“Pana acum ai fost vreodata cu adevarat fericita?”
“Da …chiar daca mama mea mi-a umbrit mereu fericirea…“
“Asta nu e fericire deplina…fericirea deplina este cand iubesti
si simti cum acel sentiment iti preia toata fiinta,cand mangai pe
cineva pentru a-I alina suferinta,cand ajuti,cand faci ceva care sa te
multumeasca sau care sa iti aduca o fericire cu adevarat… fericita.“
“Fericirea depinde de prea multe… “
M-a privit trist si a mers inainte.Voiam sa-l intreb atatea,insa
parca uitasem sa vorbesc.Toata cuvintele imi stateau in gat ca apoi sa
se intoarca in suflet.Era ceva dureros.
“Taxi!!“
Taxi-ul a oprit.Tot drumul n-am putut schita niciun gest,de
vorbit nici atata.Dean isi pastrease aerul acela trist.Cand am ajuns in
fata blocului mi-a spus vesnicele cuvinte“Pe curand”…

Cand am intrat tata si Carrie erau la televizor.Niciunul nu a zis

nimic.Carrie m-a intrebat doar daca mi-e foame.I-am raspuns ca
nu.Pur si simplu m-am inchis in camera mea si lacrimile au inceput sa
curga siroaie.De ce imi spusese mie asta?De ce indurasem atata?De ce
nimeni nu ma intelege?De ce sunt asa de normala sau asa de
anormala?De ce imi omor ingerul?Am tinut-o asa cam doua ore,dupa
care am adormit.Somn greu fara vise.Dimineata cand m-am trezit nu
mai era nimeni acasa.M-am dus din nou in cautarea lui Dean.
Parcul era gol.Poate din cauza vremii urate sau poate ca nu
era nici 12.Oricum cand am ajuns la banca “noastra “ nimeni nu ma
mai astepta acolo.Stiam ca nu il cunoscusem decat de foarte putin
timp,insa credeam ca ma place sau ca ma intelege si ca va venii.Am
strabatut parcul de la un capat la altul de doua ori.Nu era nici urma de
el.M-am simtit dezamagita,ca si cum realitatea ar fii prea dura.Mi-am
amintit de povestea lui.Daca imi omorasem ingerul cu lacrimile
mele?Dar totusi,nu stiu cine imi este ingerul.Ingerii nu sunt
persoane,sunt viziunea noastra perfecta asupra vietii.Mi-am amintit
cuvintele lui.Dar care este totusi perceptia mea perfecta asupra
vietii?Am asa ceva?
M-am intors acasa cu inima mai grea decat o avusesem cand
plecasem.Ma durea ca nu-l vazusem si mai mult ma durea amintirea
lui.
Carrie s-a intors abia dupa-amiaza de la servici impreuna cu
tata.Niciunul nu a adus in discutie intalnirea mea.Pentru asta le-am
fost recunoscatoare.
Toata saptamana m-am dus in parc pe fiecare dimineata sa
vad daca Dean este acolo.Dar niciun raspuns. Toata ziua mi-o
imparteam intre mers in parc,uitat la fereastra unde il vazusem prima
oara si studiat despre ingeri. Imi cumparasea 2 carti despre
ingeri,formele lor si despre vise.O terminasem de citit pe cea despre
vise si inca nu imi daduse nicio informatie utila pentru ce cautam eu.
Se implinisera deja doua saptamani de cand ajunsasem in
oras.Incepusem sa tin tot mai mult la Carrie, mama mea a doua cum o
numeam in gand si mai ales la tata.Am inteles ca mama ma
mintise.Tata mi-a spus intr-o seara cand priveam trista din balcon
stelele,incercand sa gasesc un raspus la intrebarea mea:“Cine este
ingerul meu ?”.Tata s-a apropiat neincrezator.I-am simtit
prezenta.Cand m-am intors tata m-a imbratisat si mi-a spus ca ma
iubeste mult.Nu mai auzisem de mult acest cuvant de la nimeni.Atunci
am simtit un val de iubire cum imi inunda simturile.M-am simtit …
implinita din punct de vedere afectiv.Tata mi-a spus ca niciodata nu a
incetat sa ma iubeasca si ca este constient ca mama mi-a spus tot
felul de variante cum ca a parasit-o pentru o femeie sau pentru cine
stie ce motive.Mi-a spus cum el si cu mama se certau incontinuu din
cauza geloziei ei si cum il invinovatea in permanenta pe el de cate
ceva.Mi-a spus ca erau complet diferiti.Am zambit in sinea mea. Eram
singura ca sunt diferiti,dar asta a fost o confirmare.L-am imbratisat si
mai puternic.
In seara aceea am visat ca o parte a aripilor ingerului meu
au devenit albe.Dimineata m-am dus pentru plimbarea mea
obisnuita,insa acum nu-l mai cautam pe Dean,ci imi limpezeam
gandurile.In sfarsit gasisem metoda de a-mi face ingerul sa traiasca.El
merita.Acum stiam cine mi-a fost alaturi in momentele mele grele,cine
ma alinase cand plangeam si cine ma ridicase cand cadeam.Vreau ca
ingerul meu sa traiasca, oricine sau orice ar fii el.
"Ma bucur ca ai ajuns la concluzia aceasta“,mi-a spus o
voce din spatele meu.
O voce asa de cunoscuta …
“Dean ??“
“Ai inceput sa inveti singura … n-ai nevoie de profesor.”
“Buna si tie!“, i-am raspuns sec.Eram fericita ca il vad,insa
nu puteam sa-l iert ca ma lasase o saptamana fara sa stiu ceva de el.
“Vrei sa ma insotesti maine dimineata undeva?“
“Unde?“
“Undeva … te astept maine la 12 aici.Pe curand.”
Cuvintele lui parca aveau ecou in capul meu.Pareau a se
repeata incontinuu.Oare ce mai voia sa-mi arate?
Ziua s-a scurs intre framantari , in incercarea de a gasii
raspunsul la intrebarea “ce vrea sa imi mai demonstreze,sa imi mai
arate,sa imi mai spuna?“.
A doua zii m-am pregatit cum puteam mai bine.Cum m-am
trezit am rugat-o pe Carrie sa imi aleaga niste haine.Nu m-a intrebat
de ce,ci doar mi-a ales.Desi imi zicea ca nu merita sa ma imbrac mai
special sau sa ma machiez pentru el am facut-o.Involuntar as zice
pentru a-mi gasii o scuza.
L-am gasit stand langa banca “noastra”.Avea un aer serios.Un
fluture,doi razleti pareau a nu-mi da pace. Am zambit nelinistita si i-
am spus pe un ton agresiv:
“Buna!”
“Buna … sa mergem … “
M-a uimit atitudinea lui,dar nu asa de mult ca locul unde m-a
dus …

VI

Parea a fii un orfelinat.Cam darapanat,insa curat.

“Ce este asta?”
“Stii si singura.“
“Vreau sa-mi raspunzi de ce m-ai adus aici?”
“Vei vedea…“
Am intrat in cladire.Un hol mare si intunecat ne-a
intampinat.Eram destul de ingrijorata pentru ce se va intampla, vaga
senzatie ca ma avant in necunoscut se amplifica cu fiecare pas.Dean
cred ca a simtit asta,sau poate citea gandurile, caci m-a luat de
mana.In acel moment am simtit tot mai multi fluturi care zburau cu
repeziciune spre suflet.Am simtit inima ingerului meu batand cu
putere.Dar a cui inima era ?
Dupa holul acela nesfarsit am intrat intr-o incapere ingusta ce
dadea intr-o camera de zii luminata.In aceea camera erau 8 sau 9
copii.Toti si-au interupt activitatea cand am intrat.Cativa au venit spre
noi:
“Dean!Ai veniitttt!
Toti copii zambeau.Am observat ca toti il cunosteau pe
Dean.Si toti se bucurau ca venise.Un baiat brunet s-a apropiat de noi:
 “Doua saptamani au trecut de cand n-ai mai dat pe aici…“
Era Tom,baiatul din prima mea zii aici,cel cu despartirea.Tot
infatisarea aceea de baiat cuminte o avea.Iar contrasta cu Dean.
“Ti-am spus ca am avut treaba. “
“Asa se numeste mai nou a umbla de colo-colo?”
“N-am umblat de colo –colo!”
“Cine este?” a intrebat Tom uitandu-se spre mine.
“Shinako , el este Tom.Tom – Shinako.“
“Incantata.”
“De asemenea .”
“Ai venit cu Dean sa vezi copii?”
“Pai … “
“Da a venit cu mine.Ce te intereseaza ?”
“Uitasem.Nimeni si nimic nu se baga in treburile tale.“
“Ti-ai amintit.Vino,Shinako!”
M-a dus la masa de joaca a unor copii.Jucariile de pe aceea
masa erau simple: doua papusi,cateva masini,un puzzle ,niste piese
lego,carti micute cu povesti.
“Mai stii ce ti-am spus despre ingeri?Despre fericirile
mici,care fac lucruri mari?”
“Ce legatura are asta cu ce mi-ai zis tu?”
“Priveste!”
Dean a inceput sa se joace cu copii.Le povestea asa de
frumos cum printesa locuia intr-un castel,si cum un print venea si…si
atunci am zambit.Mi-am amintit ca nu ma mai jucasem cu copii de
cativa ani.Preferasem sa stau sa citesc sau sa cad pe ganduri o zii
intreaga.Am intrat si eu in jocul lor pur si de inocent.Dean a suras Mai
tarziu,cand am plecat,m-a luat de mana .
“Stii,in felul tau,esti speciala.“
Eu,speciala?Cred ca glumeste.Insa de atunci mi-am
schimbat parerea despre mine.Dean mi-a spus ca sunt speciala,tata
imi spusese ca ma iubeste si Carrie se purta asa de bine cu mine.Brusc
simteam ca am un rol pe lume.
“Si tu esti special … pentru mine “
Nu ma asteptam la asta,insa Dean doar mi-a zambit si mi-a
sarutat mana.Am ramas uimita o vreme…
Ne-am mai plimbat pana acasa.In tacere.Fiecare cu
gandurile sale.Totusi nu mi-a dat drumul la mana decat tarziu, cand ne
apropiam de clipa despartirii. Ma simteam destul de confuza, insa o
fericire mareata, suprema, nemaisimtita pana atunci pusese stapanire
pe mine.Simteam ca pot atinge norii,ca acum pot lua luna in mana, ca
soarele nu e decat un glob rotund si palid pe langa sufletul
oamenilor.Aveam incredere in mine.Dean imi adusese acest dar.
Ne-am luat la revedere. Nu am stabilit nimic, nicio intalnire,
pur si simplu lasam lucrurile sa decurga in jocul lui. Jocul lui Dean sau
al destinului. Incepuse sa imi placa.El aparea tot timpul cand aveam
nevoie de el.Cel putin asa mi se parea.
Cand am intrat in casa,Carrie mi-a observat zambetul nou. Nu
mi-a pus intrebari, doar mi-a spus ca imi sta mai bine asa:“…
prevesteste ceva de bine“.Nu am putut sa nu fiu de acord.

VII

Toata noaptea cuvintele lui au prins contur in mintea si sufletul meu.Le

auzeam,le repetam,imi ramaneau intiparite in inima:“Stii, in felul
tau,esti speciala.“ M-am gandit de ce m-a dus la orfelinatul acela si am
ajuns la concluzia ca ingerii sunt la fel de inocenti ca si copii. Jocurile,
papusile, jucariile, cuvintele miciilor fiinte reprezinta inocenta aceea ce
le este furata ingerilor putin cate putin. Daca vreau sa imi ajut ingerul
trebuie sa las la o maturitatea fortata. Ea nu este decat o definitie a
fricii de a nu fii luat in considerare. Maturitatea este in unele situatii
egala cu frica insasi. Frica de a nu te afirma in lumea asta plina de
rautate. Doar in momentul in care inocenta sufletului si intelepciunea
mintii vor fii de acord, atunci esti pe deplin un adult. Dean mi-a dat
pana acum doua lectii importante. Ma intreb care va fii a treia?
Am hotarat sa las totul pe mana destinului. Intalnirile cu el nu
puteau fii intamplatoare. O alta forta se implicase. Aveam sentimentul
ca Dean imi era predestinat mie.
De cum m-am trezit Carrie m-a intrebat daca vreau sa
mergem la cumparaturi. Niciodata nu imi placuse sa colind magazinele
inutil in cautare de haine. Mi se parea ca o ora este de ajuns pentru
gasirea tuturor hainelor, chiar este timp prea mult.Insa n-am vrut s-o
refuz pe logodnica tatalui meu.
Mall-ul era imens. Nu mai vazusem atatea magazine.Ne-a luat
mult timp sa le vizitam pe toate si sa ne hotaram ce vrem.Mi-am
cumparat mai multe haine decat mi-am imaginat.Carrie era de
neconvins.Cand vedea si cel mai mic lucru care sa se potriveasca cu
atitudinea,ochii,parul sau ceva de la mine, mi-l cumpara. Chiar era
mama mea a doua si o demonstra. Cand am terminat cumparaturile n-
am oprit la o cafea.Eram deja prea epuizata pentru a mai scoate un
cuvant.Carrie zambea.
“Nu am mai facut atatea cumparaturi de ani buni. “
“Eu nici atata.“
Amandoua am inceput sa radem.Ma simteam asa de bine cu
ea.Iar aveam sentimentul ca o tradez pe mama.
Deodata in cafenea au intrat Tom cu fata aceea,Isabelle.I-am
recunoscut imediat dupa tonul cu care isi vorbeau:
“Ti-am mai spus sa ma lasi in pace?”
“Nu vreau!”
“De ce?”
“Pentru ca te iubesc!”
Mai multi oameni priveau scena.Iar m-am gandit la iubire. Eu
inca nu iubisem pe nimeni.Atunci mi-am adus aminte de Dean.Nu-l
iubesc.Sau? Nu,in mod sigur nu-l iubesc pe acel individ asa de …
special. Nu il iubesc! Cred ca incercam sa ma conving singura.Dar nu il
iubesc totusi.Il plac.DA!Il plac.
Am ajuns in sfarsit acasa.Seara a venit repede.Azi nu-l
vazusem.Parca am zis sa las totul in voia sortii. Atunci de ce imi era
dor de el?
In ziua urmatoare m-am dus pana la librarie.Am decis sa-mi
ocup timpul liber cu ceva. M-am plimbat mult printre rafturi.Nu prea
gaseam nimic interesant.Cand,deodata,l-am vazut.Era EL.Inima a
inceput sa-mi bata cu putere,iar pulsul si repiratia s-au accelerat.Ce
sa-i zic?Daca vine spre mine?Stiu ca ieri voiam sa-l vad , dar acum?
Ma port prosteste.M-am indreptat in directia lui.
“Buna.“
“Buna.”
“Aaaa … ce mai faci ?”
Ce intrebare stupida i-am pus .
“Bine.Vrei sa ma mai insotesti undeva?”
Ce abordare directa. Mi s-a parut ca in zambetul lui se
ascundeau mistere de nebanuit, iar parul rebel trada lumina inocenta a
ochilor.Marele zeu Apolo avea acum o noua infatisare. I-am raspuns cu
un simplu :
"Da"
M-a dus la o cafenea. Era asa de diferit de celalalte intalniri ale
noastre.Era prea normal. Am vorbit ore in sir.In sfarsit am putut sa imi
povestesc fragmente din viata.Practic numai eu am vorbit , El mai
deloc.Parca ascundea ceva.Asta am realizat tarziu,acasa in
singuratatea camerei mele.Revedeam fiecare moment al intalnirilor
noastre.Parea o poveste lunga si complicata,desi in aparenta era ceva
destul de simplu.Unii ar spune o atractie intre doi oameni.O atractie ce
prindea contur.Deodata un gand ciudat mi-a venit in minte “Oare asta
este inceputul unei iubiri? Este un inceput asa de … ilogic.“.Cuvintele
astea parca aveau ecou in capul meu. Imi doream sa-l vad din ce in ce
mai mult. Oare el gandea la fel?
VIII

La intrebarea din seara aceea mi-a raspuns soarta abia dimineata.

Decisesem sa imi cumpar un buchet de trandafiri, dar pentru asta
trebuia sa descopar unde se afla floraria. Iubesc trandafirii rosii. Sunt
singurele flori care ma duc pe aripile visarii spre un taram magic. Nu
este nevoie decat sa miros unul ca portile lumii mele sa se
deschida.Nici nu am apucat sa ies bine din bloc ca Dean mi-a iesit in
fata.Eram uimita:
“ M-ai speriat.Buna!”
“Am vrut sa te vad … “
“De ce ?”
“Nu stiu . E un sentiment stupid care nu imi da pace . Ceva
intre neliniste,nerabdare,tristete si totusi bucurie ca o caldura
neobisnuita in inima.Stii ce e?”
Am zambit .
“Da . Este dragoste.”
“Pentru cine?”
“Si eu am sentimentul asta “
“Pentru cine?”
“Pentru...”
“Cum il cheama?”
Am inceput sa rad.Ce infantila era conversatia noastra.Totusi
avea ceva asa de pur in ea incat nu-mi pasa ca poate cineva ne auzea
si radea pe seama noastra sau ca oamenii se uitau mirati ca noi,doi
copii abia intrati in adolescenta vorbim despre iubire.Tot ce conta in
acel moment eram noi.Doar noi doi.
“Dar tu pe cine iubesti ?”
A tacut.Amandoi ne-am privit cateva clipe in tacere.Voiam sa
zica ceva,sa faca ceva,sa imi demonstreze ca ma iubeste asa cum
sustinea,insa doar s-a intors si a plecat.Am ramas mirata pentru multa
vreme in mijlocul strazii.De ce a facut asta?De ce a plecat asa,fara
niciun cuvant? Mii si mii de intrebari se invarteau in capul meu. Cand
am urcat m-am dus direct in camera mea.Incercam sa-i gasesc o
motivatie lui Dean.Poate ca nu era vorba despre mine.La gandul acesta
lacrimi grele au inceput sa imi curga pe obraji.Poate ii este frica de
iubire.El singur spusese ca nu stie ce este cu acel sentiment.
Trandafirul ce-l tineam in mana se umpluse de lacrimi.
Ziua mea s-a scurs intre lacrimi si ganduri.Mi se parea o
realitate perfecta devenita un cosmar patetic. Noaptea a venit ca o
scapare.Adormisem deja de o ora.Incet si simplu. Eram imbracata la
fel ca in momentul in care il intalnisem pe Dean dimineata:un tricou si
o pereche de jeansi inchisi la culoare.Parul meu lung statea rasfirat pe
perne iar fata imi era inca brazdata de lacrimi.
 Nu stiu cat era ceasul cand m-am trezit.Am simtit ca ma
mangaie cineva pe fata.M-am speriat.M-am gandit ca poate e tata sau
Carrie.Gandul asta m-a mai linistit.Dar totusi parca mangaierea asta
imi dadea fiori.Am deschis ochii pentru o clipa si am vazut fereastra
deschisa.Oare intrase cineva pe fereastra.Imposibil, stau la etajul
doi.Doar nu are aripi…
“Nu te speria … “
Vocea parea familiara,cunoscuta.Era o voce asa de iubita…
“Tine ochii inchisi.E mai bine.“
Desi voiam sa-l vad,sa fiu sigura ca nu este doar un vis,l-am
ascultat.
“Ce vrei?”
“Nimic. Doar sa te privesc cand dormi.”
“De ce ?”
“Stii raspunsul.“
“Vreau sa-l aud de la tine.Vreau sa am certitudinea ca ceea ce
traiesc acum este real.N-am nevoie de inca un vis inutil.“
Cuvintele mele sunau dur.Insa erau adevarate.Aveam nevoie
de ceva real,nu puteam trai la nesfarsit cu vise.
“ Atunci,daca asa iti e dorinta,eu o voi indeplinii.Tot ce vreau
e sa fiu cu tine,sa te ating,sa te privesc in ochii si sa-ti spun ca te
iubesc. “
In clipa aceea am deschis ochii ...

IX

Dean statea langa mine pe pat.Asta nu ma mai mira,insa aripile lui da.

“Aaaaa…cred ca e cel mai ciudat sentiment pe care-l pot trai.“

“Cred ca trebuia sa mai astepti.Nu trebuia sa deschizi ochii. “

In tonul lui am simtit o nota de tristete.
“Ce am facut?”
“Nimic.Doar ca n-are sens sa-ti explic ceva ce n-ai sa
intelegi.“
“Ce se intampla?De ce ai aripi? Si mai ales de ce sunt
negre?Ce esti,un fel de inger? “
“Da.Cred… “
In clipa aceea i-am simtit respiratia tot mai aproape de
mine,iar buzele sale m-au facut pentru un moment cea mai fericita
fata de pe pamant.Era primul meu sarut.Si el era prima mea iubire.
Noaptea in bratele lui,simtindu-i pielea,parul,fata,corpul sau
aproape de mine mi se parea un moment magic.Ma rugam incet in
timp ce-l priveam cum adormise ca acel moment sa fie vesnic.
S-a trezit odata cu zorile.M-a mai sarutat odata si a plecat. In
zbor…
Am ramas in pat pana tarziu,mult timp dupa plecarea lui,am
rememorat toate momentele petrecute impreuna,toate gesturile,toate
cuvintele pe care mi le spusese.Il voiam alaturi de mine mereu,ii
simteam parfumul si inspiram des,ca sa-l uit.Cand m-am ridicat din
pat,se facuse deja 12.Carrie si tata plecasera.M-am dus sa fac un
dus,apoi am mancat si am plecat.Voiam sa colind strazile orasului mult
prea agloomerat cu gandurile mele,sperand ca in felul acesta sa le mai
limpezesc.
Plimbarea m-a ajutat mult.Cand ma intorceam sper casa l-
am vazut pe Tom. M-a salutat.
Totusi nu credeam ca voi simtii vreodata acest sentiment
magic.Il iubesc si ma iubeste si … tot universul meu se invarte in jurul
nostru.Al meu si al lui.Ma simt invincibila,puternica,capabila sa trec
peste orice obstacol.
Seara am sperat ca Dean sa mai vina.Dar n-a venit.Am tot
asteptat treaza,gandindu-ma la aripile sale . Era un inger,poate chiar
ingerul meu.Dean era ingerul meu?? As vrea sa-l intreb asta.Si daca ar
fii raspuns da, atunci multe lucruri se lamureau. Atunci as fii fost
indragostita de ingerul meu,de viziunea mea perfecta .
Au mai trecut doua seri in care l-am asteptat.
“Prost obicei sa dispara asa!”
“Ce ai spus?”
“Se anunta vreme urata maine.Ce trist!”
“Aaaa , da am auzit si eu.O sa ploua.“
“Imi place ploaia,dar doar in oraselul meu.Mi se pare ca
acolo curata rautatea oamenilor.Si le ofera bai gratuite. “
Carrie rase. Conversatiile cu ea ma fac sa mai uit de Dean.
Am decis sa nu-l mai astept si in seara aceea. Dar totusi am
stat pana tarziu in noapte cu privirea atintita pe fereastra. Am adormit
intr-un final, obosita de atatea ganduri. Am auzit cum cineva bate in
fereastra. M-am speriat. Poate era Dean. Afara ploua, fulgerele
brazdau cerul iar tunetele vesteau cruzimea naturii. Era ca o pedeapsa
adusa oamenilor.Copacii din fata blocurilor si caselor se leganau iar
frunzele lor scoteau sunete tragice, ca pentru inmormantarea
naturii.Totul parea desprins dintr-o poveste trista.Ingerul de afara avea
aripile albe. Nu era Dean.
Baiatul a intrat pe fereastra. M-am gandit ca avea noroc ca
fereastra era mare, cat jumatate din zid. Putea intra fara mari
dificultati. Era frumos, in intunericul din camera mea.Nu-l vedem clar
dar parea puternic. Cand mi-a vorbit,am auzit cea mai calma voce:
 “Tu esti Shinako ?”
“Da … tu ? “
“S-a intamplat ceva .”
In tonul sau era o urma de neliniste.O urma mare…

Nu stiu cum am depasit momentul acela.Chiar nu stiu.Cand am auzit

aceea voce calma spunandu-mi cum cel pe care-l iubesc s-a sacrificat
pentru mine,am crezut ca povara ce-o port pe umeri este
asemanatoare cu cea a titanului Atlas. Aflasem in sfarsit secretul
aripilor lui Dean.Chiar era un inger.Era ingerul meu.
Toti cand ne nastem primim in dar cate un inger.Cineva
care sa ne pazeasca,sa ne ajute si sa ne fie alaturi in toate momentele
noastre.Ingerul nostru inainteaza in varsta odata cu noi,se
maturizeaza si sufera ca noi. Dean imi spusese odata ca toate
suferintele noastre se transmit ingerilor.De aceea aripile lui erau
negre.Am auzit din nou fraza “Ingerii sunt viziunea noastra perfecta
asupra vietii.”Dar Dean nu era viziunea mea perfecta.Dar iubirea mea
pentru el era.Nu intelegeam,mii de intrebari se invarteau in gol,ca apoi
sa cada in abis.Mintea imi era rascolita de amintiri.Cand mi-a revenit
vocea l-am intrebat pe ingerul cel nou:
“Cum adica s-a sacrificat?Nu inteleg?”
“Ingerii nu au voie sa traiasca pe Pamant decat daca vor
sa-si salveze omul.”
“Adica?”
“Dean a vrut sa te salveze.El stia ce viata ai.Voia sa te
faca fericita.”
“Si de ce vrea sa renunte la aripi?”
“Pentru a fii un om normal. Pentru a nu fii nevoit sa te
paraseasca in momentul cand se va termina misiunea lui.”
Toate explicatiile lui mi se pareau inutile. Nu intelegeam
de ce Dean vrea sa renunte la aripi.Nu intelegeam de ce nu putea sta
pe veci langa mine.
“Cum renunta?”
“Nu stiu.”
“Nu inteleg…”
In mintea mea o noua intrebare prindea contur. Cu
privirea pierduta l-am intrebat :
“Unde este ?”
Lacrimi grele au inceput sa imi curga pe obraji.Plangeam
pentru toti anii in care am suferit,plangeam mai ales pentru ca il
iubesc si pentru ca nu vreau sa-l pierd.De ce trebuia sa sufere pentru
mine??De ce??
“Vreau…vreau…vreau…sa-l vad.Acum !”
Glasul imi era sugrumat de lacrimi , iar fiecare cuvant
aducea cu el o noua durere.
Ultimul cuvant l-am spus mai degraba strigand.Stiam ca
e tarziu in noapte,stiam ca nu sunt singura acasa,stiam ca poate Carrie
si tata m-au auzit,dar nu ma interesa.Dean era tot ce conta.
“Unde este ?”
“Intr-o cladire de la marginea orasului.”
“CE? Ce cauta acolo?”
“Acolo este locul pe care si l-a ales sa renunte la aripi.“
“Nu inteleg…“
“Sa renunti la aripi este un proces complicat. Trebuie sa
ai un motiv foarte bun.Cred ca dragostea este unul.”
“Cum a ajuns acolo?”
“Nu este nevoie decat de rugaciuni in templul
nostru,potiuni si noapte cu luna plina.”
Deja tot ce spunea era confuz.
“ Cum ajung la Dean?”
“O iei pe strada principala ce duce la iesirea din oras .
Opresti langa aeroport.Mergi cam doua sute de metri pe camp si o sa
dai de o fantana.O iei la dreapta si mai mergi cam o suta,doua de
metri si o sa vezi o cladire. Acolo este.“
“ Deci merg pe strada principala,o i-au spre o fantana
apoi la dreapta si spre o cladire si… “
“Te descurci. Pa”
“Nu ma lasa asa … “
“Adio !”
In clipa aceea a zburat in noapte.Furtuna se mai
domolise.Cred ca era trecut de ora trei.M-am imbracat si am iesit incet
pe usa.In final nici macar nu ma interesa daca ma auzisera.Ma
gandeam doar la Dean .
Am luat un taxi din strada.I-am spus sa mergem spre
aeroport.Ingerul acela nu-mi spusese in ce parte sa o i-au cand ajung
acolo.Stanga,dreapta,inainte? Am luat-o in stanga si am tot mers.Inca
ploua,iar pamantul era umed si noroios. Nu odata am alunecat,
murdarindu-ma. Pana la urma am ajuns la fantana.Cred ca trecuse
mult timp . Fiind noapte ma ratacisem.De aici am luat-o la dreapta.Nu
stiam unde sunt, cat e ceasul, de cat timp plecasem sau unde
ajunsesem. Intr-un final am vazut conturul neclar al cladirii.

XI
Daca Dean era acolo,de ce nu era aprinsa nicio lumina?De ce era asa
de liniste? Voiam sa se auda un sunet,cat de mic,numai sa stiu ca nu
murise,sa stiu ca traia,sa stiu orice despre el.Nu conta.Dar oricat ma
rugam,tot linistea aceea stranie ramanea.Sunetul ploii imi amplifica
teama.Ma simteam mult prea neinsemnata in fata pericolului si a
durerii.
Cand am intrat in cladirea aceea mica,am avut impresia
ca filmele de groaza sunt nimic fata de ce traiam eu.Totul era
daramat,peretii sfasiati,iar putina mobila era distrusa.Am intrat intr-un
hol mic,apoi intr-o camera mai mare. Tot aerul era dominat de teama
din sufletul meu.
Cand am intrat in ultima camera am vazut un om intins
pe jos. Era scaldat intr-o balta de sange, iar frumoasele aripi negre
devenisera sangerii. Lacrimile s-au intetit pe obraji. Deja nu mai
constientizam ce se petrece in jurul meu. Cand am ajuns langa el, cred
ca am lesinat. Nu sunt singura de ce s-a intamplat insa m-am trezit
odata cu primele raze de soare. Dean era langa mine.El nu parea
constient, iar balta de sange sa marise. Aripile ii devenisera albe.
“Dean! Dean! Deean! Trezeste-te! “
In aer se simtea un miros greu de sange si noroi. Cand
mi-am privit hainele, mi-au revenit toate amintirile din noaptea
precedenta. Ca si cum m-as fii trezit dintr-un cosmar. Dar cosmarul era
langa mine.
“Deeeannnn!!”
Lacrimile imi curgeau pe obraji. Ii tot ascultam inima,
speram sa bata. Nu stiu cat timp am stat nemiscata gandindu-ma la
toate si la nimic. Minute, secunde, ore, pareau nesemnificative in
comparatie cu ce mi se intampla. Cand mi-am ridicat privirea spre fata
lui am simtit brusc nevoia sa-l sarut. Mi-am apropiat buzele de ale lui,
il sarutam apasat, ca si cum as fii vrut sa-i lui dau viata mea. Si atunci
a deschis ochii.
“Unde sunt? Ce se intampla?”
“Dean! Ti-ai revenit!”
Incepusera sa imi curga alt tip de lacrimi. De fericire. Nu
puteam crede ca se trezise. Era aievea??
“Aaaa? Shinako?”
“Da .
“Cred ca ceva n-a mers bine.”
“Da vad . Ai inca aripile.”
Dean a inchis ochii pentru cateva scunde. Am crezut ca a
lesinat din nou .
“Ma iubesti asa cum sunt ?”
“Adica ?”
 “Cu aripile ?”
“Da.De ce nu te-as iubii?Doar esti ingerul meu. “
“Nu vom putea duce niciodata o viata linistita . “
“De ce?”
“Am aripi.”
“Care e problema?”
“Am aripi.”
“Nu inteleg."
“Nu sunt normal. Eu sunt doar o intrupare a ingerului
tau in corpul unui baiat. Esti sigura ca nu imi iubesti decat fizicul?”
“Intrebare?”
“Cred.”
“Nu! Eu iti iubesc si psihicul,si si tot ce tine de
tine.Pana si o suvita din parul tau pentru mine reprezinta o parte din
iubire. “
“Dar nu ma cunosti suficient.”
“De asta exista timp.”
“Si spatiu.”
“Si spatiu.”
A fost prima oara cand am zambit in ziua aceea .
“Asta n-a mers la transformare mea.”
“Ce n-a mers ?”
“Tu ma iubesti neconditionat.Nu te intereseaza ca sunt
inger. Datorita tie am aripile albe.”
“Adica?”
“Nu doar eu am renascut ci si tu.”
“Eu cum am renascut?”
“Privesti lumea altfel. Cand iubesti si esti iubita lumea
ti se pare ca vremea e mai frumoasa, ca ploaia e mai calda,ca vantul
nu bate,ca frunzele nu se misca. Ti se pare ca lumea se invarte in jurul
tau si al meu. E un sentiment magic.”
“Pe care eu il simt.”
“Nu doar tu.”

XII

Nu am inteles niciodata ce forte imi dadusera dreptul la aceasta fericire

pura,la aceasta iubire. Dean spunea ca de obicei cand o pamanteanca
si un inger se iubesc atunci imposibilul a fost atins. Totusi nu a vrut sa
imi explice cum renunta la aripi. A zis ca deja stiu prea multe. Mi-a mai
spus ca o sa locuiasca in apartamentul in care il vazusem prima oara.
Luase infatisarea si viata unui baiat de 16 ani al carui suflet parasise
lumea. Imi spusese ca adolescentul acela voise sa se sinucida din
cauza unei iubiri imposbile. Sufletul sau plecase iar Dean ii luase locul.
“Nu este iubirea un sentiment ce ne aduce fericirea
suprema?”
“Daca nu stii sa te bucuri de el nu este.De fapt iubirea este
ca o sabie cu doua taisuri. Intr-o lovitura de-a ei sta fericirea deplina
iar in alta ura.
“Ura?”
“ Iubirea si ura sunt in legatura. Nu cred ca ar putea exista
una fara cealalalta. “
“Nu inteleg.”
“ Eu te iubesc dar puteam sa te si urasc.”
“Mai bine ca ma iubesti.”
“Crezi?”
“Da. Eu n-am urat niciodata pe nimeni.”
“Ai 15 ani. Mai e timp destul.”
“Vorbesti ca si cum ai fii batran.”
“Ingerii sunt batrani.Eu am mai fost ingerul multor
persoane.”
“Adica?”
“Daca mori si tu vei devenii un inger sau un diavol .”
“Cine ai fost inainte sa mori ?”
“Un baiat . Am murit la 16 ani.”
“ La fel ca baiatul in a carui corp esti.”
“Da.”
“Nu inteleg ceva . Daca ai aripi atunci de ce nu se vad ?”
“Se vad atunci cand vine noaptea. Din intunericul sufletului
rasar pete albe.Asta este tributul meu pentru cer. Pentru ca imi
permite sa te iubesc.”
Mi-am pus bratele in jurul gatului sau si mi-am rezemat
capul de umerii sai puternici. Zambeam si lacrimi incete imi curgeau in
acelasi timp. Ii cautam gura pentru a-i da o clipa de placere, un
moment de mangaiere. Suferise pentru mine. Nici nu realizasem ca
era amiaza. Statusem cu Dean in cladirea aceea ore in sir. Eram inca
murdara de noroi,iar hainele lui erau imbibate in praf si sange,insa fata
ii era curata, nepatata de durerea noptii anterioare.
“Hai acasa.Cred ca tata si Carrie isi fac griji pentru mine.”
“Nu m-am mai dus la apartamentul “parintilor mei” de zile
intregi.”
Am pornit incet pe camp. Dean nu se putea inca tine pe
picioare. L-am ajutat sa mearga.Am ajuns la aeroport.Oamenii se uitau
mirati vazandu-ne murdari iar in jurul nostru e impregnase mirosul de
sange. Am luat un taxi. Imi mai ramasasera bani din seara anterioara.
L-am dus pe Dean acasa. M-a invitat inauntru. Era un
apartament spatios si frumos decorat. Nu parea a fii nimeni acasa.
“Nu poti sa pleci asa murdara .”
“Lasa, ma spal acasa.”
“Vino. Vom face un dus amanadoi.”
Am rosit brusc. Cum? Noi amandoi?
Dean a pasit incet pe gresia rece a baii. A adus doua
prosoape . Cabina de dus era mare , incapeau doua persoane in ea .
Mi-am scos hainele incet, parca amanam momentele de placere. Voiam
ca timpul sa se opreasca din fuga lui nebuna.
Am intrat amandoi sub apa calda ce ne spala corpurile de
praful, noroiul,sangele si durerea noptii. Atingerile incete ale lui Dean
imi dadeau fiori iar spatele mi se incorda cand ii simteam buzele pe
umeri.
Cand am iesit din dus mi-a stres spatele cu un prosop
pufos.La fel am facut si eu. Am observat intr-un colt doua halate. Eu
mi-am luat unul si i-am adus si lui pe celalalt.
M-a luat de mana si m-a dus in dormitorul lui. Nu am fost
atenta la forma camerei, el imi captivase privirea,aerul,simturile .
“Te iubesc.”
“Si eu.”
Acestea erau singurele cuvinte rostite din inima , ce imi
acaparau incet-incet universal plin de dorinte. Doar mi-am pus capul
pe pieptul lui in timp ce mainile sale se jucau cu parul meu .
“Cred ca ar trebui sa plec. E deja tarziu.”
Seara se lasase usor peste oras si peste inimile noastre. Ne-
am mai unit buzele odata.
“Ne vedem maine.”
“Da.”

XIII

Cand am intrat pe usa Carrie si tata se uitau mirati la mine. Aveau

telefoanele in mana si o expresie ingrijorata pe chip.
“Unde ai fost ?Unde ai disparut?”
Nu eram pregatita sa le spun de Dean,dar alta explicatie
logica nu gaseam.
“Am iesit sa ma plimb.”
Tata si Carrie au ramas uimiti, iar eu am inceput sa rad. Parea
asa de ciudata explicatia mea,asa de ilogica. Ma simteam intr-un fel
vinovata,ca un copil pus la colt dupa o nazbatie.
“Noaptea?”
Acum, cand imi repetam cuvintele in minte realizam si eu cat
de ciudat putuse sa sune explicatia mea.
 “Poti sa ai incredere in noi.”
Stiam ca pot avea incredere in ei, doar erau parintii mei, mai
précis tata, insa Carrie devenise oricum parte din familie.O familie
ciudata ce-i drept.
“Nu cred ca veti intelege.”
Pe fata tatei a aparut o incruntare. Fragmente din copilarie mi
se succed in minte. Tata vine si ma i-a in brate iar pe fruntea lui cuta
se adanceste.
“ Las-o ! Vine cu mine!”
“Nu vine cu tine. Ce stii tu de ingrijirea fetelor?”
Pana atunci nu imi mai adusesem aminte de aceea parte a
copilariei. Deci mama si cu tata se certasera pentru mine. Tata chiar
dorise sa ma i-a cu el. Inca odata mama ma mintise. Dar de ce mi-am
amintit asta acum?
“Te rog Shinako spune-ne adevarul. Promit ca nu se va
intampla nimic. Nimeni nu te va certa sau se va purta urat cu tine. Nu
mai esti copil,esti deja matura.”
Eram matura ? Oare?Brusc o teama imensa imi inunda
simturile.Toate intamplarile cu Dean ma schimbasera. Dar eu
consideram maturitatea o frica inutila pentru viata. Dar simteam in
sfarsit cum sunt responsabila pentru faptele mele. Nimeni nu imi poate
face mai mult rau sau mai mult bine decat mine. Eu sunt brusc
persoana ce detine controlul asupra vietii. Vietii mele.
“Aveam nevoie de o plimbare. Nu am facut nimic rau ,ci pur
si simplu am decis ca trebuie sa imi limpezesc gandurile. Vreau sa stau
aici. Nu mai vreau inapoi la mama.”
Carrie a inceput brusc sa planga. Lacrimile i se scurgeau pe
obraji, iar rimelul prelins din coltul ochiului pana in apropiere de buze ii
umbrea fata. Am privit-o mirata. Nu intelegeam ce e cu lacrimile
acelea. Nu dorea sa stau acolo?
“A sunat mama ta. A spus ca vrea sa vii inapoi la ea.”
“Nu ma duc inapoi. Vreau sa stau aici.Dar poate nu vreti
voi.”
Atunci am auzit o noua voce a lui Carrie. Pana atunci avea
un ton dulce, plin de bunavointa . Acum isi schimbase total vocea,
avea un ton serios sugrumat de lacrimi.
“Sunt insarcinata. “
Brusc am avut impresia ca lumea mea se prabuseste incet
in jurul unui copil nenascut. Cuvintele imi ramasasera in gat iar
lacrimile nu mai aveau forta sa se rostogoleasca inca odata pe obraji si
sa i-a drumul fetei, sa-mi strabata pielea si sa se piarda intr-o mare de
dispret.Nu intelegeam deloc ce se petrece. Nu eram acum cateva
minute sigura pe mine. O durere brusca de cap si un sentiment ca nu
mai aud nimic in jurul meu s-au accentuat. Totul era alb-negru iar
Carrie tipa . Un tipat incet-incet ce se indeparta .Lumea mea se
prabusise. M-am trezit pe canapea.
“Ciudat sentiment. Am lesinat nu? “
“Da. Imi pare rau. “
Lacrimile lui Carrie s-au intetit.
“Trebuie sa plec inapoi la mama?”
Pusasem intrebarea cea mai grea, singura de care ma
temeam. Nu voiam sa ma intorc in locul acela. Golul din suflet s-a
marit.
“Nu, poti sa stai cu noi. Singura problema este ca mama ta
nu va accepta.”
Stiam asta. Mama mereu incercase sa puna stapanire pe
viata mea. Dar daca plec ce se va intampla cu viata mea de aici? Ce-I
drept nu aveam niciun prieten dar tata,Carrie si mai presus de toate
Dean imi ajungeau.
“Vei pleca inapoi la mama ta peste o saptamana. O sa fac
tot posibilul sa te aduc inapoi.Te iubesc mult!”
Tata mai avea putin si izbucnea in lacrimi. Am vrut sa ma
duc in camera mea insa un sentiment nou imi dadea tarcoale. Frica de
viitor. Simteam ca plutesc deasupra unor ace.
Tot ce se intamplase ma secase pe dinauntru. Incet dar
singur. Precum otrava. O picuri pe buze ca si cum ar fii un joc
copilaresc unde asta este o dovada de curaj. Apoi ea incet preia
controlul asupra ta, face ca simturile sa se incetineasca si cuvintele sa
piara. Otrava face ca totul sa dispara sigur. Ea nu a dat niciodata gres.
Atunci o amintire mi-a intetit teama.
“Te-ai gandit vreodata sa te sinucizi ?”
“Nu. Nu am simtit niciodata viata prea apasatoare.”
“Si cand va deveni prea apasatoare?”
“O s-o infrunt. Daca cedez vreodata in fata dorintei de a
murii atunci o sa fiu doar o alta lasa. “
“Poate…”
Fum de tigara , o banca in parc si un miros de vechi
plutea. Tigarea era pe terminata, iar la un capat era patata de ruj
rosu.
Hainele negre miroaseau a parfum dulce.Ochii verzi erau
inconjurati de dermatograf.Rimelul se prelingea lin patand albul pielii.O
chema Nana.
Dar o cunoscusem acum mult timp.De ce imi amintesc de
ea?Aveam doar 11 ani.Era mai mare ca mine cu 5 ani.Si il iubea
nebuneste pe el.Pe cel mai enervant baiat posibil.Pe Hiro.
Sirul amintirilor continua usor. Mereu urasem amintirile.
Erau momente dureroase. Dar nu le puteam oprii.
XIV

Am intrat in apa.Baia era luminata de lumanarele puse pe alocuri de

décor. Eu le aprinsesem . Petale de trandafir pluteau pe deasupra apei.
Desi facusem un dus la Dean aveam nevoie sa ma calmez intr-un fel.
Baia mi s-a parut cel mai bun mijloc.Voiam sa scap de amintiri.Apa le
putea spala.Insa nu a facut decat sa amplifice trecutul desfasurat in
ochii mintii .
“Lasa-l sa plece, Shinako … “
“Nana dar a zis ca nu esti decat o alta fata fara creier, mult
prea normala pentru o lume anormala. De ce ii permiti?”
“Are dreptate!”
“Nu e adevarat!”
“Tot ce vine din partea lui este adevarat.”
“Chiar daca te doare?”
“Chiar daca te doare , te distruge incet in interior si te
macina o viata intreaga.”
“De ce il iubesti?”
“Pentru ca e deosebit.Pentru ca e El.E alesul.”
“Ce este alesul?”
“Cel ce te va face fericita doar o data in viata.Cel ce iti da
suficinta placere intr-un cuvant pentru a putea continua viata cu
zambetul pe buze.”
Vantul batea langa lac.Seara se lasa incet-incet,soarele se
ascundea iar jumatate dintr-o luna se intrezarea. Regina noptii era
acolo, veghea pe sub genele lungi de lumina oamenii . Ei erau slujitorii
ei, singura ei distractie. Iubirea pentru soare o stingea incet-incet.
“Iubesti precum luna.”
“Da,si ma sting precum ea. Cand nu e aici ma sufoc incet ,
visez si traiesc sa-l vad . Ne intalnim numai pentru o clipa . Il vad , il
simt , il ating . Asta e de ajuns ca s-o i-au de la capat cu durerea.
O frunza ruginita cade lin,se zguduie, da tarcoale,
schiteaza semnul nemuririi ca apoi sa cada. Fara avertizari, fara
semnale,fara valoare. Si atunci am auzit fraza :
“O sa ma daruiesc Lui!”
Imi aduc inca aminte cuvintele acestea. Ma ascundeam in
fata copilariei si observam cum oamenii tind sa-si complice viata. Am
stiut ca dupa fraza asta va urma o noapte de umilire pentru Nana, de
placere pentru Hiro si o noapte de tortura pentru mine. Eram prea
mica pentru a o impiedica. Acum, ca refac puzzelul ei piesa cu piesa
realizez ca o singura vorba de-a mea putea sa ii schimbe destinul
tragic.
Apa s-a racit. Petalele mi s-au prins in par iar lumanarile s-
au stins. Iar gandurile mele era departe. Erau in timp.
 “Nu mai fii trista. Noaptea trecuta m-am simtit cea mai
iubita dintre pamantence.”
Seara, frig, frunze cazute si fum de tigara. Lacrimi tacute.
Lacrimi cazute. Sperante ruinate.
“Crezi ca e bine ce ai facut?”
“Esti prea mica sa imi intelegi iubirea.”
“Poate…”
“Atata pasiune, atata frustrare rispita, atata dorinta. Toate
s-au consumat intr-o noapte.”
“Atata umilinta, atata durere, atatea lacrimi.”
“Cum?”
“Stii ca nu te iubeste.”
“Ma iubeste. Mi-a spus noaptea trecuta.”
“Te iubeste pentru ca i-ai dat ce a ravnit mai mult.Trupul
tau, inocenta ta, viata ta. Iar el ca un monstru le-a devorat pe toate.
Repede ca nu cumva sa i le ceri inapoi.”
Rotocoale de fum au fost raspunsul. A scos o alta tigare,
iar o frunza i-a cazut in fata. O frunza mancata de rugina.
“De ce gandesti asa de matur?”
“Vreau sa te ajut.”
“Azi noapte m-am simtit mica. Aveam nevoie de umarul
cuiva sa plang dupa gresala mea. Nu am vrut sa recunosc.”
“De ce n-ai venit la mine?”
“Ma doare sa vad cum te corup si pe tine cu problemele
mele.”
“Voi fii mereu alaturi de tine.”
Lacrima. Umezeala. Stropi. Cer intunecat. Fragmente
dureroase.
Am iesit din cada. Un prosop alb imi stergea incet
pielea. Alunca intai pe gat, pe spate, pe maini, pe solduri.Stergea
indiferenta. Atata timp in care lasasem partea asta a vietii mele
departe. De ce revenea acum?
M-am refugiat in halatul meu larg. Starea mea de
visare se amplifica. Nana, inca imi bantui gandurile…
Iar ma afundam intr-un abis. Unul plin de fum.
“Nana, renunta la tigari!”
“Nu pot. Sunt singurele ce ma calmeaza.”
“Daca tu zici … “
“L-am vazut aseara.”
“Era cu cineva.”
“Cu o fata.”
“Nici nu ai nevoie de raspuns.L-ai stiut.”
Pamantul era impanzit de balti. In una se reflecta chipul
ei. In ochi se intrezarea un nou sentiment. Simtea ce simt eu. Ii era
frica de viata.Rujul rosu iar lasase urme pe chistocul de tigara aruncat
in apa. Aerul vibra. Vantul ii spunea ce sa faca. Cerul o chema la el .
“I-a asta. E un cadou.”
Si-a scos lantul de argint de la gat. Avea un mesasj
insciptionat pe o placuta ovala . FIGHT!
In soapta mi-am auzit vocea “De ce nu ai luptat Nana?”

XV

Oare Nana ma mai vegheaza? Stiam ca Dean este ingerul meu dar ea
al cui inger este?
“De ce imi dai lantul tau?”
“Pentru ca unde ma voi duce nu voi avea nevoie de el.”
Si atunci am stiut. De ce am tacut?
De ce ai plecat? De ce nu ai infruntat durerea? De ce?
“Promite-mi ca o sa-ti traiesti viata. Promite-mi ca nu vei
perminte nimani sa te foloseasca ca pe un obiect al placerii. Nu face
greselile mele, micuto!”
Daca ai stii Nana , doar daca ai stii…
Un sarut incet pe frunte,urme de ruj rosu, fum de tigara. Luna
noiembrie. Ploaie,ceata,frig. Un negru voal se lasase asupra tuturor.
Un sicriu sculptat sinistru, un pamant umed si noroios si ea. Ea
,vesnica suferinda, Nana. Alesese o moarte usoara si sigura.Otrava.
SI-o picurase incet pe buze, scrisese un ravas de adio, spusese ca il
iubeste, spusese ca ma iubeste, spusese sa n-o uit.
De ce-ai plecat? Nu stii tu oare ca drumul spre fericire este
pavat cu durere? Ma privesti oare din vesnica imparatie a cerului sau
din caldura dogoritoare a Iadului? Vino inapoi Nana! Mi-e dor de tine!
Medalionul ei s-a rupt in vesmintele de inmormantare. Nu
aveam lacrimi sa plang. Cand ultima lopata de nisip a planat usor,
incerta si i-a acoperit trupul angelic inchistat intr-o cutie, am simtit
cum o parte din mine pleaca cu ea. Ai grija Nana! Ai grija!
Hiro a aflat de ce facuse. N-a varsat o lacrima, n-a schitat un
gest ci doar a stat inert ceasuri intregi.
“Tu ai omorat-o.”
Hiro a ridicat privvirea spre mine. O privire rece, glaciala,
suferinda. In casa goala o fetita de 11 ani si un baiat de 17 se priveau
cu ura. Fetita ii era superioara. M-a tras de maneca. Incerca sa-mi
spuna fara cuvinte”Stai jos.”. M-am asezat. Mi-a plans in poala ore
intregi. Ii simteau slabiciunea, ii auzeam scancetul si o aveam pe Nana
in fata. Ea plecase. Acum consolam o alta persoana. O alta ea.
“Revino-ti.”
 Scancetul a incetat. Rochia imi era uda de lacrimile sale. Desi
il uram, un val de compasiune imi cutremura corpul mic.
“Te iubea.”
Hiro s-a lasat din nou in poala mea. Cu mainile imi strangea
bratele, unghiile lui imi intrau in piele , ma raneau, sangele imi rasarea
incet. Vantul vuia in ferestre. Ii auzeam glasul. Urla, zbiera, striga.
Suferea.
“Am nevoie de ea.”
Primele sale cuvinte.Un glas sugrumat de lacrimi, de
sentimentul vinovatiei, un glas scufundat in dorinta. Voiam sa il ajut,
sa ii i-au suferinta, sa il fac sa lupte. In schimb am tacut.
“Fight.”
Am ridicat capul si un ras malefic, indurerat, plangaret, spart
in mii de bucati si lipit la loc neindemantatic de un nebun m-a facut sa
ridic ochii impaianjeniti. Pupilele dilatate, fata desigurata, buzele ude,
obrajii rosii m-au speriat . Se tranformase intr-un devorator de suflete.
Prima sa victima era Nana.
A murit trei zile mai tarziu. Valul negru se dublase.Tot
otrava, tot suferinta, tot un drum pavat cu lanturi, o ultima aruncare,
un sicriu gol de sentimente si cadavrul lui . Un sacrificiu nu vine
niciodata singur. Acum Cerul are un inger si Iadul un diavol. Sau poate
ca in viata asta se vor intalnii .Poate …
Un alt glas al meu m-a uimit “Fight Shinako!”
Unde era oare lantul Nanei? Il dadusem jos dupa
inmormantarea ei. Ma durea orice legat de ea. Azi decisesm sa nu mai
reneg amintirea asta. Vreau s-o i-au de la capat. Cand ma voi intoarce
in orasul meu o sa ii vizitez mormantul. Nana, imi lipsesti!
O cutiuta din geamantanul meu m-a facut sa suspin. Cheia
din lacatelul ei era ruginita. Am deschis-o incet, fara miscari
bruste.Lungeam fiecare clipa, imi prelungeam agonia. Lemnul ma
ranea, o aschie imi intrase in piele strapungand-o. Un firicel de sange
mi s-a prelins pe deget. Nu simteam, nu auzeam, nu vedeam nimic in
afara de o amintire. Amintirea ei . Am deschis capacul, a mangaiat
matasea de pe margini si mi-am indreptat lin ochii spre placuta. Un
cuvant mare imi prelua lumea. FIGHT!
L-am luat in mana, am simtit metalul rece , l-am pus usor
pe piele. L-am lasat sa cada lin pe parchet. Si s-a deschis. In doua. In
interiorul lui avea o poza cu Nana. Am luat-o. Pe spate scria: Timpul
trece,amintirile raman.
Nana a plecat spre un taram mai bun poate, eu am
ramas. Amintirea ei inca imi bantuie sufletul…
Si totusi m-am simtit singura. Un gol ciudat din suflet nu
putea fii umplut , nu putea fii scos , nu putea fii perceput. Inghiteam in
sec in timp ce ma uitam pe fereastra inchisa. Frustrata , inchisa in
spatele unui geam. Nici macar placuta de la gat nu ma facea sa ma
simt bine. De ce sa mai lupt cu ceva invizibil numit destin?
Aerul parea greu de respirat , parea imbacsit de plictiseala.
Simteam nevoia sa plang, sa scap de senzatia aceea ce ma sufoca, ce-
mi prelua sentimentele, ce imi inunda venele, ca imi presara incet
ganduri demente. Ma simteam normala intr-o lume speciala. Linistea
parea apasatoare iar galagia durea. Voiam sa fac ceva, orice numai sa
scap de acolo, insa ma simteam in acelasi timp fara puteri.
Voiam sa zbor. Sa imi i-au avant , sa plutesc lin ,sa cercetez
cerul , sa ating norii, sa escaladez muntii. Voiam sa plec, sa descopar
si cele mai ascunse locuri, sa tin in palma mea globul. Voiam sa
strabat marile, sa le ascult soaptele,sa le spun povestile mele,sa le aud
pe-ale lor, sa urmaresc valurile si sa plec capul in fata soarelui. Eram o
simpla pata pe o coala alba. Asteptam sa fiu stearsa.
Prin fereastra mea am vazut un trecator grabit. Ducea un
buchet de flori. Pasul elastic, rapid, energic ma facea sa ma simt si mai
coplesita. O femeie alerga sper el. La jumatatea drumului s-au intalnit.
S-au privit in ochi, si-au dezvaluit secretele sufletului si au sfidat legea
gravitatiei. Sufletele au inceput sa pluteasca maret spre lumea veche a
iubirii , unde impurul devenea pur , intunericul lumina si durerea
fericire. Locul acela le era permis doar celor ce se iubesc cu adevarat.
Rutina nu se instaureaza asa de repede in acest fel de dragoste
mareata. Dragostea ce ne indeplineste dorintele, dragostea ce ne da
putere sa credem in vise.
Un sarut pe frunte m-a trezit ...

XVI

Mana sa calda, fina, neteda pe umarul meu imi aducea aminte de

mana pruncilor nou-nascuti.
"Te privesc de ceva vreme. De ce esti trista?"
Nu puteam marturisii povestea Nanei , tragica istorie a unei
fete indragostite de o iluzie.
"Nu am nimic."
"Nu poti ascunde la nesfarsit sentimente ... "
"Am nevoie de o pauza."
"In dupa amiaza aceasta ma duc sa fac prima ecografie."
Eram intr-un fel dezamagita de modul in care o iubire ce mi se
cuvenea mie se propaga asupra unui copil nenascut. Insa de dragul
unei mame am zambit.
"Sper sa fie fetita."
"Si eu tot asta imi doresc."
Carrie s-a indepartat cu pasi marunti de scaunul cu spatar
prea tare. O raza de lumina se plimba vesela prin camera. O inocenta
pura se intrevedea intr-o umbra mult prea luminata pe un perete alb.
Mi-am amintit de jurnalul meu. Mi-am amintit ca sunt o
visatoare. Saptamanile ce au trecut suspina dupa niste pagini
ingalbenite de timp, pline cu praf magic nemuritor. As scrie un discurs
negru despre aripi de cuvinte patate de ambrozie, bautura sacra a
zeilor. Dulcea otrava...
Un caiet. un pix si nenumarate vise. Mi-am inceput nebunia
literara printr-un gand filozific :
"Vantul risipa toate indoilelile , le imprastie, le aunca cu
napasare peste oameni.Viata se impleteste cu o briza de sentimente,
formeaza tesaturi ce se sfarsesc odata cu nemurirea sufletului."
Nu mai vreau sa mai continui. Nu vreau sa ma leg din nou nu
lanturi de cuvinte.Captiva a naivitatii , ele , stapanele, imi surad
printre gratii. Eu am devenit creatia , iar ele creatorul. Eu am devenit
slujitoarea unor nevoi literare, iar ele zeitele artei.
Doar EL m-a eliberat, el a smuls lanturile , el le-a infruntat
pe nemiloasele cuvinte , el ingerul meu.
De ce as vrea sa revin la un trecut nebun , sfaramat , inchis
intr-o oglinda neagra, oglinda timpului? Mereu voi fi in prezent, cu un
pas inainte si doi inapoi." Carpe Diem" este doar o iluzie de fericire ce
se transforma in monotonie. Dintr-un infinit de clipe ramane un pumn
de cenusa.
Simt nevoia sa-l vad. Nu pentru iubire , ci pentru
momentele de prietenie. Am nevoie de cineva sa ma ajute sa uit. Sunt
dependenta de oameni...
Si totusi vreau sa beau. O gura mica de alcool. Surad
surprinsa de ganduri noi. Unde este vechea eu?
Carrie si tata au plecat.In frigider nu este decat vin alb. Vin
dulce, ce incet-incet te duce , te coboara si te inalta pe fire de
melodrama, ca un paianjen neindemanatic in cautarea hranei.
O gura, doua, trei ... stropi cad pe jos, inunda podeaua. Nu
stiu daca lichidul dulce sau lacrimile mele ma dor asa??
Aseazata intr-un colt al camerei devorez si ultima picatura
de nebunie. Imi simt gatul umed , iar ochii devin grei. Rad, rad
incontinu. Cant, cant fara glas o ruga spre cer. De ce mi-ai dat
fericirea...
Ganduri fara noima se insira. Sticla s-a spart, cioburile sunt
insirate pe jos , in jurul meu iar o rana sangeranda imi aminteste de
ieri ...
Am dormit mult. Somn fara vise, doar somn. Ameteala si
durerea de cap se accentueaza. Totul pare asa de dezordonat. Ochii
imi sunt rosii, iar buzele inca patate de o escapada alcoolica. O privire
in oglinda ma face sa ma trezesc. Cine sunt??
 Imi inec realitatea intr-o sticla de alcool. Consecintele par
total neimportante fata de o nebunie de vara ...

XVII

In zilele acelea depresii puternice puneau stapanire pe mine. Era o

nebunie de ganduri stapanita de accese de lacrimi. Deja nu mai
idolatrizam iubirea, insa eram dependenta de el. Era antidotul meu
pentru o stare profunda de sevraj. Umbre, culori, zambete de
melacolie si in special amintiri erau manifestari specifice, simptome ce
imi dezvaluia noi lumi.
Totusi toate drumurile ma duceau spre acelasi punct: nevoia de
a strabate cerul.Voiam sa plec, sa calatoresc,sa cunosc… necunoscutul.
Saruturi in parc, in cafenele, atingeri discrete si mainile sale
impertinente impregnasera mirosuri de vechi pe pielea mea.
Toamna venise involuntar aducand cu aripile sale de plumb
sentimente obscure. Am plecat cu amintiri noi sper un orasel uitat, ce
de mult nu mai facea parte din universul meu.
Ca in povestile romantice, in care doi prosti infrunta destinul
contra iubirii, am avut si noi ultima sansa. Sau poate prima …
Patul moale, cu asternuturi de matase neagra prevestea doliul
pasiunii. Fara cuvinte ne exploram trupurile in cautare de placere,de
strigate,de durere,de lacrimi. Pielea se descompunea sub mangaierea
sa finala.
Trenul, o canapea tare, lacrimi in ochi, el pe peron, zambete…
Totul era confuz. Calatoria a durat o viata, o viata de prunc infruntand
lumea cu o gura de aer si un scancet tacut.
Si totusi am ajuns acasa- loc nedorit – vreau inapoi! Mama ma
astepta cu o surpriza de proportii uriase. M-a imbratisat lung.
“Shinako, mi-a fost dor de tine!”
“Da…”
Raspuns sec. Uram.
“Ma voi casatorii !”
Zambetul ei, tonul vocii, m-a facut sa-mi arcuiesc sprancenele si
cautare de raspunsuri.
“Da , cu Josh.”
“Josh?”
“Un coleg de servici.”
“Il cunosc? Ce s-a intamplat cu celalalt?”
“Nu conteaza. Josh este barbatul perfect.”
Da, da intr-un univers paradoxal. Fusesem deja de prea multe
ori martora relatiilor incununate de insucces ale mamei.
Mica “noastra” casa de la perferia orasului nu parea ca se bucura
de venirea mea. Iar incepea calvarul. Ea era spectator al noptiilor
nedormite , gandurilor sinucigase, urletelor si lacrimilor. Deja se
saturase …
Un barbat astepta in sufrageria mica. Inalt, ochii caprui si parul
saten inchis. Imi zambea. Nu i-am raspuns.
“Buna. Tu trebuie sa fi Shinako. Am dreptate?”
“Da. “
“Mama ta mi-a vorbit mult despre tine. Mi-a spus ce fetita
cuminte esti.”
Imi imaginam ca mama dorise sa faca impresia unei relatii
mama-fiica fericita. Aparentele insala.
“Da.”
“Tata, nu-mi gasesc cartile !”
Un baiat brunet, inalt aparu in usa. Ochii lui verde-albastru ma
priveau mirat. Mama probabil ca uitase sa mentioneze acest detaliu.
“El este fiul meu, Ray.”
“Buna.”
Priveam amuzata scena. Ray parea de asemenea amuzat.
“Buna.”
Un moment de liniste, timp in care ne priveam reciproc cu mii
de intrebari in minte, se lasase peste noi.Mama a spart aceasta tacere
:
“Shinako, nu te duci sa despachetezi? “
“Ba da. Vreau sa mergem la un magazine de telefoane mai
incolo.Tata mi-a dat bani sa imi i-au unul . “
“Cu ce ocazie?”
“Asa… Carrie a zis ca sunt destul de mare pentru a avea unul.”
“Amanta tatalui tau?”
“Nu este amanta, se numeste logodnica repectiv cea mai buna
femeie din lume!”
Ultimele cuvinte aproape le-am urlat. Carrie devenise o
persoana importanta in viata mea si nu ma interesa ca ma voi certa cu
mama pentru ea.
Ray si tatal sau participau la scena. Venele mamei pulsau
salbatic. Parea in stare sa ma loveasca din clipa in clipa. Calmul de pe
fata mea o enerva. Nu mai eram copilul ascultator. Dean imi
imprumutase putin din rebelitatea lui.
Am trecut pe langa ea pasind incet pe langa canapea. Ma privea
furioasa. Am urcat in camera mea.
Nu mi-a fost dor de aceasta incapere. Ma deranja albastrul pal al
peretilor, patul mic si dulapul ce ocupa jumatate dintr-un perete.
Voiam sa fiu inapoi acolo , in vara viselor. Am despachetat totul lin,
fara miscari bruste. Voiam sa mai savurez si ultima amintire a
calatoriei mele.
 “Fusta pe care am purtat-o la prima noastra intalnire , rochia de
la a doua intalnire, bluza patata inca de sange… “
Acum, cand totul este la final, mii si mii de amintiri se proiectau
intr-un regret. Totusi lacrimile se incapataneaza sa curga in interior, sa
se prelinga in suflet si sa inunde in final ochii.
O bataie in usa m-a facut sa tresar

XVIII

Geamatul usii intredeschise si pasii sau usori ce strabateau camera in

cautare de raspunsuri imi afectau lumea plina de intrebari. Iar pluteam
intr-un vid uman ...
"Da?"
"Voiam sa vorbim."
"Despre ce?"
"Mama ta te-a anuntat ca ne vom muta in casa tatalui meu?"
Priveam in gol ... Ura...
"Da, inteleg ce simti."
"Nu prea cred!"
Brusc ma trezisem cu doua familii,doua vieti si doua optiuni
complet diferite. O mama vitrega , o sora,un frate, un tata?? Mult prea
multe persoane interveneau in viata mea,iar cea mai importanta dintre
ele aparea in mod cliseic la sute de kilometri departare.
"Unde ne vom muta mai precis??"
"In orasul vecin tata are o casa."
"Sa ma mut cu tine si mama suna tare deprimant..."
"Te deranjeaza??"
"DA!"
Ne masuram din cap pana in picioare ,cantarind cantitatea gigantica
de ura pe care-o simteam. Focul ce mocnea in privirile lui prevestea
furtuna de cuvinte ...
"Ce te face sa crezi ca eu vreau sa stau cu tine in aceeasi casa?"
"Iesi!"
"Nu vreau!"
"Iesi imediat din camera mea!"
"Te urasc!"
"Iesi!"
Am simtit cum ultima mea farama de putere se curma sub ochii sai
imbatraniti prematur. Lacrimile au inceput sa se inece in oceanul de
ganduri.
Am iesit din casa deja mult prea mica pentru nevoile mele.Trebuia
s-o vad. In locul sau o piatra funerara ii zambea linistita. Zambet
aparent acaparat de cliseele fierbinti de pe obrajii mei. Totul era
ingropat in pamant negru. Totul nu era decat o panza indoliata...
Piatra funerara mi-a suportat cu stoicism criza de lacrimi. Cimitirul
pustiu era plin de fantome ale trecutului venite sa bantuie aerul
imbacsit de cadavre descompuse.Oare corpurile in putrefactie mai
aveau vreun sentiment? Oare nu vedeau ca totul se pradusea in fum?
Simteam ca ma sufoc in infinitatea de ganduri. Noaptea se lasa purtata
pe umerii cerului , spunzurata de stele, avida dupa lumina.
"VINO INAPOI!"
Propiu-mi glas parea strain, complet diferit de celule mele...
"DE CE?"
Ecoul propagat pe pietrele vesniciei se raspandea in aerul rece.Deja
devenisem una cu EA.
Rasaritul m-a prins inlacrimata, cu obrajii brazdati de piatra rece,
zambind nebuna la inceputul unei noi vieti. Pieruta in adancuri de fiinta
,renuntam la aripi in locul unor clipe. Imi prelungeam agonia, sperand
sa recuperez momentele trecute.
"Unde ai fost ?"
Tacere. Departe...
"Ai impresia ca nu trebuie sa dai socoteala nimanui."
Ma bucur ca a prins ideea. Zambet...
"Timpul petrecut la tatal tau te-a obraznicit!"
Cuvinte nenumarate, urari de bine...
"Scuteste-ma!"
"Crezi ca ma impresioneaza limbajul tau?"
Vena pulsand salbatic, ochii mariti de supradoze verbale.
"Nu ma intereseaza!"
"Cat timp vei sta sub acelasi acoperis cu mine te rog sa ma
respecti!"
"Cum zici tu. Atata timp cat respectul este reciproc!"
"Nu poti pleca fara sa anunti! Daca pateai ceva?!"
Cuvinte inghitite. Ganduri salbatice. O interesa?
"Cand aveai de gand sa ma anunti ca ne mutam?"
Ochii plini de lacrimi. Aerul imbacsit cu regrete inutile.Deja eram
singura care conta.Cineva privea scena din umbra. Mirarea ii arcuia
sprancenele dese.
"Ai impresia ca mai am trei ani? Ai impresia ca mai detii vreun
control asupra mea?"
Glasul meu sufocat de furie calma, glasul ei sugrumat de lacrimi...
"Cine esti?!"
Cine sunt ... ?

XIX
 M-am mutat in noua casa de doi ani. Nu sunt fericita,relatiile cu
familia s-au racit mult. La 18 ani lumea nu ma primeste in palmele ei!
Nu am prieteni si incerc sa-i indepartez pe cei ce se apropie prea mult
de mine pentru ca nu vreau sa-i ranesc sau sa ma dezamagesc pe
mine cu lucruri “inutile”.
Simt ca ma urmareste cineva,ceva care imi produce o stare de
empatie asupra vietii.Starea de regret se manifesta prin lacrimi reci
care striga dupa un moment de tacere zgomotoasa.
Mama s-a schimbat:are un fiu pe care il iubeste neconditionat si
un sot pentru care face sacrificii mari. Pe mine ma ignora,nu mai imi
vorbeste, iar atunci cand o face imi arunca fulgere pline cu
dispret.Pentru ceilalti nici nu exist ma trateaza ca pe un obiect,ii urasc.
Eu am devenit la fel ca Nana. Mi-am schimbat tunsoarea in ceva ce
ma defineste: am inprumutat imaginea unei rebele caruia nu-i pasa de
parerea nimanui astfel nu mai par o fata cuminte. Imi inec lacrimile
intr-un aer greu,plumburiu al fumului de tigara.In timp ce colind
strazile orasului ,sufletul imi este taiat de taisul sabiei destinului,de
partea ce contine ura.
Tata m-a inlocuit cu fiica lui si a Carrie, Sarah. Tin legatura cu ei
prin mobil. Am incercat sa-i vizitez, dar mama s-a opus ,iar hotarare a
fost sustinuta de noul sot. M-a durut,am simtit de parca inima mi-a
fost arsa si durerea inca persista.
Imi consum zilele varsand lacrimi care m-a macina in interior;cred
ca ingerul meu tinde sa disara. Nu trece clipa in care sa nu ma
gandesc la Dean. Imi este dor sa-l ating, sa-i simt caldura din voce.
Am nevoie de el si de zambetul lui care ma asigura ca totul va fi bine.
Stiu ca e o nebunie(fapt care ma caracterizeaza de ceva timp),
dar am hotarat: voi fugi din acet oras,de langa oameni care imi
umbresc viata. Asa cum ingerul meu a suferit pentru mine si pentru
iubire noastra acum eu voi preamari iubirea prin parasirea acestei vieti
crude.
Astazi a ploat toata ziua.Cerul este acoperit de nori negri asemenea
gandurilor mele.Orasul are un aspect bolnavicios,cladirile par niste
musuroaie unde se agita vietati nervoase,oameni.Picaturile translucide
de apa lovesc cu brutalitate copaci,smulgand frunzele verzi.Uneori dau
chix si lovesc geamurile ,care se tem ca o sa fie sparte. Ploaia a ajuns
sa faca parte din mine,deoarece ea se exteriorizeaza pentru mine.
Mi-am facut bagajul si am cumparat si bilete pentru tren. Prima
oprire va fi in orasul in care l-am intalnit pe Dean,iar daca nu il gasesc
o sa strabat lume de la un cap la altul. Intre mine si ingerul meu exista
o legatura speciala care nu va fi prafuita de trecerea timpului si nu va
fi rupta de nimeni din aceasta lume sau din alta.
“Aaa!in usa intre deschisa se ivi o statura
imupunatoare,Ray.Mama m-a trimis sa-ti spun ca o sa fi trimisa la
bunica ta datorita comportamentului tau necioplit.Nu-ti face griji
camera ramane pe maini bune.Ai putea ramane acolo pentru
totdeauna,astfel o sa parem si noi o familie fericita!”
“Iesi afara!Voi pleca cu primul tren asa o sa va las sa fiti o
“familie fericita”. Va urasc,mereu v-am urat ,viata cu voi imi provoaca
sila!Ce parte din “Iesi afara!”n-ai inteles:AFARA!”
Ce ocazie astfel o sa plec din aceasta atmosfera,o sa fiu,in
sfarsit,libera.Bagajul l-am facut de trei zile asteptam doar momentul
protivit sa evadez.

XX

In tren am ramas nemiscata pe culoar, simteam in jur agitatia

oamenilor,a tinerimii sarace,care isi castiga cu greu painea,iar din
compartiment ma uitam la ei asa cum pasarile privesc din copaci
mizeria din strada.Pe fereastra deschisa patrundea un suflu proaspat in
atmosfera aceea grea,asematoare celei dintr-o camera in care
agonizeaza,fara sa poata muri, un om chinuit de o boala cronica.
De multe ori,ceea ce mai ramasese din sinceritatea si franchetea
din copilarie ma facea sa tresar,cuibarindu-se in minte o crunta
indoiala.Nu cumva se juca acolo o comedie plictisitoare si fara
stralucire?
In timpul calatorie mi-au venit in minte toate amintirile dureroase
ale crudei mele copilari.Pe obraz s-a ivit un firicel cald dintr-o lacrima,
care inainta timid spre conturul buzelor.Inima nu mai exista in corpul
meu,dar incercam sa ma gandesc la clipele petrecute cu ingerul meu.
Desi urasc amintirile,doar ele ma mai tin in viata si ma fac sa sper la o
viata normala in care soarele sa rasara in fiecare zi cu o farama de
speranta impartind-o tuturor muritorilor.Trenul s-a oprit, deci am ajuns
in orasul in care pentru prima data mi-a zimbit soarta,orasul ingerului
meu, “metropola” primei iubiri.
Totul este acelasi,nimic nu pare sa se fi schimbat.Am revazut
centrul Yano,orfelinatul care era pustiu ,lipsit de viata,a carui fereastra
imi zambea imbatranita si sparta cu brutalitete de trecerea
timpului.Am fost si in cladirea in care ingerul meu a suferit impreuna
cu mine.Pe podeaua ce scartia la fiecare pas, ramasese o urma rosie a
unei balti de sange,iar langa aceasta se observau doua umbre ale
copiilor ce-si jurasera iubire in aceasta cadire;legamantrul fiind legat
cu sange si cu lacrimi.Fantana invechita ma astepta sa o mangai cu
privirea si astfel sa o incadrez inca o data in amintirile mele.
Prin parc,in cautarea banci “noastre” o voce m-a adus la realitate:
“Shinako! Tu esti?”
M-am intors suparata ca cineva imi intrerupsese firul amintirilor,era
Carrei.
“Carrei!Eu ... si un sir de cristale stralucitoare in razele
soarelui, mi-au inundat fata.
“Nu plange,nu din cauza mea.
Incerca sa ma faca sa opresc raul transparent ce-mi brazda
obraji,dar ea nu se mai putea aptine. Pentru un moment am lasat
tacerea sa exprime bucuria rederii.
“Vino sus! Tatal tau se va fi in al noualea cer. Sa te ajut cu
bagajul!”
Un sarut cald in care era pusa toata iubirea Carrei, a facut sa simt
dragostea paterna ce imi lipsise.Cand usa artamentului s-a deschis,un
barbat cu mustata se juca cu o fetita ce chicotea la vederea mamei
sale.Intre mine si tata s-a instalat tacerea, dar a fost rupta de copilul
care plangea zgomotos.
“Copila mea...m-a cuprins cu bratele si a inceput sa alinte
copilul inert cu privire.Cat te-am cautat,eu ma simt atat de
vinovat...plansul l-a inecat.
“Tata de ce plangi acum?Eu cea care a primit povara unei vieti
lipsite de fericire,nu tu! M-ai iubit atat de mult incat nu-ti rezervai timp
nici sa vorbesti cu mine la telefon,mereu acelasi”nu am timp,dar ma
voi revansa”. Ma minteam ca noua ta slujba si feteta iti acaparau tot
timpul,dar...”
“Shinako,eu nu am vrut sa se raceasca atat de tare
legatura dintre noi,dar cand vorbeam cu mama ta mi se spunea ca
totul era bine si...
“Ei bine nu este totul perfect!Eu nu am pe nimeni,mi-au
spus sa ma duc la bunica pentru ca ei sa fie o “familie fericita”.
Plansul si ura din privire,reprosul au inundat locuinta. Carrei a scos
copilul din casa lasandu-ne sa vorbim linistiti.
“Nu aveam de unde sa stiu!Ura neconditionata din
privirea ta ma raneste,dar o merit.Te pot ajuta cu ceva?”
“Da. Daca suna mama sa-i spui ca nu m-ai vazut si mai
am nevoie de bani.Am fost in blocul alaturat si nu am gasit persoana
cautata.”
“Il cauti pe Dean?”
Privirea patrunzatoare a tatei a facut sa incep sa-i povestesc tot
ce s-a intamplat in urma cu doi ani.Cand am terminat,tata a da niste
telefoane,iar Carrei mi-a dat un bilet pe care il lasese Dean pentru
mine. Brusc o teama mi-a cuprins sufletul ca intr-o menghina.Biletul a
fost pus pe o masata de sticla albastra care sustinea o vaza cu flori de
trandafiri rosi.
 XXI

Apa curge usor pe piele, mangaind-o;spuma de la sampon mi-a

intrat in ochi,iritandu-i si provocand o usturime care acompania
sentimentul confuz simtit.Am sters oglinda aburita din baie si o fata
obosita,cu un ten mat si alb,cu niste ochi impunatori si buze rosi din
cauza apei calde mi s-a dezvaluit.Eram eu,cea care isi arata
frumusetea doar cand vroiam sa stiu ca exist,eu cea “speciala”.
Mainile imi tremurau,iar parul dezordonat imi acoperea ochi
inlacrimati ,cand am luat intre degete scrisoarea acoperita de polenul
florilor sangerii.Mirosul acela anunta o primavara tarzie,cu ploi care
spalau mirosul de mucegai din aer si lasau in urma curcubeul
neapreciat,asemeni unui mar din care s-au hranit toata iarna viermi si
apoi este aruncat la gunoi.

“ Shinako,

Poate ai aflat pana acum ca nu te mai pot sprijini.Inainte de a pleca

in necunoscut voiam sa-ti vorbesc ,de aceea am ales calea
scrisului,mult mai lesnicioasa,cand poti spune tot ce te doare, fara sa
te intrerupa nimeni.
Tu ai ramas singura mea iubire si daca as trai pana la adanci
batraneti,tot n-as iubi a doua oara.Este asa de nerosimila si de putin
omeneasca povestea unei iubiri intre o fata si ingerul sau,incat oricui i-
ar parea o nascocire.
Destinul a vrut sa-mi dea o lectie aspra;m-a ales tocmai e mine
sa confirm realitatea unei povesti,s-o deslusesc chiar.Nu ma plang! Am
fost asa de fericit,incat cred ca n-am achitat fata de fericire, pretul
acestei iubiri.
Dragostea este un curcubeu pe care il vezi doar o data in
viata.Acesta este format din sentimente omenesti.Iubirea este o adiere
de visare ce e darnica,dar iti lasa pe obraz lacrimi de plumb si iti
distruge inima.Cand buzele fierbinti ale divei te ating viata capata o
nuanta calda,iar prin ochii sufletului o vezi pe cea care iti va indruma
pasi si iti va sprijini visele.Pentru mine dragostea o fost un pod peste o
apa neagra izvorata din inima tristeti si dezamagirii tale.
Am aparut in viata ta cu scopul de-ati mai prelua din suferinta.Nu
credeam ca ma voi indragosi,prima data am negat dorinta de-a te
vedea.Cand te-am dus la orfelinat si te-am luat de mana profitam de
intuneric sa imi ascund imbujorarea din obraji.Te credeam slaba pentru
ca imi negrisei aripile cu lacrimi,dar tu te-ai dovedit a fi speciala, mai
puternica decat mine.In seara aceea simteam nevoia arzatoare de-a te
atinge.Ma temeam ca o sa te speri si o sa ma alungi din viata ta
datorita formei mele ciudate,dar tu m-ai acceptat si hotarasem sa imi
smulg aripile.Am facut-o si sufeream cumplit,dar ai aparut tu,devenind
astfel ingerul meu.
Clipele petrecute impreuna cred ca ti le amintesti si sper sa le
incadrezi in vecie.Dar ai plecat cand eu inca visam;dupa doua zile
inima m-a indemnat sa vin sa te vad si am veni dar nu am gasit decat
o casa pusitie.Lacrimile mi-au frant glasul,iar gandul ca te-am parasit
mi-a ucis sufletul,o sa afli ce s-a intamplat intr-o zi,daca ti-as spune o
sa fi mai nefericita decat esti acum.Sa nu uiti ca iti simt suferinta,iar
aripile mele iti numara lacrimile.
Suferim amandoi,dar pe mine ma ajuta amintirile .Tu te mai
gandesti la mine?Nu ma uita ,te rog,si nu mai plange pentru ca vom
muri amandoi de tristete,iar eu vreau ca tu sa traiesti!
Te gasesc in vise fericita si cand incerc sa te ating,dispari.
Ramai cu bine si iarta-ma ca iti tulbur viata cu randurile
mele,dar nu am avut alta alternativa.Iti las partea de fericire de care
destinul m-a lipsit.
Inca o data ramai cu bine,Shinako!

DEAN,
Ingerul tau.”

XXII

Caderea in acest abis al nefericirii este amplificat de secundele care

trec.Coltul umbrit al cameri pare dornic sa-mi sustina plansul si
disperarea.Telefonul suna neintrerupt,e mama.Nu raspund caci sunt
constienta ca auzindu-i glasul o voi jigni si nu o sa ma opresc decat
atunci cand ii voi prezenta cumplita viata la care ma sortit.Din nou
simt nevoia sa beau ceva,sa-mi inec agonia in alcool.Ultima escada in
acest fel s-a terminat printr-o intrebare:”CINE SUNT?”. Acum am gasit
raspunsul: SUNT O UMBRA CE SE TEME DE DESTAINUIRE,O PETALA A
UNUI TRANDAFIR OFILIT CARE TRAIESTE DOAR PENTRU A VARSA
LACRIMI SI PENTRU A LE OFERI TRISTETE CELOR PE CARE II
CUNOASTE.Asta sunt si spre ca aceasta sa se schimbe in aceasta
calatorie a regasirii.
“Shinako!Ce faci cu sticla de vin?De unde o ai?”
Tocmai ma convinsesem ce parere exista printre ei ,dar, asemeni
unei mumii, care zacea in sarcofag:nemiscata,adormita,incatusata de
moletierele rigide,unsa cu unguientul retoricii si al exprimarii corecte,
care considera ca pacate de prost gust a-ti deschide opinia si a da frau
liber indignarii.
“Carrei,eu simt nevoia sa beau ceva.Ma uimeste
comportamentul tau,doar sunt majora!”
“Da,dar unei fete cuminti nu-i sta bine sa guste din veninul
dulce al alcoolului.Eu consider ca e mai bine sa comunici decat sa...
“Nu mai sunt o fata cuminte ce te face sa crezi asta?
Comunicare?!Acest cuvant nu exista in vocabularul meu.Sa zicem ca
destainuirea nu e punctul meu forte si nu cred ca esti demna sa
asculti!
“Eu iti vreau doar binele.Imi cer scuze daca ingrijorarea mea
te-a jignit.”
Ma privea cu sfiala.Ochii erau pe cale sa-i brazdeze rosul
intens al fetei.Atitudinea mea a facut-o sa se simta prost.Sarah ma
privea de la distanta indiferenta de parca pentru ea eram doar un
obiect neimportant.Abordasem o privire superioara,dar cand mi-am
dat seama ca am facut-o sa sufere ,m-am apropiat de ea.
“Imi pare rau pentru cuvintele reci,eu nu vreau sa te vad
suparata pentru ca tin la tine.Apreciez tot ceea ce ai facut si ce faci
pentru mine.Scrisoarea aceasta m-a tulburat mai mult decat credeam.
As dori un sfat,ai timp?”
O mana calda imi mangaia fruntea facandu-ma sa ma simt
protejata.Sarah a fost asezata in patutul ei,iar cu o ceasca de cicolata
i-am spus ce imi impietrea inima.
In timp ce eu vorbeam cu Carrei,Sarah s-a dat jos din patut si
si-a croit drum printre mobila din incapere.Fetita a ajuns la masuta din
sticla rosie,a incercat sa se ridice si ...un sunet strident a intrerupt
linistea si “confesiunea”mea.

XXIII

Am adormit pe un scaun de la spital.Sarah a avut nevoie de o

interventie chirurgicala.Ma simteam vinovata de cele intamplate si ma
temeam pentru fetita cu ochii mari de un negru intens,care imi
semana intr-o oarecare masura,cu un zambet care alunga norii
plumburii de pe cer cand ploua.Era plina de energie ,astfel incat in
molipsea si pe cei din jur cu voiosia ei.
“Dumneavoastra trebuie sa fiti parinti micute Sarah,o asistenta
tanara ne-a desprins din starea de transa in care intrasem.Puteti sa o
vedeti,este bine,a scapat cu cateva copci.Veniti cu mine!”
Nu am indraznit sa intru in salonul in care se instalase
energicul copil.Am ramas pe coridorul vechi al spitalului.O mana se
asternuse pe spatele meu,intorcandu-ma l-am vazut pe tata care
zambea.
“Am aflat ceva despre Dean,dar n-o sa te bucure.Poftim o
mica suma de bani,e tot ce am.”
“Tata, dute langa familia ta, nu-ti face griji pentru mine.Eu
nu contez pentru moment... “
“Ba contezi,intotdeauna ai contat numai eu nu am stiut
cum sa te fac sa simti asta.Cat despre familie si tu faci parte din
ea,esti un membru important.Acum asculta, sa ne intoarcem in
trecut:la o zi dupa ce ai plecat tu,Dean a disparut, cand a ajuns acasa
dupa doua saptamani a cazut intr-o depresie profunda.Parinti l-au
internat intr-un spital,dar nu a ajutat,baiatul traia in exterior,dar in
interior suferea cumplit si repeta intotdeauna:FIGHT.Au decis sa se
mute.Ti-am cumparat un permis de tren care iti permite sa calatoresti
cand vrei.Poftim ti-am facut bagajul ,de aceea am intarziat.Inainte de-
a pleca sa gasesti fericirea,promite-mi ca ma vei suna in fiecare
miercuri.
“Tata... eu n-am stiut ce am pierdut atunci cand am ales sa stau
cu mama,dar acum pretuiesc fiecare clipa petrecuta impreuna.Promit
ca o sa te sun si o sa-ti cer un sfat cand am nevoie.TE IUBESC!”
Tata a pus toata iubirea lui in imbratisarea care a urmat.Printre
lacrimi ne-am spus adio si am lasat firul vietii sa-si urmeze cursul
normal.

XXIV

Timp de o luna am calatorit,dar nici un semn al ingerului

meu.Nimic nu se intamplase pana acum.Viata semana cu un rau rece,
monoton,lipsit de stralucire si frumusete,curgand incet si molcom.
Setea de fericire,delirul pe care mi-l dadea soarta pusese stapanire pe
mine.
Despartirea aceea constituise cea mai mare prapastie in
care cazusem.Inteleg ca Dean fusese pentru mine singura
pasiune,dragostea care trece numai o singura data pe langa tine.Si eu
in loc sa o prind,am speriat-o pentru totdeauna cu un gest marsav,cu o
despartire,a carei amintire ma rusina.
Pe strazile oraselor incercam sa ma conving de ce faceam
acea calatorie.Poate ingerul meu isi recapatase stralucirea si poate
iubea pe altcineva,iar ivirea neasteptata a mea ii va spulbera toate
sperantele.Cand imi sunam tatal aceata ma sfatuia sa continui
calatoria:”Calatoria pe care o faci te va ajuta sa descoperi pentru ce
merita sa traiesti!”.Cuvintele imi dadeau puterea de-a infrunta
necunoscutul .
Sunt nevoita sa parasesc si acest oras in care soarele nu este
decat o aparitie fugara.Trenul intarzie,oferindu-mi ocazia sa beau un
pahar din veninul amar al amintirilor.Cafeneaua din gara este un
furnicar cu fete posomorate care plang dupa clipele de glorie pierdute.
Imi iau rucsacul , ma pierd in multime si preiau din agitatia
celor care coborau sau urcau precipitati in trenul ruginit. Cabinele
adaposteau familii de paianjeni a caror preocupare era sa ramana in
viata cat mai mult timp.
Trenul a pornit lasand in urma un sunet ce trezea la realitate
familiile din gara.Aerul este imbacsit cu fum de tigara si calatori il
inspira cu lacomie.Imi aprind o tigara si ies pe geamul deschis al
compartimentului.Arunc privirea in gol,ma joc cu focul rosiatic pe langa
perdeaua murdara acoperita de panze de paianjen.Mi-e mila de
vietuitoarea care se zbate in coltul de sus al panzei,cred ca ma
reprezinta,la fel ca mine se lupta pentru viata ei desi...
Intorcandu-ma brusc vad un barbat care desi vobeste eu nu il
aud.Dezmeticindu-ma observ ca se instalase in compartimentul
meu;ma face sa incrucisez mainile,iar prin privire imi exprim
nemultumirea.
“Ma scuzati ca v-am speriat,dar am fost indemnat sa vin
in acest compartiment!Nu o sa va deranjez prea mult.Calatoria mea
dureaza doar o zi.”
“Buna ziua!Nu ma deranjeaza prezenta
dumneavoastra,dar m-ati speriat.”
Incercam sa-mi ascund privirea in peisajele dezvaluite de apusul
soarelui.Vazandu-mi incordarea batranul a inceput sa vorbeasca.L-am
ignorat la inceput,dar respectul si plictiseala m-au facut sa il ascult.
Batranul s-a ridicat in picioare.Era atat de mic si de slab,incat
parea ca mai sta inca jos.Toata forta vietii sale se concentrase in capul
enorm cu trasaturi nobile,inrosit spre varf,intre smocuri albe date pe
spate.Fata sa palida avea transparenta de ceara a batranetii sanatoase
si viguroase,carei venea sa-i adauge inca o nota de maretie barba
argintie,stralucitoare,luminoasa,ca cea pe care artistii i-o atribuia
intotdeauna divinitatii.A inceput sa vorbeasca despre batranete,viata si
dragoste.
Il priveam tacuta,admirandu-l.Aceasta era cu adevarat
puternic,avea duritatea si raceala ghetii de la distanta,dar ascultandu-l
parea ca imi citeste gandurile cu ardoarea sa de poet ratacit pe drumul
vietii.Incepuse sa vorbeasca despre dragoste,subiect pe care eu
incercasem sa-l evit suptil.
“Dragostea te intampina numai o singura data in viata,
purtand cununa de flori,cu alaiul ei de sarutari si rasete.Cine o
urmeaza,cu supunere,intalneste fericirea la capatul acestui drum.Cel
care se tine pe marginea drumului,isi va deplange viata si se va trai
intr-o existenta plina de dezgust si de durere.Tu te duci sa-ti recapeti
iubirea?!”
Cum?!Eram confuza.Batranel imi citea in priviri intraga mea
viata.Mi-am mai aprins o tigara,iar cand mi-am recapatat calmul l-am
privit cu simpatie:
“DA!Am pierdut dragostea un timp,dar sper ca acest
sentiment sa mai dainuie in sufletul celui pe care il caut.Il voi cauta
pana il voi gasi.”(fumul inunda camera)
“O persoana atat de determinata ca tine nu am mai
intalnit.Nefericirea ti se citeste in voce,ai un ton resemnat si o privire
care incearca sa cuprinda lume pentru a o putea dispretui mai mult
decat poate o fiinta umana.Cum te cheama?”
“Shinako!”
Batranul a tacut.Am vrut sa-l intreb cum se numeste,dar isi
asternuse e buze un zambet si inchisese ochii.Dormea asemeni unui
om care nu are nici o pretentie de la viata si care isi pastra ingerul viu.
Pe cer nu se zarea decat un arici fierbinte care se scalda in
culorile calde ale norilor.Orizontul isi arata fata luminoasa si plina de
frumusetea calda a sperantei.Priveam violetul intens si portocaliul palid
care se lupta cu intunericul pentru o clipa de stalucire.In aer licareau
luminite ce semnalizau celor care ii priveau maretia lor.Am fost curinsa
de parfumul cetinii brazilor,dovada ca muntele ma astepta in sanul lui
ocrotitor.Incercam sa ma bucur,dar ceva imi retinea zambetul.
Amintirile creau o aura de speranta.Trebuie sa risc,sa sper ,sa-mi
incredintez aripile de vise vantului care spulbera teama de a zbura.

XXV

Ma simt amortita,de parca as fi dormit o vesnicie.Razele

rasaritului imi mangaie corpul.Afara se inalta muntele.E mult mai
frumos decat atunci cand l-am vazut cu mama.Fereastra este deschisa
si astfel zgomotele din orasul de munte unde a stationat
trenul,alungau oboseala diminetii.
Privesc in jur,nimeni. Batranul a plecat.Nici un cuvant de
“adio”.Ridicandu-ma,o hartie sifonata imi acopera fata.Privind mai
atent constat ca aceea continea despartirea batranului:
“Vorbe dulci sunt usor de spus,lucruri dragute sunt usor de
cumparat,dar oameni de treaba sunt greu de gasit,
viata se temina cand tu incetezi sa visezi,
speranta moare atunci cand tu incetezi sa crezi,
dragostea se temina cand tu incetezi sa tii la cineva,
prietenia sfarseste cand nu mai imparti,
asa ca imparte cu cine crezi tu ca iti e prieten,
sa iubesti fara conditii,sa vorbesti fara intentii,
sa daruiesti fara motive,sa tii la cineva fara explicatii...
Life is a dream which all of us live it. “

Plec in cautarea celui care mi-a daruit fericirea,gandindu-ma la

cele scrise pe foaia de panza ingalbenita.Desi cuvintele sunt clare,
parca mintea mea refuza sa le inteleaga.De ce?De ce ma tulbura cand
ma gandesc la sfatul unui batran pe care il cunosc numai de o zi si
caruia nu-i plac despartirile,dar priveste viata ca pe cea mai mare
bucurie?Sunt confuza.
“Hei!Uitate pe unde mergi!Te crezi pe aripile vantului?”
Vocea imi este atat de cunoscuta.Ridic privirea,iar chiul acela imi
aduce aminte de trecut.Cunosc persoana care mi s-a adresat...
“Tom?!”
Privirea lui surprinde uimirea de pe chipul amandorora.
“Shinako?Shinako!Dar ce faci tu aici?Cum iti mai merge?Nu
ne-am vazut de mult timp!Sunt atat de bucuros,pot sa te imbratisez?!”
Nu a terminat bine ce avea de spus si bratele sale puternice
imi inconjurau deja mijlocul.
“Si eu ma bucur sa te vad!Trecerea timpului nu a lasat urme
in exterior acestui suflet mare!Eu...”
“Nu spune nimic!Asta nu e cel mai potrivit loc pentru o
schimbare de impresii intre doi prieteni.Hai cu mine,cunosc o cafenea
din apropiere.La o ceasca de cafea o sa depanam amintiri si o sa
vorbim in liniste.”
Zgomotul facut de masini nu ingaduia propagarea undelor
sonore .In cafenea am stat de vorba ore intregi.Tom mi-a spus ca
venise in oras fara nici un prieten,fara prea mari sperante de la
viata.Acum,insa era dependent de oamenii pe care ii iubea.Cand a
venit vorba despre viata mea(pentru ca in acest timp vorbise numai
despre el),mi-am tradat solitaritatea si i-am spus tot ce s-a intamplat
in viata mea.A ascultat cu atentie si a ramas uimit de cele auzite.
 “Sti ceva despre Dean?”il rugam cu privirea sa spuna:”DA”.
Raspunsul lui mi-a facut ochii sa-mi inoate in lacrimi .
“DA!iar ochii-i pareau sa i se scufunde in orbite.L-am cautat si
eu dar tot ceea ce am aflat a fost intr-un loc sinistru.Uita-l!”
“Ce ai aflat?Unde?Spune-mi,te rog!vocea imi era inecata in
lacrimi.”
“Vino cu mine,dar fi tare!”
Cand am iesit din cafenea,afara se lasase intrunericul.Tom m-a
luat de mana,dar precitata mi-am eliberat mana din stramtoarea
lui.Mi-a inteles agitatia si ne-am indreptat spre un loc sinistru.Cand m-
am uitat mai atent am simtit cum picioarele nu mai pot sustine
greutatea corpului care isi pusese sperante in plimbarea aceea.
In aer plutea mirosul cadavrelor in putrefactie ce se amesteca cu
fumul lumanarilor care inca brazdau intunericul intens.Boltiri din piatra
si mormane de pamant dadeau de inteles ca ajunsesem in taramul
unde se afla poarta dintre vii si morti.Stateam incremenita de
disperare in fata acelui loc.Ultimul lucru pe care l-am vazut a fost o
mana intinsa care...

XXVI

“Unde sunt?De ce ma simt de parca as fi paralizata.Capul meu!

Ma doare de parca...”
“A! Te-ai trezit in sfarsit!Cum te simti?”
“Nu prea bine,Tom.Ce s-a intamplat?”
“Iti aduci aminte de seara trecuta?”
“Tot ce-mi amintesc este ca...Tom!NU!”
Fata era acoperita de lacrimi care ma dureau.Cimintirul fusese
ultimul loc pe care il vazusem.Vocea imi tremura ,iar pumnii strangeau
cu putere covertura patului.Ura si tristetea puneau stapanire pe fiecare
parte din mine.
“DE CE?”

Ochii priveau disperati prin camera in care ma aflam.Langa pat era

o masuta care era acoperita cu o vaza.Cu un gest necugetat am luat
vaza si am spart-o ,lovind-o de marginea patului.Sangele iesea din
taietura provocata de un ciob si inrosea asternuturile asa cum mi se
roseau si mie ochii.Imi muscam buza de jos in speranta de-a nu mai
simti durerea din interior.Punand capul pe genunchi imi ascundeam
fata si manjeam hainele cu lichidul vascos si fierbinte.Dupa cateva
clipe camera rasuna.Radeam cu o cruzime ironica in timp ce Tom
incerca sa-mi bandajeze rana.Priveam distanta la acela care isi dorea
sa nu-mi fi aratat mormantul lui DEAN.Radeam de parca mi-ar fi
pricinuit o imensa placere sa-l vad pe prietenul meu naucit de cele
intamplate,aplecat asupra ranii mele neinsemnate ce o purtam in
palma.
“Iti multumesc!Acum cheama un taxi,vreau sa prind trenul.Plec!”
“Dar tu nu esti pregatita pentru o calatorie singura!Nu ar trebui
sa ...”
“Eu consider daca sunt pregatita sau nu,ai inteles?Acum
cheama un taxi...,te rog!”
Tom a inteles ce insemna sa stea in fata unei fete care este
determinata sa si omoare pentru a fi lasata in pace impreuna cu
agonia ei.
Taxiul s-a indreptat spre cimintir.Acolo totul parea atat de
calm incat linistea aceea imi alimenta durerea.Stateam in fata
mormantului marcat de o piatra grea si rece.Am sters lacrimile si am
smuls florile de prost gust care incarcau locul.Luand piatra in mana m-
am simtit de parca Dean era langa mine.Vantul a adus in ecou un
indemn:FIGHT.Atunci,nemaisuportand durere,m-am pierdut in vijelia
care imi acoperea urmele.
Am plecat cu trenul pe un alt drum.

XXVII

Stateam intr-o poiana.Nu suportasem gandul de-a mai trai cand

eram singura pe lume si atat de nefericita.Hotarasem sa ma dau jos
din tren si sa fac un pas important pentru a cunoaste si cealalta lume.
Ajunsesem intr-un taram al portocalilor.Imi placea peisajul in care
urma sa pun capat vietii acesteia.
Era noapte,sfarsitul lui aprilie.Locul in care ma aflam parea
ametit de atmosfera aceea incarcata de parfum.Era lovitura de bici a
primaverii,activand,prin exaltarea ei viata,dand mai multa forta
simturilor.
Nici cea mai mica adiere;livezile saturau cu respiratia lor
mirositoare aerul inchis;plamanii se dilatau;ca si cum n-ar mai fi
existat aer,vroind astfel sa inhaleze deodata intregul vazduh.Un fior
voluptos agita poiana,adormita sub lumina lunii.
 Imi continuam mersul,pasind pe poteca de
piatra,pustie,tacuta,unde rasunau pasii mei,sub niste pietre ce luceau
sub razele lunii.Ma plimbam coplesita de linistea misterioasa a
campului.Era prima oara cand asistam la germinarea primavaratica a
acestui pamant,ca se acoperea cu flori,impregand aerul cu parfum,si
fara indoiala in acea noapte,vazand mantia imensa de zapada,tesuta
de floarea de portocal,ce sclipea la lumina lunii,am fost cuprinsa de o
dulce emotie.
Portocalii,acoperiti de la trunchi si pana in varf de flori albe
care aveau limpezimea fildesului,pareau a fi niste arbori de
cristal.Valurile de parfum improspatare fara incetare inaintau spre
infinit cu o infiorare misterioasa,transfigurand un peisaj,conferindu-i un
aer supranatural, evocand imaginea unei lumi mai bune,a unui astru
indepartat unde oamenii se hranesc cu parfum si traiesc intr-o vesnica
armonie.Si toate astea transfigurate de acea ambianta de budoar
iluminat de un urias felina de sidef.Trosniturile ramurilor uscate
rasunau in adanca tacere ca niste saruturi;murmurul raului imi pare a
fi un ecou indepartat al unei discutii cu vocea inabusita,soptind la
ureche cuvinte ce freamata de dragoste.In stufaris canta incet o
privighetoare,coplesita parca de frumusetea noptii.
Am ajuns e o banca care era cufundata in intuneric. Ultima
contemplare a vietii mi-a dat curajul dea lua din rucsac o sticluta
galbena.Continea cea mai puternica otrava,cea pe care o folosise si
Nana,iar eu o ascunsesem in toti acesti ani.Viata in trecu prin fata
asemeni unui film mult prea scurt,un film de doar 20 de ani.Pe buze
am simtit gustul amar al otravii si in timp ce ma inecam in propriul
venin,o silueta imi tubura ultimele clipe.
Avea parul rebel,ceva intre creasta si tepi,ochii negrii imi
aminteau de un intuneric prea intunecat.Parea dulce si avea o
atitudine cat mai impersonala,genul acela de baiat rau.O scanteie imi
aprinsa inima,era el,Dean.In intuneric i se vedeau aripile negre.Un
singur cuvant mi s-a smuls de pe buze:
“DEAN!”
In clipa urmatoare buzele sustineau confirmarea iubirii inca vie
in sufletul nostru.Era ingerul meu,cel pe care il iubeam,ma luat in
brate si mi-a sters lacrimile,zambindu-mi:
“Sunt aici acum,am murit numai trupeste,te-am urmarit,dar mi-
a fost interzis sa te ating,sa iti vorbesc.Mi-ai inegrit aripile si am suferit
odata cu tine.Vino sa-ti arat o alta viata unde vom fi impreuna mereu.”
Am inchis ochii si o lumina m-a cupris.Dean ma calauzea spre
fericire.
Sunt un inger al noptii,zbor si ajut tineri asa cum si eu am
fost ajutata si cel mai important este ca cunosc DRAGOSTEA,sunt
fericita.
Visele-mi sunt aripi si cu ele zbor spre cer!