Psihologie experimentala

Capitolul 3:Observatia
Observatia
 Observatia este cea mai veche metoda
psihologica(pre- zenta practic in toate
domeniile psihologiei).
 Psihologul este aceea persoana profund
implicata in observarea permanenta a
manifestarilor comportamen- tale ale celor din
jurul sau(o trasatura obiectiva a profe- siei de
psiholog).
 Exista o distinctie intre observatia care
insoteste activita- tea profesionala a
psihologului(care constituie adesea o sursa
pentru cercetare) si observatia care insoteste
acti- vitatea de cercetare in psihologie.Aceasta
distinctie nu este delimitata precis,insa ne vom
referi la observatie ca metoda de
cercetare,raportand-o apoi la psihologia ex-
3.1. Definire si caracteristici
 Cele mai multe definitii de dictionar insista pe
constatarea si notarea fidela a fenomenelor asa
cum se desfasoara ele in realitate.Deci,trasatura
definitorie a observatiei este caracte- rul
pasiv(observatorul nu intervine in desfasurarea
fenome- nului studiat).
 Daca in experiment se provoaca in mod deliberat o
modificare a variabilei independente,urmarindu-se
efectele asupra varia- bilei
dependente(comportamentul),in observatie
fenomenul este urmarit in modul sau natural de
desfasurare,incercan- du-se surprinderea unor
relatii cauzale stabile.
 In experimentul de laborator,observatia va fi
subordonata scopurilor acestuia si va urmari
Caracteristicile observatiei
La o analiza mai atenta se impun si alte
caracteristici ale observatiei:
 precizia observatiei-se poate intinde de la forme
foarte rigu- roase,structurate.pana la forme
difuze,nestructurate.
 focalizarea-concentrarea observatiei de la o
manifestare in- gusta,stricta a comportamentului
pana la manifestari globale.
 nivelul de constientizare a prezentei
observatorului de catre subiectul observat-poate
prezenta urmatoarele variante: observator prezent
si neimplicat/prezent si implicat,observator ascuns
si neimplicat/ascuns si implicat.
 durata-variaza de la observatie spontana pana la
una pe du- rate mari de timp.
 nivelul de informare oferit subiectului
3.2.Observatia ocazionala-
observatia sistematica
 Observatia ocazionala:se exercita intr-o maniera neformala,
neghidata du- pa reguli,fiind practicata in mod cotidian de
catre psiholog.La inceput a avut un rol important in adunarea
unui corp semnificativ de date ce au fost apoi sistematizate si
ana- lizate.Cu timpul,rolul acestui tip de observatie a mai
scazut, continuand insa sa influenteze fiecare psiholog in
atitudinile si eva- luarile sale.
 Un caz particular al observatiei ocazionale este observatia
accidentala, ce apare intr-un anumit context
experimental,astfel incat cercetatorul,desi ur- mareste un set
de scopuri proprii cercetarii actuale,aceasta nu il impiedica sa
constate aspecte inedite,care il pot conduce la concluzii
neasteptate.
 Observatia sistematica se desfasoara dupa un plan
riguros.Este o obser- vatie “naturala”,in conditiile in care se
studiaza manifestarile comportamen- tale ale indivizilor in
cadrul lor “natural” de viata,adica acolo unde isi desfa- soara in
mod obisnuit activitatile.
 Observatia poate fi practicata in consultatii sau in clinica si
este de obicei insotita de interviul clinic,de anamneza.
3.3.Observatia si experimentul
 Observatia si experimentul constituie doua momente succesive
ale cerceta-rii (observatia preceda experimentul)
 Spunem,in mod obisnuit,ca realitatea fiind observata,ne
semnaleaza anu- mite probleme pe care le vom aborda intr-o
maniera experimen- tala.Apoi.in timpul
experimentului,observatia survine ca element aju- tator,ca
sursa de date suplimentare asupra efectelor variabilei
independente.
 Elementul comun dintre observatie si experiment este
constatarea unor fapte menite a fi un raspuns la o problema.Un
lucru pe care adesea il uitam este ca nu vom gasi decat
ceea ce cautam.
 Diferenta dintre cele doua momente consta in natura
intrebarii.In ob- servatie intrebarea ramane
deschisa(cercetatorul are o vaga idee a- supra
raspunsului)pe cand in experiment intrebarea devine
ipoteza.
 Dincolo de diferentele de grad si de nivel de
complexitate,o distinc- tie relevanta o ofera precizia
3.4.Factorii determinanti ai
observatiei
 A)Prezenta observatorului-determina modificarea
comportamentului ob- servat.Solutii exista,si aplicarea lor tine
de nivelul de dotare al laboratorului, dar si de inventivitatea
cercetatorului(de ex:metodele clasice de “spionare”-
observatorul ascuns ofera posibilitatea unei desfasurari
naturale a compor- tamentului).
 B)Personalitatea observatorului-inerent se vor regasi
influente care ex- prima experienta sa,reprezentarile sale
asupra fenomenului studiat.Se im- pune evidentierea
principalelor aspecte care tin de personalitatea observa-
torului:innascut-dobandit-o problema inca deschisa intre un
anumit poten- tial innascut si abilitatile dobandite ca
observator(acceptam ca unele ele- mente sunt innascute si tin
de o anumita orientare nativa a personalitatii); gradul de
similitudine intre observator si observat-observatorul are
tendinta de a-l judeca pe cel observat prin prisma propriilor
sisteme de referinta asu- pra mediului social;nivelul
experientei acumulate-daca acceptam ca obser- vatorul este
un psiholog,un profesionist,atunci putem considera ca prejude-
catile vor fi eliminate in cea mai mare masura.
3.5.Continutul observatiei
Prin observatie constatam manifestarile
compor- tamentale,conduita
subiectului,si incercam sa analizam
aceste conduite sub multiplele fatade in
care se pot prezenta.
V. Ceausu(1978)imparte conduitele
supuse ob- servatiei in doua
categorii:simptomatica stabila
(inaltime,greutate,diametrele
craniene,etc) si simptomatica
labila(pantomima,mimica,modifi- carile
vegetative,vorbirea)
3.5.1.Particularitatile
bioconstitutionale
 Cele mai cunoscute tipologii sunt cele ale lui
Kretschmer si Sheldon.
 Tipologia lui Kretschmer prezinta tipurile
picnic,astenic,atle- tic si displastic.Celebrul
psihiatru german a studiat in mod a- profundat
picnicul si astenicul.
 Biotipologia lui Sheldon este expresia cea mai
evoluata si mai rafinata a tipologiilor
constitutionale.Pornind de la un nu- mar de 17
variabile supuse observatiei(spre exemplu greuta-
tea,inaltimea,etc)si interpretate din punct de
vedere embriolo- gic,savantul american identifica
trei tipuri morfologice care co- releaza cu tipurile
psihologice corespunzatoare:endomorful,
mezomorful si ectomorful.
3.5.2.Conduita expresiva
 Include manifestarile dinamice ale
corpului:pantomima,mimica,modificarile vegetative si vorbirea.
 Pantomima se exprima prin atitudini corporale,mers si gesturi.
 Atitudinile corporale reunesc intr-o maniera particulara elemente
precum: statura si constitutia corporala,forma si pozitia capului,pozitia
trunchiului si a umerilor, ampla-sarea mainilor si picioarelor,directia si
expresia privirii.
 Mersul poate fi evaluat prin prisma unor indicatori precum
viteza,elasticitatea fermita- tea.
 Gesturile constituie o sursa bogata de informatii referitoare la dinamica
activitatii, forta,energia,viteza,precizia actiunilor implicate.
 Mimica participa amplu la conduita expresiva prin partile mobile ale
fetei (ochii, sprancenele,fruntea,gura,maxilarul,obrajii) la care se
adauga elementele proprii fizio- nomiei (culoarea parului,a fetei,a
ochilor,etc)
 Privirea constituie componenta cea mai dinamica,mai expresiva si mai
semnificativa pentru comunicarea nonverbala.
 Modificarile vegetative ofera indicii relevante cu privire la
intensitatea, amploarea, durata reactiilor emotionale.
3.5.3.Conduita verbala
 Aspectul formal vizeaza elementele de ordin fizic ale
verbalizarii, respectiv
intensitatea,fluenta,debitul,intonatia si pronuntia. Astfel,
intensitatea este un indicator al fondului energetic.
 Fluenta este un bun indicator al mobilitatii proceselor
cognitive, al vitezei de conceptualizare si de ideatie.
 Debitul sau viteza verbalizarii pare sa fie mai ales
expresia dina- micii neuropsihice, a temperamentului,
dar tine si de gradul de cu- noastere a obiectului
discutiei, de relatia afectiva cu interlocutorul.
 Intonatia prezinta cele mai bogate trimiteri la viata
psihica pentru ca exprima capacitatea de exteriorizare in
plan social a unei largi varietati de stari, trairi,
sentimente.
3.5.4.Conduita relfexiva
 Vizeaza indeosebi conduitele care reflecta
pozitia, atitu- dinea subiectului fata de situatia
experimentala, fata de sarcina data, fata de
experimentator.
 Atitudinea fata de situatia experimentala poate
fi de cooperare, participare motivata, cu
interes, curiozitate sau, dimpotriva, dezinteres,
lipsa de implicare, plictisea- la.
 Atitudinea fata de sarcina poate fi
caracterizata, la fel, prin nivelul de interes,
implicare, cooperare, participare, incredere in
fortele proprii, atitudinea fata de succes sau
fata de esec.
3.6.Protocolul observatiei
 Pentru a fi eficienta, observatia trebuie sa
raspunda unor intrebari precise, sa se
subordoneze ipotezelor experi- mentului,temei
de cercetare.
 Alcatuirea unei fise de observatie se impune
pentru a facilita consemnarea rapida si
eficienta a datelor de ob- servatie.
 Nu exista un model standard al acestei fise;
oricum, con- tinutul ei trebuie sa fie
particularizat in raport cu natura
experimentului si cu momentele desfasurarii
lui.
 Experimentul este precedat de o pretestare
prin care se verifica acuratetea modelului
3.7.Aspecte particulare ale
observatiei
 Observatia este o sursa extrem de bogata de
informatii.
 Observatia presupune si o oarecare intuitie,
chiar un anumit talent.
 In masura in care observatia stiintifica
presupune cauta- rea raspunsului la o
intrebare, ea genereaza o atitudine favorabila
surprinderii faptelor semnificative.
 Una dintre dificultati tine de capacitatile
noastre limitate de a recepta si interpreta
informatii care provin simultan de la mai multe
canale senzoriale.
 La aceste dificultati se adauga durata
observatiei.