Sunteți pe pagina 1din 16

Sechelele

musculare
posttraumatice

Dr. Răzvan Gabriel Drăgoi


Sechelele musculare
posttraumatice
 ignorate de către pacient şi de multe ori
neglijate de medici
 Impotenţa funcţională posttraumatică
-interpretată ca fiind determinată doar de
articulaţia care „nu se mai poate mişca" sau
care „nu mai poate susţine corpul în mers"
 Concepţia modernă în recuperarea
deficienţelor posttraumatice - necesitatea
recîştigării tonusului şi forţei musculare
normale, condiţie obligatorie a staticii şi
mersului
Sechelele musculare
posttraumatice
 Conservarea membranei bazale reprezintă o
condiţie „sine qua non" pentru o regenerare
funcţională completă a celulei musculare
(„regenerare mioblastică").
 In cazul ruperii eestei membrane prin zone de
necroză, repararea se va face prin proces
fibrotic cu apariţia de „cicatrice",
 scad proprietăţile elastice şi contractiie ale
muşchiului
 întinderea zonei musculare traumatizate are un rol
primordial, alături de gradul lezional, în determinarea
capacităţii funcţionale ulterioare a muşchiului.
 lezarea traumatică a muşchiului o
întîlnim în:
ruptura de fibre musculare din timpul unui
efort
agresiunea externă directă (plagă, strivire,
smulgere sau arsură, congelare, radiaţie)
lezarea indirectă din timpul unei fracturi
denervare
ischemie locală de cauză variabilă
imobilizare a segmentului.
Ruptura fibrelor musculare
 apare la sportivi, muncitori, dansatori, într-un efort intens
 aplicat brusc pe un muşchi “neîncălzit”
 se evidenţiază prin durere şi tumefiere locală
 incapacitatea totală sau parţială de contracţie a
muşchiului respectiv
 muşchii membrului inferior, şi mai ales ai gambei, sînt
sediul cel mai frecvent al rupturilor musculare
 determină incapacitatea de contracţie musculară, datorită
durerii, deoarece rareori se pune problema rupturii
întregului muşchi sau a majorităţii fibrelor lui. Sechela
propriu-zisă a unui astfel de traumatism se traduce prin :
 dureri în grade variabile la efortul muscular respectiv ;
 incapacitatea de a mai performa eforturile deosebite cerute de
unele mişcări (în sport, balet, muncă grea etc).
 hematomul muscular
Ruptura tendonului muscular
 creşte în frecvenţă odată cu vîrsta (datorită alterărilor
degenerative )
 Cele mai afectate sînt : tendonul ahilean, tendonul lungii
porţiuni a bicepsului, tendonul (manşonul) rotatorilor scurţi ai
umărului, tendonul cvadricipital şi cel rotulian.
 Muşchiul dezinserat apare scurtat, rotunjit
 Ulterior masa muşchiului se atrofiază, urmînd aceleaşi
modificări morfofuncţionale ca în atrofia de imobilizare
 Vindecarea rupturii sau dezinserţiei tendonului prin
imobilizarea segmentului respectiv se face, de cele mai multe
ori, cu preţul retracturii muşchiului, tendonul prinzîndu-
se 2—4 cm mai proximal, prin hematomul
subperiostal care se osifică ulterior
 în alte cazuri însă, ruptura de tendon se repară aducînd o
alungire a tendonului prin hematomul care se organizează.
Ischemia musculară
 traumatismul muscular afectează direct sau indirect
vascularizaţia din zonă
 Pentru recuperaţionist se pune problema sechelei tardive
musculare, ca rezultat al ischemiei
 într-un segment ischemiat suferă toate structurile, dar în grade
diferite, în funcţie de nevoile în aport sanguin
 nervul ischemiat îşi pierde capacitatea de conducere a influxului
nervos după 20—30 minute
 pielea poate supravieţui peste 24 ore, iar osul şi mai mult.
 muşchiul, datorită bogăţiei vascularizaţiei, este extrem de sensibil la
ischemie ; în 6—8 ore, degradările sînt avansate.
 In cazurile severe, ischemia muşchiului antrenează, după cum
am văzut, un proces fibrotic cu retractură musculară, sindrom
cunoscut sub denumirea de „retracţie musculară ischemică
Volkmann".
 Retracţia ischemică Volkmann este însoţită de multe ori de
pareze sau paralizii periferice, determinate fie direct de
traumatismul care a generat şi leziunea vasculară, fie ca rezultat
al ischemiei trunchiului nervos.
Atrofia musculară
 Atrofia de denervare
 datorată unor boli ale neuronului, rădăcinii nervului spinal,
trunchiului nervului periferic sau terminaţiilor
 după 2—3 luni de la denevrare, fibrele musculare se reduc în
diametru, dar alinierea elementelor contractile rămîne
regulată şi normală
 componentele contractile se pierd.
 în stadiul final, celulele musculare dispar, apare fibroza şi
infiltraţia grasă
 Atrofiile musculare postdenervare prin traumatisme
nu ajung, în general, la distrucţii atît de importante ale
fibrei musculare, ceea ce creează premise favorabile
pentru recuperare, dacă aceasta este abordată
precoce pentru a nu permite o evoluţie lungă a
atrofiei. Dacă recuperarea întîrzie, după ani, se pot
instala leziunile finale de mai sus.
Atrofia de imobilizare
 apărînd vizibilă după orice degipsare
 Imobilizarea unui segment de membru,
chiar sănătos, atrage după sine reducerea
volumului şi forţei musculare, cu cea 3%
pe zi
 un muşchi atrofiat pierde 50—60% din
greutatea sa, datorită nu reducerii
numărului de fibre musculare (cum se
credea) ci atrofierii acestora, reducerii
diametrului lor.
Retractura musculară
 retractura musculară este definită ca o
rezistenţă crescută a muşchiului la
întinderea lui pasivă
 muşchiul normal opune o rezistenţă la
întindere, pe care o sesizăm cînd mobilizăm
pasiv o articulaţie
 imobilizarea determină:
 scăderea diametrului fibrei musculare
 scurtarea fibrei musculare care alături de
modificările ţesutului conjunctiv intramuscular,
stau la baza perturbării mobilităţii active şi
pasive a articulaţiei adiacente.
Principiile şi obiectivele
recuperării sechelelor musculare
posttraumatice
1. Pierderile de flexibilitate (respectiv
modificări de complianţă)
2. Pierderea forţei de contracţie.
3. Pierderea rezistenţei (respectiv a
capacităţii de a executa o activitate
pe o perioadă mai lungă de timp)
4. Pierderea coordonării mişcării
Flexibilitatea (elasticitatea)
musculară
 Pierderea elasticităţii unui muşchi,
respectiv scăderea complianţei lui,
atrage după sine două consecinţe :
1. reducerea mobilităţii articulare în sensul
de mişcare al antagonistului (ex: retractura
cvadricepsului va limita flexia genunchiului)
2. scăderea forţei de contracţie prin
afectarea fibrei musculare (cicatrice,
impregnarea calcară, dilacerarea fasciculelor
musculare prin hematom etc).
Limitarea mişcării articulare
 Din cauza durerii tendinomusculare
 întîlnim în periartritele sau tendinitele traumatice, contractura
algică, fenomene ischemice
 Preferăm, în durerea tenomusculară, următoarele procedee :
 repausul tendinos (evitarea tracţiunilor pe tendon, pasive sau
active) ;
 crioterapia (nu şi în procesele ischemice), mai ales sub forma
masajului cu gheaţă pentru contractura dureroasă sau a pungii de
gheaţă pentru tendoane ;
 diadinamicul, mai ales perioada scurtă ;
 media frecvenţă simplă cu formulă excitomotorie sau
interferenţiali, aplicate pe masa musculară ameliorează
circulaţia şi decontracturează, îndepărtînd cauza durerii musculare
şi prin aceasta şi durerea.
 masajul antalgic, decontracturant, ameliorînd circulaţia
 termoterapia, indiferent sub ce formă — se indică după
depăşirea fazei acute
 o menţiune specială pentru ultrasunet, singur sau mai bine
asociat cu diadinamicul (sonodinator)
 medicaţia antalgică (antiinflamatorie +decontracturante-
sedative) se asociază procedeelor fizicale.
Limitarea mişcării articulare
 Din cauza retracturii musculotendinoase
 cea mai obişnuită cauză sechelară posttraumatică,
 întinderea acestor ţesuturi moi retracturate, şi în
primul rînd a structurilor principale, tendonmuşchi,
se bazează pe trepiedul masaj-căldură-tracţiune.
 Masajul
 Unde scurte
 întinderea
 Manipulări facilitate
 Ultrasunetul la wattaj mare
 Intervenţia chirurgicală
Forţa de contracţie musculară
 “Forţa” musculară se defineşte ca tensiune
maximă care poate fi dezvoltată de un muşchi
în timpul contracţiei (F. J. Kottke)
 Un muşchi în inactivitate pierde pînă la 5% din
forţa sa pe zi
 Concomitent cu pierderea de forţă, se produce
şi o scădere a volumului muscular, atrofie
musculară, ca şi o scădere a unităţilor motorii
activate.
 Pentru a creşte forţa unui muşchi, este
obligatoriu de realizat una din cele 2 condiţii :
1. Realizarea unei tensiuni maxime în muşchi,
2. Realizarea unui stress muscular, respectiv
realizarea prin exerciţii a oboselii musculare
Forţa de contracţie musculară
 Creşterea forţei musculare prin creşterea
tensiunii maxime de contracţie
 3 metode pentru a creşte tensiunea maximă,
respectiv forţa musculară
1. Contracţia izometrică: muşchiul lucrează contra
unei rezistenţe egale cu forţa sa maximă, motiv
pentru care lungimea fibrei lui rămîne constantă ;
2. Contracţia concentrică : muşchiul învinge continuu
o rezistenţă cu puţin mai mică decît forţa maximă
musculară, lungimea fibrei lui scăzînd treptat.
3. Contracţia excentrică : muşchiul contrează o forţă
exterioară care are vectorul centrifug ce tinde, cu
toată tensiunea dezvoltată de muşchi, să lungească
fibrele acestuia.