TULBURĂRILE

SENZAŢIILOR
 Hiperestezia este reprezentată de o coborâre a pragului
senzorial, resimţită de subiect ca o creştere neplăcută a
intensităţii senzaţiilor privind un singur analizator sau
ansamblul lor – hiperestezie generală. Se întâlneşte în
surmenaj, neurastenii, debutul unor afecţiuni psihotice,
debutul bolilor infecţioase, hipertiroidie, intoxicaţii.
 Hipoestezia reprezintă creşterea pragului senzorial,
însoţită de diminuarea intensităţii senzaţiilor, cu
scăderea numărului de excitanţi receptaţi. Se întâlneşte
în stări reactive, depresie accese paroxistice isterice,
oligofrenii, tulburări de conştiinţă mai ales cele
cantitative, schizofrenie.
 Sinestezia constă în perceperea simultană pe o cale
senzorială diferită a unui stimul receptat la nivelul unui
analizator (ex. Audiţie colorată). Apare în intoxicaţii cu
mescalină, psilocibină, LSD, cocaină.
TULBURĂRILE PERCEPŢIEI
AGNOZIILE
 reprezintă deficite psiho-senzoriale, care determină
incapacitatea subiectului de a recunoaşte obiectele după
calităţile lor senzoriale, analizatorii (receptori periferici şi cale)
fiind intacţi.

ILUZIILE
 Iluzia este o percepţie cu stimul real şi specific, denaturată
şi/sau deformată. Această deformare priveşte mai mult
calităţile senzoriale decât identificarea sau sensul
elementelor percepute. Iluziile apar frecvent la subiecţii
normali, care recunosc şi corectează sensul deformării
perceptive.
 Spre deosebire de acestea, în iluziile patologice, subiectul nu
încearcă să corecteze percepţia deformată, considerând o
imagine veridică a realităţii.
 Iluziile au fost clasificate în: iluzii fiziologice şi iluzii
patologice.
ILUZII PATOLOGICE
 Falsele recunoaşteri – fenomenele de tipul deja văzut,
cunoscut, trăit.
 Falsele nerecunoaşteri – fenomenele de tip niciodată
văzut, cunoscut, trăit, la care se adaugă iluzia sosiilor. În
aceste iluzii rolul principal în mecanismul lor de
producere revine tulburărilor mnezice.
 Pareidoliile – sunt iluzii caracterizate prin deosebita
intensitate şi vivacitate a fenomenului iluzoriu (“entitate
materială”, Jaspers) în care complementul imaginativ al
percepţiei atinge gradul maxim de bogăţie. Critica
variabilă şi participarea afectivă intensă le conferă un
caracter de tranziţie către fenomenele halucinatorii (Ey
H.).
 Iluziile patologice se întâlnesc în tulburări funcţionale sau
leziuni ale analizatorilor, în sindroame febrile şi stări
confuzionale cu etiologie variată, în stările onirice
(intricate şi cu alte tulburări perceptuale), în nevrozele
obsesivo-fobice şi isterice, debutul psihozelor
schizofrenice, stările depresive.
HALUCINAŢIILE

 Sunt definite clasic

drept “percepţii fără
obiect de perceput”.
 În funcție de
analizator se împart
în: proprioceptive,
interoceptive,
exteroceptive –
vizuale, auditive,
tactile, olfactive și
gustative
Fenomene halucinatorii.
Descriere fenomenologică 1
 Senzaţiile parazite = un excitant anormal
acţionând pe un receptor periferic, provoacă
apariţia unei senzaţii elementare, care nu
corespunde acţiunii excitantului fiziologic
(exemplu un curent electric, compresiunea sau
inflamaţia pot provoca senzaţii luminoase,
zgomote, mirosuri diverse)
 Halucinaţiile funcţionale = percepţii false
apărute în paralele şi simultan cu o percepţie
reală (exemplu: zgomotul roţilor de tren este
însoţit de perceperea zgomotului unor avioane)
 Halucinaţiile eidetice = reprezentări în exterior
ale imaginilor unor obiecte sau fiinţe percepute
recent în împrejurări legate de stări afective
intense
Fenomene halucinatorii.
Descriere fenomenologică 2
 Halucinaţiile fiziologice apar în condiţii care
modifică starea de vigilitate – trecerea dintre
veghe şi somn (hipnagogice) sau somn-veghe
(hipnapompice), inducţia hipnotică, individuală
şi de masă
 Halucinozele = fenomene de tip halucinator a
căror esenţă patologică este recunoscută ca
atare de către subiect şi în consecinţă el nu va
aborda un comportament legat de conţinutul
acestor percepţii
 Halucinoidele = fenomene de tip halucinator
(situate de unii autori între reprezentări vii şi
halucinaţii vagi), care apar în perioadele de
geneză sau ştergere a halucinaţiilor, se pot
asimila halucinozelor, prin lipsa de convingere
a bolnavului asupra existenţei lor reale
HALUCINAŢIILE PSIHO-SENZORIALE

 Sunt cele care corespund întru-totul definiţiei

halucinaţiei (au caracter de senzorialitate, se
proiectează în spaţiul perceptiv, subiectul crede în
realitatea lor).
 Ele au fost numite şi halucinaţii adevărate, cu
toate că alăturarea celor doi termeni este un
paradox lingvistic.
 În funcţie de calea senzorială pe care se produc
au fost descrise: Halucinaţii auditive, vizuale,
olfactive şi gustative, tactile, corporale.
 Circumstanţele de apariţie a halucinaţiilor
psihosenzoriale sunt: patologia analizatorilor şi
căilor de transmitere a informaţiei, psihoze, stări
confuzionale, epilepsie, intoxicaţii cu substanţe
(ex. droguri, alcool), stări depresive, tulburări fobic-
anxioase
ASOCIERI HALUCINATORII

 Halucinaţiile psiho-senzoriale sunt adesea

combinate, adică interesează mai mulţi
analizatori în acelaşi timp. Halucinaţiile
vizuale şi auditive, cele olfactive şi
gustative, tactile şi corporale sunt cel mai
adesea asociate.În patologia de intensitate
psihotică a involuţiei apar în mod specific
halucinaţii corporale, localizate în special în
zonele genitale, asociate cu halucinaţii
olfactive. Se descrie reunirea în cadrul
parazitozelor halucinatorii a halucinaţiilor
vizuale cu cele tactile (din intoxicaţii cu
alcool, chloral, cocaină, etc.)
HALUCINAŢIILE PSIHICE
(PSEUDOHALUCINAŢIILE)
 Sunt definite ca autoreprezentări aperceptive,
caracterizate prin incoercibilitate, automatism şi
exogenitate (Petit G.).
 Spre deosebire de halucinaţiile psihosenzoriale,
halucinaţiilor psihice le lipseşte obiectivitatea spaţială şi
caracterul de senzorialitate.
 Sunt localizate în gândirea proprie, în spaţiul intrapsihic
neavând decât obiectivitatea psihică. Datorită absenţei
caracterului de senzorialitate, prin contrast cu
halucinaţiile psiho-senzoriale ele mai sunt denumite şi
pseudohalucinaţii.
 Diferă de reprezentările obişnuite prin caracterul de
stranietate, de exogenitate. Bolnavul nu le percepe pe
căile senzoriale obişnuite, ci le trăieşte ca pe nişte
fenomene străine, impuse din afară, care i se fac şi
cărora nu li se poate opune şi pe care nici nu le poate
controla prin propria voinţă.
SINDROMUL DE AUTOMATISM MENTAL
CLERAMBAULT-KANDINSKI

 Grupează în acelaşi sindrom halucinaţii

psihosenzoriale şi psihice alături de o serie
de fenomene psihice caracterizate prin
exogenitate şi incoercibilitate.
 Sindromul de automatism mintal este
reprezentat de triplul ecou ( al gândirii,
lecturii, actelor), triplul automatism (motor,
idei, ideo-verbal) şi numeroase halucinaţii
psihice anideice (fără temă, întâmplătoare).