Sunteți pe pagina 1din 20

Carl Ransom Rogers - 8 ian.

1902-4 feb 1987 Illinois, Chicago


• A fost unul dintre principalii fondatori ai
abordarii umaniste in psihologie si unul
dintre parintii fondatori ai cercetarii in
psihoterapie

• Primele studii le-a facut in domeniul


agriculturii apoi teologie la care a renuntat
si s-a reorientat spre psihologia clinică
• Si-a inceput activitatea clinică într-un centru de
prevenire a cruzimii împotriva copiilor.
• In 1936 il invita pe Otto Rank sa sustina cateva
prelegeri
• „ am devenit infectat de ideile lui Rank”, teoria si
tehnicile terapeutice ale lui Otto Rank au fost
punctul de plecare al drumului către elaborarea
propriei lui abordări.
• Rogers regăseşte în ideile lui Rank propria sa
convingere că natura umană este în esenţă
pozitivă.
• Rank evidenţiază libertatea şi potenţialul fiinţei
umane şi asemenea lui Jung, Horney, Adler şi
Fairbairn vede self-ul într-o manieră holistică.
• Contrazicând determinismul freudian, Rank
consideră „voinţa” ca fiind nucleul personalităţii
umane: „Înţeleg prin „voinţă” o orientare pozitivă
care organizează şi integrează self-ul servindu-
se de creativitate şi care inhibă şi controlează
impulsurile instinctuale”.
• În 1942 a scris prima lui carte „Counseling and
Psychotherapy”.
• In 1951, i-a fost publicată cea mai importantă
lucrare, ”Client-Centered Therapy”, în care
prezintă principiile de bază ale teoriei sale.
• A scris numeroase carti si articole, a facut
cercetare, a tinut discursuri
• In 1987, a fost propus pentru premiul Nobel
pentru pace.
• Conform unui studiu empiric( Haggbloom 2002)
Rogers a fost considerat printre primii sase
psihologi si clinicieni ai secolului XX.
• In 1956 a primit premiul pentru remarcabile
contributii stiintifice acordat de Asociatia de
Psihologie Americana iar in 1972 pentru
contributii profesionale
• Abordarea Centrata pe Persoana isi gaseste
aplicatii in diferite domenii ca psihoterapia, si
consilierea educatia, organizatii si grupuri
• Nasterea Psihoterapiei Centrata pe Persoana
este datata la 11decembrie 1940 cand Rogers
are o prezentare la Universitatea din
Minnesota cu
tema:”Concepte mai noi in Psihoterapie”. Atunci
a vorbit despre Non – Directivitate, fiind foarte
convins de acest fundamental insight al lui.
• Rogers a considerat ca cel mai bine stie clientul,
ca el stie ce il raneste si el stie cum sa mearga
mai departe.
• A accentuat faptul ca obiectivul
terapeutului este sa-l faca capabil pe client
sa ia contact cu propriile resurse, decat
sa-l ghideze, sa-l sfatuiasca sau sa-l
influenteze in ce directie ar trebui sa o ia.
• Pentru ca au fost foarte multe critici ca
este inactiv, s-a facut o mare presiune si
atunci a denumit abordarea psihoterapie
centrata pe Client.
• Mai tarziu a redenumit-o psihoterapie centrata
pe Persoana pentru a reflecta ca aceasta teorie
se poate aplica in toate interactiunile dintre
oameni nu numai in acelea dintre terapeut si
client.
• Cu privire la dezvoltare el descrie mai degraba
principii decat stadii;cea mai importanta tema
este cea a dezvoltarii self-conceptului de la un
self nediferentiat la a deveni deplin diferentiat
• Self conceptul este o structura globala organizat
consistent conceptual, compus din perceptii ale
caracteristicilor lui “Eu” sau “Mie”, si perceptiilor
relatiilor lui Eu” sau “Mie” cu altii si cu diferite
aspecte ale vietii , impreuna cu valorile atasate
acestor perceptii.
• Este o structura globala accesibila constientului ,
desi nu in mod necesar constienta, este fluid si
in continua schimbare, un proces dar in fiecare
moment o entitate specifica.
• Întreaga sa teorie se bazează pe o unică „forţă a
vieţii” pe care el o numeşte TENDINŢA LA
ACTUALIZARE
• Poate fi definită ca motivaţia intrinsecă
prezentă în orice formă de viaţă de a-şi dezvolta
potenţialul până la cel mai înalt nivel posibil. Nu
vorbim despre supravieţuire: Rogers consideră
că toate fiinţele tind să facă ce/ cum este mai
bine pentru existenţa lor.
• Rogers cuprinde cu această unică trebuinţă sau
motivaţie toate celelalte motivaţii despre care
vorbesc celelalte teorii
• TA este direcţională, constructivă şi prezentă în
toate organismele vii. Poate fi reprimată, dar nu
poate fi suprimată decât cu preţul morţii
organismului. Ea acompaniază toate motivaţiile:
tensiunea, nevoia, creativitatea, căutarea
plăcerii. Este caracteristică organismului ca un
tot. (Rogers – 1959)
• Rogers prin tendinta la actualizare se adresează
tuturor formelor de viaţă.
•    În TCP, tendinţa la actualizare este
considerată a fi singura motivaţie pentru
dezvoltare şi pentru comportamentul uman; este
“unica sursă de energie” a organismului
(Rogers, 1963) şi formează o bază a proceselor
de aspiraţie (năzuinţă) şi acţiune, specifice fiinţei
umane (Rogers, 1978).
• „O presiune biologică a organismului de a-
şi îndeplini destinul genetic” Maddi (1996).
Deci, fiecare persoană tinde să-şi dezvolte
propriul potenţial.
• Oamenii, în cursul actualizării potenţialului
lor, au creeat societatea şi cultura.
• Rogers, 1980 spunea: „ deşi condiţiile sunt nefavorabile
creşterii, cartofii dintr-un beci vor înmuguri, iar mlădiţele
vor creşte spre firicelul de lumină care pătrunde prin
fereastră. Deşi nu vor deveni niciodată plante adulte,
aceste mlădiţe palide sunt expresia tendinţei la
actualizare, tendinţa de a-şi îndeplini potenţialul. Viaţa nu
abandonează lupta nici în cele mai neprielnice condiţii”.

• Rogers vede sănătatea mentală ca fiind perspectiva


normală a vieţii şi consideră boala mentală,
criminalitatea şi alte probleme umane ca distorsiuni ale
tendinţei naturale.
• Un alt concept important este cel de evaluare
organismica Rogers ne spune că organismele
ştiu ceea ce este bun pentru ele.
• Printre multele lucruri pe care le valorizăm în
mod instinctiv este şi APRECIEREA POZITIVĂ
(POSITIVE REGARD), umbrela sub care Rogers
adună iubirea, afecţiunea, atenţia, purtarea de
grijă şi altele asemenea.
• Un alt lucru – specific uman, de această dată -
pe care îl valorizăm este AUTO-APRECIEREA
POZITIVĂ (POSITIVE SELF-REGARD)
reprezentată prin: stima de sine, sentimentul
propriei valori, o imagine de sine pozitivă.
• Căpătăm această auto-apreciere pozitivă
experimentând, învăţând din aprecierea pozitivă
pe care ne-o arată ceilalţi în timpul copilăriei
noastre.
• valorizarea organismică
• condiţiile de valorizare Pe măsură ce creştem,
părinţii, profesorii, amicii, mass-media şi alţii ne
dau ceea ce ne trebuie atunci când dovedim că
„merităm” mai curând decât pentru că avem
nevoie!
• Primirea de apreciere pozitivă numai în funcţie
de „anumite condiţii” a fost denumită de Rogers
apreciere pozitivă condiţionată (conditional
positive regard).
• Odată cu trecerea timpului (înainterea în vârstă),
această „condiţionare” ne conduce spre auto-aprecierea
pozitivă condiţionată (conditional positive self-
regard).
• Începem să ne placem numai dacă îndeplinim nişte
standarde pe care alţii ni le-au fixat şi nu dacă/ atunci
când ne actualizăm cu adevărat pontenţialul nostru. Şi
cum aceste standarde au fost creeate fără a ţine cont de
fiecare individ în parte, în cele mai multe cazuri, ne
descoperim incapabili de a le atinge/ îndeplini şi, ca
urmare, incapabili să păstrăm o stimă de sine cât de
mică
• Prăpastia (decalajul, discrepanţa) dintre self-ul
real şi self-ul ideal, dintre „ceea ce sunt” şi „ceea
ce ar trebui să fiu” se numşte INCONGRUNŢA .
Cu cât prăpastia este mai adâncă , cu atât mai
multă incongruenţă este. Cu cât este mai multă
incongruenţă, cu atât mai multă suferinţă este.
De fapt, incongruenţa este esenţială pentru
definiţia pe care Rogers o dă nevrozei: a fi
nesincronizat (incongruent) cu propriul tău self.

S-ar putea să vă placă și