Sunteți pe pagina 1din 11

VIRUSUL HEPATITIC C

Clasificarea virusurilor hepatice-caracteristici

Virusul hepatitic C face parte dintre cele 7 virusuri hepatotrope responsabile de majoritatea cazurilor clinisce de hepatita virala. Toate formele de virusuri pot determina hepatita acuta, dar numai cele cu transmitere parentala sunt asociate cu infectia cronica. VCH este un virus ARN monocatenar ,iar cercetarile interprinse pentru descoperirea sa s-au datorat numarului mare de hepatite acute post transfuzionale NANB in care nu s-a putut identifica un agent etiologic. In 1989,un grup de cercetatori de la Chiron Laboratory a raportat rezultatele studiilor de biologie moleculara care au dus la clonarea unor parti ale virusului hepatitic C iar pe baza acestora ei au elaborat un test de diagnostic pentru infectia cu VHC prin determinarea anticorpilor antivirus C.

Structura virusului hepatitic C HCV este inrudit cu flaviviridele si pestiviridele.Organizarea sa genetica si produsele sale proteice argumenteaza apartenenta sa la familia flaviviridelor,desi diversitatea HCV este suficient de mare pentru a fi clasificat separat , in genul Hepacivirus.

Este un virus ARN monocatenar de dimensiuni mici.Are un ivelis lipidic care expreseaza doua proteine E1 si E2 cu rol in fixarea virusului pe membrana hepatocitara.Contine o nucleocapsida formata din capsida si ARN viral.Genomul VHC contine o spira ARN cu polaritate pozitiva cu aproximativ 9400 nucleotide si are un cadru de citire informationala deschis care codifica un polipeptid cu aproximativ 3010-3030 aminoacizi. Pornindu-se de la heterogenitatea structurala a genomului s-au deosebit mai multe tipuri si subtipuri ale VHC.

Simmonds in 1994 analizand secventa nucleotitelor regiunii 5 si NS5 clasifica VHC in 6 genotipuri:

1a 1b 2a 2b 3 3 Simmonds

I II III IV V VI Okamoto

Genotipul 1b se asociaza cu nivel mai crescut a viremiei cu risc crescut de cronicizare,cu recaderi mai frecvente in momentul intreruperii terapiei imunomodulatoare. Genotipurile 2 si 3 au o evolutie clinica si paraclinica mai buna si raspund favorabil la terapia cu IFN. Distributie geografica a genotipurilor VHC este inegala.Frecventa genotipului variaza si cu varsta bolnavilor.Distributia geografica si pe grupe de varsta se modifica continuu datorita frecventei ridicare a mutatiilor genomice si a schimbarii cailor de transmitere a infectiei cu virus hepatic C.

Epidemiologia infectiei cu virus hepatitic C Infectia cu virusul hepatitic C este frecventa si are o larga distributie geografica .Se apreciaza ca 500 mil de oameni au contractat infectia iar prevalenta cazurilor cu anticorpi ani HCV este de 1-3 %. VHC este responsabil de 85-90% din totalul hepatitelor NANB postransfuzionale si de 30-40 % din hepatitele NANB sporadice. Infectia cu VHC se transmite parental, sexual si vertical.Principala cale de transmitere a infectiei cu virus C este parentala si se realizeaza prin transfuzii de sange si de derivatele acestuia . Se apreciza ca 50-60% din totalul hepatitelor cu VHC se transmit prin tranfuzie si 10% prin inteparea cu ace de seringa.

Riscul de transmitere a infectiei cu VHC este frecvent intalnita la toxicomani.Frecventa anticorpilor anti VHC la acestia fiind 46-90%. In 20-40 % din cazurile de hepatita cu virus C calea de transmitere ramane necunoscuta.Nu s-a realizat inca un vaccin antivirus C. Profilaxia cu imunoglobuline G a hepatitelor acute virale VHC nu a dat rezulate.Imposibilitatea realizarii vaccinului se datoreaza marii variabilitati genomice.Sunt in lucru vaccinuri obtinute prin inginerie genetica din glicoproteinele structurale ale invelisului E1 si E2.

Diagnosticul hepatitei cronice cu VHC

I.Datele anamnestice II.Explorari paraclinice 1.Testele functionale hepatice 2.Testele de autoimunitate 3.Testele de diagnostic serologic ale ifectiei cu VHC Diagnosticul pozitiv se stabileste prin coroborarea datelor anamnestice, clinice, pe baza citolizei hepatice exprimate prin cresterea moderata a ALT si confirmarea etiologiei virale pe baza testelor ELISA 3 si PCR amplificat. Diagnosticul diferential se face cu : Hepatita cronica cu VHB Hepatita atoimuna Ciroza biliara primitiva Hepatopatia alcoolica

Infetia cronica este in majoritatea cazurilor asimptomatica si evolutia este progresiva catre ciroza hepatica la peste 30 % din pacienti iar 15% dintre cei care au ciroza hepatica dezvolta carcinom hepatocelular. Evolutia hepatitei cronice VHC are aspect ondulant cu perioade de remisiune si perioade de activitate ale bolii evolutia spre ciroza realizandu-se subclinic.

Cronicizarea infectiei cu virus hepatic C si gravitatea leziunilor determinate de virus depinde de factori legati de virus ,calea sa de transmitere si mecanismele de aparare ale gazdei. 1.Factorii legati de virus Genotipul odata cu serotiparea genotipurilor s-a constatat ca genotipul 1b al VHC se asociaza cu o rata mai mare de cronicizare si o evolutie clinica si histologica mai severa -rata de clearance viral este mai crescuta la subiectii infestati cu genotipurile 1a ,2a,3. Nivelul viremiei cu cat nivelul viremiei detectat prin pcr Arn este ridicat rata de cronicizare este mai mare

Masa de VHC infectata hepatic-se coreleaza cu nivelul viremiei si severitatea leziunilor hepatice Quasispeciile cu cat numarul si diversitatea quasispeciilor este mai mare cu atit capacitatea acestora de a eluda raspunsul imun al gazdei este mai mare

Tratamentul antiviral in hepatita cronica cu VHC


Prima optiune terapeutica antivirala a fost interferonul ,care are rol de blocare a replicarii virale ,imunomodulator si antitumoral. In terapie se utilizeaza interferonul alfe 2b comercializat sub numele de Intron A si ingerferonul alfa 2a Roferon. Raspunsul la terapia cu interferon este influentta de particularitatile biologice ale VHC-ului si de capacitatea sistemului imun de a dezvolta un raspuns ativiral eficient .Raspunsul complet la interferon se realizeaza la 20-30% dintre pacientii cu hepatita cronica cu VHC.Raspunsul este stabil pe o perioada de minim 5 ani si se caracterizeaza prin :ameliorarea sau disparitia simptomelor ,normalizarea aminotransferazelor,disparitia ARNului viral din ser-ficat-monocite,dimunuarea sau absenta necrozei protale si a infiltratlui inflamator exprimat prin scorul Knodell.