Criticismul Junimist

Cuprins
Informatii despre Junimea Informatii despre Titu Maiorescu Opera si influenta lui Maiorescu in cultura romana Eminescu si poeziile lui Comediile domnului Caragiale Betia de cuvinte O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 Directia noua in poezia si proza romana

Informatii despre Junimea

Junimea a fost un curent cultural si literar, dar si o asociatie culturala infiintata la Iasi in anul 1863. Societatea Junimea a luat fiinta la Iasi in anul 1863, din initiativa unor tineri reintorsi de la studii din strainatate in frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi si Teodor Rosetti. Ei isi incep activitatea prin organizarea unor serii de prelegeri populare. Experienta este reluata in februarie 1864 cu puteri unite, in cursul aceluiasi ciclu abordand probleme dintre cele mai variate, Carp si Pogor vorbesc de doua ori iar Titu Maiorescu de zece ori. Apoi Prelectiunile populare devin o lunga traditie a Junimii din Iasi. Timp de 17 ani ele se urmeaza neincetat mai intai asupra unor subiecte fara legatura intre ele, apoi din 1866 grupate in cicluri unitare, din 1874 pe interventia noilor membrii Lambrian si Gheorghe Panu asupra unor teme cum ar fi istoria si cultura nationala.

Activitatea Junimii se desfoar pe mai multe etape:

I etap n care se elaboreaz principiile estetice ale societii. Este vremea n care Junimea provoac cele mai multe reacii adverse, dar i aceea n care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Eminescu, prestigiul ncepe s-i fie asigurat. A II-a etap- n care edinele din Iai ncep s fie dublate de acelea de la Bucureti (1874-1885). n 1885, Iacob Negruzzi se mut la Bucureti lund cu sine i revista a crei direcie o pstreaz singur pn n 1893. A III-a etapa- 1885-1900 este perioada n care principiile estetice ale junimismului se dezvolt n mod deosebit. Aceast etap a gruprii i chiar a revistei are un caracter universal. Activitatea Junimii va nceta n 1916, la Bucureti.

Sediul ,,Junimii

Informatii despre Titu Maiorescu

In 1967 revista Familia publica in mai multe numere succesive studiul lui Ovidiu Cotrus Titu Maiorescu si cultura romana. In studiul lui Cotrus sint pagini foarte interesante despre importanta culturii germane asupra formatiei maioresciene, influenta pe care autorul crede ca Maiorescu o datoreaza cu precadere lui Herbart si Kant si mai putin lui Hegel, asa cum sustinea intr-o renumita lucrare de critica poeziei Tudor Vianu, despre eseistica psihologica mai putin cunoscuta a lui Maiorescu (conferinte tinute la Bucuresti intre 1880-1883 si doua eseuri incluse in Critice). Studiul nu aduce noutati notabile cu privire la opera maioresciana, si Ovidiu Cotrus nici nu isi propune sa schimbe imaginea mentorului de la Junimea. Autorul e un adversar declarat al criticii impresioniste si poate ca punctul forte al textului sau sta tocmai aici, in incercarea de a depasi acest mod de a privi artistul si opera. Studiul lui Ovidiu Cotrus pune in lumina nu doar un punct de vedere asupra operei si personalitatii lui Titu Maiorescu ci si o atitudine estetica promovata, considera I. Negoitescu, de intreg Cercul literar de la Sibiu. E o incercare de a oferi criticii literare un fundament cultural si mai ales filozofic serios, care sa o ajute sa treaca mai usor peste mizeriile istoriei acelor ani.

Eminescu si poeziile lui

Eminescu i poeziile lui este un studiu de Titu Maiorescu. A fost publicat n anul 1889, anul morii lui Eminescu, i este prima lucrare de analiz / interpretare a operei eminesciene. Aadar, Maiorescu devine primul eminescolog (cercettor i cuceritor al operei eminesciene). n partea nti, criticul fixeaz sumar cteva date din biografia lui Eminescu, artnd c acesta s-a nscut la Botoani, a studiat la Cernui, Viena i Berlin, a fost inspector colar, bibliotecar; a murit n 1889. Titu Maiorescu critica mitul cum ca Eminescu s-ar fi imbolnavit spre sfarsitul vietii din cauza vietii sale dezordonate "De altminteri si n vremea, n care spiritul lui era n vigoare, felul traiului sau facuse pe amici sa se teama de rezultatul final. Viata lui era neregulata; adesea se hranea numai cu narcotice si excitante; abuz de tutun si de cafea, nopti petrecute n citire si scriere, zile ntregi petrecute fara mncare, si apoi deodata la vreme neobisnuita, dupa miezul noptii, mncaruri si bauturi fara alegere si fara masura; asa era viata lui Eminescu. Nu aceasta viata i-a cauzat nebunia, ci germenele de nebunie nnascut a cauzat aceasta viata. Ceea ce o dovedeste, este, ca toate ncercarile, adeseori si cu staruinta repetate de unii prieteni ai sai, ntre altii si de mine, nu au fost n stare sa-l aduca la un trai mai regulat.

 Remarcabil este portretul de "om al timpului modern" pe care criticul i-l face cu exacta intuitie: "Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuala sta sub semnul culturei europene de astazi. Cu neobosita lui staruinta de a ceti, de a studia, de a cunoaste, el isi inzestra fara preget memoria cu operile insemnate din literatura antica si moderna. Cunoscator al filozofiei, in special a lui Platon, Kant si Schopenhauer, si nu mai putin al credintelor religioase, mai ales al celei crestine si buddaiste, admirator al Vedelor, pasionat pentru operele poetice din toate timpurile, posedand stiinta celor publicate pana astazi din istoria si limba romana, el afla in comoara ideilor astfel culese materialul concret de unde sa-si formeze inalta abstractiune care in poeziile lui ne deschide asa de des orizontul fara margini al gandirii omenesti." Versurile lui Eminescu arata "profunda lui emotiune asupra inceputurilor lumii, asupra vietei omului, asupra soartei poporului roman."

In partea a doua a studiului, Titu Maiorescu vorbeste despre idealul poetului de a gasi femeia perfecta, lucru care se ragaseste si in poeziile lui. Cuvintele de amor fericit si nefericit nu se pot aplica lui Eminescu n acceptiunea de toate zilele. Nici o individualitate femeiasca nu-l putea captiva si tinea cu desavrsire n marginirea ei. Ca si Leopardi n Aspasia, el nu vedea n femeia iubita dect copia imperfecta a unui prototip nerealizabil. l iubea ntmplatoarea copie sau l parasea, tot copie ramnea, si el cu melancolie impersonala si cauta refugiul ntr-o lume mai potrivita cu el, n lumea cugetarii si a poeziei. Concluzia criticului nu poate fi decat una singura, remarcabila prin adevarul ei de necontestat, confirmat peste timp: "Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui, si forma limbei nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti."

Comediile domnului Caragiale

Comediile domnului Caragiale este al studiu n care sunt prezentate ideile estetice ale lui Titu Maiorescu, dup O cercetare a poeziei romneti de la 1876. Acum criticul i propune s explice din punct de vedere estetic raportul dintre art i realitatea social, rspunznd n acelai timp la ntrebarea dac arta are sau nu o misiune moralizatoare. n privina primei probleme, cea a raportului dintre art i realitate, criticul remarc: Lucrarea domnului Caragiale este original; comediile sale pun pe scen cteva tipuri din viaa noastr social de astzi i le dezvolt cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul nfirii lor n situaii anume alese de autor. Maiorescu observ c meritul lui Caragiale este acela de a arta realitatea din partea ei comic, prin scoaterea i nfiarea plin de spirit a tipurilor i situaiilor chiar din miezul unei pri a vieii noastre sociale, fr imitare sau mprumutare din literaturi strine.

O alt problem pus n discuie de Maiorescu este cea referitoare la moralitatea comediilor lui Caragiale. Criticul afirm fr ezitare c arta a avut totdeauna o nalt misiune moral i c orice oper artistic adevrat o ndeplinete, deoarece orice emoie estetic [...] face pe omul stpnit de ea, pe ct vreme este stpnit, s se uite pe sine ca persoan i s se nale n lumea ficiunii ideale. Pornind de la opera lui I.L.Caragiale, Titu Maiorescu demonteaz, punct cu punct, acuzaiile aduse pieselor comedianului i, apelnd la opera acestuia, i construiete argumentaia pe baza unor idei filosofice pe care le stpnete foarte bine. Avnd scopul de a desfiina afirmaiile adversarilor scriitorului, Titu Maiorescu apeleaz la unele procedee oratorice, dintre care nu lipsesc structura ordonat i logic a ideilor, folosirea unor formule prin care se realizeaz legtura dintre pri.

Betia de cuvinte
n Beia de cuvinte(1873), inta polemicii este Revista Contimporan care luda unii autori mediocri. Acetia, pentru a exprima o singur idee, foloseau o iniruire de sinonime fr rost. Titu Maiorescu ridiculizeaz discrepana dintre form i fond. Acest studiu este subintitulat Studiu de patologie literar. Acest studiu reprezintmodelul unei analize stilistice laborioase care disec fiecare exemplu, dar i al unui pamflet care, prin comparaia pe care o face chiar de la nceput, caut s nscrie obiectul atacului su ntr-o zon ridicol. Din acel moment, ziaristica noastr nu a mai fost privit doar prin prisma opiniilor exprimate, ci i a modului n care acestea erau exprimate. Titu Maiorescu pornea ofensiva mpotriva celor ce denaturau spiritul propriu naional, care nu par a avea contiina rului, ci rspndesc ncrederea de a fi cei mai buni stiliti ai literaturii romne", cu armele omului de tiin, cu rigoarea n demonstraie, ce a fost caracteristic profesorului de logic i, bineneles, criticului, atunci cnd devierile stilistice mbrcau formele ,patologiei literare".

Acest studiu reprezint, deopotriv, modelul unei analize stilistice laborioase care disec fiecare exemplu, dar i al unui pamflet care, prin comparaia pe care o face chiar de la nceput, caut s nscrie obiectul atacului su ntr-o zon ridicol. Titu Maiorescu avea, din toate punctele de vedere, autoritatea s duc aceast ofensiv, deoarece stilul scrierilor sale, n mare majoritate polemice, mpotriva attor direcii greite ale culturii noastre din acea vreme, vdete rigoare, economie de mijloace, rostiri sentenioase, un vocabular care nu ceda curentelor lingvistice artificiale din acea vreme. O reacie mpotriva stilului artificial, grandilocvent, a beiei de cuvinte", a vocabularului preios i pretenios, mpovrat de expresii i cuvinte preluate fie din latin, fie din limbi strine, a fost de esen satiric i aparine lui Caragiale. Se integreaz universului parodic al marelui scriitor i va fi studiat la capitolul celui ce are o importan covritoare n evoluia stilisticii presei romneti.

Titu Maiorescu

O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867

Articolul a fost scris pentru o antologie a poeziei romane de pana atunci, realizata ca obiectiv al activitatii societatii Junimea. Articolul are doua parti: Conditiunea materiala a poeziei si Conditiunea ideala a poeziei. In acest articol, Titu Maiorescu defineste frumosul ca manifestarea ideii in materie sensibila. Maiorescu isi propune sa arate care este deosebirea dintre o poezie buna si o poezie proasta. Isi propune sa alcatuiasca o antologie cu cele mai bune poezii care s-au scris pana atunci. Pentru aceasta el trebuie sa foloseasca anumite principii estetice pentru ca poemele respective nu trebuiau selectionate la intamplare sau pe baza bunului gust. In prima parte, Titu Maioresu arata ca spre deosebire de pictura, sculptura, muzica, poezia nu are in cuvant conditia sa materiala ci trebuie s-o creeza prin imagini artistice. Pentru realizarea conditiei materiale, poetul utilizeaza o serie de procedee: simbolul, epitetul, personificarea si metafora.

In capitolul al doilea, autorul se ocupa de fondul poeziei. Fondul nu trebuie inteles ca idee propriu-zisa, ci ca sentiment sau pasiune: Ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare intelectuala. O poezie trebuie sa exprime neaparat sentimente, trairi sufletesti si nu rationamente sau idei politice. Pentru a transmite mesajul sau afectiv poetul utilizeaza mai multe procedee: O mai mare repejune a miscarii ideilor, O exagerare sau cel putin o marire si o noua privire a obiectelor sub impresiunea simtamantului si a pasiunii, O dezvoltare grabnica si crescanda spre o culminare finala sau spre o catestrofa. El da exemple din Heine, Alecsandri, Lessing, Goethe, poezia pupulara, Horatiu. Rolul criticii este sa arate modelele bune cate au mai ramas si sa le distinga de cele rele.

Directia noua in poezia si proza romana

Studiul publicat in 1872 este structurat, aa cum anticip i titlul, n dou parti: poezie i proz. Prima parte pornete de la cteva ntrebri referitoare la viitorul Romniei, la cultura rii i la posibilitile de continuare a ceea ce fusese nceput de civa scriitori. Rspunsul acestor ntrebri, dup cum afirm Maiorescu "atrn de la direcia spiritelor din societatea de astzi", iar manifestarea acestei direcii este literatura " n sensul cel mai larg al cuvntului".Este prezentat apoi si contextul politic al vremii, unul tulbure, confuz si ntunecat prin "tendinele lipsite de princip". In acest cadru nesanatos ii face timid loc i literatura, inc nerecunoscut si "jun", dar cu un spirit "sigur i solid". Aceasta d astfel o speran pentru viitor, dar realitate poate deveni doar cu conditia de a fi inteleas si primit de public, punndu-se accent mai ales pe tineri. Prin cateva referiri la condiia anterioar a literaturii romneti se trece la noua direcie ce e caracterizat de "simmnt natural", adevar, nelegerea ideilor, valorificarea elementului naional.