Paradigma interculturală în

educaţie
 Pluralismul cultural a fost avansat în perimetrele
occidentale şi constituie un suport acţional în multe
state democratice din lume.

O societate este pluriculturală - când un număr de

grupuri culturale diferite împart acelaşi cadru social şi
politic.

Prin contrast, o societate uniculturală este definită

de relaţia „o cultură - o persoană sau un grup”.
Berry (2002) a distins două perspective contrastante
ale societăţilor pluriculturale:

- relaţia majoritate – minoritate (singur grup dominant,

majoritar în societate la marginile căruia există variate
grupuri minoritare)

- perspectivă multiculturală
• Grupul etnic de referinţă furnizează individului un sens al
identităţii sale şi suportul psihologic necesar, ambele
determinări având o importanţă deosebită într-o societate
puternic dezvoltată şi controlată în principal de către un grup
etnic dominant.

• Pluralismul cultural vine cu ipoteza că minorităţile etnice au un

stil unic de învăţare şi că programa analitică din şcoli şi
curriculum-ul educaţional ar trebui revizuite pentru a veni în
întâmpinarea stilului cognitiv şi profilului spiritual al
elevilor ce fac parte din diferite grupuri etnice.
 INTERCULTURAL VS. MULTICULTURAL

• Termenul de “intercultural” este utilizat atât datorită sensului

bogat al prefixului “inter”, cât şi a sensului (antropologic) al
cuvântului “cultură”.

• Cultura - un întreg complex de cunoştinţe, credinţe, arte,

aspecte morale, legi, obiceiuri şi alte capacităţi şi ritualuri
dobândite de individ ca membru al societăţii (Tylor,1871).
• Intercultural - interacţiune, schimb, reciprocitate,
interdependenţă, solidaritate.

• Intercultural - recunoaşterea valorilor, a modurilor de viaţă, a

reprezentărilor simbolice la care se raportează
fiinţele umane, individul sau grupurile în relaţiile cu
semenii şi în înţelegerea lumii;

• Intercultural - recunoaşterea interacţiunilor care intervin la un

moment dat între multiplele aspecte ale aceleiaşi
culturi şi între culturi diferite în timp şi în spaţiu (Rey,
1984).
• Educaţia multiculturală - vizează coexistenţa mai multor
culturi, în mod separat. Interacţiunile nu sunt excluse, dar ele
NU sunt puse în evidenţă în mod explicit, ele NU sunt implicite
conceptului (multiculturalismul poate să satisfacă juxtapunerea
de cultură şi să ajungă la apartheid), spre deosebire de ceea
ce se întâmplă cu “interculturalitatea”.

• Abordarea interculturală refuză tentativa folclorică şi

caricaturală de apropiere a unei culturi, stigmatizarea sau
ierarhizarea valorică a culturilor.

• Interculturalismul poate fi un instrument eficient pentru a

lupta împotriva intoleranţei şi xenofobiei.
 Cui se adresează educaţia interculturală

•Dasen (1999) - educaţia interculturală îi vizează pe toţi actorii

educaţionali, autohtoni sau emigranţi, şi caută să-i
sensibilizeze la respectarea diversităţii, toleranţă,
solidaritate.

Ce nu este educaţia interculturală

• Nu este vorba de o educaţie compensatorie pentru străini,

vizând aplanarea problemelor copiilor de imigranţi.

• În raport cu educaţia compensatorie, psihologia interculturală

are o poziţie foarte clară: refuzul “modelului deficienţei”, în
favoarea “modelului diferenţei”.
• Educaţia interculturală nu este o nouă disciplină şcolară, o
extindere a programei prin “predarea culturilor” şi nici o
folclorizare, o formă de manifestare a exotismului în
cunoaştere.

• Educaţia interculturală nu se confundă cu facilitarea sau

încurajarea iniţierii în limba şi cultura de origine pentru elevii
imigranţi.

• Este lucru cunoscut că învăţarea unei a doua limbi se face mai

eficient dacă prima este bine însuşită, că integrarea culturală
este mai facilă pentru cei care au o identitate puternică.
 Obiective ale educaţiei interculturale

• Păstrarea şi apărarea diversităţii culturale a populaţiei

şcolare. Şcoala, ca instanţă de transmitere a valorilor se va
centra pe pluralitatea culturilor pe care mediul multicultural îl
presupune. Trebuie evitat să se instituie primatul unei culturi
asupra alteia.
• Prezervarea unităţii şcolii. Specificitatea şcolii interculturale,
privitor la atitudinilor asimilaţioniste sau multiculturaliste,
constă în aceea că ea refuză de a se lăsa închisă în false
alternative, promulgând interacţiunile culturale.
Aceste obiective se pot concretiza în următoarele conduite:

1. Deschiderea spre altul, spre străin, spre neobişnuit.

Această deschidere este dificilă, pentru că ne obligă să ne
interogăm încrederea în noi, propria noastră viziune despre
lume.
2. Aptitudinea de a percepe ceea ce ne este străin. Avem
obiceiul de a aranja ceea ce este străin după grile de lectură
ce ne sunt proprii, de a nu percepe pe altul decât prin modul
obişnuit de a simţi sau gândi.

3. Acceptarea celuilalt ca fiind altul. În întâlnirea cu alteritatea,

avem obiceiul de a-l interpreta pe altul ca fiind similar sau
identic, fie de a-l percepe ca pe un duşman şi a ne îndepărta
de el.
4. Aptitudinea favorabilă de a experimenta. În linie generală,
noi pretindem reţete, reguli bine fixate. Doar aşa ne simţim în
siguranţă. Este posibil să ne apropiem de altul având curajul
de a experimenta, explorând moduri existenţiale diferite.

5. Alungarea fricii faţă de altul. Sentimentul de xenofobie face

parte din zestrea cea mai veche pe care istoria ne-a
transmis-o. Această frică trebuie să dispară pentru a-l primi pe
celălalt.
6. Capacitatea de a pune în chestiune propriile norme. Privirea
spre altul este determinată de sistemul referenţial socio-
cultural care ne fasonează comportamentul. Cu cât ne
dovedim a fi mai incapabili să ne recunoaştem relativitatea
propriului sistem de referinţă, cu atât rămânem orbi sau
insensibili faţă de ceilalţi.
7. Capacitatea de a recunoaşte şi a relativiza propriile repere
etno şi socio-centriste. Asta nu înseamnă să-ţi renegi
propriile tradiţii, ci să nu le transformi în ceva absolut.
8. Performanţa de a cuceri identităţi mai largi, de a dezvolta o
loialitate de tip nou. Nu trebuie renunţat la identitatea noastră (de
român, ungur, etc.), dar trebuie să accedem la alte tipuri de identităţi mai
înglobante, precum cea de european, cetăţean al lumii etc.
 ÎNVĂȚAREA
INTERCULTURALĂ
Rezultă din înţelegerea şi acceptarea DIVERSITĂȚII
CULTURALE.

Înţelegerea culturii este posibilă numai atunci când o

persoană este expusă unei culturi diferite.

Confruntarea cu o altă cultură, ne face:

- să devenim conştienţi de propria noastră
cultură de referinţă;

- să realizăm existenţa diferenţelor culturale;

- să reflectăm asupra a ceea ce a fost inconştient

pentru noi sau a fost perceput ca fiind natural
şi evident.
• ÎNVĂȚAREA INTERCULTURALĂ pleacă de la premisa de a
NU respinge o altă cultură, percepută ca un factor de
ameninţare pentru că oferă răspunsuri noi şi diferite la
interogaţiile existenţei, ci de a o explora, de a o percepe ca
pe un potenţial pe care nu l-am descoperit încă în propria
cultură.
• Învățarea interculturală este o situaţie nouă de învăţare în
care actorii educaţiei vad diferenţele ca forţe şi ca resurse de
atracţie şi conştientizare, mai mult decât bariere şi deviaţii de
la normele stabilite;

• Învățarea interculturală este o situaţie în care fiecare cultură

este explicată în contextul altora, printr-un proces care
stimulează autointerogaţiile, curiozitatea faţă de alţii şi
înţelegerea interacţiunilor dintre doi indivizi.
 ÎNVĂŢĂREA INTERCULTURALĂ – CA PROCES

Prezintă două faţete:

a) Patternurile de comportament ale unui individ sunt consistente
cu patternurile comportamentale ale altora, diferiți cultural.
• În timpul procesului de învăţare interculturală acest factor se va
deplasa de la un grad scăzut de consistenţă comportamentală
către unul ridicat ca urmare a unor influenţe:

- Învăţarea limbii, descifrarea unor ritualuri şi obiceiuri care îi vor

plasa pe nou veniţi mai aproape de grilele de semnificaţie ale
culturii gazdă.
b) - A doua faţetă - prezintă CONSTRUCŢIA MINTALĂ, care
încorporează sistemul valoric individual şi filtrează orice
experienţă nouă sau diferită.

Cadrul de referinţă sau filtrul se extinde, se adaptează şi se

schimbă de-a lungul procesului de învăţare interculturală:

--- de la o poziţie ETNOCENTRICĂ --- spre o STARE

CONFUZĂ lipsită de claritate, în care filtrul nu funcţionează, ----
pentru a ajunge, în final, la un cadru de referinţă echilibrat care
implică DESCHIDERE, FLEXIBILITATE şi oferă, din nou,
claritate reacţiei.
 Hoopes (1979) - procesul se desfăşoară pe un continuum, de
la ETNOCENTRISM, la diferite forme de adaptare şi
integrare.

conştientizare [apreciere, valorizare] schimbare

|___________|__________|____________|___________|____________|___________|
etnocentrism înţelegere [acceptare, respect] competență
interculturală
ETNOCENTRISMUL îmbracă, deopotrivă, trăiri pozitive față
de grupul de apartenență (in-grup) și trăiri negative față de
ceilalți (out-grup).

Relația de prietenie și pace din interiorul grupurilor de

apartenența (in-grupurile) și relația de ostilitate și conflict
față de out-grupuri sunt strâns legate unele de altele.

Exigențele conflictului cu străinii prezervă pacea internă a

in-grupului, în așa fel încât certurile interne să nu slăbească
in-grupul în fața conflictului cu out-grupul.
Etnocentrismul - un grup este în centrul tuturor, este punctul
de referință pentru ceilalți.

Fiecare grup nutrește propria mândrie și vanitate, se laudă ca

fiind superior, exaltându-și propria divinitate și privindu-i cu
dispreț pe ceilalți. (Summer, 1906, pp.12-13)

SINDROMUL UNIVERSAL AL DISPOZIȚIE

COMPORTAMENTALE - legăturile pozitive cu in-grupul sunt
consolidate de către atitudinile negative și comportamentele
îndreptate împotriva out-grupurilor.
Primul pas pentru a ne îndepărta de etnocentrism este de a
deveni CONŞTIENŢI de faptul că există ceva DIFERIT de
propria noastră cultură.

ÎNŢELEGEREA -- se referă la extinderea conceptului de

cultură şi a diferenţelor culturale
- cum şi de ce este un alt grup cultural diferit
şi cum afectează aceste diferenţe relaţiile dintre indivizi
aparţinând unor cadre culturale distincte?
Următorul pas -- când o persoană validează diferenţele
culturale, când ACCEPTĂ o altă cultură fără a o judeca sau a
o considera împotriva culturii sale de referinţă şi când
RESPECTA elementele altei culturi chiar şi atunci când
acestea sunt în contradicţie cu cele ale propriei sale culturi.

APRECIEREA ŞI VALORIZAREA -- abilitatea de a înţelege

diversitatea culturală ca o resursă pentru creştere şi
dezvoltare. Aceasta este posibilă când oportunităţile din altă
cultură sunt recunoscute şi nu sunt descoperite în propria
cultură.
SCHIMBAREA -- dezvoltarea de noi atitudini, cmp-te şi abilităţi
atunci când o persoană reacţionează la caracteristicile întâlnite
într-o altă cultură sau ca rezultat al experienţei interculturale,
care nu este implicită nici culturii de origine şi nici altei culturi,
ci este efectul interacţiunii dintre acestea.

SCHIMBAREA -- adoptarea atitudinilor şi cmp-telor culturii

gazdă, pe care individul le simte ca fiind valoroase şi dezirabile
pentru funcţionarea efectivă în noul context cultural.
 COMPETENŢA INTERCULTURALĂ
Capacitatea de a negocia semnificaţiile culturale şi de a
săvârşi comportamente de comunicare eficiente ce recunosc
diferitele identităţi ale interactanţilor într-un mediu specific
(Chen şi Starosta, 1996).

Competenţă interculturală poate fi înţeleasă ca:

- ajustare interculturală,
- adaptare la o nouă cultură,
- înţelegere interculturală,
- ca succes într-un context străin,
- dezvoltare personală,
- eficienţă interculturală,
- satisfacţie în experienţele avute într-un alt univers cultural
STEREOTIPURI, PREJUDECĂŢI ETNICE ŞI
DISCRIMINĂRI CULTURALE
 STEREOTIPURILE

Un ansamblu de convingeri împărtăşite vizavi de

caracteristicile personale, de trăsăturile de personalitate, dar
şi de comportament, specifice unui grup de persoane.
(Leyens, Yzerbyt, Schadron, 1994).

Termenul de STEREOTIP a apărut prima dată în lucrarea

jurnalistului şi analistului politic Walter Lippmann, Public
Opinion, 1922.
 Lippmann a considerat STEREOTIPURILE elemente ale
cogniţiei sociale, CONSTRUCTE MINTALE (IMAGINI) care
ajută la interpretarea realităţii sociale.

 Aceste constructe mintale sunt cultural construite, fiind

PROIECŢII ALE REALITĂŢII ÎNCONJURĂTOARE, care
definesc realitatea înainte ca indivizii să o perceapă obiectiv
prin prisma propriilor valori.

 Stereotipurile sunt văzute ca „SCURTĂTURI MINTALE”

capabile să orienteze individul în mediul său de viaţa.
În psihologia socială clasică stereotipurile au o imagine
profund negativă, fiind considerate generalizări pripite şi
neconforme cu realitatea, ignorându-se impactul lor asupra
percepţiei sociale în formarea impresiilor, elaborării de
interfeţe, atribuirii cauzale.

Cercetările contemporane au dezvăluit și valenţele pozitive ale

stereotipurilor – AJUTĂ ÎN PROCESAREA INFORMAŢIILOR.

Fără stereotipuri am fi copleşiţi de informaţia care ne

asaltează.
Daca nu am avea o metodă de a ne organiza sau accesa
aşteptările despre diverse tipuri de oameni, am fi foarte lenţi în
a ne forma o impresie despre aceştia.
 Metoda listei de atribute – a fost folosită în identificarea şi
măsurarea stereotipurilor etnice ale americanilor
în studiul lui Daniel Katz şi Kenneth Braly (1933).
• Americani – muncitori, inteligenţi, materialişti
• Germani – spirit ştiinţific, muncitori, încăpăţânaţi
• Japonezi – Inteligenţi, muncitori, progresişti
• Chinezi – superstiţioşi, vicleni, conservatori
• Englezi – Sportivi, inteligenţi, convenţionali
• Italieni – Simţ artistic, impulsivi, pasionaţi
• Evrei – Vicleni, mercantili, muncitori
• Negrii – Superstiţioşi, leneşi, ignoranţi
 PREJUDECATA ETNICĂ

• Termenul prejudecată îşi are originea în latinescul

prejudicium, care înseamnă un precedent sau o „judecată
bazată pe o decizie sau o experienţă anterioară” (Allport,
1954, p 7).

• Prejudecăţile pot fi pozitive sau negative, însă de ce le mai

multe ori sunt gândite ca negative.

• Allport defineşte prejudecata etnică negativă ca o „ANTIPATIE

BAZATĂ PE O GENERALIZARE GREŞITĂ ŞI
INFLEXIBILĂ”.
• Prejudecata în mod tipic este concepută ca o ATITUDINE.

EX: - stereotipul negativ: Membrii culturii A sunt murdari, ostili,

leneşi.
conduce la:

- prejudecata ca atitudine: Nu-mi plac membrii culturii A

conduce la:

- discriminare: Prefer să evit membrii culturii A, să-i exclud

de la interviuri pentru o slujbă.
• Prejudecata mai poate fi privită şi ca o EMOŢIE, caz în care
vorbim de o emoţie socială, experimentată cu respectarea
identităţii sociale a unui individ ca membru al in - grupului şi ca
un membru al out – grupului, ca o ţintă.
- Stereotipul negativ: Membrii culturii A primesc ajutoare
nemeritate, fiind remunerați din
impozitul plătit de mine.
conduce la:
- Prejudecată ca emoţie: Simt furie şi resentimente faţă de
membrii culturii A.
conduce la
- Discriminare: Vreau să le fac rău membrilor culturii A prin
reducerea proviziilor, a bunăstării materiale şi a ajutoarelor.
• Indivizii tind să gândească prejudecata în termeni dihotomici,
dacă ei prejudiciază sau nu.

Este mult mai corectă abordarea privind TĂRIA

PREJUDECĂŢII, variind de-a lungul unui continuum:

puternic slab

• Toţi indivizii prejudiciază în diferite grade, ca rezultat al

socializării, ca membri ai diferitelor grupuri etnice, culturale.
 Prejudecăţile pot fi gândite şi de-a lungul unui al doilea
continuum, variind

FOARTE POZITIVE FOARTE NEGATIVE

• În general, există tendinţa de a prejudicia pozitiv grupul

cultural de referinţă şi negativ out – grupul, însă aceasta nu
exclude şi situaţia inversă.
• Brewer şi Brown (1998) -- există două tipuri diferite de
prejudecăţi:

una bazată pe una bazată pe ABSENŢA

STĂRILE AFECTIVE STĂRILOR AFECTIVE
NEGATIVE îndreptate POZITIVE pentru grupul
spre grupul de străini. de străini.

-- Emoţiile pozitive (admiraţie, simpatie şi încredere) sunt

rezervate grupului cultural de referinţă şi refuzate grupurilor de
străini. multe forme de discriminare si bias-uri față
de out-grup.
 Există două categorii de prejudecăţi:

PUBLICĂ, LATENTĂ,
MANIFESTĂ IMPLICITĂ

O explicație a prejudecății manifeste – teoria ameninţării

integrate a lui Stephan & Stephan (2000)
1. Anxietatea conduce la amplificarea răspunsurilor cognitive,
afective şi comportamentale, cele mai multe dintre ele negative
în contextul intercultural.
2. Ameninţarea realistă -- ameninţările la adresa existenţei
propriului grup cultural.
3. Ameninţarea simbolică implică observarea diferenţelor între in
– grup şi out – grup. Pot fi diferenţe în ceea ce priveşte
valorile, obiceiurile, atitudinile, laturile morale etc.

• Ameninţările simbolice sunt considerate ameninţări întrucât

indivizii tind să considere viziunea grupului de origine ca fiind
cea corectă, mai ales atunci când comportamentul lor nu este
conştientizat, fiind pe pilot automat.

4. Stereotipurile negative faţă de grupul de străini.

- sunt ameninţări deoarece creează expectanţe negative
pentru interacţiunile cu ceilalţi şi de cele mai multe ori
expectanţele negative conduc la experienţe negative cu
membrii unor culturi diferite.
 Funcţiile prejudecăţilor

• Prejudecata este funcţională pentru indivizii care exprimă în

relaţiilor lor o astfel de atitudine.

• Cei cu un nivel ridicat al prejudecăţii:

- tind să ignore informaţiile care nu sunt consistente cu

generalizările lor greşite şi inflexibile;

- tind să-şi modifice credinţele, convingerile pentru a

justifica atitudinile lor, când sunt confruntate cu informaţii
contradictorii.
• Dl. X: Problema cu evreii este aceea că se îngrijesc numai de membrii
propriului grup de apartenenţă.

• Dl. Y: Dar arhivele fondurilor publice de binefacere arată că evreii,

proporţional cu numărul lor, sunt mult mai generoşi şi deschişi către
acţiuni caritabile, decât cei care nu sunt evrei.

• Dl. X: Aceasta arată că ei întotdeauna încearcă să cumpere bunăvoinţa

celorlalţi şi să se infiltreze în afacerile Creştinilor. Nu se gândesc
decât la bani; de aceea sunt şi aşa mulţi bancheri evrei.

• Dl. Y: Dar un studiu recent arată că procentul evreilor în afacerile

bancare este neglijabil, de departe mai mic decât al celor care nu sunt
evrei şi desfăşoară astfel de activităţi.

• Dl. X: Exact asta este; ei nu vor face niciodată afaceri respectabile, sunt
doar în industria filmului sau deţin cluburi de noapte.
 Prejudecăţile au un rol important în:
a) A ajuta indivizi să evite o pedeapsă sau să obţină o
recompensă în cultura sau grupul cultural de referinţă.

b) A proteja indivizii de informaţiile care ar putea aduce daune

imaginii de sine.
Ex: cei care nu au succes în ocupaţia pe care şi-au ales-o, pot
da vina pentru aceasta pe membrii unui alt grup, decât să admită o
inadecvare personală, când nivelul prejudecăţii lor este ridicat.

c) A permite exprimarea aspectelor importante ale vieţii.

Ex.: indivizii unei religii pot reacţiona negativ faţă de membrii
altor religii pentru că se văd pe ei înşişi stând în faţă singurului Dumnezeu
adevărat, definit de propria lor religie.
d) Prejudecată se face utilă oamenilor prin organizarea lumii
înconjurătoare. Prejudecata ne permite să ne comportăm în
acord cu acele categorii anterioare pe care le-am construit şi
mai puţin pe baza stimulilor externi prezenţi.
Ex.: - Dacă Dl X vede un bărbat, membru al propriului grup
cultural, bine îmbrăcat, vesel, stând pe o bancă în parc, într-
o miercuri după amiază la ora 15,
…………………………………………….. ?????

- dacă Dl X vede un bărbat, membru al unui out – grup,

făcând acelaşi lucru, este susceptibil să tragă concluzia că
persoana respectivă este
……………………………………………...???????
- Dacă Dl X trece pe lângă casa unui membru al propriului grup
cultural şi observă că gunoiul este răsturnat şi împrăştiat, este
apt să concluzioneze că un câine rătăcit a căutat mâncare.

- Dacă Dl X trece pe lângă casa unui imigrant şi observă acelaşi

lucru este înclinat să se enerveze şi să afirme că „toţi aceşti
oameni trăiesc ca nişte animale”.
 Relaţia dintre prejudecată şi discriminare
 Prejudecata nu trebuie confundată cu latura sa
comportamentală, discriminarea.
 Discriminarea implică o conduită de aşa natură încât membrii
out – grupului să fie trataţi dezavantajos.
Interogații:
• Care este relaţia între prejudecată şi discriminare?
• Indivizii reprezentând ţinta prejudecăţilor sunt întotdeauna
discriminaţi?
• Cei cu un nivel scăzut al prejudecăţilor sunt întotdeauna
implicaţi în acţiuni nediscriminatorii?
1. Prezenţa prejudecăţii şi a discriminării sau „bigotul activ”
- Indivizii cu prejudecăţi şi discriminatori îşi exprimă deschis
credinţele lor despre membrii altor culturi şi practică deschis
comportamentul de discriminare.

2. Prezenţa prejudecăţii şi absenţa discriminării sau „bigotul

timid”
- Bigotul timid crede multe din stereotipurile la adresa altei
culturi şi resimte ostilitate faţă de aceasta, dar nu o face
publică.
Persoanele din această categorie nu-şi exprimă credinţele
din conformism, ci din dorinţa de a nu încălca legile şi normele
sociale.
3. Absenţa prejudecăţii şi prezenţa discriminării sau „liberalii
variabili”
- esenţa acestui tip de relaţie este oportunitatea. Când
indivizii din jurul lor discriminează sau vorbesc într-o manieră
prejudiciabilă, „liberalii variabili” vor lua partea bună a acţiunii
şi vor păstra liniştea.
- motivul major al inconsistenţei în atitudine şi cpt. este
constituit de normele sociale prezente în situaţie.
4. Absenţa prejudecăţii şi a discriminării sau „liberalul
invariabil”
- indivizii din acest caz discută problemele legate de
prejudecată şi discriminare cu ceilalţi şi nu vor păstra liniştea în
prezenţa celor care discriminează sau vorbesc într-o manieră
prejudiciabilă.
 C) DISCRIMINAREA

Prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere,

restricţie sau preferinţă pe baza criteriilor prevăzute de
legislaţia în vigoare.

Criteriile stabilite de legislaţia românească sunt:

- Rasa, Naţionalitate, Etnie, Limba, Religie, Categorie socială,

Convingeri, Sex, Orientare sexuală, Vârstă, Handicap, Boală
cronică necontagioasă, Infectare cu HIV, Apartenenţa la o
categorie defavorizată.
 Forme de discriminare

• Discriminare directă
• Discriminare indirectă
• Discriminarea multiplă
• Hărţuirea
• Victimizarea
• Ordinul de a discrimina
Discriminare directă
survine când o persoană beneficiază de un tratament mai
puţin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar
putea fi într-o situaţie comparabilă, pe baza oricărui criteriu
de discriminare prevăzut de legislaţia în vigoare.

Discriminare indirectă
survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică
aparent neutră dezavantajează anumite persoane, pe baza
criteriilor prevăzute de legislaţia în vigoare, cu excepţia
cazurilor în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt
justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere
acelui scop sunt adecvate şi necesare.
- Discriminarea indirectă este orice comportament activ sau
pasiv care, prin efectele pe care la generează, favorizează
sau defavorizează nejustificat, supune unui tratament injust
sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o
comunitate faţă de altele care se află în situaţii egale.

Discriminarea multiplă
survine atunci când o persoană sau un grup de persoane sunt
tratate diferenţiat, într-o situaţie egală, pe baza a două sau a
mai multor criterii de discriminare, cumulativ.
Hărţuirea
este orice comportament care duce la crearea unui cadru
intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, pe criteriu de rasă,
naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri,
gen, orientare sexuală, apartenenţa la o categorie
defavorizată, vârsta, handicap, statut de refugiat ori azilant sau
orice alt criteriu.

Victimizarea
este orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau
acţiune în instanţă sau la instituţiile competente, cu privire la
încălcarea principiului tratamentului egal şi al
nediscriminării.
Ordinul de a discrimina
reprezintă un ordin primit de o persoană sau un grup de
persoane de la o altă persoană sau grup de persoane pentru a
discrimina.

Adaptarea rezonabilă
Angajatorul ia măsuri corespunzătoare, în funcţie de nevoi,
într-o situaţie concretă, pentru a permite unei persoane cu
dizabilităţi să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite
sau să avanseze, sau să aibă acces la formare, cu condiţia
ca aceste măsuri să nu presupună o sarcină disproporţionată
pentru angajator.
Măsuri afirmative
Expresie preferată în locul celei de discriminare pozitivă
Măsurile luate de autorităţile publice sau de alte instituţii în
favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei
comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi
realizarea egalităţii de şanse a acestora în raport cu alte
persoane.
 Ce măsuri se pot lua împotriva discriminării?

1. Plângere la CNCD “Consiliul Naţional pentru Combaterea

Discriminării”

• Sancţiuni: amenda
avertismentul

2. Acţiune în instanţă:

• Sancţiuni: Despăgubiri civile

MODALITĂȚI DE PREVENIRE SAU ATENUARE A
STEREOTIPURILOR, PREJUDECĂȚILOR ŞI
DISCRIMINĂRILOR
1. Schimbarea atitudinii către grup ca întreg
2. Creşterea complexităţii percepţiei intergrupale
3. Decategorizarea
4. Recategorizarea
5. Diferenţierea mutuală
6. Educaţia interculturală
7. Programe de formare interculturală (Training-ul intercultural)
1. Schimbarea atitudinii către grup ca întreg

• Mulţi oameni cred că dacă intră în contact cu membrii unei

alte culturi, îşi îmbunătăţesc cunoaşterea şi înţelegerea acelei
culturi şi, consecutiv, îi va ajuta să dobândească atitudini mai
pozitive faţă de noua perspectivă întâlnită.

• Când contactul conduce la îmbunătăţirea relaţiilor dintre

grupurile culturale ?
 Stephan (1987) izolează 13 caracteristici ale situaţiilor de contact necesare
pentru schimbarea pozitivă a atitudinilor către out – grup, rezultate din
interacţiunile individuale cu ceilalţi:

a) Cooperarea în interiorul grupurilor trebuie maximizată, iar

competiţia minimizată.

b) Membrii grupurilor culturale trebuie să aibă statute egale atât

în interiorul, cât şi în afara situaţiei de contact.

c) Similitudinile membrilor grupurilor pe alte dimensiuni decât

cea de statut (credinţe, valori, etc) par a fi dezirabile.

d) Trebuie evitate diferenţele în competiţie.

e) Efectele trebuie să fie pozitive.

f) Este necesară furnizarea unui puternic suport normativ şi
instituţional pentru contact.

g) Contactul intercultural trebuie să aibă potenţialul de extindere

dincolo de situaţia imediată.

h) Trebuie încurajat contactul profund (ex. dezvăluirile reciproce

de informaţii).

i) Trebuie promovată individualizarea membrilor grupurilor.

j) Contactul trebuie să fie voluntar.

k) Efectul pozitiv este de dorit a fi corelat cu durata contactului.

l) Contactul trebuie să întâlnească o varietate de contexte cu cât

mai mulţi membri ai in – grupului şi out – grupului.

m) Trebuie folosit un număr egal de membri în cele două grupuri

culturale.

Pot fi generalizate atitudinile pozitive faţă de membrii out –

grupului cu care am avut contacte pozitive şi asupra altor
indivizi ai grupului de străini cu care nu am avut nici un
contact?
2) Creşterea complexităţii percepţiei intergrupale

implică considerarea categoriilor sociale mai curând

eterogene, diferite, decât omogene, asemănătoare.

EX.: Să ne gândim la grupurile sociale de bărbaţi şi femei. Ne putem întreba

dacă toţi bărbaţii şi toate femeile sunt la fel. Evident, răspunsul este nu.

Percepem diferenţe printre bărbaţi şi femei, plasându-i pe

aceştia în SUBCATEGORII. De pildă, bărbaţii pot fi
categorizaţi în: „misogini” şi „feminişti”.

Cu cât vom crea mai multe subcategorii, cu atât percepţiile

noastre intergrupale vor fi mai complexe.
3) Decategorizarea
Decategorizarea are loc când indivizii interacţionează cu
membrii out – grupului pe baza trăsăturilor şi opiniilor
individuale proprii, accentuând efectul individuaţiei şi
reducând salienţa categoriilor de apartenenţă.

Celălalt trebuie diferenţiat, ca individ, de grupul său de origine.

Când interacţiunile cu străinii sunt personalizate sau

decategorizate, identitatea personală joacă un rol mai
important decât identitatea socială sau culturală.
EX.: “Ali este marocan.” Această formulare poate fi reprezentată,
psihologic, în unul sau două moduri. Poate însemna ca Ali este
subordonat unei instanţe specifice:
a) categoriei generale de marocani;
sau
b) este subordonat unei trăsături particulare - conceptului Ali.
Diferenţa consta în modul în care procesăm informaţia.
Dacă ne centrăm pe identitatea personală a celuilalt, putem
descreşte gradul în care identităţile lor sociale sau
culturale afectează expectanţele noastre.
4) Recategorizarea

• Recategorizea implică o categorizare a grupului la un nivel

înalt de incluzivitate a categoriilor pentru a reduce conflictul şi
bias-ul intergrupal.

• Modelul identităţii intergrupale sugerează că bias-ul intergrupal

poate fi redus când identităţile indivizilor sunt transformate
din două identităţi separate într-o identitate comună,
incluzivă.
• Exemplu: o femeie de etnie maghiară şi o femeie de etnie
germană pot descoperi că sunt amândouă mame ale copiilor
care merg la aceeaşi şcoală, reprezentante ale aceleiaşi religii,
angajate ale aceleiaşi companii, etc.
5 ) Diferenţierea mutuală
• Bias-urile intergrupale pot fi reduse când membrii a diferite
grupuri etnoculturale sunt angajaţi în acțiuni de cooperare în
vederea atingerii unui scop comun, fără a schimba distincţia
originală in – grup / out – grup.

• Acest model încurajează grupurile să lucreze împreună pentru

a percepe complementaritatea prin recunoaşterea şi
valorizarea reciprocă a superiorităţilor şi inferiorităţilor în
interiorul contextului de realizare a sarcinilor cooperante,
interdependente sau a scopurilor supra-ordonate.
6 ) Educaţia interculturală
• Formele de realizare a educaţiei interculturale - lecţiile
obişnuite, activităţile nonformale din şcoală sau influenţele
informale exercitate înafara perimetrului şcolar.
• Va fi promovată o pedagogie activă şi participativă, metode
active care să solicite interesul şi creativitatea elevilor –
colaborare.
• Realizarea de proiecte, cercetări, anchete prin interviuri,
jurnale de clasă, recitări de poezii, povestiri, interpretări de
roluri, manifestări teatrale, dezbateri de idei plecând de la
studii de caz, discuţii asupra unor probleme cu impact asupra
vieţii şcolii, posibilitatea de a negocia şi ajunge la decizii
consensuale, exerciţii de reflecţie critică şi constructivă.
• invitarea în şcoală sau în mediul educativ a unor persoane
avizate din exterior; aceste contacte vor fi cu atât mai benefice
şi mai instructive dacă invitaţii reprezintă puncte de vedere
diferite, medii sociale şi culturi diferite;
• utilizarea bibliotecilor, a centrelor de documentare audio-
vizuale prezente în şcoală sau în comunitate sau chiar a unor
bibliobuze, circulând dintr-o localitate în alta;
• utilizarea noilor tehnologii ale comunicării, care permit accesul
la educaţia continuă a unor noi categorii sociale;
• utilizarea de reviste care pot să suplinească materialul
pedagogic;
• participarea la evenimentele culturale şi sărbătorile locale, la
diversele activităţi care sunt propuse, vizitarea de muzee şi
expoziţii;
• antrenarea în activităţile muzicale şi corale. Cântecul constituie
un mijloc de participare şi de dezvoltare a unei culturi;
• studiul aportului reciproc al culturilor, care se poate realiza şi în
afara unor evenimente culturale specifice. Ca şi muzica,
arhitectura, artele plastice şi motivele lor decorative, operele
literare, ştiinţele oferă ocazii remarcabile de a ilustra legăturile
existente între est şi vest, între nord şi sud;
• organizarea de întâlniri între persoane de culturi diferite, ca
ocazii de stabilire a unor noi relaţii de prietenie;
 7. Programe de formare interculturală (Training-ul
intercultural )

• Paige (1993) - training-ul intercultural implică eforturi

multiple realizate într-un cadru formal pentru a pregăti
profesorii
- să relaţioneze mai eficient cu membrii altor culturi;
- să se adapteze la o nouă cultură;

• Training-ul intercultural se diferenţiază de educaţia

interculturală pe baza:
- obiectivelor (cognitive, afective, comportamentale),
- conţinutului (cunoştinţe cultural-generale, cunoştinţe
cultural-specifice),
- procesului (intelectual şi experienţial).
• Educaţia interculturală este, din punct de vedere istoric,
unidimensională, prin natura ei. Aceasta înseamnă că, pe
ansamblu, este programată să ofere o învăţare, mai curând,
cognitivă, decât afectivă.

• Prin contrast cu programele de formare interculturală, cursurile

universitare folosesc metode intelectuale sau didactice (ex.:
lecturi, prelegeri), în locul metodelor experienţiale (ex.:
simulări, studii de caz, incidente critice) pentru atingerea
obiectivelor.
• În forma tradiţională, modelele educaţionale nu-i învaţă pe
studenţi cum să funcţioneze în societăţile pluriculturale în care
ei se confruntă cu diferite probleme, independent de profesorul
din clasă.

• Trainingul intercultural încurajează studenţii să achiziţioneze

şi să aplice cunoştinţe, în timp ce educaţia interculturală
tinde să fie unidimensională în aspectele pe care se centrează
(obiective, subiecte, metode), şi, prin urmare, este mai limitată
decât programele de formare în eficacitatea de a-i învăţa pe
actorii educaţiei „cum să înveţe”.
 Modelul lui Brislin şi Yoshida (1994)

• Training-ul propus de Brislin şi Yoshida (1994) este divizat

în patru faze: conştientizarea, cunoştinţele, provocările
emoţionale şi abilităţile comportamentale.

• 1. CONŞTIENTIZAREA culturii poate fi introdusă în

program printr-o discuţie asupra caracteristicilor acesteia.

• Pentru a da un exemplu, „cultura constă în concepte, valori şi asumpţii

despre viaţă, ghidând comportamentul şi fiind larg împărtăşită de
oameni” şi „cultura devine cea mai clară când indivizii interacţionează
cu alţii dintr-un alt spaţiu cultural”. Diferenţele majore între culturi (ex.:
individualism – colectivism) sunt, de asemenea, introduse în timpul
acestei faze.
• Consecutiv dezvoltării prizei de conştiinţă a influenţei culturii
asupra comportamentului, sunt prezentate 2. CUNOŞTINŢELE
utile în interacţiunea şi adaptarea interculturală.

• Modalitatea cea mai eficientă de a oferi aceste cunoştinţe este

reprezentată de incidentele critice. În timpul acestei faze, se
vor folosi mai curând incidente critice cultural – generale, decât
cultural – specifice.
• 3. PROVOCĂRILE EMOŢIONALE, cel mai adesea, apar când
participanţii sunt confruntaţi cu diferenţele culturale.
• Autorii sugerează că incidentele critice şi jocurile de rol sunt
metodele cele mai potrivite pentru a ajuta educaţii să facă faţă
provocărilor emoţionale.
• Când sunt folosite incidentele critice, discuţia trebuie centrată
pe reacţiile emoţionale ale actorilor implicaţi în incidente.
• Brislin şi Yoshida subliniază că indivizii devin supăraţi şi chiar
stresaţi dacă nu au idee de ce apar acele probleme.
• Focalizarea discuţiei trebuie să vină în ajutorul participanţilor
pentru a înţelege de ce oamenii au reacţii emoţionale diferite.
• Conştientizarea, cunoştinţele şi abilitatea de a face faţă
provocărilor emoţionale nu sunt suficiente pentru succesul în
întâlnirile interculturale.
• Formatorii trebuie să ofere participanţilor motive exacte pentru
adoptarea unui nou 4. COMPORTAMENT.
• Primul comportament prezentat în training trebuie să fie
neameninţător şi uşor de realizat.
• Învăţarea de comportamente adecvate este cultural – specifică
şi nu cultural – generală. Oferind un program de formare,
incluzând comportamente foarte specifice, participanţii le vor
putea pune în scenă în noua cultură.
• Pentru a ilustra, când indivizii participă la un training cu scopul
de a se pregăti să plece în Japonia, ei trebuie să înveţe
comportamentul de “a-şi cere scuze în stil japonez, întrucât
scuzele sunt importante în cultura Japoneză.
• Astfel, în acel program de formare interculturală sunt predate
tehnici specifice de “a cere scuze”.