Sunteți pe pagina 1din 34

DREPTURI REALE

1.În raport de titular proprietatea este:

a.

proprietate publică si privată

b.

proprietate anulabila sau rezolubila

c.

proprietate comună pe cote - păţi

d.

proprietate devălmaşă

2.

Dreptul de proprietate:

a.

se stinge, in principiu, prin neuz;

b. este un bun mobil sau, după caz, mobil prin obiectul la care se aplica sau, după caz, prin

determinarea legii;

c.

nu se stinge prin înstrăinarea lucrului.

d.

nu poate fi limitat prin convenţia parţilor.

3.

Aparţin domeniului public:

a.

bunurile afectate uzului sau interesului public;

b.

toate bunurile din patrimoniul statului si unităţilor administrativ teritoriale;

c.

bunurile afectate folosinţei colective;

d.

bunurile dobândite prin legat cu titlu universal.

4.

Dreptul de proprietate publică:

a.

aparţine numai statului

b.

este inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil

c.

se exercită numai prin intermediul unor subiecte de drept administrativ

d.

are ca obiect toate bunurile afectate folosinţei colective

5.

Dreptul de proprietate privată:

a.

poate avea ca titular persoane fizice, persoane juridice, statul şi unităţile administrativ - teritoriale

b.

se stinge prin înstrăinarea lucrului

c.

poate avea ca titular numai persoane fizice

d.

poate avea ca obiect bunuri mobile şi imobile de uz sau interes public

6.

Dreptul de proprietate privata:

a.

are acelaşi regim juridic indiferent de titular;

b.

poate avea ca obiect orice bunuri de uz sau de interes public;

c.

poate avea ca titular numai o persoana fizica sau o persoana juridica de drept privat.

d.

este alienabil, imprescriptibil si sesizabil.

7.

Dreptul de proprietate privata:

a.

este inalienabil, insesizabil si imprescriptibil daca are ca titular o persoana juridica de drept

public;

b.

nu se stinge prin înstrăinarea lucrului;

c.

nu poate avea ca titular statul daca asupra bunului s-a constituit un uzufruct in favoarea unei

persoane fizice;

d.

se poate transmite valabil numai prin contract încheiat in forma autentica.

8.

Dispoziţia ca atribut al dreptului de proprietate reprezintă:

a.

facultatea de a stăpâni bunul;

b.

facultatea de a culege fructele si veniturile produse de bun;

c.

posibilitatea de a dispune juridic sau material de bun;

d.

posibilitatea de a închiria bunul.

9.

Folosinţa ca atribut al dreptului de proprietate reprezintă:

a.

facultatea de a stăpâni bunul;

b.

posibilitatea de a vinde fructele;

c. posibilitatea de a utiliza bunul in interes propriu, dobândind si dreptul de proprietate asupra veniturilor si fructelor produse de bun;

d. posibilitatea de a constitui un uzufruct.

10. Condiţia rezolutorie este pendente conditione atunci când:

a. dobânditorul este proprietar pur si simplu;

b. dobânditorul este proprietar sub condiţie rezolutorie, iar transmiţătorul este proprietar sub

condiţie suspensiva;

c. transmiţătorul este proprietar exclusive;

d. transmiţătorul dobânditorul este proprietar sub condiţie rezolutorie, iar dobânditorul

transmiţătorul este proprietar sub condiţie suspensiva.

11. Legea este izvor al proprietăţii rezolubile in următoarele cazuri:

a.

a donaţiilor făcute in forma autentica;

b.

a donaţiilor făcute de persoanele care nu au copii sau alţi descendenţi;

c.

a donaţiilor indirecte.

d.

a donaţiilor cu sarcina.

12. Discutam despre „coproprietate” atunci când:

a.

obiectul asupra căruia poarta este un bun individual determinat;

b.

obiectul asupra căruia poarta este o universalitate juridica;

c.

obiectul este format dintr-un bun de gen.

d.

obiectul asupra căruia poarta este dobândit sub o condiţie suspensiva.

13. Discutam despre „indiviziune” atunci când:

a. obiectul asupra căruia poarta este o universalitate juridica;

b. obiectul asupra căruia poarta este un bun individual determinat;

c. obiectul asupra căruia poarta este format din doua sau mai multe bunuri ;

d. obiectul asupra căruia poarta este un bun determinat generic.

14. Proprietatea comuna pe cote-parţi reprezintă acea modalitate a dreptului de proprietate care

se caracterizează prin:

a. atributele dreptului de proprietate se exercita concomitent si concurent de doua sau mai multe

persoane;

b.

nici un proprietar nu îşi cunoaşte cota sa parte ideala si abstracta din drept;

c.

nici un titular nu poate dispune de cota sa parte ideala si abstracta din drept ;

d.

creditorii personali ai unui coproprietar pot urmări bunul in materialitatea sa.

15.

În cazul proprietăţii comune pe cote – părţi obişnuite sau temporare:

a.

fructele civile revin copărtaşului care a depus diligenţe pentru producerea lor, numai dacă ceilalţi copărtaşi nu au fost împiedicaţi să participe la producerea şi culegerea lor

b.

regula unanimităţii se aplică tuturor actelor materiale şi juridice efectuate cu privire la întregul bun

c.

fiecare copărtaş poate să exercite atributul dispoziţiei cu privire la întregul bun numai cu respectarea regulii unanimităţii

d.

oricare dintre copărtaşi poate să înstrăineze sau să greveze bunul, fără a fi necesar acordul celorlalţi copărtaşi

16.

Proprietatea comună în devălmăşie:

a.

este acea formă a dreptului de proprietate comună caracterizat prin faptul că titularii săi au determinată cota – parte ideală din dreptul de proprietate asupra unor bunuri fracţionate în materialitatea lor

b.

este acea formă a dreptului de proprietate comună caracterizat prin faptul că titularii săi au determinată cota – parte ideală din dreptul de proprietate asupra unor bunuri nefracţionate în materialitatea lor

c.

este acea formă a dreptului de proprietate comună caracterizat prin faptul că titularii săi nu au determinată cota – parte ideală din dreptul de proprietate asupra unor bunuri nefracţionate în materialitatea lor, bunurile aparţinând deopotrivă tuturor coproprietarilor.

d.

este acea formă a dreptului de proprietate comună care încetează prin partaj

17.

Proprietatea devălmaşă se caracterizează prin:

a. titularii cunosc cota lor din dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite in comun;

b. fiecare soţ poate dispune liber de orice bun;

c. fiecare soţ are nevoie de un mandat expres in ipoteza înstrăinării unor imobile;

d. actele de administrate si de dispoziţie se fac cu respectarea principiului unanimităţii.

18. In cazul proprietăţii comune pe cote-parţi:

a. posesia exercitata de unul dintre coproprietari este, in principiu, echivoca;

b. actele juridice de conservare pot fi efectuate numai cu consimţământul expres al tuturor

coproprietarilor;

c.

fructele civile se cuvin coproprietarului care le-a perceput;

d.

coproprietarii nu se pot libera de cheltuielile comune abandonând bunul comun.

19. Coproprietarii sunt obligaţi:

a. sa nu înstrăineze cota lor parte din drept fără acordul celorlalţi;

b. sa contribuie, proporţional cu cota parte a fiecăruia, la acoperirea cheltuielilor efectuate pentru

întreţinerea curenta a bunului proprietate comuna;

d.

sa nu introducă acţiunea posesorie fără acordul tuturor.

20. In materia proprietăţii comune pe cote-parţi:

a. actul juridic prin care bunul este înstrăinat doar de unul dintre titulari, este lovit in toate cazurile de nulitate absoluta;

b. fructele civile se cuvin tuturor titularilor, proporţional cu cota-parte din dreptul de proprietate;

c. actele juridice de conservare pot fi efectuate numai cu consimţământul expres al tuturor

titularilor;

d. actele juridice de administrare pot fi efectuate numai cu consimţământul expres al tuturor

titularilor.

21. Modurile de încetare ale dreptului de proprietate comuna pe cote-parţi obişnuita sau temporara sunt:

a.

dobândirea unui drept exclusiv de către un coproprietar asupra întregului bun;

b.

uzucaparea de către doi coproprietari;

c.

pierderea parţiala a bunului comun;

d.

încheierea unei convenţii de rămânere in indiviziune.

22. Copărtaşii pot încheia o convenţie de rămânere in indiviziune care:

a.

poate fi valabila pe o perioada de maxim 3 ani;

b.

poate fi reînnoita prin acordul parţilor pe o durata de maxim 5 ani, dar nu mai mult decât

durata stabilita iniţial de rămânere in indiviziune;

c. poate fi reînnoita înainte de expirarea duratei pentru care fusese încheiata;

d. poate fi reînnoită.

23.

Grăniţuirea este:

a.

acţiunea reală prin care reclamantul , proprietarul unui bun, contestă în faţa instanţei de judecată că pârâtul are un drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate cu privire la acel bun

b.

acţiunea reală prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului la recunoaşterea existenţei unui drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate, asupra imobilului proprietatea altei persoane, precum şi obligarea pârâtului la respectarea acestui drept

c.

acţiunea reală prin care reclamantul solicită instanţei să determine, în contradictoriu cu pârâtul, prin semne exterioare, întinderea proprietăţilor părţilor.

d.

acţiunea reală şi petitorie intentată cu scopul de a stabili hotarul între proprietăţile învecinate, indiferent dacă acestea aparţin sau nu unor titulari diferiţi

24.

Condiţiile exercitării acţiunii in grăniţuire sunt:

a. proprietăţile limitrofe sa nu fie in litigiu;

b. proprietăţile limitrofe sa fie divize;

c. proprietăţile limitrofe sa fie indivize ;

d. proprietăţile limitrofe sa aparţină aceluiaşi proprietar.

25. Acţiunea în revendicare este :

a. acţiunea reală, petitorie, prin care reclamantul solicită instanţei de judecată să-i

recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului

b.

acţiunea reală prin care se apără posesia bunului

c.

acţiunea petitorie prin care reclamantul contestă că pârâtul are un drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate cu privire la bunul pe care-l posedă

d.

este acţiunea reală prin care reclamantul solicită instanţei de judecată să stabilească că este titularul unui dezmembrământ al dreptului de proprietate

26.

Obiectul material al acţiunii în revendicare îl constituie :

a.

bunuri imobile individual determinate

b.

bunuri mobile aflate în posesia nelegitimă a pârâtului

c.

bunuri imobile sau bunuri mobile individual determinate, aflate în posesia nelegitimă a pârâtului

d.

bunuri imobile generic determinate (res genera.

27.

Acţiunea în revendicarea unui bun mobil este imprescriptibilă când se introduce împotriva:

a.

detentorului precar

b.

posesorului de bună-credinţă

c.

terţului de bună-credinţă

d.

hoţului, găsitorului sau unui terţ de rea-credinţă

28.

Acţiunea în revendicare mobiliară:

a.

este o acţiune posesorie

b.

este o acţiune personală şi petitorie

c.

este o acţiune reală şi petitorie

d.

este o acţiune reală

29.

Pentru a fi aplicabil art. 1909 alin. 1 C. civ. si deci a se respinge acţiunea in revendicare

mobiliara, buna-credinţa trebuie sa existe:

a. pe tot parcursul exercitării posesiei;

b. la momentul intrării efective in posesia bunului mobil;

c. la momentul încheierii actului juridic chiar daca intrarea in posesie are loc ulterior;

d. la momentul introducerii acţiunii in revendicare.

30. Daca se revendica un bun mobil pierdut:

a. paratul, pentru a câştiga, trebuie sa fi exercitat o posesie timp de peste 3 ani;

b. reclamantul va câştiga daca titlul sau este preferabil titlului invocat de parat;

c. reclamantul va câştiga numai daca plăteşte posesorului de buna-credinţa preţul pe care acesta

din urma l-a achitat găsitorului; d. nu prezintă importanta sub aspectul regulilor acţiunii in revendicare daca bunul se afla la găsitor sau la un terţ dobânditor de buna-credinţa.

31. Cel care a pierdut sau cel căruia i s-a furat un lucru mobil:

a. poate sa-l revendice de la hot sau găsitor numai in curs de 3 ani din ziua când l-a pierdut sau

când i s-a furat;

b. poate sa-l revendice in curs de 3 ani din ziua când a aflat la cine se găseşte bunul de la cel

care-l găseşte, rămânând acestuia recurs in contra celui de la care-l are;

c. poate sa-l revendice in curs de 3 ani din ziua când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel care-l găseşte, întorcând acestuia preţul ce l-a costat;

d. nu poate cere restituirea bunului de terţul posesor de buna-credinţa care l-a dobândit de hot sau

găsitor cu o luna înainte, daca au trecut trei ani de la pierdere sau furt.

32. Acţiunea in revendicare mobiliara:

a.

poate fi admisa daca este exercitata împotriva posesorului de rea-credinţa;

b.

se va respinge in toate cazurile in care posesorul este de buna-credinţa;

c.

trebuie exercitata in toate cazurile in cel mult trei ani de la data pierderii posesiei bunului;

d.

deroga de la regulile generale in toate cazurile.

33. Posesorul va obţine respingerea acţiunii in revendicarea bunului furat de la proprietar ori de

cate ori:

a. a fost de buna-credinţa la momentul intrării in posesie, daca a cumpărat bunul intr-un târg;

b. au trecut mai mult de 3 ani de la data furtului;

c. s-a încrezut la data intrării in posesie in aparenta de proprietar a celui care i-a vândut si predat bunul cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acţiunii;

d. a cumpărat bunul de la o vindere publica, indiferent ca a fost sau nu de buna-credinţa.

34. Pentru admiterea acţiunii in revendicare, reclamantul este suficient sa facă dovada dreptului

sau de proprietate cu:

a. certificatul de moştenitor eliberat de notarul public competent;

b. certificatul de sarcini fiscale care atesta plata la zi a impozitelor aferente bunului revendicat;

c. un act translativ, constitutiv sau declarativ de drepturi care poate fi opus cu succes paratului;

d. certificatul de legatar eliberat de notarul public competent.

35. In cadrul acţiunii in revendicare având ca obiect un imobil:

a. reclamantul câştiga întotdeauna daca are titlu;

b. paratul nu poate câştiga daca posesia sa este de rea-credinţa;

c. reclamantul poate câştiga daca face dovada dobândirii dreptului sau prin uzucapiune;

d. răstoarnă sarcina probei atunci când paratul invoca in favoarea sa uzucapiunea.

36. Proba dreptului de proprietate in cadrul acţiunii in revendicare imobiliara:

a. are caracter absolut daca se face dovada unui mod originar de dobândire a proprietăţii;

b. se poate realiza si printr-un titlu putativ;

c. presupune, in toate cazurile, existenta unui înscris;

d. se poate baza numai pe un titlu translativ.

37. In cadrul acţiunii ce are ca obiect revendicarea unui imobil, când ambele parţi prezintă cate

un testament, unul autentic si unul olograf, redactate de aceeaşi persoana si având ca obiect

acelaşi imobil, atunci:

a. va avea câştig de cauza partea care prezintă testamentul autentic;

b. va avea câştig de cauza partea care prezintă testamentul cu data mai veche;

va avea câştig de cauza partea care are testamentul cu data cea mai noua, numai daca acesta este cel autentic;

c.

d. va avea câştig de cauza partea care invoca testamentul cu data cea mai nou.

38. Acţiunea in revendicare imobiliara:

a. este imprescriptibila extinctiv in toate cazurile;

b. se va admite in toate cazurile in care reclamantul are titlu;

c. poate fi admisa daca imobilul revendicat a intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu

nevalabil.

d. poate fi admisa si daca bunul revendicat face parte din domeniul public al statului.

39. In cazul admiterii acţiunii in revendicare imobiliara exercitata împotriva unui posesor de buna-credinţa:

a.

imobilul se restituie liber de sarcinile cu care a fost grevat de parat;

b.

fructele culese pana la pronunţarea hotărârii se cuvin paratului;

c.

paratul are dreptul la restituirea tuturor cheltuielilor;

d.

daca bunul a pierit fortuit, indemnizaţia de asigurare nu se restituie.

40. In cazul admiterii acţiunii in revendicare, posesorul de rea-credinţa este obligat sa restituie:

a.

fie bunul in natura, fie contravaloarea acestuia, la alegerea sa;

b.

toate fructele percepute ori, după caz, contravaloarea fructelor nepercepute;

c.

numai fructele percepute după intentarea acţiunii;

d. restituie numai contravaloare fructelor pe care le-a consumat ori nu le-a perceput din neglijenta sa.

41. Ca urmare a admiterii acţiunii in revendicare, posesorul parat este obligat sa restituie bunul

către adevăratul proprietar:

a.

doar in măsura in care bunul exista in materialitatea lui;

b.

in natura sau prin contravaloare sa, la alegerea paratului;

c.

in toate cazurile;

d.

in măsura in care restituirea in natura mai prezintă interes pentru reclamant.

42.

Cheltuielile necesare sunt :

a.

acea categorie de cheltuieli care constau în sumele de bani sau munca depusă pentru conservarea bunului

b.

acea categorie de cheltuieli care constau în sumele de bani sau munca depusă pentru sporirea valorii bunului

c.

acea categorie de cheltuieli care constau în ameliorările aduse bunului

d.

cheltuielile făcute de proprietar pentru revendicarea bunului

43.

Posesia :

a.

se aplică drepturilor reale şi drepturilor de creanţă

b.

este stăpânirea de fapt a unui bun care, din punct de vedere al comportării posesorului, apare ca fiind manifestarea exterioară a unui drept real

c.

este o stare de drept

44.

Pot forma obiectul posesiei:

a.

numai bunurile susceptibile de exercitare a unui drept real asupra lor, respectiv bunuri corporale, individual determinate, aflate in circuitul civil

b.

bunurile din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale

c.

bunurile comune

d.

universalităţile de bunuri

45.

Detenţia precara exista atunci când:

a. detentorul stăpâneşte având ambele elemente ale posesiei;

b. detentorul are doar un singur element al posesiei;

c. detentorul vinde bunul stăpânit;

d. detentorul are animus dar nu are corpus.

46.

Dobândirea posesiei se realizează prin :

a.

întrunirea ambelor elemente constitutive

b.

întrunirea elementului material – corpus

c.

uzucapiune

d.

întrunirea elementului intenţional – animus

47.

Dobândirea elementului material al posesiei (corpus) se realizează prin:

a.

efectuarea unor acte materiale ascunse asupra bunului;

b.

efectuarea unor acte publice asupra bunului;

c.

săvârşirea unor acte de violenta asupra proprietarului ;

d.

intenţia posesorului de a se comporta ca titularul unui drept real.

48. Dobândirea elementului intenţional al posesiei (animus) se realizează prin:

a.

înstrăinarea bunului de către posesor;

b.

conduita posesorului echivalenta cu cea a unui proprietar;

c.

înstrăinarea bunului de către detentorul precar ;

d.

dobândirea elementului material.

49. Dovada posesiei se realizează prin:

a. proba faptului ca cel care a început sa posede pentru altul aşa va continua si după proba

contrara;

b. prezumţia de neprecaritate;

c. proba faptului ca cel care a început sa posede pentru sine aşa va continua si după proba

contrarie;

d. prezumţia de neintervertire in titlu.

50. Protejarea posesiei se realizează prin:

a. acţiunea negatorie

b. acţiunea posesorie

c. acţiunea confesorie.

51. Acţiunea posesorie in complângere cere îndeplinirea următoarelor condiţii:

a.

sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare;

b.

sa nu se fi împlinit termenul general de prescripţie extinctiva de 3 ani;

c.

posesia sa fie viciata doar de un viciu ;

d.

posesorul sa fi stăpânit bunul in temeiul unui titlu valabil.

52.

Acţiunea posesorie specială – reintegranda - :

a.

apără posesia împotriva oricărei tulburări sau deposedări

b.

apără posesia atunci când deposedarea sau tulburarea s-a produs prin violenţă

c.

apără o posesie utilă

d.

apără numai o posesie dobândită în baza unui just titlu cu dată certă

53.

Pentru ca posesorul să păstreze fructele produse de bunul posedat:

a.

fructele să nu fi fost percepute

b.

posesia să fie dobândită în baza unui just titlu

c.

posesorul să fi fost de bună – credinţă

d.

nu are nici o importanţă buna sau reaua credinţă a posesorului

54.

Posesorul de buna-credinţa:

a. are dreptul la fructe daca a fost de bună-credinţă la momentul intrării in posesie, chiar daca la momentul perceperii lor nu mai era de buna-credinţa;

b. dobândeşte prin percepere numai fructele naturale si industriale;

c. dobândeşte fructele civile prin percepere, astfel ca daca acestea devin scadente anterior admiterii acţiunii in revendicare, insa nu sunt percepute de către posesorul neproprietar, ele vor reveni tot acestuia

d. poate introduce acţiune in complângere, daca îndeplineşte si celelalte condiţii prevăzute de

lege.

55. Posesorul de buna-credinţa:

a. nu poate dobândi fructele daca a intrat in posesia bunului pe baza unui act încheiat cu o alta persoana decât adevăratul proprietar;

b. poate exercita acţiunile posesorii inclusiv împotriva adevăratului proprietar;

c. dobândeşte fructele industriale sau civile zi cu zi;

d. nu răspunde de deteriorările bunului revendicat ce ii sunt imputabile.

56.

Apărarea unui dezmembrământ al dreptului de proprietate se face prin:

a.

în mod direct, prin acţiunea în revendicare

b.

acţiunea confesorie

c.

acţiunea în grăniţuire

d.

acţiunea posesorie

57.

Pentru ca instanţa sa pronunţe stingerea uzufructului pentru abuz de folosinţa se cere referitor

la atitudinea subiectiva a uzufructuarului:

a. existenta dolului;

b. existenta relei-credinţe;

d.

existenta imprudentei.

58. Produc efecte juridice următoarele clauze referitoare la uzufruct:

a. clauza cuprinsa intr-un testament prin care testatorul declara ca, la moartea sa, exerciţiul

dreptului de uzufruct ce ii fusese instituit de antecesorul sau, sa se transmită in favoarea şotiei

sale;

b. clauza cuprinsa intr-un contract prin care proprietarul constituie un drept de uzufruct asupra

unui imobil in favoarea unui descendent, iar la moartea acestuia, uzufructul sa se constituie in favoarea primului nepot ce îl va avea acel descendent;

c. clauza cuprinsa intr-o convenţie prin care proprietarul constituie un drept de uzufruct asupra

unui imobil in favoarea unui descendent, iar la moartea acestuia uzufructul sa se constituie in

favoarea nepotului AB in vârsta de 2 luni;

d. clauza prin care uzuarul cedează dreptul sau in favoarea unui terţ.

59.

Dreptul de uz :

a.

este un drept real principal care conferă titularului atributele de posesie şi folosinţă asupra unui bun mobil sau imobil al altei persoane, dar numai în măsura necesară acoperirii nevoilor personale şi ale familiei sale

b.

este un drept real imobiliar care are ca obiect o locuinţă şi conferă titularului posesia şi folosinţa acestei locuinţe pentru el şi familia sa

c.

este dreptul de a se bucura cineva de bunurile ce sunt posesia altuia, în tocmai ca însuşi proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanţa

d.

este un drept real principal care conferă titularului atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun mobil sau imobil al altei persoane, dar numai în măsura necesară acoperirii nevoilor personale şi ale familiei sale

60.

Dreptul de abitaţie :

a.

este un drept de uzufruct care are ca obiect o locuinţă

b.

este un drept real imobiliar conform căruia titularul are posibilitatea de a exercita atributele posesiei şi folosinţei asupra unui imobil cu destinaţie de locuinţă, aparţinând altei persoane, dar numai pentru satisfacerea nevoilor personale de locuit şi ale familiei sale

c.

conferă titularului dreptul de proprietate asupra locuinţei pentru el şi familia sa

d.

este un drept accesoriu având ca obiect o locuinţă

61.

După natura fondului, servituţile sunt:

a.

rurale şi urbane

b.

naturale şi legale

c.

aparente şi neaparente

d.

continue şi necontinue

62.

Sunt servituţi legale:

a.

servitutea privind distanţa plantaţiilor

b.

servitutea de scurgere a apelor naturale

c.

servitutea izvoarelor

63.

În temeiul legii, dreptul de superficie se dobândeşte :

a.

când proprietarul unui teren convine cu o altă persoană ca acesta să amplaseze pe terenul său o construcţie, o altă lucrare sau o plantaţie

b.

când soţii construiesc pe terenul bun propriu al unuia dintre ei

c.

prin uzucapiune

d.

prin legat

64.

Just titlul, condiţie speciala a uzucapiunii prescurtate:

a. poate consta, in unele cazuri, intr-o hotărâre judecătoreasca;

b. nu poate fi invocat daca este afectat de o cauza de nulitate;

c. poate fi putativ daca uzucapantul imobilului a avut la data intrării in posesie convingerea sincera ca posesorul anterior a dorit sa ii transmită proprietatea;

d. poate consta intr-un contract de donaţie încheiat prin înscris sub semnătura privata.

65. In materia uzucapiunii:

a.

nu poate fi invocata pe cale de excepţie, ci doar pe cale de acţiune;

b.

posesorul este considerat proprietar de la data împlinirii termenului uzucapiunii;

c.

justul titlu, in cazul uzucapiunii prescurtate, trebuie dovedit separat de buna-credinţa;

d.

tranzacţia nu poate constitui just titlu pentru ca nu este asimilata actului translativ.

66. Joncţiunea posesiilor reprezintă:

a. adăugarea termenului posesiei actuale a posesorului a timpului cat bunul a fost posedat sau deţinut de autorul sau;

b. adăugarea la termenul posesie actuale a posesorului a timpului cat bunul a fost posedat de

către proprietarul sau;

c. adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cat bunul a fost posedat de

către o alta persoana; d. adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cat bunul a fost posedat de către autorul acelei persoane.

67. Sunt cauze de întrerupere naturala a cursului prescripţiei achizitive:

a. recunoaşterea dreptului a căruia acţiune se prescrie făcuta de cel in folosul căruia curge prescripţia;

b.

cererea de chemare in judecata;

c.

cererea de punere in executare silita a unei hotărâri judecătoreşti;

d.

lipsirea posesorului mai mult de un an de folosinţa lucrului prin faptul unui terţ.

68. Când doua bunuri mobile, aparţinând unor proprietari diferiţi, se unesc intr-unul singur,

putându-se desparţi si conserva fiecare in parte după despărţire, iar bunul care constituie partea

principala este cu mult mai ieftin decât cel care constituie partea accesorie:

a. totul format va aparţine proprietarului bunului accesoriu;

b. proprietarul bunului accesoriu poate cere despărţirea bunurilor daca unirea s-a făcut fără ştirea

lui si numai daca prin despărţire nu se vor produce daune bunului principal;

c. proprietarul bunului accesoriu poate cere despărţirea bunurilor daca unirea s-a făcut cu ştirea

lui si indiferent daca prin despărţire se vor produce daune ale bunului principal.

d.

daca lucrul format se cuvine ambilor proprietari proporţional cu materiilor întrebuinţate la

facerea acelui lucru.

69. In materia accesiunii imobiliare artificiale:

a. se poate recunoaşte constructorului un drept de retenţie asupra construcţiei pana la plata

integrala a despăgubirilor ce i se cuvin;

b. proprietarul terenului poate sa invoce accesiunea in termen de cel mult 3 ani de la data

edificării construcţiei;

c. legea nu face nici o deosebire intre situaţia constructorului de buna-credinţa si cea a constructorului de rea-credinţa;

d. Constructorul de buna-credinţa dobândeşte astfel un drept real.

70. Proprietarul terenului, in raport cu constructorul de rea-credinţa:

a. poate invoca accesiunea, inclusiv in cazul in care sporul valorii fondului este mai mare decât valoarea materialelor si preţul muncii;

b. poate invoca un drept de retenţie;

c. nu este obligat la despăgubire daca, după ce a invocat accesiunea, cere constructorului demolarea construcţiei ;

d. proprietarul terenului poate obliga pe constructor sa ridice acea construcţie, chiar daca ştia

faptul ca acea persoana construia pe terenul sau, insa a rămas in pasivitate pana la finalizarea

construcţiei.

71. In cazul in care proprietarul unui teren, invocând accesiunea, dobândeşte proprietatea unei

construcţii ridicate de către o alta persoana:

a. constructorul devine un creditor, având o creanţa in despăgubire in toate cazurile;

b. aceasta creanţa este prescriptibila in 3 ani de la data la care s-a finalizat construcţia;

c. daca suma pe care proprietarul terenului trebuie sa o plătească constructorului este mai mare si nu poate plăti atunci el poate cere demolarea si ridicarea construcţiei;

d. pana la achitarea despăgubirilor, constructorul are un drept de retenţie asupra construcţiei.

72. Cel care construieşte cu buna-credinţa pe terenul unei alte persoane, fără acordul acesteia,

poate:

a. dobândi un drept de superficie fără acordul proprietarului terenului înainte de a trece termenul de uzucapiune;

b. obtine de la proprietarul terenului contravaloarea materialelor folosite la construcţie si costul

manoperei sau valoarea care s-a adăugat la valoarea fondului;

c. dobândi prin hotărâre judecătoreasca, fără acordul proprietarului terenului, proprietatea asupra

terenului aferent construcţiei, cu obligaţia de a despăgubi pe proprietarul terenului cu valoarea acestuia; d. cere valoarea materialelor si preţul muncii din momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti.

73. Proprietarul pământului care a făcut plantaţii sau a ridicat construcţii cu materiale care nu i-

au aparţinut poate fi obligat de proprietarul materialelor:

a. sa desfiinţeze construcţiile sau plantaţiile si sa restituie in natura toate materialele care pot fi refolosite, iar pentru cele care nu pot fi refolosite sa plătească contravaloare lor si eventual

despăgubiri, daca a fost de rea-credinţa;

b. sa respecte dreptul de proprietate al celui din urma asupra construcţiei sau plantaţiei, daca a

fost de rea-credinţa;

c.

sa restituie valoarea materialelor si sa plătească despăgubiri;

d.

devine proprietarul plantaţiilor sau construcţiilor numai daca a fost de buna-credinţa.

74. O construcţie edificata pe propriul teren dar cu materialele altuia:

a. face inaplicabil principiul accesiunii; b. nu permite proprietarului materialelor sa ceara restituirea acestora decât cu acordul proprietarului terenului;

c. aparţine proprietarului terenului numai daca acesta din urma a intrat cu buna-credinţa in

posesia materialelor;

d. obliga pe proprietarul terenului sa plătească o suma de bani proprietarului materialelor egala

cu aceea a creşterii valorii fondului.

75. Daca o persoana ridica o construcţie sau efectuează o lucrare pe un teren in legătura cu care

are convingerea ca ii aparţine, atunci:

a.

proprietarul terenului poate obliga pe constructor sa ridice lucrarea sau construcţia;

b.

proprietarul terenului poate invoca accesiunea plătind constructorului valoarea materialelor,

preţul muncii precum si valoarea sporirii fondului;

c. proprietarul terenului, in cazul in care invoca accesiunea, poate fi obligat sa plătească o suma de bani egala cu aceea a creşterii valorii fondului;

d. acesta isi poate valorifica dreptul sau numai pe calea unei acţiuni in realizare.

TEORIA OBLIGATIILOR

1. Sunt incapabili de a contracta (în general):

a.

minorii şi majorii bolnavi psihic;

b.

interzişii;

c.

minorii, interzişii şi alte persoane fizice prevăzute expres de lege.

d.

toţi cei care nu pot încheia anumite contracte.

2.

Contractele declarative de drepturi :

a.

sunt acele contracte care dau naştere la drepturi şi obligaţii care nu au existat anterior

b.

sunt acele contracte prin care se constituie sau se transmite un drept real

c.

sunt acele contracte care au ca efect consolidarea sau definitivarea unui drept preexistent

d.

sunt acele contracte prin care se transmite dreptul de proprietate sau un alt drept real

3.

Reprezintă contract juridic unilateral:

a.

actul juridic civil care reprezintă manifestarea de voinţă a unei singure persoane.

b. actul juridic civil care reprezintă voinţa concordantă a două persoane din care doar una se

obligă.

c.

purga.

d.

testamentul.

4.

Contractul solemn presupune:

a.

remiterea materială a bunului.

b.

transferul dreptului de proprietate.

c.

materializarea consimţământului părţilor într-un contract autentic.

d.

executarea imediata a obligaţiei de predarea a bunului imobil.

5.

Este dezinteresat acel contract care are ca efect:

a.

plata unei sume de bani;

b.

crearea unui serviciu creditorului fără a se micşora activul debitorului;

c.

micşorarea patrimoniului debitorului.

d.

predarea unui bun.

6.

Contractul cu executare instantanee presupune:

a.

executarea contractului în mai multe rate;

b.

executarea obligaţiilor imediat;

c.

executarea contractului în mod repetat.

d.

executarea obligaţiilor fracţionat.

7.

Contractul aleatoriu presupune:

a.

existenţa unei obligaţii certe;

b.

existenţa obligaţiilor condiţionate de un eveniment viitor şi incert;

d.

existenta unor obligaţii de diligenta.

8.

Contractul comutativ presupune:

a.

cunoaşterea existenţei şi întinderii obligaţiilor ab initio;

b.

existenţa unui contract valabil încheiat;

c.

existenţa unei cauze licite.

d.

existenta capacităţii depline de exerciţiu.

9.

Contractul de adeziune presupune:

a.

existenţa unui acord de voinţă;

b.

o parte să se oblige;

c.

existenţa unei voinţe care să fie urmată de acceptarea propunerii celeilalte părţi.

d.

numai o parte sa îşi asume obligaţii.

10.

Prezintă interes practic clasificarea contractelor după modul de executare deoarece:

a.

calculul prescripţiei extinctive este diferit, în sensul că la contractele cu executare succesivă se calculează pentru fiecare prestaţie un termen de prescripţie

b.

în cazul contractelor cu executare succesivă se aplică ca sancţiune specifică rezoluţiunea

c.

în cazul contractelor cu executare imediată se aplică ca sancţiune specifică rezilierea

d.

calculul prescripţiei extinctivă se face la fel, indiferent de modul de executare a contractului

11.

În cazul încheierii contractului prin corespondenţă, sistemul emisiunii (al declaraţiunii):

a.

consideră că acordul de voinţă s-a realizat în momentul în care destinatarul ofertei şi-a manifestat acordul cu oferta primită, chiar dacă nu a comunicat acceptarea sa ofertantului

b.

consideră că momentul încheierii contractului este acela în care acceptantul a expediat răspunsul său afirmativ, chiar dacă răspunsul nu a ajuns la cunoştinţa ofertantului

c.

consideră că încheierea contractului a avut loc în momentul în care răspunsul acceptantului a ajuns la ofertant, indiferent de faptul că ofertantul a luat sau nu cunoştinţă de conţinutul acestuia

d.

consideră că momentul încheierii contractului este acela în care ofertantul a luat cunoştinţă de acceptare

12.

În cazul încheierii contractului prin corespondenţă, sistemul expedierii acceptării:

a.

consideră că momentul încheierii contractului este acela în care acceptantul a expediat răspunsul său afirmativ, chiar dacă răspunsul nu a ajuns la cunoştinţa ofertantului

b.

consideră că momentul încheierii contractului este acela în care ofertantul a luat cunoştinţă de acceptare

c.

consideră că încheierea contractului a avut loc în momentul în care răspunsul acceptantului a ajuns la ofertant, indiferent de faptul că ofertantul a luat sau nu cunoştinţă de conţinutul acestuia

d.

consideră că acordul de voinţă s-a realizat în momentul în care destinatarul ofertei şi-a manifestat acordul cu oferta primită, chiar dacă nu a comunicat acceptarea sa ofertantului

13. În cazul încheierii contractului prin corespondenţă, sistemul recepţiei acceptării de către

ofertant (sistemul primirii acceptării):

a.

consideră că acordul de voinţă s-a realizat în momentul în care destinatarul ofertei şi-a manifestat acordul cu oferta primită, chiar dacă nu a comunicat acceptarea sa ofertantului

b.

consideră că momentul încheierii contractului este acela în care acceptantul a

expediat răspunsul său afirmativ, chiar dacă răspunsul nu a ajuns la cunoştinţa ofertantului

c.

consideră că momentul încheierii contractului este acela în care ofertantul a luat cunoştinţă de acceptare

d.

consideră că încheierea contractului a avut loc în momentul în care răspunsul acceptantului a ajuns la ofertant, indiferent de faptul că ofertantul a luat sau nu cunoştinţă de conţinutul acestuia

14.

În cazul încheierii contractului prin corespondenţă, sistemul informării:

a.

consideră că momentul încheierii contractului este acela în care acceptantul a expediat răspunsul său afirmativ, chiar dacă răspunsul nu a ajuns la cunoştinţa ofertantului

b.

consideră că momentul încheierii contractului este acela în care ofertantul a luat cunoştinţă de acceptare

c.

consideră că încheierea contractului a avut loc în momentul în care răspunsul acceptantului a ajuns la ofertant, indiferent de faptul că ofertantul a luat sau nu cunoştinţă de conţinutul acestuia

d.

consideră că acordul de voinţă s-a realizat în momentul în care destinatarul ofertei şi-a manifestat acordul cu oferta primită, chiar dacă nu a comunicat acceptarea sa ofertantului

15.

Locul încheierii contractului:

a.

prezintă importanţă în cadrul relaţiilor de drept internaţional privat, atunci când apare un conflict de legi în spaţiu, pentru stabilirea legii aplicabile

b.

în cazul contractului încheiat prin corespondenţă, având în vedere sistemul recepţiei acceptării, locul încheierii contractului este acela unde se află acceptantul ofertei

c.

determină momentul încheierii contractului

d.

viciile de consimţământ se analizează în raport de locul încheierii contractului

16. Potrivit principiului obligativităţii contractului:

a. contractul produce efecte numai faţă de părţile contractante

b. convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante

c. reprezintă modul de a defini obligativitatea contractului în raport cu terţii

17.

În cazul contractului încheiat prin telefon, locul încheierii acestuia este:

a.

unde se află ofertantul;

b.

unde se află acceptantul.

c.

locul stabilit conform uzanţelor locale.

d.

locul unde urmează să se execute prestaţia principala.

18. În cazul stipulaţiei pentru altul:

a. părţile contractante sunt numai promitentul şi stipulantul;

b. dacă terţul beneficiar decedează înainte de a accepta dreptul, acesta din urmă nu se va

transmite către moştenitorii lui;

c. stipulantul nu este îndreptăţit să îl acţioneze în justiţie pe promitent pentru obligarea acestuia la executarea prestaţiei ce o datorează terţului beneficiar.

d. vorbim de un contract multilateral, nenumit.

19. În cazul stipulaţiei pentru altul, terţul beneficiar dobândeşte dreptul din momentul:

a. încheierii contractului între stipulant şi promitent;

b. în care terţul a acceptat dreptul stipulat în folosul său;

c. în care promitentul execută obligaţia faţă de terţ.

d. in care stipulantului i se comunica acceptarea dreptului de către terţ.

20. Acţiunea în simulaţie:

a. are ca scop rezilierea operaţiunii juridice a simulaţiei;

b. poate fi exercitată de orice persoană care are interes să invoce în favoarea sa actul juridic

secret;

c. este supusă prescripţiei extinctive în condiţiile dreptului comun.

d. este o acţiune in realizarea unui drept.

21. În materia simulaţiei:

a. actul secret (negotium) poate fi încheiat şi ulterior actului public;

b. succesorul cu titlu particular al uneia dintre părţi face parte din categoria terţilor numai dacă

prin actul secret i s-a încălcat un drept propriu;

c. dacă există un conflict între terţi, vor avea câştig de cauză acei terţi care cu bună-credinţă se întemeiază pe actul aparent.

d. declararea în actul autentic notarial a unui preţ al vânzării mai mare decât cel real atrage

nulitatea absolută atât a contractului public, cât şi a celui secret.

22. Ca regulă, sancţiunea în cazul simulaţiei este:

a. nulitatea relativă a actului juridic secret;

b. inopozabilitatea actului juridic secret faţă de terţii de bună credinţă;

c. inopozabilitatea actului juridic secret faţă de terţi, indiferent dacă sunt de bună sau de rea

credinţă.

d. desfiinţarea contractului secret, chiar daca acesta îndeplineşte condiţiile de valabilitate.

23. În materia simulaţiei:

a. dacă există un conflict între terţi, vor avea câştig de cauză acei terţi care invocă actul secret;

b. terţii, indiferent că au fost de bună ori de rea-credinţă, sunt îndreptăţiţi să invoce, în beneficiul

lor şi împotriva părţilor, efectele actului secret;

c. admiterea acţiunii în simulaţie nu validează contractul secret dacă, la încheierea acestuia, nu au fost respectate toate condiţiile de validitate.

d. sunt îndreptăţiţi să exercite acţiunea în simulaţie numai terţii de bună-credinţă.

24. Sunt terţi în materia simulaţiei:

a. toate persoanele străine de simulaţie;

b. succesorii universali sau cu titlu universal ai părţilor simulaţiei, cu excepţia cazului când prin

actul secret li se încalcă drepturi proprii;

c. creditorii chirografari ai părţilor simulaţiei.

d. toate persoanele cărora părţile simulaţiei nu le pot opune contractul secret.

25. Spre deosebire de acţiune revocatorie, în cazul acţiunii în simulaţie:

a. se urmăreşte desfiinţarea unui act juridic ce corespunde voinţei reale a părţilor;

b. insolvabilitatea debitorului constituie o condiţie pentru admiterea acţiunii;

c. creditorul nu trebuie să probeze existenţa complicităţii la fraudă a celui cu care debitorul său a

contractat.

d. este prescriptibila extinctiv.

26. Excepţia de neexecutare a contractului poate fi invocată numai dacă:

a. a fost sesizată instanţa;

b. cocontractantul a fost pus în întârziere;

c. raportul contractual presupune o executare simultană a obligaţiilor celor două părţi sau, cel

puţin obligaţia părţii căreia i se opune excepţia să fie exigibilă la data invocării excepţiei.

d. presupune ca neexecutarea să fie totală, nu şi parţială, chiar dacă ar fi importantă.

27. Rezoluţiunea:

a. are ca efect principal desfiinţarea retroactivă a contractului;

b. este un efect specific tuturor contractelor sinalagmatice;

c. intervine ori de câte ori există o neexecutare a obligaţiei asumate de una din părţile

contractante.

d. nu produce efecte fata de terţi.

28. Spre deosebire de rezoluţiune, rezilierea:

a.

nu presupune un contract sinalagmatic valabil încheiat;

b.

are în toate cazurile caracter judiciar;

c.

are ca efect doar încetarea efectelor viitoare ale contractului.

d.

se poate aplica si contractelor unilaterale.

39. Constituie o condiţie pentru ca instanţa să pronunţe rezoluţiunea:

a. neexecutarea obligaţiei să fie imputabilă debitorului acesteia;

b. nici una din obligaţiile reciproce şi interdependente să nu fi fost executate,

c. neexecutarea să se datoreze unui caz fortuit.

30.

Dacă într-un contract sinalagmatic cu executare dintr-odată părţile au prevăzut că „în cazul în

care o parte nu îşi execută culpabil obligaţia asumată, contractul este desfiinţat de plin drept”:

a. rezoluţiunea operează fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi;

b. rezoluţiunea operează din momentul declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a părţii îndreptăţite;

c. nu va opera rezoluţiunea dacă, nefiind vorba de o situaţie în care debitorul este de drept în

întârziere, acesta execută tardiv prestaţia datorată, dar înainte de a fi pus în întârziere;

d. instanţa judecătoreasca poate acorda termen de gratie debitorului.

31. În cazul rezoluţiunii judiciare:

a. punerea în întârziere a debitorului nu este obligatorie în toate cazurile;

b. instanţa are posibilitatea să acorde debitorului un termen de graţie pentru ca acesta să îşi

execute obligaţia;

c. neexecutarea obligaţiei de către una din părţi poate să fie fortuită.

d. instanţa nu poate sa verifice si sa aprecieze in ce măsura neexecutarea obligaţiei este

importanta si grava.

32. Excepţia de neexecutare reprezintă:

a. posibilitatea unei părţi de a nu-şi executa obligaţia până când cealaltă parte nu-şi execută propria obligaţie;

b.

facultatea de a cere desfacerea contractului;

c.

posibilitatea de a rezilia contractul.

d.

posibilitatea creditorului de a pretinde in fata instanţei judecătoreşti despăgubiri.

33. Debitorul unei obligaţii născute dintr-un contract bilateral, obligaţie care devine imposibil de

executat:

a. ca regulă generală, nu mai poate pretinde executarea obligaţiei celeilalte părţi contractante;

b. suportă riscul contractului în toate cazurile;

c. este ţinut să plătească despăgubiri către cocontractant.

d. poate fi invocata de partea care împiedica executarea obligaţiei ce revine cocontractantului.

34. În cazul contractelor translative de proprietate, riscul este suportat de:

a. debitorul obligaţiei imposibil de executat;

b. dobânditorul bunului care are calitatea de proprietar;

c. transmiţătorul lucrului, dacă proprietatea se transmisese şi el fusese pus în întârziere cu privire la executarea obligaţiei de predare.

d. Partea care are calitatea de proprietar sub condiţie suspensiva.

35. În cazul gestiunii de afaceri:

a. actele juridice încheiate de gerant în nume propriu pot să depăşească limitele unui act de administrare

b. gestiunea trebuie să fie utilă geratului

c. geratul trebuie să aibă cunoştinţă de intervenţia gerantului

36.

Constituie condiţii ale gestiunii de afaceri:

a.

gerantul să acţioneze cu intenţia de a administra interesele unei alte persoane

b.

gestiunea să fie utilă gerantului

c.

actele juridice încheiate de gerant în nume propriu pot să depăşească limitele unui act de administrare

d.

gerantul să aibă un mandat tacit dat de gerat, dacă este vorba de acte juridice

37.

În materia plăţii nedatorate, acţiunea în restituire:

a.

este o acţiune patrimonială

b.

este o acţiune personală

c.

termenul de prescripţie începe să curgă de la data plăţii

d.

poate fi formulată numai de solvens

38.

Obligaţia de restituire a plăţii nedatorate nu există în următoarele cazuri:

a.

în cazul obligaţiilor civile imperfecte achitate de bună voie de către debitor

b.

în cazul în care plata a fost făcută unui incapabil

c.

dacă plata s-a făcut în temeiul unui contract nul pentru nerespectarea formei autentice

d.

când plata a fost făcută de debitor, iar accipiens a distrus cu bună-credinţă titlul constatator al creanţei sale

39.

Termenul de prescripţie al acţiunii în restituirea plăţii nedatorate:

a.

curge de la momentul efectuării plăţii

b.

curge de la momentul când solvens a cunoscut sau trebuia să cunoască împrejurarea că plata a fost nedatorată

c.

este de 6 luni

d.

acţiunea este imprescriptibilă dacă plata s-a făcut în baza unui contract nul pentru cauză imorală

40.

Proba gestiunii intereselor altei persoane:

a.

se face diferit după cum obiectul ei constă în fapte materiale sau acte juridice

b.

în toate cazurile poate fi dovedită prin orice mijloc de probă

c.

se poate dovedi numai cu acte juridice

d.

exclude proba cu martori

41.

Prin efectuarea unei plăţi nedatorate:

a.

se naşte un raport juridic în temeiul căruia solvensul devine creditorul unei obligaţii de restituire pentru ceea ce a plătit

b.

se naşte un raport juridic în temeiul căruia solvensul devine debitorul unei obligaţii de restituire

c.

se naşte o obligaţie de restituire pentru accipiensul de rea - credinţă

d.

întinderea obligaţiei de restituire este determinată de părţile raportului juridic

42.

Plata lucrului nedatorat dă naştere la obligaţii pentru solvens:

a.

solvens este obligat să restituie accipiensului toate cheltuielile făcute cu

conservarea lucrului sau cele care au dus la sporirea valorii sale

b.

solvensul este obligat să restituie accipiensului de bună sau de rea – credinţă cheltuielile necesare şi utile

c.

solvensul este obligat să restituie şi cheltuielile voluptuarii

d.

sovensul este obligat să restituie cheltuielile necesare şi utile numai dacă accipiens este de bună - credinţă

43.

Efectele îmbogăţirii fără justă cauză:

a.

în toate cazurile restituirea se face în natură

b.

în principiu, restituirea se face în natură

c.

cel care şi-a mărit patrimoniul va fi obligat la restituire, prin echivalent, dacă bunul a pierit în mod fortuit până în momentul intentării acţiunii

d.

dacă bunul a fost vândut obligaţia de restituire se stinge

44.

Cel care şi-a mărit patrimoniul fără vreun temei legitim, micşorându-se astfel patrimoniul

unei alte persoane:

a.este obligat să restituie bunul sau valoarea cu care s-a micşorat patrimoniul celeilalte persoane, la momentul intentării acţiunii; b.este obligat să restituie bunul sau valoarea cu care s-a mărit patrimoniul, iar această mărire trebuie apreciată la momentul în care a avut loc creşterea valorii patrimoniului;

c.nu este obligat să restituie bunul cu care s-a mărit patrimoniul, dacă acest bun a pierit fortuit până în momentul intentării acţiunii;

d.nu există temei legal pentru a fi obligat la restituire.

45. Dacă victima unei fapte ilicite, pentru care s-a angajat răspunderea civilă delictuală, este

beneficiara unei asigurări de persoane, atunci pentru prejudiciul suferit de victimă:

a.se poate cumula suma primită de victimă de la asigurator cu despăgubirea datorată de autorul

prejudiciului; b.autorul prejudiciului poate fi obligat numai la acoperirea diferenţei dintre indemnizaţia de

asigurare şi prejudiciu; c.autorul faptei ilicite nu mai poate fi obligat la vreo despăgubire, când şi el are calitatea de asigurat;

d.Va fi obligat la plata întregului prejudiciu.

46. Lipsa discernământului, în materia răspunderii civile delictuale:

a. exclude vinovăţia numai în cazul răspunderii pentru fapta proprie

b. se prezumă, până la proba contrară, în cazul minorilor în vârstă de până la 14 ani

c. echivalează cu absenţa factorului volitiv

d. constituie o prezumţie absolută în toate cazurile

47. Repararea prejudiciului:

a. se poate realiza prin convenţia părţilor

b. se poate realiza numai prin intentarea unei acţiuni în justiţie pentru plata despăgubirilor

c. prin convenţia părţilor se poate stabili numai întinderea despăgubirilor

despăgubirilor

48. Pentru existenţa capacităţii delictuale se cere:

a. existenţa capacităţii depline de exerciţiu

b. existenţa discernământului

c. existenţa capacităţii de exerciţiu restrânse

d. ca autorul faptei ilicite să nu fie pus sub interdicţie

49. Pentru a fi declanşată răspunderea părinţilor pentru fapta copiilor lor minori trebuie îndeplinite şi condiţiile:

a.copilul să fie minor şi să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; b.copilul să fi avut discernământ în raport cu fapta săvârşită la data săvârşirii ei; c.copilul să aibă domiciliul sau locuinţa oriunde; d.copilul să fi comis fapta din imprudenţă.

50.

prejudiciabilă:

Dacă mai mulţi prepuşi ai unor comitenţi diferiţi au săvârşit împreună o faptă ilicită

a. victima poate să ceară oricăruia dintre prepuşi să acopere prejudiciul în totalitate;

b. victima poate chema pe comitenţii prepuşilor să acopere prejudiciul, comitenţii răspunzând, în acest caz, solidar;

c. fiecare comitent răspunde ca garant faţă de victimă proporţional cu contribuţia prepusului

său;

d. oricare comitent poate acoperi prejudiciul în totalitate.

51. În materia răspunderii civile delictuale, lipsa discernământului:

a. exclude vinovăţia numai în cazul răspunderii pentru fapta proprie;

b. se prezumă, până la proba contrară, în cazul minorilor în vârstă de până la 14 ani;

c. este sinonimă cu absenţa factorului volitiv;

d. înlătură răspunderea civilă.

52. Cât priveşte repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale:

a. se repară atât prejudiciul previzibil cât şi cel imprevizibil;

b. se repară numai paguba efectivă, nu şi câştigul nerealizat;

c. este obligatorie recurgerea la calea procedurii judiciare;

d. se repară numai prejudiciul cert.

53. Răspunderea părinţilor pentru fapta ilicită şi prejudiciabilă a copilului lor:

a. revine, în cazul copilului adoptat, atât adoptatorilor, cât şi părinţilor fireşti;

b. nu poate fi angajată dacă ulterior săvârşirii faptei prejudiciabile copilul a devenit major;

c. se angajează indiferent dacă minorul a acţionat sau nu cu discernământ;

d. se poate răspunde în orice situaţie.

54. În materia răspunderii comitentului pentru fapta prepusului:

a. raportul de prepuşenie trebuie să existe la data exercitării acţiunii de despăgubire;

b. dacă între fapta prepusului şi funcţiile încredinţate acestuia de către comitent nu există nici o legătură, atunci răspunderea comitentului nu poate fi angajată;

c. vinovăţia prepusului se prezumă;

d. dacă prepusul a acţionat sub comanda comitentului.

55. În materia răspunderii comitentului pentru fapta prepusului:

a. victima nu trebuie să dovedească vinovăţia prepusului;

b. comitentul este îndreptăţit să recupereze integral de la prepusul său despăgubirile plătite victimei;

c. regresul comitentului plătitor trebuie fundamentat pe actul juridic din care a izvorât

raportul de prepuşenie;

d. victima trebuie să dovedească prejudiciul pretins.

56. În materia răspunderii comitentului pentru fapta prepusului:

a. se repară numai paguba efectivă, nu şi beneficiul nerealizat;

b. vinovăţia prepusului se prezumă;

c. raportul de prepuşenie trebuie să existe la data săvârşirii faptei ilicite;

d. raportul de prepuşenie să existe în formă autentică.

57. Plata poate fi făcută:

a. de orice persoană interesată;

b. de codebitor sau de fidejusor;

c. de orice persoană neinteresată;

d. de persoana obligată.

58. Principiul indivizibilităţii plăţii suferă excepţii în cazul:

a. decesului debitorului care lasă mai mulţi moştenitori chiar când obligaţia este indivizibilă;

b. când instanţa acordă debitorului un termen de graţie şi dispune eşalonarea plăţii;

c. plăţii efectuate de terţi sub beneficiu de discuţiune;

d. efectuării ei în totalitate.

59. Când obiectul plăţii este un lucru cert şi determinat iar părţile nu au stabilit locul la care ea

trebuie efectuată plata se va face:

a. la domiciliul debitorului;

b. la domiciliul creditorului;

c. în locul unde se găsea obiectul obligaţiei la momentul încheierii contractului;

d. la sediul instanţei.

60. Plata este portabilă când se face:

a. la domiciliul debitorului;

b. la domiciliul creditorului;

c. la locul unde se găsea obiectul obligaţiei la momentul încheierii contractului;

d. la un loc convenit de părţi.

61. Când nu s-a arătat prin convenţie şi nu este vorba de un lucru cert şi determinat, plata se face:

a. la domiciliul debitorului;

b. la domiciliul creditorului;

c. la locul unde se găsea obiectul obligaţiei la momentul încheierii contractului;

d. la un loc convenit de părţi.

62. Dacă datoria este un lucru determinat numai prin specia sa:

a. debitorul se poate libera numai dând bunuri de cea mai bună specie;

b. debitorul se poate libera numai dând bunuri de cea mai rea specie;

c. debitorul nu se poate libera, dând bunuri de cea mai bună specie;

d. debitorul se poate libera dând bunuri de gen.

63. În cazul în care debitorul nu şi-a achitat plata:

a. instanţa poate acorda debitorului un termen de graţie;

b. instanţa este obligată să acorde un termen de graţie dacă debitorul cere aceasta;

c. instanţa nu poate dispune eşalonarea plăţii înăuntrul unui termen de graţie;

d. instanţa poate dispune eşalonarea plăţii în timp.

64. Debitorul care face o plată:

a. când are o obligaţie exigibilă şi una neexigibilă poate imputa plata asupra obligaţiei nescadente;

b. când are o creanţă producătoare de dobânzi şi datorează suma împrumutată şi dobânzi, poate face imputaţia asupra capitalului dacă creditorul consimte la aceasta;

c. când are o creanţă producătoare de dobânzi şi datorează şi suma împrumutată plus dobânzi, face imputaţia cu prioritate asupra dobânzilor, în mod obligatoriu, chiar dacă ar exista convenţie contrară;

d. când are o creanţă lichidă nu poate imputa plata creditorului.

65. Când nici una dintre părţi nu a făcut imputaţia plata se impută astfel:

a. dacă o datorie este scadentă şi alta nescadentă, plata se impută asupra celei pe care debitorul are mai mare interes să o stingă;

b. dacă toate datoriile sunt scadente şi deopotrivă de oneroase, imputaţia se va face asupra celei mai vechi dintre ele;

c. dacă toate datoriile au ajuns la scadenţă şi au aceeaşi vechime, dar nu sunt deopotrivă de

oneroase, imputaţia se face proporţional asupra fiecăreia dintre ele;

d. dacă toate datoriile nu sunt scadente dar sunt oneroase se impută în ordinea vechimii lor.

66. Debitorul se consideră absolut liberat de plată:

a. când creditorul remite debitorului titlul constatator al creanţei care este un înscris sub semnătură privată;

b. când creditorul remite debitorului titlul constatator al creanţei care este un înscris autentic;

c. când creditorul remite debitorului titlul constatator al creanţei care este o hotărâre judecătorească investită cu formulă executorie;

67. Dacă debitorul execută plata mai înainte de împlinirea termenului suspensiv:

a. el face o plată nedatorată şi este îndreptăţit să ceară restituirea ei;

b. el face o plată valabilă şi obligaţia se stinge;

c. el poate cere compensarea ei;

d. poate beneficia de un bonus din partea creditorului.

68. În ceea ce priveşte evaluarea judiciară a despăgubirilor în materia răspunderii civile contractuale:

a. se repară, pentru ipoteza în care neexecutarea obligaţiei se datorează cazului fortuit, numai prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului,

b. se repară atât pierderea efectiv suferită, cât şi câştigul nerealizat de creditor;

c. prejudiciul indirect este reparabil numai dacă vinovăţia debitorului în neexecutarea contractului îmbracă forma intenţiei.

d. poate urma regulile stabilite pentru răspunderea delictuala, deoarece aceasta reprezintă dreptul comun in materie.

69. În materia răspunderii civile contractuale, în cazul evaluării legale a despăgubirilor, dobânda

legală:

a. este datorată, în principiu, din ziua chemării în judecată;

b. este datorată, în principiu, din ziua notificării;

c. va fi acordată numai atunci când creditorul face dovada că prin întârzierea în executare i s-a cauzat un prejudiciu.

d. nu curge daca creditorul nu probează prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligaţiilor contractuale in sens larg.

70.

În materia răspunderii contractuale, punerea în întârziere a debitorului de către creditor:

a. nu este necesară în cazul obligaţiilor negative;

b. are ca efect printre altele transformarea daunelor moratorii în daune compensatorii;

c. poate fi făcută prin viu grai şi publicare într-un jurnal mai răspândit.

d. este instituita prin norme imperative, astfel ca pârtile nu pot deroga.

71.

La evaluarea judiciară a despăgubirilor:

a.

instanţa de judecată va avea în vedere, la stabilirea despăgubirilor, numai pierderea efectiv suferită

b.

debitorul este obligat să repare întotdeauna numai prejudicial previzibil

c.

la stabilirea despăgubirilor, instanţa de judecată, va avea în vedere atât pierderea efectiv suferită cât şi câştigul pe care creditorul nu l-a putut realiza

d.

modalitatea evaluării despăgubirilor de către instanţa de judecată nu este reglementată legal

72.

Judecătorul nu este obligat să diminueze cuantumul clauzei penale:

a. afară numai dacă această diminuare o solicită debitorul care poate face proba executării obligaţiei;

b. dacă obligaţia a fost parţial executată;

d.

daca părţile dovedesc cu elemente intrinseci contractului ca intenţia lor comuna a fost aceea de a insera de fapt un pact comisoriu de ultim grad.

73.

Clauza penală nu se poate cumula cu executarea în natură:

a. decât atunci când a fost stipulată pentru întârzierea în executarea obligaţiei;

b. decât dacă obligaţia era afectată de un termen esenţial care a trecut fără ca obligaţia să fie executată;

c. atunci când debitorul execută finalmente obligaţia, chiar şi în cursul judecării procesului.

d. daca debitorul dovedeşte intervenţia unui caz fortuit.

74.

Sunt moduri de stingere a obligaţiilor care nu duc la realizarea creanţei creditorului:

a.

compensaţia

b.

confuziunea

c.

darea în plată

d.

imposibilitatea fortuită de executare

75.

Compensaţia este:

a.

mod de transmitere a obligaţiilor

b.

mod de stingere a obligaţiilor

c.

mod de transformare a obligaţiilor

d.

mod de garantare a obligaţiilor

CONTRACTE SPECIALE

1. Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare:

a. poate fi executată în natură prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract;

b. trebuie încheiată în formă autentică, dacă are ca obiect înstrăinarea viitoare a unui teren;

c. este translativă de proprietate de îndată ce beneficiarul cumpărător a plătit anticipat preţul convenit;

d.

nu poate avea inserata o clauza referitoarea la arvuna.

2.

În cazul vânzării unui lucru viitor:

a. cumpărătorul nu va fi obligat să plătească preţul în caz de nerealizare a lucrului, cu excepţia situaţiei când şi-a asumat riscul nerealizării;

b.

transferul proprietăţii operează, în principiu, de la data încheierii contractului;

c.

nerealizarea lucrului afectează validitatea contractului.

d.

transmiterea proprietăţii are loc din momentul in care lucrurile au fost terminate, in stare de a

fi

predate

3.

Obligaţia de garanţie a vânzătorului contra evicţiunii:

a.

există numai faţă de persoana cu are a încheiat contractul;

b.

se transmite succesorului universal sau succesorilor cu titlu universal ai vânzătorului;

c.

se transmite, în principiu, succesorului cu titlu particular al vânzătorului.

d.

există şi când, după vânzarea, dar înainte de înscrierea în cartea funciară, vânzătorul constituie

o

ipoteca asupra imobilului şi creditorul ipotecar trece la realizarea garanţiei.

4.

Garanţia contra viciilor lucrului vândut:

a.

este de esenţa oricărei vânzări;

b.

poate fi agravată prin voinţa părţilor;

c.

este imprescriptibilă extinctiv dacă vânzătorul a fost de rea-credinţă.

d. exista numai dacă viciul ascuns, existent in momentul încheierii contractului se referă la substanţa sau la esenţa lucrului vândut.

5.

Vânzare lucrului proprietatea exclusivă a altei persoane:

a.

este lovită de nulitate absolută în toate cazurile;

b.

transferă dreptul de proprietate în momentul încheierii contractului în toate cazurile în care

vânzătorul este de bună-credinţă;

c.

este lovită de nulitate absolută dacă ambele părţi sunt de rea-credinţă.

d.

este sancţionată cu nulitatea absolută dacă cumpărătorul a fost în eroare cu privire la calitatea

de proprietar a cumpărătorului.

6.

În cazul vânzării lucrului altuia:

a.

contractul nu poate fi desfiinţat dacă sunt îndeplinite condiţiile aplicării art. 1909 alin. 1 C.civ.;

b.

contractul este lovit de nulitate relativă în toate cazurile;

c.

contractul este lovit de nulitate absolută în toate cazurile.

d.

obligaţia de garanţie a vânzătorului pentru evicţiune nu subzistă dacă cumpărătorul este evins

de către adevăratul proprietar înainte de a cere anularea actului.

7.

Clauzele neclare ale vânzării se vor interpreta în contra:

a.

cumpărătorului;

b.

vânzătorului;

c.

cumpărătorului, dar numai cele referitoare la propriile obligaţii.

d.

ambelor părţi in mod egal.

8.

În caz de evicţiune consumată şi totală:

a. echivalentul sporului de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului şi data deposedării efective a cumpărătorului;

b. cumpărătorul nu poate obţine de la vânzător valoarea fructelor pe care le-a perceput după ce a

devenit de rea-credinţă şi pe care le-a înapoiat terţului evingător;

c. dacă vânzătorul a fost de rea-credinţa, el trebuie să suporte toate cheltuielile făcute de cumpărător cu lucrul, mai puţin cheltuielile făcute de simplă plăcere.

d. vânzătorul este obligat să plătească cumpărătorului valoarea bunului la momentul evicţiunii

indiferent dacă aceasta este mai mică sau mai mare decât preţul primit.

9.

Obligaţia de garanţie a vânzătorului contra evicţiunii rezultând din fapta unui terţ există:

a.

indiferent dacă este vorba de o tulburare de drept sau de fapt;

b.

indiferent dacă vânzătorul a cunoscut sau nu cauza evicţiunii;

c.

şi atunci când cumpărătorul a cunoscut cauza evicţiunii în momentul încheierii contractului.

d.

in cazul in care tulburarea din partea terţului este o tulburare de drept, are o cauza anterioara

sau posterioara vânzării, iar cumpărătorul nu cunoştea această cauză în momentul încheierii

contractului.

10. Obligaţia de garanţie contra viciilor lucrului vândut există şi în cazul:

a. în care viciul nu exista în momentul transferului dreptului de proprietate, dar se iveşte înainte de predarea lucrului vândut;

b. vânzării prin licitaţie publică făcută prin intermediul justiţiei;

c. în care, într-un contract de vânzare de drepturi succesorale, vânzătorul s-a obligat să garanteze conţinutul universalităţii.

d. in care cumpărătorul descoperă după încheierea contractului că, deşi a contractat pentru o

clădire din cărămida, aceasta este din lemn.

11. Pentru a opera imediat (automat) transferul dreptului de proprietate din momentul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, se cere îndeplinirea următoarelor condiţii:

a.

vânzătorul trebuie să fie un non dominus;

b.

trebuie să fie vorba de bunuri individual determinate;

c.

trebuie ca obiectul contractului să fie o universalitate juridică.

d.

trebuie ca părţile să fi inserat o condiţie rezolutorie.

12. În cazul obligaţiei vânzătorului de garanţie contra viciilor lucrului vândut:

a. dacă cumpărătorul a înstrăinat lucrul vândut, acţiunea redhibitorie nu poate fi exercitată către subdobânditor;

b. dacă vânzătorul nu a cunoscut viciul lucrului vândut, el poate fi obligat numai la restituirea

preţului şi a cheltuielilor vânzării;

c. dacă lucrul vândut a pierit fin cauza viciilor, vânzătorul este obligat, în toate cazurile, şi la plata daunelor-interese. d. vânzătorul răspunde dacă viciile nu au fost cunoscute de cumpărător datorită lipsei de experienţă a acestuia, deşi un om prudent şi diligent le-ar fi descoperit.

13. Pentru a fi nulă absolut, o vânzare sub condiţie rezolutorie trebuie:

a. să prevadă restituirea lucrului către vânzător într-un anumit termen;

b. să prevadă posibilitatea vânzătorului de a relua lucrul vândut, restituind preţul şi cheltuielile

făcute de cumpărător, reluarea operând cu efect retroactiv atât împotriva cumpărătorului, cât şi asupra terţilor dobânditori ai lucrului, fructele percepute râmând cumpărătorului;

c. sa prevadă cântărirea, măsurarea, numărarea lucrului vândut.

d. trebuie încheiat cu un minor între 14 şi 18.

14. Donaţia deghizată apare atunci când:

a. actul public este un act cu titlu oneros;

b. actul public este un contract cu titlu gratuit;

c. actul public este o liberalitate.

d. actul public este dezinteresat.

15. Donaţia indirectă este un act juridic încheiat cu intenţia:

a.

de a transmite un drept de proprietate cu titlu oneros;

b.

de a face o liberalitate pe calea unui act juridic altul decât contractul de donaţie;

c.

de a face un act dezinteresat.

d.

de a ocoli condiţiile de fond pentru donaţii.

16. Donatorul este obligat:

a. să predea lucrul potrivit clauzelor stabilite şi să îl păstreze până la predare;

b. să predea lucrul într-o stare corespunzătoare destinaţiei pentru care a fost dăruit;

c. să efectueze reparaţiile necesare înainte de predarea lucrului.

d. sa garanteze pentru evicţiune peste limita sarcinii.

17. Revocarea pentru survenienţă de copil:

a.

nu intervine dacă donatorul avea un copil adoptat şi ulterior, după donaţie, i se naşte un copil;

b.

intervine chiar dacă copilul se naşte după moartea donatorului;

c.

intervine şi când copilul donatorului a fost conceput la momentul donaţiei.

d.

nu intervine dacă donatarul a intrat in posesia bunurilor dăruite şi a fost lăsat în posesia acelor

lucruri şi după naşterea fiului donatorului.

18. În cazul donaţiilor, statul estimativ:

a. poate fi întocmit şi printr-un înscris sub semnătură privată, semnat însă de ambele părţi;

b. atrage sancţiunea nulităţii relative dacă nu este întocmit;

c. reprezintă o descriere şi o evaluare cel puţin globală a bunurilor mobile corporale sau

incorporale dăruite.

d. este obligatoriu atât pentru bunurile mobile dăruite, cât şi pentru cele imobile.

a.

plata unor datorii viitoare;

b.

donaţia afectată de orice condiţie;

c.

donaţia afectată de un termen.

d.

substituţiile fideicomisare.

20. Acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine:

a.

are caracter strict personal;

b.

poate fi exercitată şi de creditorii donatorului, pe calea acţiunii oblice;

c.

poate fi exercitată de moştenitorii donatorului oricând.

d.

este supusa termenului de prescripţie general in materia drepturilor reale.

21. Când donaţia se încheie între absenţi:

a.

oferta şi acceptarea se fac în formă autentică;

b.

numai oferta se face în formă autentică;

c.

numai acceptarea se face în formă autentică.

d.

oferta se face ia forma autentica, iar acceptarea prin înscris sub semnătură privată, cu data

certa.

22. Revocarea donaţiei pentru survenienţă de copil:

a.

operează dacă donatorului i se naşte un copil chiar şi după moartea sa;

b.

operează dacă donatorul adoptă un copil după încheierea contractului;

c.

operează dacă donatorul se căsătoreşte după încheierea contractului.

d.

nu intervine dacă, în momentul încheierii contractului de donaţie, donatorul avea un copil

conceput şi acesta se naşte.

23. Obiectul contractului de locaţiune poate fi:

a.

orice fel de bun din domeniul public;

b.

orice fel de bun, mai puţin cele care formează obiectul dreptului de proprietate industrială;

c.

orice fel de bun imobil proprietate privată.

d.

orice fel de consumptibil, dacă contractul se încheie cu titlu gratuit.

24. Obligatiile locatorului:

a. trebuie să predea locatarului lucrul într-o stare corespunzătoare destinaţiei în vederea căreia a

fost închiriat, afară de cazul în care părţile au prevăzut altfel;

b. datorează garanţie numai pentru viciile ascunse ale lucrului care provin din cauze anterioare

încheierii contractului de locaţiune;

c. răspunde pentru viciile ascunse ale lucrului numai dacă se face dovada că, în momentul încheierii contractului de locaţiune, cunoştea existenţa lor.

d. răspunde pentru viciile ascunse ale lucrului existente anterior contractului de locaţiune.

25. Sublocaţiunea este permisă dacă:

a.

există clauză expresă în contractul de locaţiune;

b.

nu contravine clauzelor contractului principal;

c.

este încheiată în formă autentică.

26.

Cesiune contractului de locaţiune:

a. este posibilă numai dacă în contractul de locaţiune s-a prevăzut în mod expres dreptul locatarului de a subînchiria ori de a cesiona contractul;

b. permite cesionarului să îl acţioneze în judecată pe locator numai prin intermediul acţiunii

oblice;

c.

constituie o înstrăinare a dreptului de folosinţă al locatarului către un terţ.

d.

poate fi numai totala.

27. Tacita relocaţiune înseamnă:

a.

încheierea unui nou contract de locaţiune;

b.

plata în continuare a chiriei;

c. rămânerea locatarului în folosinţa lucrului după expirarea termenului şi fără ca locatorul să-l împiedice pe locatar.

d. modificarea clauzelor contractului iniţial.

28. Denunţarea (concediul) unui contract de locaţiune pe durată determinată:

a.

este lipsită de eficacitate dacă nu a fost stipulată de părţi sau prevăzută expres de lege;

b.

este, în toate cazurile, nulă dacă nu a fost făcută cu respectarea termenului de preaviz;

c.

este un act juridic bilateral.

d. nu produce efecte dacă cealaltă parte refuză primirea înştiinţării de denunţare făcută prin intermediul executorului judecătoresc.

29. Tacita relocaţiune:

a.

operează atunci când durata contractului de locaţiune nu a fost determinată de părţi sau lege;

b.

nu poate fi exclusă printr-o clauză contractuală expresă;

c.

nu operează atunci când locatorul a notificat concediul locatarului, dar acesta din urmă a

continuat să folosească lucrul după expirarea termenului prevăzut în contract.

d. nu presupune reînnoirea garanţiilor în mod expres.

30. Regula simetriei formei implică:

a.

concordanţa de interese între mandatar şi mandant;

b.

identitatea între forma procurii şi forma actului juridic ce urmează să fie încheiat;

c.

identitatea între mandatul tacit şi cel aparent.

d.

mandatul trebuie să fie expres şi constatat întotdeauna printr-un înscris, pentru a fi valabil.

31. Mandatul este tacit atunci când:

a.

legea nu cere forma autentică pentru contractul de mandat;

b.

acesta rezultă din împrejurări de fapt ce fac neîndoielnică intenţia părţilor;

c.

mandatarul urmează să cumpere un teren.

d.

mandatarul este interesat la îndeplinirea mandatului fiindcă astfel are dreptul la remuneraţie.

32. Mandatarul:

a.

trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină;

b.

nu poate renunţa unilateral la mandat;

c.

este îndreptăţit să solicite obligarea mandantului la plata cheltuielilor făcute pentru executarea

mandatului numai dacă a fost încheiat actul juridic pentru care s-a dat mandatul.

d.

este obligat să plătească dobânzi pentru sumele de bani rămase din cele primite de la mandant

pentru executarea mandatului, din ziua în care, încheind executarea mandatului, i-au rămas acele

sume.

33. Mandatarul:

a. datorează dobânzi, în cazul în care a întrebuinţat în interesul său sumele de bani cuvenite mandantului, din ziua întrebuinţării, fără a fi nevoie de vreo punere în întârziere;

b. nu poate renunţa la mandat în cazul în care mandatul este cu titlu oneros;

c. răspunde de pieirea fortuită a lucrului deţinut în baza mandatului în toate cazurile în care se dovedeşte că l-ar fi putut salva sacrificând un lucru al său.

d. este obligat să plătească dobânzi pentru sumele de bani, din cele primite de la mandant pentru

executarea mandatului, pe care le-a folosit în interes propriu, din ziua în care i-au fost

încredinţate.

34. În materia contractului de mandat:

a. capacitatea mandatarului se apreciază în funcţie de natura actului juridic care urmează a fi încheiat;

b.

actele de administrare pot fi încheiate numai în baza unui mandat special;

c.

Mandatul este special când este dat pentru un act strict personal al mandantului .

d.

În caz de pluralitate de mandatari, aceştia sunt ţinuţi să răspundă fiecare pentru actele

încheiate, adică divizibil.

35. Mandatul conceput în termeni generali dă dreptul mandatarului:

a.

să înstrăineze orice bun al mandantului;

b.

să se ocupe de toate treburile mandantului;

c.

să închirieze apartamentul mandatarului.

d.

sa se ocupe de toate treburile mandantului.

36. Mandatul este în interes comun atunci când:

a.

mandatarul încheie actul care formează obiectul mandatului în schimbul unei remuneraţii;

b.

mandatarul încheie actul care formează obiectul mandatului cu o terţă persoană pe care tot el o

reprezintă;

c. mandatarul este cointeresat alături de mandant în încheierea actul care formează obiectul

mandatului.

d. vizează situaţia în care mandatarul încheie actul juridic cu o terţă persoană pe care tot el o

reprezintă.

37. Obligaţia de a da socoteală presupune din partea mandatarului:

a. darea în primire mandantului tot ce i s-a predat în virtutea mandatului pe care l-a executat;

b. posibilitatea mandatarului de a întrebuinţa în interes propriu banii mandantului fără să fie

obligat la dobânzi;

c. posibilitatea de a culege şi întrebuinţa în interes propriu fructele produse de bunurile

mandantului.

d. posibilitatea fiecărui mandatar, dacă exista mai mulţi mandatari împuterniciţi pentru aceeaşi

operaţiune, de a executa singur mandatul.

38. Sumele de bani cuvenite mandantului şi întrebuinţate de mandatar în propriul folos produc

dobânzi de la data:

a.

când mandantul a cerut acele sume;

b.

întrebuinţării acelor sume de către mandatar;

c.

introducerii cererii de chemare în judecată având ca obiect restituirea sumelor respective.

d.

pot fi solicitate oricând de către mandant sau succesorii acestuia.

39. Mandantul trebuie să acopere mandatarului:

a. toate cheltuielile necesare şi utile generate de îndeplinirea mandatului, precum şi pierderile suferite de mandatar ocazionate de mandat, pentru care nu i se poate imputa vreo culpă;

b. toate cheltuielile necesare şi utile generate de îndeplinirea mandatului, mai puţin pierderile

suferite de mandatar ocazionate de mandat, pentru care nu i se poate imputa vreo culpă;

c. toate cheltuielile necesare şi utile generate de îndeplinirea mandatului, precum şi pierderile suferite de mandatar fără legătură cu mandatul, pentru care nu i se poate imputa vreo culpă.

d. dobânzi la sumele avansate de mandatar, dobânzi ce curg in toate cazurile de la data cererii de

restituire a cheltuielilor, cerere formulata de mandatar.

40. Comodatarul este răspunzător:

a. dacă lucrul împrumutat s-a deteriorat prin folosirea lui de către o terţă persoană căreia i l-a

încredinţat cu orice titlu;

b. chiar dacă deteriorarea lucrului este consecinţa folosirii potrivit destinaţiei şi fără culpă din

partea sa;

c. chiar dacă deteriorarea lucrului s-a produs din caz fortuit;

d. nu este răspunzător în nici o situaţie.

41.

Dreptul de retenţie al comodatarului se naşte pentru:

 

a.

compensarea

unei

creanţe

anterioare

împrumutului

de

folosinţă

ce

o

are

împotriva

comodantului;

b. plata cheltuielilor extraordinare, necesare şi urgente făcute pentru conservarea lucrului;

c. plata tuturor cheltuielilor făcute cu lucrul;

d. plata cheltuielilor făcute în folosirea lucrului.

42. Comodantul poate cere restituirea lucrului:

a.

înainte de împlinirea termenului stipulat;

 

b.

după

îndestularea

trebuinţelor

comodatarului,

dacă

nu

s-a

prevăzut

un

termen;

c.

numai printr-o acţiune în revendicare;

 

d.

numai printr-o acţiune nepatrimonială.

43. În cazul împrumutului cu termen, prescripţia începe să curgă:

a.

la data naşterii raportului juridic;

b.

la expirarea termenului;

c.

după satisfacerea trebuinţelor împrumutatului;

d.

la data stabilită de părţi în contract.

44. Depozitarul trebuie să se îngrijească de paza lucrului depozitat:

a. cu mai multă grijă decât de lucrurile proprii;

b. cu aceeaşi grijă ca de propriul lucru;

c. şi în caz de forţă majoră;

d. cu diligenţa unui bun proprietar.

45. Depozitul neregulat are ca obiect:

a. bunuri frugifere şi indivizibile;

b. bunuri fungibile şi consumptibile;

c. bunuri nefungibile şi neconsumptibile;

d. bunuri fungibile şi neconsumptibile.

46. Inserarea unui termen de restituire într-un contract ce are ca obiect o sumă de bani conduce la

calificarea contractului drept:

a.

depozit;

c.

mandat;

b.

împrumut de folosinţă;

d.

împrumut de consumaţie.

47. Dreptul la rentă al creditorului:

a.

este imprescriptibil;

b.

se prescrie în termenul special de 6 luni;

c.

se prescrie în termenul general de 3 ani;

d.

se prescrie în termenul general de 30 de ani.

48. Contractul de tranzacţie presupune:

a.

intenţia părţilor de a continua litigiul;

b.

existenţa unui drept îndoielnic;

c.

nereciprocitatea concesiilor;

d.

o succesiune nedeschisă.

49. Efectele extinctive ale tranzacţiei vizează:

a.

imposibilitatea părţilor de a formula noi pretenţii cu privire la drepturile tranzacţionate;

 

b.

imposibilitatea de a pune în

executare

silită

tranzacţia

consemnată

într-o

hotărâre

judecătorească de expedient;

c.

imposibilitatea tranzacţiei de a fi just titlu pentru uzucapiunea scurtă;

d.

imposibilitatea de a folosi situaţia consimţită astfel cu autoritate de lucru judecat.

50. În ce priveşte nulitatea tranzacţiei:

a.

nu poate fi ceru