Sunteți pe pagina 1din 27

Metoda Vojta

dr. Bereteu Oana


Principii
 Forma de deplasare timpurie = aptitudinea reflexă de târâre a nou-
născuţilor.
 Pentru Vojta, dezvoltarea timpurie a comportamentelor mişcărilor
normale apare clar numai din evoluţia deplasării.
 La explicarea mişcării din punct de vedere filogenetic, ca de
exemplu reflexul de târâre, se adaugă în cursul evoluţiei şi mişcări
ontogenetice care servesc necesităţilor proprii, ca târâşul, în 4 labe
sau mersul.
 Secvenţele schemei observabile în cursul locomoţiei reflexe
prezintă o analogie strictă cu secvenţele motrice ale dezvoltării
motorii normale (extremit preiau pe rand fctii de suport si inaintare)
 Vojta crede că spasticitatea nu este primară şi se formează
secundar, ca un rezultat a unei leziuni nervoase centrale în
comportamentul mişcărilor reglate normal, filogenetic sau
ontogenetic.
Diagnostic Vojta
 trei elemente de coordonare care sunt
incluse în comportamentul normal de
mişcare
 Reactibilitatea posturală
 Capacitatea de ridicare şi de menţinere a
echilibrului
 Mişcări fazice
 Reactibilitatea posturală
 este îndreptarea automată deplină a ţinutei corpului în toate
poziţiile, prin intermediul sistemului nervos central.
 ea este subliniată de capacitatea corpului de a se apăra la
schimbările de poziţie
 Capacitatea de ridicare şi de menţinere a echilibrului
 Se referă la toate poziţiile antigravitaţionale (ridicarea unui braţ sau
picior din decubit ventral în poziţie de târâre, încordarea
extensorilor spatelui sau ridicarea capului din decubit ventral)
 Mişcări fazice
 în mişcarea de propulsie o parte rol sprijin şi stabilitate, partea
cealaltă execută mişcări fazice: braţul se întinde înainte, piciorul
trece în spate
 capul, extremităţile (segmentele) corpului execută rotaţii tipice,
alternate ritmic.
 aceste mişcări fazice vor fi anticipate în cursul pregătirii
elementelor esenţiale pentru mişcarea de propulsie vojta
 dificultăţi în mişcarea de ridicare şi în cadrul mişcărilor fazice
observ în modelele deficitare ale mişcării reflexe, de târâre, unde
succesiunile sunt parţial blocate şi supuse iradiaţiilor patologice
crescânde.
Reacţii posturale
pentru stabilirea diagnosticului evoluţiei motorii,
deoarece ele nu arată doar reactibilitatea posturală, ci
oglindesc întreaga stare de evoluţie motorie.
 Reflexul de decubit lateral –Vojta
 Reflexul Landau
 Ridicarea
 Poziţia capului- după PEIPER-ISBERT (ridicarea
copilului cu capul in jos, de coapse)
 Suspendare verticala dupa Collis (un singur mb inf)
 Suspendare orizontala dupa Collis
 Suspendare axilară şi pendulare
Evoluţia normală Vojta
4 faze. Primele 2 faze aparţin din punct de vedere locomotor mişcărilor filogenetice.
• Prima fază de flexie: (naştere - 6 săptămâni):
• Bazinul este în flexie, trunchiul şi gâtul prezintă poziţii asimetrice. Braţele sunt în flexie, pumnul
strâns în adducţie, reflexul Moro este pozitiv. (stadiu mişc filogenetice)
• Trecerea de la prima fază de flexie la faza de extensie se face treptat, reprezentând totodată
trecerea mişcări filogenetice → mişcări ontogenetice.
3. Prima fază de extensie (6 săptămâni - 4 luni):
• reacţia Moro slăbeşte în poziţie DD.
• se deschide pumnul şi în poziţie DV apare extensia simetrică a gâtului.
• Poziţia de flexie a bazinului se îndreaptă iar extremităţile inferioare sunt paralele şi în uşoară
abducţie
• Prima fază de extensie trece treptat în cea de-a doua fază de flexie.
• A doua fază de flexie (4 luni- 8 luni): reprezintă stabilizarea poziţiei pregătind îndreptarea
şi mişcările fazice.
• DD prezintă siguranţa pentru mişcările membrelor; colaborare dintre ochi, gură şi mâini.
• Copilul se joacă cu picioarele şi îşi cercetează corpul.
• DV copilul încearcă să se sprijine asimetric pe braţe. Începe să mute coapsa şi începe să ridice
umerii şi centura pelvină.
• Copilul începe să se răsucească, reflexul Moro apărând doar în situaţii de stres.
• La sfârşitul celei de-a doua fază, se dezvoltă mersul în patru labe, nu poate să înainteze
alternativ.
5. A doua fază de extensie (8 luni- 14 luni): În această fază începe verticalizarea corpului.
• Copilul stă în şezând fără ajutor, se dezvoltă capacitatea de a sta în poziţie ortostatică, iar
extremităţile superioare sunt uşor întinse şi relaxate.
• ridicarea în picioare iar la sfârşitul celor 14 luni începe să facă primii paşi.
• Se ajunge la poziţie verticală definitivă abia la vârsta de 2 ani şi jumătate şi trebuie stabilizată
până la sfârşitul vârstei de 3 ani.
Locomoţia reflexă
 Schemele de locomoţie reflexă (târârea şi rostogolirea
reflexă) sunt globale, musculatura striată este activată în
mod coordonat, schemele sunt reproductibile
 SNC este implicat în această activare la diferite nivele.
 Locomoţia reflexă este declanşată plecând de la
stimulări specifice (presiuni) aplicate pe zone definite.
 Patru puncte de referinţă principale şi patru puncte
auxiliare:
 La membrul superior:
 Puncte principale: epicondilul humeral intern, apofiza stiloidă a
radiusului
 Puncte auxiliare: marginea anterioară a acromionului şi latura
medială a omoplatului
 La membrul inferior:
 Puncte principale: condilul femural intern şi calcaneul
 Puncte auxiliare: capul femural în plica inghinală şi marginea
posterioară a marelui trohanter
Târârea reflexă
 =un complex de mişcări filogenetice declanşat de diferite puncte de limită caracteristice →mereu
aceleaşi reacţii de mişcare.Pentru declanşarea unor mişcări, sunt necesare şi valabile reguli de
sumare în timp şi spaţiu.
 2 limite:
 limită de declanşare conducătoare
 limită de declanşare de ajutor
 Limita de declanşare conducătoare (de bază) ale extremităţilor se găseşte distal de centura SH
şi de centura pelvină, iar limita de ajutor se găseşte la trunchi, umeri şi bazin.
 Prin folosirea limitei de declanşare conducătoare, vor fi provocate complexe de coordonare.
Folosirea limitei de declanşare de ajutor influenţează rezistenţa de întindere a muşchilor şi
grupelor musculare → uşura şi controla reacţia de mişcare.
 Limite de declanşare conducătoare şi mişcările provocate de ea:
 DV Capul şi membrele de pe direcţia feţei - membre de faţă, iar membrele de pe latura opusă - membre de
spate
 Limita de declanşare la „braţul de faţă” şi mişcarea acestuia.
 Cot flexie 45, mână-umăr paralel cu coloana.
 Apăsare pe epicondilul medial humeral→ mişcare de retro-pulsie urmată de adducţia umărului.
 Centura scapulo-humerală se ridică cu sprijin pe coate. Grupa muşchilor pectorali au rol de muşchi
antigravitaţionali. De asemenea, adductorii scapulei au un rol stabilizator în activitatea antigravitaţională şi
muşchiul serat lateral.
 În încheietura cotului apare o flexie, la încheietura mâinii o răsucire radială iar degetele trec în reflexul de
apucare.
 Limita de declanşare a „braţului de spate” şi mişcările acestuia.
 ”Braţul de spate” este întins pe lângă corp în jos şi uşor pronat. La extremităţile radiale şi distale ale
antebraţului, se aplică o uşoară apăsare. Braţul - mişcare de propulsie, cu rotaţia exterioară a încheieturii
umărului şi cu supinaţia concomitentă a antebraţului.
 Contracţia muşchiului deltoid, înlesneşte mişcarea de propulsie a braţului, iar contracţia muşchiului serat
lateral înlesneşte abducţia omoplatului. La încheietura mâinii urmează o uşoară flexie dorsală şi o răsucire
radială. Degetele se vor întinde iar pumnul intră în abducţie.
 Limita de declanşare a „piciorului de faţă” şi mişcările acestuia.
 „Piciorul de faţă” este in poz neutra spre trunchi.
 apăsare pe condilul medial femural, în direcţie de abducţie a bazinului şi de-a lungul axei
coapsei, în direcţia articulaţiei bazinului→Mişcarea de propulsie provocată, este urmată în
acelaşi timp activitatea adductorilor şi a flexorilor bazinului.
 îndreptarea centurii pelvine cu rotaţie externă a coapsei şi contracţia abductorilor, mai ales a
fesierului mijlociu → efect de stabilizare asupra poziţiei centurii pelvine şi se extinde asupra
încheieturii bazinului.
 flexie dorsală puternică picior iar degetele se vor întinde şi intră în abducţie.
 Îndreptarea bazinului împotriva gravitaţiei este premiza mersului bipedic. Contracţia izometrică
a fesierului mijlociu conduce concomitent la întinderea bazinului.
 Limita de declanşare a „piciorului de spate” şi mişcările acestuia.
 „Piciorul de spate” se află în flexie cu rotaţie externă a coapsei.
 apăsare pe călcâi, în direcţia opusă gleznei → întindere cu rotaţie externă a încheieturii
bazinului şi a genunchiului.
 Glezna va avea o poziţie mijlocie iar degetele vor trece în poziţie de apucare.
 Mişcarea de apucare a degetelor „braţului de faţă” şi a degetelor de la „piciorul de spate” va fi
considerată ca parte componentă a mişcării de propulsie.
 Concomitent cu mişcarea extremităţilor, se va răsuci capul asimetric de pe o parte pe
alta. Astfel capul trece pentru o scurtă durată în poziţie mijlocie, în prelungirea spatelui
cu privirea în jos.
 În decursul complexului de mişcări, se ajunge la înclinarea laterală a trunchiului. În
partea superioară a coloanei, la adducţia omoplatului, se contractă extensorii
paravertebrali. Îndreptarea asimetrică a gâtului ajută îndreptarea trunchiului. Contracţia
extensorilor spatelui = mai accentuată în regiunea lombosacrată.
 Limite de declanşare de ajutor
 Limita trunchiului:
 apăsări pe linia scapulară medie (sub omoplat), oblic în jos spre stern, va urma o întindere a
muşchilor infraspinali şi a muşchilor intercostali
 Limita bărbiei:
 apăsarea unghiului mandibulei în direcţia maxilarului şi a obrazului, se va înlesni o întindere
musculară care favorizează rotirea capului şi o întindere a muşchilor care înlesnesc glutiţia.
 Limita capului:
 opunerea unei rezistenţe în regiunea occipitală, se va înlesni încordarea extensorilor gâtului
care influenţează întinderea spatelui.
 Limitele extremităţilor superioare:
 apăsare în regiunea medială a omoplatului în direcţia cotului „braţului de faţă”, se va
înlesni o extensie cu abducţia centurii scapulo-humerale.
 prin tragerea şi apăsarea pe acromion a „braţului de spate”, se va înlesni întinderea
muşchiului trapez care ajută la aducerea în faţă a braţului.
 Limita extremităţilor inferioare:
 apăsare asupra muşchilor fesieri şi a trohanterului mare de la piciorul de spate.
 In jos, în direcţia treimii superioare a coapsei „piciorului de faţă”, va fi înlesnită flexia.
 Dacă genunchiul este deja în flexie, se va exercita o apăsare în această direcţie provocând o
întindere directă a adductorilor puşi în funcţie antigravitaţională.
 prin apăsarea şi tragerea în spate, sus, a „piciorului de faţă” în regiunea spinei iliace antero-
superioară se va provoca flexia bazinului.
 Dacă excitabilitatea de întindere este prezentă şi după încetarea mişcării, aceasta va
influenţa „musculus quadratus lombarus”, muşchiul transversal, muşchiul oblic intern şi
„musculus rectus femoris”.Poziţia oblică ridicată a bazinului serveşte la întinderea „piciorului
de spate”.
 Prin încordarea muşchiului lombar, va fi pregătită coordonarea locomoţiei bipede.
Târârea reflexă
 La realizarea complexului de coordonare a reflexului de târâre
putem vorbi de un sistem de dirijare. Dirijarea înseamnă aici o
uşurare a mişcărilor, şi anume, transformarea sau transpunerea
mişcărilor patologice în mişcări normale.

 Alegerea poziţiei iniţiale de pornire se face în funcţia de poziţia


greşită a pacientului; limitele de declanşare se aleg în funcţie de
scopul tratamentului şi anume, ce reacţii de mişcare putem
declanşa la trunchi şi la extremităţi.

 Este important să nu se renunţe la apăsarea continuă pe punctul


de declanşare, până nu apare reacţia. Astfel se poate porni mereu
de la început, fără ca pacientul să se odihnească într-o poziţie
greşită.

 Vojta recomandă exerciţii zilnice, de 3-5 ori, câte 10-20 min.


Târârea reflexă
 Constituirea activă a punctelor fixe
periferice →jocuri musculare în
lanţuri oblice tracţiuni pe pârghiile
osoase
 lanţurile deschise - scop fazic →
deplasările segmentare
 lanţurile inchise- scopul stabilităţii
şi condiţionează emergenţa
funcţiei antigravitaţionale şi
locomotorii.
 Legătura convergentă a lanţurilor
musculare =coloana vertebrală,
joncţiunea dorsolombară.

•Direcţia de tracţiune a lanţurilor


musculare în târârea reflexă.
 Regiunea dorso-lombară - sediul cifozei infantile în
afecţiunile neuro-pediatrice-compromit stabilitatea axului
rahidian.

 Această regiune este locul opoziţiei rotaţiilor fiziologice,


in schemele locomotorii încrucişate (patrupedie, mersul
uman

 Rotaţia vertebrală coordonată este apanajul tuturor


funcţiilor posturo-motrice fine

 Joncţiunea dorso-lombară este supusă în viaţa activă a


copilului ca şi a adultului, la o infinitate de forţe mecanice
necesitând un control neuromuscular automat riguros
asupra informaţiilor proprioceptive.
Rostogolirea reflexă
 Întregul complex de coordonare, evoluează
spontan şi ajunge în stare evolutivă normală
doar la începutul celui de-al doilea trimestru.
 Vojta arată cum se poate încadra reflexul
asimetric tonic al gâtului (R.A.T.G.) în evoluţie
locomotorie.
 Mişcările de răsucire pornesc de la limita de
declanşare a pieptului, datorită excitaţiilor
proprioceptive.
 4 faze
Prima fază: -
 Poziţia de pornire iniţială =DD cu răsucirea capului într-o parte, şi
corespunde şablonului de coordonarea reflexului asimetric tonic al gâtului.
 „membre de faţă”, „membre de spate”.
 Limita primară de declanşare este limita pieptului → apăsare asupra cutiei
toracice, în dreptul liniei mediale, în direcţia oblică în jos. Ca limită de ajutor
se va folosi limita bărbiei, pentru a ajuta răsucirea capului. Limitele de
declanşare vor fi alese de partea de faţă.
 răspuns = complexe de mişcări, cu un curs de mişcări caracteristice capului,
trunchiului şi extremităţilor
 La rotirea capului în direcţia opusă, cu schimbarea privirii în sensul rotirii
capului, picioarele se vor flecta şi vor fi trase la piept Capul este acum în
poziţie de mijloc iar gâtul şi partea superioară a trunchiului se întind.
 Prin apăsare continuă pe cutia toracică şi opunerea unei rezistenţe la
bărbie, rezultă rotirea trunchiului pe o parte şi a capului cu 180 de grade.
 Prin folosirea limitei pieptului de declanşarea reflexului de răsucire, va fi
impusă şi o inspiraţie adâncă.
 Poziţia de decubit lateral, obţinut prin declanşarea reflexului de răsucire, va
fi folosită la fazele următoare, ca poziţie iniţială de pornire. Astfel se poate
provoca răsucirea pe burtă, sprijinul asimetric pe braţe şi stând în patru
labe.
Faza a-2-a.
 Limita de declanşare se va alege la umeri şi centura pelvină. Se exercită o
apăsare pe scapulă în faţă, şi se exercită o apăsare cu tragere în spate, în
regiunea spinei iliace antero-posterioare. În această fază va fi stabilizată
poziţia de decubit lateral.
 Capul se ridică asimetric, urmează sprijin pe cotul de dedesubt care ajută la
îndreptarea centurii scapulare (contracţia muşchilor adductori ai scapulei şi
a părţii inferioare a trapezului). Apare o întindere a trunchiului. Datorită
mişcărilor de flexie, provocate în regiunea bazinului, şi răsucirea centurii
pelvine, muşchii abdominali acţionează ca un lanţ de muşchi.
 La piciorul flectat dedesubt, se realizează stabilizarea centurii pelvine pe
coapsa întinsă. Braţul aflat deasupra, se întinde în faţă. Prin opunerea unei
rezistenţe uşoare la cap, în direcţia asimetrică a ridicării, se poate provoca o
reacţie mai vizibilă a corpului şi ale extremităţilor.
Faza a treia:DL, se îndoaie picioarele (nu peste 90 de grade) şi ţinând
genunchii, se apasă în sus. Apăsarea pe scapulă este aceeaşi ca la faza a
doua. Îndreptarea părţii de dedesubt a centurii scapulo-humerale, se
efectuează prin sprijinul asimetric al braţelor, ridicarea asimetrică a capului
şi încordarea extensorilor spatelui şi a musculaturii abdominale.
Faza a patra: DL, prin exercitarea unei apăsări pe partea interioară a
genunchiului piciorului de deasupra, în direcţia dorso-laterală, se va realiza
îndreptarea părţii de dedesubt.
Faza 3 a rostogolirii reflexe Faza 4 a rostogolirii reflexe
Copiii mari
 La copii mai mari, Vojta lucrează cu aşa-numitele- faze
artificiale- pentru a uşura colaborarea acestora.
 mişcările în ordine ontogenetică, evoluţia trecând de le
târâşul în patru labe, statul în patru labe, în genunchi,
până la ortostatism.
 Tendinţa de ridicare în picioare apare întotdeauna după
stabilizarea mersului în patru labe.
 Se va opune o rezistenţă maximă, care accentuează
mişcarea dar nu o blochează.
Inhibarea spasticităţii la copilul
mare
 Postură ghemuită, pe burtă – poziţii ţigăneşti
 Pentru contractura adductori coapsă
 Copilul pe burtă la marginea mesei
 Braţul de la marginea mesei atârnă pe lângă masă, celălalt
deasupra capului
 Capul întors de partea braţului întins cu plica cotului în dreptul
gurii
 Mâna FKT pe sub coapsa semiflectată de partea marginii mesei
şi dincolo de genunchi, prinde gamba în 1/3 medie
 Se cere apoi copilului să flecteze mb inf opus→flexie şi abducţie
şold
 Bazinul trebuie să rămână fixat de masă
 +/- prosop pluşat pe care genunchiul alunecă mai uşor
 Genuflexum
 Copil culcat pe masă, pe o parte, cu un sul între
picioare
 Membrul inferior de pe masă extins
 Membrul superior de partea mesei deasupra capului,
semiflectat, capul cu gura în plica cotului
 Celălalt membru inferior este flectat, membrul
superior de deasupra este în adducţie şi dus la spate
 KT prinde mâna acestuia la gâtul ei şi face o tracţiune
în sens distal în timp ce cu cealaltă mână apasă pe
gonion în sens proximal
 Capul este rotat cu faţa spre masă
 Se recomandă copilului să întindă şi să flecteze
membrul inferior de deasupra cât mai complet,
urmărindu-se mai ales extensia foarte bună a
genunchiului
 Piciorul equin
 Copil culcat pe burtă, călare pe un sul sau o pătură
rulată, cu şoldurile şi genunchii flectaţi, picioarele
depăşind marginea mesei de tratament
 Un membru superior este dus înainte, deasupra
capului, semiflectat
 Capul este rotat de această parte, cu gura în dreptul
plicii cotului
 Celălalt membru superior este dus la spate şi KT
trage distal de mână, cu cealaltă mână presiune pe
gonion în sens proximal
 Piciorul de partea mâinii de care se trage distal
execută o mişcare activă de flexie dorsală
 Prin poziţionarea capului de cealaltă parte şi
schimbarea poziţiei membrelor superioare se
lucrează asupra celuilalt picior
Avantaje
 Schemele exploatate în terapie fiind automatice şi înnăscute, sunt utilizate, chiar în
absenţa participării conştiente a pacientului, fără limite inferioare sau superioare de
vârstă (copii, persoane cu polihandicapuri etc).
 Posibilitatea de a provoca jocuri musculare precise, acţionând sinergic pe segmente
corporale alese, şi de a modula în spaţiu şi timp aceste sinergii prin combinarea
poziţiilor şi zonelor de stimulare – utilizare diferite patologii SNC si perif
 tratamentul teritoriilor corporale al căror control “voluntar” este dificil sau alterat
(absenţa orientării vizuale, deteriorarea schemei corporale etc); coloana scoliotică,
malformaţiile congenitale diverse sunt de asemenea exemple bune .
 Primele elemente de răspuns sunt de ordin neuro-vegetativ -influenţa tehnicii asupra
circulaţiei sanguine, respiraţiei, dar totodată asupra sistemului senzorial, şi pe termen
lung asupra dezvoltării osteo-articulare, ameliorare notabilă a condiţiilor respiratorii,
fiziologiei micţiunii şi defecaţiei.
 La copii mici, o ameliorare mai mult sau mai puţin evidentă ( în funcţie de severitatea
patologiilor) a aptitudinilor relaţionale.
 În patologiile foarte severe, unde aptitudinile funcţionale sunt limitate şi unde
ameninţarea degradării ortopedice este majoră ( spasticitate severă, asimetrie),
activarea regulată a unei funcţii musculare mai bine coordonate, pe care pacientul nu
poate în nici un caz să o realizeze singur, este un argument terapeutic important
pentru prevenirea deformărilor.
Indicaţii ale metodei Vojta

2. Tulburări de coordonare centrale medii şi severe


3. Tulburări de coordonare centrale uşoare, asimetrice
4. Infirmitate motorie de origine cerebrală (IMOC)
5. Torticolis muscular şi neurogen
6. Paralizii periferice (copii şi adulţi)
7. Mielomeningocel
8. Miopatii congenitale-malformaţii congenitale
9. Sindrom Morbus Down şi alte sindroame cu retard motor
10. Tulburări de postură şi de echilibru, scolioze, cifoze
11. Displazii de şold
12. Hemiplegia adultului
 S-a demonstrat că modificările neuro-
fiziologice induse asupra sistemului nervos
persistă un anumit timp după şedinţa
terapeutică
 Tratamentul este preconizat de 3-4 ori pe zi,
fiecare şedinţă durând 15-20 minute, deci idealul
terapeutic fiind de maxim o oră-o oră şi jumătate
de reeducare cotidiană, fracţionată în reprize de
20 de minute.