ENZIME

Schenk Martina
Mu Narcisa
Dan Raluca
 Enzimele sunt cei mai performanti, precisi,
stereospecifici catalizatori din toate grupele de
catalizatori. Enzimele (en-in, zima-drojdie) sunt
proteine care au capacitatea de a interactiona cu o
substanta chimica numita substrat si proprietatea de
a mari viteza de transformare a acestuia in produsi
de reactie, dupa care acestea se refac si pot fi
utilizate intr-un nou ciclu catalitic. S-a estimat faptul
ca exista circa 25000 de enzime. Pana in prezent s-
au caracterizat aproximativ 3000 de enzime din care
300 s-au obtinut in stare cristalina prin tehnici diferite
si pot fi achizitionate de la companiile specializate in
vanzarea de produse biochimice. Enzimele au
cateva proprietati remarcabile in comparatie cu alte
tipuri de catalizatori. Dintre acestea trei proprietati
importante sunt: marea lor putere catalitica,
specificitatea si gradul in care activitatea lor catalitica
poate fi controlata de o serie de compusi naturali.
 Clasificare:

n functie de reactia pe care o catalizeaza avem sase mari

clase:
1. oxidoreductaze: catalizeaza diferite reactii redox
2. transferaze: catalizeaza reactii de transfer a unor
grupari chimice
3. hidrolaze: catalizeaza scindarea hidrolitica a diferitelor
legaturi sau grupari
4. liaze: catalizeaza reactii de eliminare a unor grupari din
molecula substratului cu formarea unei duble legaturi
5. izomeraze: catalizeaza reactii de izomerizare D-L, cis-
trans etc.
6. ligazesausintetaze: catalizeaza reactii de condensare
a doua molecule, cuplate cu scindarea unei legaturi
macroergice din ATP sau dintr-un trifosfat similar
 Oxidoreductazele:

Oxidoreductazele sunt enzime implicate in procese de

oxidare biologica si catalizeaza reactii bimoleculare:
Denumirea enzimelor din aceasta clasa se realizeaza prin
includerea denumirii donorului si acceptorului de hidrogen
urmate de termenul oxidoreductaza (donor:acceptor-
oxidoreductaza). In situatia in care acceptorul de hidrogen
este oxigenul se apeleaza la termenul de oxidaza. Astfel,
denumirea sistematica a alcooldehidrogenazei, enzima care
catalizeaza reactia de oxidare reversibila a etanolului, este
alcool:NAD+ - oxidoreductaza (alcoolul = acceptor, NAD+ =
donor). Alcool dehidrogenaza joaca un rol important in
procesele de fermentatie alcoolica. In biochimia clinica
aceasta enzima se utilizeaza la estimarea concentratiei de
alcool etilic in sange sau urina. Denumirea sistematica a
catalazei este H2O2: H2O2-oxidoreductaza.
 Denumirea sistematica a lactat dehidrogenazei, L-lactat: NAD+
-oxidoreductaza, arata ca L-lactatul actioneaza drept donor de
electroni iar NAD+ este acceptorul de electroni. Reactia este
intalnita in fermetatiile lactice precum si in procesele anaerobe
de degradare a glucidelor in cadrul procesului de glicoliza.
Determinarea activitatii acestei enzime din sange este folosita
la diagnosticarea infarctului miocardic, a hepatitei virale, a
anemiei pernicioase. In metabolismul glucidic actioneaza si
gliceraldehidfosfat-dehidrogenaza (Dgliceraldehid-3-
fosfat:NAD+ -oxidoreductaza fosforilanta) care concomitet cu
procesul redox fosforileaza si substratul: Aceasta subclasa
cuprinde si superoxid-dismutaza (superoxid:superoxid
oxidoreductaza, metaloproteina-eritrocupreina, hemocupreina
sau citocupreina) ce catalizeaza reactia de dismutatie a
radicalilor superoxidici: Eliminarea CO2 de la acidul izocitric, din
cadrul ciclului Krebs, se realizeaza prin intermediul
izocitrat:dehidrogenazei (izocitrat:NAD+ -oxidoreductaza
decarboxilanta) produsul de reactie fiind acidul ceto-glutaric.
O2- + O2- + 2H+ O2 + H2O2
O alta enzima din ciclul Krebs este succinat dehidrogenaza
(succinat:acceptoroxidoreductaza), o flavoproteina care contine fier si
sulf. Reactia catalizata de aceasta enzima consta in dehidrogenarea
acidului succinic cu formarea de acid fumaric. Malat-dehidrogenaza
(L-malat:NAD+ -oxidoreductaza) intervine in ultima etapa a ciclului
Krebs prin oxidarea acidului L-malic la acid oxalil-acetic. In
fosforilarea oxidativa (oxidarea hidrogenului in apa) are loc reducerea
coenzimelor (FAD sau NAD+ ). Regenerarea acestor cofactori (la
forma oxidata) se poate realiza prin actiunea transdehidrogenazei
(NADPH:NAD+ -oxidoreductaza). Enzima s-a izolat din mitocondriile
din inima bovinelor sau bacterii. Sursa de energie a acestei reactii o
constituie potentialul de membrana (din fluxul membranar de protoni)
si din acest motiv aceasta enzima este o pompa protonica.
Transdehidrogenaza mitocondriala este inglobata in structura
membranei interne (prin intermediul a 14 segmente membranare) a
mitocondriei sub forma unui dimer.
 Putereacatalitica:

Enzimele pot creste viteza de reactie cu pana la 17 ordine de

magnitudine (Ex: orotidin 5-fosfat decarboxilaza - Radzicka &
Wolfenden,Science,1995). In cele mai multe cazuri o comparatie
intre viteza unei reactii catalizate enzimatic si necatalizata este greu
de realizat. Pentru ultima reactie (in absenta catalizatorului, enzimei)
vitezele pot fi foarte mici si ca atare greu de cuantificat. Cand
aceasta comparatie este posibila cresterile vitezei de reactie pot fi
mai mari de 4 (creatin kinaza), 8 (alcool dehidrogenaza), 9
(triozfosfat izomeraza), 10 (hexokinaza), 11 (fosforilaza) ordine de
magnitudine. In unele situatii activitatea enzimatica poate fi masurata
la temperatura mai mica (datorita stabilitatii reduse a enzimei)
comparativ cu reactia necatalizata. Un exemplu il constituie ureaza,
prima enzima (din fasole Canavalia ensiformis) care a fost
cristalizata in stare pura. Existenta enzimei a fost raportata inca din
secolul XIX.
 Istoriaenzimelor:

Experimentele initiale au fost efectuate de catre chimistul

suedez Jon Jakob Berzelius, cercetatorul care a introdus
termenul de activitate catalitica. In schimb pana in 1926 nu se
stia exact daca ureaza era obtinuta in stare pura. Acest fapt a
fost demostrat de catre James B. Sumner de la Universitatea
Cornell. Sumner a reusit sa izoleze enzima si sa o cristalizeze si
din acest motiv a fost recompensat cu premiul Nobel in 1947.
Ureea este o molecula foarte stabila, care in mod normal
hidrolizeaza foarte incet obtinandu-se acidul izocianic si
amoniac. Durata reactiei necatalizate este de 3,6 ani la 38 C.
Activitatea catalitica a enzimei determina o crestere a vitezei de
reactie (in mediu acid) de aproape 14 ordine de magnitudine. In
timp ce reactia necatalizata implica o eliminare directa a
moleculei de amoniac, enzima probabil catalizeaza o reactie
hidrolitica a ionului carbamat (intermediar).
Specificitatea:Majoritatea enzimelor au specificitate ridicata atat
pentru substrat(e) cat si asupra reactiei pe care o acesta/acestia
o catalizeaza. Exista insa si cazuri in care enzimele au
specificitate scazuta (anumite peptidaze, fosfataze si esteraze)-
utilizeaza o gama larga de substrate care contin legaturile
respective (legatura peptidica, gruparea fosfoesterica, gruparea
esterica). Aceste enzime au rol degradativ (digestie, ex
chimotripsina) si nu de biosinteza.
L-aminoacid-oxidazele (enzime din veninul de sarpe) catalizeaza
conversia L-aminoacizilor la cetoacizi. Exista insa si alte situatii in
care specificitatea este dictata de sursa din care enzima este izolata.
De exemplu, lactat dehidrogenaza din muschi este activa fata de
L(+)-lactat, pe cand cea din Lactobacillus plantarum converteste D(+)-
lactatul la piruvat.

Un exemplu este cel al NAD+ - si NADP+ - dehidrogenazelor. A fost

demonstrat, prin marcarea substratului cu izotopi radioactivi, faptul
ca transferul hidrogenului are loc de la substrat la o fata particulara
(notata A sau B) a dehidrogenazelor.
~SFRIT~