Sunteți pe pagina 1din 5

Viaa e zgrcit foarte ...

Ea niciodat nu mparte
Nimic cu tine pe din dou:
Nu-i d cu minile-amndou
Nici ceea ce i e dtoare.
Bi chiar i nendurtoare
Atunci cnd nu cunoate mila
i, tot ce ai, i-ai smuls cu sila.
i totui ct i e de drag
i s-o vieuieti ntreag,
Cci, pe ct inima o las,
Ea e, de fapt, mrinimoas.
(Liviu Rebreanu)
Nu s-a uscat lng catedr, ci a rmas n
fa chiar lng primul ir de bnci i ntr-o
tcere n care nici memoria nu mai funciona,
brusc a anunat titlul poeziei ,, Moartea
cprioarei , tiut, adorat, invidiat, negat i
urt sufletului meu.
Cred c numai pentru mine a existat n
acea secund senzaia gheii pe ira spinrii.
Calm i degajat (nestingherit), bonom (
blnd, credul) i profund distant (rezervat), cu
un glas al crui timbru s-a scurs prin urechile
noastre, moale i dur totodat, vers cu vers a
nceput s-i retriasc poemul, ncepndu-i
versurile lin i trgnat i sfrindu-le brusc, de
parc vntul ar fi avut ecouri semantice.
,, Brusc nu mai in minte nimic i pstrez
numai sentimentul de atunci; sentimentul
deznjduitor c el era neatins.
Atunci nu puteam crede c se poate
scrie o poezie mai minunat dect ,,
Moartea cprioarei pe care o iubeam i o
uram. A fi dat orice pe lume s fiu eu
autorul acelei poezii. Norocul lui mi se
prea uria. Cu oricine altul a f putut fi
prieten, cu altul niciodat.
Resturile de memorie care astzi le mai
pot evoca nu sunt altceva dect explozia de
atunci a iubirii drepte pentru poezie.
Atta vreme ct el a trit eu nu am
publicat niciun vers.
El a murit n decembrie, eu am debutat
n martie, anul urmtor.
(Nichita Stnescu)