Pelerinaj

Proiect realizat de:

Tataru Madalina-Cosmina
Vulpe Raluca-Gabriela
Pelerinajul, inteles ca si calatorie privata sau colectiva
spre un loc sacru, este o forma de cult foarte raspandita in
religiile antice, practicata si azi cu intensitate.
Chiar daca fiecare religie in parte prezinta diferente
importante in ceea ce priveste timpul, modalitatea si
semnificatia pelerinajului, ideea de baza este comuna si scoate
in evidenta necesitatea de a vizita locuri considerate ca fiind
locuite de divinitate.

Un moment crucial in istoria pelerinajului crestin il
reprezinta, fara indoiala, edictul de la Milan (313), prin
care se recunoaste libertatea de cult a crestinilor si se
schimba statutul Bisericii in societatea epocii.
Dupa construirea Constantinopolului, Sf. Elena, mama
imparatului Constantin, intreprinde intre lunile ianuarie
martie 326 o calatorie la locurile Sfinte.
Dorind sa vada locurile Noului Testament,
ea a aflat ca pe dealul Golgota se afla, sub ruinele
Capitolului, Crucea Mantuitorului.
Intr-adevar, sapaturile intreprinse in acel loc, au scos la
iveala Crucea Mantuitorului.

Pelerinajul la Ierusalim, la
sfarsitul secolului al IV-lea
devenise o realitate bogata
spiritual, care se alimenta din
Sfanta Scriptura, din credinta, din
rugaciune, din practicile cultice si
care, dupa parerea celor care-l
practicau, aducea perfectiunea
crestinilor in credinta si-n stiinta.
La dus si la intors, pelerinii se roaga si canta. La fel
se intampla si in timpurile biblice. Cei ce urcau la
Ierusalim pentru sarbatori, cantau psalmi, numiti apoi
cantare a treptelor.
Psamul 121 este cantarea bucuriei pelerinilor care
sosesc in Ierusalim, locul sfant prin excelenta, cetatea
pacii lui Dumnezeu. Regasim si in acest psalm
elementele definitorii pelerinajului: drumul spre casa
Domnului, tinta finala.
Aici este pacea cea adevarata, acest drum
presupunand urcusul, comuniunea fratilor si a
vecinilor.

Un pelerinaj este si un act
de multumire sau de pocainta,
o rugaciune de multumire sau
de cainta pentru ispasirea unui
pacat. Drumul anevoios al
calatoriei este un semn al
legamantului facut lui
Dumnezeu in cazul rezolvarii
favorabile a unei cereri.
Cand este vorba de
pocainta, oamenii sunt de
obicei imbracati in vesminte
albe care semnifica puritatea,
curatia sufletului.
Rugaciunea pelerinului
are si un alt motiv. Ea este un
demers, o cerere pentru
implinirea unui lucru oarecare,
cel mai adesea vindecarea de
o boala deosebit de grava.
Multe locuri sfinte si-au
aflat renumele tocmai datorita
minunilor implinite acolo in
vindecarea bolnavilor.
Pelerinul venit intr-un loc sfant, vrea sa ia cu el, sa duca
acasa ceva din sfintenia locului. El cauta sa materializeze
intr-un fel amintirea timpului petrecut in aceste locuri.
Moastele erau cele mai indicate. Ele puteau fi directe
(lemn din Sfanta Cruce, bucati din moastele sfintilor, bucati
din stalpii pe care s-au canonit stalpnicii etc) sau indirecte
(evlogiile, adica binecuvantarea locului sfant pe care
pelerinul doreste s-o ia cu el sub forma icoanelor sau altor
obiecte).

Locuri sfinte pentru pelerinaj
Ierusalimul, timp de
doua milenii, a fost si
ramane punctul central al
pelerinajului crestin si
cheia interpretarii
teologice a gestului
pelerin crestin, prin ceea
ce semnifica finalitatea
sa.
Constantinopolul va
deveni incepand cu
secolul al IV-lea
receptacolul moastelor
venite din toate
regiunile Orientului.
n Romnia, pelerinajul
se desfoar n fiecare an
n luna octombrie
la Iai la moatele Sfinte
Cuvioase Parascheva.
Aceasta este cea mai mare
din Romnia i una
dintre cele mai
importante din aceast
parte a Europei.

Actul pelerinajului este o experienta
particulara a vietii religioase, in acelasi
timp individuala si colectiva.

Omul traieste pe pamant,
dar aspiratiile sale se
implinesc in cer.