Sunteți pe pagina 1din 17
Ecosistemul unei pajişti
Ecosistemul unei pajişti

În pajiştile naturale predomină plantele erbacee perene.

În prezent, pajiştile naturale sunt tot mai puţine, datorită intervenţiei omului. Multe dintre ele sunt păşunate natural de oi, capre etc.

În

solul

unei

pajişti se găsesc

bacterii, ciuperci, alge, precum şi milioane de râme, care contribuire la

formarea humusului şi mineralizarea substanţelor organice, creînd astfel condiţii favorabile pentru numeroase specii de plante.

După

talie,

stratul

ierburilor

plantele

scunde

ierburilor înalte.

formează

şi

stratul

Pajiştile se clasifică în funcţie

de

altitudine în pajişti: de stepă, subalpine şi alpine.
altitudine în
pajişti:
de
stepă,
subalpine şi alpine.

Ecosistemul

stepă

unei pajişti de

Pajiştile de stepă sunt răspândite

în unele zone

de câmpie şi podişuri

joase (de exemplu partea centrală şi

sud-estică a Bărăganului).

Dobrogei şi stepa

Ele

sunt,

în

general,

lipsite

de

păduri.

Rarele

pâlcuri

de

păduri

sunt

alcătuite din

specii

iubitoare

de

căldură şi rezistente la secetă.

Pajiştile

de

stepă

oferă

condiţii

favorabile de viaţă mai ales, insectelor

şi vertebratelor mici.

 

Plantele

erbacee

au,

în

general,

rădăcini adânci, limbul frunzelor redus

şi deseori acoperit perişori protectori.

cu

ceară sau

Datorită

desţelenirii

terenurilor

ocupate de pajişti şi transformării lor în terenuri agricole, suprafeţele cu pajişti

tipice de stepă s-au redus.

Ecosistemul unei pajişti alpine

Pajiştile

de

munte,

subalpine

şi

alpine se găsesc la o altitudine

de

peste 1800 m.

Pajiştile alpine ajung până la 2500m. Ele se caracterizează printr-un biotop specific, cu temperaturi scăzute, vânturi puternice şi vieţuitoare adaptate la aceste condiţii vitrege de viaţă.

Plantele sunt pitice, multe dintre ele târâtoare sau cu frunze dispuse în rozetă la suprafaţa solului.

Frunzele sunt acoperite cu ceară sau cu perişori protectori. Unele plante au frunze suculente. Datorită luminii puternice, în general, florile sunt viu colorate.

Animalele

au

de

obicei,

culori

închise, pentru a capta razele solare.

Ecosistemul unei peşteri
Ecosistemul unei peşteri

Peşterile

sunt

naturale subterane.

ecosisteme

Ele s-au format în timp îndelungat, în urma dizolvării rocilor calcaroase de către apele de infiltraţie carbogazoase. În unele peşteri există ape subterane curgătoare sau lacuri.

Caracteristici ale biotopului:

temperatura aproape constantă, în medie de 10oC; peşterile sunt izolate de variaţiile de temperatură ale mediului extern,

umiditate foarte ridicată •

lumina

nu

pătrunde

decât

foarte

puţin, la intrarea în peşteră

ventilaţia este slabă, peşterile fiind spaţii închise.

Componente ale biocenozei:

Lumea vieţuitoarelor din peşteri este săracă.

Plantele lipsesc complet. Doar la intrare, unde pătrunde puţină lumină, se pot vedea pe pereţii umezi alge unicelulare asemănătoare cu verzeala zidurilor. În peşteri există bacterii şi unele ciuperci care se dezvoltă mai ales, în locurile unde apa de infiltraţie aduce materie organică.

Lumea animală este reprezentată prin specii de nevertebrate care se hrănesc şi se reproduc numai în condiţiile acestui biotop. Ele se numesc organisme troglobionte (de exemplu viermi, crustacee, păianjeni şi predominant reprezentanţi ai unor ordine de insecte).

Speciile adaptate la viaţa în peşteri se deosebesc de formele care trăiesc la suprafaţa pământului prin unele caractere cum sunt: pigmentaţia slabă a corpului (sau lipsa ei totală), alungirea apendicelor corpului (antene şi picioare) care servesc la orientarea în mediu prin miros şi piăit şi regresul ochilor. (În peştera Postojna din Slovenia trăieşte în apă un amfibian numit Proteus care este lipsit complet de ochi şi are corpul depigmentat.)

În apele subterane din peşteri trăiesc de asemenea, puţine vieţuitoare şi anume, larve de insecte, viermi, crustacee.

În multe peşteri se întâlnesc diferite specii de lilieci, mai ales, la intrarea în peşteră. Cu excrementele şi cadavrele lor se hrănesc unele nevertebrate care ajung aici prin reţeaua de fante sau deschideri ale peşterilor.

Pe timp de iarnă, datorită temperaturii mai ridicate decât în exteriorul peşterii, alături de lilieci, uneori se retrag pentru hibernare chiar şi unele mamifere mari precum urşii.

Cu studiul ecosistemului peşterilor se ocupă biospeologia. Părintele aceste ştiinţe a fost savantul român Emil Racoviţă (1868-1947), care a explorat aproximativ 1500 de peşteri, din ţară şi străinătate. În anul 1907, el a editat revista Biospeologica, care a stat la baza naşterii noii ştiinţe. În anul 1920, Emil Racoviţă a înfiinţat la Cluj primul institut de speologie din lume.

În prezent cele mai interesante peşteri din ţara noastră au fost declarate rezervaţii speologice, fiind ocrotite prin lege.

În

unele

au

fost

hienă, rinocer, mamut

găsite fosile de

etc.

În Peştera

Urşilor-

judeţul

Bihor

şi

Muierilor-

judeţul

Gorj

în

peştera

s-au

găsit

numeroase urme de viaţă şi resturi de

fosile ale ursului

de cavernă

Ursus

spelaeus, dispărut cu mai bine de 15000 de ani.

În prezent cele mai interesante peşteri din ţara noastră au fost declarate rezervaţii speologice , fiind

Sfârşit