26.03.2010 Curs 1. Cristian Constantin 1.Economia mondiala, origini, continut, perspective 1.1. Perioada premergatoare economiei mondiale 1.2.

Formarea economiei mondiale 1.1. Perioada premergatoare economiei mondiale

Formarea economiei mondiale are la origini diviziunea sociala a muncii, bazata pe specializarea anumitor grupuri de persoane in realizarea unor produse specifice. Inceputurile vietii economice sunt bazate pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie (terenuri, unelte, animale s.a.m.d.). Proprietatea comuna este caracterizata printr-o saracie accentuata, tot ceea ce se producea la nivelul comunitatilor fiind destinat in exclusivitate autoconsumului. Proprietatea privata este considerata elementul de baza al constructiei economice. Caracteristica principala a proprietatii private este schimbul. Inceputurile vietii economice isi au originea in diviziunea sociala a muncii. O prima diviziune sociala a muncii este separarea triburilor de pastori de celelalte triburi. Apare in acest context proprietatea privata asupra vitelor si terenurilor destinate pasunatului, apare un surplus de productie care va fi destinat schimbului. A doua diviziune a muncii este marcata de separarea mestesugarilor de agricultori. A treia diviziune sociala a muncii este marcata de aparitia negustorilor. Aparitia negustorilor face necesara utilizarea unor mijloace de schimb care sa faciliteze tranzactiile, ceea ce conduce la aparitia monedelor metalice. Tot aceasta perioada este caracterizata de aparitia schimburilor la mare distanta, fenicienii fiind primii negustori la mare distanta. Schimburile se realizau de regula intr-un singur sens, principalul beneficiar fiind imperiul roman. O alta perioada premergatoare economiei mondiale este evul mediu. Acesta nu este caracterizat de schimbari fundamentale ale vietii economice, vechile centre comerciale sunt inlocuite cu altele noi

(Venetia, Genova, Bagdad). Se dezvolta comertul maritim, insa mijloacele de transport erau destul de rudimentare, ceea ce facea ca relatiile comerciale sa se dezvolte destul de greoi. 1.2. Formarea economiei mondiale Un alt reper important in dezvoltarea economiei mondiale este secolul al 15-lea, care a marcat includerea in circuitul comercial a marilor descoperiri geografice, in special a celor doua Americi. Dezvoltarea manufacturilor reprezinta un progres al vietii economice, prin trecerea la o productie superioara din punct de vedere cantitativ fata de cea realizata de mestesugarii independenti. Aceasta conduce la o intensificare a comertului, ca urmare a necesitatii utilizarii unor materii prime importate sau aduse de la mare distanta. Un alt salt calitativ in dezvoltarea economica este revolutia industriala, care marcheaza inceputurile economiei mondiale. Productia atinge niveluri foarte ridicate ca urmare a utilizarii masinilor industriale, ceea ce creeaza o nevoie acuta de noi piete de desfacere. Revolutiile burgheze pun capat faramitarilor feudale, ceea ce favorizeaza constituirea economiilor nationale si a schimburilor dintre acestea. Se contureaza astfel o noua diviziune a muncii, si anume diviziunea internationala a muncii, bazata pe specializarea economiilor nationale in realizarea unor anumite categorii de produse. In aceasta perioada apare o anumita dominatie economica a Angliei, care este considerata atelierul industrial al lumii. O alta perioada importanta in constituirea economiei mondiale este mondializarea vietii economice. Se contureaza incepand cu secolul 20, cand are loc practic o explozie a intreprinderilor private, ceea ce a condus la orientarea capitalurilor catre investitii in alte state si producerea concomitenta a acelorasi bunuri in locuri diferite ale lumii. Concluzii. In formarea economiei mondiale intalnim trei stadii principale : dezvoltarea comertului exterior pe fondul cresterii excedentului de produse, mondializarea economiei prin cresterea investitiilor de capital in alte state decat statul de origine al intreprinderii respective, globalizarea economica marcata de aparitia firmelor multinationale (transnationale) care concentreaza capitalul provenit din mai multe state ale lumii si isi dezvolta capacitati de productie in diferite tari care nu sunt neaparat tarile de origine a capitalului. 2. Sistemul economiei mondiale 2.1. Conceptul de economie mondiala 2.2. Economia nationala. Definitie si structura 2.3. Relatiile economice internationale

2.4. Structuri de organizare in economia mondiala 2.1. Conceptul de economie mondiala Economia mondiala reprezinta acel stadiu al schimbului reciproc de activitati in care este implicata majoritatea agentilor economici de pe glob. Principalele aspecte ale conceptului de economie mondiala. Expresia schimb reciproc de activitati nu trebuie inteleasa in sensul ei strict de acte de vanzarecumparare, fiind vorba in realitate de un complex de relatii care apar intre statele lumii referitoare la productie, cercetare-dezvoltare, consum, asistenta financiara s.a.m.d. Agentii economici pot fi impartiti in doua categorii : rezidenti ca firme care apartin unor societati straine deschise pe teritoriul unui alt stat sau nerezidenti, firme straine care activeaza pe teritoriul unui alt stat fara a fi inregistrate legal in cadrul statului respectiv. Aceste firme reprezinta de regula investitori pe termen scurt. Trasaturi ale economiei mondiale. Celulele de baza ale economiei mondiale raman economiile nationale. Influenta pe care economiile nationale o au asupra economiei mondiale depinde de gradul acestora de dezvoltare. In cadrul economiei mondiale in diferite zone ale sale se remarca o alternare a fazelor de expansiune si de recesiune economica, produsul mondial brut inregistrand de regula o tendinta crescatoare. Economia mondiala este marcata de o eterogenitate ridicata datorita diferentelor dintre nivelele de dezvoltare ale statelor lumii. Echilibrul economiei mondiale. Economia mondiala presupune o stare de echilibru prin faptul ca stabilitatea este absolut necesara existentei unei economii. Cererea si oferta unui produs la nivel mondial se obtin prin insumarea cantitatilor cerute respectiv oferite la nivelul fiecarei economii nationale. In cadrul echilibrului economiei mondiale este necesara armonizarea dintre valorile marfurilor oferite pentru comercializare si lichiditatile existente la nivel international. Nerespectarea acestui echilibru poate avea consecinte negative dupa cum urmeaza : franarea comertului international, in cazul lipsei de lichiditati sau scaderea increderii in moneda universala in cazul surplusului de lichiditati. Concluzii privind echilibrul economiei mondiale. echilibrul are un caracter relativ, manifestandu-se mai degraba ca o tendinta pe termen lung, are un caracter dinamic, care presupune trecerea succesiva de la o stare de echilibru la alta,

fiecare noua stare de echilibru reprezinta un salt calitativ fata de cea precedenta.

2.2. Economia nationala. Definitie si structura Economiile nationale sunt celulele de baza ale economiei mondiale. Acestea sunt rezultatul schimbului reciproc de activitati intre comunitatile umane situate pe teritoriul unui stat national. Locul si importanta fiecarei economii nationale in cadrul economiei mondiale depind de mai multi factori. Acesti factori sunt pozitia geografica, disponibilitatile de capital, volumul si natura resurselor naturale, dimensiunea pietei interne data de marimea populatiei, dinamismul respectivei economii (rata de crestere economica), gradul de extindere spre exterior (ponderea exporturilor in produsul intern brut), nivelul de dezvoltare economica (exprimat de regula prin produsul intern brut si PIB pe locuitor). Existenta economiei nationale presupune interactiunea dintre mai multe elemente, cum ar fi : Populatia, care este importanta din punct de vedere al doua aspecte prin consumul generat de membrii acesteia si ca principal furnizor de forta de munca. Teritoriul national, delimitat de frontiere, si asupra lui se exercita suveranitatea statului respectiv. Infrastructura data de caile de transport si comunicatii. Aparatul de productie, dat de agentii economici stabiliti pe teritoriul respectivului stat. Sistemul de institutii (guvernamentale si neguvernamentale) care asigura functionarea economiei nationale. Din punctul de vedere al structurii, economia nationala este formata din ramuri economice. Prin ramura economica intelegem un ansamblu de activitati organizate in mod specific si desfasurate in scopul producerii aceleasi categorii de bunuri sau furnizarii aceleasi categorii de servicii. Structura economiei nationale. Prin gruparea mai multor ramuri economice asemanatoare, se obtin principalele sectoare economice la nivel national. Sectorul primar, format din agricultura si industria extractiva, sectorul secundar, bazat pe prelucrarea matriilor prime, cuprinde toate ramurile industriei prelucratoare si constructiile, si sectorul tertiar (comertul si serviciile), sectorul cercetarii stiintifice se contureaza ca fiind un al patrulea sector la nivelul economiilor dezvoltate. 2.3. Relatiile economice internationale Relatiile economice internationale reprezinta legaturi intre economiile nationale, intre agentii economici de pe glob, legaturi care se formeaza in virtutea diviziunii internationale a muncii. Relatiile economice internationale se desfasoara intr-un cadru economic si juridic bine determinat, care necesita si interventia statului, prin : Incheierea de acorduri comerciale si de cooperare cu celelalte state.

Deschiderea unor reprezentante oficiale peste granite. Relatiile economice internationale sunt de asemenea puternic influentate de societatile transnationale si organizatiile interstatale. Fluxurile economice generate in cadrul relatiilor economice internationale pot sa cuprinda bunuri, servicii, capitaluri, forta de munca, cunostiinte tehnicostiintifice s.a.m.d. Prin realizarea acestor schimburi de produse, servicii etc. se formeaza piata mondiala care este reprezentata de ansamblul tranzactiilor economice realizate intre agentii economici de pe glob. Piata mondiala are mai degraba o conotatie economica decat geografica si poate fi impartita la randul ei in functie de obiectul tranzactiei. Subcomponentele pietei mondiale sunt : piata mondiala a bunurilor si serviciilor, piata mondiala a capitalurilor, piata mondiala a fortei de munca, piata mondiala a valutelor si devizelor. 2.4. Structuri de organizare in economia mondiala Organizarea din punct de vedere al economiei mondiale reprezinta ansamblul regulilor si institutiilor socioeconomice care guverneaza intreaga activitate din economia mondiala. In cadrul acestui sistem de reguli si institutii se manifesta anumite relatii bazate pe putere, anumite state ale lumii pot avea o pozitie de forta prin care pot impune anumite reguli. Puterea reprezinta capacitatea de a impune propria vointa celorlalti, fie pe cale pozitiva (prin libera acceptare de catre ceilalti) fie pe cale negativa (prin constrangeri si sanctiuni). Principalii factori de putere. Suprafata teritoriului statului respectiv. Natura frontierelor cu statele vecine. Marimea populatiei. Detinerea de resurse naturale. Nivelul de dezvoltare economica si tehnologica. Forta financiara. Omogenitatea etnica. Gradul de integrare sociala. Stabilitatea politica. Spiritul national. Observatie : puterea este data de o convergenta a mai multora dintre factorii mentionati.

Pornind de la caracteristicile puterii pot exista urmatoarele tipuri de putere : Puterea regionala atunci cand un stat joaca un rol important intr-o anumita zona a lumii (Mexic in America latina), India in Asia de sud, Israel in Orientul Mijlociu) Puterea mondiala este un stat care are posibilitatea de a juca un rol important, hotarator, pe mai multe planuri (grupul celor 7 puteri mondiale, format din SUA, Canada, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie si Italia). Supraputerea cum ar fi de exemplu Statele Unite ale Americii. 3. Globalizarea si integrarea internationala 3.1. Teorii cu privire la globalizare 3.2. Forme de manifestare a integrarii la nivel mondial 3.3. Uniunea Europeana 3.1. Teorii cu privire la globalizare Globalizarea este procesul de extindere a tranzactiilor economice dincolo de granitele unei tari si de adancire a interdependentelor intre entitati globale, care pot fi institutii sau guverne. Motorul procesului de globalizare il reprezinta internationalizarea productiei (prin intermediul societatilor transnationale). Globalizarea inseamna deschiderea pietelor lumii si formarea pietei unice mondiale. Globalizarea este considerata ca un salt calitativ si cantitativ al unei intregi ordini economice internationale. Factori care au stat la baza fenomenului de globalizare. Dezvoltarea comertului international. Diviziunea internationala a muncii. Expansiunea internationala a tarilor dezvoltate. Construirea corporatiilor multinationale. Progresul tehnic si tehnologic care face posibila conducerea activitatilor la nivel global. 3.2. Forme de manifestare a integrarii la nivel mondial Integrarea reprezinta constituirea unor relatii interstatale bazate pe implementarea unor modalitati comune de organizare a economiilor, prin armonizarea legislatiei si modalitatilor efective de actiune in cadrul diferitelor domenii : comercial, monetar, social, politic.

Integrarea a fost precedata de o serie de acorduri incheiate la nivel regional, care vizau politici economice comune ale statelor din respectiva regiune (regionalizare). Principalele forme de integrare sunt : Zona de comert liber. Caracterizata prin desfiintarea barierelor tarifare si netarifare din calea comertului Libertate deplina in comertul cu alte state din afara zonei. AELS (EFTA) Europeean Free Trade Area Islanda, Norvegia, Elvetia, Lichtenstein CEFTA (asociatia central europeana a liberului schimb) Republica Ceha, Ungaria, Romania, Polonia, Slovacia, Slovenia si Bulgaria Zona de cooperare a Marii Negre Rusia, Romania, Ucraina si Albania NAFTA acordul nordamerican de liber schimb Canada, SUA si Mexic Uniunea vamala . Vizeaza eliminarea barierelor din calea comertului si tarif vamal comun cu alte state : Pactul Andin (Bolivia, Chile, Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela), SELA (sistemul economic latinoamerican, tarile din regiunea Americii Latine si Caraibe). Piata comuna. Inlaturarea barierelor din calea comertului, a fortei de munca si fluxurilor de capital. Politica vamala comuna in relatiile cu tertii. Exemple : MERCOSUR (piata comuna a sudului Americii Latine Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay, Bolivia si Chile), Uniunea vamala si economica a Africii centrale (Camerun, Republica Africa Centrala, Gabon, Congo si Ciad). Uniunea economica prezinta toate caracteristicile pietei comune, la care se adauga armonizarea politicilor nationale ale tarilor membre. 3.3. Uniunea Europeana Scurt istoric. In 1951 s-a infiintat Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului, care viza o piata comuna la nivelul statelor aderente pentru carbune si otel. Cuprindea Blegia Olanda, Luxemburg, Germania federala, Italia si Franta, cu sediul la Luxemburg, cu scopul constituirii unei piete comune a carbunelui si otelului, care in

subsidiar viza mai multe obiective : reconcilierea Frantei si Germaniei, testarea posibilitatii unei piete comune generalizate la nivelul statelor respective si punerea bazelor unei noi Europe. In 1957 s-a constituit Comunitatea economica europeana, si Euratom (comunitatea europeana a energiei atomice) care viza integrarea tuturor sectoarelor economice, crearea unei uniuni vamale in relatie cu tertii si regelmentarea activitatii in domeniul energiei nucleare. Uniunea economica a aparut in 1992, numita Uniunea Europeana. 1993 intra in vigoare Actul Unic European, care a inlaturat ultimele bariere din calea creeri pietei unice europene. Acest act pune bazele spatiului european fara frontiere, prin realizarea concomitenta a patru libertati fundamentale : libera circulatie a bunurilor, libera circulatie a serviciilor, libera circulatie a capitalurilor si libera circulatie a fortei de munca. Tratate importante pe percursul existentei Uniunii Europene. 1957 Tratatul de la Roma (CEE) Primele institutii comune (Comisia Europeana, Adunarea parlamentara, Curtea de Justitie Europeana, Consiliul de ministri). Crearea unor fonduri comune. Fondul social european. 1993 Tratatul de la Maastricht Piata libera, uniune monetara, uniune politica, s-a instituit notiunea de cetatenie europeana 1999 Tratatul de la Amsterdam, in cadrul caruia se decide introducerea monedei unice europene 2003 Tratatul de la Nisa 2010 Tratatul de la Lisabona Evolutia Comunitatii Europene din punct de vedere a numarului de membri. 23.04.2010 1951 : Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania Federala, Franta si Italia 1973 : Danemarca, Marea Britanie si Irlanda 1981 : Grecia 1986 : Spania si Portugalia 1995 : Austria, Finlanda si Suedia 2004 : Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovenia, Slovacia, Cehia, Polonia si Ungaria

2007 : Romania, Bulgaria Institutii comunitare : Consiliul European : Sefii de stat si de guverne ale statelor europene, presedintele comisiei europene si presedintele parlamentului european. Ia decizii majore cu caracter de directiva. Este responsabil cu initierea liniilor generale de politica ale Uniunii Europene, de dezvoltare a politicii externe si politicii de securitate. Comisia Europeana 27 de comisari, unul pentru fiecare tara membra. Acesti comisari reprezinta interesele Uniunii Europene si nu pe ale tarilor din care acestia fac parte. Are un rol executiv in cadrul Uniunii Europene, este initiator legislativ, proiecte legislative, responsabil de aplicarea politicilor comune si administreaza fondurile europene pentru aceste politici. Parlamentul European : Cu sediu la Strasbourg dar are sesiuni si la Bruxelles. Este singurul organism al Uniunii Europene ales de catre cetatenii uniunii. Are rol legislativ, alaturi de Consiliul European si Consiliul de Ministri. Exercita controlul asupra activitatii Comisiei Europene si aproba bugetul Uniunii Europene impreuna cu Consiliul de Ministri. Consiliul de Ministri reprezinta reuniunea ministrilor de resort din tarile membre. Este format din Consiliul General care reuneste ministrii afacerilor externe din tarile membre sau consilii pe probleme specifice care reunesc ministrii din respectivele domenii. Consiliul de Ministrii are si un comitet al reprezentantilor permanenti format din ambasadorii fiecarei tari la Uniunea Europeana si un secretariat general care se ocupa de probleme administrative. Curtea Suprema de Justitie, constituita din judecatori care apartin fiecarei tari membre (unul din fiecare tara) si are rolul de a judeca problemele aparute in legatura cu respectarea legislatiei europene. Banca Centrala Europeana, atributii de supraveghere a sectorului bancar, de stabilire a politicilor monetare ale Uniunii Europene. Capitolul 4 Economia tarilor dezvoltate 4.1. Potentialul economic al tarilor dezvoltate

4.2. Politica economica a tarilor dezvoltate 4.1. Potentialul economic al tarilor dezvoltate Caracteristicile economice ale tarilor dezvoltate sunt : economiile sunt caracterizate de o eficienta crescuta nivelul de trai al populatiei este ridicat

dezvoltarea economica se bazeaza in principal pe factorii intensivi ai dezvoltarii (cercetare dezvoltare, investitii in tehnologiile de varf s.a.m.d.) Sectoarele economice predominante in tarile dezvoltate sunt sectoarele secundar si tertiar. Exporturile se bazeaza pe produse cu inalt grad de prelucrare. Tarile dezvoltate reprezinta tarile de origine ale multora dintre societatile transnationale. 4.2. Politica economica a tarilor dezvoltate In cadrul politicii economice se remarca patru categorii de politici : politica bugetara politica monetara politica valutara politica comerciala

Politica bugetara reprezinta interventia statului in economie prin intermediul bugetului de stat, aceasta fiind una dintre cele mai frecvente si mai puternice forme de interventie a statului in economie. Doua tipuri de politici : politica de tip stop, aplicata pentru evitarea crizelor de supraproductie, realizata prin cresterea fiscalitatii si reducerea cheltuielilor bugetare in scopul franarii dezvoltarii economice necontrolate care poate duce la crize cu efecte nedorite pentru economie. Cealata politica este politica de tip GO, politica de relansare economica, ce se aplica in momentele de depresiune economica, vizeaza scaderea fiscalitatii si cresterea cheltuielilor publice. Statul din punct de vedere al politicilor bugetare aplica o serie de strategii de rationalizare, calculate dupa mai multe metode : metode traditionale, ce pornesc de la situatia existenta in calcularea bugetului de stat

politici moderne de rationalizare, care pornesc de la finalitatea procesului de guvernare (obiectivele pe termen mediu si lung).

Politica monetara reprezinta interventia statului prin actiunea asupra ofertei de moneda in scopul realizarii echilibrului macroeconomic. Politica monetara este pusa in practica de catre banca centrala (banca nationala) impreuna cu bancile comerciale. Politica monetara se realizeaza pe mai multe cai, utilizand diferite instrumente, cum ar fi : actiunea bancii centrale asupra rezervei obligatorii a bancilor comerciale rata dobanzii de referinta operatiunile pe piata deschisa

Actiunea asupra rezervelor obligatorii, care sunt o suma de bani care trebuie sa fie imobilizata, statul poate creste masa monetara aflata in circulatie prin scaderea nivelului rezervei minime obligatorii, ceea ce inseamna ca bancile comerciale vor avea mai multi bani la dispozitie pentru activitatea de creditare. Daca statul doreste temperarea dezvoltarii economice (a investitiilor), poate reduce masa monetara aflata in circulatie pe baza cresterii rezervei minime obligatorii a bancilor comerciale. Rata dobanzii de referinta. Dobanda de referinta este pretul oficial solicitat de catre banca centrala pentru imprumuturile acordate bancilor comerciale. Prin reducerea dobanzii de referinta, banca centrala stimuleaza cererea de credite din partea bancilor comerciale, acestea urmand sa acorde la randul lor mai multe credite pentru agentii economici si populatie. Statul poate sa franeze activitatea de creditare prin cresterea ratei dobanzii de referinta, ceea ce va face creditele neatractive. Operatiuni pe piata deschisa. Banca centrala poate actiona ca orice alta banca comerciala pe piata interbancara, avand posibilitatea sa se imprumute si sa acorde imprumuturi celorlalte banci. Daca banca centrala doreste o scadere a masei monetare, se poate imprumuta de la bancile comerciale, oferind in schimb titluri de valoare (bonuri de tezaur, certificate de depozit etc.). Banca centrala poate rascumpara titlurile de valoare emise anterior, oferind in schimb bancilor comerciale lichiditatile de care au nevoie pentru activitatea de creditare. Politica valutara. Prin cumpararea sau vanzarea de valuta, statul poate interveni in economie in sensul cresterii atractivitatii importurilor sau exporturilor, in functie de diferite situatii conjuncturale. De asemenea, prin politica valutara, statul urmareste asigurarea stabilitatii monedei nationale in scopul prevenirii unor dezechilibre majore in economie. Daca se constata o cerere ridicata pentru o anumita valuta si o oferta scazuta pe piata, banca centrala poate intervenii prin vanzarea unei cantitati de valuta care sa tempereze deprecierea monedei nationale in raport cu respectiva valuta. In sens invers, daca oferta pentru o valuta este foarte ridicata si cererea

nu este pe masura, banca centrala poate interveni prin cumpararea cantitatii de valuta oferita in exces in scopul prevenirii unei aprecieri fortate a monedei nationale. Politica comerciala. Reprezinta totalitatea instrumentelor utilizate de catre stat pentru reglementarea relatiilor sale comerciale externe. Instumentele sunt politica vamala (o politica tarifara), politica netarifara si masuri de promovare si stimulare a exporturilor. Politica vamala are drept scop protejarea producatorilor autohtoni prin intermediul taxelor vamale, veniturile realizate din aceste taxe se constituie in venituri la bugetul de stat. Instrumentul principal al acestei politici este tariful vamal care contine taxele aplicate asupra fiecarei categorii de produse, in functie de tara sau zona de provenienta. Exista doua tipuri de taxe vamale, taxe vamale ad valorem (in procente din valoarea facturata a marfii) si taxe vamale specifice, calculate in marime absoluta sau fixa pentru anumite produse, indiferent de valoarea declarata a acestora. Aceasta politica tinde sa-si piarda din valoare in conditiile integrarii economice mondiale sub diferite forme, care stipuleaza in cadrul acordurilor dintre state reducerea sau chiar eliminarea taxelor vamale. Politicile comerciale netarifare reprezinta o serie de bariere de natura nonfinanciara care vizeaza descurajarea importurilor din alte state. Se poate realiza prin unele din urmatoarele masuri : limitarea cantitativa a importurilor (interdictii la importul anumitor produse, contingentare a importurilor), bariere netarifare bazate pe politici de pret (stabilirea unor preturi minime la import, impozite indirecte pentru importuri, taxe antidumping) formalitati administrative privind importurile, precum declaratii vamale, documente solicitate, evaluare vamala s.a.m.d. Masurile de promovare si stimulare a exporturilor se realizeaza prin intermediul politicilor bugetare monetare sau valutare prin care statul urmareste cresterea exporturilor pe diferite piete. 5. Economia tarilor in curs de dezvoltare 5.1. Locul tarilor in curs de dezvoltare in cadrul economiei mondiale 5.2. Activitatea comerciala a tarilor in curs de dezvoltare 5.1. Locul tarilor in curs de dezvoltare in cadrul economiei mondiale Majoritatea tarilor lumii sunt tari in curs de dezvoltare, putand fi grupate in functie de originea lor astfel : fostele tari comuniste

fostele tari coloniale, sau dependente de tarile dezvoltate o parte din actualele tari comuniste (Vietnam, Coreea de Nord, Cuba)

Factorii care au condus la o dezvoltare mai lenta a economiei tarilor in curs de dezvoltare pot fi grupati in urmatoarele categorii : factori naturali si socio-culturali (lipsa anumitor resurse naturale, asezarea geografica, religia, sistemul de valori la nivel individual si la nivelul societatii) sistemele politice care guverneaza sau au guvernat aceste state, care au imprimat o anumita tendinta sau au franat initiativele interne de dezvoltare economica factorii comerciali care au generat o orientare a exporturilor catre produse primare si a importurilor catre produse cu un grad ridicat de prelucrare. Principala problema a tarilor in curs de dezvoltare consta in nivelul mult mai ridicat al importurilor comparativ cu exporturile. Aceasta conduce la un deficit al balantei comerciale care trebuie sa fie acoperit din diverse alte surse (imprumuturi, atragerea de investitii straine in economia tarii respective). In plus exportul de produse al tarilor in curs de dezvoltare este restrictionat si de o serie de alte obstacole, cum ar fi : politica comerciala a tarilor dezvoltate (acestea practica masuri protectioniste, stimuland importurile din tarile in curs de dezvoltare doar in functie de anumite interese). fiscalitatea ridicata din tarile dezvoltate. Acestea impun o serie de taxe fiscale, care conduc la o atractivitate scazuta a produselor importate din tarile in curs de dezvoltare. instabilitatea preturilor preturile la produsele primare sunt dictate in primul rand de oferta, cererea fiind de regula destul de rigida, fapt care poate conduce la o scadere semnificativa a preturilor unor astfel de produse daca oferta este foarte ridicata. Scaderea preturilor atrage dupa sine exporturi nerentabile care fac sa se adanceasca deficitul balantei comerciale a statelor in curs de dezvoltare. La nivelul economiei mondiale exista dezbateri permanente in ceea ce priveste eliminarea discriminarilor dintre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare in cadrul comertului international. In urma tratativelor a fost constituita la nivel mondial Organizatia Mondiala a Comertului care supravegheaza activitatea comerciala internationala in sensul respectarii acordurilor dintre state in ceea ce priveste comertul international. Aceasta organizeaza functioneaza din anul 1995. Pana in acest an majoritatea statelor erau semnatare ale unui acord general cu privire la comertul international cunoscut sub denumirea GATT (acordul general pentru tarife si comert). 6.Economia tarilor subdezvoltate. 6.1. Conceptul de subdezvoltare 6.2. Evolutii ale tarilor subdezvoltate

6.1. Conceptul de subdezvoltare Conform definitiei date de banca mondiala, dezvoltarea inseamna imbunatatirea calitatii vietii si venituri mai mari pe cap de locuitor. Prin imbunatatirea calitatii vietii intelegem pe de o parte satisfacerea nevoilor de baza (hrana, adapost, securitate, sanatate, protectie sociala) iar pe de alta parte, educatie, dezvoltare personala si posibilitatea de a alege. Subdezvoltarea este opusul dezvoltarii, reprezentand o situatie economica in care predomina saracia absoluta, niveluri reduse ale standardului de viata. Subdezvoltarea este caracterizata prin : crestere economica slaba sau inexistenta dependenta fata de exterior saracie absoluta generalizata rate ridicate ale natalitatii si mortalitatii

Organizatia Natiunilor Unite a definit ca limita pentru pragul de saracie valoarea de 1 dolar pe zi, ajustat cu paritatea puterii de cumparare (PPP). La sfarsitul secolului 20 aproximativ 1.3 miliarde de persoane traiau sub aceasta limita a saraciei. Pentru acest motiv la nivelul ONU a fost elaborat la inceputul anilor 2000 raportul privind saracia globala, care continea si o serie de strategii in vederea reducerii saraciei. Obiectivele acestui raport vizau reducerea numarului de persoane care traiesc in saracie la aproximativ 800 de milioane de persoane pana in anul 2015. 6.2. Evolutia tarilor subdezvoltate In analiza comparativa a nivelurilor de dezvoltare economica se utilizeaza o serie de indicatori cum ar fi venitul pe cap de locuitor. Evolutii ale venitului pe cap de locuitor. Comparativ tarile dezvoltate fata de tarile subdezvoltate. La inceputul secolului 20 raportul era de 6:1. In anul 1930 ajunsese la 7,5:1 1970 14:1 La inceputul secolului 21 acest raport sa ajunga la peste 50:1. Un alt indicator este repartizarea productiei industriale la nivel mondial. Aproximativ 4/5 din productia mondiala apartine tarilor dezvoltate. Aproximativ 1/5 apartine tarilor in curs de dezvoltare, iar tarile subdezvoltate au un nivel nesemnificativ.

Al treilea indicator este valoarea adaugata pe lucrator, se obtine ca raport intre valoarea adaugata bruta si numarul de persoane ocupate, acest indicator are valori foarte mici la nivelul tarilor subdezvoltate. (Intre Kenia si SUA acest raport era de 1:1000). Un alt indicator este indicele dezvoltarii umane (indicator sintetic), format din mai multi indicatori, cum a fi : speranta de viata la nastere gradul de alfabetizare al populatiei nivelul de frecventare a cursurilor primare, secundare si superioare mortalitatea infantila PIB / locuitor dotarea cu echipamente electrocasnice si automobile accesul la informare (massmedia si telecomunicatii) gradul de urbanizare al teritoriului egalitatea de sanse intre persoane de sexe diferite

7. Societatile transnationale (STN) si implicatiile lor asupra economiei mondiale. 7.1. Investitiile externe de capital 7.2. Piata societatilor transnationale 7.3. Strategii specifice societatilor transnationale 7.1. Investitiile externe de capital O societate transnationala este o firma care si-a extins activitatea economico-financiara dincolo de granitele tarii de origine, alcatuind un ansamblu la scara internationala, format dintr-o societate principala (societate mama) si un numar de filiale implantate in diferite tari, dependente de societatea mama. O societate transnationala combina obtinerea de economii de scara cu o reactie prompta la actiunea elementelor de mediu care se manifesta in cadrul diferitelor economii. Investitiile externe de capital pot imbraca doua forme : Investitii de portofoliu Investitii straine directe

Investitiile de portofoliu sunt investitii de scurta durata efectuate in special cu scop pur financiar, firmele urmarind realizarea de profituri rapide din dividende sau din revanzarea actiunilor la preturi mai ridicate decat cele de cumparare. Astfel de investitii nu vizeaza obtinerea unui pachet majoritar de actiuni (pachetul de control). Investitiile straine directe constau in achizitionarea pachetului majoritar de actiuni la anumite firme straine, cumpararea in intregime a unor firme straine sau investirea pe teren gol (green field). Trasaturi ale investitiilor straine directe. Ele depasesc ca importanta investitiile de portofoliu. Fluxul investitiilor straine directe vine in principal dinspre tarile dezvoltate catre tarile in curs de dezvoltare. Prin intermediul investitiilor straine directe se realizeaza de cele mai multe ori un transfer de tehnologie dinspre economiile dezvoltate catre cele mai putin dezvoltate. Avangaje ale investitiilor straine directe : Pentru societatea transnationala : Posibilitatea ocolirii taxelor vamale care nu ar fi putut fi realizata in cazul exporturilor directe. Societatile transnationale pot sa fructifice anumite resurse locale si avantajul fortei de munca relativ ieftine. Posibilitatea obtinerii de avantaje fiscale din partea statului in care se investeste. Posibilitatea fructificarii unor diferente de rata a dobanzii (societatile transnationale se pot imprumuta de pe piete unde rata dobanzii este mica, investind banii in alte tari unde rata dobanzii este mai ridicata). Posibilitatea fructificarii unor diferente de curs valutar. (cumpararea de valuta atunci cand cursul este scazut si vanzare atunci cand este ridicat). Avantaje pentru economiile in care se realizeaza investitiile straine directe : Crearea de locuri de munca. Transferul de tehnologie moderna. Dezvoltarea in lant a economiei, prin relatiile comerciale pe care aceasta firma le stabileste cu tarile locale, cresterea veniturilor bugetare din impozite si taxe, cresterea nivelului de trai al populatiei. 7.2. Piata societatilor transnationale O societate transnationala actioneaza simultan in trei spatii economice :

Spatiul economic national (prin societatea mama) Spatiul economic strain, in cazul filialelor stabilite pe teritoriul diferitelor tari gazda

Spatiul international, prin intermediul schimburilor care se realizeaza intre societatea mama si filiale, intre filiale sau intre acestea si alti agenti economici la nivel mondial Din punct de vedere al modului de actiune pe piata, societatile transnationale pot aborda doua tipuri de actiuni care le transforma in structuri ce pot fi extravertite sau introvertite. Structurile extravertite sunt orientate cu preponderenta catre exteriorul tarii de origine, astfel de societati fiind interesate intr-o expansiune cat mai larga la nivel mondial in scopul fructificarii avantajelor de pe pietele locale. Obiectivele unor astfel de societati vizeaza vanzarea unor cantitati mari de produse pe pietele locale si pe piata internationala. Structurile introvertite sunt concentrate in special pe tara de origine, eventualele investitii din tarile straine avand drept scop fructificarea unor avantaje locale in scopul realizarii de produse cu costuri reduse, care apoi sa fie comercializate in tara de origine a societatii transnationale. 8. Strategii specifice societatilor transnationale In contextul globalizarii economiei societatile transnationale adopta in principal strategii de dezvoltare (crestere a pietei), in special pe baza expansiunii la nivel teritorial. Aceste strategii de crestere pot fi aplicate pe doua directii : O crestere interna, care consta in dezvoltare prin auto finantare sau prin atragere de capital de la institutii financiar-bancare Cresterea interna care vizeaza dezvoltarea in exterior prin diferite tipuri de investitii

1. Fuziunea (o tehnica de concentrare prin care mai multi agenti economici se unesc, rezultand o noua societate, care poate sa poarte numele uneia din societatile care au fuzionata sau sa poarte un nou nume) 2. Absorbtia (cand o societate transnationala cumpara pachetul majoritar de actiuni la o societate locala sau o achizitioneaza integral). 3. Participarea - consta in achizitionarea unor pachete de actiuni de diferite marimi, rezultand astfel trei tipuri de participari : a. participare minoritara b. participare majoritara, cand firma urmareste sa detina controlul asupra societatii respective, aceasta urmand sa functioneze in continuare sub aceeasi denumire ca entitate juridica c. participare in cascada, prin achizitionarea unor pachete majoritare de actiuni la societati care la randul lor detin controlul in alte societati

d. construirea pe teren gol, infintarea de la zero a unor societati care vor functiona pe teritoriul tarii gazda. Aplicarea acestor strategii la nivelul societatilor transnationale creaza noi forme de confruntari in economia mondiala, care au invedere : Intensificarea concurentei

Concurenta pe pietele locale devine din ce in ce mai puternica intrucat noii veniti intra in competitie directa cu producatorii locali, incercand sa acapareze cat mai mult din piata. Concurenta se manifesta atat in planul produselor oferite pe piata dar si in ceea ce priveste factorii de productie (forta de munca, resurse locale, resurse financiare). Delocalizarea internationala a productiei

Consta in transferul facilitatilor de productie din tara de origine in tarile gazda, urmarindu-se diferite scopuri, cum ar fi : a. prelungirea cilcului de viata al produsului b. minimizarea costurilor de fabricatie c. ocolirea barierelor vamale d. evitarea taxelor excesive Delocalizarea se poate face pe mai multe cai : - una dintre ele fiind investitiile straine directe, - filialele comune (joint-ventures), care persupune o asociere intre o societate straina si una locala, - licentierea (un producator local primeste dreptul de fabricatie a produsului respectiv sub licenta, adica sub supravegherea partenerului strain, in schimbul acestor drepturi firma straina primind o suma de bani ce poate fi una fixa sau sub forma de procente din vanzari), - subcontractarea, cand are loc o relatie contracuala prin care un producator local livreaza anumite produse la comanda partenerului strain. Astfel de acorduri se realizeaza in principal pentru componente si nu pentru produse finite. Relocalizarea productiei

Are loc atunci cand firma mama isi retrage facilitatile de productie dintr-o tara straina, urmand ca acestea sa fie stabilite in tara de origine sau delocalizate intr-o alta tara. Categorii de relatii stabilite de societatile transnationale.

Principalele relatii sunt : Intre societatile transnationale si statele natiune Intre societatile transnationale Intre societatile transnationale si filialele lor externe Intre filialele externe

In cadrul relatiilor STN cu statul-natiune se poate ajunge la o serie de divergente, pornindu-se de la anumite convingeri conform carora societatile transnationale sunt interesate numai de realizarea profiturilor. In acest sens ele sunt preocupate mai mult de omul-client decat de omul-cetatean, nefiind interesate in elemente de dezvoltare sociala. Efecte negative pe care le pot avea societatile transnationale asupra statelor natiune. Dezechilibrarea balantei de plati externe datorita faptului ca societatile mama impun filialelor achizitionarea de produse din tara de origine sau de la alte filiale ale acestei societati din alte tari, ceea ce conduce la o crestere a importurilor pentru tara gazda. Alt dezavantaj major la nivelul tarilor gazda este crearea unei stari de instabilitate economica in situatia relocalizarii productiei, concretizata in concedieri masive de personal, cresterea somajului si implicit reducerea veniturilor statului prin nerealizarea impozitelor si taxelor. 29.05.2010 9. Organizatii internationale cu implicatii in economia mondiala Organizatia natiunilor unite si fondul monetar international. In cadrul economiei mondiale sunt implicate mai multe organizatii internationale, din toate categoriile, cum ar fi organizatii economice, organizatii profesionale, organizatii politice, culturale, stiintifice s.a.m.d. Acestea pot fi grupate in doua categorii mari: 1. organizatii guvernamentale 2. organizatii neguvernamentale Organizatia Natiunilor Unite (O.N.U.) O.N.U. s-a infiintat in 1945, dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand a fost semnata carta natiunilor unite, aceasta fiind documentul de baza dupa care se conduce respectiva organizatie.

La inceput au fost 50 de state semnatare a acestei conventii, iar in prezent aproape toate tarile lumii sunt membre O.N.U. (192 tari membre). Romania este membra O.N.U. din anul 1955. Conform Cartei Natiunilor Unite, considerata tratat international, scopurile O.N.U. sunt: Mentinerea pacii si securitatii internationale

Dezvoltarea relatiilor intre natiuni intemeiate pe respectarea dreptului autodeterminarii popoarelor si egalitatii in drepturi dintre acestea Cooperarea internationala in rezolvarea problemelor economice, sociale si umanitare precum si promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului Crearea unui centru in care sa se armonizeze eforturile natiunilor lumii cu privire la atingerea unor scopuri comune In atingerea acestor scopuri, O.N.U. este bazata in functionarea ei pe urmatoarele principii : Principiul egalitatii suverane a tuturor membrilor Toti membrii trebuie sa-si indeplineasca cu buna credinta obligatiile asumate conform cartei

Neintelegerile dintre state vor fi rezolvate excluxiv pe cale pasnica, astfel incat pacea, securitatea si justitia internationala sa nu fie puse in primejdie Renuntarea la amenintarea cu forta sau la folosirea ei in relatiile internationale

Membrii O.N.U. vor oferii sprijinul in orice actiune intreprinsa de organizatie si se vor abtine in a sustine statele impotriva carora O.N.U. intreprinde o actiune preventiva sau de constrangere Nici o dispozitie nu va autoriza O.N.U. sa intervina in chestiuni care tin exclusiv de competenta interna a unui stat Limbile oficiale ale O.N.U. sunt engleza, franceza, chineza, rusa si spaniola. Structura organizatorica a O.N.U. cuprinde urmatoarele organisme : Adunarea generala a O.N.U. Consiliul de securitate O.N.U. Consiliul economic si social Consiliul de tutela Secretariatul

Curtea internationala de justitie

Adunarea generala a O.N.U. este cel mai democratic forum al O.N.U., fiecare stat membru poate fi reprezentat de cel mult cinci reprezentanti, dar are dreptul la un singur vot in cadrul acestei adunari generale. Adunarea generala este principalul organ deliberativ in care se iau decizii majore privind pacea si securitatea internationala. Astfel de decizii majore, care includ si admiterea de noi membrii sau adoptarea bugetului organizatiei, se iau cu o majoritate de doua treimi din totalul voturilor. Celelalte decizii se iau cu majoritate simpla. Atributiile Adunarii Generale O.N.U.: Examineaza principiile generale de cooperare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, inclusiv principiile care guverneaza dezarmarea si reglementarea inarmarilor Discuta orice problema privitoare la mentinerea pacii supusa atentiei de oricare dintre membrii organizatiei Initiaza studii cu privire la promovarea cooperarii internationale in domeniul economic, social, cultural, invatamant, sanatate si al respectarii drepturilor omului fara nici un fel de discriminare Aproba bugetul Natiunilor Unite

Poate atrage atentia consiliului de securitate asupra unor situatii care ar putea pune in pericol pacea si securitatea internationala Alege membrii nepermanenti ai consiliului de securitate, membrii consiliului economic si social, membrii consiliului de tutela si judecatorii curtii internationale de justitie Numeste la propunerea Consiliului de Securitate, secretarul general al O.N.U.

Adunarea generala se intruneste in sesiune ordinara o singura data pe an si se mai poate intalni in sesiuni speciale, la cererea consiliului de securitate, la cererea majoritatii membrilor sau chiar la solicitarea unui singur membru daca majoritatea membrilor sunt de acord. Consiliul de Securitate al O.N.U. Principala responsabilitate este cea de mentinere a pacii si a securitatii internationale. Este format din 15 membrii, din care 5 membri permanenti (S.U.A., Franta, Marea Britanie, Rusia si China) si 10 membri nepermanenti alesi de Adunarea Generala pe o perioada de doi ani.

Deciziile se iau cu o majoritate de noua voturi, care trebuie sa includa obligatoriu cele cinci voturi ale membrilor permanenti. (Principiul unanimitatii marilor puteri sau al dreptului de veto)

Consiliul de securitate este singurul orgnanism care poate ordona actiuni armate ale organizatiei sau sanctiuni colective impotriva unor state ale lumii. Atributiile consiliului de securitate : Investigarea oricarei dispute sau situatii care ar putea conduce la neintelegeri pe plan international Recomanda metodele de solutionare a unor dispute Determina existenta unei amenintari la adresa pacii si securitatii internationale

Invita membrii O.N.U. sa aplice sanctiunile economice sau alte masuri care nu implica utilizarea fortei, luate impotriva unor state care practica agresiuni pe plan mondial Intreprinde actiuni militare impotriva agresorilor Recomanda adunarii generale numirea secretarutui general Numeste impreuna cu adunarea generala judecatorii curtii internationale de justitie

Consiliul Economic si Social. Este principalul organism al O.N.U. insarcinat cu probleme economice si sociale. Serveste ca forum de discutie pe probleme economice si sociale Formuleaza recomandari statelor membre Realizeaza si initiaza studii si rapoarte in domeniile de interes economic si social Promoveaza respectul si urmareste respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului

Organizeaza conferinte si pregateste proiecte de conventii internationale care vor fi supuse dezbaterii in adunarea generala Se consulta cu guvernele tarilor membre si cu organizatiile neguvernamentale pe probleme economice si sociale Secretariatul O.N.U. Este organismul permanent al O.N.U. si este format din secretarul general si personalul angajat in cadrul secretariatului.

Secretarul general este cea mai inalta autoritate din cadrul O.N.U., fiind deopotriva diplomat, activist, conciliator, avand rolul si obligatia de a promova principiile si valorile exprimate in Carta Natiunilor Unite.

Obiectivele curente ale Organizatiei Natiunilor Unite. Sunt cunoscute sub denumirea de obiectivele de dezvoltare ale mileniului si presupun atingerea unor tinte bazate pe indicatori concreti pana in anul 2015. 1. Un prim obiectiv este eradicarea saraciei extreme. In cadrul acestui obiectiv, O.N.U. isi propune cooperarea tuturor statelor lumii in vederea injumatatirii numarului de persoane care traiesc sub pragul de saracie absoluta. 2. Educatie pentru toti. Conform acestui obiectiv se urmareste ca toate persoanele sa finalizeze cursurile primare. 3. Promovarea egalitatii dintre sexe si cresterea participarii active in societate a femeilor. 4. Reducerea mortalitatii infantile, respectiv reducerea cu doua treimi a ratei mortalitatii in randul copiilor cu varsta pana in 5 ani. 5. Imbunatatirea asistentei maternale si reducerea cu 75% a ratei mortalitatii la nastere a femeilor. 6. Combaterea raspandirii virusului HIV si a tuberculozei, precum si a altor boli grave (malaria). 7. Asiguarea durabilitatii mediului prin integrarea principiilor de dezvoltare durabila in politicile tuturor tarilor membre. Combaterea eroziunii solului si a degradarii resurselor naturale. Reducerea la jumatate a numarului de persoane care nu au acces la apa potabila. 8. Dezvoltarea unui parteneriat global pentru dezvoltare care sa includa : - dezvoltarea sistemului comercial si financiar deschis la nivel mondial - o orientare mai buna catre nevoile celor mai sarace tari si permiterea accesului pe piata a produselor provenite din aceste tari - analizarea mai profunda a problemelor legate de datoria externa a tarilor in curs de dezvoltare - o cooperare mai stransa cu companiile farmaceutice pentru asigurarea accesului la medicamente a populatiei din zonele mai sarace Fondul Monetar International. O alta organizatie cu rol important in dezvoltarea economiei mondiale. A fost infiintata dupa cel de-al doilea razboi mondial, ca urmare a preocuparilor pe plan international privind reorganizarea relatiilor valutar-financiare pe plan international. In acest context, inca din iulie 1944 statele lumii (45 de state) s-au intalnit in S.U.A. la conferinta monetara si financiara din localitatea Brettonwoods.

Prin acordurile incheiate intre statele participante s-au infiintat doua organisme: fondul monetar international si Banca internationala pentru reconstructie si dezvoltare. Activitatea oficiala a F.M.I. a inceput la 1 martie 1947. In prezent, F.M.I. are 186 de tari membre intre care si Romania. Statutul si obiectivele F.M.I. Acordul de constituire a Fondului Monetar International s-a concretizat in 20 de articole, urmate de amendamente ulterioare. F.M.I. este o entitate juridica cu buget propriu si un mecanism procedural de decizie. Principalele obiective ale Fondului Monetar International sunt : 1. sa promoveze cooperarea monetara internationala prin intermediul unei institutii permanente, care sa constituie un mecanism de colaborare si consultare intre tarile membre 2. sa faciliteze comertul international si cresterea echilibrata a acestuia 3. sa promoveze stabilitatea cursurilor valutare si sa militeze pentru evitarea utilizarii cursului valutar ca mijloc de concurenta international 4. sa contribuie la stabilirea unui sistem multilateral de plati intre tarile membre, prin eliminarea restrictiilor valutare care pot frana comertul international 5. sa puna la dispozitia tarilor membre fonduri valutare sub forma de imprumuturi pe termen lung si mediu in vederea reducerii dezechilibrelor in balantele de plati externe ale tarilor member Functiile F.M.I. 1. Supravegherea politicilor financiar-valutare, prin consultari periodice intre tarile membre si specialistii fondului pe probleme care vizeaza situatia balantei de plati externe, a sistemului monetar, cursului de schimb, evolutia preturilor, strategii de dezvoltare etc. Conform acestei functii, F.M.I. este obligat sa supravegheze functionarea sistemului mondial de plati precum si respectarea de catre toate tarile membre a celor trei principii fundamentale ale F.M.I.: I. obligatia membrilor de a se abtine de la manipularea ratelor de schimb valutar II. obligatia de interveni pe pietele interne pentru a contracara fluctuatiile valutare si ale cursului de schimb III. respectarea interesului comercial al celorlalte tari, ale caror monede pot fi afectate de fluctuatiile cursului de schimb valutar 2. Asistenta financiara, consta in acordarea de credite pe termen mediu de 2-5 ani sau pe termen lung (5-10 ani), pentru care se solicita garantii specifice pentru rambursare, cum ar fi angajamentul tarii care

se imprumuta in stabilirea unei strategii in plan monetar, fiscal, bugetar si structural, de inlaturare a dezechilibrelor care afecteaza echilibrul balantei de plati externe. 3. Asistenta tehnica, se realizeaza prin trimiterea gratuita de specialisti in domeniile de expertiza ale F.M.I. pentru rezolvarea unor probleme cu care se confrunta tarile membre. De asemenea F.M.I. poate contrebui la pregatirea si formarea functionarilor publici prin intermediul a doua institutii specializate cu sediul la Washington si Viena, care organizeaza cursuri pe domeniul finantelor publice, ajustarii balantelor comerciale si de plati, programe financiare s.a.m.d. Organizarea si functionarea F.M.I. F.M.I. este condus de trei organisme, si anume : 1. consiliul guvernatorilor, care se reuneste o data pe an si joaca rolul de adunare generala a actionarilor. Fiecare stat este reprezentat de catre un membru, care este in general guvernatorul bancii centrale, insa dreptul de vot al acestor guvernatori difera in functie de cota parte subscrisa de fiecare tara membra. In acest fel, cel mai mare numar de voturi revine unor state precum S.U.A. (16,74%), Japonia (6,01%), Germania (5,87%), Franta (4,85%) si Marea Britanie (4,85%). Romania are 0,48% cota parte (10.55 voturi). Deciziile importante in cadrul acestui consiliu sunt luate cu o majoritate de 85% din voturi. Rezulta ca, prin cotele parti pe care le detin, S.U.A. au drept de veto in consiliul guvernatorilor. 2. Consiliul de administratie, este format din 24 de membri, 6 apartinand tarilor cu cele mai mari cote parti, iar restul sunt desemnati de celelalte tari membre, grupate de regula pe criterii geografice. Mai multe informatii sunt disponibile pe site-ul F.M.I. http://www.fmi.ro/ 3. Directorul general, care, prin consensul membrilor este de regula un european si conduce operatiunile fondului sub supravegherea consiliului de administratie. Sediul F.M.I. este la Washington. Mecanismele de finantare ale F.M.I. Resursele F.M.I. sunt constituite in principal din contributii ale statelor membre, pe care acestea le varsa in contul fondului in momentul in care adera la acesta. Aceste contributii se numesc cote parti, fiind exprimate in Drepturi Speciale de Tragere (DST). Pe langa aceste cote parti, F.M.I. mai poate atrage si imprumuturi de pe pietele financiare, comportandu-se in felul acesta ca orice alta banca. Din punct de vedere al creditelor F.M.I. ofera urmatoarele facilitati : Acordurile de tip stand by, care constau in acordarea unor transe de credit pe termen mediu tarilor aflate in dificultate in baza unor programe de reforma economica. Transele se acorda esalonat, F.M.I. urmarind la fiecare etapa stadiul de realizare a programului de reforma.

Finantarea extinsa, este creata in scopul ajutorarii tarilor care se confrunta cu grave dezechilibre ale balantei de plati, in scopul restructurarii sistemice care sa conduca la inlaturarea respectivelor dezechilibre. In acest sens se acorda de regula credite pe termen lung. Linia de credit, este un credit permanent acordat de regula tarilor dezvoltate, care pot apela oricand la resurse pentru acoperirea unor deficite temporare. Din anul 1995, F.M.I. acorda asistenta de urgenta pentru tarile aflate in situatii post-conflict. Implicarea F.M.I. in ajutorarea tarilor care se confrunta cu dezastre naturale.

Subiecte de examen : 1. Stadiile principale ale economiei mondiale (cap.1) 2. Conceptul de economie mondiala (cap.2) 3. Echilibrul economiei mondiale (cap.2) 4. Piata mondiala. Caracteristici si componente. (cap.2) 5. Formele de manifestare a integrarii la nivel mondial si caracteristici (cap.3) 6. Principiile care stau la baza Uniunii Europene (cap.3) 7. Politica economica a tarilor dezvoltate. Politica bugetara, monetara, politicile comerciale (cap.4) 8. Caracteristici ale economiilor tarilor in curs de dezvoltare 9. Caracteristici ale economiilor tarilor subdezvoltate 10. Ce este o companie transnationala 11. Tipuri de investitii realizate de S.T.N. (de portofoliu si directe) 12. Efecte pozitive si efecte negative ale implantarii unei S.T.N. asupra tarii gazda 13. Organismele de conducere ale O.N.U. 14. Functiile F.M.I. 15. Mecanismele de finantare ale F.M.I.