TEORIA SI METODICA ANTRENAMENTULUI SPORTIV

PRINCIPIILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV

Principiile AS: Au rol calauzitor in activitatea antrenorilor, asigurand organizarea si desfasurarea tuturor actiunilor specifice activitatii acestora in colaborare cu cuceririle stiintelor biologice, ale psihologiei si pedagogiei. O idee de baza a unei doctrine sau teze care structureaza si orienteaza o activitate de cunoastere sau de natura practica, din care deriva o serie de cunostinte in planul actiuni sau comportamentului= PRINCIPIU

IN TEORIA SI MET A.S. SUNT FORMULATE O SERIE DE PRINCIPII:

Identice cu cele din Ed. Fiz. Scolara Altele cu un pronuntat caracter specific, ceea ce se refera la cerintele de dirijare a procesului instructiv-formativ din sportul de performanta DEF: Principiile antrenamentului sportiv constituie idei de baza, de ordin pedagogic, psihologic,fiziologic, igienic, si altele, care structureaza efectuarea si conducerea procesului de ANTRENAMENT Aceste principii se schimba in functie de evolutia, procesuluide antrenament. In literatura de specialitate, regasim mai multe sistematiazari si categorii de principii: I Siclovan(Buc I.E.F.S) sistematizeaza:
Principiul specializarii aprofundata a instruirii Principiul adaptarii la eforturi intense si maxime Principiul individualizarii Principiul dezvoltarii multilaterala a calitatilor motrice si a indicilor morfofunctionali Principiul modelarii

Altii impart aceste principii ale A.S. in mai multe categorii: in doua sau trei categorii. E.Firea si A. Dragnea impart in trei categorii:
1. 2. 3.

Contin principii comune pentru ed.fizica si pentru A.S. Principiul orientarii continutului si a conducerii A.S. Principiul orientarii si dirijarii efortului in A.S.
Conceptia metodica actuala, formuleaza chiar indica, aplicarea prin A.S. in baza urmatoarelor consideratii: 1. Organismul uman are multiple posibilitati de adaptare ca adaptarea la efortul din antrenamente si concursuri 2. Incarcatura antrenamentelor exprimata prin:

VOLUM INTENSITATE COMPLEXITATEA EFORTULUI si variatiile acestora, sta la baza supracompensarii, precum si la adaptarea organismului pentru marea performanta

3.
4.

Mentinerea acelorasi sarcini in antrenament pe o perioada mai lunga, sau programarea antrenamentelor prea rar nu conduce la imbunatatirea(ameliorarea) capacitatilor de concurs Fixarea unor sarcini prea mari- la intervale prea mici, face ca supracompensarea, sa se realizeze doar partial, iar adaptarea la effort sa nu mai fie posibil, duce la instalarea SUPRAANTRENAMENTULUI

5.

6.

Cresterea progresiva a sarcinilor de antrenament si alternarea efortului cu refacerea stau la baza fenomenului de (SUPRA COMPENSARE) repetare a supracompensarii, din care rezulta: O MAI BUNA ADAPTARE LA EFFORT CRESTEREA CAPACITATII DE CONCURS Adaptarea organismului se produce in functie de : NATURA SARCINILOR DE EFFORT MODUL CUM REACTIONEAZA SPORTIVUL LA ACESTE SARCINI

A.

Principiile generale ale educatiei fizice scolare si a antrenamentului sportiv

Principiul

orientarii educative Principiul participarii constiente si active Principiul accesibilitatii Principiul sistematizarii si continuitatii Principiul insusirii temeinice Principiul concordantei dintre continutul instruirii si cerintele activitatii practice

B.

Principiul orientarii continutului si conducerii A.S

In primul rand as dori sa delimitez cateva notiuni care sunt utilizate de specialistii implicati in A.S.(teoreticieni, antrenori, sportivi) deoarece de multe ori aceste notiuni nu sunt folosite corect, astefel creeaza confuzii si neintelegeri. De ex: PREGATIREA FIZICA GENERALA si PREGATIREA MULTILATERALA Pregatirea fizica specifica si specializarea pregatirii PREGATIREA FIZICA GENERALA: urmareste educarea tuturor aptitudinilor(calitatilor) motrice, in procente diferite si reprezinta suportul intregii pregatiri ulterioare a sportivului. O data cu trecerea sportivului pe o treapta superioara, se coreleaza tot mai mult cu nevoile specifice ale fiecarui sport(fondist, halterofil, jocuri sportive) si cu perioade de pregatire in care se afla sportivul(perioada pregatitoare competitionala etc.) ANTRENAMENTUL GENERAL: se deosebeste deoarece are un obiectivmai putin precis, multilateralitatea reprezinta pregatirea luata in ansamblu(structurat pe antrenamente, cu obiective fixate pe competentele antrenamentului, tinanad cont de specificul ramurii de sport. Avand in vedere complexitatea (P.F.G.) data de calitatile motrice, combinate dintre ele, precum si diversitatea metodelor si mijloacelor I se mai spune si PREGATIRE FIZICA MULTILATERALA trebuie acceptatDEZVOLTAREA FIZICA GENERALA reprezinta nivelul indicilor somatici dat de factorii ereditar-mediu-si de cresterea naturala, dar si ca efect al practicarii exercitiilor fizice

PREGATIREA FIZICA SPECIFICA este reprezentat de totalitatea actiunilor din antrenament, cu scopul sustinerii efortului specific (TE-TAC) dintr-o ramura sportiva Acceptiunea de P.F.S. inseamna chiar nivelul calitativ al indicatorilor, ai acestor discipline PREGATIREA SPECIALIZATA este data de apropierea sau chiar identificarea pregatirii cu modelul efortului din concurs

B.

1 Principiul orientarii spre marea performanta si al specializarii aprofundate a pregatirii

Acest principiu actioneaza in doua directii: 1 Ca obiectiv, orientare, indreptarea si convingerea tinerilor sa practice o ramura de sport, in concordanta cu aptitudinile personale pe sportul respectiv- Prin selectie se poate depista TALENTUL-copilului Acele predispozitii psihice si fizice necesare pentru obtinerea celor mai inalte performante intr-o ramura sportiva 2 A doua parte A.P. este ceea ce este legat

de specializarea aprofundata in sport, respectiv prin crearea modelelor de pregatire(campioni)

si crearea unor conditii asemanatoare cu cerintele competitionale. Pricipiul specializarii aprofundate nu exclude nici rolul formarii unui bagaj motric bazat ( dezvoltarea fiz. Armonioasa, vezi tenisul, ciclismul etc.)

Trebuie evitate unele greseli- vezi pregatirea incepatorilor, copiilor, prin fortarea pregatirii prin mijloace strict specializate (duce la obtinerea performantelor imediat si la plafonarea lor ca seniori.
O data cu trecerea spre marea performanta pregatirea se axeaza pe caracteristicile efortului din concurs

Metodica moderna recomanda sportivilor de mare performanta utilizarea concursului ca mijloc optim si eficient in pregatire deoarece concursul asigura direct caracteristicile efortului cerut. Nord americani-GRESIT- impun o pregatire deja din
copilarie(vezi tenis) din acest motiv jucatorii respectivi se opresc la rezultate remarcabile numai la nivelul

Trebuie sa facem distinctie intre :

a)

Specializare prematura este o specializare anticipata unde nu se creeaza conditii de maturitate biologica;duce la aplatizare si inevitabil conduce la
abandonarea prematura a activitatii sportive

b)

Specializare timpurie caracterizata prin specializarea anticipata dar este in concordanta cu cronologia varstelor( pe etape), 4 etape fundamentale:
Pregatire preliminara (6-10 ani) Pregatire initiala (11-13 ani) Antrenamentul aprofundat (13-17 ani) Specializare extinsa sau specializare sportiva (dupa 18 ani)

Principiul specializarii a condus la revizuirea conceptiei de pregatire fizica generala: Sunt discipline si probe unde nu se va lucra la rezistenta aeroba(rezistenta generala exclus prin program) In altele(vezi fondistii) unde se lucreaza la rezistenta aeroba cca. 70 80 % din pregatire

Aplicand acest principiu antrenorii mai ales la copii si juniori sunt nevoiti sa asigure o pregatire generala deoarece acesta asigura baza specializarii
Practicarea cu regularitate timp mai indelungat a unei discipline sportive conduce la reglaje specifice in organismul adolescentului ce creeaza premise fiziologice pentru pregatirea specializata Acest lucru se incadreaza intr-un cerc vicios, pregatirea specializata conduce la reglaje iar reglajele sustin pregatirea specializata

Impunerea acestui principiu in antrenamentul modern implica rationalizarea metodelor si mijloacelor de pregatire pe baza obiectivizarii modelului competitional de varf- mentinand in practica acele exercitii care au eficienta maxima, ceea ce duce la standardizarea acestor metode si mijloace

B.

2 PRINCIPIUL MULTILATERALITATII SAU A PREGATIRII POLIVALENTE

INDIFERENT CAT DE SPECIALIZAT ESTE ANTRENAMENTUL SE IMPUNE O PREGATIRE MULTILATERALA PREALABILA CARE SA CONSTITUE BAZA SAU FUNDATIA SPECIALIZARII. DIN CERCETARI A REIESIT CA PREGATIREA MULTILATERALA POATE SA LIPSEASCA LA SPORTIVII AL CAROR EFORT COMPETITIONAL ESTE NUMAI AEROB( FONDISTI, CICLISTI ETC) SAU NUMAI ANAEROB (SPRINTERI,HALTEROFILI NU SUNT MULTILATERALI DEZVOLTATI CI UNILATERALI) Au dezvoltat numai acele organe, calitati motrice si capacitate de efort cerut de competitia respectiva, cercetarile au aratat ca organele si sistemele sportivilor de performanta nu sunt unifor dezvoltate( vezi exemple) Fiecare sportiv are dezvoltata numai o singura capacitate de efort (aerob sau anaerob) specific disciplinei sau probei respective. Antrenamentul specific de crestere a uneia dintre capacitatile de effort actioneaza in compensatie asupra slabirii celeilalte capacitati Cand se lucreaza numai pentru o aptitudine motrica sportivul pierde din cealalta( vezi forta,scade viteza sau nu se modifica sau invers) Despre o dezv. fiz. multilat. Se poate vorbii numai la sporturi cu efort mixt(jocuri sportive, probe combinate din atletism) In concluzie transferul negativ sau interferenta efectelor antrenamentelor se rasfrange atat in privinta naturii efortului cat si asupra dezvoltarii uneia sau alteia dintre aptitudinile motrice

Aplicare principiului polivalentei in pregatire, se face cu respectarea urmatoarelor conditionari:

o

Exagerarea in pregatirea multilaterala dilueaza eficienta A.S. prin implicarea principiului specializarii aprofundate Neglijarea pregatirii polivalente si exagerarea efortului specific are influenta negativa asupra capacitatii de invatare motrica( duce la plafonarea capacitatii de performanta) Continutul Th+Ta mai bogat dintr-o ramura sportiva face necesara o pregatire multilaterala pentru invatarea acestui continut Din aceste considerente cele doua principii trebuie sa fie abordate impreuna cu respectarea particularitatilor de varsta:
o

La varsta de 5-10 ani se recomanda utilizarea unor exercitii cat mai variate, trebuie urmarit dezvoltarea tuturor aptitudinilor motrice si a cresterii indicilor morfo functionali Dupa varsta de 10-14 ani pana la 17-18 ani multilateralitatea in pregatire se rastrange treptat astefel incat din general va devenii orientata in conformitate cu cerintele sportului respectiv

La nivelul sportivilor consacrati trebuie avut in vedere:

Contracararea influentelor negative determinate de solicitarea unilaterala in sport Mentinerea capacitatii de invatare rapida a unor procedee Th noi Evitarea pe cat este posibil a unui singur timp de efort Evitarea monotoniei si a plictiselii In jocurile sportive se aplica principiul polivalentei ca avem nevoie de jucatori complet pentru realizarea situatiilor complexe din joc

B.

3 PRINCIPIUL CICLICITATII ANTRENAMENTULUI SPORTIV

Capacitatea de performanta are si o componenta materiala, materializata prin diverse perioade, etape si lectii, care dau insumate multi ani de pregatire. Antrenamentul sportiv: este un proces ciclic care se reia si se repeta in timp la cote superioare atat cantitativ cat si calitativ Dezvoltarea bazei materiale permite aceasta ciclicitate al A.S. prin aparitia conditiilor materiale superioare ( Sali de atletism, bazine de innot, piste artificiale de bob, ski etc.) Deci ciclicitatea A.S. nu depinde de conditiile climatice dintr-un anotimp ci de caracterul fazic al formei sportive ( vezi organizarea cantonamentelor in diferite tari calde sau cu zapada pt sporturile de iarna) Acest principiu actioneaza in toate substructurile anului de pregatire ( lectie-microciclu-mezociclu-macrociclu)

B.

4 PRINCIPIUL CONTINUITATII A.S.

Principiul continuitatii nu presupune desfasurarea pregatirii NON STOP ci strcturat pe etape. Principiul continuitatii este aplicat prin succesiunea permanenta a lectiilor de antrenament, care conduc la adaptarea complexa a organismului sportivului, adaptarile au un caracter fazic iar mentinerea lor in timp este limitat ( vezi pauzele si perioada de transzitie). Continuitatea asigura -> efectul cumulativ + exercitiile sau antrenamentele -> se suprapun peste efectul celei precedente. Prin continuitate se asigura alternanta: effort-> oboseala -> odihna -> efort -> samd. cumuland un ciclu annual de pregatire care cuprinde : 47 de saptamani -> 282 zile de lucru ( la incepatori ) -> 564-600 ore de antrenament (4-6 antrenamente pe sapt), la avansati (marea performanta 11001500 de ore cu 12 -16 antrenamente pe sapt.) Orice intrerupere sau discontinuitate se lasa cu urmari foarte grave in sens negativ. Pregatirea sportiva (adaptarile la efort si perfectionarile) dobandite se pierd intr-un timp de 3-4 ori mai scurt decat cel necesar dobandirii lor.

B.

5 PRINCIPIUL MENTINERII NIVELULUI DE PREGATIRE SI OBTINERII FORMEI SPORTIVE

Este cunoscut faptul ca in urma unor antrenamente de o anumita durata cu dificultati crescute progresiv si alternarea efortului cu odihna se obtine o crestere a capacitatii de concurs o data cu cresterea nivelului de pregatire. Aceasta crestere a nivelului de pregatire are o forma sinusoidala, in prima parte o crestere mai rapida- urmat de un platou (orizontal). Aceste lucruri depind de:

Capacitatea de performanta individuala Aptitudinile sportivului Varsta sportivului Calitatea pregatirii stadiale

Sportivii consacrati reincep fiecare ciclu anual la un nivel mult mai ridicat in raport cu debutantii, dar inferior cu 50-60% fata de nivelul atins in anul precedent. Rezultatele sportive nu pot fi mentinute lanivel maxim de performanta permanent, - nu pot cobora sub un anumit nivel sunt mentinute in interiorul unui culuarunde apar periodic varfuri -> platouri -> si scaderi ale capacitatii de performanta. S-a dovedit ca principiul actioneaza la toate esaloanele de pregatire dar cu obiective diferite:

La incepatori si avansati obiectivul este pastrarea adaptarii dobandite cu crestere continua de la an la an (invatare, consolidare, perfectionare,
dezv. calit. motrice in concordanta cu cerintele ramurii de sport)

La sportivii consacrati obiectivul principal este in functie de calendarul competitional -> dirijarea formei sportive (intrare, obtinerea vf. de
forma sportiva si scoaterea din forma sportiva)

Un sportiv poate sa obtina vf. de forma sportiva usor de 2x/an (la interval
de 3-5 luni sporturi individuale) O data cu cresterea numarului de concursuri micsorarea intervalelor intre forma sportiva a scazut la intervale de 3-5 saptamani devenind un obiectiv al mezociclului

C.

PRINCIPIILE DIRIJARII EFORTULUI IN A.S.

Numai teoretic este tratat separat deoarece in practica actioneaza unitar cu principiul orientarii si conducerii instruirii C. 1 PRINCIPIUL SOLICITARII OPTIME SI A CRESTERII IN TREPTE A EFORTULUI Evitarea solicitarilor foarte mari si mereu crescute (se evita cresterea brusca a efortului) Evitarea scaderii eficientei pregatirii (antrenamente reduse ca volum dar mai ales ca intensitate) Evitarea instalarii monotoniei duce la plictiseala Evitarea aparitiei fenomenului de obisnuinta sau de acomodare constitue o conditie de bazaa perfectionarii organismului supus efortului, acest lucru se realizaeaza prin modificare parametrilor efortului si nu oricum ci respectand principiul cresterii in trepte a efortului: Incarcatura standard mentinuta pe o perioada indelungata nu duce la progres numai in prima faza (perioada pregatitoare si scade in perioada

competitionala) A doua varianta = supraincarcarii pe termen scurt duce la progres dar

aceste solicitari fiziologice si psihice devin stresante si conduc la epuizare sau la supraantrenament (vezi culturistii, rusii)

Unii autori explica fenomenul de instalare a unei inhibitii de protectie sau supraliminare

Cresterea treptata a efortului conduce la adaptarea progresiva a sportivului la cerintele antrenamentului si suporta dupa un timp o excitatie
care in momentul anterior s-a dovedit supra puternic, ceea ce inseamna ca excitatia care provoca inhibitia (supraliminare) devine accesibil (ulterior poate sa devina o solicitare medie sau slaba)

In vederea respectarii acestui principiu trebuie sa tinem seama ca organismul uman reactioneaza mai puternic la excitatii cu care nu este obisnuit Utilizand aceleasi mijloace trebuie crescuta intensitatea periodic si progresiv Trebuiesc schimbati periodic stimulii (exercitii si strcturi de exercitii variate) Se va diversifica tematica lectiilor de antrenament (lectii de pregatire fizica, lectii Th-Ta si lectii mxte) Principiul este aplicabil la toate nivelele si la toate sporturile (atentie la gradarea efortului, prin respectarea principiului de la usor la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex; gradrea efortului se caracterizeaza prin cresterea numarului lectiilor de antrenament pe saptamana, numarul orelor de antrenament, numarul km si kg realizate pe saptmana Intensitatea, complexitatea lectiilor de antrenament Trecerea de la un nivel de solicitare la altul mai inalt trebuie sa se faca in trepte Acest principiu a cresterii in trepte a incarcaturii de antrenament actioneaza ideal in perioada pregatitoare la sporturi individuale, iar in perioada competitionala si in special la sporturile de echipa dinamica incarcaturii este impusa de calendarul competitional.

C.

2 PRINCIPIUL APLICARII EFORTURILOR INTENSE CU TENDINTE SPRE CELE MAXIME

Ideea de baza este ca in procesul de antrenament sa se inregistreze indici superiori, calitativi si cantitativi care solicita organismul sportivului pana la refuz Pare ca aceasta cerinta este in totala contradictie cu principiul adaptarii progresive a organismului;in sprijinul acestui principiu vin urmatoarele specificari:

In programarea si practicarea eforturilor intense si maxime trebuiesc respectate legile fiziologiei efortului Aplicarea principiului eforturilor maxime nu se poate face fara a respecta principiul precedent, si anume adaptarea la eforturi maximale sunt obtinute treptat Pentru a se dobandi adaptarea organismului la cotele maximeeste nevoie sa se selectioneze si sa se utilizeze cele mai adecvate modalitati (metode, mijloace etc.) Indeplinirea primelor trei puncte nu se realizeaza fara o obiectivizare clara a solicitarilor cu valori maxime din concurs
Aplicarea acestor cerinte a condus la urmatoarele aspecte: Rationalizarea si standardizarea mijloacelor Aplicarea eforturilor intense si maximale in vederea supracompensarii si la adaptarea organismului la cerintele concursului (nu se poate realiza fara refacere si ogihna)

Antrenamentul de intensitate maxima a condus la perfectionarea metodelor in circuit si a antrenamentului pe intervale (utilizarea trenajoarelor si a stimulatoarelor) Utilizarea metodei in pregatirea pentru concurs si prin concurs

C.

3 PRINCIPIUL INDIVIDUALIZARII

Unii specilisti sustin inutilitatea principiului pe urmatoarele motive:

Informatii despre sportiv din punct de vedere (biologic, fiziologic, biomecanic) si din punct de vedere pedagogic sau psihologic sunt insuficiente si din acest motiv nu putem vorbii de o individualizare adevarata (vezi comparatie intre un sportiv si un cosmonaut). Despre cosmonaut sunt culese peste 2700 de date iar in cazul sportivului se culeg si sunt interpretate doar cateva sute din care mai mult de jumatate sunt de natura metodologica. Analiza acestor informatii sunt comparate cu datele culese la competitii majore (CM, JO si CE) referitor la varsta, obiectivele de concurs prestabilite, aceste date permit ajustarea parametrilor antrenamentelor( volum, intensitate, densitate, durata si strctura efortului) Permit administrarea sustinatoarelor de effort, stabilesc modalitatile de refacere, precum si diversificarea alimentatiei Aceste lucruri sunt accesibile doar in contextul pregatirilor efectuate la nivelul loturilor nationale si olimpice. La nivelul cluburilor numai in situatia cand vor fi asigurate aparatura si bineinteles specialistii necesari (medici, fiziologi, nutritionisti, psihologi, etc.) Totusi pana atunci nu se poate renunta la individualizare deoarece individualizarea pregatirii este rezultanta dintre cerintele modelului de concurs si informatiile pe care le genereaza reactivitatea si comportamentul sportivului

Antrenorul trebuie sa se sprijine pe cunoasterea longitudinala a evolutiei sportivului. Aplicarea individualizarii este simpla daca se lucreaza cu un singur sportiv (sporturi indiv.) si mai complexa daca se lucreaza cu colective de sportiv (jocuri sportive) Prin individualizare se urmareste eliminarea (corectarea) carentelor constatate la nivelul componentelor antrenamentului sportiv, in functie de particularitatile individuale al fiecaruia cu scopul obtinerii succesului. Se va avea in vedere urmatoarele elemente:

Varsta sportivului Capacitatea de efort Nivelul de pregatire (dupa pauze sau accedentari) Experienta competitionala

Aplicarea metodei sub urmatoarele forme:

Antrenamentul colectiv (pe posturi cu 3-5 sportivi) Antrenament individual indrumat (este prezent antrenorul) Antrenament individual independent (fara antrenor dar cu plan de pregatire Antrenament cu intregul colectiv primind sarcini speciale

C.

4 PRINCIPIUL MOTIVATIEI

Implicarea motivatiei in antrenamentuk sportiv este denumit de (M. Epuran) principiul motivatiei si al efortului voluntar:
De ce practica anumiti indivizi sportul? Ce anume ii motiveaza pe sportivi in concurs?

Tipuri de motive:

Motive intrinseci determinat de: Placerea produsa de activitatea desfasurata De dorinta de afirmare De curiozitate Motive extrinseci date de: Recompensa Recunoastere Diverse compensatii materiale etc. Diverse satisfactii de alta natura (excursii, posibilitate de a vizita
lumea) Alte motive: Cresterea elanului vital Se simt alti oameni Cauta senzatii tari Pentru a cunoaste posibilitatiile proprii De completare si de echilibrare (intre activitatea profesionala si cea sportiva) De depasire a inferioritatii fizice sau intelectuale Trece de la curiozitate la satisfactie

Motivatia este conditia de baza a practicarii sportului

METODELE ANTRENAMENTULUI SPORTIV

METODA inseamna cale care trebuie urmata in vederea obtinerii unui anumit rezultat. Un proces instructiv nu poate fi conceput fara inscrierea mijloacelor utilizate in cadrul prevederilor unei metode (fie specific domeniului, fie imprumutat din alt domeniu) Obiectivele A.S.
Cel mai important este cresterea capacitatii de performanta, se realizeaza prin utilizarea unor metode adecvate Aplicarea in antrenament a unei metode sau alta de catre antrenor trebuie sa valorifice sistemul de cunostinte de care el dispune, impreuna cu teamul interdisciplinar (medic, psiholog, nutritionist)

METODA DE ANTRENAMENT: reprezinta modul de lucru fundamental folosit de antrenor si sportiv in vederea realizarii obiectivelor (formarea unor priceperi, deprinderi, calitati fizice, psihice) La sistematizarea metodelor trebuie tinut cont de functionalitatea metodelor in realizarea obiectivului A.S.

Ele pot fi:

Metode de insusire si perfectionare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor; si dezvoltarea aptitudinilor motrice Metode de verificare si apreciere a nivelului de pregatire a sportivului Metode de corectare a greselilor Metode de refacere a capacitatii de efort
Modernizarea metodelor consta in utilizarea in maniera moderna si eficienta a metodelor clasice

1 METODE DE INVATARE SI PERFECTIONARE A CUNOSTINTELOR, PRICEPERILOR SI DEPRINDERILOR SI DE DEZVOLTARE A APTITUDINILOR MOTRICE

Multitudinea de probleme care apar in realizarea obiectivelor A.S. impune o grupare a metodelor utilizate:
Metode verbale Metode intuitive Metode practice

1.
2.

3.

Metodele verbale: sunt in principal cele didactice care sunt utilizate si in procesul de antrenament in special in rezolvarea pregatirii teoretice (prin folosirea cuvantului) METODA EXPUNERII VERBALE: are urmatoarele procedee metodice: povestirea, explicatia, si prelegerea (sunt cunoscute) METODA CONVERSATIEI: implica participarea activa a sportivului, prin raspunsurile pe care le da la intrebarea pusa de antrenor (importanta deosebitala evaluarea antrenamentelor, concursurilor, cantonamentelor participa si la elaborarea planificarii pregatirii) METODA STUDIULUI INDIVIDUAL: studierea unor publicatii de specialitate (metode noi de rezultate din cercetarea, legate de specificul ramurii de sport)

4.

METODA SAU TEHNICA BRAINSTORMING: este o metoda psihologica de stimulare a creativitatii prin asaltarea unui numar mare de informatii numit si furtuna in creier. In A.S.subiectii pot oferi o serie de pareri referitoare la procesul de pregatire, precum si o serie de informatii legate de: conditiile de concurs, adversari, metode utilizate in pregatire (vezi cantonamente) Etapele utilizarii tehnicii sunt:
Etapa de pregatire a grupului (instructaj cu privire la folosirea metodei, ideile emise anterior) Etapa emiterii de idei: fiecare subiect are libertatea de a spune sau scrie tot ceea ce gandeste, cu privire la tema anuntata Etapele evaluarii si consemnarii ideilor relevante: se retin acele idei care au valoare si aplicabilitate

Metoda este utilizata cu precadere de antrenorii asa numiti tip democrat in sport se recomanda utilizarealui, cu precadere in pregatirea tactica si la intocmirea planului tactic

Metodele intuitive urmaresc formarea unor reprezentari si notiuni clare, pornind de la concretul vizibil sau eventual tancibil al unei structuri sau executii motrice Metoda demonstrarii: subiectii inainte de a devenii executanti sunt spectatori care asista la demostrarea unei miscari. Modalitatile de demostrare sunt variabile:
Demonstrarea nemijlocita a miscarii naturale care urmeaza a fi invatata demonstrarea poate fi GLOBALA sau pe PARTI Demonstrarea cu ajutorul planselor schemelor Demonstrarea cu ajutorul mijloacelor moderne (audio, video) Medoda creste in eficienta daca demonstratia este insotita de explicatii care trebuie sa fie clare si concise.

Metoda observarii executiilor altor subiecti: este tot o metoda de demonstratie numai ca: demonstrarea nu este intentionat, executia este urmarita in diverse concursuri (direct sau la tv)

Metode practice: sunt caracteristic activitatii practice ca latura cea mai importanta in A.S., iar elementul comun tuturor acestor metode este exersarea prin repetarea sistematica si constienta a unor exercitii, structuri de exercitii de mare eficienta in realizarea modelelor specifice unei ramuri sau probe sportive. CARACTERISTICILE metodelor practice:
raportul dintre efort si odihna (intre consumul de energie si oboseala care se acumuleaza si odihna refacerii energiei consumate Efortul poate fi variabil- cand se schimba ritmul sau tempo-ul (in timpul exercitiului, sau la eexercitiul urmator) O alta clasificare a efortului care imparte efortul in:

Efort continuu (fara pauze) Efort discontinuu (cu pauze intre reprize)

Daca am ajuns la pauze sa vorbim de:

Pauze pasive (sportivul se opreste total din efort) Pauze active (sportivul efectueaza o alta activitate cu o intensitate mai redusa; vezi exercitiile de dezvoltare a fortei si a exercitiilor de mobilitate)

O alta importanta are obtinerea adaptarilor propuse in A.S. durata si numarul pauzelor care pot modifica efectul efortului depus anterior (efectele sunt altele)

In functie de durata pauzelor vorbim de:

Pauze scurte conduc la o refacere incompleta a organismului si urmatorul efort este executat pe odihna incompleta duce la scaderea capacitatii de efort si duce la STRESS Pauze lungi asigura o refacere completa a capacitatii de efort asigura revenirea organismului la valorile de dinaintea efortului, fie si supracompensarea si urmatorul efort se face pe fondul unei capacitati de lucru crescute Exersarile in antrenament pot viza atat repetarea unor exercitii pe parti componente cat si integral. Utilizarea oricarei dintre metodele practice in A.S. are o manifestare particulara a parametrilor efortului (volum, intensitate, durata, densitate-complexitate) in functie de specialitatea acestuia, ceea ce creeaza variabilitatea efortului de la un sport la altul, de la un stagiu de pregatire la altul, de la un ciclu de antrenament la altul si chiar de la un sportiv la altul. Toti acesti parametrii sunt in legatura directa cu adaptarea treptata a organismului la efortul depus, cu posibilitatea de refacere a energiei consumate, care impun recorectarea stimulilor, pentru a obtine un efect optim al antrenamentului. Acest efect optim nu poate fi realizat fara a concepe un program de pregatire specifice unei ramuri sau probe de sport precum si de o dozare corespunzatoare. Dozarea se face sub doua forme:

Dozarea externa incluzand variabilitatea volumului, intensitatii, densitatii, complexitatii si frecventa stimulilor Dozarea interna reprezentat de nivelul reactiilor din organism. Fiecare componenta a dozarii externe isi pune amprenta asupra marimii si intensitatii dozarii interne.

1.

METODA EFORTURILOR CONTINUE Este utilizat in general in sporturile ciclice automatizate (alegari, ski fond, canotaj) cunoastem doua procedee metodice:

(1)Cu efort continuu si uniform (2)Cu efort continuu si variat

2.

(1) Metoda consta in mentinerea unui anumit tempou de cursa uniform sau variatii de tempou; ceea ce determina modificari de intensitate de la o cursa la alta. (2) Fragemente de traseu in cadrul aceleasi curse. METODA EXERSARII CU INTERVALE SAU EXERSARII FRACTIONATE Este specifica sporturilor ciclice dar isi gasesc utilitatea si in cadrul jocurilor sportive:

Principiul de baza al acestei metode consta in efectuarea repetarilor pe fondul unei refaceri incomplete a organismului dupa efort Gradarea efortului se bazeaza pe o serie de modificari:
Durata reprizelor de efort Intervalul de odihna Tempoul de lucru Repetarile , numarul de executii, reprize sau serii Actiunile din timpul pauzei

Procedeele specifice metodei: Varianta extensiva volum mare intensitate scazuta a efortului (utilizat pentru sustinerea eforturilor de lunga durata) Varianta intensiva volum mic, solicitare mare, utilizat in sporturile unde efortul este predominant anaerob. Foarte important in aplicarea metodei este durata pauzelor sau intervalele de odihna- pauzele sunt stabilite la 45-90, timp care permite revenirea Fc la valorile de 120-130 pulsatii/min. Durata pauzelor este dependenta de intensitatea efortului depus si de gradul de antrenament al sportivului. 3. METODA REPETARILOR Diferenta intre cele doua metode este ca la metoda repetarilor refacerea este completa dupa pauza. In fond principiile de functionare ale metodei se regaseste in cadrul fiecarei metode doar parametrii efortului si al pauzelor pentru refacere fiind diferite. Utilizarea metodei in sporturile cu eforturi de intensitate ridicata executate in timp sau distante scurte dupa care urmeaza obligatoriu o pauza de revenire la valorile initiale de dinainte efortului (specific pentru dezvoltarea fortei si vitezei) 4. METODA EXERSARII IN CIRCUIT: Elaborat de englezii Morgan si Adenson Consta in executarea succesiva a unor exercitii de forta pentru dezvoltarea anumitor grupe musculare (fiecare exercitiu constitue un atelier al circuitului recomandari metodice:

exercitii cu grad redus de dificultate Greutatea exercitiului trebuie sa creasca progresiv Exercitiile sa nu necesite un grad mare de indemanare Exercitiile alese sa dezvolte forta in paralel cu dezvoltarea rezistentei generale.

Se recomanda ca incarcatura sa fie intre 65-80% din capacitatea maxima a subiectului Numarul repetarilor sa fie intre 6-12/serie Circuitul se repeta de 3-6 x Dupa fiecare repetare completa a circuitului se acorda pauze de 2-5 Utilizarea metodei in perioada de pregatire se pot planifica 2-3 antrenamente / saptamana. In perioada competitionala se reduce la un singur antrenament / saptamana dar cu intensitate mare si se planifica la inceputul saptamanii la o distanta corespunzatoare de meciul care urmeaza. Reglarea efortului in cadrul metodei se realizeaza prin:

Cresterea incarcaturii Modificarea numarului de repetari Modificarea pozitiei de lucru Modificarea amplitudinii miscarilor Modificarea vitezei sau a tempoului de executie Durata circuitului se incadreaza intre 10-30

Modul de desfasurare: Repartizarea sportivilor pe ateliere (toti incep in acelasi timp) Intrarea in circuit pe rand (dezavantajul este ca unii sportivi sau grupe de sportivi au pauze prea mari pana la inceperea circuitului) Clasificarea: dupa numarul de ateliere: Circuit scurt, cuprinde 4-5 ateliere Circuit mediu, format din 6-8 ateliere Circuit lun, format din 9-12 ateliere Unii specialisti fac o combinatie intre metoda circuitului si metoda intervalelor lucrand la cronometru, repetarea circuitului se desfasoara contra timp (incepe circuitul 2 la Fc de 120 puls/min

5.

METODA POWER TRAINING: se mai numeste si metoda eforturilor explozive, sunt folosite 3 grupe de exercitii:
Exercitii cu haltere Exercitii cu mingi medicinale (diferite aruncari)

Exercitii acrobatice (sarituri)

Pentru fiecare grupa sunt alese cate 3 exercitii (in total 9 in functie de cerintele ramurii sau probei sportive). Exercitiile sunt efectuate pe rand sau intercalate intr-un gen de circuit cu pauze de 2-3. Dupa terminarea unui tur se acorda o pauza de 2-5 iar complexul se repeta de 3x (atentie exercitiile sunt executate in viteza mare, din acest motiv se recomanda o incalzire foarte buna) 6. METODA BODY-BUILDING: sau metoda eforturilor segmentare Se utilizeaza pentru dezvoltarea fortei in regim de rezistenta (culturisti). Avantajul metodei este ca se poate aplica segmentar (acolo unde este nevoie) si se utilizeaza cu succes la recuperarile dupa accidente. Pentru o eficienta maxima trebuiesc respectate o serie de principii metodice :
o o o o o o Principiul respiratiei (se inspira pe contractie, se expira pe relaxare) Principiul incalzirii (incalzirea de dinainte de cca. 20-30 pentru toate grupele musculare, mai ales pentru cele solicitate) Principiul incarcaturii progresive (se porneste cu o greutate de 30% din capacitatea maxima crecand pana la 80%) Pincipiul descresterii (dupa incalzire se trece de la greutati mari 80% treptat se scade pana la 30% din capacitatea maxima) Principiul antigravitational (cursa negativa, adica miscarea care se produce in sensul gravitational se executa de 2x mai lent decat cursa pozitiva) Principiul mentinerii contractiei (se recomanda ca miscarea sa se opreasca 2-3 cand cursa segmentului a intrat in ultima ei treime)

Principiul concentrarii mentale - exercitiul se efectueaza in fata oglinzii pentru vizualizarea miscarii (control asupra miscarii) Princpiul prioritatii exercitiile sun repartizate cu prioritate spre grupele musculare mai slabe Principiul trisarii - exercitiile pot fi executate cu un ajutor in scopul depasirii unor bariere psihologice Principiul repatarilor fortate executarea unor exercitii care par imposibil de facut Principiul repartizarii exercitiilor pe lectii se recomanda exercitii succesive pentru toate grupele de muschi in felul urmator:
o o luni,miercuri si vineri pentru muschii extensori Marti, joi si sambata pentru muschii flexori Unul pentru efortul muscular de invingere (concentric) Al doilea pentru efortul muscular de cedare (excentric)

Principiul diversificarii efortului se executa succesiv doua serii:

o o

7.

METODA COMPETITIONALA - este utilizata in pregatirea sportivilor de performanta in perioada precompetitionala si competitionala: Se bazeaza pe o repetitie a probelor (concurs scoala, sau de casa,etc) in conditii de competitie atingand efortul din concursurile oficiale care urmeaza. Dezavantajul este ca nu se poate considera toate cerintele din concursul oficial (sunt alte conditii, alti adversari, ora de desfasurare si lipsa suporterilor)

METODA STANDARDIZARII Metoda s-ar putea numi si exersare in conditii standard standardizare: inseamna atribuirea pentru o serie de exercitii, a unor note de valoare, riguros stabilite, care, incluse in antrenament si-au dovedit eficienta si asigura cel mai mare randament posibil in antrenamentul sportiv Exista o serie de cerinte ce trebuiesc respectate:
8.

Efectuarea miscarilor componente, intr-o ordine prestabilita si mereu aceeasi Volumul si intensitatea efortului vor fi precizate cu exactitate Sa fie stabilite cu precizie durata pauzelor precum si caracterul lor Creearea conditiilor favorabile, organizatorice si materiale Cel mai important! Invatarea tuturor exercitiilor care compun continutul unui antrenament Seturile de exercitii si metoda ca atare se aplica in functie de obiectivul urmarit: invatare sau perfectionarea actiunilor tehnico-tactice, sau dezvoltarea capacitatilor de efort APLICAREA METODEI: in special dozarea efortului sunt facilitate mai ales in sporturile ciclice, se impune mai greu in structuri motrice complexe din sporturi aciclice Standardizarea nu sa oprit doar la nivelul mijloacelor singulare, ea s-a extins si asupra lectiilor de antrenament precum si asupra ciclurilor saptamanale Standardizarea inseamna operatia de tipizare a mijloacelor, a lectiilor si ciclurilor saptamanale, in urma cunoasterii valorilor (biologice si metodologice) si se aplica cu eficienta maxima in obtinerea formei sportive.

METODA ALGORITMIZARII Algoritmizarea reprezinta o metoda pentru insusirea si perfectionarea unei deprinderi sau actiuni motrice, pe baza programarii celor mai functionale exercitii insiruite intr-o succesiune bine determinata. Aceasta inseamna ca pentru fiecare faza a invatarii si perfectionarii sunt precizate cele mai eficiente exercitii insiruite in functie cu cresterea dificultatii de executie (de la simplu la complex). Unii sustin ca metoda conduce la mecanizarea instruirii sau la sablonizare si nu mai asigura cale deschisa euristicii, creativitatii (aparitia noului)
9.

METODA INSTRUIRII PROGRAMATE Aceasta metoda asigura specialistului posibilitatea de a stii in mod curent si operativ raportul dintre, pe de o parte a cantitatii de informatii transmise, iar pe de alta parte ceea ce a reusit sa asimileze subiectul. In aplicarea metodei trebuiesc respectate cateva principii: a) Principiul pasilor marunti predarea trebuie sa se faca in unitati mai mici care sa asigure progresul treptat, pana la realizarea obiectivelor planificate. Necesitatea programarii in trepte: fiecare treapta asigura nivelul exigentelor trecerii la treapta urmatoare b) Principiul verificarii raspunsului antrenorul observa imediat modul in care raspund subiectii si pot sa intervina, sa corecteze greselile daca este necesar. c) Principiul raspunsurilor active si corecte principiul de fata impune sa se urmareasca corectitudinea raspunsurilor datorita complexitatii actiunilor (este imposibil sa nu se greseasca) din acest motiv corectarile sunt necesare mult mai des. d) Principiul ritmului propriu de munca invatarea unor deprinderi motrice sau dezvoltarea unor calitati motrice se realizeaza diferit de la individ la individ, fiecare subiect are un ritm de lucru propriu. Acest ritm propriu de lucru nu inseamna ca cei slabi sunt absolviti de realizarea obiectivelor, sau la participarea la anumite competitii programate, dimpotriva, este nevoie de o mobilizare a acesteia spre actiuni suplimentare de pregatrie
10.

METODA MODELARII In antrenamentul sportiv modelarea a fost inteleasa atat ca metoda cat si ca principiu, ceea ce dovedeste o larga aplicabilitate. Modelarea presupune de la inceput elaborarea unui model care trebuie inteles ca o oglindire a unor date si relatii dintr-un domeniu cu ajutorul unor structuri materiale mai simple, mai usor sesizabile. In antrenamentul sportiv sunt folosite frecvent expresii ca:
11. Modelul campionului Modelul de selectie Modelul de concurs Modelarea pregatirii tehnico-tactice

Modelarea incepe cu etapa proectiva sau de concepere unde metoda este fundamentata ajungand la etapele de aplicare practica sau chiar la experimentarea unui model sau altuia. Esenta modelarii in antrenamentul sportiv se caracterizeaza prin prezenta: model - algoritm - programare, in continuare realizarea lui necesita o strategie si o structura organizatorica care sa fie in masura sa creeze conditiile necesare functionarii modelului elaborat.

Exista o serie de alte tipuri de modele ca: Modele elaborate la nivel mondial (JO si CM) Model de nivel national (care analizeaza si cuprinde: resursele materiale si financiare, cadre de specialitate si selectia) Modele de antrenament (cadru general) pe ramuri de sport Modelul privind ridicarea maiestriei fiecarui sportiv Modele dupa natura lor: doua mari categorii:

Modele ideale sau abstracte este o etapa necesara in elaborarea oricarui model Modele concrete sau materiale cum ar fi machetele sau constructiile de diverse tipuri

Complexitatea antrenamentui sportiv evidentiaza alte tipuri de modele: 1. Modele finale: cu care se incheie o perioada mai lunga de antrenement (pregatire intre doua olimpiade) aceste modele se pot numi si globale deoarece ele sunt construite din alte submodele 2. Modele intermediare elaborate ca trepte succesive si asigura un control periodic asupra pregatirii si evolutiei sportivului 3. Modele operative utilizate in activitatea curenta a antrenorului 4. Modele de selectie 5. Modele de concurs

METODA EXERCITIILOR COMPENSATORII Sporturile care influenteaza negativ dezvoltarea fizica mai ales ce priveste asimetria, ce atrage dupa sine accentuarea anumitor deficiente fizice (vezi deformarea coloanei) care pot conduce la diferite afectiuni: legat de tinuta corporala , fie la impotenta functionala a segmentelor corpului, sau afectarea unor aparate. Masurile de a combate aceste afectiuni sunt in primul rand:
12.

Prevenirea afectiunilor Caracterul curativ al metodei Antrenorii, chiar si sportivii trebuie sa aiba cunostinte de kinetoterapie, cultura fizica medicala, cu scop preventiv

METODA SAU TEHNICA STRETCHING Reprezinta o tehnica occidentala ce foloseste exercitiile de intindere care determina flexibilitatea muschilor si articulatiilor. Obiectivul metodei este:
13.

Cresterea performantei sportive prin cresterea flexibilitatii muschilor Cresterea elasticitatii musculare si a rezistentei muschilor Realizarea unui echilibru intre muschii agonisti si cei antagonisti

Stretchingul in sportul de performant foarte important ca metoda deoarece obiectivul este ameliorarea mobilitatii articulare si a supletei. Tehnicile principale utilizate: Tehnicile dinamice: exercitiile sunt utilizate din gimnastica suedeza caracterizate prin miscari bruste de arcuire, cu alte cuvinte extensii balistice. Aceste miscari bruste conduc la accidentari deoarece intinderile fortate a muschiului creeaza in mod reflex contractia sa si nu relaxarea lui (rupturi musculare) Tehnicile statice: actioneaza in trei faze: contractia, relaxarea si intinderea musculara

Contractia este o miscare izometrica, modifica numai tensiunea interioara si nu lungimea muschiului. Prin contractie se urmareste incalzirea muschiului respectiv (pentru evitarea accidentelor). Relaxarea este cunoscut faptul ca simultan cu, contractia unui muschi in mod reflex se relaxeaza muschiul antagonist Intinderea musculara este considerat stretchingul propriuzis

Contractia favorizeaza caldura la nivelul grupelor musculare solicitate dupa care relaxarea cu cele doua faze contribuie la reducerea frecarii intramusculare.

In antrenamentul sportiv, faza de intindere musculara are doua momente: Momentul de usoara intindere, durata de 10-30 sec Momentul de intindere maxima (presupune intindere peste limita extrema, durata tot 10-30 sec) Ca recomandare exercitiile de stretching sa fie executate pe un fond de relaxare, respiratie sa fie continua si linistita, interzis efectuarea exercitiilor in apnee. Durata celor trei faze ca timp, se recomanda 20-30 sec pentru contractie, 5-10 sec relaxare si 20 sec pentru intindere, acest ciclu se repeta de 3-4 x pe fiecare grupa musculara. Tehnica de facilitare proprioceptiva neuromusculara. Are efect mai mare asupra dezvoltarii mobilitatii deoarece contractia muschilor antagonisti si intinderea lor cu ajutorul partenerului faciliteaza acest lucru Alte tehnici cunoscute: Stretchingul terapeutic Metoda combinata shiatsu si stretching.

REFACEREA NATURALA SAU SPONTANA

Depinde de sistemu nervos central - ca forma principala de restabilire a functiilor organismului dupa efort. In refacerea naturala exista o anumita ordine a revenirii diferitilor parametrii, fara a se interveni cu ceva din exterior. De stiut ca:
Parametrii vegetativi isi revin la valorile normale in minute Cei metabolici in ore Cei neuro-endocrino-hormonali in zile Substantele care sustin efortul:

Fosfocreatina- sustine efortul intens, se reface in 30 minute Glicogenul- dupa 2-3 ore Metabolismul proteinelor- care sustin exercitiile de forta, 36-38 ore.

Organismul unui sportiv antrenat se reface mai repede, deoarece reactiile care se petrec la nivelul refacerii sunt mai rapide (deci si refacerea se antreneaza). Metodele si mijloacele de refacere sunt mai eficiente daca sportivul duce o viata sportiva- trebuie creat un raport optim intre munca si odihna.

Somnul Alimentatia rationala Evitarea exceselor de orice natura

ATENTIE! Odihna totala (somnul) este cel mai important mijloc fiziologic de refacere, sportivii au nevoie de 9-10 ore de somn (din care 80-90% in timpul noptii, ora de culcare sa nu depaseasca ora 22:30. Un somn relaxat se asigura cu:

Masaj sau baie calda inainte de culcare, in care se poate adauga diferite extrase din plante si saruri Sa fie o camera intunecoasa Fara zgomot in jur Bine aerisita (oxigenata) Se pot folosii ochelari speciali sau banda peste ochi Cina bogata in hidrati de carboni, se evita o masa bogata in proteine si grasimi (provoaca insomnie) Trezirea trebuie sa aiba loc de fiecare data la aceeasi ora

Nu se recomanda efectuarea antrenamentelor la mai putin de 3 ore de la culcare. Abuzul sau folosirea in exces de nicotina si de cofeina (dupa ora 19 nu se mai bea cafea, bauturi carbo-gazoase) Alcoolul si medicamentele pentru dormit conduc la dereglari serioase ale somnului REFACERE DIRIJATA Nu inlocuieste refacerea naturala! Doar o accelereaza si se adreseaza acelor substraturi biologice care au fost solicitate in efort. Abordarea refacerii are loc in timpul antrenamentului, dupa antrenament, in timpul zilei, intr-un ciclu saptamanal, dupa un mezociclu, dupa un ciclu annual si intr-un ciclu olimpic. Refacerea poate sa fie:
Precompetitionala Intracompetitionala Postcompetitionala

Continutul si metodica refacerii depinde de parametrii biologici solicitati cu prioritate, in diferite ramuri sportive sau probe.

Mijloacele antrenamentului sportiv

Pentru realizarea obiectivelor antrenamentului sportiv sunt utilizate un mare numar de exercitii de diferite tipuri, folosirea unor dispozitii instalatii echipamente necesare aplicarii unor metode de antrenament, precum si asigurarea unor conditii de igiena si mediu pentru favorizarea efectelor acestora. Tot acest ansamblu formeaza mijloacele E.F si ale antrenamentului sportiv. In prezent sistemul mijloacelor antrenamentului sportiv sau diversificat extrem de mult datorita gandirii si experientei metodice ale specialistilor, care au creeat combinatii noi de miscari-> necesita aparae. Instalatii noi precum si a implicarii specialistilor din alte stiinte CLASIFICAREA MIJLOACELOR A.S. Se impart in doua mari categorii:

Mijloacele principale specifice domeniului Mijloace asociate reprezinta catalizatorul cresterii efectelor exercitiilor fizice asupra cresterii capacitatii de efort, si de performanta

Formele de practicare organizata a exercitiilor fizice sunt:

Lectia de antrenament Sedintele de refacere a capacitatii de efort Concursurile sau competitia In aceste conditii mijloacele A.S. se impart in: Mijloacele de antrenament sau lectie Mijloacele de refacere a capacitatii de effort Mijloacele competitionale

A)

Mijloace principale:
Exercitiilor fizice Ex. de pregatire generala Ex. mixte Ex. de pregatire specifice pe probe, aparate, sau post Ex. De concurs

B)

Mijloace asociate:
Mijloacele de refacere Mijloace materiale Factorii naturali si igienici Mijloace educative EXERCITIUL FIZIC MIJLOC PRINCIPAL DE ANTRENAMENT Utilizarea ex. fizic ca mijloc principal de antrenament in special de performanta prezinta cateva elemente definitorii: Este compus in functie de obiectivul A.S. Este executat constient si sistematic in corelare cu cerintele marii performante Este diversificat pe ramuri de sport, probe, aparate, nivel de pregatire in concordanta cu cerintele planificarii pregatirii structurii de actionare sau modele operative Poate fi organizat in structuri standardizate si algoritmizate Aceasta diversificare se manifesta cel mai puternic la acest gen de mijloace , clasificand in felul urmator: Ex. de pregatire generala Ex. cu caracter mixt Ex. de pregatire specifice pe ramura, proba aparat, sau post Ex. de concurs

MIJLOACE DE PREGATIRE GENERALA Sunt destinate atat pregatirii fizice generale, cat si realizarii obiectivelor de invatare sau reacomodare din pregatirea tehnica. Ele fac parte in primul rand din pregatirea incepatorilor, dar sunt folosite si in randul consacratilor. La incepatori sunt utilizate in urmatoarele directii:
Asigurarea dezvoltarii fizice armonioase Dezvoltarea aptitudinilor de baza Creearea unui fond bogat de deprinderi motrice La incepatori sunt utilizate exercitii din scoala alergarii, sariturii, aruncarilor, mai cuprind jocuri de miscare, parcursuri aplicative, elemente de baza din gimnastica. La avansati si performeri aceste exercitii sunt programate in prima parte a perioadei pregatitoare (primele 2-3 saptamani). Ele urmaresc : realizarea treptata a adaptarii la efort. Dezvoltarea capacitatii generale a organismului Cresterea indicilor, aptitudinilor motrice combinate Castigarea unei bune rezistente generale in regim de efort aerob Programarea exercitiilor de pregatire generala se poate face si in celelalte perioade ale unui macrociclu (cu rol compensator) La sportivii consacrati exercitiile de pregatire fizica generala se apropie tot mai mult de specificul ramurii de sport, fara sa devina specifice.

MIJLOACELE MIXTE SAU INTERMEDIARE

Se mai numesc si ex. de tranzitie cu care se realizeaza trecerea de la pregatirea generala la cea specifica, cu obiectiv bine definit cum sunt: Invatarea, corectarea si perfectionarea executiilor tehnice Dezvoltarea calitatilor motrice in functie de cerintele tehnico-tactice specifice ramurii sau probei Insusirea actiunilor tehnico-tactice de baza, pe faze de joc (la jocuri sportive) Exercitiile mixte contin structuri motrice care preiau unele mecanisme de baza din diverse deprinderi tehnice ale unei ramuri sportive. Din acestasta categorie de mijloace fac parte:
Exercitii pregatitoare Exercitii ajutatoare In sporturile ciclice se folosesc distante mai mici de cele de concurs, se lucreaza cu manechine, diferite greutati, cu adversar ce se opun gradat (activ, semi pasiv).

MIJLOACE SPECIFICE se nasc din analiza modelului de concurs si se adreseaza direct dezvoltarii capacitatii de performanta cu urmatoarele scopuri:

Dezvoltarea grupelor musculare, segmentelor si articulatiilor care suporta efortul specific Adaptarea marilor functii la cerintele efortului specific si a tipului de efort Dezvoltarea aptitudinilor motrice combinate in raportul solicitat de efortul specific

Exercitiile specifice sunt compuse din lanturi de procedee tehnice in (gimnastica, lupte) de faze in probele atletice tehnice (sarituri, aruncari) din procedee tehnice in regim tactic (in jocuri sportive) Se recomanda utilizarea lor deja din perioada pregatitoare dupa 2-3 saptamani, continuata apoi, in toata perioada precompetitionala, dar ponderea lor sa scada o data cu apropierea perioadei perioadei competitionala, unde domina exercitiile de concurs. Pot fi utilizate si in perioada competitionala in situatia cand observam anumite deficiente de ordin tehnic sau fizic. EERCITIILE (MIJLOACELE) DE CONCURS Sunt utilizate in cadrul:

Lectiilor de antrenament Competitiile neoficiale Competitii oficiale fara obiectiv de perfomanta

Se urmareste cresterea capacitatii competitive si desavarsirea pregatirii integrate a acestora, in vederea participarii lor la concursurile oficiale. Sunt programate in toata perioada precompetitionala, ponderea lor crescand spre finalul perioadei. In sportul profesionist devine principalul mijloc de pregatire in cea mai mare parte dintr-un an competitional. Continutul exercitiilor de concurs difera de la sport la sport, au un caracter general de verificare prin: Parcurgerea distantei: integral (atletism) Executia integrala al exercitiului cu arbitru (gimnastica, patinaj, sarituri in apa, innot artistic) Sustinerea de meciuri cu parteneri diferiti.