Universitatea din Oradea Facultatea de Istorie, Geografie si Relaii Internaionale Specializarea : Relaii Internaionale i Studii Europene

Raportul dintre dreptul intern si dreptul international public in sistemul de drept romanesc
PROFESOR COORD.: POPOVICIU ADRIAN

STUDENTI:
PALCUT LIANA OLAU BOGDAN RISE II, GR. IV

Raportul: Drept International public- Drept Intern

Intre cele doua sisteme de drept se stabilesc raporturi de condiionare i influenare reciproc, acest lucru constituind obiectul discutiilor doctrinare prin care se urmareste stabilirea locului dreptului international public in ordinea juridica generala precum si a valorii sale in raport cu dreptul intern al statelor. Este bine cunoscut, ca la nivel international nu exista o autoritate legiuitoare suprastatala si ca normele juridice internationale sunt adoptate, fie pe cale cutumiara, fie pe cale conventionala, prin acordul de vointa al subiectelor dreptului international, in special statul. Prin urmare subiectele dreptului international sunt creatoare, destinatate si aparatoare ale normelor juridice internationale.

 Dreptul international public reglementeaza relatiile dintre subiectele sale , in special statele, spre deosebire de dreptul intern care reglementeaza raporturile dintre persoanele fizice sau juridice, publice sau private din interiorul statului. Multe norme de drept international reglementeaza aspecte cu privire la persoane particulare, mai ales in domeniul drepturilor omului. Cu alte cuvinte, participarea persoanelor particulare la raporturile de drept international este una mediata de stat, in sensul ca numai in masura in care statul accepta reglementarile respective pot avea o asemenea pozitie.

Dreptul international public este un drept coordonator spre deosebire de dreptul intern al statului care este un drept subordonator.Aceasta inseamna ca normele de drept international public sunt obligatorii numai pentru subiectele care l-au acceptat, pe cand in dreptul intern o norma juridica adoptata este obligatorie pentru toate subiectele, indiferent de pozitia acestora, de acceptare sau neacceptare.

Ordinea juridica internationala este mai putin completa decat cea interna si in acest sens este semnificativ raspunsul lui Nicolae Titulescu: Ce i se imputa legii internationale? Posibilitatea ca ea sa fie violata? Si de cand violarea legii atrage acesteia din urma pierderea caracterului de lege?

Raportul juridic internaional i obiectul su.

Raportul juridic internaional este raportul dintre dou sau mai multe subiecte de drept internaional care d natere la drepturi i obligaii reciproce pentru ele i este reglementat de normele acestui drept. Obiectul raportului juridic este dat de apariia anumitor bunuri patrimoniale si nepatrimoniale, precum i interesele statelor inseparabil legate de aceste bunuri. Caracteristica esenial a acestor bunuri este c ele nu pot fi obinute dect prin aciunea comun a mai multor state. Raporturile juridice internaionale sunt create, modificate, sau stinse prin tratate internaionale ncheiate de ctre subiectele de drept internaional public.

Raportul dintre dreptul international public si dreptul intern al statului constituie obiectul discutiilor doctrinare, prin care se urmareste stabilirea locului dreptului international public in ordinea juridica generala si a valorii sale in raport cu dreptul intern al statului. Cu toate deosebirile existente intre cele doua sisteme de drept, ele au elemente comune de baza cum sunt: categoriile de subiecte de drept, izvoarele de drept, normele juridice, raspunderea. Intre cele doua drepturi sunt raporturi de conditionare si influentare reciproca. Multe norme ale dreptului international public au aplicare si in dreptul intern al statului, fie ca sunt introduse in acesta, fie ca statele au obligatia de a-si adapta legislatia nationala la cerintele internationale. De asemenea, reglementarile de drept intern ale statelor pot produce efecte in aparitia de norme ale dreptului international. Pentru a stabili intr-o oarecare masura raportul sau raporturile existente intre dreptul intern si dreptul international public vom prezenta 2 doctrine: doctrina dualista si doctrina monista.

Doctrina dualista il are ca fondator pe Heinrich Triepel care, pornind de la subiectele si izvoarele celor doua tipuri de drept, afirma ca dreptul international si dreptul intern sunt doua ordini juridice egale, independente si complet separate, inchise ermetic una fata de cealalta, ceea ce determina imposibilitatea aparitiei de conflicte intre ele. Pentru a se putea aplica in dreptul intern, norma de drept internationala trebuie transformata intr-o norma interna care poate fi astfel modificata sau abrogata de o norma interna ulterioara. Aici intervine raspunderea internationala a statului, care are obligatia de a pune de acord dreptul sau intern cu obligatiile internationale asumate, ceea ce nu impiedica norma interna in cauza sa ramana in vigoare pana cand statul nu intreprinde masurile necesare pentru armonizare.

Premisa dualista primara este aceea ca ordinea juridica internationala si sistemele juridice statale sunt in mod necesar autonome deoarece: a) normele fiecarui sistem au conditii specifice de validitate; b) normele se aplica unor subiecte juridice diferite; c) normele se aplica unor situatii diferite;

Un tratat international, spre exemplu, se adreseaza cel mai adesea organelor statului si in mod curent, nu confera drepturi si obligatii celorlalte subiecte de drept intern. In absenta unor mecanisme de receptare efectul normelor internationale pentru persoanele fizice si juridice din sistemul intern este unul virtual si indirect. De regula, normele constitutionale interne care se refera la dreptul international creeaza un ecran intre acesta din urma si subiectele din ordinea juridica interna.

Doctrina monista, in ansamblul sau este construita pe ideea ca dreptul international si cel intern formeaza o singura ordine juridica, un sistem unic al carui norme cunosc o anumita ierarhizare. Adeptii conceptiei moniste propun doua teorii: teoria prioritatii dreptului intern al statelor si teoria prioritatii dreptului international . Prima teorie afirma primatul dreptului intern asupra dreptului international, iar cealalta afirma primatul dreptului international asupra dreptului intern. Monismul cu primatul dreptului intern este promovat de adeptii Scolii de la Bonn (fratii Philipp si Albert Zorn, Max Wenzel), care considera dreptul international ca pe un drept de stat extern, deci o derivatie a dreptului intern. Pornind de la conceptiile lui Hegel, pentru care independenta statului se manifesta ca un raport de forta si genereaza starea de razboi intre state, fiecare stat isi pastreaza, in aceasta conceptie, un drept nelimitat de a decide, in functie de interesele sale si de dreptul sau intern, asupra tratatelor incheiate si a aplicarii dreptului international.

Monismul cu primatul dreptului international este creat in principal de Scoala de la Viena (Hans Kelsen, J.L. Kunz, Alfred Verdross). Principalul teoretician al acestei orientari este Hans Kelsen, care sustinea ca la baza intregii stiinte juridice exista o norma unica, originala fundamentala sau suprema din care decurge gradat intregul sistem de drept. Orice norma juridica supraordonata este nula, nu are validitate. Conform acestei teorii, dreptul international are o pozitie superioara dreptului intern, care poate fi considerata doar o derivatie a primului.

Hugo Krabbe, impartaseste de asemeea ideea ca dreptul are ca fundament o autoritate superioara, considerand ca unica sursa a dreptului este sentimentul sau constiinta juridica ce asigura unitatea dreptului international si a celui intern, in care cel dintai primeaza asupra celui de al doilea si i se impune.

La randul sau, George Scelles, care stabileste intre dreptul international si cel intern o legatura foarte stransa si considera dreptul international ca fiind un drept intersocial ce se aplica si indivizilor, ca subiecte ale acestui drept apreciaza ca regula de baza a vietii juridice internationale este aceea potrivit careia fiecare norma intersociala primeaza fata de orice norma interna aflata in contradictie cu ea si o modifica sau o abroga.

Monismul si dualismul pun in evidenta nivelul de centralizare din sistemul international. Este limpede ca absolut toate materiile centralizate din dreptul international ilustreaza efectivitatea teoriei moniste. In acelasi timp, dualismul nu este complet deligitimat, deoarece el reflecta nivelul descentralizat al relatiilor internationale si al dreptului international.

In concluzie se poate afirma: a) autonomia relativa a sistemelor intern si international: normele interne contrare dreptului international nu pot fi invalidate in general in ordinea juridica interna si raman inopozabile in ordinea internationala b) interactiunea sistemelor: pe de o parte, dreptul international a incorporat in cadrul izvoarelor sale formale anumite norme din sistemele de drept statale, pe de alta parte exista si un numar relativ redus de norme de drept international cu aplicabilitate directa in sfera de competenta statala, asa numitele norme internationale self-executing.

Raportul dintre dreptul international si dreptul intern

> Conceptia dualista- consacra existenta separata a celor doua sisteme > Conceptia monista- admite o singura ordine juridica > Teoria prioritatii dreptului intern > Teoria prioritatii dreptului international.

Pentru ca nu exista o regula de drept pozitiv a supraordonarii sistemelor, de regula aplicabilitatea normelor internationale in dreptul intern presupune o procedura de receptare. Efectul acestei operatiuni speciale consta in transformarea caracterului international al normelor in caracter intern. Asa cum observa Heinrich Triepel, prin receptare prin cea mai pura receptare, care lasa nemodificat continutul normei dreptul international se transforma in drept intern deoarece sursa validitatii sale este una de drept intern si nu una de drept international. Intre dreptul international si dreptul intern pot exista trimiteri, in sensul ca enuntul unei norme X dintr-un sistem trimite la o norma sau la o definitie Y din celalalt sistem. Un Exemlu in acest sens este Conventia de la Bruxelles din 27septembrie 1968, tratat care leaga statele membre ale Comunitatii Europene.

Interpretarea la nivel international a continutului normei prevaleaza asupra interpretarii din dreptul intern. Asa cum se intampla in sistemul nostru intern, atunci cand exista interpretari concurente ale normelor privind drepturile si libertatile fundamentale la cele doua esaloane, intern si international. Daca acest conflict de norme se rezolva intotdeauna in favoarea dreptului international, atunci putem vorbi, eventual, de un monism cu primatul dreptului international. Din perspectiva dreptului international, monismul si dualismul sunt pozitii constitutionale care reflecta conceptiile privind domeniul rezervat al statelor suverane si atitudinea generala fata de fenomenele de centralizare juridica internationala. Dualismul sau monismul reflecta pozitii nationale opuse in legatura cu raportul dintre sisteme. Insa distinctia dualism- monism, departe de a fi depasita, ramane permanent un revelator al atitudinilor nationale de dreptul international.

Raportul: drept intern- drept international in sistemul de drept romanesc.

Constitutia unor state, in principal cele membre ale Uniunii Europene, consacra superioritatea angajamentelor internationale fata de dreptul intern. Din categoria aceasta de constitutii face parte, in anumite limite si Constitutia Romaniei din anul 1991. In dispozitiile sale referitoare la drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor se face precizarea daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, , cu excepia cazului n care Constituia sau legile interne conin dispoziii mai favorabile. art.20 alin.2. In art. 11 alin. 2 al Constitutiei se prevede tratatele ratificate de catre Parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern.

Constitutia Romaniei prevede ca Statul Roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte art. 11 alin.1. In acest domeniu este recunoscuta, deci, de catre Constitutia noastra, prioritatea dreptului international. Astfel, legea fundamentala romana consacra o solutie combinata (dualism- art. 11 si monism cu primatul dreptului international- art 20). Totodata se mai specifica in articolul 11, alin. 3 in cazul n care un tratat la care Romnia urmeaz s devin parte cuprinde dispoziii contrare Constituiei, ratificarea lui poate avea loc numai dup revizuirea Constituiei. Jurisprudenta internationala si din ce in ce mai frecvent, jurisprudenta interna, ca si practica diplomatica, au confirmat principiul conform caruia dreptul international nu poate exista fara ca primatul sau in raport cu ordinea juridica nationala sa nu fie recunoscut.

In consecinta, prevederilor acestor tratate devin obligatorii pe teritoriul Romaniei pentru organele de stat si pentru cetatenii sai, ca si pentru celelalte persoane aflate sub jurisdictia statului roman.

Doctrina romaneasca din perioada socialista critica in egala masura dualismul si monismul cu cele doua variante ale sale, vorbind despre o corelatie dialectica intre dreptul international si dreptul intern si recunoscand influentele reciproce dintre ele, desi sunt considerate ca ordini distincte de drept, nesubordonate una celeilalte. Explicatia acestei abordari consta in imposibilitatea politica pentru statul totalitar de a se supune dreptului international.

Suprematia dreptului international a fost confirmata si de Curtea Internationala de Justitie prin Avizul consultativ din 26 aprilie 1988 privind Speta compatibilitatii legii antiteroriste a SUA cu Acordul de sediu al ONU in privinta Biroului Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei de la New York, care invoca: principiul fundamental al dreptului international al preeminentei acestui drept fata de dreptul intern.

Suprematia dreptului international a fost consacrata implicit si prin tratatele de constituire a Comunitatilor Europene care a instituit o ordine juridica proprie, integrata in sistemul juridic al statelor membre, din momentul in care tratatul intra in vigoare si se aplica de catre organele lor de jurisdictie.

Bibliografie:
Raluca Miga Besteliu ,,Drept internaional, Introducere in drept international public, 2003, ed.All Beck, 2005 vol.I, 2008-vol.II; Alexandru Bolintineanu, Adrian Nastase, Bogdan Aulescu Drept internaional , ed.All Beck, 2000; Ioan Stan Drept international public, ed. Universitatii Agora, Oradea 2006; Valentin Constantin - Drept international public, ed. Universitatii de Vest, Timisoara, 2004
Stelian Scaunas Dreptul Internaional public, edit. a II-a , CBH;