Sunteți pe pagina 1din 19

Prezentare realizat de elevul

Nistor Tatiana
Verificat Nicolaev Daniela
Universul este ntreaga lume nconjuratoare,
nemrginit spaial sau temporal i aflat n
permanent micare i transformare, aadar,
n continu evoluie.
Originea universului este considerat Big
Bang- ul sau Marea Explozie ceea ce
dovedete expansiunea acestuia.*
*O astfel de explozie vor s creeze i oamenii
de tiin din Geneva cu ajutorul celui mai
mare accelerator de particule din lume (L.H.C.
Large Hadron Colider) testat anul trecut.
Conform acestei teorii universul era format
iniial din particule i antiparticule ntr-un
spaiu redus, totui la o temperatur extrem
de mare, iar deoarece cretea foarte repede,
acest fapt a fost numit Marea Explozie.
Expansiunea acestui miez a cauzat rcirea
acestuia i astfel la o temperatur de cteva
mii de grade, nucleele i electronii se unesc
formnd atomii.
Cnd expansiunea a ncetinit datorit
gravitaiei, s-au format galaxii.
La circa 10-35 s de la Marea Explozie, cnd universul atingea
dimensiunea unui graunte de nisip, energia a scazut sub nivelul critic
de ~1015 GeV (~1028 K) si a putut lua nastere energia nucleara tare,
care mentine stabilitatea nucleului, legnd protonii si neutronii, si
forta electroslaba. Prin energia eliberata, s-a produs o inflatie
cosmica accelerata de la 10-35 s la cca 10-32 s si o enorma cantitate
de materie.
Expansiunea universului a dus la scaderea energiei cu un
factor de 1013 la ~102 GeV (~1015 K). La 10-10 s, a avut loc o
alta faza de tranzitie, care a impus separarea fortei
electroslabe n fortele electromagnetice, care actioneaza
asupra particulelor ncarcate electric, si fortele nucleare slabe
prezente n radioactivitate. La acest stadiu se diferentiasera
toate cele patru forte fundamentale n mentinerea stabilitatii
la nivel macrocosmic si microcosmic. Spre deosebire de
stadiul initial de evolutie, n care aparitia de noi forme se face
prin disociere, n etapele ulterioare evolutia universului are la
baza procesul de colectare si sinteza, fara a readuce nsa
universul n stadiul initial, de unitate nedivizata. Continua
scadere a densitatii energetice a universului determina legarea
particulelor stabilizate n noi forme compozite, de la quarci la
nucleoni, nuclee si electroni, formnd atomi. Stabilitatea si
identitatea proprie a existentelor complexe are la baza strnsa
legatura dintre parti si relativa izolare a sistemelor
individualizate fata de mediul de existenta.
O data cu manifestarea gravitatiei ca forta dominanta,
dupa un miliard de ani de la Marea Explozie, fluctuatii
mici n distributia gazului de H si He, au reprezentat
atractori gravitationali care au condus la condensarea
si ncalzirea unor nori gigantici separati de imensitatea
spatiului. Au luat nastere structuri imense, decuplate
gravitational unele de altele. Prin actiunea gravitatiei,
aceste structuri s-au organizat n galaxii si grupuri
galactice. n cadrul galaxiilor, tendinta evolutiei spre
temperaturi si densitati scazute s-a inversat, dnd
nastere unei forme dinamice de creativitate fara
precedent n istoria universului, stelele, care
concentreaza pna la 99,9% din materia galactica.
Totalitatea elementelor existente n univers au
luat nastere prin combinarea diferita a
hidrogenului primordial, n
cicluri care au avut si mai au nca loc n
interiorul stelelor gigant. n plasma din centrul
sorilor are loc transformarea
hidrogenului n heliu n cursul unui proces
termonuclear cu o durata de 107 ani.
Arderea heliului produce carbonul n 105 ani. Acesta se combina cu alte nuclee
de heliu, genernd oxigen n 103 ani. Din arderea oxigenului ia nastere neonul,
acesta trece n magneziul, din magneziu n siliciu, iar prin arderea siliciului, apar
elementele grele pna la fier. Aceste transformari au loc numai n interiorul stelelor
gigant, care pot oferi temperaturile si presiunile enorme solicitate, procesele fiind
concentrate n nvelisuri succesive. Cnd, n urma arderii siliciului, nucleul devine
feros, se trece n asa-numitul stadiu de racire a nucleului. Printr-un proces nca
insuficient cunoscut, gigantica stea intra n colaps gravitational, urmat de o explozie
uriasa (supernova), care raspndeste n spatiul interstelar elementele produse n
interiorul sau. Aceste elemente stau la baza cresterii prin acretie a corpurilor
planetare, care ar ramne nsa reci fara aparitia unei generatii secundare de sori,
specifici doar galaxiilor spiralate.
Sistemul solar este o component a Cii
Lactee ce s-a format acum circa 4,5 mld. de
ani in urma ocului unei Supernove cu un nor
protosolar.
Astfel s-au format un protosoare ce a dus la
formarea stelei mature de astzi i planetoizi
ce aveau orbite diferite devenind, prin
evoluie, planetele Sistemului Solar: Mercur,
Venus, Terra, Marte(planete solide), Jupiter,
Saturn, Uranus, Neptun(planete gazoase) i
Pluto(acum neconsiderat planet a acestui
Sistem).
1. Date astrofizice
Vrsta ..4,5 miliarde ani
Raza ........700 000 km
Masa.2 1027t
(1,989 quadriliarde tone)
Densitatea medie .....1,4 g/cm3
Temperatura la suprafata ..5 770 K
Temperatura n centru ....15 milioane
grade K
Durata de rotatie la ecuator ..25,03
zile Miscarea de rotatie este diferita,
fiind de 25 27 de zile la ecuator
si de 35 37 de zile n zonele polare.
Diferenta este determinata de structura
sa gazoasa si face ca turtirea la poli
sa fie aproape neglijabila.
Distanta pna la Pamnt 150
mil.km
Soarele a fost deseori cunoscut ca fora primar
care conduce toat natura de pe Pmnt.
Acesta conduce ntreg Sistemul Solar prin uriaa
sa gravitaie i mas (aproximativ 99,86% din
ntregul Sistem) de circa 330.000 de ori mai mare
dect a pmntului
Raza acestuia este de 696.350 km. de aproape 110
ori mai mare ca a Pmntului.
99% din mas este format din dou gaze(cele mai
uoare) Hidrogen (H) i Heliu (He), ceea ce
dovedete i densitatea de 1,4g/m. cub.
n interior, Soarele concentreaz aproape toat
masa acestei stele i este predominant Hidrogenul.
Acesta se caracterizeaz prin temperaturi foarte
ridicate si presiuni, de asemenea, prin temperaturi
foarte ridicate si presiuni, de asemenea, prin
temperaturi foarte ridicate si presiuni, de
asemenea, foarte mari.
Coroana solar este nveliul exterior ce acoper
atmosfera avnd o lungime de ordinul milioanelor
de kilometri. Este alctuit din gaze ionizate
(plasm) foarte rarefiate ce ajung la o temperatur
extrem.
Orice miscare a materiei este nsotita de o miscare a liniilor de forta magnetica si
invers. Cmpul magnetic al Soarelui functioneaza ca un dipol prin care intra si ies
liniile de forta magnetica. Liniile de forta polare se deschid larg catre spatiul
interplanetar. Ca urmare, n dreptul polilor, n coroana se formeaza gaurile coronale,
principalele surse ale vntului solar. n dreptul planului ecuatorial, n coroana se
formeaza o pnza neutra unde cmpul magnetic se inverseaza. Aceasta pnza, din
cauza rotirii Soarelui, capata forma unor pliuri spiralate. n afara zonelor polare, liniile
de forta se nchid sub forma de bucle sprijinite de Soare. Materia din coroana
urmeaza aceste linii de forta, particulele sale deplasndu-se n spirala n jurul lor.
Deasupra gaurilor coronale vntul solar, respectiv plasma n expansiune, antreneaza si
liniile de forta magnetica spre exterior. De aceea gaurile devin sursa de baza a
vntului solar. n restul coroanei, structura n bucle nchise a cmpului magnetic
prinde ca ntr-o capcana plasma coroanei, retinnd-o. Zona neutra ecuatoriala a fost
asemuita dupa forma cu o rochie de balerina, cu pliuri foarte largi. Cauza acestui
aspect se gaseste n evolutia gaurilor polare sub impulsul rotirii, care se deformeaza.
Marimea unei ondulari la nivelul pnzei neutre ecuatoriale este de 150 pe latitudine,
n momentele de activitate solara minima. Ca urmare pliurile vor trece de o parte si de
cealalta a planului ecuatorial, facnd ca n aceasta zona sa alterneze sectoare de
polaritati diferite.
Originea acestui cmp se gaseste sub atmosfera
solara, n masa gazoasa ce se roteste n timp diferit
n jurul propriei axe. Electronii si protonii
genereaza n deplasarea lor un curent electric, care
induce un cmp magnetic. Rotirea fiind nsa
diferentiata, att pe verticala, ct si pe orizontala,
cmpul magnetic va suferi modificari. Diferenta de
rotatie ntre Ecuator si poli transforma cmpul
magnetic poloidal, cnd undele au o desfasurare
directa de la un pol la altul, ntr-unul toroidal unde
liniile au un mers aproape paralel cu ecuatorul.
Viteza de rotatie mai mare n zona ecuatoriala
antreneaza si liniile magnetice, deformndu-le.
V mulumesc
pentru atenie!

S-ar putea să vă placă și