Sunteți pe pagina 1din 51

Sisteme şi tehnologii de

îngrăşare a suinelor
 În creşterea suinelor s-au
diferenţiat mai multe sisteme
de exploatare, condiţionate
de calitatea materialului
biologic, de tehnologiile
elaborate şi aplicate la o
anumită etapă etc., şi
anume:
 exploataţii extensive
 exploataţii semiintensive
 explotaţii intensiv-
industriale.
Sistemul extensiv
 Materialul biologic constă din rase şi populaţii de suine puţin ameliorate, şi se pretează
la exploatarea pe păşuni, pe lângă bălţi şi chiar în păduri. Pentru întreţinere se folosesc
construcţii simple, ieftine şi fără amenajări interioare specifice categoriilor de vârstă,
sau stărilor fiziologice.
 Hrănirea animalelor se bazează pe reziduuri culinare şi puţine concentrate, la care se
adaugă, pe timp de vară, resurse furajere locale ca: masa verde, colete de sfeclă, iar
pe timp de toamnă-iarnă: dovleci, gulii, cartofi şi ocazional ghindă, jir etc.
 Potenţialul productiv al animalelor este utilizat doar parţial; bune rezultate sunt
înregistrate atunci când scroafele sunt date la montă în toamnă, urmând ca fătările să
aibă loc primăvara, aşa încât tineretul să beneficieze de condiţiile de mediu relativ
prielnice din sezoanele călduroase.
 Sacrificarea se face la începutul sau în cursul iernii, când animalele au masa corporală
de cca. 130 kg sau mai mult, deci după 10-12 luni de la naştere în cazul raselor tardive
vârsta de sacrificare se poate prelungi la 15-16 luni.
Jamón ibérico
Sistemul de semiintensiv
 Sistemul de exploataţie semiintensiv este adoptat de către majoritate
gospodăriilor populaţiei, de unele sectoare anexă ale unităţilor
agricole de producţie şi de alte întreprinderi economice.
 În aceste categorii de exploataţii se fac unele investiţii, mai ales
pentru exploatarea normală a scroafelor şi întreţinerea adecvată a
tineretului înţărcat constând din boxe de fătare-alăptare, boxe pentru
purcei înţărcaţi şi spaţii pentru îngrăşare.
 Materialul biologic constă din scroafe metise procurate de la unităţii
specializate cu potenţial productiv destul de ridicat. Se pot utiliza şi
suinele din rasele: Bazna, Marele alb, Alb românesc de carne,
precum şi metişi.
 Adăposturile se construiesc din materiale locale sau se pot utiliza
construcţiile de tip gospodăresc în care s-au crescut şi exploatat
alte specii de animale, urmate de unele amenajări interioare
specifice suinelor. Boxele sunt prevăzute cu alimentare cu apă şi
chiar cu canalizări pentru eliminarea dejecţiilor. Microclimatul se
poate regla parţial, bazându-se mai mult pe căldura biologică pe
timp de iarnă, iar ventilaţia este pasivă (prin coşuri de aerisire, prin
uşi sau geamuri). Aşternutul, care constă din paie sau alte
materiale, nu trebuie să lipsească de la maternitate şi sectorul de
creşă; prin schimbarea acestuia se asigură atât igienizarea boxelor
cât şi atenuarea oscilaţiilor termice.
 În aceste exploataţii scroafele sunt utilizate ceva mai raţional, find
dirijate la montă de 2 ori pe an (toamna târziu şi la începutul verii)
aşa încât fătările să aibă loc primăvara şi la începutul toamnei,
deci cel mult 2 cicluri de producţie pe an.
 Hrănirea se face cu nutreţuri combinate complete şi cu nutreţuri suculente
(masă verde, sfeclă, cartofi, dovleci).
 Indicatorii de producţie se limitează între 200-250 g SMZ la tineret şi între
350-450 g la porcii graşi, aşa încât masa corporală de 100-110 kg se
realizează la vârsta de 280-290 zile.
 Prin acest sistem de creştere nu se asigură o ritmicitate constantă pe tot
parcursul anului în ceea ce priveşte livrarea livrarea suinelor pentru tăiere,
dar constituie o activitate anexă importantă la nivelul unei gospodării
particulare sau asociaţii familiale.
Sistemul de exploataţie
intensiv-industrial
 Creşterea şi îngrăşarea suinelor în sistem intensiv-industrial constituie metoda
cea mai modernă de organizare şi de desfăşurare a activităţii de producţie în
vederea obţinerii unor cantităţi sporite de carne în condiţii de rentabilitate.
 Elementul principal, care dă caracterul industrial al producţiei, este fluxul
tehnologic ce asigură ritmicitate, constanţă şi sincronizare, indiferent de sector
şi de sezon.
 Noţiunea de flux tehnologic înglobează un ansamblu de metode procedee şi
operaţiuni care sunt înlănţuite într-o anumită ordine, respectând cerinţele
organismului animal, pentru care se folosesc o gamă largă de adăposturi,
utilaje şi instalaţii.
 În general, se urmăreşte valorificarea întregului potenţial biologic al suinelor,
precum şi utilizarea cât mai raţională a mijloacelor materiale şi a forţei de
muncă.
Schema fluxului tehnologic
într-o unitate de tip industrial
Purcei înţărcaţi Tineret suin
5-7 kg (35-42 zile) 25-30 kg (95-105 zile)

Fătare,
Montă Creştere
alăptare, Îngrăşare
gestaţie tineret
înţărcare

20-25 kg 105-110 kg
90 zile 240-250 zile

Creştere
Tineret
Livrare
Prăsilă
şi testare
exterior
TEHNOLOGIA DIN
SECTORUL DE CREŞĂ

 Activitatea de producţie din compartimentul sau sectorul de creşă se


declanşează odată cu preluarea purceilor înţărcaţi din maternitate şi se
continuă cu creşterea acestora până la vârsta de 90-105 zile, când au
masa corporală între 25-30 kg. Vârsta de preluare din compartimentul
de maternitate este de 37 de zile în unităţile industriale şi de 44 de zile
în cele care livrează reproducători. În unităţile gospodăreşti vârsta de
preluare este de 56 de zile. Greutatea medie trebuie să fie de cea. 6,5
kg la unităţile industriale, de cea. 7,5 kg la cele care livrează material
de reproducţie şi de cca. 10 kg la fermele gospodăreşti; indivizii cu 2-3
kg mai puţin, faţă de medie, se constituie în loturi separate şi li se
instituie măsuri speciale de recuperare, care vor fi tratate ulterior.
 Tineretul suin care se creşte în compartimentul de creşă este denumit
"tineret înţărcat" sau "purcei înţărcaţi".
Sistemele de întreţinere a
tineretului înţărcat
 Sistemele de întreţinere a tineretului înţărcat în
compartimentul sau în sectorul de creşă, se pot clasifica
astfel:
 întreţinerea în boxe din compartimentele special
construite pentru această categorie;
 întreţinerea tineretului în continuare, în boxe de fâtare-
creştere din compartimentul de maternitate.
Întreţinerea tineretului în boxe
speciale
 Boxele de tip pavilionar au fost concepute şi construite între anii 1962-1964, în
unităţile de tip industrial de la noi din ţară, şi aveau o suprafaţă de cca.19 m2,
asigurînd cazarea a cca. 40 de purcei înţărcaţi (0,45 m2/animal), ceea ce a
constituit o risipă de spaţiu construit, urmând ca într-o etapa ulterioară să se
cazeze 55 de purcei (0,35 m2/animal).
 Pardoseala era compactă pe toată suprafaţa şi confecţionată
din cărămidă pe cant prinsă în lapte de ciment, despărţiturile
laterale din dulapi de beton armat cu interspaţii, iar hrănitorile
din tablă zincată, Hrănitorile erau prevăzute cu despărţituri ale
jgheabului şi plasate spre aleea de serviciu; opus se găsea un
grătar de fontă peste o gură de canal (0,25x0,25 m), iar
alăturat erau amplasate adăpători tip cupă cu clapetă.
 Acest tip de boxă nu posedă zonă de grătar pentru defecarea
şi urinarea animalelor, ceea ce a afectat microclimatul din
compartiment şi reducerea productivităţii muncii, alături de o
mare risipă de spaţiu în prima fază de creştere. Iniţial, în
aceste boxe, furajele combinate s-au administrat şi pe
pardoseală.
Boxe de creştere a suinelor
Sistem de hrănire cu hrană umedă
Hrănitori automate pentru porci
Baterii de cuşti
 Tehnologia de creştere în baterii s-a introdus în anii 1975-1976,
urmând ca în 1978 să se generalizeze la toate unităţile industriale
pentru creşterea şi îngrăşarea porcinelor.
 Motivul principal pentru această soluţie constructivă de cazare a
tineretului înţărcat l-a constituit folosirea mai eficientă a spaţiului
construit. Pentru început, cuştile organizate în baterii, au fost
amplasate pe un singur nivel, apoi pe 2 nivele, uneori chiar pe 3
nivele spre centrul adăpodstului.
 Cuştile aveau dimensiuni foarte diferite şi, legat de aceasta, asigurau
cazarea în fiecare cuşcă a unor efective reduse şi variabile de tineret
porcin, însă pe întregul adăpost efectivul s-a mărit considerabil.
Bateriile cu un singur nivel
 au fost aşezate pe două sau mai multe rânduri în compartiment, suspendate cu 15-
20 cm faţă de pardoseală. Suspendarea, deasupra pardoselii, se făcea pe cadre
confecţionate din ţeavă sau din cornier, pardoseala cuştilor fiind prevăzută cu plasă
de sârmă cu grosimea de 2-3 mm şi ochiurile de 10x10 mm.
 Această soluţie a îmbunătăţit regimul termic cu 3-4°C, faţă de pardoseală şi a izolat
animalele de fecale, limitându-se infestarea cu Escherichia coli şi alte bacterii
nedorite.
 Capacitatea de cazare pe compartiment a crescut cu 40-50%,faţă de tipul pavilionar,
deoarece în prima fază s-au prevăzut fiecărui purcel 0,15 m2. Cuştile aveau, în
general, dimensiunile de 1x2 m, fiind echipate cu 2 adăpători tip suzetă sau pipă, iar
pereţii despărţitori erau confecţionaţi din panouri metalice detaşabile, pentru a uşura
manipularea purceilor la depopulări. Dejecţiile se dirijau în spate, prin amplasarea
sub pardoseală a unor panouri înclinate spre canalele de colectare a lor.
 Într-o etapă ulterioră, bateriile de cuşti au fost amplasate deasupra
unor canale, sau fose, cu perne de apă; nivelul apei reglându-se cu
ajutorul sifoanelor sau şibărelor. In această variantă umiditatea s-a
redus mult, deoarece şi suprafaţa de evaporare s-a micşorat, pe lângă
o importantă economie de apă pentru spălare. Cuştile au fost
confecţionate din plasă de sârmă zincată montate pe cadre de cornier.
 În ambele variante hrănitoarele erau confecţionate din tablă zincată,
având jgheabul împărţit în fronturi de furajare prevăzute sub ele, cu o
mică zonă compactă, pentru limitarea risipirii nutreţului.
 Aceste cuşti, organizate în baterii, au asigurat sporuri medii zilnice mari
(de cca. 400 g), au redus mortalitatea (la cca. 4%), însă aveau
funcţionalitatea in timp redusă şi o manipulare destul de greoaie a
animalelor la populare şi depopulare.
Boxe pentru tineret suin
amplasate deasupra canalelor
 Datorită numărului sporit de animale din compariment a necesitat
şi o reglare forţată a microclimatului, în special a ventilaţiei, deci
consumuri mari de energie electrică.
 Încurajaţi de rezultatele productive, ulterior s-au confecţionat
baterii de cuşti pe 2 nivele, cu dimensiunile şi organizarea
interioară aproape asemănătoare cu cele descrise anterior şi
amplasate pe centrul construcţiei, unde şi înălţimea, permitea.
 Dejecţiile de la etajul superior erau colectate de perna de apă,
realizată de o tavă interpusă între cele 2 nivele. Noxele se
colectau prin montarea unui sistem de tubulaturi sub grătarele
ambelor etaje, extragerea acestora fâcându-se forţat cu ajutorul
unui exhaustor.
Baterii de boxe pentru tineret
suin cu două nivele
 Bateria de cuşti cu 2 nivele a fost omologată în 1978, având următoarele
caracteristici: lăţimea de 1,6 m, lungimea de 1,6 m, suprafaţa de 2,5 m2,
înălţimea de 0,60 m, iar înălţimea celor 2 nivele de 1,6 m. Capacitatea de
cazare în faza I (37-75 zile) a fost de 18 purcei înţărcaţi, iar în faza a II-a
(75-105 zile) de 8 animale.
 Deci la vârsta tineretului de 75 de zile, jumătate din efectivul unui
compartiment se va popula, efectuându-se şi o nouă lotizare, în vederea
afluirii unui nou compartiment care din timp a fost spălat, dezinfectat,
spălat şi adus la parametrii optimi pentru categroia 15-30 kg. Prin urmare,
o serie de purcei se întreţineau cca 40 de zile în faza I şi cca 30 de zile în
faza a II-a. Apa se asigură prin adăpători de tip pipă, iar administrarea
furajelor prin hrănitorile semiautomate, aprovizionate prin telescoape din
material plastic, racordate la instalaţiile de tip TN-60.
 Această variantă a permis cazarea unui număr foarte mare de tineret
înţărcat pe compartiment, însă manipularea animalelor de la etaj se făcea
greoi, alături de un consum ridicat de metal. Pereţii laterali şi hrănitorile
erau detaşabile, aşa încât la depopulare tot rândul de cuşti se transforma
într-un culoar plin cu animale ce corespondea cu camera de legătură, iar
pentru cuştile de la etaj s-a prevăzut un topogan, sau rampă, pentru
dirijarea şi coborârea grăsunilor direct în remorcile tehnologice.
 În general, s-a renunţat la plasa de sârmă, apelându-se la panouri cu bare
de oţel rotund, sudate pe cadre de ţeava zincată, sau cornier. Ulterior,
barele grătarelor s-au confecţionat şi din platband pe cadre de ţeava sau
cornier, iar hrănitorile din tablă zincată (cu grosimea de 1 mm) posedă
marginea superioară a jgheabului răsfrântă în interior pentru a se evita
risipa de furaje.
 Necesarul ridicat de energie electrică pentru reglarea forţată a microclimatului şi consumul mare
de metal a determinat ca, din 1985, să se renunţe la cazarea purceilor, mai ales în faza a II-a, în
baterii de cuşti metalice.
 În această nouă variantă, pentru faza a II-a, tineretul înţărcat se creştea în boxe obişnuite, de la
10-12 kg şi până la greutatea de 25-35 kg şi chiar mai mult. Boxele aveau pardoseala compactă
(din cărămidă) pe cca. 60% şi grătar de beton armat pe cca. 40% din suprafaţa acesteia.
 Zona compactă era situată spre aleea de serviciu, având amplasate deasupra acesteia hrănitorile
(pe direcţia peretelui despărţitor), iar opus avea zona grătarului cu cele 2 adăpători tip pipă
amplasate în colţuri.
 Într-o boxă de 3/4 m se cazau între 20-25 de animale, fiecăreia revenindu-i cca. 0,35 m2 . Se
recomandă ca pereţii despărţitori să fie confecţionaţi din dulapi de beton pe direcţia zonei
compacte şi numai din ţeavă pe direcţia grătarului.
Boxă pentru tineretul suin,
faza a II-a

1. hrănitorul, 2.
pardoseală beton, 3.
grătar, 4. adăpători
 Boxa la sol cu încălzire electrică în pardoseală, constituie
ultima variantă de întreţinere a tineretului înţărcat, înlocuind
cu succes bateriile de cuşti. Încălzirea se face numai în zona
compactă a pardoselii, deci local, asigurând o temperatură de
cca. 26-28°C, care în primele 10 zile de populare se
consideră optimă, iar spre final se reduce la cca. 24°C.
 Dimensiunile boxei sunt variabile, cele mai des întâlnite sunt
de 2x2,4m, important fiind asigurarea frontului de furajare
pentru 30% din animale o suprafaţă de 0,20 m 2/ purcel
înţărcat în faza I, şi o proporţie a grătarului de 40%.
Secţiune prin compartimentul creşă cu
boxe încălzite electric în pardoseală
 Pereţii despărţitori şi hrănitorul sunt confecţionaţi
din dulapi de beton armat, iar grătarele de
asemenea. Numărul de animale din boxă nu trebuie
să depăşească 16 purcei.
 După vârsta de 75 de zile a purceilor şi greutatea
de peste 15 kg, nu mai este necesară încălzirea
pardoselei, cu condiţia ca aceasta să fie
confecţionată din cărămidă pe cant, iar temperatura
interiorului adăpostului de 18-20°C.
Întreţinerea tineretului în continuare în
boxele de fătare-creştere
 În multe unităţi de tip industrial, dar şi în fermele de înmulţire şi
de hibridare, după înţărcarea scroafelor, purceii rămân în
aceleaşi boxe până la vârsta de 90-95 zile şi greutatea de cca.
27 kg. După extragerea scroafei, barele metalice care-i
limitează mişcările sunt ridicate pentru ca purceii să se mişte
în voie. Se diminuează foarte mult din efectele stresurilor de
înţărcare, de schimbare a boxei, de lotizare şi chiar a
personalului de îngrijire. Pe lângă acestea, productivitatea
muncii creşte foarte mult (de cca. 3 ori), însă investiţia este
mare, necesitând de cca. 3 ori mai multe boxe de fătare.
 Acest sistem de întreţinere se poate practica şi în unităţile
gospodăreşti, scroafa extrăgându-se la înţărcare, iar purceii rămânând
pe loc până în apropierea fătării următoarei scroafe. După depopulare,
igienizarea şi dezinfecţia trebuie să fie foarte minuţios executate, pe
lângă unele lucrări de reparaţii.
 Indiferent de sistemul de întreţinere, pe parcursul perioadei de creşă
purceii nu se lotizează, ci doar se extrag indivizii cu creşterea
întârziată, cei bolnavi sau cu dificultăţi de comportament (care muşcă
urechile, cozile etc. sau defecă şi urinează în toate zonele boxei).
Aceştia se cazează în boxe separate, cele mai expuse vederii
personalului de îngrijire şi cu microclimat favorabil.
Microclimatul din creşă
 În sectorul de creşă microclimatul este reglat cu ajutorul unor instalaţii adecvate, aşa încât
parametrii să fie cât mai constanţi, indiferent de sezon.
 Temperatura în primele zile de populare trebuie să fie apropiată de cea a compartimentului de
maternitate, de 22-24°C, în interiorul adăpostului şi de 26-28°C, la nivelul patului cald din
pardoseală. După 25-30 zile, temperaturile pot să scadă cu 2-3°C şi chiar se poate renunţa la
încălzirea pardoselei.
 De menţionat că, suprafaţa patului cald trebuie să asigure o zonă de odihnă pentru cca. 12 purcei
pe m2, în decubit lateral. Instalaţia de încălzire electrică a patului cald este identică cu cea
prezentată în sectorul maternitate.
 Umiditatea relativă trebuie să se încadreze între 55-70%, valori realizabile dacă nu se spală
zilnic pe toată suprafaţa zonei compacte a pardoselei, dacă adăpătorile nu sunt defecte, dacă
evaporarea de la suprafaţa apei din canale este limitată printr-o peliculă de ulei mineral şi dacă
supraplinul este preluat prin sifonare.
 De menţionat că, sunt foarte periculoase umidităţile relative ridicate
(din sezoanele reci) şi temperaturile scăzute din compartiment,
asociere care provoacă bronhopneumonii. Umiditatea ridicată este
periculoasă şi prin dezvoltarea exagerată a florei microbiene
patogene, care contribuie la alterarea rapida a nutreţurilor combinate
uscate, precum şi prin consumurile ridicate de furaje la animale.
 Gazele nocive (bioxidul de carbon, amoniacul şi hidrogenul sulfurat)
sunt foarte periculoase pentru tineretul înţărcat, deoarece în prima
fază nu mai este laptele matern pentru atenuarea toxicităţii şi nici
organismul nu se poate apăra eficient.
 Menţinerea stării de igienă a boxelor este pârghia cea mai eficientă de
limitarea răspândirii gazelor nocive, alături de funcţionarea instalaţiilor
pentru absorbţia lor forţată. Igienizarea se face şi se urmăreşte cu
atenţie imediat după populare (când zona compactă este adesea
murdărită), însă după stabilizarea ierarhiei lotului aceasta pune
probleme de mică importanţă. Pentru aceasta, în canale sau fose se
instalează, sub grătar, tuburi de absorbţie din material plastic cu
diametrul de cca. 10-15 cm, perforate pe partea inferioară şi racordate la
un exhaustor. Dozele maxime de noxe admise sunt: 0,3% la bioxidul de
carbon, 0,03% la amoniac şi de 0,002% la hidrogenul sulfurat.
 Pentru primenirea aerului se recomandă dirijarea acestuia prin saci fără
fund din material plastic transparent, amplasat deasupra boxelor şi
perforat pe partea inferioară. Aerul va fi încălzit iarna într-o baterie cu
apă caldă şi preluat din camera de legătură vara. Volumul de aer pe
purcel înţărcat va fi de 50 m3/h vara şi 10 m3/h iarna.
 Dejecţiile vor fi dirijate spre canalele sau fosele pentru
realizarea pernei de apă, acestea trecând cu uşurinţă prin
fantele grătarelor, datorită configuraţiei speciale a barelor.
 Evacuarea dejecţiilor din fose se va face periodic, din 15 în 15
zile, cu menţiunea că la populare apa din canale sau fose să
fie preîncălzită cu 2-3 zile înainte.
 In general, zona grătarului trebuie să reprezinte cca. 40% din
suprafaţa totală a pardoselei, iar barele grătarului pot fi
construite din oţel rotund cu diametru de 12 mm şi fantele de
12 mm, sau din bare de beton armat, late de 7,5 cm şi fante
de 2,5 cm.
TEHNOLOGIA DIN SECTORUL DE
ÎNGRĂŞĂTORIE
 Îngrăşarea suinelor reprezintă faza finală a procesului de producţie dintr-o
unitate cu circuit închis, sau a 4-a verigă din cadrul fluxului tehnologic din
unităţile de tip industrial.
 În acest sector are loc continuarea creşterii şi finisarea îngrăşării animalelor în
vederea livrării lor la tăiere, precum şi recondiţionarea reproducătorilor care au
încheiat activitatea economică de reproducţie.
 Grăsunii sunt preluaţi din compartimentul sau sectorul de creşă la masa
corporală de 25-30 kg, se întreţin pe perioada îngrăşării în acest sector, de
unde se livrează abatoarelor la greutatea specificată prin metodologia de
îngrăşare (porc pentru carne, pentru producţia de bacon, pentru semiconserve
sau pentru salamuri uscate).
 Aceste metode de îngrăşare diferă în funcţie de scopul producţiei, având
prioritate greutatea de pornire, alimentaţia aplicată, rasele sau metişii utilizaţi,
greutatea la sacrificare etc.
 În general, prin tehnologia de îngrăşare aplicată, se urmăresc
următoarele obiective:
 realizarea unor sporuri medii zilnice mari, cu consumuri
specifice de furaje reduse;
 reducerea perioadei de îngrăşare şi utilizarea eficientă a
spaţiului construit;
 obţinerea unor randamente ridicate la sacrificare şi a unor
carcase de calitate superioară.
 Avându-se în vedere că, în sectorul de îngrăşătorie, principalul
factor care condiţionează rezultatele de producţie şi apoi
economice este alimentaţia, aceasta se va trata cu prioritate.
Metodele de îngrăşare-
finisare a suinelor
Îngrăşarea suinelor pentru
carne
 La îngrăşarea pentru carne este utilizat tineretul suin de la greutatea de
25-30 kg, care este supus creşterii şi îngrăşării până la greutatea de
110-120 kg, când este livrat pentru tăiere. Această variantă mai este
cunoscută sub denumirea de îngrăşare pentru carne "proaspătă",
deoarece carcasele sunt dirijate pentru consumul imediat.
 La sacrificarea acestor porci, rezultă carcase în care predomină
carnea, în timp ce grăsimea nu depăşeşte 30-35%. Este metoda cea
mai eficientă din punct de vedere economic, deoarece sunt utilizate
animale tinere la care se înregistrează cele mai reduse consumuri
specifice de furaje şi cele mai ridicate sporuri de creştere, iar piaţa
solicită cantităţile cele mai mari.
 Factorii care influenţează această metodă de îngrăşare sunt numeroşi,
însă predomină rasa, alimentaţia şi sistemul de întreţinere, toate
racordate la condiţiile concrete din teren.
 Rasele care se pretează la acest tip de îngrăşare sunt: Landrace,
Marele alb, Hampshire, Duroc, Pietrain etc, însă cele mai bune rezultate
se înregistrează la metişii dintre aceste rase, în special între metişii F,
(Landrace x Marele alb) şi rasa Duroc, sau metişii F, (Landrace x Marele
alb) şi rasa Hampshire, precum şi unii hibrizi de mare productivitate.
 În mica gospodărie se cresc şi se îngraşă porcinele aparţinătoare la
rase şi populaţii locale, iar în unităţile de tip industrial se îngraşă numai
metişi, avându-se în vedere economicitatea acţiunii datorate efectului de
heterozis.
Clasarea carcaselor cu Fat-O-Meater-ul