Sunteți pe pagina 1din 43

TUBERCULOZA

OSTEOARTICULARĂ

Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-


Arseni”
Catedra de Ortopedie-Traumatologie
Şef catedră: Prof. Dr. Florian Purghel
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ
 Tuberculoza este şi astăzi considerată cea mai importantă
boală transmisibilă, interesând prioritar populaţia adultă
productivă. Nediagnosticată la timp şi netratată correct
determină sechele grave ale aparatului locomotor, cu
repercusiuni sociale considerabile.
 Anual se înregistrează în lume peste 10 milioane cazuri
noi de tuberculoză. În România, incidenţa globală este de
102,6 la 100.000 locuitori (în 1995). Incidenţa la copii este de
21 la 100.000 locuitori.
 Tuberculoza extrarespiratorie deţine un procent de 15%
din totalul cazurilor de tuberculoză, iar tuberculoza
osteoarticulară (TOA) ocupă locul al doilea cu 1,1 % după
tuberculoza sistemului ganglionar periferic (1,5 %), adică un
procent de 9 % din totalitatea cazurilor de tuberculoză
extrarespiratorie.
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Istoria naturală a TOA

 TOA este o boală infecţioasă cauzată de cele mai multe


ori, dar nu întotdeauna, de Mycobacterium tuberculosis.
 TOA este întotdeauna secundară unei primoinfecţii
pulmonare, care diseminează pe cale vasculară la os sau la
ţesutul sinovial. Această dezvoltare este evidentă la copil,
unde leziunea osteoarticulară este întotdeauna
subsecventă leziunii primare pulmonare.

La adult există mai multe posibilităţi :


 diseminarea dintr-o leziune primară pulmonară recentă
 diseminarea dintr-o leziune pulmonară veche, din copilărie
 diseminare în urma unei noi infecţii exogene (situaţia cea
mai rară)
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Particularităţile evolutive actuale ale TOA

 Chimioterapia antituberculoasă modernă opreşte


procesul distructiv în stadiul de la începutul tratamentului şi
vindecă infecţia tuberculoasă, dar nu repară niciodată
defectele anatomice deja apărute.
 Dacă tratamentul se începe după instalarea leziunilor,
tuberculoza se vindecă, dar cu preţul unor distrugeri
osteoarticulare. Tratamentul ortopedic vizează împiedicarea
apariţiei unor astfel de diformităţi şi distrugeri. TOA se
poate vindeca şi fără tratament chirurgical sau ortopedic,
dar cu sechele funcţionale mai importante.
 Anchiloza spontană, ca modalitate de vindecare a unei
TOA, se produce, mai frecvent, la nivelul coloanei
vertebrale (67 %), faţă de membre (20 %).
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Particularităţi ale cicatrizării în TOA

 TOA este o inflamaţie mediată celular, cu


o vindecare care este aproape întotdeauna
imperfectă şi relativă.
 Vindecarea provizorie se realizează prin
claustrare (procesul prin care bacilul
viu determină formarea granulomului).
 Vindecarea în TOA diferă, după cum
leziunea este sinovială, osoasă sau
musculară.
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Etiopatogenie
 frecvenţa cea mai mare: 20 – 40 ani

 factori generali favorizanţi:


 subnutriţie
 surmenaj fizic, psihic
 igienă defectuoasă
 boli infecţioase anergizante (rujeolă, tuse convulsivă)
 pleurezie
 factori locali favorizanţi : traumatismul este
elementul revelator al unei afecţiuni
preexistente
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Patogenie
 bacilii din complexul primar ggl. pulmonar
(mai frecvent) sau ggl. mezenterici→cale
sanguină (bacilemie)→semne generale
precedând semnele locale de TOA
 contiguitate (ex : abcesul rece din TOA

vertebrală ajunge la şold sau articulaţia


sacroiliacă)
 cale limfatică (ex : spina bifida→cale
limfatică→TOA genunchi
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Anatomie patologică
 leziunile sunt :
 osoase
 sinoviale

Evoluează în 3 faze anatomice :


 debut

 evoluţie

 separare
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Anatomie patologică
I.Faza de debut
 Leziuni osoase : în epifiză sau metafiză se
produce o medulohaversită proliferativă sau
infiltrativă→rezorbţie osoasă secundară
materializată prin osteită cu foliculi TBC care
evoluează spre cavernă (prin confluarea lor).
Invazia articulară se poate face prin perforarea
cartilajului articular sau penetrarea în zona de
inserţie sinovială.
 Leziuni sinoviale : se manifestă ca şi granulaţii
şi dau clinic un revărsat articular.
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Anatomie patologică
II. Faza de evoluţie
 Leziuni osoase :
 numărul cavernelor creşte, e le conţinând cazeum, puroi şi apar
sechestrele TBC (mici, mai puţin condensate decât sechestrele din
osteomielita cu germeni banali)
 osteoporoză vecină cavernelor şi uneori deformare epifizară prin
contracţie musculară→ulceraţia compresivă Lannelongue
 Leziuni sinoviale : exudat serofibrinos→sinovită
serofibrinoasă→sinovită fungoasă (muguri cărnoşi) cu aspect
pseudotumoral (tumora albă a genunchiului). În final,
fungozităţile cazeificate şi exudatul articular se transformă în
puroi grunjos gălbui→abces artrofluent.
 Cartilajul articular : suferă desprindere de pe epifiză şi leziuni
ulceronecrotice.
 Abcesele reci (osifluente sau artrofluente) : ies prin breşe
articulare, de-a lungul spaţiilor conjunctive din jurul vaselor mari
sau de-a lungul interstiţiilor musculare şi se deschid la exterior
prin piele sau ajung la distanţă de punctul de plecare. Excepţie –
TOA a umărului, sub aspect de geode înconjurate de scleroză.
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Anatomie patologică
III. Faza de reparaţie
 uscarea leziunilor

 osul se recalcifică, dar nu reconstruieşte


ceea ce s-a distrus, cu condensare osoasă
în jurul leziunilor
 abcesele reci dispar

 anchiloză osoasă la copil

 anchiloză fibroasă la adult


TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Simptomatologie

I. DEBUT
 cel mai frecvent se prezintă ca o monoartrită de intensitate
moderată, asemănătoare cu monoartrita reumatismală, dar
semnele generale sunt de impregnare bacilară (inapetenţă,
astenie, insomnie, scădere în greutate, subfebrilitate,
transpiraţii nocturne)
 durerea este cel mai frecvent moderată, calmată de repaus
 impotenţă funcţională prin durere şi contractură musculară
 dificultăţi la mers şi mers şchiopătat în artritele membrelor
inferioare
 mobilitate articulară diminuată
 pt. articulaţiile superficiale : tumefacţie caldă, dar NU roşie
 lichidul articular : opalin sau tulbure, cu celule între 5000 –
20.000/mm³ (cele mai multe polinucleare, dintre care unele au
aspect de ragocite)
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Simptomatologie
II. STARE
Pentru TBC pledează :
 sinoviala îngroşată
 adenopatie în teritoriul supraiacent
 rapiditatea amiotrofiei
 şoc rotulian prezent
 plica Alexandros
 adenopatie satelită nedureroasă
 atitudini vicioase (luxaţii patologice)
 abcese reci
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Simptomatologie
III. TARDIV
 Într-un stadiu tardiv articulaţia
superficială este mult tumefiată,
contrastând cu atrofia musculară din
vecinătate ; pielea este albicioasă
(tumoră albă), uneori brăzdată de
vene dilatate ; uneori în vecinătate
se palpează tumefacţia unui abces.
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Semne radiologice
DEBUT : nu se observă nici o modificare radiologică, cel mult o îngroşare
de părţi moi

STARE : hipertransparenţă difuză a extremităţilor osoase, un flu al


conturului lor, la copil şi mai ales semne de distrucţie cartilaginoasă
şi osoasă.
Distrucţia osoasă constă din eroziuni şi ancoşe rău delimitate de
contururile osoase şi din imagini geodice subcondrale deschise în
articulaţie (carie osoasă) sau aparent închise, cel mai adesea rău
delimitate şi neconturate de osteoscleroză.
Pensarea interliniului articular, mai mult sau mai puţin
accentuată, este semnul radiologic al distrucţiei cartilaginoase.

STADII AVANSATE :
-distrucţii cartilaginoase complete
-distrucţii osoase foarte importante
-ligamente relaxate
-extremităţile osoase sunt subluxate/luxate
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

TOA GENUNCHI INAINTE SI DUPA TOA SOLD LA COPIL


ARTRODEZA
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Semne biologice
 VSH crescut (> 50 mm/h) (la debut VSH
poate fi normal)
 IDR negativ elimină diagnosticul de TOA
 IDR pozitiv nu înseamnă întotdeauna TOA
 caracterul flictenular al IDR la tuberculină
este în favoarea artritei TBC
 în lichidul articular rar se depistează bacili
Koch, care pot însă să apară la 4 -6
săptămâni după însămânţare pe mediu
Löwenstein
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Diagnostic pozitiv
Deoarece frecvent din lichidul articular nu se pot obţine date
concludente pentru TOA, se efectuează biopsia sinovială (prin
puncţie sau artroscopie).
Schematic, diagnosticul de TOA presupune 5 stadii :
 anamnestic
 clinic şi de laborator
 radiologic
 bacteriologic
 histologic
La acestea se mai poate adăuga studiul imuno-genetic.
Prin prelucrarea rezultatelor se poate ajunge la diagnosticul
de :
 bolnav TBC (tablou clinic şi paraclinic cu confirmare bacteriologică
şi/sau histologică)
 suspect TBC (tablou clinic şi paraclinic fără confirmare histo-
bacteriologică)
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Stadiul anamnestic:
 rol orientativ

 putem suspiciona TOA la bolnavi:


nevaccinaţi BCG, cu status socio-
economic precar, cu carenţe alimentare
importante, anergizaţi, cu antecedente de
TBC pulmonară, contacţi cu focare active
de TBC, din mediu de risc, bolnavi cu
vechi focare de TBC stabilizată
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Stadiul clinic:
 semne comune cu ale altor artrite nespecifice în
faza inflamatorie : redoare articulară, atrofie
musculară, reacţie sinovială, hidartroză,
sensibilitate la palpare, împăstare
 semne sugestive pt. TBC : tumefacţie locală
izolată, abces rece, fistulă, adenopatie,
diformitate (cifoză – morb Pott, redoare în
flexie)
 semne generale de impregnare bacilară:
scădere ponderală, anorexie, paloare, ochi
sticloşi, subfebră vesperală, fatigabilitate
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ
Stadiul radiologic :
Există 4 stadii lezionale (Martini):
 localizare sinovială a bolii: nu există leziuni osoase, osteoporoză locală,
lărgirea spaţiului articular
 localizare osoasă: cavităţi sau eroziuni în osul juxtacortical, îngustarea
spaţiului articular
 interesarea întregii articulaţii, care îşi păstrează arhitectura: cu
îngroşarea păgeode pe ambii versanţi articulari, spaţiu articular mult
îngustat/dispărut, demineralizare locală importantă, pierderea
transparenţei normale a ţesuturilor moi
 se accentuează leziunile din stadiul III şi apar modofocări ale arhitecturii
articulare
În stadiiile III şi IV apar false imagini de « radiografie
prost developată », datorită suprapunerii osteoporozei difuze
cu îngroşarea părţilor moi.
CT poate da erori de diagnostic, punând în evidenţă
pseudocavităţi acolo unde osteoporoza localizată este normal
prezentă.
Semnele radiologice nu sunt patognomonice pentru TOA.
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Stadiul de laborator :
 valoare orientativă (VSH crescut,
leucocite normale, limfocite crescute)
 IDR la tuberculină : există mari
variaţii individuale ; pot apărea reacţii
fals pozitive/negative, datorate
reacţiilor încrucişate cu micobacterii
nontuberculoase sau la persoane
anergice cu răspuns imun cutanat
deprimat (ex : HIV)
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ
Stadiul bacteriologic :
a) Recoltarea produsului patologic se poate face în trei variante :
- biopsie chirurgicală
- puncţie chirurgicală
- recoltare din fistulă (recoltarea corectă se face prin cateter). În
această situaţie produsul obţinut poate fi : steril la 24 – 72 ore, caz
în care trebuie reluată recoltarea şi foarte probabil examenul
histobacteriologic va fi sugestiv pentru BK, confirmarea fiind făcută
prin culturi ; pozitiv pentru stafilococ auriu sau, mai rar, pentru
gram-negativi, dar nu se poate exclude originea tuberculoasă a
leziunii, rezultatul putându-se datora (55 % czuri) suprainfecţiei
ţesuturilor moi din jurul fistulei (caz în care se repetă recoltarea pe
cateter).

b) Diagnosticul bacteriologic în TOA este foarte dificil,dat fiind


numărul extrem de mic de BK la nivelul focarului (TOA este
paucibacilară deoarece BK este strict aerob, iar la nivelul osului
cantitatea de oxigen este redusă, ceea ce duce la orată de
multiplicare scăzută la nivelul leziunii, metabolismul BK necesită un
pH local neutru pentru multiplicare, iar la nivelul leziunii pH-ul este
alcalin).
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Spectrul microbian :
 Mycobacterium tuberculosis (cel mai
frecvent)
 Mycobacterium bovis (excepţional, prin
contaminare cu lapte de la vaci cu
mastită TBC)
 Mycobacterii atipice (M. avium, M.
Kansasii, M. scrofulaceum, M. ulcerans,
M. murinum, M. fortuitum etc.)
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Dickinson (1985) a arătat că în leziunile


osteoarticulare pot fi întâlnite 3 tipuri
distincte de populaţii celulare :
 bacili cu creştere continuă, situaţi mai ales
la periferia leziunii, unde pH-ul este neutru
 bacili cu creştere lentă

 bacili dormanţi, al căror metabolism este


absent, el putând fi activat în anumite
condiţii favorabile
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

 Cum în TOA predomină bacilii cu metabolism redus


sau dormanţi, iar numărul germenilor este redus
comparativ cu tuberculoza pulmonară, rezultă 2
concluzii de ordin terapeutic : 1) rata de apariţie a
mutanţilor rezistenţi la tratament este aproape nulă
(posibilitatea de selecţie a unui mutant rezistent
este de 1 la 10 pentru izoniazidă), multirezistenţa
primară în TOA fiind excepţională, ea apărând în
cvasitotalitatea cazurilor după o TOA secundară
unei tuberculoze pulmonare multirezistente ; 2)
chimioterapia standard, de regulă eficace în TOA,
trebuie prelungită faţă de TBC pulmonară datorită
predominenţei bacililor dormanţi.
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Stadiul anatomo-patologic. Principii :


 2 procese sunt sugestive pentru tuberculoză : necroza şi reacţia
granulomatoasă
 modificările histologice sunt aceleaşi indifferent de ţesutul în
care e localizată leziunea
 semnătura diagnostică este dată de prezenţa foliculului
tuberculos (expresia mecanismelor locale de apărare ale
organismului)
 foliculul tuberculos persistă atât timp cât bacilii vii se găsesc la
nivelul ţesuturilor
 foliculul tuberculos este format din : celule gigante centrale,
celule epitelioide şi o coroană de limfocite periferice (hard
tubercle) ; prin necroza cazeoasă el devine folicul moale (soft
tubercle), ce va fi ulterior înconjurat de o arie de scleroză
 după localizare TOA distingem :
 osteomielita tuberculoasă (localizare strict osteo-medulară)
 osteoartrita tuberculoasă (localizare osteo-articulară)
 abcesele reci
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Concluzii practice :
 recoltarea probelor pentru anatomie patologică trebuie
făcută atât din os cât şi din ţesuturile moi
 biopsia trebuie efectuată de un chirurg cu experienţă
 anatomopatologul este obligat să examineze toate ţesuturile
recoltate prin biopsie
 e posibil ca examenul anatomopatologic să fie negativ şi în
contrast cu examenul clinic şi cu bacteriologia pozitivă
 foliculul moale are o mare valoare diagnostică (foliculul dur
poate apărea şi în alte afecţiuni: lepră, coccidiomicoză,
granuloame de contaminare cu zirconiu, beriliu, corpi străini,
chist hidatic, sarcoidoză, boală Crohn)
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Diagnostic diferenţial
 la adult :
 poliartrita cronica evolutiva
 spondilita anchilopoetica
 tabes
 artroze
 osteomielite
 la copil :
 tumori
 distrofii
 artropatia hemofilică
 artrite infecţioase/reumatice
 osteocondroze
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ
Evoluţia
Înaintea erei antituberculostaticelor :
 la copil : după o evoluţie mai gravă de 2-3 ani, TOA se vindeca după
4-5 ani de evoluţie, lăsând cel mai frecvent o anchiloză, în poziţie
vicioasă, cu scurtarea membrului interesat, vindecarea fiind cel mai
frecvent definitivă
 la adult : recidive frecvente, fiind necesare intervenţii chirurgicale
radicale
Actualmente :
 TOA este vindecată prin tuberculostatice
 prognosticul vital nu este afectat
 prognosticul articular depinde de starea articulaţiei surprinsă la
începutul tratamentului :
 când nu există pensare sau distrugeri osoase vindecarea este fără
sechele
 când la debutul tratamentului se găsesc pensări articulare, evoluţia spre
artroză secundară este sigură, şi mai ales când tratamentul se începe pe
distrucţii osteoarticulare grave funcţia articulară va rămâne grav
perturbată
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Tratament
 Există 3 metode de tratament :
medical, ortopedic şi chirurgical.
 Tratamentul ortopedic vizează
profilaxia poziţiilor vicioase prin
imobilizarea segmentelor afectate în
posturi funcţionale.
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Tratamentul medical

Trebuie subliniat că tratmentul TOA este în primul rând


medical. Intervenţiile chirurgicale sunt complementare
tratamentului medical, adresându-se nu tuberculozei ca boală,
ci complicaţiilor acesteia.

Chimioterapia antituberculoasă.
Principii de tratament :
 este de lungă durată (1-1,5 ani)
 asociază cel puţin 3-4 tuberculostatice (cel puţin în primele 2-
3 luni)
 utilizarea Pirazinamidei, eficace asupra germenilor dormanţi
 administrare zilnică în primele 2-3 luni
 trebuie administrat continuu
 bolnavii trebuie supravegheaţi permanent
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Tratamentul medical
Dozele terapeutice ale principalelormedicamente
antituberculoase (Programul Naţional de Control al Tuberculozei
1997-2000) :

M e d ic a m e n t
Zi
H id ra zid ă
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ
 Hidrazida :
-1 tb = 300 mg
 Rifampicina (Sinerdol) :
1 tb = 150 sau 300 mg
4 tb/zi într-o singură priză, la distanţă de mese
toxic hepatic
colorează sputa şi urina în roşu
 Pirazinamidă :
1 tb = 500 mg
5 tb/zi (30 mg/kg/zi)
 Streptomicină :
1g/zi
 Etambutol :
1 tb = 250 mg
8 tb/zi
priză unică, pe nemâncate
poate da leziuni de nerv optic
 HIN :
3 tb/zi + vit. B6
poate da polinevrite, tulburări psihice
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

 Alte medicamente tuberculostatice sunt


folosite numai în cazuri de multirezistenţă, fiind
mult mai toxice pentru a fi folosite ca
medicamente de primă linie. Dintre
tuberculostaticele « de rezervă » fac parte :
etionamida, cicloserina, ranamicina,
capreomicina, acidul paraminosalicilic .
 Medicamente noi, active mai ales în
tratamentul infecţiilor cu Mycobacterii atipice
(M. avis) sunt ciprofloxacina şi ofloxacina
(fluorochinolone), clofazimina şi amikacina, dar
acestea dezvoltă rapid rezistenţă microbiană,
fiind rezervate pentru cazuri deosebite.
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

 Tratamentul chirurgical :

Tuberculoza genunchiului :
 în faza iniţială, fără leziuni majore ale osului
sau/şi cartilajului, este indicată debridarea
articulară, ce constă în : evacuarea şi
drenajul abceselor, sinovectomie, chiuretajul
leziunilor. Mobilizarea precoce a genunchiului
duce la rezultate satisfăcătoare. Este bine să
se evite imobilizările gipsate prelungite,
inutile şi chiar dăunătoare prin pierderea
mobilităţii şi atrofie musculară.
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ
Tratamentul in faza distructiva:
 artrodeza : desfiinţarea chirurgicală a articulaţiei, indicată la tineri,
este bine tolerată şi permite activităţi de « forţă »
 artroplastia cu interpoziţie de fascia lata : rezecţia suprafeţelor
articulare distruse şi interpunerea unui material biologic. Se obţine
un genunchi mobil, dar instabil. Este preferată în lipsa protezei
totale de genunchi, la pacienţii cu profesiuni sedentare.
 artroplastia cu proteză totală, ce presupune sterilizarea completă a
leziunilor tuberculoase (cel puţin 6 luni de tratament
tuberculostatic), duce la obţinerea unui genunchi mobil şi stabil,
dar prezintă o serie de particularităţi :
 necesită continuarea tratamentului tuberculostatic cel puţin 1-
1,5 ani
 dificilă tehnic, datorită osteoporozei şi calităţii precare a osului
 recuperare dificilă, datorită atrofiei musculare
 riscul redeşteptării infecţiei tuberculoase
 riscul sepsisului cu germeni piogeni
 preţ ridicat
 fiabilitate limitată în timp
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Tuberculoza şoldului : indicaţiile chirurgicale ţin


seama de 3 criterii: durere, poziţie vicioasă, lipsa
mobilităţii. Există 3 posibilităţi:
 artroplastia excizională : presupune emondaj articular şi
artroplastie cu sac amniotic de interpoziţie sau cu
interpoziţie de fascia lata. Se obţine un şold indolor,
mobil, dar instabil.
 artrodeza : rezolvă definitiv problema durerii şi a poziţiei
vicioase. Oferă un şold stabil, de forţă. Realizează
« neutralitatea mecanică » necesară vindecării. Are o
serie de dezavantaje:
 operaţie amplă şi dificilă tehnic
 duce la pierderea definitivă a mobilităţii, fapt ce poate antrena
suferinţe secundare la nivelul coloanei vertebrale, genunchilor,
şoldului contralateral
 artroplastia cu proteză totală : este metoda chirurgicală
de elecţie pentru că satisface cele 3 deziderate : şold
indolor, stabil şi mobil
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

 Protocol pentru tratamentul chirurgical al


tuberculozei şoldului :
 biopsia chirurgicală şi confirmarea diagnosticului
 iniţierea tratamentului tuberculostatic 6 luni
 control radiologic şi de laborator pentru evaluarea
stingerii infecţiei şi bilanţ lezional
 artroplastia cu proteză necimentată sau cimentată în
funcţie de vârsta bolnavului şi gradul leziunilor
 tratament cu chinolone, 5 zile postoperator (profilactic)
 continuarea tratamentului tuberculostatic, fără
întrerupere, până la 1 an
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Dificultăţi:
 părţile moi sunt adesea fibrozate
 status imunitar precar
 susceptibilitate la infecţii cu germeni banali
 sunt necesare intervenţii adiacente (tenotomii) pentru
corectarea poziţiilor vicioase
 atrofia musculară creşte riscul luxaţiei postoperatorii a
protezei
 osteoporoza poate fi cauza unei malfixări a
componentelor articulare şi a decimentării precoce
 distrucţiile osoase mari necesită reconstrucţii cu grefă
osoasă
 preţ ridicat pentru întregul tratament
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Tuberculoza vertebrală :
Tuberculoza vertebrală trebuie, cu anumite excepţii, tratată
medical. Indicaţiile chirurgicale sunt:
 absolute:
 deficit neurologic secundar
 abcese paravertebrale gigante cu tulburări respiratorii
 progresia cifozei şi a instabilităţii vertebrale în timpul sau după
chimioterapie
 relative :
 imposibilitatea obţinerii materialului bioptic pentru diagnostic
 persistenţa durerii şi a spasticităţii, de cauză mecanică
 persistenţa instabilităţii vertebrale cu durere
 Intervenţia chirurgicală combină :
 chiuretajul leziunii
 evacuarea abceselor
 grefa osoasă
 stabilizarea coloanei
 decompresia canalului medular (când este cazul)
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

MORB
POTT
TUBERCULOZA OSTEOARTICULARĂ

Concluzii
 Tuberculoza rămâne o problemă majoră de sănătate
publică în lume, dar mai ales în ţara noastră.

 Axiomatic, înainte ca boala să poată fi tratată, ea trebuie


recunoscută, iar înainte ca medicul să o recunoască, trebuie
să se gândească şi la ea, ca la o posibilitate diagnostică.

 TOA este o realitate patologică, trebuind a fi corect


diagnosticată; tratamentul de bază este medical, cel
chirurgical adresându-se doar complicaţiilor şi sechelelor
bolii.

 TOA este o boală ce se poate vindeca.