UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCURESTI - 2012 -

INTRODUCERE
Datele experimentale experimentale. sunt rezultatele numerice ale cercetarii

Cercetarea experimentala reprezinta principalul mod de abordare a problemelor de analiza stiintifica fundamentala sau aplicativa si urmareste verificarea adevarului teoriilor si ipotezelor care au stat la baza studiilor referitoare la procesele cercetate. Cercetarile experimentale permit analizarea unor fenomene pentru care nu se pot obtine rezultate ce pot fi puse in practica pe cale teoretica, datorita complexitatii acestora sau necunoasterii unor legi care determina evolutia fenomenului cercetat. Toate cercetarile experimentale presupun masurarea unor marimi fizice mecanice sau de alta natura, in regim static sau dinamic, folosind aparatura si mijloacele de masurare adecvate, prelucrarea datelor obtinute si la final, stabilirea concluziilor pe baza carora se poate trece la valorificarea rezultatelor.

1.PRELUCRAREA SIRURILOR DE DATE IN FUNCTIE DE O VARIABILA INDEPENDENTA

1.1. Reprezentarea datelor experimentale 1.2. Evaluarea constantelor arbitrare. Metoda celor mai mici patrate

1.1. Reprezentarea datelor experimentale

n general, rezultatele cercetrilor experimentale se concretizeaz: sub form de tabele; sub form grafic; sub form matematic (de funcie).

Fiecare din aceste modaliti de prezentare poate fi utilizat n diferite stadii ale cercetrii, dup cum urmeaz: pentru prelucrare primar prin folosirea tabelelor; pentru prelucrarea rezultatele obinute n urma msurtorilor se pot trasa grafice de dependen ale mrimilor studiate; pentru stabilirea funciilor de dependen ntre aceste mrimi.
Reprezentarea datelor prin tabele prezinta urmatoarele avantaje: simplitatea si usurinta intocmirii tabelelor, pastrarea datelor sub forma compacta, usurinta gasirii si compararii lor.

1.1. Reprezentarea datelor experimentale

In functie de relatiile dintre marimile ce sunt reprezentate in tabel se deosebesc urmatoarele clase: clasa calitativa de tabele (stabilesc relatii calitative); clasa statistica de tabel (unele variabile sunt exprimate cantitativ); clasa functionala de tabele (exprima relatii de forma f = f(x)). Intocmirea unor tabele corecte presupune respectarea urmatoarelor

reguli: Titlul sa fie scurt, complet si clar si sa descrie sumar continutul; Coloanele sa aiba titluri semnificative pentru toate elementele din coloana respectiva: corecte, fara simboluri si sa cuprinda unitatile de masura ale valorilor ce se inscriu; Valorile numerice inscrise in coloana sa fie aranjate astfel incat virgulele si cifrele cu aceeasi semnificatie (sute, zeci, unitati, zecimi, sutimi, etc.) sa fie aliniate vertical, iar lipsa unei valori nu se va marca cu zero, ci prin necompletarea randului respectiv.

1.1. Reprezentarea datelor experimentale

Reprezentarea grafic permite depistarea cu uurin a maximelor i minimelor, a punctelor de inflexiune, a caracteristicilor de periodicitate, usureaza compararea valorilor, da o imagine calitativa a dependentei f = f(x) , etc. La intocmirea unui grafic cantitativ se va tine seama de urmatoarele recomandari: hartia aleasa sa fie corespunzatoare scopului urmarit iar liniatura (milimetrica, log-log, semilog, etc.) sa fie suficient de deasa pentru a usura citirea; scarile pentru variabile sa fie alese astfel incat curba rezultata sa se plaseze in zona centrala a graficului; daca pe acelasi grafic se reprezinta mai multe siruri de date, punctele ce marcheaza valorile se vor diferentia corespunzator (cerc, cruce, triunghi, etc.); trasarea curbei care s reprezinte fenomenul studiat se va face cu mare grij, acordnd tuturor punctelor ponderi egale, cutnd ca aceasta s treac printr un numr ct mai mare de puncte i n acelai timp curba s fie ct mai neted.

1.1. Reprezentarea datelor experimentale

Folosirea datelor experimentale este mult usurata daca pe baza dependentei y = f(x) rezultata din masurari se gaseste o expresie analitica. Aceasta este o forma compacta, usor de retinut, se pot face interpretari, derivari, integrari necesare aprofundarii studiului fenomenului pe care-l modeleaza. Ecuatiile obtinute pe baza datelor experimentale se numesc ecuatii empirice spre deosebire de ecuatiile rationale obtinute prin deductii matematice. In principiu, problema gasirii unei ecuatii empirice care sa reprezinte un sir de date experimentale se reduce la: gasirea unei forme potrivite de ecuatie; calcularea valorilor constantelor arbitrare.

1.1. Reprezentarea datelor experimentale

a) Alegerea formei adecvate pentru ecuatiile empirice. Criterii de concordanta. O ecuatie empirica este ideala cand reprezinta cat mai exact datele experimentale si contine un numar cat mai mic de constante arbitrare, doua caracteristici contrare. Pentru gasirea tipului de ecuatie, se reprezinta, la o scara convenabila, graficul y = f(x) descris de datele experimentale si prin comparatie cu curbele etalon se apreciaza forma ecuatiei. Se urmareste modul in care ecuatia aleasa concorda cu sirul de date prin aplicarea unui criteriu de concordanta. Daca ecuatia propusa este nesatisfacatoare se repeta operatiunea cu o alta forma de ecuatie. Criteriul grafic de concordanta se poate aplica formelor de ecuatii care se pot liniariza si care contin maximum doua constante arbitrare. Criteriul tabelar de concordanta se recomanda formelor de ecuatii care contin mai mult de doua constante arbitrare si consta in intocmirea unei tabele corecte cu datele experimentale (cu diferenta comuna x = constant), calcularea anumitor diferente tabelare succesive si verificarea constantei sirului final de diferente tabelare.

1.1. Reprezentarea datelor experimentale

Tabelul 1.2 Criteriile de concordanta tabelara pentru cateva tipuri de ecuatii

1.2. Evaluarea constantelor arbitrare. Metoda celor mai mici patrate

Metoda generala de calcul pentru determinarea constantelor este metoda celor mai mici patrate. Volumul mare de lucru cerut de aceasta metoda, in conditiile in care nu se dispune de mijloace de calcul si de programe adecvate, determina folosirea unor metode simplificate. Dintre acestea, cea mai usor de utilizat este metoda punctelor alese, care consta in alegerea din tabelul cu date experimentale a unui numar de perechi de date (xi, yi ), egal cu numarul de constante continut de ecuatia propusa si inlocuirea lor in ecuatie. Se obtine astfel un sistem compatibil de an ecuatii cu an necunoscute, in care an este numarul de constante continute in ecuatie. Rezolvarea sistemului duce la determinarea valorilor constantelor. Metoda celor mai mici patrate se bazeaza pe principiul cu acelasi nume sau principiul probabilitatii maxime care stabileste ca pentru un sir de perechi de valori (xi, yi ) determinate experimental, ecuatia analitica care descrie cel mai satisfacator procesul dat, este aceea pentru care suma patratelor abaterilor valorilor rezultate experimental fata de valorile calculate cu relatia respectiva este minima.

1.2. Evaluarea constantelor arbitrare. Metoda celor mai mici patrate

Metoda se aplica pentru cateva functii uzuale : Functia liniara : - Dreapta de forma: y = a x + b , - Dreapta ce trece prin origine: y = a x Functia putere: y = b xa. Functia exponentiala : y = b eax Functia logaritmica: y = b+a ln x Functia polinom: y = a 1x m + a 2x m-1+.+ a mx + a m+1 Determinarea valorilor constantelor prin metoda celor mai mici patrate, pe baza algoritmelor prezentate pentru functiile tratate anterior, se poate face prin folosirea unui program adecvat cu ajutorul calculatorului ( Turbo Pascal, EXCEL). In EXCEL, pe baza datelor experimentale se determina ecuatia care reprezinta aceste date pentru o anumita forma (functie) aleasa. In plus acest program permite calcularea coeficientului de concordanta intre datele experimentale si ecuatia determinata, notat cu R. Cu cat valoarea lui R este mai apropiata de 1 cu atat forma de ecuatie aleasa reprezinta mai bine datele experimentale.

1.2. Evaluarea constantelor arbitrare. Metoda celor mai mici patrate

In acest sens programul EXCEL se poate folosi si pentru gasirea formei de ecuatie care reprezinta cel mai fidel un anumit sir de date. Astfel, daca pentru acelasi sir de date se presupun mai multe forme de ecuatie (liniara, exponentiala, logaritmica, polinom, etc.) ecuatia pentru care coeficientul R este mai mare reprezinta cel mai corect sirul respectiv. Programul EXCEL permite si reprezentarea grafica a ecuatiei determinate.

1.2. Evaluarea constantelor arbitrare. Metoda celor mai mici patrate

Graficul functiei liniare reprezentat cu programul EXCEL

Functia liniara 8 7 6 5 4 3 2 1 0 0 5 10 15 y = 0,5491x + 1,432 2 R = 0,9991

Graficul functiei putere reprezentata cu programul EXCEL

Functia putere
350 300 250 200 150 100 50 0 0 5 10 15 y = 3,4075x1,9413 R2 = 0,9976

Series1 Linear (Series1)

Series1 Power (Series1)

1.2. Evaluarea constantelor arbitrare. Metoda celor mai mici patrate

Graficul functiei logaritmice reprezentat cu programul EXCEL

y = 3,002Ln(x) + 3,9897 R2 = 0,9996
80 70 60 50 40 30 20 10 0

Graficul functiei polinom reprezentata cu programul EXCEL

Functia polinom
y = -1E-08x3 + 1E-05x2 + 0,0541x + 0,0079 R2 = 1

Functia logaritmica
12 10 8 6 4 2 0 0 5 10

Series1 Poly. (Series1) 0 500 1000 1500 2000

Series1 Log. (Series1) 15

2. REPREZENTAREA PRIN ECUATII A FUNCTIILOR DE MAI MULTE VARIABILE

In cercetarea experimentala se intalnesc si situatii in care variabila dependenta y este, in acelasi timp, functie de mai multe variabile independente. Apare astfel necesitatea determinarii unei expresii analitice de forma: y = f(xi, a0, ai, aii, aij) , care sa exprime dependenta functiei y de variabilele independente xi si de constantele a0, ai, aii, aij.

Pentru rezolvarea acestei probleme complexe este necesar a se parcurge mai multe etape, si anume:

Intocmirea unui program de organizare a experientelor; Determinarea valorilor constantelor; Testarea semnificatiei variabilelor; Testarea adecvantei formei functiei.

2.1. Structura programului de incercari experimentale

Programul de incercari experimentale reprezint strategia de programare a ncercrilor n vederea obinerii unor rezultate utile i cu un nivel de ncredere satisfctor. Programul de incercari experimentale este utilizat de mai bine de jumtate de secol i a fost folosit pentru prima dat de agronomi. Cu toate acestea, metoda planificrii tiinifice a experienelor este puin cunoscut i este puin folosit att n mediul industrial ct i n laboratoarele universitare. Aplicarea metodei programrii experimentului se realizeaz n urmtoarele etape: stabilirea ipotezelor, rezonabil de formulat, cu privire la factorii ce intervin n model, interaciunile dintre factori i efectele acestora; definirea obiectivelor de studiat prin stabilirea parametrilor importani i studiul interaciunilor dinte parametri; stabilirea programului de ncercri; analiza statistic a rezultatelor experimentrilor care const n deducerea ecuaiei de rspuns, analiza varianei modelului i optimizarea modelului; interpretarea i validarea fenomenologic a rezultatelor astfel obinute.

2.1. Structura programului de incercari experimentale

Metoda programrii experimentelor permite determinarea factorilor semnificativi, a interaciunilor semnificative dintre factori i asigur obinerea relaiei ce caracterizeaz fenomenul n, funcie de efectele reinute ca fiind influente. n funcie de numrul de experiene, planurile de experimentare pot fi complete sau incomplete. Planurile de experimentare complete combin toate nivele factorilor considerai. Dac factorii controlai (factorii de intrare) au numere diferite de nivele avem de-a face cu planuri factoriale. Dac factorii controlai au acelai numr de nivele, ntlnim:

planuri factoriale la dou nivele, cunoscute i ca planuri de tip 2n planuri factoriale la trei nivele sau planuri 3n.

2.1. Structura programului de incercari experimentale

Scopul unui experiment este s gseasc o combinaie de factori care s asigure: costuri sczute; productivitate; eficien; fiabilitate. n practic, cele mai uzuale metode de experimentare sunt: experimentri care se efectueaz variind un singur factor o dat; experimentri cu un plan factorial complet; experimentri cu un plan factorial fracionat.

3. DEPENDENTA STOHASTICA A DOUA SAU MAI MULTE VARIABILE

3.1. Corelatia liniara intre doua variabile 3.2. Corelatia liniara multipla 3.3. Corelatia neliniara

3.1. Corelatia liniara intre doua variabile

Corelatia intre doua variabile x si y este liniara daca ambele functii de regresie sunt liniare. In acest caz curbele de regresie sunt drepte de regresie. Pantele acestor drepte se exprima prin coeficientul de corelatie care este masura dependentei liniare dintre marimile x si y. Coeficientul de corelatie Pentru studiul corelatiei intre doua variabile x si y se efectueaza un numar n de experiente (observatii, incercari) independente. Eliminarea datelor afectate de erori grosolane Daca printre datele experimentale se descopera una suspecta ce difera mult de celelalte se pune problema daca aceasta valoare trebuie sau nu eliminata. Pentru eliminarea acestei date, ce difera mult de celelalte, se calculeaza dispersiile empirice si coeficientul de corelatie corespunzatoare tuturor valorilor S x2 ,S y2, r si aceeasi parametri pentru toate valorile cu exceptia celei suspecte (pentru n - 1 valori).

3.2. Corelatia liniara multipla

Daca valoarea R calculata este mai mica decat valoarea critica admisibila R(P,n) atunci valoarea suspecta se considera a fi afectata de erori grosolane si se elimina. In caz contrar se pastreza pentru prelucrare. Notiunea de corelatie liniara intre doua variabile tratata anterior poate fi extinsa la cazul unui numar de mai multe variabile. In cele ce urmeaza se trateaza cazul a trei variabile x, y si z facandu-se referinta numai la regresia empirica a variabilei z asupra variabilelor x si y. Coeficientul multiplu de corelatie R este intodeauna cuprins intre 0 si 1. Daca variabila z nu depinde de variabilele x si y, valoarea teoretica a coeficientului R este zero. Coeficientul multiplu de corelatie este egal cu unu daca si numai daca toate datele experimentale se situeaza in planul de regresie (exista o dependenta functionala liniara a variabilei z si y).

3.2. Corelatia liniara multipla

Coeficientul multiplu de corelatie R este intodeauna cuprins intre 0 si 1. Daca variabila z nu depinde de variabilele x si y, valoarea teoretica a coeficientului R este zero.

Coeficientul multiplu de corelatie este egal cu unu daca si numai daca toate datele experimentale se situeaza in planul de regresie (exista o dependenta functionala liniara a variabilei z si y).
Pentru studiul influentei numai a unuia dintre factori, de exemplu a factorului caracterizat de variabila x asupra celui exprimat prin variabila z, adica pentru studiul corelatiei dintre x si z dupa inlaturarea variatiei determinate de influenta variabilei y, se introduce coeficientul de corelatie partial al variabilelor x si z in raport cu variabila y.

3.3. Corelatia neliniara

In cazul corelatiei neliniare, drept masura a dependentei, adica drept masura a concentrarii punctelor experimentale in jurul curbelor de regresie se ia raportul de corelatie y/x pentru dependenta lui y in functie de x sau x/y pentru dependenta lui x in functie de y. Construirea curbelor de regresie se face prin metoda celor mai mici patrate. De obicei problema se limiteaza la considerarea unei dependente parabolice de grad mic, adica se apreciaza ca expresiile analitice ale curbelor de regresie sunt polinoame de gradul doi sau trei.

VA MULTUMESC!