CAPITOLUL 8

MECANISME CU ELEMENTE DINŢATE

8.1.- Angrenaje.
8.1.1.- Generalităţi. Clasificare.
Angrenajul este un mecanism format din două roţi dinţate care permit
transmiterea mişcării şi puterii între doi arbori, prin intermediul dinţilor în contact.
Faţă de alte tipuri de mecanisme , angrenajele au următoarele avantaje:
- asigură un raport de transmitere constant;
- randament mare (0,96 ÷ 0,98);
- durabilitate mare,
- gabarit mic;
De asemenea au o serie de dezavantaje:
- utilizează pentru construcţie materiale speciale cu costuri ridicate,
- tratamente complicate;
- tehnologii de execuţie greoaie;
- maşini unelte speciale;
Clasificarea generală a angrenajelor şi a roţilor dinţate se prezintă în tabelul 8.1. şi este ilustrată
în figura 8.1.
Tabelul 8.1.
Figura 8.1.
 Analiza tabelului permite formularea următoarelor observaţii:
a).- Angrenajul cilindric provine din doi cilindri cu axele paralele, care
sunt tangenţi în lungul generatoarei comune AB situate în planul tangent comun
[T] (figura 8.2.a.).
b).- Angrenajul conic se obţine din două conuri care au acelaşi vârf H şi
sunt tangente în lungul generatoarei comune AH (figura 8.2.b.). Intersecţia a două
plane [T1] şi [T2], perpendiculare pe axele HO1 şi HO2 şi trecând prin A, cu cele
două conuri, determină două cercuri cu centrele în O1 şi O2 numite cercuri de
rostogolire (cu razele Rr1 şi Rr2 ). Cele două cercuri (tangente în A) nu sunt
coplanare ci aparţin planelor [T1] şi [T2] înclinate între ele cu unghiul (π -δ ).

Figura 8.2.
c).- Angrenajul cu axe încrucişate în spaţiu (cu axe oarecare), rezultă din
anumite zone a doi hiperboloizi de rotaţie cu o pânză (figura 8.3.).
Dacă se utilizează porţiunile A, B (sau A1, B1) depărtate de
secţiunea minimă ce poartă denumirea de colier, se obţin angrenajele
conohiperboloidale foarte apropriate constructiv de angrenajele conice, iar
dacă se folosesc porţiunile A2, B2 din zona colierului, rezultă angrenajele
cilindrohiperboloidale, foarte apropriate constructiv de cele cilindrice.

Figura 8.3.
 Ţinând cont de raportul de
transmitere realizat, angrenajele pot fi:
- cu raport de transmitere constant
( utilizează roţi dinţate circulare);
- cu raport de transmitere variabil
(utilizează roţi dinţate necirculare);
Roţile necirculare pot avea axa de
rotaţie amplasată într-unul din focarele
elipsei (figura 8.4.a.) sau în centrul de
simetrie al elipsei, iar roţile poligonale sunt
realizate, de obicei, fie cu profil triunghiular
curbiliniu echilateral (figura 8.4.b.), fie cu
profil pătrat curbiliniu.
Roata conducătoare a acestor
mecanisme cu raport de transmitere variabil
poate fi necirculară sau circulară excentrică. Figura 8.4.
 8.1.2. Elemente geometrice ale angrenajelor cilindrice.
Principalele elemente geometrice (figura 8.5.) ale unei roţi dinţate
cilindrice şi ale angrenajului sunt:
- Cercul exterior, notat prin diametrul De, este cercul care mărgineşte
dinţii în exterior. Acest cerc este de rază Re.
- Cercul interior, notat prin diametrul Di, este cercul care mărgineşte
fundul golurilor dintre dinţii unei roţi. Acesta este de rază Ri.
- Cercul de divizare numit şi cerc de rulare (rostogolire), este notat prin
diametrul Dd. Acesta este un cerc convenţional pe care se face împărţirea în dinţi a
roţii (modulul, pasul). Raza cercului de divizare se notează cu Rd sau Rr.
- Capul dintelui este partea dintelui situată la exteriorul cercului de
divizare.
- Înălţimea capului notată cu a este distanţa pe rază, între cercul de
divizare şi cercul exterior.
- Piciorul dintelui este partea dintelui situată între corpul roţii şi cercul
de divizare.
Figura 8.5.
 - Înălţimea piciorului notată cu b este distanţa pe rază, între cercul
de divizare şi cercul interior.
- Înălţimea dintelui sau adâncimea golului notată cu h = a + b
este distanţa măsurată pe rază între cercul exterior şi cercul interior.
- Grosimea dintelui notată cu sd este distanţa dintre flancuri
măsurată pe cercul de divizare (de rostogolire).
- Lărgimea golului notată cu sg este distanţa măsurată pe cercul de
divizare între flancurile a doi dinţi alăturaţi.
- Lungimea dintelui notată cu B a unei roţi dinţate, este distanţa
între suprafeţele care limitează corpul dintelui.
- Pasul notat cu p este distanţa dintre flancurile de acelaşi sens a
doi dinţi alăturaţi ai roţii, măsurată pe cercul de divizare.
 Relaţii de bază ale angrenajelor cilindrice.
Între lungimea cercului de divizare π Dd, numărul de dinţi z al unei
roţi dinţate şi pasul p există următoarea legătură:
π (8.1.)
zp = πD d , deci z = Dd
p
sau
Dd
p=π = πm (8.2.)
z

unde m reprezintă modulul sau pasul diametral.

- Modulul notat cu m este lungimea ce revine pe diametrul cercului
de divizare pentru un dinte al roţii. Modulul se măsoară în milimetri şi se poate
calcula cu relaţiile:

Dd p
m= = (8.3.)
z π
 Pentru asigurarea angrenării dinţilor, perechea de roţi
trebuie construită cu acelaşi pas p = p1 = p2. Deoarece
m = p / π , rezultă că cele două roţi au şi acelaşi modul m.
Prin STAS 822 - 82 au fost limitate valorile modulului, în
mm la mărimile:

0,05 0,06 0,08 0,1 0,12 0,15 0,2

0,25 0,3 0,4 0,5 0,6 0,8
1 1,25 1,5 2 2,5 3
4 5 6 8 10 12
16 20 25 32 40 50
60 80 100
- Raportul de transmitere notat cu i se exprimă prin raportul numerelor de dinţi
ai celor două roţi z1 şi z2 , (figura 8.6.) astfel:
z 2p
i=
D d2
= π =
z2
z1p (8.4.)
D d1 z1
π

Figura 8.6.
 În punctul C există o cuplă superioară de clasa a IV-a. Întrucât în acest punct
între dinţii în contact nu apare alunecare ci doar rulare se poate scrie relaţiile:

v c1 = v c2 ; v c1 = ω1 R d1 ; v c2 = ω 2 R d2 (8.5.)
Deci:

ω1 R d1 = ω 2 R d2 ; sau ω1 /ω 2 = R d2 /R d1 (8.6.)

În acest caz

ω1 n 1 R d2 mz 2 2 z2
i 12 = = =± =± =± (8.7.)
ω2 n 2 R d1 mz 1 2 z1
 În ultimile trei rapoarte apare semnul (+) pentru
angrenarea interioară şi (-) pentru angrenarea exterioară.
Totodată raportul de transmitere poate fi :
- demultiplicator sau reductor dacă i12 > 1 şi n1 > n2 ;
- multiplicator dacă i12 < 1 şi n1 < n2
- Distanţa dintre arborii roţilor dinţate notată cu A (figura 8.6.) reprezintă
suma dintre razele până la cercurile de divizare ale celor două roţi în angrenare.

mz 1 mz 2
A =R d1 +R d2 = + =m 2 ( z1 ±z 2 )
2 2
unde semnul (+) se foloseşte pentru angrenarea interioară, iar semnul (-) pentru
cea exterioară.
Normele de proiectare a angrenajelor recomandă ca distanţa dintre axe
A [mm] să se aleagă conform STAS 6055 - 82.
Luând în considerare valoarea modulului m se pot determina următorii parametri:
- Înălţimea capului a :

a = cam = m; ca = 1 = coeficient pentru danturi obişnuite. (8.9.)

- Înălţimea piciorului b :

b = c f m = 1,25m; c f = 1,25 (8.10)

- Înălţimea dintelui h :
h = a + b = m + 1,25 m = 2,25 m ; (8.11.)

- Diametrul exterior De :

De = Dd + 2 a = z m + 2 m = m (z + 2); (8.12.)
 - Diametrul interior Di :

Di = Dd - 2 b = z m - 2.1,25 m = m(z - 2,5); (8.13.)

- Diametrul de bază Db:

Db = Dd - 2 a = z m - 2 m = m(z - 2); (8.14.)

Observaţie:
Deoarece flancul dintelui coboară puţin sub cercul de bază , b > a, iar
zona activă a flancului dintelui este cuprinsă între Db şi De (figura 8.5.).
 8.1.3. Legea fundamentală a angrenării.
Fie două profile formate din curbe oarecare aflate în contact în punctul
A. Profilele aparţin dinţilor a două roţi dinţate cu centrele în O1 şi O2 (figura 8.7.).
Se pune problema a se determina condiţiile pe care trebuie să le respecte dinţii celor
două roţi dinţate cilindrice în angrenare, pentru a se asigura angrenarea cu un raport
de transmitere constant.

ω1
i12 = =constant (8.15.)
ω2

Pentru a demonstra acest lucru, se trasează tangenta T - T şi normala N - N în

punctul A, la cele două profile. R1 şi R2 sunt razele vectoare ale punctului A.
În punctul A se formează o cuplă superioară şi există un punct A1 ce
aparţine roţii 1 şi un punct A2 ce aparţine roţii 2.
Raportul vitezelor unghiulare ω1 şi ω2 trebuie să fie constant. În acest caz
se pot calcula vitezele în punctele A1 şi A2.
Figura 8.7.
 v A1 = ω1R 1 ; (v A1 ⊥ R1 ) (8.16.)

v A2 = ω2R 2 ; ( vA2 ⊥ R 2 ) (8.17.)

Descompunând vitezele după normală şi tangentă, rezultă:

v nA1 = v A1 cos β = ω1R 1cos β (8.18.)

t
v A1 = v A1sinβ = ω1 R 1sinβ (8.19.)

v nA2 = v A2 cosγ = ω 2 R 2 cosγ (8.20.)

v nA2 = v A2 sinγ = ω 2 R 2 sinγ (8.21.)

 Într-o cuplă superioară forţa se transmite de la un element la celălalt
element pe direcţia normalei comune.
În cazul de faţă, dintele roţii 1 apasă pe dintele roţii 2 în punctul A,
transmiţând forţa pe direcţia N - N. Astfel, se pot lua în considerare trei ipoteze:
- Dacă vnA1 > vnA2 , atunci dintele roţii 1 are viteza mai mare decât
dintele roţii 2, deci comprimă acest dinte.
Această ipoteză nu este adevărată, întrucât dinţii sunt indeformabili.
- Dacă vnA1 < vnA2 , atunci dintele roţii 1 rămâne în urma dintelui roţii 2,
adică în funcţionarea angrenajului apar pauze şi şocuri, deci i12 ≠ const., cea ce
contravine ipotezei.
- Dacă vnA1 = vnA2 , atunci i12 = constant, vA1 ≠ vA2 , ⇒ vtA1 ≠ vtA2
Deci există viteze tangenţiale diferite la dinţii în contact, având loc alunecări
tangenţiale (frecări), care determină uzarea roţilor dinţate.
 Dacă vnA1 = vnA2 , atunci :

ω1R 1cosβ = ω 2 R 2 cosγ (8.22.)

Se notează cu rb1 şi rb2 distanţele de la centrele roţilor la N - N şi se numesc

razele cercurilor de bază.
Unghiurile nou formate β şi γ , sunt egale cu cele anterioare, având
laturile perpendiculare.
Relaţia (8.22.) se mai poate scrie:

ω1rb1 = ω 2 rb2
(8.23.)

sau:
ω1 n 1 r r z
i 12 = = = const. = b2 = 2 = 2
ω2 n 2 rb1 r1 z 1 (8.24.)
 Rezultă că se menţine constant i12 dacă cercurile de bază ale roţilor în
angrenare nu se modifică.
Triunghiurile formate O1K1C şi O2K2C având unghiurile egale sunt
asemenea, deci:

rb2 O2C
= (8.25.)
rb1 O1C

În acest caz, raportul de transmitere i12 devine:

ω1 n1 rb2 r2 z2 O 2C
i12 = = = const. = = = = (8.26.)
ω2 n2 rb1 r1 z1 O 1C
 Astfel se poate concluziona că punctul C ocupă o poziţie constantă pe linia
centrelor şi se poate enunţa următoarea lege:
Pentru ca două roţi dinţate să-şi transmită mişcarea cu un raport de
transmitere constant, trebuie ca profilul dinţilor să fie astfel ales încât în orice
poziţie s-ar afla dinţii în contact, normala comună la aceştia să treacă prin polul
angrenării.
Această lege este cunoscută sub denumirea de legea fundamentală a
angrenării.
Ducând o perpendiculară pe linia centrelor O1O2, unghiul format de aceasta
şi normala NN se notează cu α şi poartă denumirea de unghi de angrenare.
 8.1.4. Profilul dintelui.
Legea angrenării nu poate fi îndeplinită decât de anumite curbe.
Geometric se poate demonstra că dacă se adoptă o curbă oarecare ca
profil al dintelui unei roţi, atunci se poate găsi prin construcţie geometrică un
profil conjugat, astfel încât în timpul angrenării să se respecte legea angrenării.
În timp ce curbele C1 şi
C2 (figura 8.8.), rulează fără
alunecare (cuplă superioară de
clasa a IV-a), deci sunt curbe de
înfăşurare reciprocă, există două
curbe - o bază B şi o rulantă R
denumite curbe polare ce
reprezintă locurile geometrice ale
centrelor instantanee de rotaţie în
planul fix xoyo şi mobil xy.
Conform figurii 8.8. normala N -
N trece prin punctul de tangenţă
al curbelor polare. Figura 8.8.
 Din considerente tehnologice, maşinile unelte şi SDV-
urile nu pot executa profile oarecare. Se aleg drept curbe, ca
profile, curbele ciclice care se generează uşor cinematic pe
maşinile unelte.
Pentru generarea acestor curbe se foloseşte o curbă
bază (cerc) pe care rulează fără alunecare o rulantă (tot cerc).
Un punct de pe rulantă va genera în planul bazei o
epicicloidă (figura 8.9.a.).
O altă situaţie se întâlneşte în figura 8.9.b. când
punctul de pe rulantă trasează o hipocicloidă.
Dacă baza are raza infinită devenind o dreaptă, se
obţine o ortocicloidă (figura 8.9.c.), iar dacă baza este un cerc
iar rulanta o dreaptă rezultă o evolventă (figura 8.9.d.).
Figura 8.9.
 Ca profile la roţi dinţate se folosesc curbele normale prezentate mai
sus. Acestea pot să fie şi alungite sau scurtate, dar nu se folosesc în practică.
Primele trei curbe se numesc într-un cuvânt curbe cicloidale.
Profilul dintelui cicloidal are capul dintelui realizat după o
epicicloidă, iar piciorul dintelui după o hipocicloidă pentru angrenarea
exterioară şi invers pentru angrenajul interior.
Profilul cicloidal asigură un randament ridicat, are rezistenţă de
contact ridicată şi o bună rezistenţă la încovoiere. Are dezavantaje importante:
- cremaliera generatoare greu de realizat, iar angrenajul este sensibil
la erori de montaj şi execuţie deoarece punctele de racordare ale celor două
curbe ce definesc fiecare dinte trebuie să vină în contact în timpul angrenării,
deci erorile influenţează funcţionarea.
În construcţia de maşini se folosesc cel mai mult roţi dinţate care au
un profil evolventic.
 8.1.5. Cremaliera de referinţă.
Considerând că una din roţile dinţate ale unui angrenaj (figura 8.11.),
de exemplu roata 2 cu centrul în O2 , are cercul de bază foarte mare rb2 → ∞ ,
profilul E2 va degenera într-o dreaptă tangentă la profilul E1, iar cercul de
rulare va avea raza foarte mare, r2 → ∞ , adică se va transforma într-o dreaptă
tangentă la cercul de rulare al roţii 1. Roata dinţată 2 astfel obţinută se numeşte
cremalieră.
Se remarcă faptul că unghiul de angrenare αo al angrenajului format
din roata dinţată 1 şi cremaliera 2 este acelaşi cu unghiul de înclinare al
flancului E2 al cremalierei.
Această cremalieră, dacă este materializată de o sculă (cuţit pieptene
de exemplu), poate genera dantura roţii dinţate 1. Cremaliera care
generează dantura unei roţi se numeşte cremalieră generatoare (STAS 915
- 80).
Cremaliera, negativ a cremalierei generatoare care serveşte la
definirea geometrică a danturilor sistemului de roţi dinţate cilindrice în
evolventă, se numeşte cremalieră de referinţă (figura 8.12.).
Figura 8.11.

Figura 8.12.
 Elementele cremalierei de referinţă sunt standardizate (STAS 821 – 82) şi
anume:
ao = 20o,- unghiul normal al profilului de referinţă;
hoa = m - înălţimea capului de referinţă;
hof = 1,25 m - înălţimea piciorului de referinţă;
m - modulul cremalierei de referinţă, linia de referinţă (dreapta medie) a cremalierei,
dreapta pe care grosimea dintelui şi grosimea golului sunt egale şi anume:
p πm
=
2 2
Porţiunea dreaptă a profilului de referinţă este pe porţiunea de 2 m.
Această porţiune generează evolventa şi se numeşte profil de bază.
Cremaliera de referinţă, la bază, prezintă un profil de racord pe înălţimea
Co = 0,25 m.
Profilul de racord al cremalierei va genera profilul de racord de la baza
dinţilor roţii dinţate.
 8.1.10. Cinematica trenurilor cu roţi dinţate cilindrice.
Dacă se analizează expresia raportului de transmitere realizat de
angrenajele cu axe fixe
ω z
i12 = 1 =± 2
ω2 z1

se constată că mărimea acestui raport este dependentă de valorile numerelor de

dinţi z1 şi z2 ale celor două roţi.
La rândul lor, z1 şi z2 sunt limitate la valorile:

z1min ≥ 10; z 2max ≥ 120;

De obicei, în practică numărul minim de dinţi se ia mai mare decât 17,

iar roata dinţată respectivă poartă numele de pinion.
Rezultă că angrenajul simplu poate realiza un raport de transmitere
i12 optim ∈ [1;6] care se poate extinde până la i12 = 10, cea ce este insuficient în
foarte multe aplicaţii tehnice.
De asemenea, transmiterea mişcării de rotaţie la distanţă mare prin
intermediul unui singur angrenaj nu este posibilă datorită dimensiunilor foarte
mari care s-ar obţine pentru roţile angrenajului simplu.
 Din aceste motive, pentru soluţionarea
unor probleme în care se impune transmiterea
mişcării de rotaţie între doi arbori situaţi la
distanţă mare unul de altul sau a realizării unor
rapoarte de transmitere mari, se folosesc mai
multe roţi dinţate a căror asociere formează aşa
numitele trenuri cu roţi dinţate (trenuri de
angrenaje).
Trenul cu roţi dinţate este o
succesiune de roţi dinţate şi arbori, care
formează un reductor, un multiplicator, o cutie
de viteze, o cutie de avansuri sau, în cazul
general, un lanţ cinematic oarecare, având o
intrare şi o ieşire.
De asemenea, trenurile cu roţi dinţate
având axele fixe sunt mecanisme cu roţi dinţate
ale căror axe aparţin unor cuple de rotaţie legate
la elementul bază.
 Astfel, pentru trenul din figura 8.13., cu roţi în cascadă rezultă:

ω1 ω 3 ω 5 ω 7 ω 1 Z  Z   Z   Z  Z Z Z Z
i18 = ⋅ ⋅ ⋅ = =− 2 ⋅  − 4  ⋅  − 6  ⋅  − 8  = 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ 8
ω 2 ω 4 ω 6 ω8 ω8 Z1  Z 3   Z 5   Z 7  Z1 Z 3 Z 5 Z 7

având:

ω 2 = ω3 ;ω 4 = ω5 ; ω6 = ω7 .

Figura 8.13.
 8.2.- Mecanisme planetare şi diferenţiale.
8.2.1.- Generalităţi.
În subcapitolul precedent s-au studiat trenurile de angrenaje, destinate în
general reducerii turaţiilor cu ajutorul reductoarelor, cutiilor de viteze, cutiilor
de avansuri. Acestea se pot utiliza şi ca lanţuri multiplicatoare.
Uzual în tehnică sunt cunoscute reductoarele cu axele geometrice fixe ale
arborilor.
Spre deosebire de acestea, mecanismele planetare (simple sau
diferenţiale) au în componenţa lor roţi dinţate cu axe fixe şi respectiv cu axe
mobile.
Roţile cu axele de rotaţie fixe se numesc roţi centrale sau solare, iar roţile
cu axele de rotaţie mobile poartă denumirea de roţi satelit sau planetare.
Acestea din urmă sunt menţinute în angrenare cu roţile centrale prin
intermediul unor bare mobile în jurul unei axe fixe denumite braţe portsatelit.
 Roţile centrale şi roţile satelit pot avea angrenare exterioară sau interioară şi
pot fi realizate ca roţi cilindrice sau conice. Fiecare din aceste categorii de mecanisme
planetare pot avea o roată centrală sau două roţi centrale.
Mecanismele planetare sunt utilizate în construcţia multor maşini, utilaje,
dispozitive şi aparate întâlnite în industrie.
În comparaţie cu reductoarele cu axe fixe (ordinare), reductoarele planetare
oferă următoarele avantaje:
- multiplicarea şi reducerea turaţiilor pe direcţiile celor două axe;
- dimensiuni de gabarit mici, astfel că se pot monta în spaţii mici (în interiorul
unor tamburi pe care îi acţionează);
- coaxialitate între arborele de intrare şi arborele de ieşire;
- greutate mai mică pe unitatea de putere;
- randament ridicat;
- posibilitatea obţinerii unei singure mişcări de ieşire de la două mişcări de
intrare, sau invers;
Posibilitatea combinării între ele, cu reductoare cu roţi fixe sau cu ansambluri
hidraulice, oferind multe posibilităţi cinematice;
 8.2.2. Construcţie. Raport
de transmitere
În fig.8.14. este reprezentat un
reductor planetar (mecanism plan) deoarece:

M = 3n - 2C5 – C4 = 3.3 - 2.3 - 2 = 1,

având cuple de clasa V-a între H şi 3, H şi 2

şi între 1 şi 3, iar cuple de clasa IV-a
superioare între l şi 2 şi între 2 şi 3.
Elementul conducător este bara
portsatelit H (numită şi antrenor sau
portsatelit), care dă roţii 2 o mişcare de rotaţie
în jurul axei xx, iar roata cu dantură interioară
3, fixă, obligă roata 2 să se rotească în jurul
axei sale.
Roata 2 antrenează în mişcare de Figura 8.14.
rotaţie, roata 1.
Roata 2 se mai numeşte satelit.
 Considerându-se acelaşi
mecanism dar cu roata 3 mobilă,
nelegată la bază, atunci se obţine:
M = 3.4 - 2.4 - 2 = 2,
Apărând în plus un element
mobil şi o cuplă de clasa a V-a (între 3
şi bază).
În această situaţie reductorul
respectiv se numeşte reductor
diferenţial, având două elemente
diferenţiale.
 În STAS 915/2-81 se dau următoarele definiţii:
- tren de angrenaje: orice mecanism compus din
mai multe angrenaje;
- tren planetar simplu: tren de angrenaje cu patru
elemente cinematice: trei sunt coaxiale, din care două sunt
roţi cu aceeaşi axă, iar al treilea este un braţ (cadru) care,
rotindu-se sau nu, în jurul axei comune, serveşte ca suport
pentru montare a uneia sau a mai multor roţi intermediare (în
angrenare cu roţile centrale);
- tren planetar compus: o sumă de trenuri
simple.
 Pentru a se calcula raporturile de transmitere, se foloseşte metoda
lui Willis, sau a inversării mişcării, adică, se dă întregului mecanism, o
mişcare de rotaţie cu viteza unghiulară egală şi de sens contrar cu viteza
unghiulară a barei portsatelit H.
În acest caz, H devine fix, realizându-se un reductor cu axe fixe.
Prin această mişcare suplimentară, vitezele unghiulare ale elementelor devin:
- pentru elementul H:
ω HH = 0 ;

- pentru satelitul 2: ω 2H = ω 2 − ω H ;

- pentru roata 1: ω 1H = ω 1 − ω H ;

- pentru roata 3: ω 3H = 0 − ω H ;
Se pot scrie următoarele relaţii pentru raportul de transmitere:

H ω1H ω1 − ω H  z 2   z 3  z3
i13 = = =  −  ⋅   = − .
ω 3H 0 − ωH  z1   z 2  z1
Se poate deci calcula ω 1:

 z 
ω1 = ω H  1 + 3  ,
 z1 
sau

ω1 z  z 
= 1 + 3 = i1H = 1 −  − 3  = 1 − i13
H
;
ωH z1  z1 
1
iH1 = H
.
1 − i13

Rezultă că raportul de transmitere de la 1 la H este egal cu 1 minus raportul

de transmitere de la 1 la 3 când H este considerat fix.
Această ultimă relaţie are caracter general pentru reductoare planetare.
 8.2.3. Diferenţialul.
Diferenţialul este un mecanism utilizat la
automobile, tractoare dar şi la maşini unelte, având
ca scop divizarea unei mişcări la doi receptori sau
cuplarea a două mişcări şi transmiterea la un
receptor .
Diferenţialul automobilului are ca scop
adaptarea mişcărilor roţilor motoare la configuraţia
drumului.
 Mecanismul (figura 8.22.) se compune din arborii 1 şi 8, numiţi arbori
planetari, legaţi de roţile 3 şi 5, numite roţi planetare, două roţi 9, numite
sateliţi, legate de crucea sateliţilor 4, montată în carcasa 2. Carcasa 2 se roteşte
în raport cu baza (şasiul automobilului), primind mişcarea de la angrenajul conic
cu dinţi curbi numit pinion de atac 7 şi coroana diferenţialului 6, solidarizată cu
carcasa 2.

Figura 8.22.
 La mersul în linie dreaptă, când roţile întâmpină rezistenţe egale,
ansamblul 6-2-4-9-3-5-1-8 formează un rigid cu mişcare de rotaţie, transmisă de la
angrenajul 7- 6 la roţile motoare.
În această situaţie, roţile sateliţi 9, prin dinţii lor, au efect de pană, solidarizând
carcasa 2 cu roţile planetare 3 şi 5.
La mersul în curbă, roata aflată spre interiorul curbei (spre centrul de
curbură) întâmpină o rezistenţă mai mare; dacă n-ar exista diferenţialul, s-ar torsiona
arborele motor sau ar patina roţile. Existând diferenţialul se permite ca cele două roţi
motoare să se rotească cu viteze diferite. Dinţii sateliţilor aflaţi în contact cu roata
planetară de pe arborele planetar al roţii din spre interiorul curbei, primesc forţe mai
mari de la această roată, astfel că se rotesc în jurul axelor lor, transmiţând la cealaltă
planetară o turaţie mai mare. De exemplu, dacă se virează la dreapta, roata B e
frânată de rezistenţa solului, roata planetară 5 e frânată şi cum carcasa 2 se roteşte
în continuare, între 5 şi 9 apar forţe mai mari ca în situaţia anterioară, forţe ce
determină rotirea sateliţilor 9 în jurul axelor lor.
Ei vor continua să transmită mişcarea de la carcasă la roata 3, dar acum
vor transmite şi mişcări suplimentare din cauza rotirii în jurul axelor proprii. În acest
fel, roata A se va roti mai repede ca roata B, ceea ce este necesar la parcurgerea
curbelor.
 La mersul pe teren neuniform iar roţile A şi B
întâmpină rezistenţe diferite, roata aflată în zona cu frecare
mare, se va roti mai încet sau chiar se opreşte, iar cealaltă, se
va roti mai repede, patinând sau făcând o groapă în sol,
înrăutăţind condiţiile de mers.
Pentru a se evita aceste situaţii, la unele automobile
şi tractoare se prevede posibilitatea blocării diferenţialului, la
comandă, pentru a se asigura turaţii egale şi a ieşi din zonă (în
linie dreaptă).
Există şi diferenţiale autoblocabile, bazate pe
cuplaje de fricţiune, intercalate între organele diferenţialului.
 Diferenţialul din figura 8.22. are gradul de mobilitate M = 2, deoarece:
M 3 = 3n − 2C5 − C4 = 3 ⋅ 5 − 2 ⋅ 5 − 1 ⋅ 3 = 2
unde n = 5 elemente mobile (7, 6, 9, 5, 3, );
C5 = 5 cuple de clasa a V -a (7,0), (6,0), (9,6), (3,0), (5,0);
C4 = 3 cuple superioare de clasa a IV -a (7,6), (9,5), (9,3);
Cel de-al doilea satelit din punct de vedere structural este pasiv.

Având M = 2,
mecanismul are două elemente
conducătoare, adică roţile A şi
B, ale căror mişcări sunt
determinate de rezistenţa
solului.
Mecanismul este de
familia a 3-a, având doar
mişcări de rotaţie după axele
unui triedru şi neavând Figura 8.22.
translaţii.
 Considerându-se carcasa 6 fixă, se poate scrie:

6 ω36 ω3 − ω6 z z z (8.62.)
i35 = 6= =− 9 ⋅ 5 =− 5
ω5 ω5 − ω6 z3 z9 z3
Semnul raportului de transmitere la roţile conice se ia în considerare în
funcţie de sensurile de rotire ale roţilor. Se foloseşte o regulă a săgeţilor; aceasta
indică sensul vitezelor periferice ale celor mai apropriate puncte de un observator,
puncte aflate pe periferia fiecărei roţi. Se adoptă o săgeată arbitrară pentru una din
roţi şi rezultă săgeţile pentru celelalte. Dacă roata conducătoare şi condusă au
acelaşi sens al săgeţilor, raportul de transmitere este pozitiv. În caz contrar este
negativ.
În figura 8.22. s-au indicat săgeţile, constatându-se că roţile 3 şi 5 au
sensuri contrare.
Dacă aşa cum este uzual, z3 = z5, atunci i635 = - 1. Se mai poate scrie:

ω7 z 6 ω7
i76 = = , deci ω6 =
ω6 z 7 i76

astfel rezultă:
ω7
ω3 −
6 i 76
i35 = = −1
ω7
ω5 −
i 76
de unde:
ω7
ω3 +ω5 =2 ⋅ (8.63.)
i 76
 La mersul în linie dreaptă
ω7
ω3 = ω5 =
i7 6
Când se virează brusc la dreapta

ω7
ω5 =0; ω3 =2 ⋅
i 76

Când se virează brusc la stînga,

ω7
ω3 =0; ω5 =2 ⋅
i 76

Dacă diferenţialul este aşezat pe o masă, avînd ω 7 = 0, rezultă

că
ω 3 = - ω 5 , adică prin rotirea manuală a unei roţi, cealaltă se roteşte în sens
invers.