PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

V.Negovan
Suport de curs:
V. NEGOVAN (2006). Introducere în psihologia educaţiei,
Bucureşti: Editura Universitară.
4. Învăţarea academică/ şcolară – concept,
paradigme, particularităţi, management
eficient

 Conceptul de învăţare
academică/şcolară, paradigme,
particularităţi
 Concepte fundamentale în
explicarea învăţării şcolare
 Implicarea proceselor psihice în
învăţarea şcolară
Învăţarea şcolară

 “formă tipică, specifică în care se efectuează

învăţarea la om, deoarece la nivelul ei învăţarea nu
decurge pur şi simplu de la sine, ci este concepută,
anticipată şi proiectată să decurgă într-un fel anume
ca activitate dominantă. Ea poartă în sine, într-o
formă condensată şi potenţată, istoria şi legile
generale ale învăţării, sensul ei evolutiv şi
constructiv, pe care, din spontan, oscilant şi implicit,
îl transformă ăntr-un fapt ferm, conştient şi explicit”
(Golu, 2001, p.21).
 Definiţii ale învăţării şcolare

✲ ”activitatea elevului concretizată în receptare, descoperire,

asimilare, aplicarea cunoştinţelor, sau de exersare în vederea
formării deprinderilor diverse, potrivit cu gradul şi tipul
şcolii” (Moise, 1996)

✲ ”activitate cu valoare psihologică şi pedagogică, condusă

şi evaluată în mod direct sau indirect de educator, care
constă în însuşirea, transformarea, acomodarea, ameliorarea,
reconstrucţia, fixarea şi reproducerea conştientă, progresivă,
voluntară şi relativ interdependentă a cunoştinţelor,
priceperilor, deprinderilor şi atitudinilor” (Neacşu, 1990)
Particularităţile care diferenţiază
influenţa mediilor educogene de
influenţa socială
• planificarea riguroasă şi explicită a asimilării de cunoştinţe,
deprinderi şi atitudini în vederea dezvoltării intelectuale şi
sociale a individului uman în conformitate cu anumite finalităţi;
• manipularea de către o persoană (grup de persoane) exterioare
individului a unor dimensiuni ale mediului la care acestuia i se
cere explicit să se adapteze;
• proiectarea şi afirmarea explicită a unor categorii de
comportamente adaptative care se cer individului ca răspuns la
influenţele exercitate metodic;
• formularea explicită a unor exigenţe de structurare a
personalităţii în concordanţă cu un model (virtual pentru
individul concret) care este idealul despre om al comunităţii în
care acesta trăieşte şi la care este influenţat să se adapteze.
Procesul învăţării şcolare este raportat la :

✔ mediere instrucţia

✔ produsul său rezultatele şcolare

Paradigme ale învăţării în psihologia
educaţiei
R.E.Mayer (California, Santa
Barbara) :
 metafora asociaţionistă,

 metafora procesării informaţiei

 metafora constructivistă

 metafora învăţării ca negociere

socială (Mayer, 1996, p.151)
 Metafora învăţării ca întărire a asocierii
stimul-răspuns
A dominat psihologia educaţională până în anii 1950
Promotori: Thorndike, Tolman, Skinner, Hull

Învăţarea este:
• schimbare a forţei de asociere între stimulii din mediu şi
răspunsurile individului.

Profesorul este un distribuitor de recompense şi pedepse.

Elevul este un receptor al recompenselor şi pedepselor.

Metoda predilectă a practicii pe baza acestei teorii este
exerciţiul.
Metafora învăţării ca procesare de
informaţie

A dominat psihologia educaţională a anilor

‘60-’70
Învăţarea se produce prin realizarea
legăturilor dintre cunoştinţe (informaţii)
care sunt stabilite prin intuiţie (insight) şi
prin înţelegerea regulii de asociere a
informaţiilor
Profesorul este sursă de informaţii pentru
elev.
Elevul este procesor de informaţii.
Metoda predilectă : lectura.
Metafora învăţării ca şi construcţie a
cunoaşterii

Se dezvoltă începând cu anii 1980 – 1990

Profesorul este coordonator, “ghid” pentru
elev.
Elevul apare ca un constructor de sensuri şi
semnificaţii.
Metodele specifice sunt discuţiile,
descoperirea dirijată, participarea cu
supervizare la rezolvarea de probleme
cât mai multe şi mai variate.
Metafora învăţării ca negociere socială

Actuală – în plină dezvoltare

Bazată pe constructivismul social
Priveşte actorii învăţării ca pe “negociatori în
plan social”
Ia în consideraţie faptele de natură afectivă,
socială şi culturală implicate în învăţare.
Învăţarea este abordată în contextul mai larg
al schimbării sociale, ca proces de analiză
critică şi deliberare în contexte sociale
concrete.
Concepte fundamentale în explicarea
învăţării şcolare

 Legile învăţării ca asociere a unui răspuns la un stimul

(L.Thorndike)
 Etapele formării acţiunilor mintale (P.I. Galperin)
 Principiile învăţării (J.Bruner)
 Condiţiile învăţării (R. Gagné)
 Variabilele învăţării în şcoală (D.P.Ausubel,
F.G.Robinson)
Legile învăţării ca asociere a unui răspuns la
un stimul

Postulate de L.Thorndike:
 legea stării de pregătire (readiness) pentru
învăţare,
 legea exerciţiului,

 legea efectului (Thorndike, 1983)

Etapele formării acţiunilor mintale (P.I. Galperin)

 Familiarizarea cu sarcina învăţării - pe baza modelului

acţiunii şi indicaţiilor referitoare la acţiunea materială se
constituie “fundamentul orientativ al acţiunii” sau “baza
de orientare a acţiunii”;
 Execuţia sau realizarea acţiunii - desfăşurarea acţiunii
în plan extern, material;
 Transferul acţiunii în planul vorbirii sau al limbajului
extern cu voce tare, fără sprijinul pe materialul cu care
s-a operat în executarea acţiunii;
 Acţiunea în planul limbajului intern pentru sine.
 Etapa interiorizării acţiunii materiale în acţiune mintală
sau a desfăşurării acţiunii în limbaj interior (Galperin,
1975)
Principiile lui J.Bruner

1. Motivarea elevului;
2. Structurarea materialului de
învăţat;
3. Secvenţierea materialului şi a
sarcinii de învăţare;
4. Întărirea rezultatului obţinut
(Bruner, 1986)
Condiţiile învăţării (R. Gagné)

 Interne

 externe
Condiţii interne ale învăţării

a) factorii biologici:
• vârsta, particularităţile anatomo-fiziologice ale
analizatorilor, activitatea nervoasă superioară,
starea sănătăţii organismului, bioritmul intelectual;
b) factori psihici:
• stadiul dezvoltării structurilor cognitive, operatorii,
psihomotorii, afective şi sociomorale; nivelul
inteligenţei, aptitudinile speciale, aptitudinea
şcolară, mecanismele psihice, personalitatea
(temperament, caracter), priceperile, deprinderile,
tehnicile de muncă intelectuală şi nivelul de
cunoştinţe anterioare.
 Condiţii externe ale învăţării
 pregătirea profesorului (planificarea materiei de predat,
proiectarea lecţiei în conformitate cu programa şcolară şi
nivelul de pregătire ale elevilor;
 factori socio-organizaţionali: precizarea obiectivelor
învăţării la fiecare lecţie şi cunoaşterea acestor obiective
de către elevi; asigurarea receptării materialului în
condiţii optime; asigurarea transferului cunoştinţelor şi a
înţelegerii aplicabilităţii lor; informarea elevilor asupra
rezultatelor învăţării;
 factori temporali: distribuţia în timp a învăţării (eşalonată
vs. comasată, cu pauze mai scurte la început apoi din
ce în ce mai lungi);
 factori psihoergonomici: resursele materiale (aparate,
calculatoare) care asigură raţionalizarea eforturilor
elevilor şi profesorilor; evitarea factorilor stresanţi
(zgomote, subnutriţia, supraîncărcarea) (R. Gagné,
1975)
Variabilele învăţării în şcoală (D.P.Ausubel,
F.G.Robinson)

 variabile care ţin de mediul educaţional

(independente);
 variabile reprezentate de actele de
comportament (dependente).
Variabilele din mediul educaţional

1.variabile intrapersonale;
2.variabile situaţionale.
Variabilele intrapersonale:
 1.a. variabile cognitive (se referă la factorii
intelectuali ai învăţării)
 1.b. variabile afectiv-sociale (cuprind
determinanţii subiectivi şi interpersonali ai
învăţării)
 Învăţarea conştientă - formă specifică a învăţării în şcoală
diferenţierea dintre :

învăţarea la şcoală învăţarea ”de acasă"

♣ Învăţarea în şcoală (învăţarea conştientă) se realizează în toate formele şi la
toate nivelurile de la învăţarea perceptivă şi motorie (antrenate în procesul citirii,
calculului) până la învăţarea afectivă (antrenată în situaţiile de competiţie, de
reuşită sau succes, de cooperare şi adaptare şcolară).

♣ Factori ai învăţării : cantitatea, claritatea şi organizarea cunoştinţelor celui ce

învaţă şi natura materialului de învăţat.

- învăţarea prin reprezentare

♣ Tipuri de învăţare conştientă - învăţarea noţiunilor

- învăţarea propoziţiilor

- învăţarea prin descoperire

Împlicarea proceselor psihice în învăţarea
şcolară/academică
 Mecanisme informaţional – operaţionale:
mecanisme de prelucrare primară a informaţiilor
(senzaţii, percepţii, reprezentări);
mecanisme de prelucrare secundară a informaţiilor
(gândire, memorie, imaginaţie);
 Mecanisme stimulator-energizante ale activităţii
(motivaţia, afectivitatea.);
 Mecanisme reglatoare (comunicarea, limbajul,
atenţia, voinţa);
 Personalitatea.
Prelucrarea primară şi secundară a
informaţiilor

 Receptarea şi prelucrarea primară a informaţiilor:

sensibilitatea, percepţia şi reprezentarea: obţin
informaţii despre parametrii fizici ai stimulilor,
structura ansamblului de stimuli; ceea ce are
caracteristic (reprezentativ) în structură.
 Imaginile mentale obţinute prin prelucrarea primară
a informaţiilor realizată de mecanismele senzoriale
sunt procesate în continuare prin gândire, memorie
şi imaginaţie
Metacogniţia şi stilul cognitiv

 Prin cele două componente ale sale

(cunoaşterea declarativă şi cunoaşterea
procedurală), metacogniţia implică a şti CE
SĂ FACI şi a şti CUM SĂ FACI
 Stilul cognitiv - modul specific în care
oamenii percep şi îşi organizează informaţia
despre lume, modul în care răspund la
stimulii din mediu.
Mecanisme stimulator-energizante ale
activităţii de învăţare

 Motivaţia - susţinere energetică şi potenţare a

învăţării: “Forma primară de motivaţie, din care îşi
trage obârşia învăţarea, este instinctul curiozităţii,
care se manifestă prin intermediul comportamentului
reflex-necondiţionat de orientare-
investigare/explorare) a ambianţei” (Golu, 2002,
pp.519-520).
 Afectivitatea - în strânsă relaţie cu motivaţia:
Hiperemotivitatea, hipoemotivitatea, anxietatea,
distimiile influenţează negativ învăţarea.
Mecanisme reglatoare

 Atenţia - forţa ce alimentează activitatea mentală

aşa cum forţa electrică alimentează o maşină
(Hamilton, Ghatala, 1994, p.99). Aprosexia
(neatenţia) şi hiperprosexia (distracţia) pot perturba
grav învăţarea.
 Voinţa – asigură trecerea de la tendinţă la dorinţă şi
de la dorinţă la aspiraţie şi apoi la vrere
 Limbajul - în strânsă relaţie cu comunicarea este
mediator pentru toate procesele cognitive şi în
special pentru cele care operează cu semnificaţii
 Competenţele şi aptitudinile de comunicare -
esenţiale atât în transmiterea cât şi în receptarea
informaţiilor care se învaţă (indiferent de forma lor
de codificare).
Personalitatea

 Temperamentul – suportul dinamico-energetic,

 Aptitudinea – aspectul instrumental al învăţării,
 Caracterul - atitudini şi valori specifice activităţii
de învăţare,
 Inteligenţa - latură rezolutiv productivă a
personalităţii asigură maximal eficienţa învăţării.
 Creativitatea se regăseşte în învăţare sub toate
aspectele ei (produs, proces, potenţialitate şi
dimensiune complexă a personalităţii)
Alţi factori ai învăţării:

 imaginea de sine
 stima de sine;
 adecvarea interpersonală,
 încrederea în sine, optimismul, speranţa, expectaţiile;
 nevoia de autorealizare şi autoîmplinire
 sentimentul de bine subiectiv (subjective well-being) cu cele
două componente de bază: componenta cognitivă (satisfacţia
cu viaţa) şi componenta afectivă (starea de fericire pe care o
trăieşte individul),
 angajarea, implicarea personală în activitatea şcolară
 activismul personal (agency)