“-Prea bine! Urmă popa.

Ce crezi însă, se vor

împăca părinții cu faptele împlinite? n-are fie
mama ta, fie tatăl lui să ceară desfacerea
căsătoriei?
-Mama o să fie foarte supărată, grăi Trică
strâmtorat, dar o să tacă și o să-i treacă în cele
din urmă.
-Dar tatăl lui, neamțul? înreabă popa.
-Nu știu, răspunde Trică de tot strâmtorat. E om
rău și încăpățânat. Apoi e certat cu fecioru-său,
ba s-au și bătut.”
“-Tu fă ce știi, mergi cum te mână inima și cum te
povățuiește mintea ta, întâmpină Mara. Eu nu te pot silui,
iar sfaturi nu sunt în stare să-ți dau. Tu știi mai bine cum te
simți și cum te mână gândul; orișice ți-aș zice eu, tu tot nu
faci decât ceea ce tu însăți ești pornită a face. De ce să-
mi mai dau silința de a te opri, când știu c-ai fi mâhnită
când ai vedea că nu mă poți asculta? De ce să intru în
voile tale când simt că bine n-au să-ți iasă lucrurile? Nu, eu
la rău nu am să te împing! Fă cum ți-e ursita și cum vrea
Dumnezeu, care știe mai bine unde are să te scoată și
cum are să ne ispitească!”

“Orișicum ar fi ispitită, orișicare i-ar fi hotărârile – își zicea

muma – ea nu e în stare să facă ceea ce prea bine știe
“-Să-i scrii – zise Mara ștergându-și lacrămile – că n-o
învinovățesc, ci o plâng și mă rog mereu lui Dumnezeu
s-o aibă în paza lui și să-i deie tărie; să-i scrii că n-are să-i
pese de gura lumii și c-o aștept să vie când îi va fi prea
greu; să-i scrii – urmă înecată de lacrămi – că tot mumă
îi sunt și că nimeni în lumea aceasta nu poate să aibă
pentru dânsa atâta durere ca mine. Așa i-a și scris Trică
- și rău i-a făcut.”

“Vorbele din scrisoarea lui Trică îi răsunau în urechi, și ea

vedea parcă pe muma ei chemând-o la sine.”
“(…) să-i spui că nu vreau să știu că mi-e fată câtă
vreme trăiește cu dânsul: ori eu, ori el!”