COMUNICAREA CU PERSOANELE

VRSTNICE
 1. GENERALITI
A sti sa comunici cu o persoana in varsta,
potrivit stadiului de regresie a functiilor psihice
care sunt premiza fiziologica a comunicarii,
presupune insusirea catorva cunostinte generale
despre influenta procesului de imbatranire
asupra functiilor psihice, cu alte cuvinte despre
imbatranirea psihologica. Comunicarea are un
rol esential nu numai in investigare si
cunoasterea nevoilor, dar si in actul de ingrijire.
Cuvantul bine ales, bine receptat poate avea un
efect terapeutic.
 Multe persoane vrstnice sufera adesea mai mult
din cauza izolarii, ignorarii, marginalizarii, lipsei de
comunicare cu cei din jur, decat de o boala sau alta. A-i
vorbi unui varstnic, in graba, rastit, plictisit, indiferent,
fara a te asigura ca te-ai adaptat intelegerii sale, nivelului
de cultura, capacitatii de receptie, capacitatii auditive,
poate sa-i faca rau, adancindu-i suferintele.
Intre abuzurile contra persoanelor varstnice este inclus
abuzul psihologic, emotional sau verbal care se refera la
un limbaj nepotrivit mentionat mai sus, care se constituie
intr-un stres care se adauga celorlalte pe care este obligat
sa le suporte o persoana varstnica dependenta care are
nevoie de ajutor.
Necomunicarea cu o persoana varstnica poate
insemna o condamnare la izolare psihologica si sociala, la
precipitarea regresiei psiho-intelectuale, constituindu-se
in acelasi timp si intr-un stres de subsolicitare.
 Intr-o definitie simpla, comunicarea consta in transmiterea
unui mesaj de la o persoana la alta. Comunicarea devine
efectiva atunci cand mesajul transmis este identic cu cel
receptionat, altminteri avem un mesaj fie incomplet, fie
distorsionat.
n toate conceptele apartinand de teoria nevoilor,
comunicarea este inclusa printre nevoile fundamentale ale
unei persoane in general, a unei persoane suferinde si
varstnice cu atat mai mult.
In conceptul celor 14 nevoi fundamentale elaborat
de Virginia Henderson, nevoia de comunicare ocupa un loc
important ca si in la fel de cunoscuta Piramida nevoilor,
modelul propus de psihologul american A. Maslow in care
nevoia de comunicare este subinteleasa in toate cele cinci
grade ale piramidei sale pornind de la baza catre varf nevoi
psihologice de baza, nevoi de securitate fizica si psihica, nevoi
de apartenenta si afectiune, nevoi de stima si respect, nevoi
de realizare de sine.
 FACTORI CARE DETERMIN DISTORSIUNI N
COMUNICAREA TERAPEUT-PACIENT:
O serie de factori pot perturba comunicarea dintre
terapeut i pacient. Acetia pot fi grupai n trei categorii:
factori externi i factori interni.
Dintre factorii externi care au o aciune de
distorsionare a mesajului enumerm:
amplasamentul terapeutului i pacientului (poziia
celor doi n timpul comunicrii). Cercetrile au artat c
poziia la 45 de grade sau n diagonal este cea mai
propice comunicrii eficiente;
iluminarea (iluminarea prea slab mpiedic receptarea
corect a comunicrii nonverbale att a pacientului ct
i a terapeutului);
temperatura (cldura excesiv sau frigul creeaz o stare
neplcut celor doi parteneri);
 ora din zi la care loc comunicarea (n cea de-a
doua parte a zilei comunicarea devine mai
dificil datorit acumulrii oboselii);
durata ntlnirii (ntlnirile pe fug sau prea
lungi sunt ineficiente deoarece fie pacientul
are impresia c terapeutul nu acord
suficient atenie suferinelor sale n primul
caz, fie c terapeutul nu este n stare s fac
sinteza celor spuse de pacient i s pun un
diagnostic n al doilea caz).
 Dintre factorii interni pot perturba comunicarea
urmtoarele situaii :
deficienele verbale ale pacientului (balbismul, bolile
laringiene, dizartria, etc);
deficienele acustice ale pacientului (hipoacuzia,
surditatea);
emotionali (psihologici) timiditate, suparare, teama,
anxietate (teama exagerata fara obiect), resentimente;
lipsa intimitii; prezenta sau absenta altor persoane.
Anumite plangeri, raspunsuri la nevoi pot reprezenta
probleme intime care exclud si prezenta altora; alteori
persoana se simte mai in largul sau in prezenta, de
regula, a unei rude apropiate, care eventual o
incurajeaza sa comunice, confirma sau intareste cele
spuse.
fizici, organici oboseala, durere, boala;
 sociali diferente de cultura, clasa socio-economica, origine
etnica, origine rurala sau urbana, accent
scderea vitezei de vorbire i a volumului vocii, datorat n
principal descresterii performanelor aparatului respirator;
acest impediment, n multe cazuri prezent chiar i n repaus, se
va accentua notabil n condiiile prestarii de efort fizic;
capacitatea de comunicare, de a da rspunsuri, sau de a prelua
mesajul transmis de instructor, ine n cazul vrstnicilor i de
scderea vitezei de reactie n general. Aceast scdere a vitezei
de reacie influenteaza inclusiv memoria (n special memoria
de scurt durat), i face s scad viteza de vorbire;
expresia i expresivitatea facial, care se reduc ca spectru i
care are nu numai nite explicatii ce in de starea psihica (mai
abtut, mai depresiv) caracteristic acestei vrste, ci i de
nite modificri anatomo-histologice. Astfel, potrivit unor
cercetri relativ recente, faa morocanoasa / suparata /
manioasa a btrnilor, s-ar datora i scderii semnificative a
grsimilor din fibrele ce intr n alctuirea muchilor feei;
 problemele cu somnul i particularitile
acestuia.
vocabularul incomplet sau prea tehnicist vor
face imposibil comunicarea;
gramatica (greelile gramaticale vor denatura
comunicarea, diminund relaia de ncredere
i depreciind imaginea celui care le face, mai
ales atunci cnd acesta este terapeutul);
sintaxa (construciile verbale prea complicate
perturb relaia de comunicare);
 Orice comunicare implica verbalizarea
mesajului, forma cea mai comuna, ideala, si
manifestarile non-verbale. In cazul persoanelor
varstnice, suferinde, cu diverse disfunctii de
limbaj, de intelegere, de memorie si orientare nu
todeauna poate fi utilizat mesajul verbalizat.
 Limbajul non-verbal, care are la baza alte
coduri decat cuvintele, codurile fiind de o mai
mare varietate, include: expresia fetei, mimica,
privirea, volumul vocii, tonul folosit, gestica,
atingerea. In plus, persoana poate emite o serie
de semne de comunicare care trebuie
inregistrate si interpretate cu grija, semne
vocale, emisiuni vocale dar non-verbale, ce pot
avea semnificatii ce trebuie descifrate: gemete,
oftat, gafaituri, tuse, plans, ras, diferite inflexiuni
ale vocii, etc.
 Chiar si pozitia corpului in pat poate arata celor
avizati existenta unei dureri care sileste persoana sa ia
o anumita pozitie in care durerea e resimtita la o
intensitate mai mica (in practica medicinii clinice sunt
numite pozitii/posturi antalgice pentru ca diminua
durerea); o pozitie de retragere, cu genunchii la
barbie, insotita de o privire care exprima teama si
ingrijorare poate fi sugestiva pentru anxietate, pentru
diferite stari hlucinatorii vizuale sau auditive.
Mentionarea si a acestor semne intentioneaza sa
sublinieze doar gama variata de manifestari non-
verbale, interpretarea lor revenind specialistilor
medici, psihiatri, psihologi, asistenti sociali, dar si altor
persoane cu experienta.
 De remarcat ca manifestarile non-verbale sunt
mai aproape de realitate, fiind mai greu de
distorsionat, de trucat.
In evaluarea de ansamblu a unor persoane de
la care dorim sa culegem cat mai multe date vom
identifica si alte mesaje non-verbale: miscari
repezi, agitatie, neliniste, anxietate, inclestare
musculara, tremuraturi, dificultati de
concentrare. Urmarim daca eventual unele
expresii, cuvinte ii pot declansa persoanei
suparare, teama, iritare, plans sau alte stari
deosebite.
 O comunicare capata o cat mai buna calitate
cu cat determina din partea persoanei varstnice
si/sau bolnave o deschidere cat mai mare, totala
chiar, care se bazeaza pe increderea pe care
persoana cu care intra in dialog i-a inspirat-o ;
aceasta incredere este cheia deschiderii, premisa
obtinerii unui maxim de date privind suferintele,
nemul]umirea nevoile; in acelasi timp, increderea
este si o baza pentru un posibil efect terapeutic al
comunicarii (psihoterapia). Fiindca exista
comunicare terapeutica ce poate grabi si favoriza
vindecarea, potentand celelalte tratamente,
conventionale; o comunicare terapeutica poate
reda dorinta de viata la cei depresivi.
 In cazul persoanelor varstnice vom tine
seama intodeauna de afectarea in mai mica sau
mai mare masura a capacitatii de intelegere sau,
altfel spus, a vitezei de perceptie a mesajului.
Viteza proceselor psihice este incetinita, viteza
fluxului nervos este mai scazuta; informatia de la
emitator la receptor parcurge un timp mai lung
decat in mod normal ceea ce intarzie si
raspunsul pe care uneori trebuie sa-l asteptam
cu mai multa rabdare.
 TULBURRILE DE LIMBAJ

Vorbirea devine lent cu modificri de

voce. Exprimarea devine anevoioas i
incoerent. De multe ori btrnii nu-i gsesc
cuvintele, apar repetrile i uoare forme de
blbial. Scrisul devine coluros, nesigur,
tremurat i sacadat
 PROBLEME DE COMUNICARE LA BOLNAVII CU
TULBURARI COGNITIVE

Medicul, psihologul si personalul medical se afla in

situatie de mare dificultate atunci cand este nevoit sa
comunice cu pacientii cu tulburari cognitive grave
cum ar fi bolnavii de boala Alzheimer sau alte tipuri
de dementa.
Recomandri:
Asezati-va aproape de pacient, fie in fata sa, fie
langa dansul, astfel incat sa va poata vedea si auzi
cat mai bine.
Mai intai incercati sa stabiliti contactul vizual.
Pronuntand numele persoanei sau atingerea
bratului va poate fi de ajutor.
Numii-l, spunei-i pe nume
 Incurajati persoana sa poarte ochelarii (si
aparatul auditiv) in toate situatiile in care ii
purta si inainte de debutul problemelor de
dementa.
Vorbii rar si clar
Lasati timp pentru fiecare propozitie sa fie
perceputa si inteleasa.
Repetati ce ati spus daca vi se pare ca nu a
inteles.
Subliniati cuvintele importante
Daca este posibil aratati obiectul sau persoana
despre care vorbiti.
 Transmitei un singur mesaj odata
Folosii cuvinte si propozitii scurte, simple,
concrete
Incercati sa evitati intrebarile care pot avea
multiple raspunsuri elaborate. Cel mai bine este
sa folositi intrebari la care se raspunde cu 'da' si
'nu'.
Nu puneti intrebari in timp ce sunteti cu spatele,
facand altceva si nici cand priviti in alta directie.
Conversatia va decurge mai usor daca lipsesc
factorii care distrag atentia (TV, radio-ul, telefonul
mobil)
 O serie de afirmatii pe care familia sau
apartinatorii le fac despre pacient trebuie sa atraga
intotdeauna medicului sau psihologului catre
existenta acestor tulburari cognitive.
Nerecunoasterea locurilor obisnuite, afirmarea
unor intalniri cu persoane de mult disparute sau
avand alta varsta decat cea reala (de ex., pacientul
afirma ca e in casa altcuiva, ca a venit strabunica si
l-a vizitat, ca a trebuit sa se duca ieri la servici, desi
e la pensie de cinci ani.).
De asemenea repetarea frecventa a acelorasi
lucruri sau acuze intr-un interval scurt de timp sau
tendinta irezistibila a pacientului de renunta sa
vorbeasca despre situatia actuala si a vorbi despre
trecut este un semn ca atentia si memoria de scurta
durata nu functioneaza corespunzator.
 Folosirea multor cuvinte intr-un sens
necorespunzator sau amestecarea lor bizara trebuie de
asemenea sa orienteze medicul spre diagnosticul de
tulburare cognitiva. Chiar daca ceea ce spune pare un
nonsens, este important, ca oricand e posibil, sa-l
ascultati si sa-i aratati ca sunteti interesat. In acest timp
fiti atent la ce gandeste urmarind elemente non-verbale -
tonul vocii, limbajul trupului, expresiile faciale.
Uneori chiar dificultatea in initierea si mentinerea
conversatiei este suficienta pentru orientarea
diagnosticului. Se recomanda prudenta si tact din partea
personalului medical aflat in contact cu un astfel de
bolnav pentru ca sublinierea deficitului cognitiv sau
comunicarea directa a diagnosticului de dementa poate
declansa o reactie catastrofica.
 AFAZIA

Este o tulburare de limbaj rezultat n

urma deteriorrii sau a vtmrii acelei pri a
creierului care controleaz exprimarea i
nelegerea limbajului. Frecvent la persoanele n
vrst care de cele mai multe ori au suferit un atac
cerebral, afazia pune individul in imposibilitatea de
a ntelege limbajul vorbit sau scris.
Persoanele afectate de afazie pot pronuna
anumite sunete i pot, de asemenea, ntelege
cuvinte vorbite, dar sunt incapabile s-i contureze
propriile cuvinte. n alt caz, ele pot fi n msur s
articuleze un cuvnt, dar la fel de uor devin
incapabile s rosteasc un altul.
 Fr s implice tulburri optice sau
auditive, disfazia produce individului
disconfortul de a nu gsi cuvintele corecte
pentru continuarea propriilor gnduri i, fr o
paralizie a membrului superior, disconfortul de a
nu se mai putea exprima n scris; pe scurt, afazia
implic probleme privind nelegerea unei
conversaii, cititul, scrisul, folosirea numerelor.
 Exist multe tipuri de afazie n funcie de aria
creierului care a fost afectat i de gravitate.
Afazia poate fi:
1. expresiv (afazie Broca) (persoana tie ce
vrea s spun, dar prezint dificulti n a comunica
altora)
2. receptiv (afazie Wernicke) (persoana poate
auzi o voce sau poate citi o imprimare, dar nu
nelege sensul mesajului)
3. anomic sau dezorganizat (afazie amnezic)
(cea mai uoar form caracterizat de dificultatea
de a gsi cuvintele potrivite pentru a vorbi i a scrie)
 4. global (cea mai sever form, de obicei
survine unui accident vascular cerebral i se
manifest prin imposibilitatea n acelai timp de
a scrie, citi, vorbi i a nelege cuvintele)
5. afazia primar progresiv (pierderea
capacitii de a citi, a vorbi, a scrie progresiv, pe
o perioad de timp). Cei afectai de aceast
form au, ns, abilitatea de a comunica n alte
moduri dect vorbirea, de exemplu prin gesturi,
iar pentru muli exist ansa terapiei prin
logopedie i medicaie adecvat.
 Persoanele cu afazie Broca prezint afectarea
poriunii frontale a ariei cerebrale corespunztoare
vorbirii din lobul frontal (de obicei cel stng). Persoanele
cu acest tip de afazie vor elimina anumite cuvinte din
limbajul lor (de ex. i) i vor vorbi cu propoziii scurte,
dar care au sens. De obicei acestea vor nelege ceea ce
vorbesc alte persoane.
Persoanele cu afazie Wernicke
prezint afectarea poriunii posterioare a ariei vorbirii
situat n lobul temporal (de obicei cel stng).
Persoanele cu aceast tulburare pot vorbi cu propoziii
lungi i lipsite de neles, adaug cuvinte inutile sau
inventeaz cuvinte noi. n general au probleme la
nelegerea limbajului folosit de alte persoane.
Forme ale afaziei sunt: senzorial, motorie i
mixt (asocierea formei senzoriale cu cea motorie, una
dintre ele fiind cea dominant).
 Cauze:
Afazia este produs de afectarea zonei creierului
responsabil de limbaj, situat de obicei n emisfera
cerebral stng i poate aprea ca urmare a accidentelor
vasculare cerebrale, traumatismelor craniene sau
tumorilor cerebrale.
Alte cauze pot fi: alcoolismul,
boala Alzheimer, scleroza lateral amiotrofic, autismul,
paralizia cerebral, demena, abuzul de
droguri, contuziile, laringita sau epilepsia sunt o parte
dintre cauzele cele mai importante ale afaziei.
Manifestarile afaziei : afazia se manifesta prin
tulburari la nivelul expresiei orale (a exprimarii verbale)
tulburari de intelegere a limbajului vorbit
tulburari ale exprimarii scrise
tulburari de intelegere a limbajului scris.
 Practic, afazicul nu-si gaseste cuvintele pentru a exprima ce
doreste sa comunice. In toate formele de afaziei exista un grup
comun de tulburari, dintre care cele mai importante sunt:
disartria: se manifesta prin vorbire confuza, neclara,
monotona, disritmica, disfonica, cu rezonanta nazala
parafazie: inlocuirea, omisiunea sau inversiunea sunetelor in
cuvinte, a silabelor sau a cuvintelor; de exemplu,
1. Omisiunea fonemului (f-ate in loc de frate)
2. Plasarea fonemului in alta pozitie decat cea a fonemului
(carte..crate)
3. Introducerea unui fonem suplimentar ( bratran in loc
de batran) Inlocuirea intr-un cuvant a unui fonem fara legatura
cu celelate foneme din cuvant ( mosa in loc de masa)
4. inlocuirea unui cuvant cu altul asemanator ca forma
(de exemplu, in denumirea imaginilor, pacientul inlocuieste
"masa" cu "banca", "piciorul" cu "mana", iar in lectura cu voce
tare "mana" cu "deget", "barca" cu "vapor" etc.)
 jargonafazia: construirea de noi cuvinte;
Reprezinta o dezorganizare profunda a limbajului.
Se caracterizeaza prin utilizarea unor termeni
deformati si neinteligibili si care inlocuiesc
cuvintele corespunzatoare.
dificultati in enumerarea automata
perseverare verbal
logoree si ecolalie (de exemplu, repetarea
intrebarilor care ii sunt adresate)
amnezie verbala (imposibilitatea de pronuntare a
unor cuvinte)
 tulburari de intelegere
tulburari de executare a ordinelor
dificultati in a arata obiecte, in a denumi
culori, in a reproduce un text
fenomene mai mult sau mai putin extinse de
tipul alexiei si/sau agrafiei (nu mai poate citi
sau scrie)
tulburari ale constructiei gramaticale
pot aparea cuvinte parazite, interjectii,
injuraturi etc.
 De asemenea, in diferitele forme de afazie sunt afectate
si alte functii, in afara limbajului, cum ar fi memoria, atentia,
gandirea, inteligenta si apar desigur si modificarii deosebite
in planul comportamental si in cel al personalitatii.
Deteriorarea funciei limbajului se poate manifesta prin
dificultate n pronunarea numelor de persoane i de
obiecte. Limbajul indivizilor cu afazie poate deveni vag.
nelegerea limbajului vorbit i scris i vorbirea repetat pot
fi de asemenea compromise. n stadiile de demen
avansat, individul poate fi mut sau poate avea un patern de
vorbire deteriorat caracterizat prin ecolalie (repetarea a
ceea ce este auzit) ori polilalie (repetarea ntr-una a
sunetelor sau cuvintelor). Limbajul este testat cernd
individului s denumeasc obiectele din camer ori s
repete unele expresii.
 Elemente de autoajutorare pentru cei
apropiati:
Jocuri bazate pe cuvinte
Invatarea si citirea unor texte noi
Practicarea scrisului
Cititul cu voce tare
Efectuarea unor calcule simple in mod
constant
 Tratamentul se face prin terapie logopedic.
Sugestii pentru o mai buna comunicare cu o
persoana care sufera de afazie:
Atragerea atentiei pacientului inainte de a incepe
conversatia
Mentinerea contactului vizual si urmarirea
limbajului corporal si gesturilor
Minimizarea sau eliminarea surselor de zgomot
de fond
Mentinerea tonului vocii la un nivel adecvat
Sustinerea comunicarii la un nivel cat mai simplu
insa nu pueril
Simplificarea structurii frazei si sublinierea
cuvintelor cheie
 Reducerea ratei discursului
Oferirea de timp de gandire bolnavului si
scpderea tentatiei de a-i termina propoziiile
sau de a-i oferi cuvinte ajutatoare
Comunicarea prin intermediul scrisului,
desenelor, expresiilor faciale
Incurajarea persoanei sa foloseasc pentru a
comunica desene, gesturi, mesaje scrise
Folosirea intrebarilor inchise la care
raspunsurile sa fie simple, concise in locul
intrebarilor deschise
Subiectul conversatiei nu trebuie schimbat
brusc
 Acceptarea oricrui model de vorbire si
neaccentuarea erorilor; a nu se lasa sa se
inteleaga ca trebuoie sa foloseasc perfect
cuvintele
Implicarea pacientului in activitati normale
oricand este posibil
Incurajarea independenei pacientului