Sunteți pe pagina 1din 20

Hepatita B

Generalitai
Infectia cu virusul hepatitic B continua sa constituie o
importanta problema de sanatate publica pe plan
mondial, cu toate ca actualmente exista mijloace
eficiente de preventie activa.
Virusul hepatitic B este un virus foarte ciudat, din foarte
multe privinte. Este ciudat pentru ca dupa ce
genereaza o infectie acuta, renunta la cotropirea
organismului in proportie de 60%.
Altfel spus, aprox. 60% dintre pacientii cara fac hepatita
acuta cu VHB au sansa sa se vindece in timp, dar
aprox. 40% dintre ei raman purtatori de virus si mai
devreme sau mai tarziu, vor dezvolta hepatita
cronica, ciroza hepatica si/sau cancer hepatic.



Peste 65% din populatia lumii traieste in zone cu
prevalenta ridicata a infectiei VHB, peste 2
miliarde de persoane au trecut deja prin
infectie.


Infectia cu VHB constituie a 9-a cauza de
mortalitate pe glob si prima cauza de deces
prin cancer hepatic primar, in zone ca Asia de
Sud-Est si Africa Subsahariana.

Agentul etiologic.
Boala este determinata de virusul hepatitic B ce face
parte din fam. Hepadnaviridae. Este un ADN-
virus.
Virusul este stabil la conditiile mediului
inconjurator, ramane infectant la temperatura
camerei (aprox o saptamana), la iradierea cu UV,
la temperaturi de -20C (cateva luni).
Este inactivat la 100C in 20-30 minute, prin
autoclavare. Este sensibil la decontaminanti de tip
glutaraldehida 2%, detergenti cationici, substante
alcaline, alcool 70%, dar mai ales la substante
clorigene.
Virusul hepatitic B este de 100 de ori mai infectant
decat HIV.


Procesul epidemiologic
Sursa de agent patogen este umana, fiind
reprezentata de:
Bolnavii cu forme acute tipice (25-40%)
Bolnavii cu infectie atipica (inaparenta)- sunt
sursele majoritare 60-75%
Bolnavii cu infectie cronica (hepatita cronica,
ciroza)
Purtatorii preinfectiosi- au o mare importanta
epidemiologica, deoarece disemineaza virusul
inainte de debutul bolii.
Purtatorii sanatosi si fosti bolnavi pot fi
eliminatori virali pentru saptamani sau chiar luni
de zile.

Virusul hepatitic B a fost evidentiat in
numeroase fluide biologice: sange, sperma,
lichid oral, colostru, secretii genitale.

Moduri si cai de transmitere
Modul direct
Transmiterea perinatala este prezenta mai
ales in zone cu endemicitatea ridicata a
VHB (India, Arabia Saudita).
Infectarea fatului este posibila prin
transferul virusului transplacentar, dar
mai ales este consecinta expunerii nou-
nascutului la sangele contaminat in timpul
nasterii (95%).
Postnatal, infectia se poate realiza prin
alte fluide biologice (lichid oral sau lapte
matern- daca exista ragade mamelonare).

Transmiterea perinatala este conditionata
de momentul debutului infectiei acute B a
mamei. Riscul ca fatul sa se infecteze este
de 6-10 % cand mama face hepatita acuta
cu VHB in primul si al doilea trimestru de
sarcina, si de 70% din trimestrul III de
sarcina.
Contaminarea fatului are loc cel mai adesea
atunci cand gravida este purtatoare
cronica.
Transmiterea vertical-perinatala a VHB a
fost apreciata in tara noastra la 1,4-7%.



Transmiterea sexuala prin contacte
sexuale neprotejate, multiple

Transmiterea percutana sau
permucoasa este mediata de sange:
transfuzii, leziuni preexistente, la
personalul medical, muscatura,
proceduri stomatologice, etc

Modul indirect presupune transmiterea oculta
sau orizontala. Este favorizata de existenta
unor microleziuni tegumentare sau mucoase
la sursele de virus si la receptivi.
Ex. tatuaj, piercing, manichiura/pediuchiura,
folosirea seringilor la consumatorii de droguri
intravenoase.

Manifestarea procesului
epidemiologic
Endemia este manifestarea predominanta a
infectiei cu VHB.
Se pot delimita pe glob 3 zone:
Cu endemicitate inalta, unde rata portajului de
AgHBs depaseste 8%, iar rata cumulativa de
infectie este de 60%.
Cu endemicitate intermediara (medie)-
determinate de un portaj viral de 2-7% si
prevalenta cumulata de 20-60% (Romania)
Cu endemicitate scazuta- cu un portaj viral de
sub 2% si o rata de prevalenta cumulata de 4-
6%.

Tablou clinic
Incubatia este de 60-90 zile
Cele mai frecvente forme de debut sunt cele de tip
neuroastenic (astenie, adinamie, fatigabilitate).
Cu destula frecventa apar manifestarile dispeptice:
anorexie, greata, jena sau durere epigastrica.
Mai rar debutul este de tip pseudogripal (mialgii,
artralgii).
La aprox. 10% dintre pacienti pot aparea poliartrite,
urticarie, exantem de tip maculo-papular.
In perioada de stare sunt semnalate icterul, urini
hipercrome, decolorarea materiilor fecale si
hepatomegalia.
Convalescenta este mai lunga, vindecarea anatomica
survenind dupa mai mult de 3-4 luni, cu risc de
persistent, recadere sau cronicizare.

Markerii virali.
AgHBs:
antigenul de suprafata
neinfectios per se
este pozitiv in infectiile acute si cronice
este primul marker serologic care apare, in
perioada de incubatie
AgHBe:
component a miezului viral
prezenta serica a lui denota infectivitate
este pozitiv in infectiile acute si cronice
apare imediat dupa AgHBs
persista 10-11 saptamani dupa debutul clinic,
persistenta lui peste aceasta perioada poate fi un
indiciu de cronicizare.

Ac anti-HBs:
apar ultimii si sunt singurii protectivi
arata o infectie vindecata/ imunitate persistenta
sunt pozitivi in convalescenta sau supa vaccinare
Ac anti-HBe:
la pacientii in curs de vindecare, Ag HBe dispare si este
inlocuit de Ac anti-HBe
deci Ac anti-HBe arata replicare virala diminuata/
infectivitate scazuta sau absenta
sunt pozitivi in convalescenta/ in infectiile cornice cu
replicare virala redusa
de obicei traduc evolutia spre vindecare cu debarasare
de virus
Ac anti-HBc:
cei de tip IgM traduc o infectie recenta (acuta); sunt
pozitivi in infectiile acute sau in acutizari ale infectiei
cronice.
Cei de tip IgG (totali) au rol anamnestic si traduc o
infectie in antecedente.

Tratament
Tratament simptomatic
Tratament hepatoprotector
Tratament igieno-dietetic
Interferon pegylat+ LAMIVUDINA (Zefix)

Preventia
Preventia generala
Educatie sanitara populationala
Respectarea precautiunilor universale
Prelucrarea corecta a instrumentarului
Evitarea comportamentelor la risc

Preventia speciala face apel la utilizarea
interferonului in scopul de a reduce riscul spre
infectia cronica alaturi de alte antivirale.

Preventia specifica se realizeaza prin vaccinare.