Floare albastra & Oda (in metru antic)

de Mihai Eminescu

 Redactat de elevii: Hodan Constantin &

Ilie Ana-Maria
Se naste la Botosani Mihai, al saptelea din
unsprezece copii zamisliti de Gheorghe si Raluca
Eminovici. Botezat la Biserica Uspenia, aflata
aproape de casa natala, din centrul urbei. Azi
disparuta, casa facea parte din zestrea mamei.
Tatal ,Gheorghie avea rangul de caminar si
muncise ca vechil pe mosia din Dumbraveni (spre
Suceava).
Mihai Eminescu fiind supranumit si “Luceafarul
poeziei Romanesti”…
Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi Ipotesti, în casa
părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de
mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura, stare
evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind
baiet… sau O, rămâi).
 Statuia lui Mihai Eminescu a fost realizată prin
subscripţie publică, chete şi felurite acţiuni, din
iniţiativa Ateneului Popular Toma Cozma din Păcurari-
Iaşi şi prin truda mai multor iubitori ai poetului care
au reuşit să adune bani.
 Floare albastra Poezia este una din creatiile "cheie" ale eroticii
eminesciene, oferind posibilitatea de intelegere a modului in care
poetul a asimilat influentele romantismului. "Floare albastra"
depaseste tema dragostei, evocand conditia creatorului, absolutul.
Ca specie literara, poezia este o egloga (idila cu dialog). Poemul se
structureaza pe doua planuri, si anume: ideea cunoasterii absolute
(cuprinsa in primele trei strofe) si aceea a cunoasterii terestre
(strofele 5-13). Cele doua ipostaze sunt despartite de reflectiile
poetului din strofa a IV-a, care anticipeaza ideea din final: "Totusi...
este trist in lume". In primele trei strofe apare domeniul cunoasterii,
de la geneza ("intunecata mare") pana la un intreg univers de cultura
("campiile Asice") si creatie ("piramidele-n-vechite"). Cea de-a treia
strofa sugereaza izolarea acestui vast spirit care nu isi poate realiza
idealurile in lumea telurica. Reflectiile din strofa a 4-a presupun
consimtamantul vremelnic al poetului la chemarea iubirii: "eu am
ras, n-am zis nimica".
Astfel, poezia „Floare albastra” este o meditatie
pe tema iubirii, o idila desfasurata intr-un cadru
feeric, in care visul romantic prefigureaza
peisajul, putandu-se confunda cu natura, dar si o
egloga pe tema fericirii si a iubirii ca forma de
cunoastere.
 Poezia are ca motiv "floarea
albastra", un motiv romantic, care
apare si in alte literaturi, in literatura
germana Novalis intr-un poem
romantic, unde floarea albastra se
metamorfozeaza in femeie luind
chipul iubitei si tulburind inima
eroului.

Motivul "florii albastre" mai apare si la

Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra
reprezinta viata. Albastrul simbolizeaza
infinitul, departarile marii si a cerului, iar
floarea simbolizeaza fiinta care pastreaza
dorintele, pe care le dezvaluie cu vraja.
"Hai în codrul cu verdeaţă,,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prâvale
In prăpastia măreaţă."

Jocul dragostei este prezent şi în această

poezie, în care gesturile tandre, chemările iubirii
optimiste, având chiar o notă de veselie, se
constituie într-un adevărat ritual
La Eminescu motivul "florii albastre" semnifică
aspiraţia spre iubirea ideală posibilă,
proiectată în viitor, dar şi imposibilitatea
împlinirii cuplului, idee îmbogăţită de poet cu
accente filozofice profunde privind
incompatibilitatea a doua lumi diferite, din
care fac parte cei doi îndrăgostiţi. O altă
interpretare pe care critica românească a
dat-o acestui motiv literar este aceea a
"Florii de nu-mă-uita", simbol al credinţei
autohtone că iubirea împlinită rămâne mereu
în amintirea, în mintea şi sufletul omului
îndrăgostit.
 Paralela intre Floare albastra si
Pe langa plopii fara sot - „In
opera sa, poezie si proza ,
codrul,marea,raul,luna,sunt idei,
divinitati. nu fenomene;
fenomen este doar omul”asa
cum spune George Calinescu.
Conceptia e adanc taraneasca.
Taranul respecta natura si legile
ei fara sa intervina cu brutalitate
in esenta ei.

Spre deosebire de Pe langa

plopii fara sot… unde tema este
tot a iubirii si naturii,dar o
natura saraca ce corespunde
dezamagirii din sufletul
poetului.
 Poezie a maturitatii artistice depline, a
implinirii perfectiunii clasice "in metru
antic", "Oda" lui Mihai Eminescu a fost
publicata in decembrie 1884, dupa ce
parcursese un lung proces de gestatie de
aproape zece ani, timp in care poetul a
conceput unsprezece variante succesive. O
prima versiune in metru antic este "Oda
pentru Napoleon", devenita in alta varianta
"Oda in metru antic", pastrand acelasi
motiv poetic al maririi, ca simbol al originii
geniului, al prorocirii.
Titlul "Oda (in metru antic)" releva
antiteza dintre sensul cuvantului
"oda", care inseamna lauda, imn
de slava, si tristetea profunda,
chinurile sfasietoare ale poetului,
care a ramas nemuritor prin
puterea geniului sau ilustrata si in
versurile acestei poezii.
 In studiul "Eminescu si clasicismul greco-
latin", D.Murarasu se referea la "ucenicia la
scoala antica" pe care poetul a facut-o prin
traduceri si exercitii de versificatie peste care
a suprapus propria experienta sufleteasca,
devenind astfel "un desavarsit asimilator al
tehnicii maestrului si o data cu originalitatea
spirituala a lui Eminescu triumfa in limba
noastra si arta antica in una din formele cele
mai pure."
 Poezia lui Eminescu, aşa cum a fost cunoscută de
contemporani şi urmaşi din ediţia lui Maiorescu,
completată cu bucăţile introduse în ediţiile succesive, se
ridică pe substructura unei imense munci de laborator,
pe care Eminescu însuşi n-a dezvăluit-o niciodată.
Cunoaşterea treptată a manuscrisului eminescian, ajuns
după îmbolnăvirea poetului în mâinile lui Maiorescu şi
predat de acesta Academiei Române, a adus revelaţia
unui creator foarte laborios, urmărind uneori timp de ani
aceeaşi idee poetică, făcând-o să treacă prin numeroase
forme succesive, uneori părăsind-o până la urmă…
 Surse de documentare:
 Internet.
 Carte: Eminesciene(Eminescu si Limba
romana).
 Bibliografia scolara etc.