NURSING ÎN

AFECŢIUNILE
SISTEMULUI
CARDIOVASCULAR
• SEMNE ŞI SIMPTOME
• EXAMENE PARACLINICE
• PRINCIPII ŞI RAŢIONAMENTE
NECESARE PRACTICII NURSING
• BOLI ALE SISTEMULUI
CARDIOVASCULAR
SEMNE ŞI SIMPTOME ÎN AFECŢIUNILE
SISTEMULUI CARDIOVASCULAR

• Dispneea
• Durerea precordială
• Palpitaţiile
• Cianoza
• Semne culese prin inspecţie
• Semne culese prin palpare
• Semne culese prin auscultaţie
• Semne din partea altor sisteme
 1. Dispneea reprezintă dificultatea de a respira,
se caracterizează prin sete de aer şi senzaţie de
sufocare.
• Apare în insuficienţa cardiacă stângă, în care
scade rezerva cardiacă, cu incapacitatea inimii
stângi de a evacua întreaga cantitate de sânge
primită de la inima dreaptă, deci stază în
circulaţia pulmonară, cu creşterea rigidităţii
pulmonare şi scăderea elasticităţii sale,
fenomene care măresc efortul respirator şi duc
la apariţia dispneei.
Cauze ale insuficienţei cardiace stângi:
• hipertensiunea arterială
• valvulopatii mitrale sau aortice
• ateroscleroză coronariană
Dispneea cardiacă se caracterizează prin
respiraţii frecvente (polipnee) şi
superficiale.
Tipuri de dispnee:
• dispneea de efort - apare în faza iniţială a insuficienţei
cardiace stângi
• dispneea de repaus - în fazele tardive ale insuficienţei
cardiace stângi
• ortopnee
• dispnee vesperală
• astmul cardiac - apare în accese, de obicei noaptea, la
câteva ore după culcare, brusc, trezind pacientul care
prezintă senzaţie de sufocare, tuse şi nelinişte.
În formele severe apare edemul pulmonar acut în care
simptomul principal este dispneea paroxistică, cu
ortopnee, însoţită de tuse productivă cu spută
spumoasă, rozată, chiar hemoptoică.
 Intervenţii nursing

• intervenţiile nursing sunt orientate spre

reducerea congestiei.
• se asigură poziţia şezândă (poziţie care nu
influenţează în mod direct respiraţia ci scade
întoarcerea venoasă, reducând astfel congestia
venoasă pulmonară). Acest efect este mai
evident în caz de ortopnee şi dispnee
paroxistică nocturnă.
• în timpul dispneei pacientul este anxios, se
teme să nu se sufoce, să nu moară, de aceea
trebuie intervenit rapid.
 2. Durerea precordială

Cauze extracardiace:
• embolii pulmonare
• pneumotorax
• pleurezie
• nevralgii intercostale
• zona zoster
• hernie diafragmatică
• litiază biliară
• leziuni ale coloanei vertebrale sau ale
• articulaţiilor vecine
• leziuni ale peretelui toracic.
Cauze cardiace:
• pericardite
• anevrism aortic
• aritmii cu ritm rapid
• cardiopatii ischemice cronice
dureroase
• infarct miocardic acut.
 Intervenţii nursing

• evaluarea atentă a durerii toracice, ameliorarea

durerii este un element esenţial din procesul de
îngrijire.
• Fiecare pacient are o reactivitate diferită la durere şi
anxietatea poate duce la accentuarea durerii. De
exemplu, durerea toracică este foarte mare când
pacientul este acasă, dar poate fi mai mică în spital,
unde ştie că se poate interveni medicamentos.
• de obicei, orice durere precordiaiă este interpretată
ca infarct miocardic acut. Durerea are o serie de
reacţii asociate: anxietate, agitaţie, tahicardie. De
aceea este important să se intervină pentru
ameliorarea durerii.
• Durerea este expresia unui aport inadecvat de
oxigen, de aceea se vor lua măsuri de scădere a
necesarului de oxigen. Aceasta se realizează prin
limitarea efortului fizic, menţinerea unui climat de
linişte.
• Asistenta medicală administrează tratamentul
antialgic prescris de medic şi urmăreşte efectul său.
• Se monitorizează tensiunea arterială, greţurile şi
vărsăturile, respiraţia.
• Oxigenoterapia ameliorează durerea prin creşterea
aportului de oxigen la nivelul miocardului.
• Alte măsuri pentru reducerea durerii constau în
asigurarea unei poziţii confortabile, asigurarea unui
mediu de calm şi linişte.
 3. Palpitaţiile

• bătăi ale inimii resimţite de pacient ca

senzaţii neplăcute, supărătoare, sub
forma unor lovituri repetate în regiunea
precordială.
Cauze extracardiace:
• stări de excitaţie psihică
• febră
• abuz de excitante (tutun, cafea, alcool)
• anemii
• hipertiroidismul
• eforturi fizice mari
• unele medicamente (extracte tiroidiene,
atropină, simpaticomimetice)
• unele tulburări digestive.
Cauze cardiace:
- tulburări de ritm (aritmia extrasistolică,
fibrilaţia atrială, tahicardia paroxistică)
- stenoza mitrală
- hipertensiunea arterială.
În cazul palpitaţiilor trebuie precizat:
• dacă apar izolat sau în accese
• dacă durează puţin sau un timp mai
îndelungat
• dacă sunt regulate sau neregulate
• condiţiile de apariţie.
 4. Cianoza

• Coloraţia violacee a tegumentelor şi

mucoaselor (obraji, nas, buze, degete)
datorită creşterii hemoglobinei reduse în
sângele capilar.
• Cianoza este cel mai important simptom al
insuficienţei cardiace drepte.
• Mai poate apărea în:
– boli congenitale ale inimii
– insuficienta cardiacă globală
– cord pulmonar cronic.
5. Semne culese prin inspecţie

Inspecţia cuprinde:
- inspecţia generală
- inspecţia regiunii precordiale.
Inspecţia generală poate evidenţia:
• poziţia pacientului:
– ortopneea indică o insuficienţă cardiacă stângă
– poziţia genupectorală apare în pericardita exudativă
• culoarea tegumentelor şi a mucoaselor:
– paloarea apare în cardita reumatismală, endocardita
subacută, insuficienţa cardiacă
– cianoza apare în boli cardiace congenitale,
insuficienţă cardiacă globală
• turgescenţa venelor jugulare - semn de
insuficienţă cardiacă dreaptă
• artere hiperpulsatile („dansul arterial”)
indică o insuficienţă aortică sau
hipertiroidism
• bombarea abdomenului prin
– ascită
– hepatomegalie de stază este un semn de
insuficienţă cardiacă dreaptă
• edeme declive (regiunea sacrată,
membre inferioare), degete hipocratice
(endocardita subacută).
 6. Semne culese prin palpare

Prin palpare se apreciază şocul apexian - în mod

normal este în spaţiul V intercostal stâng, pe linia
medioclavicuiară.
Patologic, şocul apexian se deplasează:
– în jos şi spre stânga (în hipertrofia ventriculară stângă )
– numai spre stânga (în hipertrofia ventriculară dreaptă )
– freamătele (vibratil provocate de unele sufluri valvulare
mai intense şi mai aspre şi care dau o senzaţie tactilă
asemănătoare cu aceea percepută aplicând palma pe
spatele unei pisici care toarce)
– palparea arterelor periferice (radială, humerală,
carotidă, femurală, tibială posterioară, pedioasă)
permite aprecierea elasticităţii, permeabilităţii arteriale.
7. Semne culese prin auscultaţie

La inima normală, prin auscultaţie se percep

două zgomote:
• zgomotul I sau sistolic este surd şi prelungit
datorat închiderii valvelor atrioventriculare şi
contracţiei miocardului, se aude mai bine la
vârf
• zgomotul II sau diastolic este mai scurt şi
mai înalt datorat închiderii valvelor sigmoide
aortice şi pulmonare, se aude mai bine la
bază.
• Între zgomotul I şi zgomotul II este o
pauză mică (sistola), iar între zgomotul II
şi zgomotul I al revoluţiei cardiace
următoare este o pauză mai mare
(diastolă).
• În stări patologice apar:
– modificări de zgomote (întărite, diminuate )
– zgomote supraadăugate (sufluri)
– tulburări de ritm.
8. Simptome din partea altor sisteme

• simptome respiratorii:
– tusea
– hemoptizia
• simptome digestive:
– dureri în epigastru şi hipocondrul drept
– greţuri, vărsături
– meteorism
• simptome nervoase: cefalee, vertij, tulburări vizuale şi
auditive
• accidente motorii tranzitorii sau definitive (hemiplegii,
afazii, pareze)
EXAMENE PARACLINICE ÎN
AFECŢIUNILE
CARDIOVASCULARE
Explorările cardiovasculare urmăresc:
• stabilirea capacităţii funcţionale şi a
posibilităţilor de adaptare la efort a inimii şi a
vaselor sanguine
• evidenţierea tulburărilor funcţionale
incipiente, precizarea gradului şi intensităţii
acestor tulburări
• stabilirea mecanismului prin care s-a instalat
deficitul funcţional.
1. Determinarea tensiunii arteriale

Condiţii necesare pentru măsurarea corectă a tensiunii

arteriale:
• măsurarea tensiunii arteriale se face după 2-3 minute
de la prezentarea pacientului, după 2-3 minute de
repaus, în clinostatism şi ortostatism
• manşeta tensiometrului trebuie să fie puţin largă
• dezumflarea camerei de presiune trebuie făcută foarte
lent, mai ales în cazul existenţei tulburărilor de ritm sau
conducere
• pentru diagnostic sunt necesare trei seturi de
determinări la interval de cel puţin o săptămână
• înainte de determinare pacientul nu trebuie să consume
cafea, stimulente adrenergice, să nu fumeze.
 2. Determinarea pulsului

Se studiază :
• frecvenţa şi ritmul
– normal frecvenţa este de 70-80 pulsaţii pe minut
– în stări patologice pulsul se accelerează
(tahicardie) sau se răreşte (bradicardie)
– pulsul bigeminat se caracterizează prin două
pulsaţii - una puternică şi alta slabă, urmată de o
pauză mai lungă, apar în extrasistole
– deficitul de puls apare în fibrilaţie atrială (bătăile
cardiace sunt mai numeroase decât pulsaţiile
periferice)
• amplitudinea sau intensitatea
 3. Presiunea venoasă

• Presiunea venoasă reprezintă presiunea

exercitată de sângele venos asupra pereţilor
venelor.
• Măsurarea presiunii venoase este indicată
pentru aprecierea insuficienţei cordului drept
şi a gradului de umplere a patului vascular
venos.
• Presiunea venoasă creşte în :
– insuficienţa cardiacă dreaptă şi globală
– pericardite constrictive
• Presiunea venoasă scade în :
– colapsul periferic.
 4. Timpul de circulaţie

• Timpul de circulaţie este perioada de

timp (în secunde) în care o substanţă
parcurge un segment vascular.
• Durata timpului de circulaţie este în
funcţie de :
– viteza de circulaţie
– debitul cardiac
– volemie.
 5 Electrocardiograma

• Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a

rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul unui
ciclu cardiac.
• Permite diagnosticul unei suferinţe miocardice,
coronariene sau boli de inimă care evoluează clinic
latent.
• În practica curentă se înregistrează 12 derivaţii
(conduceri):
– 3 derivaţii bipolare notate DI, DII , DIII
– 3 derivaţii unipolare ale membrelor notate a VR, aVL, aVF
– 6 derivaţii precordiale notate V1 , V2 , V3 , V4 , V5 , V6
ECG normal
mV R
+

T
P
U
-
Q S
Wave P QRS T
Space PQ ST
Montarea electrozilor pe membre se face
astfel:
• roşu - mâna dreaptă
• galben - mâna stângă
• verde - piciorul stâng
• negru - piciorul drept
Montarea electrozilor precordiali se face astfel:
• V1 - în spaţiul IV intercostal pe marginea
dreaptă a sternului
• V2 - în spaţiul IV intercostal pe marginea
stângă a sternului
• V3 - între V2 şi V4
• V4 - spaţiul V intercostal pe linia
medioclaviculară stângă
• V5 - ia intersecţia de la orizontala dusă din V4
şi linia axilară anterioară stângă
• V6 - la intersecţia dintre orizontala dusă din
V4 şi linia axilară mijlocie stângă
• Pe o electrocardiogramă normală definim:
– unde numite P, Q, R, S, T, U
– segmente - reprezintă distanţa dintre două
unde PQ, ST
– intervale (unda P şi segmentul PQ).
 6. Alte metode grafice
• Vectocardiografia este o metodă grafică derivată din
electrocardiogramă, care dă o reprezentare spaţială a
activităţii electrice a inimii.
• Fonocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a
zgomotelor şi suflurilor produse de inimă în cursul
unui ciclu cardiac.
• Sfigmografia constă în înscrierea grafică a pulsului
arterial, în special a celui radial, dar şi carotidian.
• FIebografia reprezintă înregistrarea pulsaţiilor venei
jugulare.
• Apexograma reprezintă înregistrarea grafică a şocului
apexian.
 7. Ecocardiografia

• este o metodă de explorare bazată pe

înregistrarea ultrasunetelor străbătute şi
reflectate la nivelul cordului.
 8. Cateterismul cardiac

• Este o metodă de explorare a cordului şi constă

în introducerea unei sonde radioopace speciale
prin sistemul vascular periferic, permiţând
recoltări de sânge şi înregistrări de presiuni în
cavităţile inimii.
• Metoda permite:
– precizarea diagnosticului unor boli congenitale, prin
evidenţierea traiectelor anatomice (sonda fiind
radioopacă, este vizibilă radiologie)
– măsurarea presiunilor intracavitare, recoltări de
probe de sânge pentru dozarea oxigenului şi
dioxidului de carbon, efectuarea unor examene
speciale: electrocardiograma şi fonocardiograma
intracavitară.
• Contraindicaţiile cateterismului cardiac:
– infarct miocardic acut
– reumatism articular acut
– insuficienţă cardiacă
– stări febrile.
• Complicaţiile cateterismului cardiac:
– tulburări de ritm
– febră
– edem pulmonar
– accidente tromboembolice.
 9. Examenul radiologic al inimii

Se efectuează:
• radioscopia - este un examen subiectiv, care nu permite
o comparaţie în timp
• radiografia - oferă o imagine obiectivă care permite
comparaţia în timp
• teleradiografia
• angiocardiografia este un examen care pune în evidenţă
cavităţile inimii şi marile vase cu ajutorul unei
substanţe radioopace, introduse prin cateterism. Este
utilă în diagnosticul cardiopatiilor congenitale.
 10. Explorări funcţionale ale
vaselor periferice
1. Proba mersului sau ridicarea pe vârful picioarelor
permit aprecierea claudicaţiei intermitente.
2. Ischemia plantară
• în mod normal ridicarea unui membru timp de 30
secunde produce o uşoară paloare,
• în obstrucţiile arteriale apare rapid o lividitate.
3. Eritroza declivă: în mod normal coborârea membrului
ridicat sub nivelul patului readuce culoarea normală
în 5-10 secunde.
În insuficienţele arteriale timpul este mult prelungit.
4. Timpul de umplere venoasă este revenirea la coborârea
piciorului a turgescenţei venelor colabate prin ridicarea
membrului.
• La individul normal are loc în 10 secunde, timpul este
prelungit în insuficienţa arterială.
5. Oscilometria măsoară oscilaţiile arteriale cu
oscilograful Pachon.
Valorile se înregistrează la ambele membre inferioare,
dar şi antebraţ şi braţ.
• În mod normal valorile variază între 3-6 diviziuni la
coapsă, 2-4 diviziuni în treimea superioară a gambei şi
3-4 diviziuni la membrele superioare.
6. Arteriografia constă în injectarea
intravenoasă a unei substanţe
radioopace pentru evidenţierea
sistemului arterial.
• Arteriografia poate da relaţii asupra:
– sediului
– naturii
– întinderii leziunilor.