Sunteți pe pagina 1din 25

KINETOTERAPIA

CURSUL 2
KINETOTERAPIA
• La realizarea miscarilor participa un sistem
complex format din :
1. oase,
2. articulatii,
3. muschi
4. nervi
a caror buna functionare este influentata de
sistemul nervos central, homeostazia interna
(aciditate, compozitie ionica, produsi de
metabolism), constelatia hormonala.
Efectele kinetoterapiei

• Efectele kinetoterapiei se pot clasifica in


patru categorii:
• efecte mecanice,
• efecte hidro-electrolitice,
• efecte metabolice,
• efecte energetice.
Efectele mecanice
• sunt rezultatul fortelor de tractiune, forfecare, compresiune, torsiune si incovoiere prin care muschii si
segmentele aflate in miscare actioneaza asupra structurilor aflate in vecinatate sau la distanta.
• Ele favorizeaza:
• intoarcerea venoasa si limfatica;
• diminuarea edemelor;
• cresterea debitului cardiac;
• cresterea frecventei cardiace;
• cresterea ventilatiei pulmonare;
• drenarea produsilor de catabolism;
• activare metabolica;
• reglarea secretiei glandelor endocrine;
• secretia glandelor digestive;
• peristaltismul digestiv;
• eliminarea produsilor reziduali;
• cresterea sudoratiei;
•secretia, reabsorbtia si excretia renala;
• mentinerea supletii cutanate si articulare;
• tonifierea meridianelor energetice;
• mentinerea tonusului muscular;
• pastrarea unor automatisme
(mentinerea memoriei kinestezice);
• cresterea fortei musculare;
• cresterea masei musculare;
• cresterea rezistentei;
• ameliorarea conditiei psihice ;
Efectele hidro-electrolitice
– sunt rezultatul influentarii organelor implicate in
producerea si eliminarea de electroliti si al folosirii in
timpul contractiei musculare:
cresterea absorbtiei digestive;
• eliminarea cutanata si urinara;
• eforturile intense scad electrolitii in sange, in special
sodiul si potasiul;
• mobilizarea mecanismelor de mentinere a echilibrul
hidro-electrolitic;
• scaderea resorbtiei osoase;
• favorizarea depunerii de calciu si fosfati in os;
• prevenirea osteoporozei.
Efectele metabolice includ:

• acidoza metabolica;
• inhibarea producerii de calculi renali si hepatici;
• lipoliza cu diminuarea depozitelor de grasimi;
• glicoliza cu scaderea glicemiei;
• glicogenoliza;
• gliconeogeneza cu folosirea in timpul eforturilor
intense si prelungite a materiei de origine
proteica sau lipidica;
• cresterea acizilor grasi si aminoacizilor in
sange.
Efecte energetice includ:

• scaderea depozitelor de origine lipidica,
glucidica sau proteica
• producere de caldura.
Tehnici de kinetoterapie
• Tehnicile folosite in kinetoterapie se
pot clasifica in:

- tehnici kinetice dinamice active in


care miscarea se realizeaza prin
contractia musculaturii proprii
segmentului mobilizat, care poate fi :
- reflexa
- voluntara.
Cea voluntara, care sta la baza tuturor
programelor sportive, profilactice,
terapeutice sau de recuperare. Se
poate realiza
- asistat,
- liber,
- rezistenta.
- tehnici kinetice dinamice pasive
utilizate doar in kinetoterapie.
• tehnici kinetice
statice includ
contractia izometrica
cu valoare deosebita
pentru cresterea fortei,
rezistentei si
hipertrofierea
musculara si relaxarea
musculara.

• • tehnici anakinetice
(imobilizarea si
posturarea) folosite
numai in scop
terapeutic si de
personal specializat
Tonusul muscular
• Tonusul muscular este
starea de contractie statica
sau de tensiune
permanenta a muschiului
relaxat, se mentine prin
mecanism reflex si
influenteaza proprietatile
muschiului.
• Tonusul muscular are rol in
determinarea formei
corpului, stabilitate
articulara, metabolism si
termoreglare.
TONUSUL MUSCULAR

• Tonusul muscular variaza in


functie de varsta, stare de
sanatate, sex, antrenament.
Hipotonia si hipertonia
musculara in limite fiziologice nu
produc modificari importante, dar
peste anumite limite pot
determina, initial deviatii ale
coloanei si ulterior chiar
deformatii.
• Prin kinetoterapie si antrenament
bine condus, proprietatile
muschiului (tonus, excitabilitate,
contractilitate, elasticitate,
plasticitate) se pot dezvolta pana
la valori superioare.
Bilantul articular
• Testarea coloanei cervicale
• flexia poate atinge 30-45 de grade si se
apreciaza dupa distanta menton-stern ( normal
se pot atinge);
• extensia ajunge pana la 35-45 de grade si se
masoara cu goniometrul;
• inclinarea laterala se realizeaza pana la 40-45
de grade. Se masoara prin unghiul dintre linia
arcadelor si orizontala umerilor;
• rotatia atinge 45-70 de grade si se apreciaza
prin linia care trece prin cele doua orificii
auriculare la rotatie maxima, fata de pozitia
neutra.
• Se măsoară cu goniometrul.
Bilantul muscular
• Bilantul muscular apreciaza
forta unui muschi sau grup
muscular cu ajutorul unor
tehnici de examinare manuala.
Cel mai folosit sistem este cel
care utilizeaza o scara de la 5
la 0.
• Forta 5 (normala) este atunci
cand se poate efectua o
miscare, impotriva gravitatiei,
pe toata amplitudinea,
impotriva unei forte exterioare
aproximativ egala cu valoarea
fortei normale.
• Forta 4 (buna) capacitatea de
a deplasa antigravitational un
segment, impotriva unei
rezistente mai mici.
• Forta 3 (acceptabila) se
apreciaza in cazul in care
segmentul este deplasat
impotriva gravitatiei, fara
alta rezistenta. Reprezinta
pragul functional minim
necesar pentru a deplasa
diferitele segmente.
• Forta 2 (mediocra) permite
mobilizarea, dar numai dupa
eliminarea gravitatiei.
• Forta1 (schitata) nu permite
deplasarea segmentului, dar
la palpare se percepe
contractia.
• Forta 0 (absenta) cand nu
se percepe nici o contractie.
• Se măsoară cu
dinamometrul
EVALUAREA DEZVOLTĂRII FIZICE

OBIECTIVE
• Obiectivele urmărite prin examenul dezvoltării fizice sunt
următoarele :
– stabilirea gradului de dezvoltare fizică în raport cu sexul şi
vârsta, comparativ cu masa populaţiei nesportive ;
– aprecierea vârstei fiziologice în raport cu gradul de dezvoltare
fizică ;
– stabilirea exerciţiilor fizice care pot avea efect favorabil asupra
dezvoltării armonioase a organismului ;
– orientarea subiectului spre ramura sportivă în care ar putea da
randamentul maxim ;
– depistarea deficienţelor fizice şi indicarea mijloacelor de
corectare ;
– urmărirea dezvoltării sub influenţa practicării sistematice a
exerciţiilor fizice.
Metodele folosite pentru examenul
dezvoltării fizice sunt:
1. somatoscopia ;
2. antropometria ;
3. evaluarea indicilor antropometrici ;
4. prelucrarea statistică ;
5. examenul radiologic,
6. de laborator;
7. clinic;
8. endocrinologic;
9. genetic (în anumite cazuri);
Aspectele ce trebuie precizate în cadrul
unui examen de dezvoltare fizică sunt :
– nivelul dezvoltării staturale ;
– stabilirea stării de nutriţie ;
– stabilirea proporţiilor între diferitele segmente
ale corpului, proporţii favorizante pentru
obţinerea performanţei ;
– depistarea deficienţelor fizice ;
– interpretarea datelor obţinute, raportarea la un
model optim şi precizarea unui diagnostic
complex ;
– stabilirea indicaţiilor şi contraindicaţiilor.
EXAMENUL SOMATOSCOPIC
• Constă în observarea vizuală a subiectului
dezbrăcat ;
• Examenul somatoscopic este mai obiectiv dacă
se foloseşte cadrul antropometric.
• Subiectul se examinează din faţă, din profil şi
din spate, static şi dinamic (mişcări cât mai
apropiate de specificul probei).
• Examenul somatoscopic permite stabilirea :
- atitudinii sau ţinutei sportivului ;
- stării de nutriţie globală;
- dezvoltării musculaturii (forma, volumul,
repartiţia, simetria sau disarmonia acesteia);
- prezenţei şi formei de repartiţie a ţesutului
adipos şi a deficienţelor fizice.
Pentru aprecierea atitudinii
• se pot utiliza mijloace simple – firul cu plumb
care trebuie să treacă prin
- dreptul lobului urechii,
- mijlocului umărului,
- mijlocului marelui trohanter,
- în spatele rotulei
- în faţa maleolei externe.
• Se pot face măsurători mai pricise prin
înregistrarea unghiurilor segmentelor liniei de
gravitaţie şi axei longitudinale, prin fotografii la
cadrul antropometric, siluete sau radiografii.
Deficienţele fizice ale gradelor I şi II
beneficiază de:

Medicul şi antrenorul trebuie să asigure următoarele :


1) creşterea încărcăturii să se facă lent şi
progresiv ;
2) poziţia fundamentală să nu accentueze
deficienţa fizică existentă ;
3) mişcările cele mai specifice şi mai frecente în
sportul respectiv să aibă efect corectiv, de tonifiere
şi scurtare a musculaturii prin lucrul concentric şi
înăuntrul segmentului de contracţie pentru partea
convexă a deviaţiei şi dimpotrivă o alungire şi
relaxare a musculaturii prin lucrul excentric şi în
afara segmentului de contracţie (pentru musculatura
din partea concavă).
ANTROPOMETRIA
• Antropometria
este metoda de
apreciere obiectivă a
dezvoltării staturale,
a stării de nutriţie, a
proporţiilor de
dezvoltare a
diferitelor segmente.
STATURA

• La noi în ţară s-a utilizat scara Rainer,


• conform căreia subiecţii cu valorile :
• – până la 159,9 cm – au talie foarte mică
;
• – 160–163,9 – au talie mică ;
• – 164–169,9 – au talie mijlocie ;
• – 170–179,9 – au talie mare ;
• peste 180 cm = talie foarte mare.
• Femeile sunt mai mici decât bărbaţii în
medie cu circa 10 cm.
STAREA DE NUTRIŢIE

• Demonstrează că la sportivi numai măsurarea


greutăţii corpului nu este suficientă, deoarece
o semnificaţie deosebită o are procentul de
masă activă.
• În practica curentă rezultate foarte bune obţin
prin măsurarea plicii de ţesut adipos în 10
puncte (obraz, gât, abdomen, flanc, spate,
fesă, braţ, antebraţ, coapsă, gambă). Media nu
trebuie să depăşească 20 mm la femei şi 15
mm la bărbaţi.
Măsurători
antropometrice
Diametrul biacromial

Înălţimea bustului Diametrul bitrohanterian

Lungimea membrelor inferioare


Diametrul bihumeral
Lungimea membrelor superioare
Perimetrul toracelui
Perimetrul abdominal Măsurătorile antropometrice se sistematizează
Perimetrul braţului în:
•dimensiuni longitudinale
Perimetrul antebraţului •dimensiuni (diametre) transversale
•dimensiuni sagitale
Perimetrul coapsei •dimensiuni circulare
•determinarea plicilor
Perimetrul gambei •dimensiuni ale masei osmotice
•date fiziometrice
Diametrul toracic