Sunteți pe pagina 1din 4

DESPRE ALBUL GINDULUI IN SEARA ULTIMEI NINSORI Scrisa in ziua cind sa petrecut, pastrata dupa cea trecut

citeste (doar cine doreste) gindeste (doar cine traieste) traieste (doar cine citeste) doreste (doar cine gindeste) aseara, tirziu, prima oara dupa multa vreme, a nins, stins, vertical, real... un dar de plecare... (paralela gindului cade pe linga litere, golindule de sens prin suprapuneri, cum albul este neculoare prin adunarea tuturor celorlalte culori; asa cum poti sa te gindesti la altceva in timp ce scrii, cum poti sa scrii dincolo de ce stii, cum poti sa fii altfel decit scrii) ieseam dintrun drum spre altul, putin grabit, cu gindul agatat in ce nu am terminat, iar la poarta albul ma luminat curat fiind cernut prin negrul ascuns in noaptea ce se oprise cu respiratia oprita sa nu stinjeneasca fulgii; (de fiecare data ti se pare ca este prima data, atunci cind intre intimplari trec durate care le anuleaza noutatea, prospetimea, dorinta de a le trai; timpul curge prin el insusi, alunecare de inceputuri nascute din sfirsituri, de sfirsituri nedorite dar traite, de uitari si aminari impaiate de eternitati personale; repetate, insa la distante ce trec dincolo de orizontul memoriei vii, tot ce se intimpla pentru prima data ramine parca mai puternic decit orice repetare sau reluare; prima ninsoare, prima floare, prima sarutare restul sunt doar copii, dar originalul, primordialul are cea mai mare valoare) nu mai vazusem de mult fulgi atit de mari, rari, calmi, prieteni cu tacerea, frati cu iertarea... (stelara cristalizare, imprecizia caderii, fara tinta, cu alunecare continua, dar negrabita, pasi adunati in drumuri, caderi prefacute in plutiri, negraba ce colora timpul in alb, puritatea ce linistea mintea, mirarea ce incinta sufletul, linistea ce uimea urechea, nemiscarea admirativa a privirii ce cauta in sus, locul din care parea sa curga atita pace)

se topeau fara sa lase urme, albul nu se hotara sa ramina trecatoare dovada, era doar o linistita cascada, parca doar facuta sa se vada: nu conteaza citi o sa cada... (sacrificiul nu are culoare, se face in numele unei cauze, pentru o finalitate; adevaratul sacrificiu nu se face pentru ceva, ci pur si simplu se face; scrisul sincer nu se face stiind ca vei fi citit, apreciat sau aprobat, se face dintro nevoie ce depaseste mina, gindul, timpul, laurii interni sau daruiti de cei din jur; tot asa este albul unei ninsori, ce coboara spre derizoriul cenusiul al lumii de dedesubt, purificind pentru o perioada trecatoare, tot ceea ce doare) cerul negru si parca mai adinc, linistea albita pestritz, caderea negrabita, parca pe atze, parca din alta lume, parca voiau sa treaca undeva, prin asfalt, dincolo, unde e pace, liniste, neasteptare, acolo unde rostul nu se cauta doar se implineste... (vezi uneori o pasare trecind peste case spre un drum pe care numai ea il stie; alteori vezi un caine mirosind carari parfumate numai pentru lumea lui; o vrabie isi cauta in salturi creanga cea mai potrivita; atitea destinatii in atitea universuri paralele; nu se lupta intre ele; asa erau si fulgii care parca nu stiau ca ai asteapta pamintul, doareau doar sa coboare, sa treaca, sa se duca intro dimensiune stiuta doar de ei, aveau o carare, o linie pe care o cautau, mergind dincolo de gravitatie si pamint intrun vis numit ninsoare) cei mari cadeau alene, cei mai mici parca mai linistiti, in diferente care faceau sa para toti, ireali, parca era o demonstratie, parca era o incercare, cine cade mai drept, mai linistit, mai negrabit... (doar indoila naste nevoia demonstratiei, doar teama nevoia explicatiei, iar timpul pare impartit de memoria si speranta noastra in trei dimensiuni, trecut-deja facut, prezent-mereu absent, viitor-de care ne e dor, cind de fapt orice se petrece in ACUM, vesnicul DRUM, un fel de FUM, caci pare dar nu are despartire de gasire, sens in devenire, PAR/FUM, caci timpul poate sa aiba miros, da, poate sa aiba parfum, acel altadata plin de miros de gutui, acel cindva mirosind a cetina, acel atunci ars in jarul amitirii caruia noi ai spunem CLIPA)

gindul meu sa linistit, mam oprit si doar am privit, albul fragmentat, dar adunat ca dovada a impacarii de crengi, de case, de drumuri, orice culoare se linistea si se acoperea de alb, de acelasi gind: CURAT (in astfel de clipe ai vrea un suflet pereche sa te priveasca si sa te inteleaga, sa nu te judece, sa nu te intrebe, sa nu ceara, sa nu te cheme ci doar sa stea linga tine, in liniste, in necuvintare, doar in participare, in nesinguratate, ca o calma oglindire in aceasi alcatuire, impletire de dezlegari, dezlegari de cautari, eliberare de aflari, doar privirea hranita de zari, doar albul ingropind culori, doar gindul, visul ca niciodata nu ai sa mori...) iar privirea se aseza, cadea odata cu ei, si copilul din mine a vrut sa prinda un fulg pe limba, unul pe ochi, unul pe obraz, fulgii ma mingaiau blinzi, topiti de joaca mea, oricum erau destui, satui de pace, grasi de alb, verticali de linistiti... (negrul nu poate fi vesel, orice alta culoare poate fi folosita, combinata, silita sa se suprapuna peste altele in picturi, imagini, semne, dar albul, cind se purifica de caderea in lume, de caderea aceasta rece din ceruri, albul capata o sfintenie, o cumintenie, pe care o impune noptii, pe care o trezeste in suflet, pe care o lasa in urma lui ca dovada ca undeva totusi se naste linistea) o vreme, o clipa, un timp, am stat pe loc, sa nui calc, sa nui tulbur, sa nu ma amestec prea plin de culoare intre puritatea lor adunata si nepatata de noaptea pe care o spalau cu partile de lumina pe care le carau cu ei, de undeva de sus, de undeva de unde nu se vedea, norii erau ascunsi in negru, iar fulgii veneau si ne spuneau ca albul tot de acolo vine... (muntele inalt are prapastii adinci, -cine nu crede sa se arunce de pe stinci-, orice opus are undeva pus partea care la nascut din ce nu era facut, asa cum absenta se poate simti in prezenta, asa cum prezenta este dorita de absenta, asa cum banalul pastreaza esenta si realul idealul, dar nimeni nu urca dealul ca sa vada ultimul I, ce poate fi asezat pentru finalizat: I/DEAL) parca vedeam linistea strecurata printro sita, prefacuta in parti mici, mici, atit de mici incit nu puteau sa fie decit albe, iar frigul din vint incremenise si el, nu se misca nici o crenguta, nu se auzea nimic, pasii adormisera, stilpii ca niste paznici cu felinare faceau dungi printre copaci... (rareori, in clipe de gratie, mintea se opreste si ea, ca un ogar ascultind incremenit la vinoatoare de senzatii, starea in care poate sa treaca dincolo de ce se stie,vede, simte, prin poarta intelegerii scutite de drumul necesar

intrebarii sa devina raspuns; daca nu a sosit probabil ca deja a si ajuns, daca nu sa facut inca cineva tot il foloseste, tot ce este pleaca din cea fost, tot ce va fi se naste din ce este, potentiala vesnica poveste : ESTE) crestea o mirare, o aruncam ca pe o pasare sa pluteasca sa creasca, inapoi de unde veneau toti acei fluturi minusculi, care imi spuneau parca din nou, ca in nici un ecou sunetele nu sunt ca la plecare... fiecare fulg avea locul lui, fiecare plutire era o numaratoare adaugata rabdarii nesfirsite a nesfirsitului, iar eu priveam, doar priveam, si as fi vrut sa pot pastra totul asa... (cred ca dorinta nemuririi vine din efemeritatea temporalitatii la care se adauga frumusetea posibila a clipelor ce imbraca derizoriul in minune; acel moment care suspenda totul intro stare inefabila, cum este un joc de artificii, zimbetul copilului, privirea curata a unui sentiment, pacea dupa o suferinta, calmul dupa o dorinta implinita, un simplu moment care nefiind prezent, reflecta in el toate cele trei dimensiuni ale timpului pe care noi le putem intelege, intro fulgerare care te trece dincolo de sensuri) parca vedeam fulgii din Momo, sa te lovesti de ei, sa nu uiti, sa nu pierzi, sa nu te pierzi, sa plutesti odata cu ei, stiind ca de fapt caderea e zbor, ca plutirea e dor, ca albul e trecator, iar verticala doar o pornire... ca totul este egal in fire... (nu poti vorbi despre tacere, nu poti povesti o placere, nu poti impartasi o durere, ramine doar singuratatea literei in cuvint, ratacirea cuvintului in vint, de gind, de rind, absenta ochiului din curind, parasind fiecare sens si pas, in prea multul ramas, in acel fulg de idee nespus, cazind si el de undeva de sus, plutire in nedevenire, uimire de gasire si parasire, dar nu poti, ne e voie, nu e bine, nu se cuvine sa ramai, ci doar sa treci, sa te pe/treci, tu cu tine, cadere si plutire, uitare in impletire de amintire si uimire: parasire)

S-ar putea să vă placă și