Sunteți pe pagina 1din 27

Tratamentul prin implant al edentatiei partiale la maxilarul superior in zona frontala

Agache Anamaria Medicina Dentara Anul V, grupa 1

Deficit de os:

Factorii care influenteaza reusita terapeutica

corticala osoasa externa resorbita (imbolnaviri parodontale sau frecvent fracturarii din timpul extractiei dintilor) AUGMENTARE OSOASA: -cu os autolog recoltat din creasta iliaca(situs donor pt defecte mari de os) - in aditia de os de categorie Bgrefe de os sintetic, -os categorie C cu deficit de grosimeos autolog prelevat din osul mandibular

Factorul estetic si fonetic-motivant


Gradul de acomodare pentru purtarea protezelor totale la maxilarul superior > cel inferior Retentivitatea, sprijinul si stabilitatea sunt superioare restaurarilor de la nivel mandibular.

!!! Medicul este responsabil de informarea pacientului asupra procesului continuu de resorbtie osoasa.

Maxilarul anterior sufera o resorbtie osoasa de 40-60% din dimensiunea vestibulo-orala in decursul a 3 ani in urma pierderii dintilor. Medicul se confrunta adesea cu dificultatea inserarii unor implanturi atunci cand augmentarea osoasa nu reuseste.

Oferta osoasa disponibila


Structura osului Maxilar superior Mandibula

Regiunea frontala Corticala osoasa

Os trabecular, suficient

Os mai dens decat la maxilarul superior Os poros subtire-labial Dublu strat cortical dens+os -foarte subtire si trabecular gros, poros-corticala de la densitate nivelul podelei fosei superioara nazale
-os mai dens-corticala palatinala

In zona anterioara a maxilei, factorul estetic si fonetic dicteaza ca dintii artificiali sa fie plasati in locul lor initial/in apropiere de acesta: h coroanei(amplificator de forta)-importanta!! (unde coroana dintelui natural >in alta regiune). Inchiderea gurii se face in arc=>>mF>asupra coroanelor de invelis sprijinite pe implanturi si directionata catre osul V mai subtire, mai putin rezistent. Excursiile mandibulei exercita F laterale la nivelul dintilor frontali maxilari=>> crestere a stresului asupra crestei osoase, in special asupra partii labiale a implantului.

Miscarea de inchidere si excursiile mandibulei dau o crestere a mF care actioneaza asupra maxilarului anterior.

Planul de tratament

Regiunea anterioara a maxilei, restaurata prin implant=cea mai sensibila sectiune > regiuni ale cavitatii orale. Conditiile anatomice nefavorabile si consecintele lor:

1.) Margini osoase inguste implanturi mai subtiri concentrarii stresului asupra implantului) 2.) Utilizarea puntilor mF care actioneaza asupra implantului o remodelare localizata a crestei+fracturarea implantului/a marginii) 3.) Contacte oblicesarcini potential daunatoare, in afara axului implantului

4.) F laterale in deviatii ale mandibuleiF>aplicate implantului)


5.) osoasa ( compromitand duritatea osului capacitatea de sustinere a implantului in os) 6.) Absenta unei corticale groase la nivelul crestei capacitatea de sustinere a implantului+o rezistenta la sarcini unghiulare stresul mecanic

7.) Resorbtia rapida volumetrica a osului in regiunea incisivilor imposibilitatea plasarii unor implanturi in locul incisivilor centrali si laterali, fara o augmentare osoasa substantiala.

Optiuni terapeutice in edentatia partiala frontala superioara.

PPF (proteza partiala fixa) PPM (proteza partiala mobilizabila) Proteza pe suport de implanturi

Restaurare cu sprijin mixt: pe implanturi +dintii naturali.

Contraindicatiile unei PPF


Existenta unor brese mari, largi Implantare slaba a dintilor Creasta edentata inadecvata pentru realizarea unei punti cu conturul specific Existenta unei diasteme pe care pacientul doreste sa o pastreze Varsta pacientului. Pierdere de tesut dur dentar prin slefuirea dintilor sanatosi adiacenti bresei Gradul mare al riscurilor din terapia endodontica si cea a cariilor de la nivelul dintilor slefuiti.

Candidatul principal pentru o PPF=pacientul care: -nu doreste o interventie de aditie osoasa -nu doreste inserarea unor implanturi adecvate pentru suport -are <=4 dinti absenti

Dpdv clinic, dintii frontali pot prezenta frecvent un anumit grad de mobilitatemajoritatea protezelor construite pe implanturi sunt sustinute de implanturi independent fixate. O proteza fixa la nivelul unui canin prezinta un risc mai mare decat oricare alt dinte. Daca un pacient doreste o lucrare conjunctanecesare implanturi cand lipsesc urmatorii dinti: (1).PM1, C si IL (2).C, IL si IC (3). C, PM1 si PM2 !! Important: asigurarea unui suprafete adecvate de sprijin pentru sarcinile protezei.

Zona caninului superior reprezinta o pozitie-cheie pentru reconditionarea maxilarului anterior.

In situatia cand pacientul edentat partial prezinta absenta caninului si a celor doi dinti adiacenti, este contraindicata o lucrare conjuncta.

O restaurare fixa este contraindicata in aceste situatii, datorita:

L sectorului (3 curburi) F mari aplicate(fortele la nivelul C > ceilalti dinti anteriori) Directiei F >= 2 implanturi pentru sprijinul unei lucrari independent realizate, deseori plasate in pozitiile terminale ale sectorului, pentru a exclude F de indoire, incovoiere.

In situatia inlocuirii celor 6 dinti frontali este obligatoriu necesar un suport considerabil pe implanturi.

In absenta C, IL si ICcontraindicatie pentru proteza fixa sustinuta de dintii naturali. In absenta celor 6 dinti frontalicontraindicatie pentru proteza fixa pe implanturi, daca nu este asigurat o suprafata de sprijin adecvata.

Cu toate acestea, in unele planuri terapeutice, implanturile sunt plasate in fiecare cadran posterior (deoarece augmentarea la nivelul sinusului se realizeaza mult mai usor decat la nivelul maxilarului anterior) o proteza fixa pentru a inlocui cei 6 dinti frontali. Aceste implanturi pot fi conectate uneori printr-o bara metalica si o supraproteza, care se ridica ca si asteptari la nivelul PF.(lucrarea nu se mobilizeaza in timpul exercitarii functiilor). Se mai pot plasa implanturi posterior in fiecare cadran si se fixeaza cele 2 parti independente una de cealaltaSupraproteza maxilara se va balansa inainte si inapoi in timpul miscarilor functionaleesec. Implanturile posterioare-asezate liniar nu au rezistenta la F lateralese pot pierdeesec. Toti acesti factori amplifica necesitatea mai multor implanturi si mai putine punti la nivelul maxilei decat in cazul mandibulei.(care face fata mai usor la conditiile biomecanice slabe).

Caz clinic: absenta sectorului de arcada PM-PM. Supraproteza care nu este mobila, similara unei proteze fixe este contraindicata in aceasta situatie.

2 sau 3 implanturi plasate posterior in fiecare cadran, fixate impreuna produc balansarea protezei. Proteza mobila exercita F laterale asupra implanturilor posterioareslabirea suruburilor, deficit de os la nivelul crestei esecul tratamentului prin implant.

Doua bare fixate independent pot cauza pierderea implanturilor de pe o parte.

Augmentarea osoasa la nivelul sinusului maxilar permite plasarea posterioara a implanturilor. In regiunea anterioara a maxilarului superior, reusita este mai greu de anticipat.

PPM

Nu este de electie, fiind impusa de aspectul economic.(in susbstituirea celor 6 dinti frontali) Cel mai simplu tratament de protezare provizorie in timpul vindecarii in profunzime, in cazul inserarii unor implanturi sau dupa aditia osoasa-1 an- purtarea dispozitivului mobilizabil inainte de insertia protezei definitive. Alternativa: restaurari tip punti pentru pacientii care refuza o lucrare mobilizabila

!!!!!De electie in tratamentul edentatiei partiale: lucrarea protetica independenta, realizata doar pe suport de implanturi.

Avantaje: -implanturile mentin creasta osoasa, pe cand puntile nu.


-aspect estetic mai bun -nu se slefuiesc dinti intacti

Arcada maxilara poate fi impartita in 5 segmente, asemenea deschiderii unui pentagon. Pentru fixarea si contentia dintilor mobili si crearea unei proteze rigide, >=3 segmente ar trebui sa fie interconectate. Fiecare segment prezinta slaba rezistenta la F lateraleconectarea a cel putin 3 segmente creeaza un tripod dimensiune A-P cu proprietati mecanice superioare constructiilor rectilinii + rezistenta mai mare la presiuni laterale + stresul local la nivelul crestei osoase.

Arcada maxilara poate fi impartita in 5 sectoare: incisivii, caninii de-o parte si de alta si regiunile posterioare. Unind 3 parti adiacente va rezulta o structura rigida. 1-IC, IL 2- C 3-Regiunile posterioare

3/5 segmente descrise fac parte din regiunea anterioara a maxilei: caninul, incisivii si caninul opus. Astfel pentru a obtine un dispozitiv biomecanic solid capabil sa sustina F laterale din timpul excursiilor mandibulei si F angulare din ocluzia centrica, cel putin un implant trebuie sa fie plasat in fiecare sectiune si apoi unite intro lucrare protetica.

Pentru realizarea unei scheme ocluzale echilibrate in cadrul insertiei implanturilor: -eliminarea contactelor posterioare din timpul miscarilor mandibulare, crescand diametrul implanturilor (care adeseori necesita augmentare osoasa) si crescand numarul implanturilor care sa dezocluzeze dintii posteriori la fiecare miscare laterala.

La maxilarul anterior, distanta A-P corespunde cu distanta intre mijlocul celui mai distal implant din jonctiune si cel mai vestibular punct al implantului plasat cel mai anterior.

CONCLUZII

In edentatia frontala la maxilarul superior sunt deobicei necesare 3 implanturi : 1 in fiecare loc al caninului si cel putin 1 in unul dintre locurile celor 4 incisivi. Puntile posterioare nu ar trebui plasate pe aceste 3 implanturi. Cand sunt forte mai mari decat deobicei, se impune insertia a cel putin 4 implanturi. Cele 3-4 implanturi ar trebui sa fie fixate impreuna si F laterale din timpul excursiilor mandibulei sa se distribuie uniform.

Daca si dintii posteriori trebuie inlocuiti prin proteza , sunt necesare implanturi aditionale. De la 7 pana la 10 implanturi sunt adesea inserate pentru restaurarea unui maxilar superior edentat total cu ajutorul unei proteze fixe, mai ales cand antagonistii sunt dinti naturali sau o lucrare fixa.

THE END

S-ar putea să vă placă și