Sunteți pe pagina 1din 3

Luceafarul- Mihai Eminescu

Incadrare in curent Poemul Luceafarul a aparut in 1883, in Almanahul Societatii Academice Social-Literare Romania Juna din Viena, fiind apoi reprodus in revista Convorbiri literare. Este un poem romantic, o alegorie pe tema geniului, dar si o meditatie asupra conditiei umane ( omul supus unui destin pe care tinde sa-l depaseasca). Romantismul este un current literar ce apare la sfarsitul secolului al XVIII-lea si tine pana la jumatatea secolului al XIX-lea; se naste ca o reactie anticlasicista, ce respinge toate rigorile impuse de doua secole rationaliste( clasicimul si iluminismul. Poemul este romantic prin amestecul genurilor ( epic, liric si dramatic) si al speciilor. Imaginarul poetic e de factura romantica. Iubirea se naste lent din starea de contemplatie si de visare, in cadru nocturn, realizat prin motive romantivce: luceafarul, marea, castelul, fereastra, oglinda, visul. Luceafarul se incadreaza in specia literare a poemului, specie de interferenta a epicului cu liricul, de intindere relative mare, cu un continut filozofic si caracter alegoric.Lirismul sustinut de meditatia filozofica si de expresivitatea limbajului este turna in schema epica a basmului si are elemente dramatice: secventele realizate prin dialog si dramatismul sentimentelor. Elemente fantastice se intalnesc in prima si a treia parte ( metamorfozele si calatoria lui Hyperion), partea a doua combina specii lirice apparent incompatibile, idila- povestea de dragoste dubla si elegia, iar partea a patra a poemului contine elemente de meditatie, idila si pastel. In esenta , poemul este un monolog liric, dialogul accentuand inaltimea idelor care-I confera caraterul filozofic. TEMA Tema poemului este romantica: problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Pentru ilustrarea temei iubirii, poemul Luceafarul armonizeaza zborul spre primordial si originar pentru implinirea prin eros cu meditatia filozofica asupra conditiei omului de geniu si cu aspect fantastice ale naturii terestre si cosmice, constituind un veritabil mit erotic. Iubirea se prezinta in diverse ipostaze sau tipare: terestra ( cuplul Catalin), cosmica( fata de imparat si Hyperion).Indragostitul e titan, demon sau geniu, iubita oscileaza intre Venere si Madona. O prima idee care sustine tema este legatura dintre planul cosmic si terestru: "Din umbra falnicelor bolti Ea pasul si-l indreapta Langa fereastra, unde-n colt Luceafarul asteapta." Legatura se realizeaza prin intermediul ferestrei, singurul spatiu de comunicare intre cele doua lumi, terestra si cosmica, metafora intalnita atat in poemul filozofic "Scrisoarea I", cat si in alte poezii eminesciene. O alta idee care sustine tema poemului este opozitia dintre imaginea angelica a primei intrupari cu a doua, care este circumscrisa demonicului, dupa cum o percepe fata: O, este frumos, cum numai-n vis/ Un demon se arata Aceste intrupari ilustreaza mitul Zburatorului, preluat de Eminescu din mitologia populara autohtona TITLU Titlul poemului se refera la motivul central al textului, Luceafarul, si sutine alegoria pe tema romantica a locului geniului in lume, vazut ca o fiinta solitara si nefericita, opusa omului comun. Alegatoria inseamna ca povestea, personajele, relatiile dintre ele sunt transpuse intr-o suita de

metafore, personificari si simboluri.Titlul uneste doua mituri : unul romanesc, al stelei calauzitoare si altul grecesc, al lui Hyperion( gr. Hyper-eon> cel care merge pe deasupra) , sugerand prin aceasta natura duala a personajului de tip romantic.

Incipitul Incipitul poemul se afla sub semnul basmului.Timpul este mitic: A fost odata ca-n poveste/ A fost ca niciodata. Cadrul abstract este umanizat. Portretul fetei de imparat, realizat prin superlativul absolut de factura populara o prea frumoasa fata, scoate in evidenta unicitatea terestra.Fata de imparat reprezinta pamantul insusi, iar comparatiile: Cum e Fecioara intre sfinti/ Si luna intre stele propun o posibila dualitate: puritate si predispozitie spre inaltimile astrale.

Relatii de opozitie si de simetrie Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze ale cunoasterii: geniul si omul comun. Simetria compozitionala se realizeaza in cele patru parti ale poemului astfel: cele doua planuri interfereaza in prima si in ultima parte, pe cand partea a doua reflecta doar planul terestru ( iubirea dintre Catalin si Catalina), iar partea a treia este consacrata planului cosmic ( calatoria lui Hyperion la Demiurg, ruga si raspunsul). Avand ca sursa filozofia lui Schopenhauer, opozitia tipic romantica dintre geniu si omul comun isi gaseste in poem o reprezentare in opozitia planurilor terestru si cosmic. In finalul poemului, Luceafarul exprima dramatismul propriei conditii, care se naste din constatarea ca relatia om-geniu este incompatibila. Atitudinea geniului este una de interiorizare a sinelui, de asumare a eternitatii si, odata cu ea a indiferentei.Omul comun este incapabil sa-si depaseasca limitele, iar geniul manifesta un profund dispret fata de aceasta incapacitate: Ce-ti pasa tie, chip de lut, dac-oi fi eu sau altul?. Geniul constata cu durere ca viata cotidiana a omului urmeaza o miscare circulara, orientata spre accidental si intamplator: traind in cercul vostru stramt norocul va petrece, ci eu in lumea mea ma simt nemuritor si rece.

Tablouri
Primul tablou se deschide cu o perspectiv mitic, atemporal, formula folosit, specific basmelor prin raportarea la timpul primordial, al genezelor: A fost odat ca-n poveti, / a fost ca niciodat / Din rude mari, mprteti, / O prea frumoas fat. Cadrul iniial n care apare fata de mprat este specific romantic. Izolarea i singurtatea accentueaz predispoziia la reverie. n vis, frumoasa fat de mprat se ndrgostete de Luceafr, a crui prezen o invoc printr-o formul incantatorie: Coboar-n jos, luceafr blnd, / Alunecnd pe-o raz, / Ptrunde-n cas i n gnd / i viaa-mi lumineaz! Invocaia fetei are drept consecin ntruparea astrului. Prima ipostaz n care apare astrul n visul fetei este aceea angelic, sinteza contrariilor mare i cer: Prea un tnr voievod / Cu pr de aur moale, / Un vnt giulgi se-ncheie nod / Pe umerele goale. Fetei i se ofer stpnirea mpriei mrii, dar ea refuz s-l urmeze. A doua invocaie este urmat de ntruparea n ipostaza demonic, sintez a contrariilor soare i noapte: Pe negre viele-i de pr / Coroana-i arde pare, / Venea plutind n adevr / Scldat n foc de soare. Fetei i se ofer stpnirea cerului, dar oferta este refuzat i de aceast dat, Luceafrului cerndu-i-se ntruparea n condiia de pmntean.

Al doilea tablou, concentrat n plan terestru, dezvolt tema romantic a iubirii idilice dintre doi pmnteni Ctlin i Ctlina fata de mprat dobndind acum un nume individualizator, care o apropie de condiia uman. Ea i pierde unicitatea, devenind un dublu pmntean al unui muritor banal, un paj ce poart pas cu pas / A-mprtesii rochii. Idila se desfoar n termenii terestrului, cei doi alctuiesc un cuplu compatibil, care amintete de lirica eminescian de tineree. Tabloul al treilea asociaz motivului cltoriei interstelare, ilustrat n zborul Luceafrului ctre Demiurg, motivul perisabilitii fiinei umane Ei numai doar dureaz-n vnt / Deerte idealuri. Motive romantice dezvoltate n acest tablou sunt condiia geniului, antiteza om comun / om superior ( preluat din filozofia lui Schopenhauer). Ultimul tablou propune un nou dialog cosmic terestru. Iubirea terestr, simbolizat prin cuplul Ctlin Ctlina, se mplinete ntr-un cadru romantic specific Sub irul lung de mndri tei / edeau doi tineri singuri. Luceafrul rmne n sfera proprie, dincolo de mrginirea uman, care nu poate s-i depeasc limitele i nu se poate realiza n afara spaiului propriu: Trind n cercul vostru strmt / Norocul v petrece / Ci eu n lumea mea m simt / Nemuritor i rece. Planului terestru i se asociaz motivul teiului, simboliznd dragostea mplinit dintre Ctlina i Ctlin, motivul codrului, motivul fortuna labilis ( soarta schimbtoare). Planului cosmic i se asociaz motivul singurtii, statornicia care scap determinrilor destinului uman, nemrginirea.

Opinia In opinia mea, Luceafarul poate fi considerat o alegorie pe tema romantica a locului geniului in lume, ceea ce inseamna ca povestea, personajele, relatiile dintre ele sunt transpuse intr-o suita de metafore, personificari si simboluri. In primul rand, poemul reprezinta o meditatie asupra destinului geniului in lume, vazut ca o fiinta solitara si nefericita, opusa omului comun. Zborul cosmic reprezinta motivul literar ce releva setea de iubire ca act al cunoasterii absolute, se intersecteaza cu nuantate motive al timpului.Antiteza dintre omul comun si omul de geniu apare si in discursul Demiurgului: Ei doar au stele cu noroc si prigoniri de soarte, noi nu avem nici timp, nici loc, si nu cunoastem moarte. In al doilea rand, prin prezenta metaforelor, mai ales in primul tablou, in cadrul dialogului dintre Luceafar si fata de imparat, accentueaza ideea iubirii absolute ce se cere eternizata intr-un cadru pe masura: cununi de stele.Profunziumea pasiunii si unicitatea iubirii traite in constituirea cuplului adamic il scot pe Catalin din ipostaza terestra: Cu farmecul luminii reci gandirile strabate-mi, revarsa liniste de veci pe noaptea mea de patimi. In concluzie, pentru ilustrarea conditiei de geniu, poemul Luceafarul- sinteza a operei poetice eminescine- armonizeaza teme si motive romantice, atitudini romantice, elemente de imaginar poetic si procedee artistice cultivate de scriitor, simboluri ale eternitatii/ mortii si ale temporalitatii/ vietii.De asemenea, exprim ideea singurtii geniului incapabil s se ncadreze ntr-o lume a sentimentelor specifice condiiei umane limitate