Sunteți pe pagina 1din 10

NCA CENTRAL EUROPEA

Banca Central European (BCE), cu sediul la Frankfurt, n


Germania, administreaz moneda unic european, euro i
asigur stabilitatea preurilor n Uniunea European (UE).
De asemenea, BCE rspunde de definirea i punerea n aplicare
a politicii economice i monetare a UE.

ROL
Banca Central European (BCE) este una dintre instituiile
UE. Scopul su este:
-s menin stabilitatea preurilor (adic s in inflaia sub
control), mai ales n rile care utilizeaz euro
-s menin stabilitatea sistemului financiar, asigurndu-se c
pieele i instituiile sunt supravegheate corespunztor.

MONEDA

Euro este moneda oficial a 19 din cele 28 de state membre ale Uniunii
Europene.
rile care utilizeaz aceast moned sunt cunoscute sub denumirea
generic de Zona Euro.
Estimrile arat c moneda euro este folosit zilnic de aproximativ 334 de
milioane de ceteni europeni.
Numele euro a fost adoptat la data de 16 decembrie 1995, dar moneda
nsi a intrat pe pieele internaionale la 1 ianuarie 1999, nlocuind aa
numita unitate monetar european, iar apoi, la 1 ianuarie 2002, a fost
introdus n circulaie, nlocuind, n cele din urm, monedele naionale din
zona euro.
Estimrile arat c moneda euro este a doua moned de rezerv a lumii
dup dolar.

STRUCTUR
1. COMITETUL EXECUTIV
Banca Central European
dispune
de
urmtoarele
organisme decizionale:

1.Comitetul executiv gestioneaz activitatea cotidian. Este format


din 6 membri desemnai de liderii zonei euro pentru un mandat de 8
ani.

2. CONSILIUL
GUVERNATORILOR
Definete politica monetar a
zonei euro i fixeaz ratele
dobnzilor
la
care
bncile
comerciale pot obine bani de la
Banca Central.

Este alctuit
membri
ai
executiv i din
celor 18 bnci
zona euro.

din cei 6
Comitetului
guvernatorii
centrale din

3. CONSILIUL GENERAL

Contribuie la aciunile de
consultare i coordonare ale
BCE i ofer sprijin rilor
care se pregtesc s adere la
zona euro.

Este format din preedintele


i vicepreedintele BCE i
guvernatorii bncilor centrale
din toate cele 28 de state
membre.

BIBLIOGRAFIE
http://
www.ecb.europa.eu/ecb/educational/f
acts/orga/html/or_018.ro.html
https://
www.ecb.europa.eu/euro/html/index.r
o.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Euro

PROIECT REALIZAT DE

BUCUR BOGDAN
OLTEAN RAUL
Colegiul Naional GEORGE
BARIIU
cls. a XI-a B

S-ar putea să vă placă și