Sunteți pe pagina 1din 39

SISTEME TEHNOLOGICE DE

EXPLOATARE A OVINELOR
 Exploatarea ovinelor reprezintă o preocupare străveche a omului şi constă în
punerea în valoare a capacităţii de producţie în diferite condiţii de mediu. Într-
un sens mai larg exploatarea reprezintă totalitatea măsurilor tehnice şi
organizatorice, biologice şi economice, elaborate în scopul creşterii
potenţialului productiv şi se referă la întreţinerea, reproducţia şi nu în ultimul
rând la alimentaţia ovinelor.
 În stabilirea sistemelor tehnologice de exploatare se ţine seama de:
caracteristicile geografice ale zonelor, creştere, cerinţele biologice ale
ovinelor, forma de proprietate, etc. Acestea pot fi luate în considerare separat,
dar de regulă împreună, deoarece se condiţionează reciproc, iar atunci când
exprimarea lor este la nivel superior se creează condiţii favorabile obţinerii
unor producţii mari şi cu grad ridicat de economicitate. Modul şi nivelul de
întrepătrundere a diferitelor elemente determină caracterul exploatării după
gradul de intensivizare şi după tipul sectorului respectiv (gospodăresc sau
industrial).
SISTEME DE EXPLOATARE ŞI
ÎNTREŢIERE A OVINELOR
 În elaborarea şi aplicarea sistemelor de
întreţinere şi exploatare se ţine cont de
influenţa factorilor naturali şi a celor social-
economici a căror întrepătrundere determină
caracterul exploatării. Ţinând cont de toate
aceste elemente, atât în ţara noastră cât şi la
nivel mondial, s-au elaborat şi sunt aplicate
diverse sisteme de exploatare a ovinelor.
 În funcţie de gradul de intensificare a
exploatării, clasificarea acestor sisteme este
următoarea: extensiv, intensiv şi semiintensiv.
SISTEMUL EXTENSIV DE EXPLOATARE
 Este aplicat pe scară largă de crescătorii de ovine din sectorul privat fiind
utilizat în toate zonele ţării. Gradul ridicat de utilizare al acestui sistem
derivă din faptul că nu necesită investiţii mari, fiind din acest punct de
vedere cel mai economic, deoarece se bazează pe valorificarea directă a
pajiştilor pe parcursul perioadei de păşunat şi a resturilor vegetale
ocazionale (vara şi toamna), precum şi a fânului, cocenilor, paielor şi
vrejilor pe durata iernii.
 În condiţiile concrete din fiecare zonă a ţării, exploatarea ovinelor în
acest sistem poate fi aplicată în două variante: transhumanţa şi
semitranshumanţa.
 Exploatarea ovinelor în transhumantă tradiţională este aplicat cu
precădere de către crescătorii particulari din zonele montane (Poiana
Sibiu, Vâlcea, Novaci, Bistriţa, etc.) şi constă în transferul turmelor pe
durata iernii în zone cu climat mai blând. Acest sistem prezintă marele
avantaj că necesită investiţii extrem de reduse iar turmele valorifică
resturile vegetale până în primăvară, însă prezintă neajunsul că adeseori
se valorifică numai parţial potenţialul productiv al animalelor. Urcarea
oilor înapoi la munte are loc de regulă primăvara în luna mai, unde rămân
până toamna târziu (octombrie sau noiembrie).
 Transhumanta este
un obicei străvechi în
cazul crescătorilor din
zonele montane. Cu
privire la acest aspect,
scrieri referitoare la
fenomenul
transhumantei din
Transilvania în Valahia
au fost publicate şi de
filozoful şi jurnalistul
englez Jeremy
Bentham încă din anul
1785.
 Exploatarea oilor în condiţii
de semitranshumanţă
constă în pendularea turmelor
de la munte în zonele
depresionare şi invers în
funcţie de succesiunea
anotimpurilor. Astfel, oile sunt
duse pe păşunile montane
timp de 4 - 5 luni, după care
urmează o perioadă de
păşunat de una sau două luni
în zone joase, fiind
valorificată astfel iarba uscată
rămasă necosită. Perioada de
păşunat este urmată de una
de trecere la stabulaţie care,
de multe ori este foarte
scurtă, după care urmează
iarăşi scoaterea la păşune.
 Cu toate că această variantă presupune şi o perioadă de
stabulaţie, investiţiile efectuate în amenajarea
adăposturilor sunt minime deoarece, în acest scop sunt
folosite materiale ieftine locale.
 În ambele tipuri de exploatare, reproducţia este sezonieră
iar scuccesiunea anotimpurilor determină modificări
accentuate în evoluţia modului de întreţinere. De
asemenea, utilizarea acestui mod de exploatare, prezintă
marele neajuns că nu permite aplicarea unui program
concret de ameliorare a ovinelor.
 Sistemul pendular este paracticat cu succes în diverse ţări
transoceanice ca Australia, Noua Zeelandă, Uruguai,
Argentina, precum şi în zonele cu climat mediteranian din
Europa (Spania, Olanda, Belgia, Franţa, Grecia, Italia).
Condiţiile climaterice şi vegetaţia bogată de pe tot
parcursul anului din aceste ţări, permit menţinerea
turmelor pe păşune în cea mai mare parte a anului.
SISTEMUL INTENSIV DE EXPLOATARE
 Este aplicat cu precădere în zonele cerealiere din ţara
noastră şi îndeosebi în sectoarele în care sunt crescute
nuclee de elită. Aplicarea sistemului intensiv de
exploatare se poate face în stabulaţie permanentă sau
prin întreţinerea efectivelor de oi pe pajişti naturale,
cultivate sau ameliorate. Aplicarea sistemului intensiv de
exploatare se poate realiza, în funcţie de o serie de
caracteristici ale zonei, sau de condiţiile existente în
cadrul fiecărei exploataţii, în două variante de
întreţinere: în stabulaţie permanentă şi în stabulaţie
sezonieră cu întreţinere pe păşune vara şi la adăpost
iarna.
 Întreţinerea oilor pe durata stabulaţiei se poate realiza în
adăpost şi padoc în sezonul rece şi în padoc sau pe
tronsoane cu podea din grătar în sezonul cald.
Tronsoan
e
 Întreţinerea în stabulaţie permanentă este
practicată, în special, în cazul tineretului ovin
la îngrăşat şi mai rar în cazul celui de
înlocuire. În cadru acestei variante, în funcţie
de condiţiile concrete, precum şi de zona
geografică şi rasă, aplicarea se poate face în
două variante de întreţinere: în stabulaţie
permanentă cu administrare raţiei sub
formă de amestec unic şi stabulaţie
permanentă cu furajare bazată în mare
parte pe masă verde cosită.
 Stabulaţie permanentă cu furajare pe baza
amestecului unic reprezintă de fapt o
prelungire a condiţiilor asigurate pe durata
iernii şi în sezonul cald. Şi în cadrul acestei
variante tehnologice pot fi întâlnite în funcţie
de condiţiile de întreţinere două subvariante:
întreţinere pe sol în padoc sau în adăpost şi
pe tronsoane cu pardoseala din grătare
 Hrana se administrează la discreţie
sub formă de amestecuri unice
constituite din diferite sortimente de
furaje. Acest amestec se realizează
de obicei din 50 - 55% fibroase (1/2
coceni şi paie şi 1/2 fânuri din diferite
sortimente) 30 - 35% suculente şi
aproximativ 10 - 20% nutreţuri
concentrate. Toate aceste nutreţuri
sunt măcinate şi apoi amestecate,
realizându-se astfel, atât o
îmbunătăţire a însuşirilor gustative
cât şi o mărire a digestibilităţii raţiei.
De asemenea, furajarea ovinelor cu
amestec unic reduce considerabil
pierderile de furaje, sporeşte
consumabilitatea fibroaselor şi
elimină posibilitatea consumului
selectiv.
 Stabulaţia permanentă cu hrănire bazată pe furajele verzi. Se poate
aplica pe toată perioada sezonului cald şi constă în administrarea
masei verzi cosită şi pălită. Cu toate că este considerată o variantă
neeconomică, aplicarea acestui sistem dă rezultate foarte bune în
cazul creşterii tineretului ovin de prăsilă în sistem intensiv.
Avantaje şi dezavantaje
 Dintre avantajele pe care le conferă aplicarea
acestei variante enumerăm: asigură utilizarea
integrală a producţiei de masă verde, elimină
consumul selectiv al plantelor; favorizează o
creştere a coeficientul de consumabilitate a
plantelor; limitează infestaţiile parazitare.
 Utilizarea acestei variante de întreţinere prezintă
şi unele dezavantaje deoarece induce o creştere a
cheltuielilor cu furajarea şi unele reduceri ale
consumului de hrană, fiind astfel posibile apariţia
unor efecte negative în exteriorizarea
potenţialului productiv.
 Întreţinerea oilor în stabulaţie sezonieră, reprezintă
varianta cea mai utilizată atât în Europa cât şi în
ţara noastră. Astfel, în Belgia, Olanda, Franţa şi alte
ţări europene cu un climat anual mai blând, oile
sunt întreţinute aproape pe toată durata anului pe
păşune, fiind aduse şi întreţinute în adăposturi doar
pe durata fătărilor şi prima parte a perioadei de
alăptare.
 Pe durata perioadei de păşunat oile sunt întreţinute
pe păşuni naturale sau pajişti cultivate şi irigate,
creându-se astfel posibilitatea ca acestea să poată
beneficia atât de mişcare cât şi de o furajare
adecvată. În condiţiile ţării noastre perioada de
păşunat se încadrează în intervalul aprilie-
noiembrie, iar înfiinţarea unor pajişti cultivate şi
irigate nu exclude folosirea şi a altor resurse
furajere ocazionale locale ce pot apărea în anumite
perioade anuale.
 În cazul pajiştilor semănate şi irigate se impune trecerea la păşunatul
sistematic, prin împărţirea suprafeţei de păşunat în parcele. Păşunile artificiale
pot fi destinate păşunatului doar după ce în prealabil, cel puţin 2 ani, au fost
folosite fie ca fâneţe fie pentru masă verde cosită. Păşunatul se organizează pe
parcele, iar delimitarea acestora se face cu ajutorul gardurilor confecţionate
din material lemnos, plasă de sârmă, gard electric, gard viu, etc. Suprafaţa
parcelei de păşunat este dependentă de unele caracteristici legate de
productivitatea plantelor ce alcătuiesc covorul ierbos, de încărcătura pe hectar,
de ritmul de refacere a plantelor, de posibilităţile de irigare, etc.
 După parcelarea suprafeţei totale se va trece la păşunatul succesiv al acestora. Timpul de
revenire pe aceeaşi parcelă este dependent de natura suprafeţei, de numărul de animale şi
de durata refacerii covorului ierbos. Astfel, în cazul păşunilor naturale o parcelă poate fi
păşunată timp de 5-6 zile, revenindu-se în acelaşi loc după minim 25 zile de repaus. În cazul
parcelelor cultivate, păşunarea se va face în reprize de 3-5 zile, cu revenire după minim 12
zile, interval în care covorul ierbos poate ajunge la o înălţime de cel puţin 8 cm.
Avantajele sistemului intensiv
 Sistemul intensiv de exploatare prezintă o serie de
avantaje, dintre care cele mai importante sunt:
concentrarea şi specializarea efectivelor; permite
ameliorarea rapidă a efectivelor de ovine; sunt
valorificate la un nivel superior aproape toate
resursele furajere; permite mecanizarea şi
automatizarea principalelor lucrări; asigură sporirea
productivităţii muncii; permite obţinerea unor
producţii sporite în condiţii de eficienţă economică.
Sistemul intensiv de exploatare dă rezultate foarte
bune în condiţiile utilizării raselor ameliorate, de mare
productivitate, şi a metişilor.
SISTEMUL SEMIINTENSIV DE
EXPLOATARE
 Acest sistem de exploatare, reprezintă de fapt o îmbinare a
caracteristicilor specifice sistemelor descrise anterior. Însă,
acest sistem presupune renunţarea la transhumantă şi
întreţinerea oilor pe durata iernii în adăposturi corespunzătoare
şi completarea deficitului de furajare a diverselor categorii de
ovine, iar în perioada de vegetaţie oile sunt întreţinute pe
păşuni corespunzătoare.
 Cu toate acestea, tehnologia semiintensivă poate fi considerată
una de sine stătătoare, fiind utilizată frecvent în exploatarea
oilor din ţara noastră.
 Primăvara, oile sunt scoase pe păşuni de bună calitate, iar pe
durata verii după recoltarea cerealelor păioase sunt valorificate
şi resursele furajere de pe mirişti. De asemenea, sunt utilizate şi
alte resurse furajere ocazionale, iar toamna porumbiştile. Oile
sunt întreţinute pe păşune până toamna târziu după care, odată
cu căderea primelor zăpezi sunt retrase la saivan. În perioada
de stabulaţie, alimentaţia oilor se bazează pe modificarea
modului de prezentare a furajelor (netocate sau tocate). În cazul
în care furajele sunt tocate, administrarea acestora se face sub
formă de amestec unic. După caz, se intervine şi cu
administrarea sub formă măcinată sau uruită a unei anumite
cantităţi de concentrate cultivate.
OPERAŢII TEHNOLOGICE PRIVITOARE
LA ÎNGRIJIREA OILOR
 Pe durata unui an calendaristic ovinele au nevoie de o serie de îngrijiri
specifice sezonului respectiv. În acest sens, trebuie făcuta precizarea că
există operaţii tehnologice diferite atât pentru perioada de păşunat cât şi
pentru durata de stabulaţie, dar şi unele cu caracter permanent.
 Îngrijirea oilor în perioada de stabulaţie.
 Condiţiile climaterice şi caracteristicile biologice ale speciei ovine, impune
adăpostirea pe timp nefavorabil şi de iarnă a efectivelor de oi, pentru a le
feri astfel de influenţa negativă a vânturilor şi ploilor reci de toamnă târzie,
sau de zăpada şi gerurile iernii. De aceea, ştiindu-se faptul că tocmai în
perioada de stabulaţie se desfăşoară cea mai mare parte a gestaţiei,
precum şi fătarea şi prima parte a alăptării mieilor, se impune urmărirea
atentă a efectivelor, precum şi efectuarea corectă, la timp şi după un
anumit program, a diverselor operaţii tehnologice de îngrijire.
 În perioada de stabulaţie activitatea zilnică în sectorul creşterii şi
exploatării ovinelor se derulează pe o arie mai restrânsă limitându-se la
suprafaţa padocurilor, saivanelor şi fermei.
 Având în vedere caracteristicile biologice ale speciei, saivanele sunt
folosite doar în zilele cu intemperii. În zilele de iarnă, fără ger şi viscol oile
pot fi întreţinute şi furajate în padocurile aferente saivanele cu acces liber
în interior şi pot rămâne după caz aici şi pe durata nopţii.
 În cazul raselor Ţurcană şi parţial Tigaie care după cum se ştie
sunt rustice şi rezistente, oile pot fi cazate în adăposturi simple de
tip şopron sau copertină, iar în zonele montane acestea iernează
adesea în diverse încăperi.
 În exploatarea de tip gospodăresc, întreţinerea oilor pe durata
perioadei de stabulaţie se face pe aşternut permanent, uscat şi
împrospătat zilnic. În scopul prevenirii deprecierii lânii, aşternutul
va fi reprezentat de paie uscate, evitându-se utilizarea cojilor de
floarea soarelui, rumeguşului sau paielor tocate.
 Furajele vor fi administrate fie sub formă de amestec unic fie ca
atare, nefiind indicate cele care prezintă degradări, mucegăiri sau
cele îngheţate, deoarece se pot induce îmbolnăviri, mortalităţi sau
avorturi în cazul oilor gestante. Administrarea furajelor se va face
în hrănitori specifice acestei specii care vor fi dispuse în padoc.
Furajarea în interiorul saivanelor se face de regulă în cazul oilor
aflate în maternitate şi doar în perioadele extrem de geroase
pentru celelalte categorii. O atenţie deosebită se va acorda
asigurării apei potabile, programându-se adăparea de două ori pe
zi.
 După fătare se va efectua şi codinitul oilor, iar curăţirea
ongloanelor se va face ori de câte ori este nevoie.
 Pentru perioada de stabulaţie, saivanul va fi compartimenta:
corespunzător, asigurându-se astfel zone liniştite pentru
cuplurile de oi mame cu miei, iar într-un loc ferit de curenţi de
aer se va amenaja mielarul pentru furajarea suplimentară a
mieilor.
 Pentru a favoriza instalarea unor reflexe condiţionate pozitive
şi a nu deranja efectivul de oi în diferite perioade din zi, se
impune elaborarea unui program cadru de activitate zilnică,
care să ţină cont de cerinţele acestei specii.
 În cazul în care se practică transhumanta şi oile sunt
întreţinute sub cerul liber, este necesar ca acestea să fie
ferite de vânturile puternice, fiind protejate fie de perdele, fie
de versanţii dealurilor şi suprafeţele împădurite care se
interpun pe direcţia vântului dominant.
Îngrijirea oilor în perioada de
păşunat
 Anticipat scoaterii oilor la păşune, efectivul de oi va fi supus unor observaţii
individuale privitoare la starea de sănătate şi condiţiei de întreţinere. Cu
acest prilej, după caz, se va efectua tăierea ongloanelor, tunderea lânii din
jurul ochilor la indivizii la care prezenţa acesteia poate afecta vederea. etc.
 De asemenea, vor fi efectuate la timp vaccinurile contra bolilor parazitare şi
a celor infecto-contagioase, iar cu câteva zile înainte de debutul păşunatului
oile vor intra într-o perioadă de obişnuire treptată cu masa verde.
 Pe ansamblu, în perioada de păşunat munca de îngrijire se uşurează
deoarece dispar o serie de activităţi considerate ca fiind grele în perioada
de stabulaţie. Dintre muncile care presupun un efort mai mare în perioada
de păşunat amintim: mulsul, menţinerea curăţeniei zilnice în strungă şi
târlă. Pentru a preveni murdărirea lânii, în zilele ploioase târla va fi mutată
ori de câte ori este nevoie, sau oile vor fi retrase seara la saivan dacă
păşunea este în apropierea acestora. În acelaşi scop, până la tunsul oilor se
va evita şi parcurgerea unor drumuri pline de praf sau noroi.
 Zilnic, pe durata perioadei de păşunat se va urmări starea de sănătate a
animalelor, intervenindu-se după caz cu medicamentaţia specifică sau alte
forme de tratament.
 După tundere, la circa 10 - 15 zile se va efectua îmbăierea antiscabioasă
cu scopul de a combate atât scabia cât şi alţi paraziţi. în cazul în care în
turmă au apărut afecţiuni podale, oile respective vor fi izolate din efectiv
şi tratate contra necrobacilozei.
 În perioadele caniculare şi în intervalul dintre orele 11 şi 15
turmele pot fi retrase de pe păşune şi ţinute la umbră sub
copaci sau sub umbrare şi şoproane, prelungindu-se însă
păşunatul după mulsoarea de seară.
 Adăparea oilor pe durata perioadei de păşunat se va face la
surse salubre, evitându-se adăparea în ape stătătoare
deoarece pot fi infestate cu diverşi paraziţi.
 Oile mânzări vor fi mulse de trei ori pe zi până spre
jumătatea verii, după care se trece la două mulsori, iar mai
târziu la una singuri până la înţărcarea oii. Pentru oile
sterpe, categoriile de tineret şi berbeci, timpul prevăzut
pentru mulsul mânzărilor va fi înlocuit cu perioade ce repaus
sau se va continua păşunatul.
DIFERITE TIPURI DE ADĂPOSTURI
PENTRU OVINE
 Creşterea oilor şi îndeosebi întreţinerea acestora în perioada de
stabulaţie, necesită construirea unor adăposturi pentru a le feri de
intemperiile specifice sezonului rece.
 Unitatea constructivă de bază destinată cazării oilor pentru
perioada de stabulaţie o reprezintă saivanul. Aceste adăposturi
sunt de regulă mai simple şi mai puţin costisitoare comparativ cu
cele destinate altor specii de interes zootehnic. Saivanele au rolul
de a apăra corpul oilor de frig şi de viscole, vânturi puternice, ploi
torenţiale reci şi de lungă durată.
 Pe durata fătărilor, adăposturile asigură protecţia mieilor deoarece
aceştia sunt extrem de sensibili la frig, vânt şi umezeală.
 Soluţiile constructive adoptate în cazul construirii saivanelor sunt
stabilite în funcţie de numărul de animale pe exploataţia agricolă
respectivă sau în funcţie de sistemul şi tehnologia de creştere
aplicată. În funcţie de tehnologia de exploatare, adăposturile pot fi
gospodăreşti sau tradiţionale şi industriale. După felul construcţiilor
şi în raport cu condiţiile locale de climă adăposturile pentru ovine
pot fi închise (în zonele reci) şi deschise (în zonele temperate).
 Indiferent de soluţia constructivă adoptată, saivanele
trebuie să îndeplinească o serie de facilităţi referitoare la
organizarea interioară corespunzătoare, să fie
funcţionale şi să asigure confortul necesar pe durata
perioadei de stabulaţie. Astfel, orice adăpost destinat
cazării ovinelor trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
 să asigure protecţie contra frigului excesiv;
 să menţină factorii de microclimat între limitele optime;
 să dispună de spaţii suficiente de hrănire, mişcare,
îngrijire şi odihnă pentru animale;
 să faciliteze derularea procesului de muncă.
 Adăposturile de tip gospodăresc sunt specifice exploatării
oilor în sistem extensiv şi semiintensiv şi au diferite
capacităţi. Acest tip de adăposturi sunt frecvent întâlnite şi
în exploataţiile particulare din toate zonele ţării. Construirea
acestora se realizează foarte uşor, folosindu-se în acest scop
materiale locale ieftine, specifice fiecărei zone a ţării.
 După soluţiile constructive adoptate, adăposturile de tip
gospodăresc sunt de diferite dimensiuni şi forme. Astfel,
pentru o mai bună protejare a padocului de vânturi se pot
construi saivane în formă de semicerc, de “L”şi “U”.
 Amenajarea interioară a saivanelor constă în împărţirea
încăperii în boxe pentru fiecare categorie de ovine şi pe stări
fiziologice. Delimitarea dintre compartimente se poate
realiza pe una sau două din laturi, cu grătarele în care se
administrează hrana.
Adăpost semideschis în unghi
drept
(vedere din faţă)
Adăpost semideschis în unghi
drept
(secţiune transversală prin maternitate)
Adăpost semideschis în formă de
“U”
(vedere din faţă)
 Hrănitorile pot fi construite cu front de furajare fie
pe o singură parte fie pe ambele părţi, asigurându-
se un spaţiu de furajare de 15-25 cm pe individ în
condiţiile furajării la discreţie şi de 30-35 cm în cazul
administrării raţiei zilnice în trei tainuri.
 Întreţinerea animalelor se face pe aşternut
permanent, menţinut curat şi uscat şi împrospătat
ori de câte ori este nevoie.
 În condiţiile în care nu se poate asigura apă în
permanenţă, sau când aceasta a îngheţat se impune
adăparea oilor de două ori pe zi.
Jgheab liniar
Jgheab hexagonal
 Adăposturile de tip industrial sunt specifice sistemelor de exploatare cu un anumit
grad de intensivizare. De regulă adăposturile de tip industrial sunt liniare,
favorizând gruparea oilor în boxe pe categorii şi stări fiziologice. Acest tip de
saivane prezintă pe una din laturi şi padocuri în care oile mame, berbecii de
reproducţie şi tineretul de înlocuire au acces liber.
 Compartimentarea interioară a saivanelor va cuprinde boxe separate pentru oi
gestante, maternitate, precum şi boxe destinate creşterii separate a mieilor.
 Compartimentul pentru oile gestante poate fi complet închis sau de tip şopron,
calculându-se 1,4 m2 pentru fiecare individ. În ultimele zile de gestaţie oile vor
fi ferite de temperaturile scăzute.
 Maternitatea cuprinde 2-3 boxe comune pentru fătare, precum şi un număr
corespunzător de boxe individuale. Condiţia principali este asigurarea aşternutului
uscat şi a microclimatului corespunzător.
 Boxele şi compartimentele din saivane sunt confecţionate din panouri mobile,
permiţând astfel modificarea după caz a numărului şi a formei acestora, în funcţie
de situaţiile concrete. Boxele individuale pot fi utilizate şi în scopul obişnuirii
mioarelor cu proprii produşi şi acceptări imediate a acestora.
 Factorii de microclimat vor fi dirijaţi şi menţinuţi între limitele optime
specifice acestei specii. Astfel, umiditatea relativă din adăpost trebuie să fie
între 60% şi 80%, temperatura optimă cuprinsă între 10 şi 16°C în
compartimentele în care sunt prezenţi şi mieii şi minim 5oC în cele în care
sunt cazate doar categorii adulte de ovine. Indiferent de categoria de ovine,
în compartimente temperatura maximă nu trebuie să depăşească 28°C.
Referitor la viteza curenţilor de aer, optim ar fi ca ia nivelul animalelor
aceştia să nu înregistreze deplasări mai mari de 0,3 m/secundă în condiţiile
în care temperatura este între limite optime; maximum 1 m/secundă în
cazul în care temperaturile depăşesc 20°C.
 În situaţii obişnuite de exploatare, sub raportul condiţiilor de microclimat în
sezonul rece, saivanul de tip tradiţional menţine temperatura la valori mai
ridicate şi cu o viteză a curenţilor de aer mai redusă, însă cu o concentraţie
mai mare de amoniac. Saivanele cu pardoseala din grătare prezintă
neajunsul că viteza curenţilor de aer este mai mare, iar temperatura
înregistrează variaţii minime, însă au avantajul că menţin umiditatea şi
concentraţia de amoniac la valori reduse.
Mulsul manual oilor
Sală de muls pentru oi
Sală de muls pentru capre
Instalaţie mobilă pentru mulsul
oilor şi al caprelor