Sunteți pe pagina 1din 27

Urgenele n endodonie

Majoritatea indivizilor care apeleaza la un tratament stomatologic de


urgenta sufera de o durere cu originea in pulpa sau zona periapicala.
Stomatologul trebuie sa fie disponibil ori de cite ori pacientul se afla
intr-o situatie acuta (chiar seara sau in weekend-uri) indepartind
semnele si simptomele urgentelor stomatologice. Pacientii astepta
aceasta de la profesia de stomatolog , si este una din cele mai
importante responsabilitati sa asiguram acest serviciu. Rezolvarea
urgentelor stomatologice este stresanta si pentru clinician deoarece
astfel de situatii urgente trebuiesc efectuate alaturi de pacientii
programati, diagnosticul trebuie sa fie rapid si precis, si problema
trebuie sa fie solutionata eficient. Stresul clinicianului poate sa
creasca si mai mult datorita aversiuni pacientului fata de stomatologi.
O precautiune considerabila trebuie luata cind clinicianul decide sa
trateze urgentele stomatologice la incheierea programului. Validitatea
urgentei trebuie intii determinata si abuzul de medicamemte eliminat.

I.Diagnosticul

Procesul de diagnosticare endodontica, se concentreaza pe urgentele cu potential


complex si se imparte in urmatoarele etape:
1. Procurarea datelor pentru diagnostic
a. Anamneza
b. Examinarea clinica
c. Evaluarea radiografica
2. Determinarea diagnosticului
a. Implicarea endodontica
b. Consideratii parodontale
c. Consideratii restauratorii
d. Diagnostice diferentiale.

a. Anamneza. Antecedente personale.


1. Afectiuni semnificative
2. Accidente grave
3. Probleme emotionale
4.Obicieiuri vicioase (tutun, alcool sau droguri)
5. Spitalizari anterioare
6. Medicatii
7. Tratamente medicale curente
8. Simptome care pot indica o afectiune nediagnosticata
sau anormalitati la variatele sisteme ale corpului.
Antecedente dentare.
Mai multe aspecte ale simptomelor pacientului trebuiesc elucidate in timpul
interogatoriului:
1. Topografia - locul(urile) in care sint percepute simptomele
2. Cronologia - debutul, cursul clinic si schema temporala a simptomelor
3. Calitatea - descrierea factorului ce da neplacerea maxima
4. Intensitatea - severitstea simptomelor percepute
5. Factori aditionali - stimului ce agraveaza, usureaza sau influenteaza in alt fel
simptomele
6. Factori complementari - tratamente anterioare sau alte detalii legate de zona
interesata.

b. Examinarea clinica. Intr-o urgenta obiectivul primar al evaluarii clinice


este identificarea si localizarea precisa a sursei cauzatorare a durerii.
Stomatologul trebuie sa conduca examinarea extraorala si intraorala a
tesuturilor dure si moi intr-o ordine precisa. Stabilirea unei abordari metodice
si aplicarea unei rutine formulate vor duce la identifcarea rapida a trasaturilor
pertinente procesului de diagnostic.
Inspectia. O examinare regionala completa incepe cu o urmarire vizuala
atenta efectuata impreuna cu palparea, percutia si evaluarea parodontala.
O evaluare parodontala va include sondarea pungilor, determinarea
nivelului atasamentului gingiei si notarea gradului de mobilitate a dintelui.

Testele diagnostice. Colectarea acestor proceduri serveste la un scop dublu:


1. Localizarea simptomelor reproductibile ce caracterizeaza urgenta
2. Evaluarea comparativa a structurilor dento-alveolare pentru detectarea unor
situatii anormale responsabile de simptomatologia pacientului.

Teste termice. Metodele de aplicare a temperaturii (guttapercha incalzita,


instrumente incalzite, polipant, etil clorid, gheata uscata) pot furniza un
diagnostic relativ corect.
Percutia. Daca simptomele prezente includ durere la muscare sau masticatie,
punindul pe pacient sa mestece un rulou de vata prin miscari secventiale,
individual pe fiecare dinte poate fi mai precis si revelator decit o simpla percutie
axiala in situatiile clinice neclare.

Testarea electrica a pulpei. Clinicianul trebuie sa fie atent in ceea ce priveste


corectitudinea testului electric. Potentialul pentru rezultate eronate poate fi atribuit
lipsei de acuratete a aparatelor electronice, raspunsurile aberante ale dintilor, greseli
de tehnica (plasarea si unghiul de contac al virfului electroduluui pe suprafata de
contact).
Transiluminarea. Fracturile coronare verticale si orizontale sint mai usor de
detectat cu instrumentele noi, imbunatatite cu fibre optice. Transiluminarea trebuie
sa fie un test de rutina atunci cind cautam fracturi coronare discrete.

Inflamatia. Inflamatia orofaciala este o manifestare comuna si potential


complicata a patogeniei odontogene (abces parodontal lateral sau periapical).
Urmatoarea schema este recomandata pentru diagnosticul simptomatologiei
inflamatiilor orofaciale:
1. Identificarea trasaturilor cilinice ale inflamatiei. Aceasta este realizata prin
inspectie sistemiatica si palpare bilaterala a tesuturilor intraorale si extraorale. O
atentie deosebita trebuie acordata urmatoarelor elemente:
a. Topologia
(1) Locatia
(2) Marimea
(3) Forma
b. Caracteristici fizice
(1) Consistenta
(2) Mobilitate
(3) Fluctuenta
(4) Temperatura de suprafata
c. Tesuturi afectate
(1) Identificarea tesuturilor implicate (os sau tesuturi moi)
(2) Extinderea in planurile tisulare si spatiile anatomice

2. Obtinerea radiografiilor pentru detectarea naturii si extinderii implicarii


osoase. Trebuie determinat daca leziunea este osteosclerotica, osteogenica
sau osteolitica. Radiografii suplimentare pot fi necesare pentru a include si
marginile leziunilor extensive.
3. Efectuarea unei evaluari parodontale atente. Inflamatia de origine
parodontala la fel ca si cea de origine parodontal - endodontica prezinta
caracteristic pungi sau defecte osoase la sondare.
4. Efectuarea testelor diagnostice necesare pentru a determina implicarea
endodontica. Toti dintii din apropierea unei inflamatii trebuiesc evaluati in
privinta vitalitatii pulpare. Ca regula inflamatia de entiologie endodontica
apare secundar dupa necroza pulpara.
5. De obicei o inflamatie ce nu poate fi atribuita unei etiologi dentare
trebuuie supusa la un examen bioptic pentru diagnostic histlogic definitiv.
6. Continutul inflamatiei tesuturilor moi trebuie examinat prin aspirare cu o
siringa de anestezie inaintea oricarei interventii chirurgicale. Incizia si
drenajul nu trebuiesc efectuate decit in prezenta unei colectii purulente
confirmata prin inspectie vizuala.

2. Determinarea diagnosticului. Faza finala a diagnosticului consista in analiza


sistematica a tuturor datelor semnificative acumulate prin anamneza, examinare
clinica si evaluare radiografica. Scopul acestui act este determinarea cu precizie a
cauzei semnelor si simptomelor prezente ale pacientului si recomandarea sau
efectuarea urgentei corespunzatoare.
a. Implicarea endodontica. Stomatologul trebuie sa determine daca semnele si
simptomele sint intradevar de natura endodontica. Daca ne aflam intr-o astfel de
situatie, pasul urmator este sa confirmam localizarea si sa determinam natura
specifica a problemei endodontice. Din datele diagnostice colectate stomatologul
trebuie sa fie capabil sa distinga daca ne aflam in prezenta unei afectiuni pulpare
limitata la dinte sau daca avem o extindere in zona periapicala sau tesuturile
perilaterale. Dupa aceasta trebuiesc identificati factorii etiologici (carii,
traumatisme, obturatii, anomali de dezvoltare).
b. Consideratii parodontale. Secvential dupa analiza endodontica, trebuiesc
evaluate rezultatele examinarii parodontale. Daca o cauza endodontica nu a
putut fi detectata, trebuie determinat daca motivul prezentelor simptome ale
pacientului nu este de natura parodontala.
c. Consideratii restauratorii. Dupa examinarea parodontala trebuie evaluata
posibilitatea de restaurare a dintelui implicat. Daca acest dinte nu poate fi restaurat
adecvat, se recomanda extractia.

d. Diagnostice diferentiale. Deoarece semnele si simptomele pot avea si etiologii


neodontogene si deoarece asemenea entitati patologice pot coexista cu afectari
endodontice si parodontale, diagnosticul diferential cu afectiuni nondentare
trebuie intotdeauna avut in vedere. Aceasta axioma este importanta in mod
particular atunci cind simptomele prezente sint inconsitente cu o etiologie
endodontica sau parodontala. Acelasi principiu se aplica atunci ind simptomele
sint consitente pentru factori de etiologie dentara dar localizarea si cauza nu pot
fi confirmate prin testele diagnostice efectuate.
Cauzele neodontogene ale simptomelor orofaciale pot fi clasificate in mai multe
categorii: (1) organice, (2) functionale, (3) vasculare, (4) neuralgice, (5)
psihogenice.

II. Tratamentul
Prudenta recomanda aplicarea trei reguli in tratamentele urgentelor
endodontice:
1. Niciodata nu se incepe un tratament stomatologic pina cind nu sintem siguri
de diagnostic.
2. Este mai bine sa nu facem nici un tratament decit sa facem un tratament
prost.
3. Cind avem dubii cereti ajutorul altui coleg!

Tratamentul simptomatic. Durerea la temperatura. Cind simptomul


acut al pacientului este durerea la temperatura, in mod uzual discomfortul
merge de la moderat la seversi dureaza citeva secunde sau se mai
prelungeste la contactul dintelui (sau dintiilor) cu un stimul termic. Exista
trei categorii generale care pot cuprinde situatia in care pacientul are astfel
de dureri
Inainte de tratamentul endodontic. In aceasta situatie trebuie sa determinam
sursa.
Cind semnele, simptomele si antecedentele dentare indica ca diagnostic o pulpita
reversibila urmatoarele principii ghideaza directia tratamentului:
1. Plasarea unui pansament sedativ pentru citeva saptamini permite pulpei sa
revina la statusul neinflamator, clinic intact (coafaj indirect).
2. Daca a fost detectata o leziune carioasa, dupa anestezia locala si izolare,
tesuturile alterate pot fi indepartate de pe dinte.
3. Daca o obturatie recenta a precedat simptomele termice dureroase, obturatia
trebuie inderpartata. Cavitatea preparata trebuie obturata cu o restauratie
temporara sedativa (zinc oxid-eugenol, I.R.M.). Cind anestezia a trecut, pacientul
trebuie sa constate o imbunatatire imediata. Dupa citeva saptamini restauratia
sedativa va fi inlocuita cu o obturatie finala daca toate simptomele au disparut si
pulpa are un raspuns moderat si tranzitoriu la testarea termica si electrica.

Dupa initierea tratamentului edodontic dar inainte de obturatia de canal.


Daca antecedentele dentare sugereaza un diagnostic de pulpita reversibila sau
ireversibila dupa extirparea totala a pulpei, orice simptome termice pe care
pacientul le are sint cauzate de un alt dinte.
Mutarea aparenta a durerii la un dinte sub tratament endodontic nu este rara.
Pentru a demonstra aceasa pacientului (care adesea este neicrezator) dati-i
pacientului o oglinda care-i permite sa observe stimularea termica a dintelui
cu tratament endodontic. Cind pacientul observa ca stimulii termici nu
reproduc durerea, atunci prin examinarea termica a celorlati dinti din acelasi
cadran sau din cadranul antagonist daca este necesar, identificam sursa reala
a durerii.
Dupa obturatia de canal. Abordarea este identica cu cea precedenta,
deoarece in ambele situatii un alt dinte este sursa durerii stimulate termic.

Durere la percutie. Cind durerea este produsa de muscare sau mestecare - care
pot fi confirmate prin testul de percutie - aceasta indica inflamatia
ligamentului parodontal. Simptoma nu arata statusul pulpar. De aceea este
obligatorie efectuarea testului termic si electric pentru a determina vitalitatea
pulpei inainte de initierea tratamentului. Daca dintele este incoronat (coaroana
ceramo-metalica), o cavitate mica de testare este necesara pentru a verifica
statusul clinic al pulpei.

Inainte de tratamentul edodontic. Daca pecutia produce durere,


vitalitatea pulpara trebuie verificata.
Daca pulpa este vitala, utilizati hirtie de articulatie pentru a
identifica prematuritatile ocluzale ale dintelui si ajustati coroana
clinica la o ocluzie normala. Plingeri din aceasta categorie apar
mai adesea dupa plasarea recenta a unei restauratii pe un dinte
posterior. Dupa indepartarea prematuritatii ocluzale, recomandati
pacientului sa mestece pe partea cealalta pentru citeva zile.
Inainte de a parasi cabinetul pacientul trebuie sa aiba senzatia ca
dintele este mai confortabil. Dupa citeva zile ligamentul
parodontal ar trebui sa revina la starea normala si pacientul sa nu
aiba nici un fel de discomfort la masticatie.
Daca pulpa este nevitala, tratamentul edodontic trebuie inceput
imediat.
Un mijloc util de a ne mari numarul de pacienti este sa sunam
pacientul a doua zi, deoarece el atunci ar trebui sa se simta mult
mai bine. Pacientii sint incintati de acesta simpla chemare
telefonica. De departe, majoritatea va vor spune ca simt o
imbunatatire evidenta; si daca din intimplare simptomele treneaza
el va fi placut surprins de grija pe care i-o acordati.

Dupa initierea tratamentului edodontic dar inainte de obturatia de canal.


Durerea la muscatura sau masticatie trebuie confirmata prin percutie. Exista mai
multe motive pentur care acest simptom poate apare sau persista postoperator:
suprainstrumentarea (trecerea cu instrumentarul edodontic dincolo de foramenul
apical), impingerea dincolo de foramen a resturilor pulpare necrotice sau bacteriene
sau un contact ocluzal.
Dinte initial vital. Deoarce extirparea pulpara vitala este o procedura de amputatie,
poate fi anticipata o oarecare inflamare temporara a ligamentului parodontal.
Aceasta posibilitate trebuie sa fie explicata clar pacientului inaitea tratamentului.
Majoritatea pacientilor vor tolera o mica inflamatie temporara fara sa se plinga; uni
vor necesita analgezice uoare pentru citeva zile.

Dinte initial nevital. Tratamentul unui dinte initial nevital este in principiu la fel
ca pentru dintele vital. Totusi, in toate cazurile pansamentul teporal trebuie
indepartat dupa anestezia locala si crearea cimpului operator. Examinati cu
atentie canalul si daca exista exudat determinati tipul si volumul. Daca canalul
este lipsit de exudat, plasarea unuei bulete de vata si a cavitului in camera
pulpara si reverificarea ocluziei sint suficiente. Daca exudatul este prezent, notati
tipul si volumul (exudat usor hemoragic, exudat purulent considerabil). Dupa
irigatii copioase se repeta prepararea mecanica a canalului. Se confirma cu conuri
de hirtie uscarea sompleta a canalului. In majoritatea cazurilor canalele vor fi
complet uscate, totusi daca exudatul persista se lasa dintele deschis pentru o zi
pentru a drena. Se plaseaza o bulete de vata in camera pulpara si pacientul este
rugat sa revina a doua zi pentru a i se dezinfecta canalele si a i se inchide dintele.
Cind un dinte trebuie lasat deschis pentru drenaj, pacientul este sfatuit sa manince
pe partea opusa, sa clateasca cu solutii calde frecvent, si sa-si spele dintii de
multe ori si ingrijit. Trebuie accentuat ca, ori de cite ori este posibil, dintele
trebuie inchis, deoarece la un dinte deschis datorita florei orale cresc posibilitatile
subsecvente de acutizare.

Dupa obturatia de canal. O sensibilitate usoara la muscare sau masticatie este


destul de comuna dupa obturatia de canal. Pentru a micsora anxietatea
pacientului, trebuie sa ii explicam ca dintele va fi probabil sensibil la muscare
pentru citeva zile. Daca pacientul a fost informat inainte de aceste simptome
usoare tranzitorii, de obicei nu sint probleme. Daca nu a fost informat, cele mai
usoare simptome de sensibilitate la muscare si mestecare pot cauza ingrijorare.
(Cum poate sa doara un dinte daca i s-a scos nervul?).
Frecventa unor asemenea situatii poate fi redusa prin instructiuni atente pentru
acasa, atit verbale cit si scrise. Utilizati hirtia de articulatie pentru a verifica
ocluzia pacientului si a fi sigur ca nu exista contacte premature. Prescrierea de
analgezice usoare si clatitul cu apa calda sint deobicei suficiente in astfel de
situati. Totusi, daca durerea la percutie este puternica si dureaza mai mult de
citeva zile, reexaminati radiografia postoperatorie cu atentie. Depasirea cu
gutaperca dincolo de foramenul apical sau debridarea si obturarea incompleta
sint cel mai adesea sursele acestor probleme.
Daca gutaperca nu este in depasire reluarea tratamentului mecanic este
indicata. In cazul depasirii cu con de gutaperca se indica chirurgia periapicala.
In situatiile in care durerea la percutie persista, nu este recomandata utilizarea
indelungata a analgezicelor, pentru doua motive: (1) apar efecte adverse
nedorite la analgezicele si antibioticele folosite pe termen lung, (2) sursa
problemei nu a fost eliminata.

Inflamatia. Inaintea tratamentului endodontic. Natura, localizarea si


extinderea inflamatiei, impreuna cu determinarea vitalitatii pulpare, indica
tipul de tratament clinic. Daca din anameneza examinarea clinica si
radiografica se stabileste ca inflamatia este de origine dentara si dintele este
vital, atunci diagnosticul cel mai comun este abces parodontal lateral.
Tratamentul endodontic nu este indicat. Deobicei sondarea pungii parodontale
suce la drenaj pe la nivelul sulcusului.
Daca dintele este nevital, diagnosticul edodontic poate fi abces apical acut sau
abces phoenix.
Palparea si examinarea vizuala vor indica daca inflamatia este moale si
fluctuenta sau ferma si induranta, aproape de apex sau mai indepartata de
sursa dentara, difuza sub mucoperiost de-a lungul planurilor fasciale sau
circumscrisa la un singur dinte. Daca inflamatia este moale si fluctuenta si
dintele nevital a fost indentificat, se indica incizie si drenaj. Citeodata o
regiune inflamata poate parea moale si gata pentru incizie, dar dupa
efectuarea ei clinicianul constata ca drenajul obtinut este numai hemoragic.
Aceasta nu usureaza situatia pacientului ba mai mult poate complica conditiile
prezente.

Urmatoarele proceduri sunt recomandate ori de cite ori clinicianul are in vedere
incizarea in vederea drenarii a unei zone inflamate:
1. Dupa administrarea unei anestezii in baraj se ataseaza un ac gros la o siringa
cu aspiratie ce contine o fiola de anestezic pe jumatate si se punctioneaza
mucoasa inflamata; se injecteaza doua, trei picaturi de anestezic si apoi se
aspira.
2. Daca exudatul purulent este prezent el va apare in fiola. Trebuie confirmata
prezenta lui inainte de incizie si drenaj, deoarece daca exudatul este numai
hemoragic zona nu este pregatita pentru incizie.
3. Daca tehnica de aspiratie nu indica incizia si drenajul, recomandam clatirea
zonei cu apa foarte calda. Prescriem un antibiotic coresapunzator si cerem
pacientului sa revina cind inflamatia este mai mare sau devine moale.
Indiferent daca s-au efectuat sau nu incizia si drenajul dintele care este sursa
inflamatiei trebuie tratat imediat.

Dupa initierea tratamentului edodontic dar inainte de obutratia de


canal. Situatiile principale care predispun la acest tip de urgenta sint
urmatoarele:
1. Parodontita apicala cronica fara fistula.
2. Reluarea unui dinte tratat edodontic anterior.
3. Debridarea incompleta a unui dinte necrotic.
4. Blocarea in canal a unui ac de irigatie (sodium hipoclorid).
Primele trei situatii au ca factor comun tulburarea echilibrului dinamic
dintre microorganisme, toxine si restruile necrotice din sitstemul canalar
radicular si celulele inflamate cronic ce inconjoara apexul. Acest tip de
urgente este in particular nelinistitoare pentru pacienti. La urma urmei,
cind pacientul s-a prezentat la tratament, nu prezenta nici un fel de
simptome dureroase. Apoi, dupa debridarea canalului si inchiderea
cavitatii de acces, pacientul constata aparitia inflamatiei - deobicei la
citeva ore dupa ce a parasit cabinetul. Unii pacienti pot chiar intreba pe
jumatate sarcastic Cum ati obtinut un rezultat atit de rapid?.

Terapia inflamatiei este identica cu cea descrisa anterior. Totusi


stomatologul este atentionat sa (1) verifice vitalitatea dintilor adiacenti,
doearece exista intotdeauna posibilitatea ca din coincidenta un dinte
adiacent sa fie sursa inflamatiei, (2) verifice parodontiul marginal,
deoarece exista posibilitatea ca din coincidenta sa se dezvolte in jurul
unui dinte recent tratat edodontic un abces parodontal lateral. Cind
urgentele endodontice sint rezolvate clinic in aceasta maniera pacientul
va constata o usurare semnificativa intr-un interval de citeva minute.
Un alt tip de urgenta ce implica inflamatia, alaturi de durere se proate
produce in rare ocazii chiar cind pacientul sta pe scaunul stomatologului. El
poate prezenta urmatoarele simptome in timp ce clinicianul ii iriga canalul
radicular: (1) durere extrema si brusca (desi i s-a administrat anterior
anestezia); (2) inflamare in citeva minute; (3) hemoragii prelungite si
profuze din canalul radicular. Acestea sint patognomonice pentru accidentul
cu hipoclorid. Cauza este evident blocarea acului de irigatie in canalul
radicular in timp ce irigantul este introdus. Aceasta produce fortarea solutiei
dincolo de canal in tesuturile periapicale. Clinicianul nu va avea probleme in
punerea diagnosticului. Reactia pacientului este atit de rapida, intensa, si
alarmanta (atit pentru pacient cit si pentru clinician) incit necesita
autodisciplina din partea clinicianului pentru a evita prima reactie, panica!

Rezolvarea acestei situatii rare se face dupa cum urmeaza:


1. Pastrativa cumpatul; nu intrati in panica!
2. Cereti ajutorul mai multor persoane daca e nevoie pentru a tine pacientul
asezat pentru ai putea administra o anestezie in baraj sperind sa atenuam
durerea. Administrarea unui sedativ injectat intramuscular si a unui analgezic
au efecte benefice.
3. Permiteti singerarii sa continue. Organismul incearca sa dilueze si sa
indeparteze el insusi fuidul toxic. Continuati aspiratia pina cin singerarea
inceteaza. In functie de cantitatea, concentratia si temperatura solutiei fortate
dincolo de apex, aceasta poate dura intre cinci si douazeci de minute.
4. Administrarea unui antibiotic puternic intramuscular (de preferinta) sau
oral.
5. Trimiterea pacientului la un chirurg maxilofacial sau edodontist pentru
continuarea tratamentului.
Bineinteles acest tip de urgenta se poate evita complet daca respectam doua
reguli simple in timpul irigatiei canalului radicular: (1) nu blocati acul in
canal, (2) injectati solutia incet.

Dupa obturatia de canal. Desi numerosi dactori pot precipita


situatia, cel mai comun include instrumentarul si materialul de
obturatie care inoculeaza tesuturile apicale cu microorganisme sau cu
toxinele lor.
Asa cum s-a aratat anterior - si trebuie accentuat - verificati daca
dintele vecin sau parodontiul nu sint sursa inflamatiei.

Durere spontana. Durerea poate sa apara in orice moment: inainte, in timpul


sau dupa terminarea tratamentului endodontic.
Inainte de initierea tratamentului endodontic. Daca pacientul prezinta durere
de origine endodontica, diagnosticul poate sa fie o pulpita ireversibila
simptomatica, necroza partiala sau cangrena cu interesare periapicala.
Experienta clinica considerabila, combinata cu numeroase studii de cercetare,
indica aproximativ 90% din pacienti necesitind tratament de urgenta ca avind o
durere de origine pulpara. Cel mai bun mijloc de a indeparta durerea il
reprezinta debridarea sistemului canalar radicular in intregime - indiferent de
intinderea inflamatiei pulpare sau necrozei.
Uni pacienti s-ar putea sa nu fi dormit sau mincat pe o perioda mai lunga din
cauza afectiunii lor acute. Obositi si flaminzi, ei sint dificil de contolat. Daca au
suferit o durere intensa, prelungita, si fara pauze inainte de a ajunge in cabinetul
nostru, adesea lacrimi de usurare insotesc disparitia durerii odata cu instalarea
anesteziei. Atingerea profesionala cu mina ca si linistirea verbala pot avea o
semnificatie benefica. Oferind pacientului un lichid cald ce improspateaza cum
ar fi ciocolata calda (inainte de inceperea tratamentului dar dupa instalarea
anesteziei demonstrind atentie fata de pacient (suport psihologic) si furnizam o
sursa temporara de energie (zahar).

Dupa initierea tratamentului endodontic dar inainte de efectuarea


obturatiei de canal. Cea mai frecventa cauza a acestei situatii este
extirparea incompleta a pulpei din cauza debridarii necorespunzatoare sau
din cauza existentei unui canal suplimentar ce a fost omis.
Dupa obturatia de canal. Suprainstrumentarea si impingerea sealerului
sau a conului dincolo de apex sint cauzele principale ale durerii dupa
obturatia de canal. Totusi stomatologul trenuie sa aiba totdeauna in vedere
ca un alt dinte sau o afectiune nedentara sa fie sursa durerii. Cind canalele
sint obturate bine si nu exista materiale de obturatie in depasire,
analgezicele intrainflamatorii sint cel mai adesea suficiente pentru a
controla durerea pina aceasta dispare. Daca obturatia de canal pare scurta
cu mai mult de un milimetru de apexul radiologic sau canalul apare obturat
neetans, este recomandat sa reobturam canalele.

III. Urgente estetice


O problema estetica apare cind o portiune de coroana, sau o intreaga coroana, se fractureaza
la un dinte care sufera sau a suferit un tratament edodontic. Problema devine urgenta atunci
cind implica un dinte anterior. Desi nu sint simptome, situatia este neplacuta in special cind
afecteaza viata sociala a pacientului.
Daca s-a fracturat numai o bucata din dinte, problema se rezolva prin aplicarea unei coroane
temporare cimentate cu un material provizoriu.
Daca intreaga coroana s-a fracturat, tipul de tratament depinde daca obturatia de canal a fost
realizata sau nu.
1. Canalul nu a fost obturat. Ideal (daca timpul o permite) canalul radicular trebuie obturat.
O coroana temporara este apoi cimentata pe un stift prefabricat ce este cimentat in canal.
2. Canalul a fost obturat. In aceasta situatie se aplica un stift metalic prefabricat care se
cimenteaza in canalul radicular si peste care se cimenteaza o coroana provizorie.
3. Canalul nu este obturat si pacientul este inghesuit in activitatea cabinetului. Pentru
aceasta situatie recomandam urmatoarea procedura:
a. Plasati un con de hirtie in canalul radicular; taiati capatul conului astfel incit acesta sa
ocupe numai jumatatea apicala a canalului.
b. Plasati citeva bulete de vata in canal deasupra conului de hirtie.
c. Cimentati temporar un stift prefabricat in canalul radicular.
d. Cimentati o coroana provizorie peste acest stift.
e. Instruiti pacientul sa se abtina de la masticatie cu acest dinte pina cind tratamentul
edodontic permanent si tratamentul restaurator definitiv nu au fost completate.