Sunteți pe pagina 1din 16

Anorexia mentală şi bulimia nervoasă sunt tulburări de alimentaţie

considerate ca reprezentând soluţii adoptate ca răspuns la stresorii


intrapsihici, familiali şi de mediu.
Anorexia mentală este o tulburare a conduitei alimentare
carcterizată printr-un refuz mai mult sau mai puţin sistematic de a
se hrăni, intervenind ca mod de răspuns la anumite conflicte
psihice.
Bulimia este o tulburare de comportament caracterizată prin
accese nestăpânite de foame, cu absorbţie masivă şi continuă de
mâncare, urmată de vomismente provocate sau de stări de somn.
Vârsta de debut a anorexiei este înainte de 25 de ani, la adolescente,
care justifică un regim alimentar prin câteva discrete kilograme în plus.
Provin din familii aparţinând clasei de mijloc, atmosfera în familie este
mereu încordată, deşi în exterior se oferă aparenţa unei familii perfecte
şi armonioase, familia este de obicei dominată de o figură feminină
autoritară, care poate fi mama sau bunica. Tatăl este exclus din sfera
emoţională a copilului, fiind manevrat sau minimalizat de mamă.
Pacientele posedă o inteligenţă peste medie şi devin intelectuali
străluciţi. Sunt de obicei buni în profesia lor şi au un înalt grad de
competenţă generală.
Stima de sine a pacientelor cu anorexie nervoasă este extrem de
dependentă de conformaţia şi greutatea corpului lor.
Pierderea în greutate este văzută ca o realizare impresionantă şi
un semn de autodisciplină, pe când luarea în greutate este
percepută ca un eşec inacceptabil al autocontrolului.
Consumul de alimente este redus atât de drastic, încât nu este
rară situaţia de pericol pentru viaţa pacientei.
Totuşi bolnava nu recunoaşte că este slabă, nefăcându-şi griji
pentru starea sa de sănătate.
Rata mortalităţii este de aproximativ 10%.
Aspectul fizic este particular, cu estomparea formelor feminine şi topire
musculară predominantă la membre, care sunt descărnate.
Alte simptome ale anorexiei sunt: apariţia unor edeme carenţiale,
deshidratare, piele uscată, carotenemie (tentă gălbuie a pielii, în special a
palmelor şi plantelor), modificări circulatorii periferice cu cianoză şi
afectarea fanerelor (pilozitate de tip lanugo pe braţe şi faţă cu pierderea
părului de pe cap şi cel pubian), amenoree.
Malnutriţia poate afecta orice organ, iar complicaţiile cardice sunt
responsabile de 50% dintre decesele anorecticelor.
Conduitele bulimice se regăsesc în special la tinerele femei studente sau
cu profesii care valorizează esteticul (manechine, dansatoare).
Pacientele provin din familii aparţinând claselor de mijloc şi înstărite.
Structura acestor familii este în general marcată de conflicte şi
impulsivitate, legături slabe în interiorul lor, stresul este predominant,
iar rezolvarea problemelor practic inexistente. Pacienţii îşi asumă
răspunderi şi funcţii parentale la o vârstă timpurie, sentimentele lor nu-
şi capătă partea meritată, sunt la cheremul toanelor părinţilor,
dependenţa individului sunt ţinute în şah până când în cele din urmă
sunt revărsate în accese alternative de alimentare excesivă şi vomă.
Declanşarea accesului este adesea brutal: el se desfăşoară
pe ascuns, independent de mese, la sfârşitul zilei sau după o
neînţelegere. Pacientul se izolează, ingerează mari cantităţi
de alimente bogate în calorii.
Pacientul simte de multe ori dureri abdominale, un sentiment
de indispoziţie, de ruşine şi o frică patologică de a se îngrăşa
care favorizează abuzul de laxative, de anorexigene şi
hiperactivitatea. El este conştient de caracterul anormal al
comportamentului său şi îşi provoacă vomismentele, care pot
deveni automate. Accesele pot să se producă de mai multe
ori pe săptămână sau chiar să se succeadă în acelaşi zi.
Comportamentul de purgare de orice tip poate produce
anomalii hidroelectrolitice.
Vărsăturile recurente duc în final la o pierdere
semnificativă şi permanetă a smalţului dentar.
Poate exista de asemenea, o frecvenţă crescută a
cariilor dentare.
Indivizii care îşi provocă vărsături prin stimularea
manuală a reflexului de vomă pot prezenta calozităţi
sau cicatrici pe faţa dorsală a degetelor prin traume
repeate din cauza dinţilor.
Ciclul menstrual neregulat sau amenoreea survine
uneori printre femeile cu bulimie nervoasă.
În cadrul relaţiei psihoterapeutice, terapeutul se interesează în
primul rând de povestea pacientului, tăcerile ezitările, gesturile
acestuia ori atributele şi complementele utilizate de el sunt de cele
mai multe ori mai importante decât faptele sau acţiunile relatate,
ele evidenţiază atitudini, sentimente, semnificaţii, cereri de ajutor.
Clientul şi terapeutul negociază sensul, semnificaţia, definiţiile
problemelor, regurile relaţiei terapeutice, aceste reguli vor încuraja
anumite comportamente şi vor descuraja altele. Relaţia
terapeutică presupune un spaţiu intersubiectiv, o realitate
comună, împărtăşită, în continuă evoluţie.
Fairburn (1981) a publicat primul studiu referitor la utilitatea
psihoterapiilor cognitiv-comportamentale în tratamentul tulburărilor
conduitei alimentare. Acest studiu se referea la rezultate pozitive
obţinute în tratarea bulimiei nervoase, afecţiune considerată
incurabilă până atunci.
Motivul pentru care acest tip de terapie s-a dovedit eficient îl
constituie faptul că atât în cazul anorexiei mentale cât şi în cel al
bulimiei nervoase distorsiunile cognitive joacă un rol însemnat.
Fairburn considera că bulimia şi anorexia reprezintă tulburări
cognitive.
Principiul de bază ale teoriei cognitiv-comportamentale postulează
că modurile în care individul se comportă sunt determinate de
situaţiile imediate şi de felul în care subiectul le interpretează.
În abordările cognitiv-comportamentale s-a dezvoltat un
model terapeutic riguros şi elegant, modelul ABC cu trei
comportamente principale:
A.(activating events) = evenimentul activator (stimulii
interni şi externi)
B. (beliefs) = convingerile (cogniţiile, credinţele)
persoanei (elementul cognitiv de prelucrare
informaţională)
C.(consequences) = consecinţele procesării cognitive a
elementului activator
La aceste componente de bază se mai adaugă
două, cu rol major în intervenţia psihoterapeutică,
transformând modelul ABC în modelul ABCDE
(Ellis, 1994):
D.(disputing) = restructurarea cogniţiilor
disfuncţionale şi iraţionale
E.(effective) = reprezintă efectele restructurării
cognitive care se reflectă în diverse planuri
Psihoterapia cognitiv-comportamentală a tulburărilor conduitei
alimentare trebuie să-şi propună nu numai să normalizeze
greutatea şi deprinderile alimentare ci şi să modifice temerile şi
preocupările legate de aspectul fizic şi greutatea corporală şi să
corecteze autoevaluarea negativă.
În abordările cognitiv- comportamentale, terapeuţii îi asistă pe
clienţi şi apoi intervin pentru a-i ajuta să schimbe anumite moduri
de a gândi şi a se comporta care le menţin problemele. Astfel
terapeutul are un rol activ, directiv, care implică în egală măsură
procese precum: orientare, ghidare, colaborare, parteneriat.
Fairburn şi colaboratorii propun un program de
psihoterapie pentru tratarea bulimiei nervoase în
trei etape:
Etapa I: se explică necesitatea reducerii
restricţiilor alimentare, iar pentru a efectua acest
lucru trebuie înlăturate temeriile şi preocupările
faţă de greutatea şi aspectul fizic precum şi
problemele legate de autostimă. Pacienţii sunt
instruiţi să-şi monitorizeze comportamentul
alimentar.
Etapa a-II-a: implică accentuarea comportamentului de
alimentare regulată, punerea în funcţiune a unor
comportamente alternative, cântărirea săptămânală şi
modificarea distorsiunilor cognitive legate de aspectul
fizic, greutatea corporală, precum şi a altor forme de
gânduri şi convingeri negative.
Etapa a-III-a: în acestă etapă terapeutul se asigură că
progresele se vor menţine în viitor. Este important ca
pacienţii să aibă expectaţii realiste în viitor. Pacienţii sunt
îndrumaţi să realizeze în scris planuri pe care să le poată
pune în aplicare în caz de dificultate.
Fairburn este de părere că tehnicile utilizate în cazul bulimiei
nervoase pot fi adaptate şi pentru anorexia nervoasă. Adaptările
tehnicilor trebuie să vizeze în mod special întărirea motivaţiei,
pentru schimbare a acestor pacienţi, precum şi aplicarea unor
metode de contraatacare a înfometării.
Terapeutul va aborda în mod prioritar problema motivaţională
asigurându-se de colaborarea pacientului. Se va insista asupra
analizării avantajelor schimbării, precum şi asupra conştientizării
diferenţelor existente între consecinţele pe termen lung şi cele pe
termen scurt al schimbării, aceşti pacienţi având tendinţa de a se
raporta mai mult la prezentul imediat şi mai puţin la viitor.