Terapia prin joc

Joaca este pentru copii ceea ce vorbirea este pentru adulti. Este un mediu pentru exprimarea sentimentelor, pentru explorarea relatiilor, descrierea experientelor, marturisirea dorintelor si implinirea de sine. Problemele pe care copiii le experimenteaza nu exista separat de persoana lor. Astfel, terapia prin joc egaleaza structura interioara dinamica a unui copil printr-o la fel de dinamica metoda. In procesul de crestere/maturizare, multe dintre problemele copiilor sunt determinate de inabilitatea adultilor de a intelege sau de a raspunde efectiv la ceea simte sau incearca sa comunice copilul. Acest "gol de comunicare" este largit ca urmare a insistentei cu care adultii incearca sa ii determine pe copii sa adopte modalitatile de exprimare specifice adultilor. Eforturile de comunicare cu copiii la un nivel exclusiv verbal presupun prezenta unei facilitati destul de dezvoltate de exprimare prin vorbire, limitand astfel copiii la un mediu ce este deseori incomod si restrictiv. Motivatii pentru terapia prin joc Deoarece dezvoltarea limbajului copiilor ramane in urma devoltarii lor cognitive, ei comunica prin joaca discernamantul asupra a ceea ce se intampla in lumea lor. In terapia prin joc, jucariile sunt percepute ca si cuvinte ale copilului, iar jocul ca si limbaj al copilului. Deci, terapia prin joc este pentru copil ceea ce consilierea sau psihoterapia este pentru adulti. In terapia prin joc, functia simbolica a jocului este cel mai important aspect, asigurand copiilor posibiltatea de a-si evalua exprimarea simtamintelor interioare. Experientele semnificative din punct de vedere emotional pot fi exprimate, intr-un mod mai confortabil si mai sigur, prin reprezentarea simbolica pe care o asigura jucariile. Folosirea jucariilor permite copiilor sa isi transfere anxietatile, fricile, fanteziile si vinile asupra obiectelor mai repede decat asupra altor persoane. In acest proces, copiii sunt in siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii, deoarece jocul permite copiilor sa se distanteze de evenimentele si experientele traumatizante pe care le-au trait. Astfel, copiii nu sunt coplesiti de propriile lor actiuni, deoarece acestea au loc in imaginatia lor. Manifestand simbolic prin joaca o experienta sau situatie inspaimantatoare sau traumatizanta si, probabil, schimband sau alternand in joaca rezultatul, copiii transforma evenimentele exterioare in decizii interioare astfel fiind mult mai apti in rezolvarea sau adaptarea la probleme. Intr-o relationare caracterizata prin intelegere si acceptare, procesul de joaca permite de asemenea copiilor sa ia in considerare noi posibilitati imposibile in realitate, astfel largindu-si in mod exceptional exprimarea de sine. In siguranta terapiei prin joc, copiii exploreaza ceea ce nu le este familiar si dezvolta o cunoastere care este atat senzitiva cat si cognitiva. Se poate spune deci, ca prin procesul de terapie prin joc nefamiliarul devine

familiar, iar copiii exprima in exterior prin joaca ceea ce a avut loc in interior. O functie importanta a jocului in terapia prin joc o reprezinta transformarea a ceea nu poate controlat in realitate in situatii controlabile, folosint reprezentari simbolice, ceea ce ofera copiilor oportunitatea de a invata sa isi rezolve problemele. Procesul terapiei prin joc Oferindu-li-se oportunitatea, copiii isi vor exterioriza sentimentele si nevoile intr-o maniera similara adultilor. Desi dinamica expresiei si modalitatea de comunicare sunt diferite pentru copii, exprimarile (teama, satisfactie, manie, fericire, frustrare, multumire) sunt similare cu cele ale adultilor. Copiii pot intampina dificultati considerabile in a exprima ceea ce simt sau in ce fel experientele traite i-au afectat. Daca sunt lasati, totusi, in prezenta unui adult caruia ii pasa, o persoana sensibila si care sa manifeste empatie, copiii isi vor dezvalui sentimentele interioare, prin intermediul jucariilor si al materialelor pe care ei le aleg, prin ceea ce fac cu acestea sau cum se joaca cu ele, de asemenea si prin povestile pe care le interpreteaza. Procesul de terapie prin joaca poate fi vazut ca o relatie intre terapeut si copil, relatioe in care copilul utilizeaza jocul pentru a explora lumea sa personala si pentru a realiza contactul cu terapeutul intr-un mod care asigura siguranta copilului. Terapia prin joc asigura copilului oportunitatea de a exterioriza, in timpul jocului, experiente si sentimente asociate. Acest proces va permite terapeutului sa experimenteze, intr-un mod personal si interactiv, dimensiunile universului interior al copilului. Aceasta relatie terapeutica asigura o dezvoltare dinamica si vindecarea copilului. Deoarece lumea copilului este o lume a actiunii si activitatii, terapia prin joc asigura terapeutului posibilitatea de a patrunde in lumea copilului. Copilul nu este impiedicat sa discute despre ceea ce s-a intamplat; mai degraba, copilul, in timpul jocului, lasa sa iasa la suprafata experientele trecute si sentimentele asociate. Daca motivul pentru care copilul a fost dus la terapeut este comportamentul sau agresiv, mediul de joaca da terapeutului oportunitatea de a experimenta agresiunea, pe de o parte in timp ce copilul loveste o papusa sau incearca sa il impuste pe tarapeut cu o arma si pe de alta parte sa il ajute pe copil sa invete auto-controlul folosind procedurile terapeutice potrivite a stabili limitele. Fara prezenta materialelor de joc (jucarii diverse, jocuri etc.), terapeutul poate doar vorbi cu copilul despre comportamentul agresiv pe care acesta l-a manifestat cu o zi sau o saptamana in urma. Indiferent care au fost motivele pentru care copilul a fost dus la terapeut, prin terapia prin joc terapeutul are ocazia de a experimenta si de a incerca sa rezolve in mod activ problema, in momentul in care aceasta este traita de catre copil. Axline (1947) a interpretat acest proces ca unul in care copilul isi exteriorizeaza sentimentele, aducandu-le la suprafata, confruntandu-se cu ele si chiar invata sa le controleze sau sa renunte la ele. Jucarii si materiale de joc Desi de dorit, o camera de joaca complet echipata nu este esentiala pentru ca un copil sa se autoexprime. Ceea ce este important este accesul facil al copilului la acele materiale de

pentru joaca al caror scop este acela de a incuraja exprimarea. Nu toate jucariile si jocurile incurajeaza in mod automat copilul sa isi exprime sau sa isi exploreze nevoile, sentimentele si experientele. Deci jucariile trebuie sa fie selectate si nu colectionate. Terapia prin joc nu este folosita ca o modalitate de petrecere a timpului sau de pregatire in vederea unei alte activitati. Scopul nu este acela de a "ocupa" mainile copilului in timp ce se incearca obtinerea vreunor cuvinte din gura acestuia. Drept urmare, o atentie importanta ar trebui acordata selectarii jocurilor/jucariilor care ar putea ajuta in urmatoarele situatii: - Explorarea experientelor ce tin de viata reala - Explorarea unei game variate de sentimente - Testarea limitelor - Joaca expresiva si de explorare - Explorare si examinare fara verbalizare - Succes fara o structura prestabilita Jucariile mecanice sau foarte complexe nu se potrivesc acestor obiective, deci sunt de evitat. Jocurile si jucariile care necesita asistenta consilierului pentru a fi folosite, nu sunt potrivite. Multi dintre copiii ce au nevoie de terapia prin joc au un moral slab si sunt extrem de dependenti. Jucariile si jocurile nu trebuie sa sporeasca aceste probleme. Landreth (1991) a furnizat a lista cu jucarii si jocuri/ materiale specifice. Stabilirea limitelor in terapia prin joc Stabilirea limitelor este o parte necesara si vitala a procesului terapie prin joc. Desi procedurile pentru stabilirea limitelor pot varia, stabilirea limitelor terapeutice este parte de baza a tuturor conceptiilor teoretice de terapie prin joc. Structura limitelor terapeutice este ceea ce ajuta la relationarea experientelor cu viata reala. Limitele in terapia prin joc au atat beneficii practice cat si terapeutice deoarece se pastreaza, printre alte dimensiuni, relationarea terapeutica, i se faciliteaza copilului oportunitatea de a invata ce este responsabilitatea de sine si auto-controlul si de asemenea, confera copilului si terapeutului un sentiment de siguranta emotionala si psihica. Acest sentiment de siguranta emotionala da posibilitatea copilului sa isi exploreze si sa exprime dimensiunile emotionale interioare, care probabil au ramas ascunse in alte inter-relationari. Terapia prin joc nu este o relationare in care copilului i se permite totul, deoarece copilul nu se simte in siguranta, important sau acceptat intr-o relatie fara limite. Limitele asigura prezivibilitatea. Deci, copiilor nu le este permis sa faca tot ceea ce ar vrea sa faca. O structura prestabilita asigura granite pentru relatia pe care terapeutul a determinat-o deja ca fiind necesara. Relatiile ce se stabilesc in timpul terapiei prin joc au limite minimale. Dezordinea este acceptata, dorinta de a explora este incurajata, ordinea si disciplina nu sunt cerine obligatorii, iar rabdarea persistenta este principiul calauzitor. Dorinta copilului de a nu respecta limitele este intotdeauna de o mai mare importanta decat depasirea propriu-zisa a unei limite. Deoarece terapia prin joc este o experienta de invatare pentru copii, limitele nu sunt stabilite decat atunci cand sunt necesare. Copilul nu poate invata auto-controlul pana cand

o ocazie de a-l experimenta nu apare. Astfel, a stabili o limita unui copil de a nu varsa acuarelele pe covor, nu este necesara pana cand copilul nu incearca efectiv sa faca aceasta. Limitele sunt formulate intr-un mod care sa-i permita copilului sa se poata controla. Scopul este acela de raspunde intr-un asemenea mod incat copilului sa i se permita sa spuna "Nu" siesi. Fraza: "Ti-ar placea sa versi acuarelele pe podea, dar podeaua nu e facuta ca acuarelele sa fie varsate pe ea; tavita de pe masa este pentru a a pune acuarelele in ea" recunoaste sentimentele copilului, ii comunica pentru ce nu este facuta podeaua si ii asigura o alternativa acceptabila. Copilului i se permite sa se opreasca singur la timp. Cercetari si rezultate Terapia prin joc nu este o concept bazat pe presupunere, pe incercare si greseala, sau pe capriciile de moment ale terapeutului. Terapia prin joc este o modalitate bine planificata, conceputa filozofic, bazata pe stadiile de dezvoltare ale copilului si sprijinita de ultimele cercetari in domeniu de a ajuta copiii sa se confrunte cu si sa rezolve problemele pe care experimenteaza de-a lungul existentei lor. S-a demonstrat ca terapia prin joc este un mod de abordare terapeutic efectiv pentru o varietate de probleme ale copiilor care includ, dar nu sunt limitate la, urmatoarele situatii: - abuz si neglijare - agresiune si exteriorizare - dificultati de atasare - autism - victime ale incendiilor - boli cronice - surzenie si alte handicapuri - disociere si schizofrenie - copii tulburati din punct de vedere emotional - enurezis si encoprezis - frica si anxietate - doliu - spitalizare - dificultati de invatare - copii cu probleme mentale - dificultati de citire - mutenie selectiva - probleme referitoare la respectul de sine si la auto-cunoastere - probleme de adaptare sociala - dificultati de vorbire - traume suferite - copii retrasi. Mitul popular conforma caruia terapia prin joc necesita o anagajare pe termen lung pe parcursul multor luni, nu este fondat asa cum se arata in studiile de caz si rapoartele cercetarilor facute de Landreth, Homeyer, Glover, and Sweeney (1996) in cartea lor numita "Interventii de terapie prin joc cu copiii".

Pregatirea profesionala Viitorii terapeuti trebuie sa aibe o pregatire corespunzatoare. Majoritate teapeutilor ce fac terapie prin joc, au masterat in consiliere, psihologie sau asistenta sociala, desi mai exista si alte discipline reprezentative in domeniu. O cerinta de baza este un titlu de master intr-un astfel de domeniu cu accent pe aspectele clinice sau de consiliere ale relatiei terapeutice. In cadrul sau in completarea unui asemenea program, pregatirea ar trebui sa cuprinda domeniile referitoare a dezvoltarea copilului si de asemenea aptitudini de consiliere, incluzand o pregatire teoretica referitoare la schimbarile de comportament corepunzatoare tipului de terapie prin joc folosita. Programul de studiu ar trebui sa includa o pregatire vasta in domeniul terapiei prin joc si o practica asistata cu copii a terapiei prin joc. Tendinte in terapia prin joc Domeniul terapiei prin joc se dezvolta si este acum reprezentat de Asociatia pentru Terapie prin Joc, o organizatie profesionala internationala. La Universitatea din North Texas a fost infiintat un Centru National pentru Terapia prin Joc. Un numar din ce in mai mare de de consilieri din scolile elementare si de terapeuti din practica privata includ in munca lor cu copiii si terapia prin joc. In terapia de familie exista o tendinta de a se raspunde atat valorilor dezvoltarii sociale si afective, cat si aspectelor sesiunilor de grup de tip familial. In terapia cu copii, parintii sunt invatati sa foloseasca procedurile de terapie prin joc. Aceasta metoda este bine studiata si s-a dovedit ca este eficace in ameliorarea problemelor pe care le au copiii prin imbunatatirea relatiei parinte-copil. Concluzie Terapia prin joc se bazeaza pe principiile dezvoltarii si astfel se asigura, prin joc, modalitatile potrivite de exprimare si comunicare pentru copii. Astfel, calificarea in terapia prin joc este un element esential pentru profesionistii ce se ocupa de sanatatea mintala si lucreaza cu copii. Joaca terapeutica ofera copiilor oportunitatea de a se exprima in mod liber si in ritmul lor propeiu, fara teama, cu asigurarea ca vor fi intelesi si acceptati.