Sunteți pe pagina 1din 12

COLEGIUL TEHNIC

PROFIL TEHNIC
SPECIALIZARE: TEHNICIAN OPERATOR TEHNICA DE CALCUL

PREZENTARE DE SPECIALITATE PENTRU OBTINEREA

CERTIFICATULUI DE ATESTARE A

COMPETENTELOR PROFESIONALE

TEMA: Unitatea Hard Disk

Elev

COORDONATOR URSAN Simona

PROFESOR INGINER STANESCU Marcela Clasa A-XII-C

PROMOTIA 2009 - 2010


UNITATEA HARD DISK
Argument

Pentru mulţi utilizatori, unitatea de hard-disk este cea mai importantă


parte a sistemului de calcul. O unitate de hard-disk este folosită pentru
stocarea nevolatilă sau permanentă a datelor. Stocarea nevolatilă, sau
permanentă, înseamnă, în acest caz, că dispozitivul de stocare pastrează
datele chiar şi cand sistemul de calcul nu este alimentat cu energie
electrică.
Definitie

O unitate de hard-disk conţine platane rigide, în formă de disc, confecţionate de obicei


din aluminiu sau sticlă. Spre deosebire de dischete, platanele nu se pot curba sau îndoi. În
majoritatea unităţilor de hard-disk , discurile nu se pot extrage, din acest motiv fiind numite
unitati de disc fix. Există şi unitaţi de hard-disk externe; uneori acest termen se referă la un
dispozitiv în care întregul modul de unitate este extern.
Progrese in domeniul hard-discurilor

De când se folosesc hard-diskurile în sistemele PC, acestea au suferit transformări radicale:


Capacitaţile de stocare maxime au crescut de la 10Mb în unitaţile disponibile în 1982 pana la 1Tb
(1024Gb) sau mai mult în unitaţile disponibile astazi.
Ratele de transfer de date de pe suport au crescut de la 85 – 102 K/s pentru modelul original de IBM
XT în 1983, la 800Mb/s pentru unele din cele mai rapide HDD-uri externe si chiar SSD-uri (solid state
drive).
Timpul mediu de căutare a scăzut de la peste 85ms pentru hard-diskurile XT de 10Mb din 1983 la mai
puţin de 4.2ms pentru unităţile de astăzi.
Funcţionarea unităţii de hard-disk

Construcţia fizică de bază a unui hard-disk constă in


discuri rotative cu capete care se mişcă deasupra suprafeţei
lor şi stochează date pe piste şi sectoare. Capetele citesc şi
scriu date în inele concentrice numite piste, care sunt divizate
în segmente numite sectoare, care studiază de obicei 512
octeţi fiecare (vezi figura 1). Unităţile de hard-disk au de
obicei mai multe discuri (platane) care sunt amplasate unul
deasupra celuilalt şi se rotesc solidar fiecare avand două feţe,
pe care unitatea stocheaza date. Majoritatea unitaţilor au două
sau trei platane care dau patru sau şase feţe, iar unele unitaţi
au pană la 11 sau mai multe platane. O unitate de hard-disk
are în mod normal câte un cap pentru fiecare faţă de platan,
toate capetele fiind montate pe un singur dispozitiv purtător,
sau rack. Capetele se deplasează solidar înspre interior şi
exterior, de-a lungul razei discului.
Sectoare

O pistă de disc este prea mare pentru a gestiona date eficient ca o singură unitate de stocare. Multe
piste de disc pot stoca 50.000 de biţi de date sau mai mult, ceea ce le-ar face foarte ineficiente pentru
stocarea fişierelor mici.Din acest motiv, pistele sunt împarţite în câteva diviziuni numerotate, numite
sectoare. Aceste sectoare reprezintă porţiuni din pistă.

Diverse tipuri de unităţi de disc împart pistele de disc în diferite numere de sectoare, în funcţie de
densitatea de biţi a pistelor. De exemplu formatele de dischetă utilizează 8-36 sectoare pe pistă, deşi
hard-discurile stochează de obicei datele la densităţi mai mari şi pot utiliza 17-100 sau mai multe
sectoare pe pistă. Aceste sectoare, create de procedura standard de formatare dintr-un sistem PC, au
o capacitate de 512 octeţi, dar această capacitate se poate schimba în viitor.

Sectoarele de pe o pistă sunt numerotate începând cu 1, spre deosebire de capete sau cilindri ,care
sunt numerotaţi începând cu 0. De exemplu, o dischetă de 1,44M conţine 80 de cilindri numerotaţi
de la 0 la 79 şi două capete numerotate 0 şi 1, în timp ce fiecare pistă a fiecărui cilindru are 18
sectoare numerotate de la 1 la 18.
Formatarea discului

Sunt necesare două proceduri de formatare înainte de a putea scrie date de utilizator pe
un disc:

- formatare fizică sau de nivel jos ;

- formatare logică sau de nivel înalt.

Când formataţi o dischetă, programul Exporer din Windows 9x sau comanda FORMAT din
DOS realizează ambele tipuri de formatare.

Pentru un hard-disc sunt necesare 3 operaţii separate de formatare:

- Formatarea de nivel jos (Low-Level Formatting-LLF)

- Partiţionarea

- Formatarea de nivel înalt(High-Level Formatting-HLF)


Componente de bază ale unităţii de hard-disk

Există multe tipuri de unitaţi de hard-disk pe piaţă, dar aproape toate prezintă
aceleaşi componente fizice de bază. Pot exista unele diferenţe în
implementarea acestor componente (şi calitatea materialelor utilizate la
realizarea lor), dar caracteristicile funcţionale ale majorităţii unitaţilor sunt
similare. Componentele de baza ale unei unitaţi de hard-disk obişnuite sunt
urmatoarele:

- Platanele discului

- Capetele de citire respectiv scriere

- Dispozitivul de acţionare a capului

- Motorul de antrenare

- Placa logică

- Cabluri şi conectare

- Elemente de configurare (precum jumpere sau comutatoare).


Cabluri şi conectoare

Unităţile de hard-disc au de obicei mai multe conectoare , pentru interfaţa cu calculatorul,


alimentarea cu tensiune şi uneori pentru conectarea la masă la şasiul sistemului. Majoritatea
unităţilor au cel puţin aceste 3 tipuri de conectoare :

- Conectoare de interfaţă

- Conectoare de alimentare

- Conector opţional de legare la masă


Caracteristici ale hard-discului

Pentru a face alegerea cea mai bună la cumpărarea unui hard-disc sau pentru a înţelege
în ce constau deosebirile dintre o marcă de hard-disc şi alta trebuie luate în considerare
numeroase caracteristici:

- Fiabilitatea

- Viteza

- Protecţia la şocuri mecanice

- Preţul
Despre erorile hard disk-urilor

Harddisk-ul, este o componenta nu numai esentiala pentru datele utilizatorului, ci si una


care trebuie protejata cu mare atentie.

Principalul inamic al harddisk-urilor sunt socurile pe care acestea le suporta. Peste 50% din
produsele familii de discuri care se defecteaza de-a lungul timpului datoreaza defectarea
socurilor.

Desi HDD-urile pe care le folosim azi sunt mult mai rezistente decat cele din trecut,
problema deteriorarii prin socuri puternice ramane.

De fapt, ce se intampla atunci cand harddisk-ul este supus unui soc? Capetele HDD-ul se afla
pe un brat, numit actuator, care le mentine la o distanta extrem de mica de suprafata
magnetica a platanelor. Practic in timpul functionarii, capetele plutesc la o distanta de
cativa microni de suprafata discurilor si sunt extrem de sensibile la socurile externe.