CURS DE

NEUROPSIHOLOGIE
Titular:
lect. univ. dr. Violeta Rotrescu

RAPORTUL PSIHIC CREIER

Domeniul specific al neuropsihologiei se numeste
raportul psihic creier. De aici rezulta natura si
esenta sa.
Studiul psihicului este mult mai vechi in preocuparile
oamenilor decat studiul creierului.
Studiul creierului este realizat din antichitatea tarzie
(ca legat de psihic).

In secolul V i.e.n. Hippocrate sI Kroton considerau

creierul necesar pentru gandire si ratiune iar inima
utila pentru procesele afective.
In secolul II e.n., Galenus postuleaza o legatura
permanenta intre psihic si creier. El formuleaza
ipoteza localizarii directe a proceselor si functiilor
psihicului in structurile cerebrale, astfel ca impresiile
despre lumea exterioara patrund prin ochi in
ventricului cerebrali unde se cupleaza cu fluidele
vitale (ficat), transformandu-se in fluide psihice
(pneuma psihicon/ pneuma loghisticon).

Cunoasterea sistemului nervos a cunoscut o

evolutie lenta, mentinandu-se mult timp la un
nivel vag, ipotetic astfel ca raportarea
psihicului la creier era realizata intr-o
maniera globala, fenomenologica.

In secolul XVII-lea Descartes: intregul psihic era

localizat in glanda epifiza, localizata la baza
emisferei cerebrale, care avea, in compunerea lui,
rol de dispecer a spiritelor animale, purtatoarele
psihicului.
Willis (1664) - corpii striati
Lancisi (1739) - corpul calos
Incepand cu Meyer (anatomist german, 1779)
apare ideea unei localizari distincte a proceselor
psihice. Aceasta tendinta a atins punctul culminant
la anatomistul austriac Fr. Gall (1822): scoarta
cerebrala este un conglomerat de centri
integratori, fiecare avand o functie psihica.

Importanta abordarii lui Gall:

atrage

atentia asupra caracterului diferentiat

al scoartei cerebrale (care nu mai era doar o
masa amorfa),

ideea

despre centrii corticali inalt

specializati functionali a avut o influenta
puternica asupra teoriilor sI modelelor
localizationiste de mai tarziu.

Foarte importante sunt contributiile lui Broca sI

Wernicke (cercetari anatomo-patologice).

Broca (1864) analiza post-mortem a creierelor a

doi fosti pacienti cu probleme grave de vorbire
(afazia motorie), leziune a portiunii posterioare a
circumvolutiunii frontale inferioare din emisfera
cerebrala stanga (de unde ideea ca producerea
vorbirii are o localizare precisa).

Wernicke (1871): lezarea circumvolutiunii temporale

stangi din emisfera cerebrala stanga provoaca
lezarea capacitatii de intelegere a limbii oral (centrul
imaginilor senzoriale auditive ale cuvintelor).

Multe alte cercetari, realizate in principal de cercetatori

germani, au condus in primele decenii ale secolului
XX la intarirea conceptiei localizationiste.
In anul 1934 Kleinst publica o harta cu detalierea
localizarilor corticale iar mai tarziu Vogt (1951)
concepe sI sustine un model topic al organizarii
creierului.
Examinarea ranitilor din cel de-al doilea razboi mondial
il face pe Luria sa intareasca ideea ca orice functie
psihica se leaga de anumite structuri sI formatiuni
cerebrale, dar nuanteaza ideea localizationista,
formuland ipoteza localizarii dinamice.

In anii 60 era stapan curentul neuroanatomic

afirmarea unei corespondente stranse intre
localizarea unei leziuni sI manifestarea neuro-psihopatologica. Invers, centrul afectat de care se leaga
este si centrul functiei in stare normala.
Curentul neuroanatomic a cautat confirmari in
cazuistica clinica. O anumita tulburare poate sa fie
produsa atat de lezarea conexiunilor dintre doua
sau mai multe asemenea structuri (unele functii
psihice pot include actiunea concomitenta sI
coordonata a mai multor structuri cerebrale).

Localizarea a fost sustinuta sI de celebrele cercetari

conduse de Penfield, Gazzaniga, Sperry sI Delgado.
Penfield prin metoda stimularilor directe a unor zone
corticale la pacienti supusI unor interventii
chirurgicale, a reusit sa provoace raspunsuri psihice
de foarte mare complexitate imagini vizuale, stari
emotionale.
Gazzaniga & Sperry au demonstrat pentru prima data,
prin sectionarea corpului calos, specializarea
functionala a celor doua emisfere cerebrale
modelul Split - brain.

In concluzie, orientarea neuroanatomica

(localizationista) sustine ca:
- functiile psihice au fiecare o reprezentare
cerebrala separata
- centrele corticale se leaga intre ele prin
fascicule de substanta alba
- efectele neuropsiho-patologice variaza,
functie de lezarea centrelor, substantei albe
sau a ambelor.

Cu toate dovezile experimentale, acest model

nu a dobandit o recunoastere unanima.
Daca in ceea ce priveste functiile senzoriale sI
motorii lucrurile pareau clare, in cazul
functiilor complexe dovezile nu pareau destul
de solide rezultand incercarile de localizare a
functiilor complexe au parut exagerate.

Apar primele date care contrazic curentul localizationist (sec. XIX).

In polemica aparuta se implica Flourens promotorul medelului
echipotentialist (antilocalizationist).
Cercetarile realizate de Flourens, in care acest extirpa anumite
portiuni ale creierului de porumbel au aratat ca functiile care pareau
pierdute astfel reapareau dupa o vreme (fenomenul
compensarii). Acesta s-a hazardat chiar sa afirme ca sistemul
cerebral functioneaza ca un tot amorf, nediferentiat, in ciuda
complexitatii lui, astfel ca lezarea diferitelor portiuni provoaca
tulburari atat in sfera senzoriala cat si in cea intelectuala.
Avantajul teoremei lui Flourens este acela al solidei argumentatii
experimentale.

In secolul urmator (1929), neurofiziologul

americam Lashley aduce noi dovezi in
sprijinul teoriei echipotentialiste.
El realiza extirparea de portiuni de diferite
intinderi ale scoartei cerebrale la cobai,
acesta urmarea in timp evolutia tabloului
comportamental in cazul sarcinii labirint.
In primele zile dupa operatie animalele aveau
tulburari semnificative ale functiilor de
discriminare in intensitate, finalmente
comportamentul revenind la un nivel de
eficienta bun.

Compensarea parea sa fie dependenta de intinderea

suprafetei extirpate, astfel se formuleaza forma
completa a modelului echipotentialist clasic:
- Nu exista o legatura directa intre tipul de tulburare
functionala sI locul leziunii cerebrale.
- Esentiala in producerea tulburarilor functionale este
nu locul ci intinderea zonei lezate
- Functional toate zonele creierului sunt echivalente
- Tulburarile functionale provocate de leziuni limitate
ale creierului au un caracter tranzitoriu, fiind
compensate prin preluarea functiilor de alte zone,
integre.

In zilele noastre
- Modelul localizationist se regaseste in teoria
asociationista
- Modelul echipotentialist se regaseste in teoria
gestaltista

Nici unul din modele nu raspunde pe deplin la

intrebarile pe care le ridica raportul psihiccreier, apare un model nou supracoordonat,
modelul localizarilor dinamice.
La baza lui stau ideile lui Jackson (sec. XIX)
despre caracterul multinivelar sI multiintegrat
al functiilor psihice si ale lui Pavlov (sec. XX)
cercetarile asupra reflexelor conditionate.
Acesti doi cercetatori au impus perspectiva
genetic-evolutionista in intelegerea relatiei
dintre structura si functie.

Din perspectiva genetica, mecanismul neuronal al unei

functii psihice nu este innascut, ci se constituie in cursul
evolutiei filo sI autogenetice, odata cu si pe masura
aparitiei a insasi functiei psihice.
Nici functia nu trebuie privita ca un dat si raportata la o
structura anume, in sine inerta. Ea se integreaza in
structura, ambele constituind o unitate dinamica
evolutiva. Mai mult, nici functiile psihice nu pot fi
suprapuse nemijlocit peste structura anatomica a
creierului.
Aici rolul practic revine proceselor nervoase fundamentale
(excitatia si inhibitia).
Excitatia si inhibitia sunt functiile psihice care apar si se
manifesta ca rezultat al interactiunii dintre zone,
interactiune care se realizeaza pe suprafete intinse,
cuprinzand eventual intreaga emisfera cerebrala).

Notiunea de mozaic, introdusa de Pavlov

pentru a explica neurodinamica corticala a
fost validata/confirmata de tehnicile de neuroimaging actuale.
Desfasurarea unui anumit proces psihic este
acompaniata de o modificare continua a
tabloului activismului bioelectric sI biochimic
al creierului.

Luria, in lucrarile sale, considerate de referinta in neurostiintele

contemporane, a dezvoltat si argumentat schema logicooperationala a modelului localizarilor dinamice. In problema
raportului dintre psihic i creier apar:
- un aspect fundamental (cu semnificatie metodologica majora):
nici un proces psihic simplu sau complex, nu se poate realiza in
afara creierului, a functionarii lui sub actiunea unor surse de
informatie din afara sa; astfel, organizarea psihica trebuie
interpretata ca expresie si rezultat al activitatii reflexe a
creierului ca sistem (admiterea legaturilor pe verticala si pe
orizontala intre zonele sI formatiunile neuronale).
- un aspect secundar: raspunsuri adecvate la intrebari cum ar fi:
- Care este mecanismul prin care se realizeaza unul sau
altul din procesele psihice ?
- La nivelul carei structuri se integreaza o functie psihica
sau alta ?

Raspunsurile la asemenea intrebari trebuie sa

tina seama de:
- succesiunea formarii functiilor psihice si a
structurilor neuronale in filogeneza si
ontogeneza;
- gradul de complexitate a functiilor psihice
- plasticitatea functionala a structurilor
cerebrale
- gradele de libertate combinatorica proprii
neuronilor ce alcatuiesc diferitele structuri si
zone ale creierului

Delimitam in creier structuri:

-

specializate/inchise (s-au constituit filogenetic

doar pentru indeplinirea unui anume fel de
transformare functionala)

- nespecializate/deschise (nu se leaga la

nastere de o anume functie ce realizeaza
comunicarea intre zonele specializate)

Corespunzator, avem functiile psihice:

-

cu localizare precisa si invarianta (procese

senzoriale, motorii),

cu localizare relativa sau dobandita.

Chiar si asa, localizarea functiilor senzoriale nu

are un caracter punctiform, ci este distribuita
multinivelar (deci este dinamica).

NEURONUL

Neuronul este unitatea de baza a sistemului

nervos.
Este format din:
- corp celular (somatic) i
- procese protoplasmatice (dendrite i axoni).

(A) neuron unipolar (ex neuron zona somestezic senzorial, ganglion spinal);
(B) neuron bipolar (ex neuron bipolar retinian)
(C) neuron multipolar (ex motoneuron).

Neuron multipolar

Corpul celular conine:

nucleul cu nucleoplasma, cromatina,

nucleol sI satelit nucleolar
citoplasma - organite celulare (mitocondrii,
aparatul Golgi, lizozomi, RE, corpi Nissl)
membrana celulara (neuroplasma)

Structura materiei
cenuii
(A) Seciune (obinut
prin tehnica argintrii)
n cortexul cerebral
Poate fi vzut un
neuron piramidal n
partea dreapt a
imaginii, precum i
trei dendrite lungi,
verticale, n stnga
sa. Suprafaa
dendritelor este plin
de epi
(excrescene).

Structura materiei cenuii

(B) Imagine mrit la
microscop a nucleului
oculomotor la pisic.
n partea dreapt jos
poriunea mai deschis la
culoare este o dendrit
(DEN), din care pornete o
excrescen (SP).
Butonii sinaptici plini de
vezicule nconjoar
dendrita i excrescena ei.
Butonul intitulat T are o
conexiune sinaptic foarte
evident cu excrescena.
m - mitocondrie;
cv - vezicul citoplasmic.

Dendritele
Dendritele sunt scurte i transporta impulsurile catre corpul celular.
Axonii:

variaza in lungime de la nanometri la 1 metru

nu contin corpusculi Nissl
transporta impulsurile nervoase de la corp celular catre periferie
in interiorul lor exista doua fluxuri axoplasmice:
- transportul axonal anterograd de la corpul celular catre
terminatiile axonului)
- transportul axonal retrograd (de la terminatia distala a
axonului catre corpul neuronal), avnd funcia de returnare a
materialelor utilizate sau depreciate pentru a fi refacute.

Atentie! Este calea prin care toxinele sI vitaminele sunt transportate

spre SNC dinspre periferie.

Axonii pot fi:

mielinizati
nemielinizati

Mielina este un fosfolipid dispus in mai multe

straturi, situat in interiorul celulelor de
sustinere axonala.
Cu cat stratul de mielina este mai gros, cu atat
viteza de conducere este mai mare.

Neuronii sunt:
Unipolari

(in ganglionii medulari spinali si in

nervii cranieni).
Bipolari (caile vizuale, auditive si vestibulare)
Multipolari (toate celelalte)

(A) neuron unipolar

(B) neuron bipolar
(C) neuron multipolar

Stratificarea cortexului cerebral

A. Neuroni corticali evideniai prin
tehnica Golgi-Cox.
Figura arat c axonii se termin prin
ramificaii complexe n straturile
IVa i IVc (350450 mm n
diametru). n centrul figurii este o
ramificaie complet iar pe
laterale sunt jumti de
ramificaii.
(B) Output din cortex.
Figura arat c axonii (ax) celulelor
piramidale mici (Py) din straturile
II i III ies n mare msur din
cortex i ajung n zona alb
subcortical, pentru a reintra n
cortex prin alt parte. Axonii
celulelor piramidale din straturile
V i VI merg spre nucleii
subcorticali sau ctre cerebel,
mduva spinrii sau trunchiul
cerebral.

I. Sinapsele
reprezinta

jonctiunea dintre terminatia axonala

i neuron, celula musculara sau glandular
intre terminatia axonului i cealalta parte exista
un spatiu numit fanta sinaptica; principala ei
caracteristica este polarizarea (impulsul nervos
este intotdeauna dirijat de la axon la urmatorul
neuron din circuit)
in fanta sinaptica sunt eliberati
neurotransmitatorii, sintetizati i eliberati de
neuron pentru a produce un raspuns la nivel
postsinaptic.

Sinapsa (cont.)
Sinapsa clasic
Imaginea arat c
ntotdeauna exist
un soi de material
care umple fanta
sinaptic.
Imaginea arat, de
asemenea,
prezena unor
creste pe faa
interioar a
membranei postsinaptice. Acestea
fac parte din
organizarea
presinaptic.

Butonul terminal al axonului conine cteva vezicule mici (20-40 nm) cu

rol important n transmiterea nervoas, pentru c au n interior
moleculele unei substane transmitoare.
Membrana pre-sinaptic este separat de cea post-sinaptic de o fant
de 30-40 nm. Membrana post-sinaptic apare la microscop mai
groas i mai dens dect cea pre-sinaptic.
Prezena veziculelor sinaptice, precum i ngroarea post-sinaptic
permit determinarea polaritii fiziologice, adic transmiterea
impulsului nervos ntr-un singur sens, de la membrana pre-sinaptic
la cea post-sinaptic.
Exist multe tipuri de sinapse o estimare rezonabil ar fi c, n SN
exist 1014 tipuri de sinapse (sinapse clasice, sinapse electrice,
sinapse temporare varicoziti, sinapse reciproce, sinapse n
grup)

(A) Varieti de sinapse

(a) Sinaps electric;
(b) Sinaps coninnd vezicule dense;
(c) Sinapse n trecere sau varicozitate;
(d) Sinaps inhibitorie (cu vezicule elipsoidale)
pe segmentul iniial al axonului
(e) Excrescen dendritic;
(f) Sinaps prin excrescene;
(g) Sinaps inhibitorie;
(h) Sinaps axo-axonic;
(i) Sinaps reciproc;
(j) Sinaps excitatorie
(B) Seciune transversal prin trei procese
neuronale: 1 axon i dou dendrite. De jur
mprejur sunt celule gliale.
(C) Seciune transversal prin trei procese
neuronale: 1 axon i dou dendrite.
Dendritele formeaz o pereche reciproc i
sunt aranjate n bucl de feed-back negativ
(excitaia uneia determin inhibiia
celeilalte).
(D) Sinaps reciproc ntre dou dendrite. Aici
exist un feed-back pozitiv (excitarea
dendritei de jos determin excitarea
dendritei de sus)

Neurotransmitatorii pot fi:

excitatori

(celula musculara / glanda)

excitatori / inhibitori (conexiune cu nervii)
Au un rol fundamental in realizarea tuturor
functiilor sistemului nervos central

Neurotransmitorii (cont.)
Sunt de doua feluri:
1. Cu molecula mica si actiune rapida
(acetilcolina si aminele biogenice)
- sunt implicai in raspunsurile prompte ale
SN (transmiterile senzoriale si motorii)
2. Cu molecula mai mare si actiune mult mai
lenta (neuropeptidele)
- produc modificari de durata (modificarea
numarului de receptori, de sinapse, pe
perioade lungi)

1.

Cu molecula mica si actiune rapida

Acetilcolina (Ach)
Dopamina (DA)
Norepinefrina (noradrenalina)
Serotonina (5 HT)
Histamina
Transmitatorii aminoacizi

2. Cu molecula mai mare si actiune mult mai

lenta (neuropeptidele)
-

Opioidele
Neurohipofizarele
Tahikininele
Secretinele
Insulinele
Somatostatinele
gastrinele

Acetilcolina (ACh)
-

Singurul neurotransmitor care nu este aminoacid

sau derivat al acestuia
Este secretat de neuroni din cortexul motor,
ganglioni bazali, motoneuroni etc
Au fost identificate dou sisteme colinergice (reticulat
i limbic)
Aciunea central: activarea cortical i
comportamental (i datorit legturilor cu sistemul
reticulat)
n doze mici: ACh exercit efecte de facilitare a
transmisiei sinaptice centrale i periferice
n doze mari: efecte puternic excitatorii, dar i
inhibitor (inhibiia cordului de ctre nervii vagi)
Studiile arat c pacienii amnezici au un deficit
marcat de ACh

Dopamina
-

Face parte din clasa catecolaminelor

Are trei ci:
- de la substana neagr la ganglionii
bazali (implicat n boala Parkinson),
- din apropierea subst. negre pn la
bulbul olfactiv (regleaz cogniia, emoia,
memoria i nvarea, lezarea produce
episoade echivalente celui schizofrenic)
- n hipotalamus (implicat n secreia
glandei hipofize)

Norepinefrina (noradrenalina)
Provine din dopamin
- n creier exist dou ci adrenergice
- ventral (bulb, punte, subst. reticulat,
spre hipotalamus)
- dorsal (punte, amigdal, hipocamp,
cortex)
- Regleaz funciile cognitive (cortex), funciile
afective (sist. limbic), funciile vegetative i
endocrine (hipotalamus)
-

Serotonina
-

Secretat de anumii nuclei din TC (nucleii rafeului)

Este mai puin studiat, pentru c lipsesc
medicamentele care s stimuleze sau s inhibe
sistemul serotoninergic
Scderea serotoninei: insomnie, hiperactivitate,
explozivitate
Creterea serotoninei: sindrom comportamental
anormal (tremur, micri lente, ale corpului,
diminuarea ratei alimentare)
Controleaz dispoziia psihic, inducerea somnului

Aminoacizii
-

Sunt produi de mai toate celulele nervoase

Se presupune c ar avea un rol modulator
asupra activitii neuronilor
Ex. : acidul gama amino butiric (GABA) este
un neurotransmitor inhibitor prezent n
mduv, retin, hipocamp, EC etc

Neuropeptidele
-

Opioidele opicortinele, enkefalinele

Neurohipofizarele vasopresina, oxitocina
Secretinele secretina, glucagonul, peptide
digestive
Insulina insulina, insulina ca factor de
cretere I i II
Somatostatina somatostatinul, polipeptida
pancreatic
Gastrinele gastrina, colecistochinina

Aceste substane acioneaz

- Ca hormoni (la distan)
- Local (neurotransmitori)
Au efect excitator sau inhibitor / ambele.
Regleaz rspunsul organismului la durere,
stres.

II. Transmiterea impulsului nervos

Elemente de baz:
-

Potenial de repaus
Potenial de aciune
Potenial postsinaptic

Potenialul de repaus (de membran)

= diferena de potenial permanent care exist
ntre interiorul i exteriorul unei celule
(muscular, nervoas)
- Diferena de potenial este cuprins ntre 60
i -100 mV (interiorul celulei este mai negativ
dect exteriorul ei)
- Na are o concentratie mare extracelular iar K
o concentratie mare intracelular

Potenialul de aciune
= Depolarizarea membranei, care se propag
din aproape n aproape, fr s scad, de-a
lungul membranei axonului
- Dureaz ntre 1 i 3 ms
- La celula nervoas respect regula totul sau
nimic: amplitudinea este de la nceput
maxim
- Na intra in celula nervoasa in mod activ iar K
este expulzat pasiv, inversand polaritatea

Potenialul postsinaptic
= Potenial electric nregistrat n membrana
unui neuron postsinaptic, ca urmare a
descrcrii unui neuromediator n fanta
sinaptic
- Dac neuromediatorul este excitator, se
produce o depolarizare membranar
(potenial postsinaptic excitator P.P.S.E)
care poate produce un potenial de aciune
- Dac neuromediatorul este inhibitor, se
produce o hiperpolarizare local (potenial
postsinaptic inhibitor P.P.S.I)

Celulele de sustinere
Exista trei tipuri de sustinere:
A. Ependimale tapeteaza cavitatile pline cu fluid din
interiorul sistemului nervos (ventriculii cerebrali sI
canalul central al maduvei spinarii).
B. Microgliale sunt fagocite sI inglobeaza resturile
care rezulta din lezarea, infectiile sau bolile
sistemului nervos central
C. Macrogliale cuprind patru tipuri celulare:
- astrocite (SNC)
- oligodendrocite (SNC)
- celule Schwann (SNP)
- celule capsulare (SNP)

B. Celula migrogliala

C. Celulele macrogliale
Astrocitele:
- Sunt cele mai numeroase in sistemul nervos central
- Au forma stelara
- mbraca exteriorul creierului sau maduvei spinarii
(membrana gliala) sau inconjoara capilarele
sangvine formand bariera hemato-encefalica.
- Au un rol foarte important in sistemul nervos central
- Sunt primele celule afectate prin trauma sau
iradierea sistemului nervos central
- Sunt foarte susceptibile la formarea neoplasmelor

Astrocita

Astrocite.
n desen apar dou
astrocite (mai nchise la
culoare).
Astrocita de sus se
prinde de epiteliul
ependimal i de dendritele
i corpul celular al unui
axon. Are, de asemenea,
legtur cu un capilar de
snge.
Astrocita de jos ajunge
de la pia mater pn la
neuron (desenul are o
doz de nerealism: este
practic imposibil ca un
neuron s aib conexiuni
att cu ventricolul ct i cu
spaiul subarahnoidal).

Oligodendrocitele
- contribuie la formarea mielinei si mentinerea
mielinei care reprezinta principalele lor
functii in sistemul nervos central
- produc, de asemenea, factorii neutrotrofi (care
pot promova cresterea axonilor afectai sau
lezai)

Oligodendrocita

Celulele Schwann
- corespund oligodendrocitelor din sistemul nervos
central
- inconjoara partial axonul mielinizat
- formeaza straturi succesive de lamele de mielina
(stratul extern neuroderma)
- intre doua celule Schwann exista o intrerupere
strangulatie Ranvier
- au rol sI in regenerarea neuronilor distrui (partea
rupta a axonului este distrusa iar cea dinspre corpul
celular prolifereaz i formeaza o structura tubulara
care va fi viitorul axon)

Celulele capsulare:
- inconjoara ganglionii spinali si ai nervilor
autonomi

Neuronii sunt dispusi in serii longitudinale sau

succesiune seriala.
Prin dispunere seriala se formeaza doua tipuri
de circuite:
- reflex
- releu (somatic aferent general)

Circuitul reflex transporta impulsuri care

conduc la un raspuns involuntar (contractia
muschilor / secretie glandulara)
Calea releu se refer la
Circuitul somatic general aferent
calea functionala - caile de releu / senzoriale
calea motorie caile miscarii voluntare

Calea functionala este formata din mii /

milioane de neuroni.

Corpii neuronali formeaz aglomerari numite

nuclei.

- Axonii formeaza structuri numite tracturi,

fascicule, nervi.

Organizarea de ansamblu a SN

Sistemul nervos este format din:

sistemul

nervos central creierul i maduva

spinarii
sistemul nervos periferic nervii cranieni,
spinali, nervii autonomi i ganglionii spinali
sistemul nervos vegetativ (simpatic i
parasimpatic)

Organizarea SN

Sistemul nervos central (SNC):

integreaza

sI controleaza intregul sistem

nervos
primeste informatii (aferente)
interpreteaza informatiile din mediu
furnizeaza semnale (aferente) pentru
efectuarea activitatii

Sistemul nervos periferic (SNP)

Sistemul nervos periferic (SNP) conecteaza

sistemul nervos central cu organele si
tesuturile corpului.
Este format din nervi senzoriali (aferenti) si
motori (eferenti).

Sistemul Nervos Vegetativ (SNV)

Controleaz ansamblul funciilor autonome

(activitatea organelor interne) ale
organismului).
Este format din:
- Sistemul nervos simpatic
- Sistemul nervos parasimpatic

Sistemul nervos simpatic

-

Pregateste organismul pentru fuga sau

lupta
Creeaza conditiile optime pentru adaptarea la
stres
Are centri nervosi dispusi pe toata lungimea
MS, in coarnele laterale
Controlul centrilor nervosi simpatici se face
de catre hipotalamus
Fibrele nervoase pot fi mielinizate sau
nemielinizate

Sistemul nervos parasimpatic

-

Creeaza conditiile pentru relaxarea

organismului dupa efort
Are centrii nervosi dispusi in bulb si punte
(TC)
Controlul acestora se face de catre
hipotalamus
Fibrele nervoase pot fi mielinizate sau
nemielinizate

SISTEMUL NERVOS CENTRAL

Componentele SNC
-

Emisferele cerebrale (SC, sistem limbic,

diencefal, TC, cerebel, precum i formaiuni
de substan alb: corpul calos, trigonul
cerebral, comisurile albe anterioar i
posterioar)
Mduva spinrii

Elementele SC
-

Circumvoluiune
Lob
an (mai adanc, separa lobi)
Scizura (mai putin adanca, separa
circumvolutiunile)

SCOARA
CEREBRAL

Lobii SC
-

Lobii frontali
Lobii parietali
Lobii temporali
Lobii occipitali

Lobii

Lobii

Lobii (cont.)

Lobii frontali

delimitat posterior de scizura lui Rolando sI inferior

de scizura lui Sylvius
este traversat de trei santuri sI patru ginusuri
in zona posterioara, intre scizura lui Rolando sI
santul precentral se formeaza ginusul precentral
se imparte in trei parti:
frontala superioara (F1)
frontala mijlocoe (F2)
frontala inferioara (F3)

Lobii parietali
se intinde de la santul central pana la cel
parieto-occipital (scizura perpendiculara
exterioara)
posterior santului central se gaseste santul
postcentral, care imparte lobul pariental in
ginusul postcentral sI o arie posterioara
maimare. Ginusul postcentral = aria
somatosenzitiva sI are numeroase conexiuni

Lobii temporali
este situat inferior de scizura lui Sylvius sI
anterior de scizura perpendiculara externa
(preoccipitala)
este impartit in trei circumvolutii paralele:
temporala superioara, medie sI superioara sI
doua ginusuri plasate anterior sI posterior
ginusul anterior = aria auditiva primara

Lobii occipitali
situat in spatele santului parieto-occipital
este brazdat de numeroase santuri mai mici

Scoara cerebral
Structura scoarei difer de la o zon la alta
(ca grosime, densitatea pturii celulare,
orientarea celulelor sau numrul acestora).
La acest nivel intalnim mai multe tipuri de
neuroni:
- Piramidali
- Stelati (granulari)

Neuronii piramidali
-

Pot fi mici, mijlocii sau gigantici

Reprezinta peste 66% din populatia neuronala a
neocortexului

Neuronii stelati
-

Se afla mai ales in straturile II si IV

Reprezinta aproximativ 33% din populatia
neuronala a tuturor ariilor neocorticale
Sunt celule multipolare
Au diametru foarte mic

Structura Scoartei Cerebrale

Cortexul prezinta doua regiuni:
- Slab stratificata (doua straturi) corespunde
structurilor vechi din paleocortex Allocortex
- Foarte stratificata (6 straturi) - tine de de
structurile corticale noi Izocortex
Allocortexul are doua straturi:
- Extern (granular) senzorial
- Intern (piramidal) motor (neuroni mari

Izocortexul are sase straturi principale:

I. Zonal
II. Granular extern
III. Piramidal extern
IV. Granular intern
V. Piramidal intern (ganglionic)
VI. Multiform

I. Zonal
-

Se afla la exterior (celule mici, orizontale)

Este o patura de protectie pentru straturile
profunde

II. Granular extern

-

Format din celule stelate si piramidale mici

Axonii merg in jos si stabilesc conexiuni cu
celulele piramidale mari din straturile III si IV

III. Piramidal extern

-

Format din neuroni piramidali mijlocii

Axonii parasesc scoarta, ajungand in
substanta alba si se indreapta fie spre cealalte
EC (neuroni asociativi), fie spre TC si MS

IV. Granular intern

- Este mai ingust
- Contine neuroni stelati si piramidali
- Este considerat al doilea sediu cortical al sensibilitatii
(primeste aferente de la nucleii talamici nespecifici)
V. Piramidal intern (ganglionic)
- Contine cei mai mari neuroni piramidali (Betz) dar si
unii neuroni mai mici
- Dendritele urca pana in stratul I iar axonii ajung la
centrii subcorticali si medulari
- Axonii alcatuiesc caile piramidale prin care se transmit
mesaje de comanda pentru miscarile voluntare
- Este considerat sediul motricitatii voluntare
VI. Multiform
- Contine celule de diferite forme si marimi
- Axonii trec in substanta alba a EC

Scoarta cerebrala

Funcie de predominana celular, ntlnim:

Predominana

piramidal - n aria cortical

motorie
Predominana granular n ariile corticale
senzoriale
Straturile I, II (chiar III) n ariile corticale de
asociaie (n ntreg neocortexul)

Cortexul este o zon vast de recepie, de

comand - central i de integrare a
impulsurilor.
Se imparte in:
Cortex somato-senzorial (zona posterioar)
Cortex motor / efector (zona anterioar)

Cortexul somatosenzorial
Joac

un rol important n preluarea tuturor

inputurilor senzoriale de la nivel somatic.

Exist

dou arii importante n preluarea

informaiilor senzoriale:

Aria senzorial somatic primar (1)

Aria senzorial somatic secundar (2)

Cortexul somatosenzorial

Cortexul somato-senzorial primar S I

Cortexul senzorial secundar S II

Homunculus senzitiv (imag.)

Cortexul senzorial somatic primar S I

se gsete n girusul postcentral, anul central i

poriunea superioar i inferioar a lobilor parietali
are patru arii funcionale ariile Brodmann 1, 2, 3a
i 3b cu roluri diferite n suprafaa somatic
aria 1 primete sensibilitatea extern i
proprioceptiv prin fibre talamice directe i prin
colaterale din aria 3
aria 2 aici sosesc de la talamus doar fibre subiri
proprioceptive i kinestezice contralaterale
aria 3 responsabil, deasemenea, de
sensibilitatea exteroceptiv (dureroas)

Cortexul senzorial somatic secundar S II

se

afl pe partea superioar a anului lateral

este mai mic dect cel primar

Ambele arii sunt conectate i cu cortexul motor

piramidal i au trei tipuri de conexiuni: de
asociere, colosali i de proiecie.

 Conexiunile

de asociere unesc neuronii

diferitelor regiuni corticale din aceast
emisfer central.

Conexiunile

caloase unesc neuronii aflai n

cele dou emisfere cerebrale.

Conexiunile

de proiecie trimit axoni la

structurile subcorticale (ganglioni bazali,
talamus, mduva spinrii).

n concluzie, sistemul somatic are dou mari

tipuri de aferene:
- sensibilitate termo-algic i sensibilitate
epicritic (tactil fin)
- poziia articulaiilor.

Transmiterea durerii

Cortexul vizual
Traseul vizual este urmtorul:
Retin -> nucleul geniculat lateral
Retin -> mezencefal (coliculii superiori)
Retin -> mezencefal (aria pretectal)
Doar nucleul geniculat lateral prelucreaz
informaia vizual, restul genereaz reflexe
de tipul reflexului pupilar sau micare ocular.
Inputul senzorial vizual ajunge n aria vizual
1 V1 (cortex striat) = cmpul 17 Brodmann.
Influxurile care ajung aici sunt contralaterale.

Cortexul vizual primar scizura calcarina

Analizatorul vizual

 Neuronii

acestei zone rspund n mod

specific la anumite tipuri de stimulri vizuale
(pot rspunde la linii verticale, nu i la cele
oblice sau orizontale, din cmpul receptor). Ei
se numesc neuroni compleci i neuroni
hipercompleci.
Neuronii compleci rspund la mai muli
stimuli care au aceeai orientare n cmp.
Neuronii hipercompleci integreaz influxurile
de la neuronii compleci.

Neuronii plasai n straturi diferite au roluri

diferite:
- unele prelucreaz conturul grosier al
stimulului,
- altele prelucreaz culoarea, textura i forma
stimulului.

n V1 neuronii sunt orientai n coloane distincte

funcional, ntre care exist conexiuni.
Aria vizual V2 se gsete n aria 18 Brodmann
reprezint imaginea n oglind a ariei 17
este principala arie de asociere i centru al
memoriei vizuale
are rol n organizarea imaginii i n acomodare
Aria vizual V3 se gsete n aria 19 Brodmann
aici se formeaz fibre motorii care se proiecteaz
subcortical
au rol n vederea stereoscopic (orientarea spaial,
perceperea formelor, imaginea corpului, micarea n
profunzime i localizarea imaginilor)

Ariile vizuale V4, V5 i V6 au localizri mai

reduse spaial (ntre celelalte arii sau pe faa
median a emisferelor cerebrale).
V4 are rol n percepia colorat
V5 are rol n perceperea formelor aflate n
micare
V6 are rol n reprezentarea spaiului

Cortexul auditiv
Localizarea n spaiu la nivel cortical se realizeaz prin
compararea diferenelor de intensitate i timp
recepionate de fiecare ureche.
Cortexul auditiv este organizat n coloane (la fel ca cel
vizual i somatic) conectate ntre ele dar i cu harta
cortical spaial a localizrii sunetului.
La cortexul auditiv se adaug dou arii funcionale n
lobii frontal (Broca) i temporal (Wernicke) care au
legtur cu percepia sunetelor vorbirii

Cortexul auditiv

Analizatorul auditiv

Cortexul auditiv se mparte n:

aria

auditiv primar A1 (specializat

pentru recepia sunetelor de diferite
intensiti),

aria

auditiv secundar A2, cmpurile 42,

22 (cu importan n discriminarea
zgomotelor i vocilor),

aria

auditiv teriar A3 - cmpurile 20 i 21

(20 memoria auditiv, nelegerea
cuvintelor i melodiilor; 21 atenia auditiv)

Cortexul vestibular
- Este localizat n cmpul 2, rostral de aria auditiv
- Are rol n reglarea echilibrului, n controlul motricitii
cerebeloase.
Cortexul gustativ
- se gsete aproape de proiecia cortical a limbii
(lobul parietal)
- exist mai multe teorii care explic producerea
senzaiei de gust (producere separat apoi integrare;
integrare pe parcurs)
- codarea gustului:

are aceleai principii generale ca i celelalte modaliti

senzoriale
are profunde conotatii emoionale

Cortexul gustativ

Homunculus senzitiv (pentru proiecia limbii)

Cortexul olfactiv

capabil s discrimineze extrem de fin ntre mii de

mirosuri
are o organizare mai puin precis
are cinci pri:

nucleul olfactiv anterior

Bulbul (tuberculul) olfactiv
cortexul piriform (lobul temporal)
nucleul cortical al amigdalei
aria intorinal

halucinaiile olfactive apar n cazul leziunilor

cortexpiriforme poate marca un debut de epilepsie
de lob temporal

Analizatorii olfactiv si gustativ

Concluzii n legtur cu structura i funciile

cortexului posterior

zonele de proiecie topic sunt zone dinamice, care

depind att de influenele mediului extern ct i de
aspectele interne motivaionale;
zonele de asociere au o organizare distinct, prin
aceea c au stratul III foarte dezvoltat (cu rol n
corelarea i integrarea impulsurilor senzoriale
modale). Dac stimulm aceast zon rezult
focare de excitaie care vor cuprinde zone mari
corticale.
Zonele de asociere secundare stabilesc conexiuni
cu multe comutri i circuite la nivel subcortical (n
special la nivel talamic);

Concluzii (cont.)

Pentru procesri din ce n ce mai complexe au aprut i

zonele teriare i cuaternare (zone de acoperire), la
care numrul conexiunilor crete i mai mult. n aceast
zon neuronii sunt eliberai de funcia senzorial i au
doar funcie de coordonare i prelucrare a impulsurilor
(coordonarea tuturor analizelor ntre ei, precum i a
scopurilor generale ale activitii). Se obin constructe
cognitive calitativ superioare, imagini perceptuale
complexe multimodale, reprezentri cu nivel nalt de
generalitate etc.
Zonele primare i zonele de asociere nu pot lucra unele
fr celelalte (disfuncia uneia implic i disfuncia
celeilalte)

Zonele de sensibilitate primare,

secundare, tertiare si cuaternare

Zonele corticale anterioare

Rolul acestor zone este de a transforma energia

neuronal n energie fizic, prin comenzile
transmise de cortex la muchii scheletici.
Micrile motorii pot fi clasificate n:

micri voluntare
rspunsurile reflexe
paternuri motorii ritmice

Ele difer dup gradul de complexitate i de control

voluntar.
Micrile voluntare sunt cele mai complexe. Pot fi
intenionale sau rspuns la o stimulare extern
specific. Ele se nva i se perfecioneaz n timp.
Rspunsurile reflexe sunt cel mai puin influenate
de controlul voluntar. Sunt rapide, stereotipe i
involuntare.

Cortexul motor

Paternurile motorii ritmice (mersul, fuga, mestecatul)

reprezint combinaii ntre micrile voluntare i cele
reflexe. nceputul i sfritul lor sunt voluntare, restul
ine mai mult de aspecte reflexe. Pun n funcie
dou seturi opuse de muchi agoniti i
antagoniti.
Pentru integrarea tuturor acestor tipuri de micri,
sistemul motor dispune de dou caracteristici:
primete influene senzoriale cu privire la
context/mediu, orientarea corpului i gradul de
contracii musculare.
Sistemul motor dispune de o organizare ierarhic,
ce integreaz difereniat inputurile senzoriale
relevante pentru funcionarea acestora.

 ntre

componenta senzorial i cea motorie a

cortexului exist o extrem de strns
interaciune.
Cercetrile efectuate asupra cortexului motor
au evideniat existena unei arii specifice
circumvoluia precentral a crei stimulare
produce efecte motorii n grupe musculare
aflate n zone opuse ale corpului (aria
motorie primar).

Aria functionala senzorio-motorie

Au fost descoperite i alte arii motorii considerate

secundare (arii premotorii). Axonii acestor neuroni
se proiecteaz n cortexul motor primar n structurile
subcorticale i n mduva spinrii. n funcie de
nivelul atins n dezvoltarea unei specii fa de alta,
ariile premotorii cresc n extindere i complexitate (la
om sunt de peste 6 ori mai mari dect la maimuele
inferioare).

La om au fost evideniate 2 arii premotorii. Acestea,

mpreun cu cortexul motor primar, au o structur
diferit de a ariilor senzoriale, prin absena stratului
IV i prin dezvoltarea mai mare a stratului V
(piramidali gigantici Betz).

Cortexul primar motor i ariile premotorii primesc

inputuri din trei surse:
de la periferie, cortexul senzorial primar i arii
senzoriale asociative;
de la cerebel (prin talamus);
de la globus pallidus.
Pe de alt parte, ariile corticale motorii exercit
control indirect asupra motoneuronilor spinali,
prin intermediul anumitor nuclei din TC.
Cortexul primar motor M 1 aria 4 Brodmann
Ariile premotorii aria 6 Brodmann

Cortexul primar motor prin stimularea diferitor zone ale ei

rezult o hart a corpului uman (homunculus) n care sunt
reprezentate grupurile musculare buco-linguo-faciale,
membrul superior i mna, membrul inferior. Relevana lor
rezult din rolul lor fiziologic (precizia i fineea micrii,
mai puin dimensiunea lor anatomic).

i ariile secundare au un anumit grad de somatotopie. Ele

intervin n pregtirea motorie i n controlul micrilor.

Lezarea ariei motorii primare are consecine motorii

grave.

Lezarea ariei motorii secundare are consecine asupra

controlului motor al feei.

Concluzii cu privire la structura i funciile

cortexului anterior
ntre

zonele motorii primare i zonele

senzoriale primare exist o comunicare foarte
intens i difereniat, att prin fibre de
asociere ct i prin intermediul zonelor de
asociere => aceste conexiuni permit transferul
de influen i comunicarea oricrui mesaj
modal sau plurimodal, n acest fel putnd s
apar acelai rspuns motor la mai muli
stimuli sau rspunsuri motorii diferite la acelai
stimul.

 la

om aceste zone ocup aproape 1/4 din

ntreaga suprafa a SC, cu o dezvoltare
superioar fa de primate;
cortexul frontal realizeaz conexiuni multiple
(af i ef.) cu formaiuni situate la niveluri
diferite ale - talamus, corpii striai, sistemul
limbic, cerebelul => devin posibile
coordonarea i sincronizarea activitii tuturor
zonelor i structurilor corticale, n
concordan cu desfurrile
comportamentale.

PATOLOGIA SCOARTEI CEREBRALE

Calsificarea tipurilor
I.
II.
III.

Patologia cortexului posterior

Patologia cortexului anterior
Patologia limbajului

I. Patologia cortexului posterior

-

Patologia cortexului vizual

Patologia cortexului auditiv
Patologia cortexului somatosenzorial
Patologia cortexului gustativ
Patologia cortexului olfactiv

Patologia cortexului vizual

Agnozia vizuala
= afectarea functionarii cognitive la nivelul
vederii
Cauza: lezarea cortexului vizual tertiar (si a
zonei subcorticale aferente) din lobii
occipitali, precum si a unor regiuni din lobii
temporal si parietal

Patologia cortexului vizual

Agnozia culorii
- pacientul este capabil sa discrimineze culorile prin
sortare si imperechere, dar pare incapabil sa lege
culorile potrivite de obiecte, sau sa sorteze culorile in
grupuri, dupa anumite criterii
- Pacientul este, deasemenea, incapabil sa opereze cu
codurile de baza ale culorilor (ex. culori calde, culori
reci) sau sa extraga intelesul asocierilor dintre culori
(ex. rosu si galben pot fi culorile unei flori, verde este
culoarea pe care traversam la trecerea de pietoni etc)
Anomia culorii
- Pacientul este incapabil sa numeasca culorile
- Depinde de afectarea punctului de jonctiune temporoparieto-occipital stang, unde se afla anumite sisteme de
limbaj

Patologia cortexului vizual

Acromatopsia
- Pacientul percepe lumea ca fiind fara culoare, in
tonuri de gri sau, ocazional, in tonurile unei singure
culori
Agnoziile spatiale vizuale
- Pacientul percepe lumea inconjuratoare doar
bidimensional, fiind incapabil sa traga concluzii
despre cea de-a treia dimensiune
- Cauza: afectarea conexiunilor spleniale
interemisferice, care leaga ariile 18 si 19 ale celor
doua emisfere

Patologia cortexului vizual

Agnozia vizuala asociativa
- Pacientul poate copia corect un desen, dar este incapabil sa
spuna numele obiectelor desenate sau sa indice utilizarea lor in
practica
- Pare legata de lezarea profunda a lobilor occipitali, desi se
poate produce si prin lezarea lobilor temporali
Simultagnozia
- Pacientul este incapabil sa formuleze simultan mai mult de un
percept (se diagnosticheaza cu testul figurilor ascunse in alte
figuri Embedded figures Test)
Prosopagnozia
- Incapacitatea de a recunoaste fete familiare, inclusiv propria fata
(cauza: lezarea unei circumvolutii situate la punctul de intalnire
intre lobul occipital, frontal si temporal drept)

Patologia cortexului vizual

Vederea oarba (blindsight)
- A fost denumita si observata inca de la inceputul secolului 20.
- Pacientii, desi se declara ca fiind orbi (nu vad nimic), par sa
posede totusi anumite aspecte de responsivitate vizuala (pot
face evaluari vizuale, fara a avea vreo experienta perceptuala)
- Cauze: TCC, AVC, leziuni chirurgicale
- Abilitatile conservate pot varia foarte mult: orientarea privirii
catre sursa de lumina, indicarea (cu degetul) a sursei de
lumina, diferentierea orientarii liniilor, a marimii literelor,
precum si o acuitate vizuala cu putin doar mai slaba decat la
subiectii normali
- Explicatia conservarii acestor abilitati: mentinerea functionarii
sistemului vizual secundar (tecto-pulvinar), care continua sa
opereze chiar in conditiile afectarii sistemului primar, fara a
putea insa furniza si constiinta prezentei stimulilor

Patologia cortexului auditiv

Agnozia auditiva
= inabilitatea pacientului de a interpreta intelesul sunetelor
din afara vorbirii, si de a spune ceva semnificativ despre
ele (nu poate spune ca ceea ce se aude este apa care
curge, si nici ca apa se foloseste la baut, spalat sau
inotat).

Tipuri de agnozie:
-

O forma este legata de perceperea si discriminarea

sunetelor (pacientul recunoaste un obiect prin forma
sau atingerea lui, nu prin sunetul pe care il produce)
Alta forma se refera la asocierile generate de sunete

Patologia cortexului auditiv

Ambele forme de agnozie auditiva sunt legate si

de dificultati in receptia limbajului vorbit (afazii
de tip senzorial).
Cauza: leziuni la nivelul cortexului auditiv tertiar
(circumvolutia temporala superioara, zona
anterioara)
Amuzia
- Pacientul este incapabil sa recunoasca sau sa
discrimineze anumite ritmuri, tempouri sau
masuri muzicale

Patologia cortexului somatosenzorial

-

Consta in lezarea cortexului senzorial primar si a celui

secundar, cu consecinte asupra modului in care sunt
receptionate senzatiile corporale: alterare sau pierdere
completa a sensibilitatii (anestezie) pentru anumite
parti ale corpului, fie pentru anumite tipuri de senzatii
cutanate (atingere, presiune, temperatura) sau pentru
toate acestea

Poate fi afectata si informatia cu privire la pozitia

membrelor, ceea ce poate duce la erori de apreciere a
pozitiei corpului fata de anumite obiecte.

Patologia cortexului somatosenzorial

Asomatognozia
= Incapacitatea pacientului de a-si simti propriul corp
sau parti ale sale
Sunt doua tipuri:
- Anosognozia
- Autotopagnozia
Anosognozia
- Pacientul devine inconstient de jumatatea stanga a
corpului (consecutiv lezarii corticale drepte) si isi
neaga aceasta parte
Autotopagnozia
- Consta in slaba capacitate sau incapacitatea
pacientului de a numi parti ale propriului corp, de a
le identifica pe desen sau de a le misca

Patologia cortexului olfactiv

Anosmia
= Incapacitatea pacientului de a identifica
mirosuri sau de a le asocia cu un obiect,
mancare, actiune (ex. pregatirea mesei,
prezenta gunoiului)
Cauza: lezarea cortexului olfactiv (fata mediala
a EC)

II. Afazia - descriere

Este

cea mai comuna tulburare de limbaj, din

cauza corticala,
Clasificarea afaziilor a cunoscut multe
variante
Cea mai simpla clasificare imparte afaziile in:
- Receptive si expresive (Weisenberg,
McBride, 1935)
- Fluente si nonfluente (Howes si Geschwind,
1964)
- Anterioare si posterioare (Benson, 1967)

Tipuri de afazie
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.

Afazia Broca (motorie, non-fluenta)

Afazia Wernicke (senzoriala)
Afazia de conducie
Afazia anomic (centrala)
Afazia anomica (amnezica)
Afazia motorie transcorticala
Afazia senzoriala transcorticala (sindromul de
izolare)
Afazia globala
[Alexia]
[Agrafia]

Afazia Broca
-

Este asociata cu lezarea ariei Broca, din lobul

frontal inferior posterior
Este cea mai comuna forma de afazie, non-fluenta
Semnul principal: vorbirea este profund afectata
(articolele, adverbele, adjectivele,etc) astfel incat
vorbirea tinde sa fie redusa doar la substantive si la
verbe
In cazurile extreme se ajunge la absenta pronuntarii
cuvintelor functionale, iar substantivele si verbele
sunt folosite doar in forma de baza (vorbire
telegrafica)
Pot aparea si alte erori in producerea de cuvinte
(parafazii) pacientul foloseste cuvinte cu sens
asemenator celui de baza, sprijinindu-se pe contex
pentru ca ceilalti sa inteleaga mesajul

Aria Broca

Broca (cont.)
-

apar, deasemenea, dificultati cu repetarea si

cu numirea cuvintelor (suflarea primei litere
poate ajuta)
Uneori, in afara de lezarea limbajului vorbit
poate fi afectat si limbajul scris (prin
afectarea acelorasi mecanisme?)
In toate cazurile, intelegerea limbajului este
intacta
Se poate insoti cu sentimente de furie si
frustrare din cauza inabilitatii de a comunica
normal

Afazia Wernicke
-

Este lezata aria Wernicke

Este o afazie fluenta, caracterizata printr-un deficit
sever de intelegere auditiva
Pacientii pot face distinctia intre vorbire si nonvorbire, dar nu pot extrage inteles din mesajul vorbit
Cu toate ca este o afazie fluenta, nu inseamna ca
vorbirea este normala, ea putand fi normala (sau
excesiva) cantitativ, dar neinteligibila
Vorbirea este afectata de parafazii, de data aceasta
de natura semantica (inlocuirea unor cuvinte cu
altele, din aceeasi categorie, rosu in loc de verde,
sau crearea unor cuvinte noi, neologisme),
capatand numele de afazie de jargon.

Aria Wernicke (zona albastra)

Wernicke (cont.)
-

Jargonul nu are inteles, inclusiv pentru pacient, poate

avea accentul corect pentru limba respectiva, chiar
daca sunt produse non-sensuri
Unele expresii lingvistice indelung folosite,
automatizate, pot fi conservate
Un mod de a intelege aceasta problema in vorbire este
de a o considera ca fiind produsa, cel putin partial, de
un deficit de intelegere (mecanismele care
monitorizeaza producerea vorbirii sunt comune cu cele
care interpreteaza mesajul abia sosit, astfel incat
pacientul pierde controlul exprimarii lingvistice, nefiind
in stare sa verifice ce anume este produs). Rezultatul
se numeste salata de cuvinte.

Afazia de conducie (central)

-

Localizare: n profunzimea zonei nervoase din preajma

fasciculului arcuat (care conecteaz zonele posterioare
i anterioare ale centrilor limbajului, adic recepia i
producerea limbajului)
Nu exist un model unanim acceptat al acestei afazii;
se presupune c MSD ar fi afectat
Caracteristica principal este afectarea sever a
repetrii cuvintelor, att n vorbire ct i n citirea cu
voce tare
Pacienii au att vorbirea ct i scrisul n limite normale,
Vorbirea: destul de fluent, nelesul cuvintelor este
corect iar sintaxa este, de asemenea, corect;
ocazional, pot aprea parafazii fonemice (care
afecteaz denumirea obiectelor)

Afazia anomic (amnezic)

-

Localizare lezional: circumvoluia angular, partea

mijlocie a circumvoluiei temporale posterioare
Este, probabil, cea mai frecvent form de afazie,
aprnd i ca form rezidual de afazie dup
vindecarea altor forme
Caracteristica principal: este afectat denumirea
obiectelor (utilizarea substantivelor); n formele uoare
poate trece neobservat n vorbirea obinuit; n
formele grave apare vorbirea goal, pentru c lipsesc
principalele substantive
Sugerarea contextului pentru reamintire sau suflarea
primelor litere nu sunt suficiente; uneori, persoana
poate folosi acelai cuvnt ca verb, dar nu poate asocia
cuvntul cu utilizarea lui ca substantiv

Afazia motorie transcortical

-

Localizare lezional: n cortexul frontal de asociaie,

anterior sau superior fa de centrul Broca, cu care
este conectat
Formele complexe (senzorio-motorii) implic afectarea
ampl a vorbirii i scrisului dar poate aprea un
fenomen ciudat: afazia ecolalic (poate repeta ceea
ce i se spune, fr greeal, cu toate c, altminteri, nu
poate vorbi); mai pot rmne relativ intacte:
capacitatea de a completa proverbe, propoziii simple,
de a njura i de a cnta
Predomin deficitele n producerea de limbaj, n
condiiile conservrii pariale a nelegerii limbajului
auzit i citit
Furnizarea de indicii poate ajuta pacienii n ce
privete recuperarea fluenei vorbirii

Afazia senzoriala transcorticala

-

Localizarea lezional: n cortexul de asociaie

peri-Sylvian, n jurul graniei dintre lobul parietal
i cel temporal
Se mai numete uneori sindromul de izolare,
implicnd faptul c sistemul vorbirii a fost izolat
de celelalte elemente ale limbajului; pacientul
poate repeta ce i se spune, dar nelege nimic
sau foarte puin din ceea ce repet sau citete
Vorbirea produs este fluent, uor mai
inteligibil dect cea produs n afazia
Wernicke, plin de jargon i parafazii;

Afazia globala

Consta in pertubarea masiva a limbajului din

toate punctele de vedere (intelegere si
producere)

Alexia / Dislexia
Tipuri de dislexii:
- Dislexie de dezvoltare (nu se dezvolta capacitatea
de citire)
- Dislexie achiziionat (acquired) se pierde
capacitatea de a citi, deja achizitionata
O alta clasificare include: dislexia profunda, dislexia
fonologica (vizeaza citirea non-cuvintelor), citirea
litera-cu-litera, dislexia de suprafata (citirea este
afectata pentru cuvintele la care scrierea nu este
identica cu pronuntia)

Agrafia / Disgrafia

Tipuri de disgrafii:
- Disgrafia de dezvoltare (nu se poate dezvolta
capacitatea de a scrie)
- Disgrafia achiziionat (acquired) se
pierde capacitatea de a scrie, deja
achizitionata

Apraxia
II. Patologia cortexului anterior
= pierderea capacitii de a efectua micri voluntare
(intenionate)
- poate s apar n absena paraliziilor sau a oricrei alte
alterri funcionale senzoriale sau motorii,
- poate s vizeze oricare dintre micrile voluntare,
micrile mari i cele ale membrelor fiind ns primele
vizate
- cele mai frecvente micri afectate: micrile de imitare
faciale, ale minii, tapping, precum i micri complexe
manuale

Apraxia (cont.)
-

pacientul este incapabil s organizeze o sarcin motorie (s

efectueze o micare) dac este nevoit s porneasc de la o
descriere abstract a sarcinii respective sau,
ALTFEL SPUS,
pacientul poate fi perfect capabil s realizeze o micare n
mod automat (s bea dintr-o can, de ex.) dar, dac i se
cere s arate CUM face acel lucru (cum bea din can), s
fie incapabil s arate / demonstreze micarea; uneori poate
fi de ajutor pentru el s aib alturi obiectul (cana) ns, n
absena acestuia, poate eua.

Apraxia (cont.)
Cauze probabile (Geschwind):
-

Lezarea cailor de legatura intre regiunea parietala

posterioara stanga si lobul frontal stang (calea
fasciculului arcuat), cu implicarea probabila si a
mecanismelor verbale

Lezarea partii stangi implica aparitia apraxiei bilaterale,

in vreme ce lezarea partii drepte implica apraxie
unilaterala (doar a partii stangi a corpului)

Apraxia - tipuri
1.
2.
3.
4.

1.

Apraxia mbrcrii
Apraxia constructiv
[Apraxia ideationala]
[Apraxia ideomotorie]
Apraxia mbrcrii
Este o form particular de apraxie, manifestat
ca incapacitate a pacientului de a se mbrca.
Acesta poate deveni confuz n privina etapelor
mbrcrii, a hainelor pe care ar trebui s le
aleag, finalmente rezultatul fiind bizar.

2. Apraxia constructiv
-

Este o form mai frecvent ntlnit de apraxie

Este incapacitatea de a sintetiza modul n care se duce la
bun sfrit o sarcin practic, care presupune mai multe
elemente i etape (ex. construcia unui castel din cuburi
de lemn)
Cauza celor mai severe forme de apraxie constructiv:
lezarea unor regiuni frontale i parietale drepte

Dificultile n desenarea obiectelor

- Erorile de desenare pot fi cauzate de leziuni ale lobilor
occipital sau parietal.
- Leziunile parietale produc defecte de aranjare i interrelaionare a prilor desenului
- Leziunile parietale drepte produc desene fragmentate,
cu componente aezate n poziii greite, cu orientare
greit, cu o multitudine de linii adugate ulterior pentru
a corecta desenul
- Leziunile parietale stngi produc deseori o simplificare
a desenului (probabil pentru c pacientul nu poate
formula un plan pentru a-l pune n practic, astfel nct
rezultatul este corect dar simplu, fr detalii)

Diagnoza apraxiilor (testele seriale ale miscarilor

mainilor si ale fetei)

Ataxia
Consta in slaba capacitate sau incapacitatea de a finaliza o
sarcina conform cu planificarea initiala.
Cu toate ca majoritatea formelor de ataxie apar in relatie cu
afectarea cerebeloasa, anumite ataxii insotesc apraxiile
(lezare corticala).
Lezarea unor arii din cortexul parietal superior poate
produce ataxie optica (incapacitatea subiectilor de a
atinge obiecte in conditii de autoghidaj vizual, fara
afectarea recunoasterii obiectelor si a pozitiei acestora).

Sindromul Gerstmann
Const din patru simptome:
1.
Agrafie
2.
Acalculie
3.
Confuzie stnga-dreapta
4.
Agnozia degetelor (incapacitatea de a numi degetele de
la mini)
Cauza probabil (Gerstmann): lezarea circumvoluiei angulare
din lobul parietal stng.
Cercetri extinse au fost efectuate pentru a demonstra
existena acestui sindrom i implicaiile sale. Rezultatele
sunt in discutie.

Concluzii cu privire la funcionarea lobilor cerebrali

Lobii frontali

Lobii temporali

Cortexul motor i premotor

Auzul

-control motor de nivel primar i secundar

-fluen verbal i de desen
-pronunarea cuvintelor pe litere

-Recepia

Cortexul prefrontal

senzorial
-Percepia senzorial auditiv
-Cogniia asociat evenimentelor auditive
-Abiliti muzicale (lob temporal drept)

-Controlul

Vzul

motor teriar
-Adaptabilitatea rspunsului motor
-Planificarea secvenelor comportamentale
-Reglarea verbal
-Rezolvarea de probleme
-Micarea voluntar a ochilor
-Judecata perceptual
-Memoria (efectul de recen)

-Funcia

vizual teriar
-Percepia feelor

Limbajul
- Recepia i nelegerea vorbirii i scrisului

Atenia
Memoria

Cortexul orbital

amnezic
-Memorie verbal de lung durat - TS
-Memorie spaial de lung durat TD
-nvare asociativ

-Personalitatea

Personalitatea

Aria lui Broca

-Vorbirea

expresiv

-Comportamentul

social

-Sindromul

-Percepie

experienial
-Comportament sexual

Concluzii cu privire la funcionarea lobilor cerebrali (cont.)

Lobii parietali

Lobii occipitali

Anterior

-Producerea

-Percepii

somatosenzoriale
-Percepie tactil
-Simul corpului
-Recunoaterea vizual a obiectelor

Posterior
-Limbaj

senzaiilor vizuale primare

(puncte luminoase, forme simple),
completarea formei
-Percepia

vizual (contururi, mrime,

orientare, adncime, stereopsis,
luminozitate, culoare, micare)

(recepia limbajului vorbit,

citirea)
-Orientarea spaial i atenia
(urmrirea traseului, discriminarea
stnga-dreapta)
-Sinteze simbolice (calculul aritmetic)
-Micarea voluntar
-Abiliti constructive (desenul)
-Integrarea vz-sim tactil
-Memorie auditiv de scurt durat

-Conotaiile

vizuale
-Citirea

semantice ale obiectelor

SISTEMUL LIMBIC

Denumire data de Broca in 1878 pentru a caracteriza

cortexul primitiv care formeaza un inel in jurul TC.
Studiul sau a starnit interes dupa ce s-a relevat rolul lui in
comportamentul emotional (are conexiuni cu
hipotalamusul, talamusul, epitalamusul, precum
si cu arii ale sistemului olfactiv).
Cercetarile demonstreaza implicarea lui in
comportamentele de cautare a prazii, crestere,
crestere a puilor, imperechere, raspunsuri emotionale,
echilibrul intre comportamentul normal si cel agresiv,
formarea memoriei (in special a celei emotionale).

Sistemul limbic

Sistemul limbic (girusul cingulat sus, fornix

la mijloc, amigdalele, hipocampul jos, bulbii
olfactivi stanga, corpii mamilari - centru

Studiile imagistice si experimentale au relevat urmatoarele structuri

componente ale sistemului limbic:
nervii, bulbul si tractul olfactiv;
stria olfactiva si girusul olfactiv;
trigonul olfactiv;
lobul piriform si cortexul piriform;
complexul nuclear amigdaloid;
aria septala;
formatiunea hipocampica;
fornixul;
hipotalamusul;
nucleii talamici limbici si paralimbici;
aria limbica a ganglionilor bazali;
cortexul limbic;
cortexul paralimbic; etc

Alti autori considera ca in sistemul limbic intra doua

grupe de structuri:

A. Grupa structurilor concentrice;

B. Grupa structurilor marginale.

In A intra lobii olfactivi, aria hipocampic, cortexul
periamigdaloid si cortexul prepiriform.
In B intra:

circumvolutia corpului calos;

circumvolutia hipocampului;

nucleii amigdaloidieni

lobul insulei;

partea anterioara a lobilor temporal si frontal (din

neocortex).

Insula
(lobii temporal si frontal au fost indepartati
pentru a se vedea formatiunea insulei)

Cele mai importante structuri ale sistemului

limbic sunt hipocampul si amigdala.
Acestea sunt localizate in partea mediala a
lobului temporal anterior si sunt foarte
sensibile la leziuni anoxice si la infectii virale.

Hipocampul

Este o structura complexa, situat in peretele

medial al emisferelor cerebrale;
in limba latin = monstru sau calut de mare;
studiul lui este foarte important din cauza
asocierii lui cu epilepsiile de lob temporal;
este format din trei parti principale:
- aria principala receptoare (nuclei granulari,
girus dintat);
- hipocampul propriu-zis (campurile piramidale);
- subiculum (sursa de eferenta).

La hipocamp substanta alba se afla la exterior

iar substanta cenusie este profunda (cortex
cerebral inversat).
Substanta alba se numeste alveus.
Substanta cenusie este organizata, in cea mai
mare parte, in 6 straturi celulare (pe alocuri
poate avea 4 straturi).
Girusul dintat are o structura trilaminara.

Girusul dentat (dintat) si Cornul lui Ammon

SECTIUNE LATERALA

Structurile olfactive
- contin inelul format din hipocamp si girusul
cingulat si formeaza marele lob limbic;
- cuprind structuri mai putin diferentiate
(paleocortex);
- este implicat in encodare (achizitionarea de
informaii noi);
- are numeroase aferente si un sistem eferent
(fornixul), cu proiectii corticale difuze.
- distrugerea bilaterala a hipocampului duce la
amnezie anterograda durabila si profunda,

Caracteristici ale amneziei anterograde:

pacientul nu poate inregistra in memorie stimuli
sau evenimente explicite, constiente;
Capacitatile intelectuale (limbajul, atenia si
memoria imediata) sunt intacte;
Se poate asocia cu grade diferite de amnezie
retrograda;
Poate fi afectata si invatarea spatiala (n
hipocampus se formeaz harta cognitiv
spaial)
poate sa se asocieze cu pierderea informatiei
verbale si chiar a celei non-verbale.

AMIGDALA
- stabileste conexiuni directe cu alte arii corticale,
hipocampul, talamusul si cu anumite regiuni din TC;
- este formata din 2 parti:
o parte corticomediala, de care este atasat un nucleu
de talie mica;
o parte laterobazala, foarte dezvoltata la primate.
-

conexiunile sale sunt bidirectionale, atat cu cortexul,

cat si cu hipocampul, cu relevanta pentru functiile
cognitive superioare.
deasemenea, amigdala este conectata bidirectional
cu zona subcorticala, in special cu caile vizuale
(interpretarea emotionala - furie a stimulilor vizuali);

Amigdala
Dei primeste numeroase impulsuri olfactive, amigdala nu
este un centru important pentru discriminarea olfactiva;
Studiile multiple ale amigdalei in ultimii ani au relevat rolul
acestei formatiuni in:
realizarea unor modificari visceromotorii sI
somatomotorii;
memorie si emotii (componente afective ale memoriei?);
modificarea starii de somn;
modificarea motilitatii gastrointestinale;
modificarea ratei cardiace;
modificarea TA.
Stimularea amigdalei are efect numai daca subiecii sunt in
stare de veghe (sunt treji). In somn stimularea ei nu are
nici un efect, de unde concluzia c amigdala nu este
implicata in functiile homeostatice normale.

Distrugerea bilaterala a lobilor temporali la maimute

(inclusiv a unor structuri limbice) duce la aparitia unor
modificari emotional-comportamentale foarte importante:
mblnzire;
linistire emotionala;
tendinte orale (duc totul la gura);
hipersexualitate;
tendinte compulsive;
hipermetamorfoze (schimbarea frecventa a ateniei i a
obiectului sentimentului de placere);
lipsa recunoasterii obiectelor familiare
Toate acestea reprezint dovada implicarii amigdalei in
invatare (sau a asocierii unui stimul cu un raspuns
afectiv / emotional).
Alte studii (realizate pe primate) au evidentiat rolul
amigdalei in comportamentele de evitare, sexuale, de
hranire, sociale.

Intens studiata clinic este legatura dintre

amigdala si epilepsia de lob temporal.
Dei epilepsia de lob temporal nu este limitata
la amigdale, ntruct descarcarea electric se
rspndete rapid n tot lobul, multe din
simptome sunt asociate cu activarea
amigdalei.

Manifestarile din timpul crizelor epileptice:

Manifestari autonome / vegetative:
disconfortul epigastric si toracic;
greaa;
palpitaii;
frison;
paloarea/nroirea fetei;
tahipnee/apnee;
salivaia;
eructaia (rgiala);
miciunea involuntar;
defecaie/diaree.

Manifestari afective:
- teama (cel mai frecvent intalnit simptom) de la usoara la
intensa;
- suparare, depresie sau sentiment de singuratate;
- setea/impulsul de a bea (asociat cu fenomenele afective).
Manifestari perceptive (nu implic apariia halucinaiilor):
- apar modificari de tipul iluziilor vizuale i auditive,
distorsiuni i alterari ale actului perceptual;
Manifestari de tip mnezic:
- reactivarea memoriei din trecut (cu coninut
autobiografic)
- Apare sentimentul de reminiscen (deja-vu) / iluzia de
familiaritate

Ganglionii bazali
-

Sunt mase de substan cenuie, dispuse la

interior (n EC)
cuprind: nucleul striat (format din nucleul caudat
si putamen), globus pallidus, nucleul subtalamic
i substana neagr

Toate acestea sunt structuri eterogene, diferite ca

structur i funcie, precum i ca istorie
filogenetic.

Ganglionii bazali (nucleul caudat sus, putamen si

globus pallidus laterale, nucleul subtalamic si
substanta neagra jos)

Nucleul striat
- Are form de virgul, cu trei elemente: cap,
corp i coad
- Coada se termin n nucleul amigdalian
Substana neagr
- Este cea mai voluminoas formaiune a
mezencefalului
- Are o zon dorsal compact i o zon
ventral de culoare rosie cenusie

Functionalitatea nucleilor bazali:

-

In realizarea activitatilor instinctive (locomotia,

apararea, hranirea si curtarea)
Realizeaza fondul postural pentru activitatile
voluntare, fara a initia insa acele miscari

Patologia nucleilor bazali include:

-

Tulburari de tonus muscular (rigiditate)

Pierderea miscarilor automate asociate
(rasucirea bratelor, expresia faciala)
Miscari involuntare necontrolabile (1. coreiforme,
2. atetoide, 3. balistice, 4. tremor)

1. Coreea
= miscari succesive involuntare, destul de complexe, care apar brusc si
se insera printre miscarile voluntare
Coreea Syndeham
Apare in copilarie, in asociere cu bolile de inima
Are un prognostic favorabil
Coreea (boala) Huntington
Este o boala ereditara, care debuteaza in jurul varstei de 40 de ani
Cauza: pierderea neuronilor colinergici si GABA-ergici din nucleul
striat
Transmiterea se face in proportie de 50% la urmasii directi
Se asociaza cu dementa progresiva
Este confundata frecvent cu alte boli (schizofrenie, tulburari
sociopate etc) deoarece afectarea psihica este foarte caracteristica
Evolutia bolii: diminuarea gradata a capacitatii intelectuale, inabilitate
motorie totala, moarte la 15 20 ani de la debutul bolii.
Nu exista tratament pentru aceasta maladie

2. Atetoza
= miscari involuntare lente, vermiforme, de
rasucire, care afecteaza extremitatile, uneori
si muschii fetei si gatului
3. Balismul
= accelerarea activitatii unuia sau altuia dintre
membrele corpului, functie de localizarea
leziunii
4. Tremorul

Cea mai importanta patologie a ganglionilor bazali

este Boala Parkinson
= consta din perturbarea profilului cognitiv si
comportamental al pacientilor
Cauze: pierderea de neuroni corticali si subcorticali,
afectarea circuitelor si diminuarea cantitatii de
neurotransmitatori.
Manifestari:
- Tremur ritmic de repaus
- Cresterea tonusului muscular (rigiditate cu aspect
de roata dintata)
- Akinezia (dificultate in initierea de miscari, saracia
sau absenta miscarilor spontane)
- Bradikinezia (incetinirea executiei miscarilor)
- Afectari cognitive
- Compulsii

Afectarile cognitive tin de:

- Capacitatea de analiza si tratare secventiala a informatiei
in MSD
- Capacitatea de a elabora un plan in baza unei strategii
- Capacitatea de ajustare a planului functie de imprejurari
- Disparitia raspunsurilor non-pertinente
- Saracia continutului ideativ
- In cazul afectarii putamenului apar tulburari de scriere,
semnare si dactilografiere, care nu mai pot fi recuperate
ulterior
Afectari ale dispozitiei si personalitatii:
- Depresie
- Rigiditate si hipercontrol
- Indiferenta afectiva
- Dezinteres fata de propria stare
- Lipsa de interes fata de anturaj

DIENCEFALUL

Structurile diencefalice se gsesc n

continuarea i deasupra mezencefalului, n
jurul ventriculului III, fiind acoperite de
emisferele cerebrale.
Se compune din dou formaiuni mari:
- talamoencefalul (talamus, metatalamus,
epitalamus) i
- hipotalamus.

Talamusul
Este alctuit din dou corpuri ovoide de substan nervoas. Se mai
numesc i corpi optici.
Este format din mai muli nuclei (cinci grupe):

grupul nuclear anterior

- primete aferene de la corpii mamilari
- trimite eferene ctre cortexul cingulat i emisferele cerebrale

nucleii liniei mediane

- se conecteaz cu hipotalamusul i alte formaiuni de substan cenuie
subcortical

nucleii mediali
- trimit eferene n lobul frontal i cortexul motor

masa nuclear lateral

- primete aferene senzoriale (spinotalamice)
- trimite eferene n lobul parietal

nucleii posteriori (formai din nucleul pulvinar i corpii geniculai

medial i lateral)
- se conecteaz cu cortexul lobului temporal i parietal.

Conexiunile talamusului
Talamusul este o structur senzorial crucial
subordonat scoarei cerebrale. La acest nivel fac
sinaps cile tuturor formelor de sensibilitate, cu
excepia cilor olfactive, care ajung la cortex direct,
nu prin talamus.
Nu toate fibrele talamice ajung la cortex: unele se
termin n nuclei cenuii subcorticali. Din acest
punct de vedere identificm:

nuclei talamici cu proiecie cortical (nucleul talamic

ventral, nucleul arcuat, nucleul reticulat etc)
nuclei talamici cu proiecie subcortical (nucleii
intermediari, nucleii ventriculari)
nucleii talamici de asociaie (laterali, laterodorsali etc)

Nucleii din prima categorie au conexiuni n ambele

sensuri cu cortexul, formeaz deci, mpreun cu
cmpurile corticale, uniti funcionale stabile.

Cile mari senzoriale se termin n nuclei cu proiecie

cortical dar trimit colaterale i la nuclei cu proiecie
subcortical.

Toate conexiunile eferente ale talamusului

influeneaz activitatea cilor extrapiramidale
(descendente).

Controlul cortexului se exercit prin mai multe circuite

care includ i talamusul (de ex: circuitul cortico-pontocerebelo-talamo-cortical)

Cercetrile desfurate de-a lungul timpului au

evideniat existena a dou tipuri de nuclei
talamici:

specifici sunt legai funcional de diferite sisteme

senzoriale (vizual, auditiv etc); pulvinarul integreaz
impulsurile auditive, vizuale i somatice.

nespecifici sunt legai n special de zonele

asociative ale talamusului; funcionarea lor nu este pe
deplin cunoscut.

n concluzie, talamusul conine:

- A. nuclei de transmisie (de releu)
- B. nuclei cu proiecie difuz
A. Nucleii de transmisie au urmtoarele caracteristici:

fiecare prelucreaz o singur modalitate senzorial sau un input venit din

zona motorie
fiecare se proiecteaz ntr-o regiune specific a cortexului
fiecare primete inputuri recurente de la regiunea cerebral pe care s-a
proiectat (recurena inputurilor permite modularea inputurilor primite
funcie de activitate)
un nucleu talamic senzorial transmite ntr-o anumit regiune cortical
(senzorial, motorie sau reglatorie) numai o modalitate informaional
senzorial; aceste informaii reprezint treapta iniial a generrii
percepiei senzoriale
ali nuclei senzoriali trimit impulsuri ctre ariile asociative ale cortexului,
unde se integreaz sistemele senzoriale care iau parte la iniierea
comportamentului
nucleii talamici motori trimit impulsuri ctre cortexul motor, pentru a-l
informa despre activitatea motorie desfurat de alte formaiuni
(cerebelul)
toi nucleii de transmisie trimit impulsuri ctre sistemul de reglare

B. Nucleii cu proiecie difuz trimit impulsuri ctre toate regiunile corticale, cu

efect n reglarea nivelului general de excitabilitate cortical.

Clinic:
Apar mai multe entiti nosografice n lezarea
talamusului. Cel mai vechi cunoscut este sindromul
talamic, cu urmtoarele simptome neurologice:

hemianestezia contralateral (consecutiv unei hemoragii

talamice)
durere de cap de tip arsur, intens (hiperpatie),
persistent, se accentueaz n stres emoional i oboseal
tremor intenional (n cazul lezrii nucleului lateral ventral)
ataxia membrelor inferioare (n funcie de tulburarea
sensibilitii profunde)
tulburri simpatice (ptoz palpebral etc)
tulburri motorii (hemiparez)
uneori, tulburri de gust.

O alt afeciune este afazia talamic, care include:

-

tulburri de dinamic a expresiei i fluenei verbale

voce slab
rspunsuri scurte
debit ncetinit i sacadat
incoerena discursului
afectare persistent, disociativ, a memoriei (n special a
celei verbale), manifestat prin deficit al memoriei logice
i a capacitii de a crea asociaii

Afazia talamic are evoluie favorabil, cu excepia

memoriei verbale, care nu se recupereaz.

O alt afeciune este sindromul de neglijen

talamic, cu dou manifestri principale:
- neglijen motorie
- neglijen spaial
Neglijena motorie este un defect de utilizare a unei
jumti de corp, cu toate c aceasta este perfect
funcional. Prin incitare verbal acest defect poate
s dispar parial.
Neglijena spaial este legat n special de
analizatorul vizual i const n devierea privirii spre
dreapta i refuzul explorrii spaiului stng (aceast
deficien este confirmat i de testele
neuropsihologice).

Neglijenta contralaterala

n afara acestor simptome mai pot aprea i altele:

tulburri de recunoatere a locurilor (familiare)

tulburri ale orientrii spaiale
apraxie constructiv
deficit de memorie anterograd pentru materialul
vizuo-spaial
spontaneitate excesiv a limbajului
confabulaii extravagante

Alte tulburri in de sfera emoional sunt evidente n

manifestrile motorii sau expresive, pentru c
talamusul intervine ca modulator al proceselor
afective.
De aceea, anumite intervenii chirurgicale asupra
talamusului sunt destinate reducerii tensiunilor
emoionale, anxietii, agitaiei i agresivitii
bolnavilor.

Alte aspecte legate de patologia talamusului:

Lezarea

nucleilor anteriori duce la modificarea

strii de contien i se soldeaz cu scderea
reactivitii emoionale.

Stimularea

nucleului postero-ventral duce la

creterea nivelului de anxietate n micrile
ofensive i fenomene vegetative
corespunztoare.

Metatalamusul
Este format din din corpii geniculai mediali i laterali.
Corpii geniculai laterali
se leag de coliculii cvadrigemeni superiori
la acest nivel se termin fibrele optice
prelucrrile vizuale la acest nivel permit diferenieri ntre ntuneric i lumin
i orientarea n spaiu n raport cu stimuli luminoi
Sunt formai din dou pri:
partea ventral (veche filogenetic) i
partea dorsal stratificat (nou filogenetic);
Aceasta din urm expediaz semnale la scoara cerebral (scizura calcarin i ariile
18, 19) i are ase straturi (la om)

Corpii geniculai mediali

sunt conectai cu coliculii cvadrigemeni inferiori

aici fac sinaps cile auditive i de aici ajung impulsuri la ariile auditive
corticale (prima circumvoluie temporal)

Epitalamusul
Se gsete n partea superioar a diencefalului i este compus din
glanda epifiz (pineal) i din aparatul habenular.
Glanda epifiz
dup vrsta de 7 ani involueaz iar dup 14 ani se calcific
este o gland endocrin cu rol important n dezvoltare
exercit efect frenator asupra sferei sexuale
exercit efect important n metabolismul protidic, glucidic i
mineral
hormonul principal este melatonina, derivat din serotonin
melatonina este secretat maximal noaptea (serotonina ziua) iar
secreia ei scade de la natere pn la btrnee
nu s-a demonstrat la om i primate efectul antigonadotrop al
melatoninei (ntrzierea declanrii pubertii, de ex.)
rolurile melatoninei sunt: modularea excitabilitii cerebrale;
influenarea fiziologiei somnului; un posibil rol inhibitor asupra
creterii tumorilor neoplazice la om; reglarea activitii i a altor
glande (hipofizei, pancresului endocrine, suprarenalelor,
glandelor sexuale)

Aparatul habenular

conine numeroase fibre albe i substan cenuie

(nuclei habenulari)
fibrele albe se conecteaz n general cu structuri
subcorticale

Hipotalamusul
Reprezint mai puin de 1% din totalul volumului
creierului uman. Este format dintr-o poriune
supraoptic, una tuberal i una mamilar (vzute
din fa n spate).
Nucleii hipotalamusului se mpart n patru grupe
principale:
grupul anterior format din nucleul paraventricular
i cel supraoptic. Ei secret hormoni care sunt
trimii la adenohipofiz.
grupul lateral nucleul tuberomamilar i nuclei
tuberali laterali.
grupul mijlociu nuclei hipotalamici ventromedial
i dorsomedial
grupul posterior nuclei tuberculilor mamilari
Fiecare nucleu contribuie la realizarea unei anumite
funcii.

Conexiunile hipotalamusului
Hipotalamusul posed o bogat reea de conexiuni,
att interne ct i externe, care influeneaz att
sistemul nervos central ct i pe cel vegetativ.
Este, deasemenea, foarte important pentru sistemul
endocrin, prin intermediul hipofizei.
Cile aferente:

fascicolul telencefalic leag scoara de hipotalamus,

avnd efect excitator i inhibitor. Principalele functii sunt
legate de organele viscerale.
Fascicolul talamo-hipotalamic leag talamusul de
hipotalamus.
Stria terminalis leag amigdala de hipotalamus.
Fibre directe spinotalamice vin dinspre talamus.

Exist, deasemenea, legturi ale

hipotalamusului cu aparatul vizual, prin fibre
care leag chiasma optic de partea vizual
a hipotalamusului. Aceste fibre provin din
celulele vegetative ale retinei, trec prin nervii
optici, chiasma optic i ajung la unii nuclei
hipotalamici i n lobul posterior al hipofizei.
Efectul principal este acela c semnalele
luminoase pot influena sistemul vegetativ
att direct ct i prin intermediul hipofizei.

Cile eferente

tractul hipotalamo-hipofizar (care are legturi cu hipofiza)

tractul hipotalamo-habenular (care are legturi cu epifiza)
tractul hipotalamo-talamic (realizeaz legtura ascendent
cu scoara cerebral)
sistemul periventricular (leag hipotalamusul de aproape
toate formaiunile cenuii ale trunchiului cerebral)
tractul tubero-hipofizar leag hipotalamusul de pituitara
posterioar

Majoritatea fibrelor sunt bidirecionale (cu excepia tractului

hipotalamo-hipofizar i a fibrelor care vin dinspre retin cu rol n reglarea ritmului circadian lumin/ ntuneric)

Funciile hipotalamusului
Hipotalamusul are atribuii directe n reglarea
mediului intern al organismului:

neuroendocrin
autonom
motivaional

Reglarea sistemului neuroendocrin

Hipotalamusul, mpreun cu sistemul limbic, particip

direct la reglarea mediului intern, n vederea meninerii
constantelor acestuia.
Controlul emoiilor i a comportamentelor emoionale se
face indirect de ctre hipotalamus, n conjuncie cu
formaiunile nalte ale sistemului limbic i ale
neocortexului.
Datele anatomice indic faptul c hipotalamusul conine
un mare numr de nuclei i reele neuronale care
regleaz funcii vitale ca: temperatura, ritmul cardiac,
tensiunea arterial, osmoza sangvin, ingestia de ap i
alimente; n plus, organizeaz motor rspunsurile
endocrine n comportamentele emoionale adaptative.

n primul rand, hipotalamusul controleaz activitatea

glandei pituitare, care controleaz, la rndul ei,
celelalte glande endocrine (tiroida, paratiroidele,
suprarenalele, glandele sexuale etc). Aceste glande
descarc hormoni care regleaz activitatea
hipotalamusului i hipofizei.
Hipotalamusul
Feed-back
Hipofiz
gland

gland

gland

hormon

hormon

hormon

Muli neuroni hipotalamici sunt specializai n secreia

peptidelor. Acestea ajung fie n spaiul sinaptic (ca
neurotransmitori), fie n circulaia sangvin, de unde
acioneaz ca hormoni, controlnd excitabilitatea
neuronal i eficacitatea sinaptic. Pot, deasemenea,
controla eficacitatea sistemului endocrin, fie direct, fie
indirect.
Controlul direct se exercit prin descrcarea n
circulaia sangvin a neurohipofizei de produi
neuroendocrini.
Controlul indirect se face prin intermediul
adenohipofizei.
Neuronii peptidici sunt magnocelulari i parvocelulari.

Neuronii magnocelulari
Elibereaz oxitocina i vasopresina.
Vasopresina:
- este secretat n hipotalamus i depozitat n hipofiz.
- produce vasoconstricie i reabsorbia apei de ctre rinichi (n
absena ei volumul urinar ar putea ajunge la 15-20 litri n 24 h).
- intervine n mecanismul nvrii i memoriei (nu se cunosc exact
mecanismele), probabil prin influenarea secreiei de ARN.
Oxitocina:
este secretat n nucleul paraventricular din hipotalamus.
Efectele sale sunt contracia uterin i secreia lactat. La
brbai efectele sale sunt mai obscure.
alcoolul, stresul i serotonina inhib secreia de oxitocin, n
vreme ce dopamina stimuleaz descrcarea de oxitocin.

Sistemul neurosecretor parvocelular

Secret hormoni inhibitori i de eliberare (releasing) substane

care elibereaz sau inhib eliberarea hormonilor din glanda pituitar
anterioar.

Substanele de stimulare a eliberrii hormonilor sunt (de ex.): TRH

(factorul de eliberare a tirotropinei), CRH (factorul de eliberare a
corticotropinei), FSH (factorul de eliberare al hormonilor foliculari),
LHRH (factorul de eliberare al hormonului luteinizant) etc.

Factorii de eliberare a hormonilor pituitari determina descarcarea,

de catre glanda, a hormonilor corespunzatori, care regleaza secretia
glandelor din corp.

De exemplu, GRH (factorul de eliberare a hormonului de crestere)

determina descarcarea de GH (hormonul de crestere), care
influenteaza cresterea scheletului si a sistemului muscular.
Afectarea secretiei de GH, in sens pozitiv, duce la gigantism, iar in
sens negativ (scaderea secretiei), la nanism hipofizar.

Secretia de hormoni este pulsatila, ea fiind descarcata in

sange in valuri pe parcursul unei zile.

Neuronii magnocelulari si parvocelulari contin peptide de

diferite tipuri, raspandite in tot sistemul nervos.

Disfunctiile hipotalamusului
Tumorile si alte procese patologice influenteaza
dezvoltarea sexuala se pot solda cu
pubertate precoce sau, opus, hipogonadism
(subdezvoltarea caracteristicilor sexuale
secundare, asociate cu somnolenta,
obezitate si diabet insipid).

Distrugerea doar a unei jumatati a hipotalamusului

poate produce o tulburare usoara si tranzitorie a
functionarii acestuia. Distrugerea bilaterala (nu si
simetrica) a hipolalamusului duce la aparitia
simptomelor specifice.
Varsta joaca un rol important:
la nou-nascuti functiile hipotalamusului nu sunt
stabilizate (necesita reglare din exterior)
la varstnici apar tulburari de somn, activitate motorie
scazuta, preferinta pentru anumite mancaruri,
sensibilitate fata de schimbarea temperaturii, ceea ce
echivaleaza cu o reducere a mecanismelor
homeostatice hipotalamice efecte constatate si
experimental, la animale cu leziuni ventromediale ale
hipotalamusului)

Reglarea sistemului nervos autonom si a functiilor

vegetative

Functionarea autonoma nu este difuza, asa cum s-a crezut

multa vreme, ci este inalt specializata la nivelul
hipotalamusului, pentru ca stimularea unor centri produce
raspuns la un organ periferic specific

Hipotalamusul are ca atributie principala coordonarea

functiilor autonome (vegetative) intre ele, precum si a
acestora cu activitatile intregului organism.

Hipotalamusul este cel mai important centru subcortical

de reglare a activitatii simpatice si parasimpatice; rolul
este acela de mentinere a unei stari interne de
supravietuire a organismului in diverse conditii de
activitate.

Controlul parasimpatic tine de hipotalamusul anterior

(si produce bradicardie, vasodilatatie periferica,
cresterea aciditatii sucului gastric, cresterea tonusului
tractului digestiv si scaderea tensiunii arteriale).

Controlul simpatic tine de functionarea hipotalamusului

lateral si posterior (si conduce la intensificarea activitatii
somatice si metabolice in stres emotional, atac si fuga,
evidentiate prin dilatatia pupilelor, tahicardie, cresterea
tensiunii arteriale, inhibitia peristaltismului, tonusului
vezicii si a intestinelor).

Afectarea hipotalamusului posterior duce la letargie

emotionala, somn anormal si scaderea temperaturii ca
urmare a diminuarii generale a activitatii somatice si
viscerale. Leziunile hipotalamice induse experimental
conduc la lezari ale mucoasei esofagului, stomacului si
duodenului, ulcere acute ale stomacului si perforarea
mucoasei gastrice, plus hemoragii si ulcere
gastrointestinale.

Afectarea hipotalamusului anterior se soldeaza cu

hipermotilitate a tractului gastrointestinal, plus evacuare
(defecatie) si mictiune frecvente.

Stimularea hipotalamusului lateral are ca efect

producerea hipertensiunii arteriale.

Tulburarile cardiovasculare insotesc afectarile trunchiului

cerebral si hipotalamusului si se reflecta in
hipertensiune, aritmii cardiace si modificari ale EKG-ului
(= simularea unui infarct miocardic acut la bolnavi fara
antecedente cardiace)

Tulburarile respiratorii sunt frecvente in structura

sindroamelor hipotalamice. Experimental, lezarea
hipotalamusului la animale duce la edem pulmonar si
hemoragii pulmonare).

Tulburarile gastrointestinale sunt omniprezente. Pot

merge pana la hemoragii si ulceratii (dupa interventii
chirurgicale pe creier, cu afectari hipotalamice
consecutive).

Epilepsia diencefalica
Poate sa apara atunci cand este lezata o parte din
structura hipotalamusului sau a structurilor
adiacente acestora.
Se pune acest diagnostic atunci cand criza epileptica
se asociaza cu alte disfunctii hipotalamice precis
identificate (criza epileptica apare pe fond de
cefalee puternica, la care se asociaza ameteala,
tendinta de a cadea, inrosirea fetei si a bratelor, puls
slab, ochi exoftalmici).

Hipotalamusul si motivatia
Starile motivationale activeaza comportamente
complexe, cu efect asupra reglarii temperaturii,
satisfacerii foamei, setei si a cerintelor sexuale.

Starile motivationale sunt mai putin corelate cu

stimularile din exterior, ci mai curand cu oscilatiile
homeostaziei interne. O posibila exceptie este
reglarea temperaturii, care se face prin echilibrarea
dintre stimuli interni si externi.

Stimulii interni pentru foame, sete si comportament

sexual sunt mai dificil de identificat si manipulat.

Controlul fiziologic de reglare a homeostaziei

functioneaza prin mentinerea unei variabile la un nivel
dat (nivel masurat cu ajutorul detectorilor externi, care o
compara cu o valoare fixata).
Cand valoarea acesteia nu se suprapune exact pe valoarea
fixata, atunci detectorii de erori genereaza semnale de
eroare, iar sistemul de control aduce variabila respectiva
la nivelul corect.
In cazul foamei, stimulul intern este hipoglicemia iar
stimulul extern vederea sau mirosul hranei.

Reglarea temperaturii corpului

Rolul H in reglarea temperaturii corpului este cunoscut de
multa vreme.
Controlul temperaturii corpului este distribuit celor doua
parti, H anterior si H posterior unul sustine producerea
de caldura, celalalt o inlatura (prin vasoconstrictie sau
vasodilatatie, transpiratie sau frison etc)

H anterior
-

Este centrul neuronal al inlaturarii caldurii.

Lezarea lui produce hipertermie cronica
Febra hipotalamica produce o curba termica in platou
sau neregulata, lipsa reactiilor vasomotorii, iar
temperatura centrala este mai mare decat temperatura
periferica; se diagnosticheaza prin eliminare.

H posterior
-

Este centrul nervos de producere sau conservare a

caldurii.
Lezarea lui produce hipotermie rapida in conditii vitrege
de mediu, din cauza pierderii mecanismelor
homeostatice de conservare a caldurii;
daca lezarea se intinde si asupra altor regiuni (de ex.,
corpii mamilari), atunci simptomele se agraveaza

H controleaza si raspunsurile endocrine la modificarile de

temperatura din mediul exterior. De exemplu, expunerea
indelungata la frig conduce la o crestere a temperaturii
corpului prin descarcari de tiroxina, care accelereaza
metabolismul tisular.
Deasemenea, H integreaza informatiile relevante centrale si
periferice de reglare a temperaturii corpului.
La nivelul H a fost identificata si o arie antipiretica, care
limiteaza amplitudinea febrei. Activarea zonei are o actiune
asemanatoare celei data de medicamentele antipiretice.

In afectiuni hipotalamice apare sindromul

termic, care include:
-

Poikilotermia
Hipotermia sustinuta
Hipotermia paroxistica
Hipertermia sustinuta
Hipertermia paroxistica

Poikilotermia
-

Reprezinta incapacitatea H de a mentine

temperatura centrala constanta, independent
de temperatura mediului ambiant
Apare in lezarea centrilor integratori ai
termoreglarii in H posterior si mezencefal,
precum si la nou-nascuti (in special
prematuri) si batrani.

Hipotermia sustinuta
-

Apare fie prin distrugerea mecanismelor de

producere a caldurii, fie prin stabilirea unui
centru/reper anormal inferior (care regleaza
temperatura corpului sub cea a mediului
ambiant)
Se produce in cazul lezarii H posterior
Apare rar in patologie

Hipotermia paroxistica
-

Consta in episoade de scadere a temperaturii

corpului, care variaza ca frecventa zilnica
Debuteaza brusc, prin transpiratie, inrosire a pielii,
scaderea temperaturii corpului pana la 32C, scadere
ca dureza minute/zile.
Se adauga si: oboseala, diminuarea activitatii
cerebrale, hipoventilatie, aritmie cardiaca, lacrimare
Mecanismele de producere si pierdere a caldurii
functioneaza normal, dar pentru mentinerea
temperaturii in jurul valorii de 32C
Hipotermiile pot fi: usoare (35C-32C), medii (32C24C, cu bradicardie, hipotensiune) sau grave (mai
jos de 24C, cu coma si deces, finalmente)
Hipotermiile accidentale apar si la bolnavii cu arsuri
de gradele I, II si III.

Hipertermia sustinuta
-

Consta in perturbarea mecanismelor de

pierdere a caldurii si stimularea
mecanismelor de producere a ei.
Cauza: lezarea neuronala in zona H anterior
(sau ventriculul III)
Consta in cresterea necontrolata a
temperaturii corpului, ca urmare a unei
productii active de caldura.

Hipertermia paroxistica
-

Are un caracter episodic si se manifesta prin

frisoane si pusee febrile, la care se adauga si
alte fenomene vegetative.
Nu este totdeauna prezenta implicarea H,
desi, in anumite cazuri, examinarea
anatomopatologica a relevat existenta unor
leziuni in zona tuberala a H.

Reglarea foamei si a aportului de hrana

Se afla sub controlul a doi centri hipotalamici:
- Nucleul hipotalamic ventromedial si a tesutului
inconjurator (lezarea lui produce hiperfagie si
obezitate severa de aceea a mai fost numit
centrul satietatii)
- H lateral (lezarea bilaterala produce afagia si
moarte, chiar in conditiile hranirii fortate de aceea
a mai fost numit centrul foamei)
Functia de hranire se asociaza cu reglarea
temperaturii, astfel apar diferente in aportul de
alimente si lichide in conditiile modificarii
temperaturii corpului (temperatura scazuta
activeaza centrul foamei, iar temperatura ridicata
activeaza centrul satietatii)

In cazul diferitelor leziuni intalnim urmatoarele situatii

patologice:
- Hiperfagie, asociata cu alterarea raspunsurilor
senzoriale (prin lezarea nucleului ventromedial),
- Alterarea punctului de referinta pentru reglarea
greutatii corporale,
- Alterarea balantei hormonale (in cazul unor leziuni
hipotalamice extinse,
- Afagie si emaciere,
- Etc
In activitatile de hranire sunt implicate si alte instante
(lobii frontali, mezencefalul, rinencefalul etc)

Hipotalamusul si obezitatea
Implica controlul asupra aportului caloric, in vederea
mentinerii greutatii corporale.
In conditiile variatiei aportului alimentar, apar modalitati
de reglare ulterioara a cantitatii de alimente, pana la
revenirea la greutatea normala.
Lezarea bilaterala a nucleilor ventro-mediali conduce
la obezitate, hiperfagie si comportament salbatic la
animalele din experiment.
Lezarea H lateral duce la afagie si emaciere.
CELE DE MAI SUS INDICA EXISTENTA UNOR
MECANISME ANTAGONICE IN H.

Foamea si satietatea
H are rol nu numai in reglarea cantitativa a
alimentarii, cat si in reglarea calitativa a
ingestiei de alimente (adica, in aportul si in
echilibrul dintre aportul glucidic, lipidic si
protidic din alimente).

Metabolismul lipidelor
-

Este corelat cu metabolismul glucidic

n H exist neuroni sensibili la nivelul
grsimilor din snge, exercitnd un efect
lipostatic al ingestiei alimentare
Este corelat cu centrii foamei i saietii

Aportul lipidic
- Este imatur pana la varsta de un an
- Devine major, in cazul lezarii bazei H
- Dereglarea aportului lipidic este intalnit in
cateva tipuri de sindroame

Sindroame cu dereglare de aport lipidic

1. Sindromul Babinski Frhlich
semne: obezitate si infantilism genital
Este de natura tumorala
Este provocat de lezarea H bazal si medial
2. Sindromul Laurence Moon Bardet
semne: obezitate, hipogonadism, deficienta mintala, deformatii
craniene si malformatii congenitale (polidactilie)
Are un caracter ereditar
Nu s-au evidentiat totdeauna leziuni hipotalamice
3. Sindromul Prader Labhart Willi
semne: obezitate, hipogenitalism, statura mica, tendinta la diabet
zaharat
Probabil nu este ereditar

Metabolismul proteinelor
-

Este una dintre funciile specifice ale H

Datele clinice arat c arii din H anterior i
cel lateral sunt implicate n metabolismul
proteinelor i n meninerea troficitii
esuturilor, dovad fiind scderea nivelului de
proteine i leziunile aprute n esuturi, n
cazul lezrii acestor zone

Metabolismul glucidelor
-

Numeroase cercetri au evideniat existena

unui centru hiperglicemiant la nivelul H
anterior i a celui lateral, totui acest centru
nu este singurul responsabil de controlul
nivelului glicemiei
n plus, n H ventromedial a fost evideniat
prezena unor glucoreceptori, care obin
informaii asupra nivelului glucozei din snge,
precum i asupra vitezei cu care este
consumat glucoza de ctre esuturi (= viteza
scderii glicemiei) efect glucostatic
Este corelat cu centrii foamei i saietii

Hipotalamusul, anorexia i emacierea

Anorexia
- Este o dereglare psihologic, care poate avea i
cauz hipotalamic
Emacierea
- Este lipsa apetenei, asociat cu iritabilitate sau
apatie, slbire sever
- Moartea poate surveni ca urmare a complicaiilor
- Dac se produce ntre 6 luni i 2 ani, supravieuirea
peste aceast vrst este foarte rar
- Cauza poate fi de natur hipotalamic (H anterior,
aria preoptic)

Reglarea setei i a ingestiei de lichide

-

Se afl sub controlul anumitor regiuni ale H

H lateral stimuleaz aportul de ap
H medial inhib aportul de ap
Lezarea minor produce adipsie
Lezarea major produce adipsie i afagie
Reglarea aportului de ap este dat de
osmoreceptori i de hormonul aldosteron
(corticosuprarenal)
Setea poate fi controlat i de: uscciunea limbii,
hipertermie, aciunea angiotensinei (care regleaz
aportul de aldosteron), aciunea vasopresinei (care
determin reabsorbia apei la nivelul rinichilor), de
tulburri emoionale, tensiune, anestezice i alcool

Diabetul insipid
-

Rezult din secreia anormal de hormon

antidiuretic (vasopresin)
Principalele simptome: sete excesiv i
consum exagerat de ap (15 20 litri/ 24 h)
Poate fi temporar (n cazul lezrii tijei
pituitare) sau permanent (lezarea H anterior/
medial)
Cauze frecvente: tumori, inflamaii, probleme
vasculare sau traumatice
Poate s apar: ca urmare a unor leziuni, ca
o consecin a interveniilor chirurgicale, pe
linie familial (ca predispoziie)

Functia de reproducere
Zona tuberala a hipotalamusului este
esentiala in mentinerea nivelului bazal de
hormon gonadotropic, in vreme ce aria
preoptica este necesara pentru eliberarea
ciclica a gonadotropinei (inainte de ovulatie).
Tumorile aprute la nivelul H implic n multe
cazuri (i) disfuncii sexuale: pubertate
precoce sau hipogonadism (cu
subdezvoltarea caracterelor sexuale
secundare)

Pubertatea precoce: apare n leziuni

hipotalamice caudale
Hipogonadismul: se asociaz cu obezitatea,
somnolena i diabetul insipid; apare prin
lezarea prii anterioare a tijei pituitare.
La om lezarea unilateral produce rareori
simptome (din cauz c proieciile n H nu
sunt lateralizate, ca la senzaii).
Pentru apariia simptomelor este necesar
distrucia bilateral a H.

CEREBELUL

CEREBELUL
structura cerebrala aparuta cel mai tarziu pe scara
evolutiei filogenetice
in traducere creieras din cauza structurii sale
relativ asemanatoare cu cea a emisferelor cerebrale
- santuri, circumvolutii, structura interna
Se identifica componente longitudinale (vechi) si
transversale (noi). Structurile recente se amesteca
cu cele noi si rezulta o relativ dificila delimitare intre
partile componente. Totusi, putem vorbi despre trei
portiuni:
I. Arhicerebel
II. Paleocerebel
III. Neocerebel

Partile laterale controleaza extremitatile corpului

Partea mediana controleaza partea din mijloc a corpului
Nucleul floccular controleaza miscarile ochilor si
echilibrul
Pe mijloc se observa homunculusi

I.

Arhicerebelul = lobul flocculo-nodular

structura cea mai veche si mai mica

este conectata cu nucleii vestibulari
este format din doua formatiuni distincte:
nodulus si floculus

II. Paleocerebelul
este

format din lobul central plus lobul

patrulater anterior
primeste aferente de la maduva spinarii si
trunchiul cerebral
trimite eferente la formatiuni din cerebel si
trunchiul cerebral (cele responsabile de
controlul tonusului muscular)

III. Neocerebelul
cel

mai voluminos si mai nou aparut

filogenetic
Este constituit din mai multe formatiuni care
au conexiuni cu toti lobii sistemului central

Cerebelul are trei fete:

superioara
anterioara
inferioara
Cantareste intre 120-150 g = a opta parte din
greutatea totala a creierului si are numeroase
santuri si circumvolutiuni care cresc mult
suprafata acestuia.
Cerebelul are o portiune mediana unica vermisul care se conecteaza cu emisferele
cerebeloase.

Exterior, cerebelul se conecteaza prin trei

perechi de fibre, numite pedunculi cerebelosi.
Pedunculii cerebelosi inferiori
contin fibre care merg la maduva spinarii,
bulb si punte
primeste impulsuri senzoriale de tip
proprioceptiv si vestibular si semnale motorii
de la sistemul extrapiramidal
trimite eferente la olivele bulbare si nucleii
vestibulari

Pedunculii cerebelosi mijlocii

contin fibre care leaga cerebelul de punte, de
SC si o emisfera de cealalta emisfera
cerebeloasa
Pedunculii cerebelosi superiori
contin fibre aferente si eferente
fibrele care vin de la maduva spinarii, trunchiul
central si SC
fibrele care merg la maduva spinarii, trunchiul
cerebral, talamus si SC
sunt cei mai mici deoarece contin cele mai
putine fibre

Structura cerebelului
Substanta cenusie se gaseste la exterior si la
interior
La exterior se afla scoarta cerebeloasa are o
organizare stratificata cu 3 straturi si 5 tipuri de
celule:
- La exterior celule granulare, celule in forma de
cos, celule stelate, dendritele neuronilor Purkinje.
Celulele cos au traseu orizontal

- stratul intermediar ganglionar

contine celule Purkinje (foarte mari, forma de
para si formeaza un singur strat)
dendritele Purkinje fac sinapsa cu axonii
celulelor din stratul exterior iar axonii parasesc
scoarta cerebeloasa; efectul axonilor Purkinje
este unul inhibitor.
- stratul intern granular
contine celule granulare si celule Golgi; aceste
celule sunt in numar foarte mare
axonii ambelor tipuri de celule urca spre stratul
exterior

Functia scoartei cerebeloase

Aceasta functie este legata in principal de
activitatea neuronilor Purkenje.
Acestia primesc impulsuri de la celelalte celule
ale scoartei cerebeloase si descarca
impulsuri frecvente pe secunda.
Rata descarcarii acestor impulsuri se modifica
in functie de anumite mecanisme, acest fapt
fiind responsabil pentru unele forme de
invatare motorie.

La interior, substanta cenusie se organizeaza in nuclei cerebelosi,

in interiorul substantei albe.
Nucleii:
- se gasesc atat in vermis, cat si in emisferele cerebeloase
- sunt patru perechi de nuclei cerebelosi:
-nucleii fastigiali (in paleocerebel) care sunt in legatura cu
maduva spinarii, nucleii vestibulari, substanta reticulata,trunchil
cerebral
- nucleii globulari in emisferele cerebeloase:
- globos
- emboliform (sunt in legatura cu
nucleul rosu si talamus)
- nucleii dintati (dantelati) se afla in centrul emisferei
cerebeloase si tin de neocerebel fiind in legatura cu nucleul rosu,
talamus si alte formatiuni

Substanta alba
este formata din fibre mielinice:
- de asociere leaga centri din aceeasi emisfera
- comisurale leaga centri din emisfere diferite
- de proiectie permit interactiunea cerebelului
cu alte formatiuni ale sistemului nervos central
la nivelul cerebelului majoritatea fibrelor de proiectie
sunt ascendente (aferente)
principalele aferente sunt:
- vestibulare ajung in lobul flocculonodular
- spinale ajung in vermis
- corticale ajung in lateralele EC
- olivare ajung in scoarta cerebeloasa

Functiile cerebelului
Sunt multiple
multa vreme s-a crezut ca cerebelul are trei
functii elementare:
- imitarea miscarii
- miscarile complexe
- corectia miscarilor
descrierea functiilor s-a facut prin extirparea
cerebelului la animale si prin studiile in lumea
umana

Studiile mai recente arata ca cerebelul:

este o veriga importanta a feed-back-ului
chinestezico-motor, contribuind la tonusul
muscular, pozitia corpului, contractia si
relaxarea adecvata a muschilor implicati in
miscare,
asigura precizia miscarilor voluntare (apucarea
si manipularea adecvata a obiectelor)
modulator de impulsuri ale sensibilitatii
proprioceptive vestibulare si tactile, care ajung
la SC
reglarea functiilor vegetative ale organismului

Partea anterioara a cerebelului

paleocerebelul controleaza muschii
antigravitationali.
Partea posterioara a cerebelului neocerebelul
actioneaza ca o frana pentru miscarile
voluntare, mai ales cele ale maniei.
Lezarea cerebelului are ca efect afectarea unei
functii mai generale, legate de evaluarea
temporala a unei sarcini (retroactiv), precum
si ca discriminare intre doua sarcini cu durate
diferite.

Simptomele lezarilor cerebeloase

Holmes a fost primul care a descris simptomele lezarii
cerebeloase.
- hipotonie
- ataxie (erori de miscare, regularitatea miscarilor)
- tremor intentional (mai marcat la terminarea miscarii)
Afectarea se produce la membrele ipsilaterale. Se
manifesta prin dificultati de ortostatism si dizartrie
(vorbire sacadata sau exploziva).
Afectarea membrelor atinge mai mult membrele
inferioare, cele superioare fiind practic normale.
Cu timpul, leziunile cerebeloase tind sa se amelioreze
daca procesul patologic nu progreseaza.
O leziune cerebrala aparuta ulterior poate sa duca la
reaparitia semnelor de disfunctie tipic cerebeloasa
ceea ce demonstreaza ca, cel putin la tineri, functiile
cerebeloase pot fi preluate de alte formatiuni ale
creierului.

TRUNCHIUL CEREBRAL

Trunchiul cerebral este o structura anatomica

constituita din trei formatiuni distincte:
I Bulbul rahidian (medula oblongata)
II Puntea lui Varolio (protuberanta, pons)
III Mezencefalul

I - Bulbul rahidian (medula oblongata)

se afla deasupra si in continuarea maduvei spinarii
superior ajunge pana la nivelul puntii lui Varolio, de
care este separata prin santul bulbo-pontin
(transversal)
are forma unui trunchi de con, cu baza mica (2 cm.)
spre maduva si baza mare spre punte. Lungimea
trunchiului este de 3 cm.
Bulbul are o fata anterioara, una posterioara si 2 fete
laterale. Pe fata anterioara, de o parte si de alta a
santului median anterior, se gasesc piramidele
bulbare (2 cordoane nervoase). Acestea contin fibre
motorii cortico-spinale, care in proportie de 80% trec
dintr-o parte in alta incrucisandu-se, formand
decusatia sau incrucisarea piramidelor

In fata anterioara isi are originea aparenta nervul

hipoglos
Pe fatele laterale ies radacinile nervilor
glosofaringian, vag si spinal. Tot pe fetele laterale se
gasesc olivele bulbare.
Fata posterioara are o structura diferita inferior si
superior. In partea inferioara structura sa seamana
cu cea a cordoanelor posterioare din maduva
spinarii. In zona superioara cele doua fascicole Goll
si Burdach se indeparteaza unul de celalalt. Tractul
Burdach se prelungeste cu pedunculul cerebelos
inferior (corpul restiform) iar fascicolul Goll devine
piramida bulbara posterioara.

In partea superioara si posterioara a bulbului se

gaseste planseul ventriculului al IV-lea
cerebral.
In grosimea planseului se gasesc nucleii de
origine ai perechilor de nervi cranieni IX, X,
XI sI XII.

Structura bulbului
Aceasta seamana cu maduva spinarii din mai
multe puncte de vedere, inclusiv din cel al
dispunerii substantei nervoase: substanta
alba la exterior iar cea cenusie la interior.
Totusi, substanta cenusie este fragmentata in
nuclei sau insule (coarnele anterioare,
laterala sau posterioare devin nuclei motori,
vegetativi sau senzitivi). Nucleii se mai
numesc si nuclei echivalenti, fiind omologi
celor din maduva spinarii.

Nucleii motori:
nucleul nervului hipoglos (XII)
nucleul nervului glosofaringian (IX)
nucleul nervului vag (X)
nucleul nervului accesoriu (XI)
Nucleii senzitivi
nucleul solitar / facial (VII)
nucleul vag (X)
glosofaringian (IX)
nucleul trigemen (V) partial
nucleii vestibulari si cohleari (VIII)

Nucleii vegetativi sunt parasimpatici

nucleul solitar inferior (glandele salivare) prin glosofaringian si vag
(cord, plaman si organele abdominale)
nucleul salivator inferior
nucleul cardio-pneumoenteric

Nucleii proprii
nucleul Goll
nucleul Burdach deutoneuronii pentru analiza secundara a
semnelor sensibilitatii proprioceptive constiente
oliva bulbara
conexiuni cu cerebelul, nucleul rosu, corpii striati, creierul mare si
maduva
se ataseaza sistemului extrapiramidal si participa la realizarea
miscarii semiautomate si involuntare

Identificam, de asemenea, substanta

reticulata bulbara care, impreuna cu cea din
mezencefal, au un rol extrem de important in
tonificarea generala a dinamicii activitatii.

Substanta alba - Este formata din fibre mielinizate,

grupate in tracturi care trec prin bulb ascendente si
descendente si care isi au originea in bulb

Ascendente:
Fascicolul lui Goll
Fascicolul lui Burdach
Tractul spinocerebelos
Dorsal
Ventral
Tractul spinotalamic
lateral

Descendente:
Tracturi corticospinale
(in piramide)
Tractul rubispinal
Tractul sectospinal
Tractul olivospinal
Tractul reticulospinal
Tractul vestibulospinal

Tracturi care isi au originea in bulb

fibre olivocerebeloase
fibre spinocerebeloase
fibre arciforme/arcuate
externe
interne

Functiile bulbului
Acesta are trei functii importante:
Functia de integrare reflexa
Functia de conducere
Functia de reglare

Functia de integrare reflexa - centrul respirator,

centrul cardiac, centrul vasomotor, centrul
salivatiei, centrii unor reactii de aparare
(stranutul, tusea, clipitul, voma) centrii de
reglare a tonusului muscular (intensificare)

Functia de conducere:
- mijloceste transmiterea intre zonele
receptoare si centrii superiori ai integrarii
aferente (senzoriale)
mijloceste transmiterea intre centrii de
comanda (motori) si organele de executie
corespunzatoare
Functia de reglare se realizeaza cu
precadere prin intermediul substantei
reticulate

Puntea lui Varolio

apare la mamifere si este cea mai dezvoltata la om
este dispusa transversal deasupra bulbului si are un
aspect cuboid, intinzandu-se de la o emisfera
cerebeloasa la alta
deosebim o fata anterioara, o fata posterioara, doua
fete laterale si marginile superioara sI inferioara

fata anterioara

dispune de un sant median, pe marginile caruia se

gasesc piramidele pontine (prelungiri ale piramidelor
bulbare)

de aici pleaca nervul trigemen

fetele laterale se continua cu pedunculii cerebelosi
mijlocii

fata posterioara
este acoperita de cerebel, are o forma triunghiulara si
formeaza partea superioara a bazei ventriculului IV
este in continuarea bulbului, de care se apropie ca
structura
in partea superioara identificam santul pontopeduncular
iar in cea inferioara santul bulbopontin
aici se gasesc radacinile aparente ale nervilor
oculomotor III, trohlear IV, trigemen V, acusticovestibular VIII, abducens VI
in interior dispozitia celor doua tipuri de substanta
nervoasa este similara cu cea din bulb (in interior
substanta cenusie sub forma de nuclei, la exterior
substanta alba)

Substana cenuie
- Conine nuclei ai unor nervi cranieni (motori,
senzitivi i vegetativi) i formaiuni specifice punii
- Aici i au originea nervii V (trigemen - mixt), VI
(oculomotor - motor), VII (facial mixt) i VIII
(acustico-vestibular mixt)
Substana reticulat
- Are o dispunere dezordonat i conine fibre
(spinoreticulat, reticulospinal, reticuloreticulat,
rubroreticulat) i celule nervoase (formeaz nucleul
reticular)

Substanta alba
- fibre ascendente care vin dinspre maduva si bulb si ajung la
cerebel, nuclei subcorticali, talamus si tectum:
spinotalamic
spinocerebelos anterior etc
- fibre descendente:
tractul piramidal
fascicolul corticospinal
rubrospinal
tectospinal
reticulospinal

Funciile punii
1.
Reflex
2.
De conducere
1. Funcia reflex:
Reflexe somatice i vegetative: lacrimal, salivar,
masticator, cornean, sudiopalpebral, audio-oculogir,
sudoripar i sebaceu (pentru fa i pielea capului),
contracia muchilor feei (mimica expresiv),
lateralitatea globilor oculari, tonusul muscular
2. Funcia de conducere:
Asigur circulaia informaiei extrase din mediul extern
i intern ctre centrii subcorticali i corticali, precum
i mesajele de comand n sens descendent ctre
organele de execuie

Patologia bulbului i punii

Este considerat foarte grav atunci cnd se refer la
centrii vitali.
Leziunile din interior se numesc intra-axiale sau
parenchimale, iar cele situate la exterior se numesc
extra-axiale (de obicei, in de afectarea nervilor
cranieni)
Exemplu de afectare extra-axial:
NEURINOMUL DE ACUSTIC se dezvolt din celulele
Schwann ale nervului acustic, cu urmtoarele
simptome: pierderea auzului, diminuarea reflexului
cornean, parez facial periferic, ataxie i tremor,
ulterior hidrocefalie i cretere a presiunii
intracraniene

MEZENCEFALUL

Structura anatomica separata de perete prin

santul pontopeduncular iar de diencefal printr-un
plan ce uneste comisura posterioara a creierului cu
marginea posterioara a corpilor mamilari.
Are patru fete: aria anterioara, aria posterioara si
doua laturi.
- Fata anterioara - identificam mai multe
formatiuni, din care mai evidente sunt picioarele
pedunculilor cerebelosi. Aici se afla originea
aparenta a nervului III
- Fata posterioara este invizibila la adult, fiind
acoperita de cortul cerebelului si de lobii occipitali.
Pe aceasta fata se gasesc coliculii cvadrigemeni.
- Fetele laterale corespund tegmentului
mezencefalic si piciorului peduncular

 In

sectiune, mezencefalul separa formatiuni

din trei etaje:
etajul superior tectum
etajul mijlociu segment / calota
etajul anterior picioarele pedunculilor
cerebrali
Intre segment si picior exista o zona numita
substanta neagra (locus niger).
Din mezencefal se dezvolta doua formatiuni
structurale:
pedunculii cerebrali (picioarele + segment)
tuberculii
(tectum)

- Picioarele pedunculior formate numai din substanta

alba si fibre nervoase care pornesc de la SC si
ajung la punte si maduva (tractul piramidal, fibre
corticopontine)
- Calota/ tegmentul format din substanta alba si
cenusie.
Substanta alba - fibre cu originea in diencefal, in
maduva spinarii sau punte.
Substanta cenusie formeaza nuclei specifici
pentru mezencefal (substanta neagra si nucleul
rosu)

Substanta neagra
- structura nucleara compacta de forma semilunara. In
structura ei intra celule mari impregnate cu un pigment colorant
(melanic). Toate formatiunile melanice + nucleul dorsal al vagului
prezinta leziuni evidente in parkinsonul postencefalitic
- primeste impulsuri de la toata suprafata corpului si de la
organele vizuale, auditive, olfactive
- intervine in integrarea impulsurilor senzoriale, in reglarea
miscarilor fine si in reglarea tonusului muscular
Nucleul rosu
- situat in partea superioara a tegmentului, deasupra substantei
negre, cu o culoare caramizie din cauza incarcaturii mari de fier
a substantei celulare si a bogatiei vasculare
- contine o zona parvocelulara (celule mici) si o zona magnocelulara
(celule mari)
- primeste aferente si trimite eferente cu rol in reglarea tonusului
muscular (exercita un efect inhibitor asupra centrilor bulbari sI
medulari si genereaza rigiditate musculara)

Tectul / Tectum
Contin tuberculii cvadrigemeni : structurile contin o alternanta de
substanta alba si substanta cenusie. Distingem 2 perechi coliculii
superiori si coliculii inferiori
Coliculii superiori
primesc aferente de la corpul geniculat lateral, sistemul central,
maduva spinarii si dau eferente care ajung finalmente la muschii
gatului si la neuronii somato-motori din maduva cervicala.
regleaza automat miscarile oculare, realizeaza reflexul de orientare
la stimuli vizuali si fixarea obiectului in zona perceptibilitatii optime;
Coliculii inferiori
sunt sub cei superiori si au dimensiuni mai reduse.
contin substanta cenusie la interior (ganglionul central) si substanta
alba la exterior.
primeste aferente de la corpii geniculati mediali si dau eferente
catre celelalte formatiuni ale trunchilui cerebral si catre maduva
spinarii
coliculii inferiori se leaga de realizarea reflexelor motorii
neconditionate la stimulii acustici si a reflexului de orientare care
precede perceptia auditiva

Pe ansamblu, mezencefalul indeplineste functii

foarte importante legate de:
distributia normala a tonusului muscular
realizarea reflexelor de redresare
realizarea reflexelor de orientare

Patologia mezencefalica
Se refera la anumite sindroame (tegmental
central, Benedikt, Claude) care au ca
elemente comune paralizia nervului cranian
oculomotor, anestezii contralaterale (cauzate
de lezarea fasciculelor spinotalamice) sau
miscari involuntare.
Sindromul substantei negre tulburare de
tonus muscular
Sindromul imobilitatii (prin lezarea tracturilor
corticospinal si corticobulbar) bolnavul pare
in coma, neputand face nici o miscare, dar are
ochii deschisI si iI poate misca voluntar.

Formatiunea reticulata
Printre nucleii si fibrele trunchiului cerebral se
gaseste si reteaua celulelor formatiei
reticulate.
Formatiunea reticulata:
urca superior pana la diencefal si cortex
coboara pana la maduva spinarii, unde
formeaza substanta cenusie peri-ependimara
Descoperita in 1911 de Cajal, I-au fost
descrisi, in 1954, 98 de nuclei a caror functie
nu este bine cunoscuta.

Au fost descrise 5 categorii de nuclei:

nuclei care comunica exclusiv cu cerebelul
nuclei mediali
nuclei laterali
nucleii rafeului
nucleii lui Nanta

 Un

axon al formatiunii reticulate poate intra in

contact cu alti aproximativ 27.000 neuroni.
Astfel se explica posibilitatea extraordinara a
difuzarii informatiilor de catre aceasta
formatiune subcorticala.

Neuronii

formatiunii reticulate sunt dispusi

sub forma de retea in afara nucleilor
trunchiului cerebral, reprezentand la o scara
mai mare si la un nivel mai dezvoltat reteaua
interneuronala a maduvei spinarii. Nucleii
sunt dispusi in jurul axelor medial (nucleii
rafeului) si lateral, iar nivelul mezencefalului
in special la nivelul tegmentului

Axonii formatiunii reticulate ajung:

la maduva spinarii
la truchiul cerebral
la talamus, cerebel sI sistemul central prin fibre specifice
Prin experimente specifice s-a demonstrat existenta unui
SRAA, care se intinde de la nivelul trunchiului cerebral
pana la cortex. El stimuleaza difuz cortexul, mentinandui tonusul/vigilenta.
In formarea SRAA deosebim:
o activitate tonica (de mentinere a starii de veghe)
o activitate fazica - de trezire a scoartei

Formatiunea reticulata (SRAA) este foarte importanta

pentru raspunsuri de tip atentie accentuata, lipsa de
reactie, repulsie la un stimul.
Absenta informatiilor reticulare ascendente catre cortex
duce la somn in timp ce prezenta lor duce la trezire.

Exista si un sistem reticulat descendent, cu rol in reglarea

tonusului muscular. Sistemul descendent primeste
impulsuri de origine corticala, extrapiramidala,
cerebeloasa si vestibulara.
Rolul SR descendent este de a controla activitatea
motoneuronilor medulari.
In 1972 Danaila a descris un sistem reticulat inhibitor
ascendent (SRIA) a carui lezare duce la aparitia
sindromului de logoree si hiperkinezie.

In ansamblu, formatiunile reticulate (activator/inhibitor,

ascendent/descendent) au un efect modulator
important atat asupra sistemului central cat si asupra
maduvei spinarii.
Formatiunea reticulata regleaza:
vigilenta corticala
perceptia
discriminarea spatio-temporala
memorizarea
expresia emotionala
homeostazia
ritmurile biologice
starea de somn

Controleaza:
activitatea muschilor scheletici;
reajusteaza pozitia sI locomotia;
influenteaza indemanarea, gesturile, expresia
faciala, masticatia, deglutitia, respiratia,
circulatia
grosier, sistemul somatosenzorial si
neuroendocrin

Sindroame reticulate
Mutismul akinetic lipsa de raspuns la intrebari,
imobilitate a corpului, ochi deschisi, lipsa
raspunsului emotional si motor, fara paralizie,
prezenta reflexului de orientare (lezarea SRAA)
Sindromul de lezare cu hiperkinezie (lezarea
SRIA)
- apare pre si post operator la pacienti cu leziuni ce
implica atingeri corticale
- se caracterizeaza prin hipermnezie, exagerarea
atentiei, a miscarilor, a reflexului de orientare, simt
critic ascutit, somn putin (2-3 h/24 h), rationament
normal / deteriorat (functie de localizarea si
intinderea leziunii corticale).

MDUVA SPINRII

Este conectat cu nervii spinali i reprezint structura prin

care creierul comunic cu toate prile corpului sub nivel
cranian.
Prin mduv trec:
impulsurile pentru senzaiile generale (tactil, termic,
dureroas) care se formeaz la nivelul membrelor,
gtului i trunchiului;
comenzile pentru micrile voluntare ale membrelor,
trunchiului i gtului.
Afectarea mduvei spinrii poate conduce la pierderea
senzaiilor generale i la paralizia micrilor voluntare n
regiunile corpului inervate de nervii spinali.

Anatomia mduvei spinrii

Este situat n canalul vertebral, format n mijlocul
celor 7 vertebre cervicale, 12 toracale, 5 lombare i 5
sacrate, care formeaz coloana vertebral. Mduva
spinrii se ntinde de la baza craniului pn la discul
intervertebral situat ntre prima i a doua vertebr
lombar.
Superior mduva spinrii se continu cu substana
cerebral i inferior se termin cu conul medular, care
posed prelungiri ale nervilor spinali numite coad de
cal (cauda equina).
Dei canalul vertebral este foarte solid, traumele
mecanice puternice pot afecta i implicit afecteaz
mduva spinrii.

Cele mai vulnerabile zone sunt:

C5 C6
T12 L1
C1 C2
La nivelul mduvei spinrii se identific 31 perechi de
nervi spinali:
8 Cervicali, 12 Toracali, 5 Lombari, 5 Sacrati si 1
Coccigian
Nervii se numesc aa dup locul prin care ies din
canalul vertebral.

Mduva spinrii este nconjurat de 3 membrane

conjunctive meninge spirale:
- pia mater
- arahnoida
- dura mater
Pia mater- nconjoar complet i ader la mduva
spinrii
Arahnoida- nconjoar mduva spinrii i se
ataeaz de dura mater.
Dura mater - nconjoar mduva spinrii; n partea
caudal (inferioar) a mduvei spinrii formeaz
sacul dural, care conine filum terminale - coada de
cal! Puncia lombar se face n acest spaiu.
(utilitate extragere lichid cerebro-spinal, anestezii)

Structura intern a mduvei spinrii

Mduva spinrii prezint o structur relativ similar dea lungul su.
La exterior se afl substana alb, format din
milioane de axoni ce transmit impulsuri
inferior/superior. Fibrele sunt n mare msur
mielinizate ( substanta alb).
Substana alb este mprit n arii numite cordoane:
Posterior
Lateral
Anterior
La nivelul fiecrui cordon ntlnim grupe de fibre
numite fascicule sau tracturi.

Sectiune in maduva spinarii si nervul

spinal corespunzator

La interior se afl substana cenuie, format

din corpii celulelor nervoase i restul masei
nervoase (dendrite, esut glial interneuronal,
capilare sangvine). Identificm i fibre
mielinice care intr sau ies din ea. Coloraia
este cenuie.
Substana cenuie este divizat n patru mari
regiuni:

coarnele posterioare sau dorsale

coarnele anterioare sau ventrale
zonele intermediare

coarnele laterale

Coarnele posterioare
Conin neuroni care au legtur cu nervii care
intr prin rdcinile posterioare. Ceea ce
rezult reprezint partea senzorial a
substanei cenuii spinale. Neuronii de aici i
trimit axonii ascendent prin substana alb
spre creier.

Coarnele anterioare
sunt situate ntre cordoanele anterior si cel
lateral
cei mai muli dintre neuronii de aici au rol n
micrile voluntare, dnd natere axonilor ce
ies prin rdcinile anterioare => coarnele
anterioare sunt n principal partea motorie a
substanei cenuii spinale.

Zonele intermediare
sunt situate ntre cornul anterior i posterior
sunt compuse din neuroni de asociere sau
interneuroni pentru integrarea segmentar i
intersegmentar a funciilor mduvei spinrii
se mai numesc pri de asociaie ale
substanei cenuii spinale

Coarnele laterale
sunt o extensie mic a zonelor intermediare
n cordonul lateral toracal i lombar (T1-L2).
Conine corpii celulari ai neuronilor
preganglionari ai sistemului nervos simpatic

Nucleii/Coloanele celulare
neuronii substanei cenuii sunt dispui n
grupuri celulare similare funcional, dispuse
longitudinal, numite coloane/nuclei.
Unii nuclei se ntind de-a lungul ntregii
mduve a spinrii, n vreme ce alii se gsesc
numai la anumite niveluri.
Ex. Nucleul propriu senzorial (are legtur cu
impulsurile dureroase provenite de la nervii
spinali) se ntinde n toat mduva spinrii;
nucleul intermediolateral (are legtur cu
cerebelul) se gsete n anumite zone.

Laminae
substana cenuie spinal poate fi divizat n
lamine sau straturi, care rezult n urma
stratificrii neuronilor similari morfologic
furnizeaz o identificare mai precis a ariilor
substanei cenuii i folosesc la descrierea
locaiilor originilor sau terminaiilor cilor
funcionale
identificm 10 lamine (6 la nivelul cornului
posterior, 1 n zona intermediar, 2 n cornul
anterior i una n jurul canalului ependimar).

Nervii spinali
Fiecare nerv spinal (cu excepia primului i
ultimului) este ataat unei pri a mduvei
spinrii prin dou rdcini posterioare i 2
rdcini anterioare cte una de fiecare
parte.
n interiorul rdcinii posterioare se gsesc
ganglionii spinali (care conin grupuri de
neuroni protoneuronul cilor ascendente).
Rdcina anterioar conine axonii care
ajung la musculatura scheletic sau neted
din zona inervat.

Centrii nervoi ai mduvei spinrii

(funcia reflex)

La nivelul maduvei se inchid circuite complexe care includ:

- Veriga receptoare (receptorii),
- Veriga senzitiva (nervii aferenti),
- Veriga de comanda (centrii nervosi si axonii neuronilor
motori),
- Veriga de executie (musculatura scheletica si neteda)
Axonii neuronilor din coarnele anterioare ajung la
musculatura scheletica, in vreme ce axonii neuronilor din
coarnele laterale ajung la musculatura neteda.
Unii centri nervosi se gasesc pe toata lungimea MS (ex.
pilomotori, vasomotori), in vreme ce altii sunt bine
localizati (ex. vezicospinal, genitospinal).

Funcia de conducere a mduvei spinrii

In ansamblul functionarii SN, MS joaca mai curand un
rol de transmisie, de legatura.
Printre cele mai importante tracturi la nivelul MS
remarcam:
- Tracturi aferente: spino-talamic (sensibilitatea tactila
si dureroasa din piele), spino-bulbar (sensibilitatea
proprioceptiva starea de tensiune din muschi),
spino-cerebelos (impulsuri legate de starea
articulatiilor in timpul starii de repaus)
-

Tracturi eferente: corticospinal sau piramidal

(controleaza activitatea muschilor scheletici),
extrapiramidal (miscari involuntare), tecto-spinala
(comenzi musculare pentru muschii gatului)

Aspecte legate de patologia mduvei spinrii i

psihologia bolnavului medular
Principalele probleme legate de patologia mduvei
spinrii:
pierderea sensibilitii (prin lezarea tracturilor
sensibilitii cutanate) mono sau bilateral
pierderea capacitii de control al tonusului muscular
(prin lezarea nervilor descendeni) mono sau
bilateral
apariia unor tumori subdurale
apariia unor tumori medulare
secionarea parial sau total a mduvei spinrii
(consecutiv unui accident/traume mecanice care a
secionat complet coloana vertebral)
tumori vasculare sau inflamaii ale rdcinilor nervilor
spinali

Consecine:
dureri de diverse tipuri (nevralgic, mialgic)
pierderea sensibilitii n anumite zone ale corpului
piederea tonusului muscular (incapacitatea de a
contracta muchii n funcie de necesiti)
pareze pariale parapareze sau totale
tetrapareze
Efecte n plan psihologic a suferinei medulare:
modificri n planul personalitii
dispariia tonusului afectiv aplatizarea afectiv,
depresie
apariia unor nevroze
confuzie i dezorientare psihic

Indicaii psihoterapeutice
edine de relaxare / antrenament autogen
psihoterapie individual i de grup.

Seciune parasagital prin creierul uman, care prezint cteva elemente ale
sistemului limbic

Alzheimer (st.) si creier normal (65 ani)