Sunteți pe pagina 1din 11

ECUATIILE PELL

CONDUCATOR STIINTIFIC ABSOLVENT


LECTOR DR. SAVIN DIANA MARIN VERONICA OANA
CINE A FOST JOHN PELL

• Născut la 1 martie 1611, în


Southwick, Sussex, John Pell a fost
fiul lui John Pell şi al lui Mary
Holland. John a fost cel de- al doilea
copil al soţilor Pell, dar la vârsta de
6 ani a rămas orfan, în urma
decesului tatălui său în 1616 şi al
mamei sale, un an mai târziu.
• După absolvirea cursurilor şcolii
Steyning din Sussex, care era o
şcoală de stat, John a intrat la
Colegiul Trinity al Universităţii
Cambridge în 1624. A absolvit în
1628 şi a luat M.A. (Master degree)
în 1630. Era expert în Latină şi
Greacă, şi cu toate că nu se ştie
nimic despre pregătirea lui
matematică, ştim totuşi că a
corespondat cu Briggs despre
studiul logaritmilor în anul în care
şi-a dobandit B.A.
• După ce a părăsit Cambridge- ul,
Pell a devenit profesor. A lucrat mai
CINE A FOST JOHN PELL
• Pell a petrecut, începând cu 1638, 5 ani, • Pacea de la Westphalia, din 1648, care a
predând matematica în Londra. Apoi a pus capăt războiului de 30 de ani, a
plecat în străinătate şi a devenit profesor de reprezentat pentru Catolicismul Roman,
matematică la Gimnaziul Illustre, în recâştigarea teritoriului ocupat de
protestanţii Lutherani. Cromwell a vrut
Amsterdam, din 1643 până în 1646, când a să supună canoanele protestante din
ocupat un post asemănător la Universitatea Elveţia unei Ligi Protestante, condusă
din Breda. de Anglia. Negocierile lui Pell au fost
• Între 1654 şi 1658, Pell a ocupat postul de îndelungate şi Pell a revenit în Anglia
guvernator în Zurich. A fost trimis acolo de cu puţin timp înainte de moartea lui
Cromwell. După întoarcerea în Anglia,
Cromwell într- o misiune diplomatică. Pell a fost numit diacon, apoi preot în
1661. A devenit vicar la Fobbing în
Essex şi în 1663 a devenit vicar şi al
ţinuturilor Laidon şi Basildon. Şi- a
păstrat aceste două poziţii în biserică în
toţi anii ce au urmat până la moartea sa
CINE A FOST JOHN PELL
• „Matematicianul John Pell este o figură
importantă a intelectualităţii secolului al XVII-
lea din Anglia, importantă mai mult datorită
activităţiilor sale, a contractelor şi
corespondenţelor, decât datorită publicaţiilor
sale. Puţinele articole publicate sunt totuşi
incontestabile surse de informaţie despre
biografia erudiţiei sale”... spunea Noel Malcom.
• Multe dintre manuscrisele lui John Pell au ajuns
în colecția lui Richard Busby, decanul Școlii
Westminster și în cele din urmă au fost preluate
de către Societatea Regală, fiind păstrate la
British Library, unde se găsesc momentan atât
memoriile lui John Pell cât și o mare parte a
corespondenței lui cu ceilalți matematicieni ai
vremii.
• Principalele opere ale lui John Pell sunt:
• Astronomical History of Observations of
Heavenly Motions and Appearances (1634)
• Ecliptica prognostica (1634)
• An Idea of Mathematicks (1638)
STUDIUL ISTORIC AL
ECUATIILOR PELL
Pell a fost atras mai mult de studiul Algebrei şi al Teoriei Numerelor. El a publicat în 1668 un tabel cu factorii
tuturor întregilor până la 100.000.
„Ecuaţia lui Pell”, y2 =ax2 +1 , unde a este un număr întreg ce nu e pătrat perfect, fusese studiată de
Brahmagupta (628 d.Hr.) şi Bhaskara II (1150 d.Hr.).
Se consideră că Brahmagupta a fost primul care a studiat aceste ecuaţii, cu toate că există şi
matematicieni care l-au precedat în studiul anumitor probleme legate de studiul ecuaţiilor Pell. Printre aceştia
îi menţionăm pe Diophantus, care a studiat probleme înrudite cu ecuaţiile Pell, şi pe Arhimede cu „Problema
vitelor”. Brahmagupta a dedus lema conform căreia:
„Dacă (a, b) şi (c, d) sunt soluţii întregi ale ecuaţiilor de tip Pell, de forma :
na2 +k=b2
nc2 +k1=d2
Atunci (bc +ad, bd +nac) şi (bc – ad, bd - nac) sunt soluţii întregi ale ecuaţiei de tip Pell:
nx2 +kk1 =y2.”
Următorul pas a fost făcut de Bhaskara II în 1150 d.Hr . El a descoperit „metoda ciclică”, care era un algoritm
de găsire a soluţiilor unei ecuaţii Pell ( nx2 +1 =y2 ) pornind de la orice pereche închisă (a, b), unde na2 +k =
b2.
STUDIUL ISTORIC AL
ECUATIILOR PELL
• Următorul pas a fost făcut de Bhaskara II în
1150 d.Hr . El a descoperit „metoda ciclică”,
care era un algoritm de găsire a soluţiilor unei
ecuaţii Pell ( nx2 + 1 = y2 ) pornind de la orice
pereche închisă (a, b), unde na2 + k = b2.
Presupunând că a şi b sunt prime între ele, le
putem împărţi la c.m.m.d.c. al lor, pentru a
obţine o soluţie mai apropiată cu un k mai mic.
Metoda se bazează pe o observaţie simplă, şi
anume, că pentru orice m, unde (1, m) e o
soluţie a ecuaţiei de tip Pell, avem:
• n12 + (m2 - n) = m2
• Următoarea contribuţie la studiul ecuaţiilor Pell,
a avut- o Narayana, care în secolul al XIV- lea a
scris un comentariu la „Bijaganita”, opera lui
Bhaskara II. Narayana a dat câteva exemple noi
STUDIUL ISTORIC AL
ECUATIILOR PELL
• Întreaga teorie a acestei ecuaţii a fost
elaborată de Lagrange, nu de Pell. Se
consideră că Euler i- a atribuit greşit lui Pell,
munca lui Brouncker. În orice caz ecuaţia
apare în cartea lui Rahn, care a fost scrisă în
mod cert cu ajutorul lui Pell, unii afirmă că a
fost scrisă în întregime de Pell.
• Se considera că dintr- o greşeală a lui Euler,
ecuaţiile Diophantine y2+ ax2 = 1 au fost
denumite „ecuaţii Pell ”, cu toate că
matematicianul englez John Pell nu a făcut
altceva decât să copieze în lucrarea sa
scrisorile lui Fermat din 1657 şi 1658.
ALGORITMUL PQ
Acest algoritm stă la baza principalelor metode de rezolvare a ecuaţiei Pell, inclusiv a
algoritmului LMM. El calculează expansiunea fracţiilor continue a pătratului iraţional
, unde se poate da numere întregi astfel încât D nu e număr
pătratic şi .
Este util să determinăm când se atinge sfârşitul primei perioade. Una din metode e
următoarea:
• după ce se calculează şi , determinăm dacă e redus şi alegem cel mai
mic pentru care are loc aceasta,
• apoi găsim cel mai mic j > pentru care şi .

• acest j va marca începutul celei de- a doua perioade, astfel e sfârşitul primei
perioade.
Pentru anumiţi şi se poate determina momentul în care se atinge mijlocul primei
perioade fără a calcula întreaga perioadă.
REZOLVAREA ECUATIEI

Pentru a rezolva ecuaţia , aplicăm algoritmul


PQ cu şi . Va exista un cel mai mic cu , care
va fi de asemenea cel mai mic astfel încât Aici e
lungimea perioadei extinderii fracţiei continue a lui .
Considerăm două cazuri: când e impar şi când e par.
REZOLVAREA ECUATIEI

2 2
În unele cazuri soluţiile ecuaţiei − = ±4 sunt mai fundamentale decât
2 2
soluţiile ecuaţiei − = ±1. Cel mai interesant caz este când ≡ 1( 4).
Când ≡ 1( 4), aplicăm algoritmul PQ cu = , 0 = 1 şi 0 = 2 . Va exista
un cel mai mic > 0 astfel încât =2 0 − 1. Acesta va fi cel mai mic > 0, pentru
care = 2.
Apoi luăm ca fiind perioada expansiunii fracţiei continue a lui (1 + ξ )/ 2. Soluţia
2 2
minimă pozitivă a lui − = ±4 este = −1, = −1. Dacă e impar, va exista
soluţie pentru ecuaţia egală cu +4 şi ecuaţia egală cu -4 nu va avea soluţii.
ALGORITMUL LMM PENTRU

Acest algoritm găseşte exact un membru din fiecare familie de soluţii a ecuaţiei din
titlu, pentru ≠ 0, > 0, unde nu e pătrat perfect.
2
Se face o listă cu toţi > 0 astfel încât divide . Pentru fiecare din listă, se
ȁ ȁ ȁ ȁ 2
fixează = 2. Se găsesc toţi z astfel încât − < ≤ şi ≡ ( ȁ ȁ).
2 2

Pentru fiecare de acest tip, se aplică algoritmul PQ cu 0 = , 0 = ȁ ȁ, = . Se


continuă până când fie se găseşte un ≥ 1 cu = ±1, sau dacă nu se găseşte nici un
cu = ±1, până când se atinge sfârşitul primei perioade pentru secvenţa .