Sunteți pe pagina 1din 9

FIZIOLOGIA FIBRINOLIZEI

= procesul de proteoliză dirijată a cheagului de fibrină

Sistemul fibrinolitic - componente:


• plasminogenul - precursorul inactiv, existent în plasmă
• plasmina - enzimă proteolitică a reţelei de fibrină; se formează în
urma modificărilor structurale ale moleculei de plasminogen
• activatorii fiziologici ai plasminogenului care iniţiază
transformarea plasminogenului în plasmină
• inhibitorii naturali ai fibrinolizei care modulează funcţia
sistemului fibrinolitic: substanţe exogene şi endogene
1. Plasminogenul
= -globulină sintetizată de ficat şi prezentă în plasmă
- are afinitate pentru reţeaua de fibrină de care se leagă prin
intermediul situsurilor de legare pentru lizină.
2. Plasmina
= proteină bicatenară cu lanţuri peptidice inegale legate prin
punţi disulfidice.
- lanţul greu conţine situsurile de legare pentru lizină similare
conformaţional cu cele ale moleculei de plasminogen.
= endopeptidază cu rol în degradarea fibrinei şi a unor factori
procoagulanţi (V, VIII).
Rol: plasmina limitează extinderea trombusului de fibrină şi
previne coagularea intravasculară.
3. Activatorii plasminogenului se grupează astfel:
• Activatorul tisular al plasminogenului (t-PA)
= glicoproteină prezentă în ficat, uter, prostată, tiroidă, suprarenale şi plămân, dar şi la
nivelul peretelui vascular (endoteliu).
• Activatorii plasmatici ai plasminogenului
= factorul XI activat şi de kalicreină.
• Urokinaza (descoperită iniţial în urină)
- există în celulele endoteliale, macrofage, epiteliul căilor urinare, epiteliu cornean,
mucoasă gastrică, celule tumorale.
• = serinprotează care activează plasminogenul circulant, în timp ce activatorul tisular îl
activează pe cel legat.
• Streptokinaza stimulează capacitatea fibrinolitică a plasmei; determină desfacerea
legăturii peptidice, inducând formarea plasminei.
4. Inhibitorii naturali ai fibrinolizei sunt reprezentaţi de:
• Inhibitorii activatorului plasminogenului: 3 tipuri de PAI:
- PAI-1 - din endoteliu, hepatocit, fibroblaste, CMN.
- PAI-2, de tip placentar are o concentraţie crescută în sarcină şi scade rapid
după eliminarea placentei
- PAI-3 îşi potenţează activitatea în prezenţa heparinei.
• 2-antiplasmina
= glicoproteină - rol major
- roluri: - efect inhibitor asupra plasminei
- în adsorbţia plasminogenului pe reţeaua de fibrină
- în formarea fibrinei legate în prezenţa factorului XIII activat.
Alţi inhibitori ai fibrinolizei
-α 2-macroglobulina, sintetizată în ficat, acţionează lent, după ce întreaga
cantitate de a2-antiplasmină s-a cuplat cu plasmina.
−α 1-antitripsina.
ETAPELE FIBRINOLIZEI
1. Activarea plasminogenului
- se realizează prin intermediul activatorilor tisulari, plasmatici, a
urokinazei şi a streptokinazei.
Mecanism:
• activatorul tisular, eliberat din endoteliul vascular se fixează pe cheagul
de fibrină prin intermediul situsurilor de legare pentru lizină.
• în paralel are loc fixarea plasminogenului pe suprafaţa reţelei de
fibrină, chiar în timpul formării acesteia.
• pe suprafaţa reţelei de fibrină atât activatorul cât şi plasminogenul
suferă modificări care facilitează interacţiunea lor şi formarea plasminei
active care rămâne fixată pe cheag exercitându-şi astfel efectul local.
2. Degradarea fibrinei - are loc progresiv :
I. îndepărtarea peptidelor mici de la capătul carboxi-terminal a lanţurilor
α = > fragmente mari coagulabile, sub influenţa trombinei.
II. îndepărtarea altor fragmente peptidice din lanţurile β => fragmentul
X, coagulabil.
III. din fragmentul X rezultă apoi fragmentele Y şi D.
IV. din fragmentul Y rezultă un fragment D şi un fragment E.

3. Inactivarea plasminei
- Pe măsura degradării fibrinei, plasmina se desprinde de pe fragmentele
proteice şi este inactivată:
- Antiplasmina are o mare afinitate pentru plasmină determinând
inactivarea ei aproape instantaneu.
- Ulterior, intervine inhibitorul cu acţiune lentă, α 2-macroglobulina.
Plasminogen
Activatori Inhibitori
Activatori tisulari PAI
Activatori plasmatici α2-antiplasmina
Urokinază α2-macroglubulina
Streptokinază α1-antitripsina

Plasmină

Fibrină Fragmente X

Y +D

D +E
CONTROLUL FIBRINOLIZEI
- La nivelul microcirculaţiei: fibrinoliză crescută pentru menţinerea permanentă
în stare liberă a căilor patului vascular.
- În timpul efortului fizic: fibrinoliză crescută
- La nou-născut, în sarcină şi în menopauză: fibrinoliză scăzută
PERTURBĂRI ALE SISTEMULUI FIBRINOLITIC
• Fibrinoliza exagerată => hemoragii
- în insuficienţă hepatică, postoperator, în accidente transfuzionale
• Coagularea intravasculară diseminată (CID)
Cauza:alterări endoteliu + stază capilară + factori trombogeni.
- Etapa I: => agregate trombotice mici, diseminate, datorită activării difuze a
trombinei.
- Etapa II: consumul anormal de factori procoagulanţi => stare de
hipocoagulabilitate, urmată de o fibrinoliză exagerată => tulburări
hemoragice diseminate severe