1.

Normalitate i
anormalitate n viaa
psihic
 Cadrul general al problemei

Depinde de cunoaterea organizrii structurale i a dinamicii funcionale a

sistemului personalitii.
Normalitatea si anormalitatea nu sunt structuri fixate ci depind de direcia de
manifestare a dispoziiilor personale care se organizeaz n raport cu modelele
constituionale psihobiologice ale sistemului personalitii individului respectiv.
Sunt caliti ale modului de a fi al individului care deriv din organizarea
structural a sistemului personalitii.
ntre N i AN exist un echilibru stabilit si controlat de modul de funcionare a
mecanismelor de autoreglare a sistemului personalitaii
Dispoziii personale

potenialul genetic,
structurile neuroanatomice,
dinamica neuropsihofiziologic,
calitile dobndite de individ prin educaie, cultur, modelul
familial, colar, profesional, social,valorile morale, religioase.
Sistemul personalitii

Organizat dialectic, dup principiul complementaritii , al contrariilor,

n asemenea msur n care se poate vorbi despre o BALAN
NORMAL/PATOLOGIC- de a crei funcionare depinde starea de
echilibru (sanatatea mintal) si starea de dezechilibru (starea
de boal).
Determinism

Att starea de normalitate, ct i cea de anormalitate i au originea n

direciile de manifestare ale dispoziiilor latente.
Dispoziia interioar

Potenialul energetic al unei persoane.

Corespunde cu principiul vital.
In funcie de circumstanele vieii individului (care pot fi sanogenetice
sau morbigenetice) poate lua aspectul formelor normalitii sau
anormalitii.
N i AN depind de modalitatea de a rspunde la factorii care
acioneaz asupra persoanei i decursul vieii acestuia.
Rspuns la factorii externi

Un efort care solicit mecanismele de aprare/adaptare.

Nu este exclusiv exterior.
Presupune i o schimbare interioar, condiia echilibrului dintre normal
i patologic.
Schimbri

Sunt cauzate de factori circumstaniali.

Sunt cauzate de asemenea, de manifestri interioare, proprii sistemului
personalitii, fr intervenie dinafara (crizele psihobiologice):
Istoria vieii individului

Psihobiografia persoanei.
Este discontinu.
Format din etape bine definite, ntrerupte de momente de criz.
Depirea unei etape introduce un nou tip de normalitate, i
vulnerabilitatea la un nou tip de anormalitate.
Un alt aspect important al raportului normal-patologic este dat de
treptata epuizare psihoenergetic.
2. Aspecte comparative ale
normalitii i
anormalitii n sfera
somatic i viaa psihic
02
Analiz comparativ ntre
boala somatic i boala psihic
Boala somatic
Are reprezentare n raport cu
imaginea de sine/schema
corporal.
Este cunoscut i acceptat ca
alteralitate.
Este trit ca suferin
personal, autentic i
obiectiv.
Este comunicat celorlali.
Boala psihic
Nu are reprezentare spaial, dar
afecteaz imaginea de sine.
Nu este cunoscut i nici
acceptat ca alteralitate.
Este trit ca o schimbare a
naturii proprii.
Nu este comunicat celorlali.
Analiz comparativ - continuare
Boala somatic
Produce compasiune din partea
celorlali.
Se poate obiectiva.
Reprezint, de regul, o
tulburare organic, somatic.
Nu afecteaz raporurile de
comunicare interpersonal.
Boala psihic
Produce team i repulsie din
partea celorlali.
Este parial sau deloc
obiectivabil.
Reprezint o experien/trire
sufleteasc interioar.
Afecteaz n diferite forme
raporturile i comunicarea
interpersonal.
Analiz comparativ - continuare
Boala somatic
Bolnavul solicit i accept
tratamentul medical.
Accept statutul de bolnav.
Are caracter invalidant.
mbrac aspectul de alteralitate
al normalitii.
Boala psihic
Bolnavul nu accept sau refuz
tratamentul medical.
Refuz statutul de bolnav.
Are caracter alienant.
mbrac aspectul de alienare n
raport cu normalitatea.
 3. Constituirea
psihopatologiei ca tiin

03
Psihopatologia

Dei s-a constituit relativ recent ca disciplin independent, ea are

rdcini vechi i solide n domeniul tiinelor umaniste.
Ea preia obiectul de la psihiatrie, modelul de gndire i metodele
de la psihologie i filozofie
 Metodologia psihopatologiei

Metodologia este orientat pe 3 direcii:

1) nelegerea efort de ptrundere intuitiv a semnificaiei fenomenului psihic
morbid, raportat la persoana i viaa bolnavului.
2) Explicarea nelegerea prin interpretri i stabilirea relaiilor de cauzalitate.
3) Interpretarea dup metoda refleciei filozofice spre descifrarea semnificaiei
faptului psihiatric i, implicit, a naturii diferite a persoanei.
 Unicitatea psihopatologiei

Dei este complementar psihiatriei, psihopatologia difer mult de aceasta.

PSIHIATRIA observ empiric patologicul, reducndu-l la o colecie de fapte, n vreme ce
PSIHOPATOLOGIA, lipsit de orice intenii terapeutice, urmrete nelegerea i
explicarea fenomenului psihic morbid i emiterea unor modele de interpretare
a umanului n raport cu faptele de observaie clinic.
Analiz comparativ:
psihiatrie vs. psihopatologie

Psihiatrie Psihopatologie
Obiectul este reprezentat de Obiectul este reprezentat de
studiul bolilor mintale.
fenomenul psihic morbid.
Scopurile sunt tratamentul, Scopul este cunoaterea
profilaxia i recuperarea
persoanei alienate psihic
bolnavilor psihic.
Metologia este preluat din filozofie
Metodologia este cea clinic, de
nelegere, explicare,
observaie i anamnez
interpretare.
medical.
4. Evolutia ideilor despre
boala psihica
 Atitudinea nespecialistilor

Nebunul apare ca un personaj straniu, enigmatic, de neinteles,

care da impresia ca traieste in alta lume.
La aceste sentimente se mai adauga cel de teama manifestat prin
intoleranta, respigere, izolare, adesea mascat printr-o pseudo-
indiferenta.
 Atitudinea mass-media

Este expresia raporturilor dintre societate si nebunie.

mass media confectioneaza imaginea sociala a nebuniei.
Societatea asociaza nebunia cu violenta in cadrul acestei iagini. Ca si nebunia,
violenta este irationala, ambele fiind expresia unor excese potentiale ale pulsiunilor
individului.
Nebunia si violenta implica periculozitate, dar, desi statutul de nebun este identic
in societate atat pentru barbat cat si pentru femeie, rolurile sunt diferite.
Femeia este victima propriei nebunii; recurge la suicid
Barbatul este nebun, periculos si violent, descarcandu-si pulsiunile asupra
celorlalti; recurgela crima.
 Atitudinea specialistilor

Doua curente principale de opinii :

Psihiatria clinica traditionala considera nebunia in conformitate cu
modelul de gandire medicala, unde nebunul este etichetat drept bolnav
mintal fiind tratat ca atare. Este vorba despre o atitudinie terapeutico-
medicala
Antipsihiatria considera nebunia ca o constructie artificiala a
psihiatriei, iar persoana nebunului, o victima a psihiatrilor, adoptand
fata de aceasta o atitudine contestatara sau cel putin revizionista
 Atitudinea bolnavilor

Bolnavii psihic, cu mici exceptii, nu sunt indiferenti fata de suferinta lor.

simt si traiesc intr-un mod penibil, dureros, chiar sfietor schimbarea naturii lor,
a raporturilor cu lumea, cu societatea, izolarea la care sunt condamnati.
In majoritatea cazurilor, bolnavul psihic isi percepe propria suferinta si in raport cu
atitudinile sociale, de regula repulsive, ostile fata de boala psihica si de bolnavii mintal.
Din aceste considerente, apare tendinda bolnavilor de a-si ascunde propriile
tulburari sau probleme psihice, pentru a-si mentine si salva in felul acesta statutul
social.
Ei prefera sa vorbeasca intotdeauna atunci cand se refera la boala lor ca despre probleme
psihologice, situatii de impas, conflicte, evitand termenii de tulburale sau boala.
5. Evolutia bolilor psihice
 Modelul clinico-psihiatric

Interpretarea evolutiei clinice a bolilor psihice reflecta modalitatea de gandire si

de intelegere a dinamicii acestora.
Modelul clinico-psihiatric, in care se considera ca bolile psihice pot fi constitutionale
(oligofreniile si psihopatiile) sau dobandite (acute sau cronice).
Bolile psihice constitutionale se refera la personalitatile imature ca nivel de
dezvoltare
Bolile psihice dobandite se refera la personalitatile normale care au suferit
transformari patologice ulterioare
 ETAPE in evolutia bolilor psihice in modelul clinico-psihiatric :
Debutul clinic (brusc sau lent si progresiv)
Evolutia clinica (prodromala, de stare, terminala)
Modalitatile de evolutie (acuta, simpla, continua, remitenta sau intermitenta, momentul
lucid, regresiunea)
Durata evolutiei clinice (forma supraacuta sau tranzitorie, acuta, cronica)
Progresul clinic (favorabil, nefavorabil, grav sau sever)
 Modelul psihopatologic

Modelul psihopatologic - are la baza tipul de evolutie a vietii individuale

considerata ca o psihobiografie a individului in interiorul careia se inscrie boala psihica
ca un accident ontologic.
Personalitatea umana este un sistem dinamic complex aflat in continua
transformare, aceasta transformare se manifesta printr-o serie de varste-epoci in
conditii normale si printr-o serie tipica de fenomene psihopatologice manifestate
prin atacuri, faze si procese in conditiile de anormalitate.
Atacul este o faza foarte scurta ca durata, care provoaca o dezordine a personalitatii.
Faza este alterarea vietii psihice de natura endogena sau produsa de anumiti stimuli. Ea poate
dura saptamani, luni sau ani dupa care poate disparea fiind urmata de o restaurare completa.
Perioada este faza care revine cu regularitate la anumite intervale de timp separate intre ele de
alte perioade de acalmie sau remisiune.
6. Organizarea i
dezorganizarea
personalitii
 Organizarea sistemului
personalitii

SECTOR SOMATIC, CORPORAL, reprezentat prin urmatoarele niveluri :

Nivelul visceral
Nivelul endocrin
Nivelul neurovegetativ
SECTORUL VIETII PSIHICE
Nivelul instinctual
Nivelul afectiv
Nivelul conativ (activitate, vointa)
Nivelul cognitiv instrumental-simbolic (gandire, expresie, memorie)
Nivelul integrativ sintetic (functia realului, orientarea si atentia, constiinta vigila, somnul)
 Organizarea sistemului
personalitii

Toate instantele vietii psihice care constituie sectorul psihologic al personalitatii

deriva unele din altele si prin aceasta sunt intr-o stare permanenta de
interdependenta.
Evolutia este procesul ce are un sens ascendent de la instantele (nivelele) inferioare,
simple, auutomate la instantele superioare, complexe, mai putin stabile si voluntare.
Disolutia este procesul contrar evolutiei care consta in dezorganizarea sau dezintegrarea
functionala a sistemului personalitatii.
- Ea poate fi generala, orientata de sus in jos, de la complex la simplu sau de la voluntar la
automat; sau poate fi locala, afectand numai un sector, o anumita instanta ori un singur
proces psihic.
 Modele de dezintegrare a
personalitatii:

DEFICIENTA este consecinta unei tulburari a procesului de integrare aparuta sau

produsa in cursul perioadei de formare a sistemului personalitatii
- consta in oprirea din dezvoltare a instantelor la diferite niveluri de dezvoltare si nu poate
fi recuperat ci numai compensat intre anumite limite.
DETERIORAREA este un proces de dezintegrare a sistemului personalitatii care se
produce dupa formare-organizarea completa a acestuia.
are un caracter progresiv si ireversibil.
Exemplu: demenele
REGRESIUNEA apare dupa formarea completa a personalitatii
consta in intoarcerea la etapele functional-comportamentale anterioare fara a afecta
integritatea organizarii structurale a sistemului personalitatii.
Are caracter reversibil si poate fi corectat.
Exemplu: sindroamele nevrotice (fobic-anxioase, isterice, de dependenta, etc).
 DIZARMONIA este consecinta unei dezvoltari defectuase a sistemului personalitatii privind echilibrul
functional dintre diferitele niveluri sau instante ale sistemului personalitatii,
- exemplu: psihopatiile
IMATURITATEA proces anormal legat de principiul dezvoltarii-maturizarii emotional-afective ale persoanei.
Se caracterizeaza prin nevoia de protectie, dependenta de alte persoane, conduite afectiv-emotionale
deviante fata de varsta cronologica.
este cauzata de unele carente afective, factori psihotraumatizanti, frustrari infantile, absenta unor
modele afective pozitive.
Poate fi reversibila prin psihoterapie.
DEFECTUL este consecinta unui proces psihopatologic, de regula a unui proces psihotic care actioneaza
distructiv asupra sistemului personalitatii.
- Este o stare ireversibila a personalitatii care poate fi compensata intr-o anumita masura.
DEPENDENTA este o stare particulara, caracterizata prin regresiune sau imaturitate de regula emotional-
afectiva si care duce la instalarea unui tip de comportament subordonat altei persoane.
are un caracter reversibil prin psihoterapie.