Teoria culorilor

Teoriile moderne ale culorii pleaca de la observatia lui Sir Isaac Newton ca lumina
alba contine toate culorile vizibile (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo,
violet). Newton a studiat frecventele luminii, spectrul solar, proprietatile culorilor si
felul in care ochiul le percepe.
Lumina este o radiatie sub forma de unde electromagnetice care fac posibila
vederea atat pentru om cat si pentru celelalte fiinte. Radiatiile electromagnetice pot fi
clasificate in functie de frecventa lor. Ochiul uman este sensibil la o banda ingusta
din totalitatea frecventelor luminoase (intre 360 si 780 nm, unde 1 nm = 0.000001
mm). Lumina cu o frecventa inalta (400 pe scala nanometrica) ne apare violet in
timp ce lumina cu o frecventa joasa (aproximativ 700 nm) ne apare ca fiind rosie.
Frecventele intermediare corespund celorlalte culori spectrale.

Culorile suprafetelor, asa cum le percepem noi, sunt de fapt capacitatea respectivelor
suprafete de a absorbi anumite unde luminoase si de a le reflecta pe celelalte.
Masuram culorile dupa caracterul in sine, valoare (luminozitate) si intensitate
(saturatie).
In functie de componenta calorica pe care o au, culorile se impart in calde si reci.
Aceasta componenta a fost studiata in relatie cu efectul pe care il au culorile asupra
psihicului uman. Astfel, s-a observat ca albastrul da o senzatie de racoare in timp
ce galbenul si oranjul una de caldura.
In functie de proprietatile culorilor pot fi create scheme armonice.
Tonurile si nuantele

Contraste cromatice

Tonurile si nuantele
De foarte multe ori acesti termeni sunt utilizati ca si cum ar fi sinonimi. Ei bine, nu sunt!
Tonurile unei culori sunt drumul pe care o culoare il poate parcurge catre alb sau negru.
Ex.: rosul vireaza catre negru:


Ex.: rosul vireaza catre alb:


Nuantele unei culori sunt obtinute prin virarea unei culori catre o alta culoare.
Ex.: rosul vireaza catre galben, prin oranj:


Atat tonurile cat si nuantele unei culori sunt nelimitate ca si numar iar combinatiile sunt de ordinul sutelor de mii,
iar lucrurile se complica si mai mult in momentul in care apar in ecuatie si tonurile nuantelor, pentru ca fiecare
nuanta rezultata din amestecul dintre doua culori poate vira la randul ei catre alb sau negru.



Armonia si acordurile cromatice
Printre pictori circula o zicala foarte inteleapta: "Nu exista culori urate, numai raporturi gresite!", o atitudine
pozitiva pentru a ajunge la rezultate valoroase. Orice culoare poate genera armonie daca isi gaseste un partener
de dialog cromatic sau daca este utilizata in cantitatea si la calitatea potrivite.
Armonia cromatica este descrisa de teoreticieni si plasticieni in termeni apropiati armoniei muzicale. S-a observat
ca anumite combinatii de culori sunt neplacute, in timp ce altele ofera privitorului o stare de bine si chiar de
placere, precum face si muzica. Pentru a obtine armonia cromatica e necesar sa cunoastem specificul fiecarui tip
de contrast, sa utilizam schemele cromatice clasice descoperite de specialisti sau pur si simplu sa ne urmam
propriul simt artistic.
Contrastele cromatice, asa cum au fost descrise de catre Itten, sunt urmatoarele:
Contrastul culorilor in sine
Contrastul inchis-deschis sau valoric
Contrastul cald-rece sau caloric
Contrastul cantitativ
Contrastul calitativ
Contrastul complementarelor
Contrastul simultan
Schemele cromatice considerate armonice sunt:
Monocromia
Schema analogica sau a culorilor alaturate
Schema complementarelor
Schema complementarelor cu disjunctie
Schema triadica
Schema tetradica sau a complementarelor duble
Armonia si acordurile cromatice

Contraste cromatice
Contrastul cantitativ
Contrastul cantitativ este lesne de inteles si
de aplicat. Este vorba de combinatii de culori
pe suprafete diferite ca si intindere.
Daca punem un mar intr-un cos de portocale
vom avea un contrast cantitativ. Rosu in
cantitate mica, alaturi de oranj in cantitate
mare.
Acest contrast este direct responsabil de
armonia culorilor de orice fel. Practic, in
cantitatile potrivite, oricare doua si chiar trei
culori pot functiona armonios. Pentru a pune
in aplicare acest contrast ieste necesar sa
intelegem foarte bine si contrastul de
calitate.
In imaginea alaturata, pata de rosu inchis
reprezentata de vasul cu trandafiri se afla
intr-un contrast cantitativ cu toate bejurile si
nisipurile din jurul sau. Datorita acestui
contrast ea este si mai bine pusa in
evidenta, mai vizibila.

Contrastul inchis-deschis sau
valoric

Contrastul inchis-deschis sau clar-
obscur este cel mai simplu dintre toate
contrastele si, de obicei, poate fi
observat in paralel si cu contraste de
alt tip.
Contrastul inchis deschis este un
contrast valoric. De aceea putem vorbi
despre acest contrast chiar si in lipsa
culorii (contrastul dintre alb, griuri
si negru) sau in cazul existentei unei
singure culori plus alb, gri sau negru,
asa cum se poate vedea si in exemplul
nostru.
Atunci cand vorbim despre culori pure,
galbenul este cea mai deschisa
culoare iar violetul cea mai inchisa.
In general intre oricare doua culori se
stabileste si un contrast valoric:
albastrul este mai inchis decat
oranjul, violetul decat galbenul sau
rosul, etc. Culorile complementare
cele mai apropiate din punct de vedere
valoric sunt rosul si verdele. Spre
exemplu, diferenta dintre aceste doua
culori nu poate fi perceputa la un
televizor sau intr-o fotografie alb-
negru.
Contrastul cald-rece sau
caloric

O clasificare a culorilor se face in functie de
temperatura pe care o inspira ochiului
uman. Culori calde sunt galbenul, oranjul si
rosul. Culori reci sunt verdele, albastrul si
violetul.
Atunci cand asociem o culoare calda cu una
rece ne rezulta un contrast de cald-rece sau
caloric.
Fiecare pereche de complementare se
bucura de un contrast cald-rece: oranj
(cald) albastru (rece), galben (cald)
violet (rece), rosu (cald) verde (rece).
Totusi, delimitarile nu sunt foarte clare. In
functie de saturatia si variatiile cromatice ale
culorilor, ele pot fi mai calde sau mai reci.
Un oliv (nuanta de verde) poate parea
uneori mai cald decat o anumita calitate de
rosu desaturat desi, teoretic, verdele e rece
si rosul e cald.
Si lucrurile nu se opresc aici: intre doua
nuante ale aceleiasi culori se pot stabili
relatii calorice, de exemplu un violet
purpuriu va fi foarte cald in apropierea
unui lila. Turcoazul, culoare rece prin
definitie, poate parea cald in apropierea
unui albastru pur.

Contrastul calitativ

Calitatea culorilor reprezinta gradul lor de puritate, de
apropiere de culoarea de baza sau, in termeni de specialitate
saturatia lor. Cu cat o culoare pura vireaza mai mult catre alb
sau negru este mai desaturata, mai corupta, cu cat este mai
intensa cu atat este mai saturata.
Culorile intense au capacitatea de a capta privirea si chiar de a
deveni obositoare in cantitati foarte mari. Ele ne atrag atentia,
sunt buni indicatori, se potrivesc in accente si sublinieri.
Culorile pale, desaturate, au proprietatea de a fi mai usor
tolerate de ochi pe suprafete largi si pot fi folosite pentru
fundaluri, obiecte voluminoase etc.
Acesta este motivul pentru care contrastul de calitate se afla in
stransa legatura cu contrastul de cantitate, functionand
concomitent.
Pentru a putea obtine acorduri armonice este de preferat sa se
utilizeze culorile pure, intense, puternice (precum rosu,
oranj, albastru) in cantitati mici, iar culorile desaturate,
deschise, pastelate (precum roz, bej, lila, galben pai, etc.)
pe suprafete intinse.

Contrastul complementarelor este foarte
complex. El implica contrastul din cadrul
unei perechi de complementare. Acestea
sunt: oranj-albastru, galben-violet,
rosu-verde.
Fiecare dintre perechi contine o culoare
calda si una rece.
Fiecare dintre perechi contine o culoare
inchisa si una deschisa (cu exceptia
perechii rosu-verde care au valori egale).
Fiecare pereche contine o culoare
principala si una secundara.
De aici vine forta contrastului
complementarelor. Practic, atunci cand
combinam doua culori complementare,
aducem in ecuatie fiecare componenta
cromatica a intregului spectru.
Totusi culorile complementare sunt
supralicitate. Armonia cromatica nu se
rezuma la a utiliza verde langa rosu. Din
contra, neimplicand cunostintele despre
contrastele de calitate si de cantitate
riscam sa generam un dezacord cromatic.
Contrastul simultan

Iata cel mai subtil si mai complex tip de contrast.
Contrastul simultan se intampla numai in ochii
nostri, nu pe suprafata colorata propriu-zisa, de
aceea el nu poate fi surprins si nici ilustrat prin
fotografii.
Leonardo da Vinci a fost primul care a observat
faptul ca, prin alaturare, culorile se influenteaza
reciproc. Mult mai tarziu pictorii au inceput sa
utilizeze aceasta observatie pentru a genera efecte
vizuale nebanuite.
In esenta, contrastul simultan este proprietatea unei
culori (cu cat este mai pura culoarea cu atat aceasta
proprietate este mai puternica) de a vira tonurile
neutre cu care vine in contact catre complementara
sa.
In imaginea de alaturi, suprafata calda, aproape
oranj a pamantului influenteaza albul de deasupra,
ochii nostri percepand albul mult mai rece, aproape
spre albastru.
Culorile nu influenteaza numai tonurile neutre cu
care vin in contact, ci si culorile cu o calitate mai
slaba sau care se regasesc intr-o cantitate mai mica,
facandu-le sa ne apara mai reci sau mai calde in
functie de opusul lor.
Acest tip de contrast se afla in stransa legatura cu
contrastul complementarelor, iar in amenajarile
interioare el va aparea de la sine la utilizarea
acestora.
Schemele cromatice
Monocromia

Schema cromatica cea mai simpla si cel mai usor de folosit
este monocromia.
Aceasta schema se caracterizeaza prin faptul ca utilizeaza o
singura culoare (dominanta) insotita de nonculori sau de
tonuri ale acesteia.
In natura monocromia apare atunci cand o lumina de o
anumita culoare invaluie un peisaj, fie ca este vorba de
ceata, apus, rasarit, lumina filtrata de nori sau de frunzisul
unei paduri. Tocmai de aceea este o schema cromatica ce se
potriveste foarte bine unor culori naturale cum sunt verdele
stins, albastru verzui, rosu cald sau oranj.
Folosite in designul interior, schemele monocrome creaza
o stare de liniste si serenitate remarcandu-se prin
rafinament si discretie. Se potrivesc camerelor de studiu intr-
o dominanta verde, dormitoarelor in dominanta albastra dar
si unui living primitor in tonuri de caramiziu stins.

Schema cromatica cea mai simpla si cel mai usor de folosit
este monocromia.
Aceasta schema se caracterizeaza prin faptul ca utilizeaza o
singura culoare (dominanta) insotita de nonculori sau de
tonuri ale acesteia.
In natura monocromia apare atunci cand o lumina de o
anumita culoare invaluie un peisaj, fie ca este vorba de
ceata, apus, rasarit, lumina filtrata de nori sau de frunzisul
unei paduri. Tocmai de aceea este o schema cromatica ce se
potriveste foarte bine unor culori naturale cum sunt verdele
stins, albastru verzui, rosu cald sau oranj.
Folosite in designul interior, schemele monocrome creaza
o stare de liniste si serenitate remarcandu-se prin
rafinament si discretie. Se potrivesc camerelor de studiu intr-
o dominanta verde, dormitoarelor in dominanta albastra dar
si unui living primitor in tonuri de caramiziu stins.
Pentru a aplica cu succes aceasta schema cromatica te
sfatuim sa citesti si Raporturi cromatice Contrastul
cantitativ.
Schema analogica sau a culorilor alaturate

Aceasta schema foloseste culori adiacente una fata de
cealalta, in cercul cromatic. Una din culori este folosita ca
dominanta, in timp ce cealalta serveste pentru a imbogatii
imaginea.
Schema analog e similara celei monocromatice, oferind
insa avantajul mai multor nuante.
Este una dintre cele mai folosite scheme cromatice,
deoarece creaza o atmosfera relaxanta, mai ales intr-o
camera aglomerata. Schema analogica nu ofera contraste,
fiind mai putin vibranta decat schema monocroma.

Eye Pooping
(2-7)
Bold Bravia
(16-7)
Trumpet Tune
(63-6)
Click pe poza pentru a salva in caiet
Schema analog e similara celei monocromatice, oferind
insa avantajul mai multor nuante.
Este una dintre cele mai folosite scheme cromatice,
deoarece creaza o atmosfera relaxanta, mai ales intr-o
camera aglomerata. Schema analogica nu ofera contraste,
fiind mai putin vibranta decat schema monocroma.
Si in cadrul schemei analogice pot fi introduse griuri
neutre, alb sau negru fara a afecta schema propriuzisa.
In designul de interior pot fi folosite oricare doua culori din
cercul cromatic iar efectul va fi unul tonic, elegant, vibrant.
Recomandarea specialistilor VreauCuloare.ro este rosu
temperat si oranj auriu intr-un decor exotic, bogat,
scaldat de lumina moderata si calda.
Schema culorilor complementare

Aceasta schema consta in alaturarea a doua culori
complemetare, opuse una fata de cealalta ca si
pozitie ocupata pe cercul cromatic.
Poti afla mai multe despre aceasta schema
cromatica citind contrastul culorilor
complementare.
Atunci cand sunt folosite culori saturate aceasta
schema devine mai greu de armonizat. Exista insa
doua solutii pentru aceasta problema: fie lucrezi cu
culori desaturate, fie eviti culorile pure si adopti
nuante ale culorilor pure.
Pentru a armoniza aceasta schema trebuie avute in
vedere si relatiile calitative si cantitative ce se
stabilesc intre culori.

In designul de interior folosirea complementarelor
conduce la echilibru cromatic si armonie a
contrastelor.
In cazul oranj-albastru este de preferat sa se
utilizeze oranj in cantitate mai mare, si intr-o
calitate mai putin saturata, de exemplu caramiziu
sau oranj auriu deschis iar albastru pur pentru
accente.
Daca alegi rosu-verde cauta solutia in care rosul
straluceste fara a fi obositor.
In combinatia galben-violet alege galben pai pe
suprafete mari (pereti, placari) si violet in accesorii
si pentru accente.
Schema complementarelor cu disjunctie

Aceasta schema este o variatie a
schemei clasice de culori
complementare, deosebita de prima
prin faptul ca una dintre culorile
complementare alese primeste mai
multe nuante.
In imaginea alaturata este
exemplificata relatia rosu-verde.
Rosul este folosit intr-o nuanta
temperata, adanca iar verdele apare cu
trei nuente diferite, toate corupte catre
alte culori: verde crom (un verde
stins, putin virat catre galben), verde
oliv (virat mult catre galben), ou de
rata (verde foarte deschis prin virarea
catre alb). Armonia cromatica obtinuta
este clara, eleganta si rafinata.
Aceasta schema ofera contraste tari,
dar nu tensionante, ca in cazul schemei
clasice de complementaritate. Avantajul
acestei scheme este ca ofera o mai
larga paleta de contraste, dar si aici
este de evitat folosirea culorilor calde
saturate.
In imaginea alaturata este
exemplificata relatia rosu-verde.
Rosul este folosit intr-o nuanta
temperata, adanca iar verdele apare cu
trei nuente diferite, toate corupte catre
alte culori: verde crom (un verde
stins, putin virat catre galben), verde
oliv (virat mult catre galben), ou de
rata (verde foarte deschis prin virarea
catre alb). Armonia cromatica obtinuta
este clara, eleganta si rafinata.
Aceasta schema ofera contraste tari,
dar nu tensionante, ca in cazul schemei
clasice de complementaritate. Avantajul
acestei scheme este ca ofera o mai
larga paleta de contraste, dar si aici
este de evitat folosirea culorilor calde
saturate.
In ceea ce priveste aceasta schema in
amenajarile de interior putem utiliza
pentru pereti o culoare desaturata, si
pentru mobilier pana la 3-4 nuante ale
culorii complementare.
In cazul de fata s-a folosit un galben
desaturat, iar in ceea ce priveste
mobilierul si accesoriile au fost alese
nuante si calitati diferite de violet.

Schema triadica

Aceasta schema foloseste 3 culori situate la distante
egale una de cealata, pe cerc. Este cea mai populara
schema in randul artistilor, deoarece ofera contraste
puternice pastrand, in acelasi timp, echilibrul culorii.
Contrastele obtinute cu aceasta schema nu sunt la fel de
puternice ca cele din cazul schemei de culori
complementare, dar arata mult mai armonios.
Nu este necesar sa alegem culori primare. Spre exemplu,
puteti alege oranj, iar celelalte vor fi violet si verde.
Proportile recomandate de folosire a culorilor sunt: 80%,
15%, 5%.
In designul interior aceasta schema poate oferi resurse
nebanuite.

Antilles Garden
(137-5)
Ceramic Shorts
(207-5)
Impeccable Zen
(66-4)
Click pe poza pentru a salva in caiet
Nu este necesar sa alegem culori primare. Spre exemplu,
puteti alege oranj, iar celelalte vor fi violet si verde.
Proportile recomandate de folosire a culorilor sunt: 80%,
15%, 5%.
In designul interior aceasta schema poate oferi resurse
nebanuite.
Culoarea cel mai putin prezenta trebuie sa fie si cea mai
intensa, puternica, celelalte doua mai desaturate, folosite
in mai multe nuante, vibrate.
O combinatie extraordinar de rafinata consta in
alaturarea unui verde rece langa un violet pal (lila) si
punctarea acestei minunate perechi cu accente de oranj.
Schema tetraedrica sau a complementarelor
duble

Aceasta este cea mai bogata dintre toate schemele de
culori deoarece foloseste patru culori, aranjate in doua
perechi de complementare.
E o schema dificil de armonizat, iar daca cele patru
culori vor fi folosite in cantitati egale, ansamblul va
parea, cu siguranta, dezechilibrat.
Recomandat este sa alegeti o culoare din cele patru ca
si dominanta.
In imaginea de mai sus se regasesc perechile de
complementare rosu-verde si violet-galben.

E o schema dificil de armonizat, iar daca cele patru
culori vor fi folosite in cantitati egale, ansamblul va
parea, cu siguranta, dezechilibrat.
Recomandat este sa alegeti o culoare din cele patru ca
si dominanta.
In imaginea de mai sus se regasesc perechile de
complementare rosu-verde si violet-galben.
Galbenul si violetul atrag privirea mai mult pentru ca
apar in cantitati mai mari si in nuante mai pure.
Perechea rosu-verde joaca rol de acompaniament,
mediata de o nuanta de oranj inchis.
Aceasta schema este potrivita pentru interioarele
debordante, excentrice si exotice si se potriveste firilor
complexe si curajoase. Totusi ea este dificil de pus in
practica daca nu ai cunostinte solide de design si
culoare, riscul de a strica armonia fiind foarte mare.