Imbinarea materialelor plastice si

a materialelor plastice cu alte

materiale
Imbinarea materialelor plastice cu
ajutorul solventului
Solventul dizolva
superficial materialul plastic
al pieselor care trebuiesc
imbinate, facilitand
intrepatrunderea lanturilor
macromoleculare
La evaporarea solventului,
polimerul formeaza o masa
compacta la imbinare
Imbinarea termica a plasticelor
La temperaturi mai mari ca Tg-ul sau Tm-ul, dar
fara depasirea Tc-ului si aplicarea unei forte pe
portiunea inmuiata de plastic se poate realiza o
imbinare a pieselor de plastic fara utilizarea
materialelor straine
Imbinarea termica a unor materiale cu adezivi
polimerici de topire
Se utilizeaza la lipirea furnirelor, aschiilor de lemn si metalelor
Polimerii sub forma de film (folie) se interpun intre substraturi si se
preseaza la cald. Adezivul se topeste iar la racire realizeaza priza
celor 2 substraturi
Polimerii sub forma de fulgi sau baghete se introduc intr-un
dispozitiv de topire
Ex. PP liniara, amorfa de masa molara joasa, poliamidele
Parametrii structurali
regleaza viscozitatea
si Tm
Instalatii si dispozitive dentru
utilizarea adezivilor de topire
Utilizarea solutiilor de polimer ca
adeziv pentru alte materiale
Adezivii trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
Sa realizeze forte de adeziune mari cu materialele pe
care sunt depuse (se realizeaza prin asemanarea
chimica:
Substraturile polare sunt lipite de adezivi polari
Substraturile nepolare sunt lipite de adezivi nepolari)
Sa fie netoxice
Sa se utilizeze in cantitati mici
Sa nu aiba impact negativ asupra mediului
Din considerente ecologice, solutiile
de polimeri in solventi organici
(toxici, scumpi) au fost inlocuite
(acolo unde a fost posibil) de emulsii
apoase de polimeri (numite si
adezivi ecologici) Ex. Aracetul
(dispersie de poli(acetat de vinil) in
apa)
Emulsiile sau dispersiile polimerice sunt sisteme
disperse, obtinute prin polimerizare in emulsie a
unor monomeri insolubili sau partial solubili in
apa, in prezenta initiatorilor solubili in apa si a
emulgatorilor (care au rolul de a stabiliza
dispersia polimerica)
Particulele de
polimeri dspersate in
mediul apos sunt de
ordinul micronilor
Adezivii pot fi:
Solutii de polimeri in soventi organici sau dispersii de
polimeri in apa

Viscozitatea solutiei/dispersiei este importanta

Lipirea se realizeaza lent, prin evaporarea
solventului/mediului de dispersie si eventual reticularea
polimerului (polimeri autoreticulabili)

Lipirea se realizeaza prin utilizarea unei solutii din doi
componenti (care se amesteca in momentul utilizarii); acesti
adezivi sunt oligomeri care policondenseaza (Ex. Adezivii
epoxidici)
Imbinarile adeziv/substrat pot fi:

Elastice

termoplastice

rigide
Se realizeaza din
polimeri
liniari sau ramificati
Se realizeaza din
polimeri
inalt reticulati
Se realizeaza din
polimeri
liniari sau ramificati
Se deformeaza
la cald, conform
solicitarilor mecanice
a materilalului,
fara a se
deteriora
Nu se mai
pot ineparta
din sistem
Se mai
pot indeparta
din sistem
cu ajutorul
solventilor
Cine determina adeziune la un substrat si comportarea
ulterioara a adezivului?

Natura adezivului/substratului exprimata prin:
Raportul fortelor de adeziune/coeziune
Coeziunea este definita ca rezistenta interna a unui adeziv si se
exprima prin totalitatea interactiunilor dintre moleculele adezivului
Adeziunea este legarea unui material de un altul si este datorata
capacitatii de interactiune dintre adeziv si substrat
Legaturile chimice se
formeaza intre putine tipuri
de substraturi (Ex.
silicon/sticla;
poliuretan/sticla; rasini
epoxi/sticla).
S-a demonstrat ca
legaturile chimice sunt
pana la 50% din totalul
interactiunilor care se
manifesta si ca rezistenta
lor in timp este direct
dependenta de expunerea
la umiditate
Adeziunea micro-mecanica depinde de morfologia suprafetelor implicate
in lipitura:
O suprafata rugoasa (natural sau indusa prin design favorizeaza
adeziunea, marind suprafata de contact intre adeziv si suprafata de lipit)
La interfata substrat/adeziv exista o zona de tranzitie
In zona de tranzitie toate proprietatile adezivului sunt
modificate (chimice, mecanice, optice).

Grosimea zonei de tranzitie variaza, de la cativa
nanometri pana la domeniul milimetrilor, functie:
de natura cuplului substrat/adeziv
De suprafata substratului (morfologie)
Conditiile de aplicare si reticulare

In zona de tranzitie nu se manifesta fortele coezive


Zona de coeziune a stratului de
adeziv
In zona de coeziune, adezivul isi manifesta
proprietatile sale nominale.
Aceste proprietati sunt determinate de
urmatoarele tipuri de forte moleculare:


1. Legaturile chimice din lantul macromolecular al
adezivului polimeric;
2. Legaturile chimice rezultate din reticularea
polimerului;
3. legaturile intermoleculare intre moleculele
adezivului;
4. adeziunea mecanica intre diferite molecule din
adeziv (incalcirea lanturilor macromoleculare).

Fortele coezive in polimerul nereticulat determina
viscozitatea adezivului
Reticularea este implicata predominant in
intarirea adezivului. Se creaza noi legaturi
chimice care le stabilizeaza si pe cele existente
generand coeziune ridicata.


Atat adeziunea (incluzand si zona de tranzitie) cat si
coeziunea joaca rolul lor in maximizarea rezistentei unei
imbinari. Legaturile cele mai slabe din ansamblu
determina marimea fortei la care imbinarea poate fi
supusa.

Proprietatile adezive si coezive se determina in general
la producatorul de adezivi.
Aplicatorul poate solicita o rezistenta a imbinarii pe
anumite substraturi si trebuie sa respecte conditiile
optime de aplicare si reticulare.

Adezivul trebuie sa aiba o rezistenta mecanica suficient
de ridicata pentru a asigura o imbinare rezistenta NU
NUMAI ADEZIUNEA la substrat!
Incarcarea maxima specifica legaturilor din adeziv se
poate determina prin teste de rupere, cand fractura se
produce in adeziv (fractura coeziva) si nu in zona de
adeziune intre substart si adeziv

Instrumente pentru masurarea adeziunii
unui strat de protectie pe un suport
Instrument pentru determinarea rezistentei la rupere a unei
imbinari
Forma probei
Adeziunea adezivului la substrat, in faza incipienta, este
evidentiata de valoarea unghiului de contact pe care o
picatura de adeziv o realizeaza cu substratul
Unghiurile de contact mai mici de 90
0
evidentiaza
capacitatea de udare a suprafetelor suport
Cu cat unghiurile de contact sunt mai mici, tensiune
superficiala a lichidului este mai mica si deci capacitatea
de udare este mai mare
Capacitatea de udare reprezinta capacitatea lichidelor
de a forma interfata cu un solid.
Instrument de masurare a unghiului de contact
Unghiul de contact si tensiunea superficiala (expressed in
dyne/cm) sunt corelate prin ecuatia lui Young
O udare eficienta
presupune ca tensiunea
superficiala a adezivului
sa fie mai mica sau cel
mult egala cu cea a
substratului
Udare completa
Abilitatea unui adeziv de a uda suprafata substratului poate fi
determinata prin masuratori reologice.
Reologia se ocupa cu determinarea modificarii unui corp expus fortelor
externe si timpului (stiinta curgerii corpurilor)
-determina viscozitatea dinamica si tixotropia
1cP = 0.001Pas = 1mPas
(Pas = Pascal seconds, mPas =
Milli-Pascal seconds)

Instrumente de masurare a
viscozitatii


Viscozitatea unui adeziv depinde de structura moleculara a polimerului, in
special de masa molara (lungimea catenei principale) prezenta ramificarilor si a
grupelor polare.
Grupele polare sunt responsabile de fortele care afecteaza mobilitatea
grupelor laterale si a segmentelor de lant.

Viscozitatile mari sunt avantajoase pentru a evita pierderea de adeziv in
timpul imbinarii (curgerea lui pana la inatrire)

Viscozitatea optima este dictata de tehnica de aplicare a adezivului:
Viscozitati mici pentru aplicare prin sprayere sau depunere de adeziv
pasta

Viscozitatea poate fi crescuta prin adaugarea unor ingrosatori care pot
fi polimeri ionici sau silicagel
Daca viscozitatea adezivilor bazati pe solventi este prea mare, se poate
realiza diluarea adezivului prin adaugare de solvent suplimentar

Adezivilor fara solvent nu li se poate modifica viscozitatea. Totusi
anumite retete ale sistemului adeziv pot contine un reactiv cu efect subtietor
Tixotropia este proprietatea unui material de a-si modifica viscozitatea
sub actiunea fortelor mecanice (agitare, scuturare (vibrare),framantare)

Adezivii tixotropici sunt formulati prin alegerea agentilor tixotropici
introdusi in amestec (ex. Compusi ai acidul silicic)
Acestia confera adezivilor urmatoarele beneficii:
-Nu curg de pe suprafete verticale
-Nu sunt absorbiti de substraturile poroase (consum mic)
-Pot fi realizate grosimi de strat adeziv mai mari.
Adeziunea la un suport poate fi imbunatatita prin aplicarea
tratamentelor de suprafata
1. Pregatirea suprafetei

-degresarea
-decaparea
-debavurarea

2. Pretratarea suprafetei
-procese mecanice (sablare)
-procese chimice (corodarea, fluorinarea)
-procese fizice (tratarea in plasma, metoda corona in
atmosfera oxidativa [descarcari electrice la 60 000 V])
3. Post-tratarea suprafetei
-depunerea adezivului
-utilizarea de lacuri, vopsele
-depuneri de straturi metalice
Aderenta poate fi crescuta prin cresterea rugozitatii
suprafetei substratului
Putem masura rugozitatea suprafetei unui
obiect
mecanic (profilometre, scumpe, contact direct
cu suprafata)
optic (fara contact, componente ieftine,
masurare "on line")

Masurarea Rugozitatii Suprafetelor cu Senzor Optic
Principiul de functionare
Figura 1.Suprafata
perfect plana reflecta
raza de lumina la un
unghi de reflexie qr egal
cu unghiul de incidenta
qi. Reflexia pe alte directii
este zero.
Figura 2. Suprafata "perfect rugoasa" imprastie
in mod egal pe toate directiile lumina de la sursa.
Lumina reflectata la unghiul r va fi egala cu cea
reflectata normal pe suprafata, 90grd. Gradul de
rugozitate al unei suprafete reale in orice punct
se determina comparand cantitatea de lumina
reflectata la r cu cea reflectata perpendicular
(sau la alt unghi).
Diferenta dintre cantitatea de lumina reflectata pe cele doua directii este
invers proportionala cu gradul de rugozitate al suprafetei.
Figura 3. Componentele senzorului de rugozitate sunt o dioda
luminiscenta ca sursa de lumina, doi fotodetectori si un
computer. Un fotodetector simte lumina reflectata la r iar
celalalt lumina imprastiata la 90
o
. Computerul compara
semnalele
AFM (atomic Force Microscopy)
Imagini AFM
AFM-Image with 77 pm
resolution. Subatomic structures
are visible within single tungsten
atoms. Image size 500 500
pm2.